Caracterizare generala a renasterii Filosofia renascentista

Termenul de Renastere provine din limba franceza “Renaissance” care a fost pus in circulatie in secolul XVIII pentru a insemna reinnoirea artelor. Incepand cu deceniul III al sec XVII termenul va capata un sens deplin. De-a lungul timpului s-au nascut puncte de vedere diferite. Se explica prin faptul complexitatii problemelor si fenomenelor pe care le cuprinde Renasterea si datorita perspectivei diferite din care diferiti cercetatori cercetau aceasta perioada, fiind cercetata de istorici, literati, filosofi, fiecare a intreprins renasterea prin prisma profesiei sale. f6q14qr
Renasterea este apreciata de cercetatori ca fiind o adevarata aurora in aceasta istorie, caracterizata prin adevarate explozii spirituale, materiale, efervescenta culturala. Unii spun ca Renasterea este o miscare culturala.
La aparitia Renasterii au contribuit factori cum ar fi: transformarea structurii profunde ce a avut loc prin trecerea societatii de la feudalism la capitalism prin acumularea de cunostinte a fost favorizata (renasterea) de nevoia de adevar si rationalitate de nevoia de renuntare la dogme
intoarcerea la valorile culturale ale antichitatii afirmarea nestingherita a individualitatii umane.
Si astazi mai exista reactii antirenascentiste, pozitie ce se opune admiterii unei etape de dezvoltare si neaga Renasterea. Aceasta supradimensioneaza realizarile din evul mediu si neaga pe acelea ce tin de renastere. Neaga faptul ca Renasterea ar fi o perioada de progres cultural. Sustine ca toate realizarile care se atribuie Renasterii au existat din evul mediu, si ca din sec. X au avut loc mai multe renasteri succesive.
Majoritatea societatilor recunosc Renasterea ca o perioada istorica specifica umanitatii. Delimitarea in timp a Renasterii prezinta si ea anumite pozitii controversate, dar in linii mari se recunoaste ca putem vorbi de renastere din a doua jumatate a secolului XIV pana in prima jumatate a secolului XVI.
Mai multi cercetatori propun ca renasterea sa fie interpretata in 2 sensuri: mai larg mai restrans.
In sens larg prin renastere se caracterizeaza prin : umanismul reforma propriu zisa reforma,
Toate aceste dimensiuni sunt momente de emancipare sociala si spirituala.

UMANISMUL -; este faza de inceput a renasterii cu care debuteaza aceasta si se caracterizeaza prin 2 elemente, si anume: prin intoarcerea la valorile culturale si filosofice prin cultivarea unor discipline ale spiritului (literatura, arta) pecntru ca sa se premareasca omul, care este considerat nu numai fiinta naturala ci si sociala, fiind o parte a societatii.
Aceasta pozitie de exaltare a omului o gasim in operele lui Dante Aligheri, Bocacio, Petrarca, in care gasim exprimata intelepciunea antica. Rabloise -; in romanul “Manastirea din Tellem” i-si ia ca motto “fa tot ce vrei” -; este o chemare la descatusarea omului, pentru ca omul nu este considerat numai parte ci el este considerat si ca intreg, el are obligatii dar si drepturi, el trebuie sa traiasca ca o fiinta reala cu aspiratiile sale. Umanismul atinge o dezvoltare maxima in secolul XV in ITALIA ti in sec XVI in celelalte tari europene.

RENASTEREA PROPRIU ZISA -; este etapa de maturitate in care se manifesta pregnant transformarile generale ale renasterii, in care cultura dobandeste o mai mare autonomie fata de antichitate. Se caracterizeaza prin dezvoltarea artei ilustrata de LEONARDO da VINCI, MICHELANGELO, RAFAEL. Prin dezvoltarea stiintei reprezentata de Copernic si de dezvoltarea filosofiei reprezentata de Giordanno Bruno. In aceasta faza umanismul continua sa se dezvolte mai ales in tarile din afara Italiei. Aceasta faza a renasterii are loc intre 1450-1600.

