s3d20dr
Introducere

Una din experientele fundamentale ale existentei umane este fara indoiala experienta constrangerii. Intreaga existenta umana este doar o confruntare cu diverse tipuri de constrangere intre care primeaza constrangerile fiziologice impuse de buna functionare a organismului. Constientizand acest tip de constrangere ganditorii au asemuit trupul unui cerc in care sta sufletul. Aceasta metafora exprima lipsa fatala de libertate a sufletului uman obligat sa suparte constrangerile impuse de trup. Mai tarziu acestor constrangeri li s-au adaugat constrangerile sociale, impuse de bogat saracului si cele impuse de invingator invinsului, dar si constrangerile politice (impuse de conducator supusului). Pe masura ce spritualitatea umana a evoluat, o atentie tot mai mare a fost acordata constrangerilor morale. Inclusiv viata religioasa prezenta langa om intotdeauna a exercitat si exercita constrangeri specifice. In era contemporana, crearea unor sisteme de gandire bazate pe simboluri abstracte a dat nastere unor constrangeri logice imposibil de evitat. Astfel multimea acestor constrangeri i-a pus pe oameni in legatura cu necesitatea, cu ceea ce limiteaza de fapt libertatea. Cele mai importante tipuri de constrangeri sunt urmatoarele: constrangerile divine, de cauzalitate, interioare si politice.

A. Libertatea si autoritatea supranaturala

Acest gen de constrangere a fost evidentiat din Antichitate, oamenii considerand ca tot ceea ce se petrece in natura este rezultatul actiunii unei fiinte supranaturale. In Antichitate, fiintele supranaturale erau zeii care dispuneau de oameni asa cum stapanul dispunea de sclavii sai. In confruntare cu oamenii divinitatea a invins mereu. Problema a fost dezdatuta pe larg mai intai apelandu