REFORMA -; este o alta dimensiune a Renasterii legata de primele doua, pregatita de Erasmus din Rotterdam, pusa in practica de catre Martin Luther si calvin. Reforma exprima vointa de emancipare, de insusire a tuturor formelor vietii, se manifesta tendinta ca viata sociala sa se desparta de biserica.
Renasterea nu a fost un fenomen national, ci a fost o miscare de eliberare spirituala care s-a manifestat si in Fransa, Germania, Anglia, Polonia, Tarile Romane. In acest sens putem aminti numele unor umanisti romani, cum ar fi: Ioanes Soneras, Nicolae Olacus, Constantin Contacuzino, si intr-un alt timp istoric Dimitrie Kantemir.

Filosofia renascentista

Aceasta filosofie a fost influentata puternic de dezvoltarea statelor, cand s-au pus bazele experimentului si aplicatiilor matematice. Filosofia renascentista are un caracter antiscolastic, este umanista, este orientata spre studiul omului si al naturii. Se caracterizeaza prin apelul la experienta, care ca, cercetarea naturii sa se faca fara prejudecati. Se caracterizeaza prin proclamarea libertatii de gandire.
In cadrul filosofiei renascentiste deosebim 2 elemente : - pe de o parte revine modalitatii de gandire antica -; se contura intr-un fel sau altul filosofia antica sub forma reinoirii filosofiei antice. Asa este Academia Platonica din Florenta reprezentata prin Marsilio Ficino si Pico Della Marsandela care dezvolta si o gandire platonica. A doua scoala filosofica este Universitatea din Padova cu reprezentanti ca Pietro d Abano si Mascilio Da Padova. Aceasta scoala dezvolta sub semnul lui neo, filosofia lui Aristotel. Filosofia lui Aristotel deabia acum este mai bine conturata.
In domeniul filosofiei cel care va fi intemeietorul noilor tendinte este Nicolo Cusanus, desi cardinal esre un om foarte cult influentat de umanism, lucrarea sa numita “Di docta ignoratio” ridica niste probleme foarte importante, presante de-a dreptul uimitoare pentru timpul respectiv (sec. XV). Aici gasim o teorie cosmologica foarte interesanta. Cusanus pe baza argumentelor filosofice sustine teza “Infinitatea universului”. De asemenea el era un bun cunoscator al matematicii si vorbeste de rolul metodologic al acesteia.

LEONARDO da VINCI -; a trait intre 1452-1519, este un reprezentant de seama al gandirii renascentiste, este un adevarat titan de care perioada a avut nevoie si pe care a creato. Leonardo da Vinci nu a elaborat un sistem filosofic propriu zis dar a fost un remarcabil ganditor ce a tras concluzia teoretica de pe urma a numeroase observatii si experimente. El este cel care face pasul hotarator in abandonarea principiului autoritatii in stiinta. El cere ca sa se studieze si interpreteaza natura prin propria intelepciune, el cere ca gandirea sa fie proprie, sa se treaca de la declaratia abstracta a cunostintelor privind demnitatea omului la afirmarea valorii. Evul mediu poate fi depasit prin afirmarea capacitatii creatoare a omului dand drept calauza puterile sale intelectuale. Refuza intelepciunea gata facuta si cere contactul direct cu natura care sa fie cercetata prin observatii si experienta, dar si ratiunea care este cristalizata in modelele matematicii. Leonardo considera ca cea mai importanta problema a stiintei este cea a naturii. In acest sens el aduce o contributie importanta la teoretizarea si aplicarea metodei in stiinta. La baza metodei stiintifice trebuie sa stea experienta pentru ca intelepciunea este fiica experientei. Critica pe filosofii speculativi care sunt reprezentantii unei false stiinte. Dupa el nu se poate spune ca o stiinta este adevarata care incepe si sfarseste in minte. Leonardo formuleaza doua rezultate ale metodei experimentale, valabile si astazi : sa procedeze in mod sistematic sa repeti de mai multe ori experienta inainte de a face generalizari.
Leonardo pune accentul pe observatii si experienta, nu a neglijat rolul intelectului in cunoastere. El nu este un empirist si are in vedere rolul ratiunii, gandirii prin descoperirea cauzelor, sa descopere legile ce guverneaza fenomenele. El clarifica problema dintre teorie si practica, considera ca practica este subordonata teoriei. El spune ca stiinta este capitanul si practica soldatii. Studiaza mai intai stiinta si apoi practica nascuta din aceasta stiinta, ironizeaza pe aceea care tin mortis la practica. Leonardo a dat o importanta deosebita matematicii spunand ca aceasta ne ofera adevaruri sigure si necesare. A avut preocupari multiple -; pictor, sculptor, arhitect, fizician, anatomist, muzician, botanist, scriitor. In toate astea a adus o contributie importanta. In domeniul artistic apare ca un adevarat inovator al artei din sec. XV. Tablourile pictate de el -; Monalisa, Cina cea de taina, Buna vestire, Madona si pruncul sunt adevarate opere nemuritoare.
Leonardo este un adevarat UOMO UNIVERSALE. Criticul Edgard Papu arata carei personalitati i se poate atribui acest apelativ de uomo universale (om universal). Se poate atribui apelativul de uomo universale acelei personalitati care stapanesc cu geniu mai multe domenii ale culturii.
In sec. XVI -; Neagoie Basarab este considerat un uomo universale, in lucrarea lui gasim o limba bine calculata in efecte, calitati de orator si poet.
Antimonie Tineanu -; uomo universale -; cu o contributie deosebita la cultura romaneasca. A scris opera de baza “Didahiile”. Din aceasta opera reies calitatile lui de om universal -; orator, xilograf, sculptor, arhitect, miniaturist.
Dimitrie Cantemir -; uomo universale -; filosof, istoric, compozitor, desenator, scriitor -; “Cresterea si descresterea Imperiului Otoman”.

GIORDANO BRUNO -; 1548-1600 -; s-a nascut la Nala in apropiere de Napoli. La varsta de 11 ani a fost incredintat unui calugar pentru educare, apoi intr-o manastire ce o paraseste in curand, fiind nevoit sa duca o viata de pelerin, deoarece era urmarit de Inchizitie. Neputindu-i suprima ideile, inchizitia la 17 februarie 1600 la ars pe rug. El este considerat un erou al filosofiei. Opera sa reprezinta prototipul cunoasterii umane. A scris mult, dintre operele lui amintim : “Arca lui Noe”, “Despre infinit”, “Despre cauza”, “Dialoguri Italiene”.
Desi a dus o viata chinuita el a studiat operele marilor filosofi ai Antichitatii. Conceptia filosofica a lui se caracterizeaza prin atitudinea autodogmatica si antiscolastica. El si-a propus sa elaboreze o noua teorie asupra naturii spunand ca obiectul filosofiei este natura, iar scopul ei este cunoasterea naturii.
Lui ii sunt proprii 2 caracteristici : dinamismul intern ordinea.
Natura este finita si intruchiparea ordinii si perfectiunii. El sustine idei dupa care Pamantul nu poate fi centrul absolul al lumii fiindca exista o infinitate absoluta de lumi. O alta idee importanta este considerentul ca dinamismul si dificultatea sunt determinate de contrar si iminente naturii, el considera ca natura si Dumnezeu sunt totuna. Sustinand ideea infinitatii Universului pe care o argumenteaza, completeaza teoria geocentrica a lui Copernic. A fost si ramane un filosof al Renasterii ce a contribuit la dezvoltarea gandirii si apropierea Renasterii de perioada moderna sec. XVII.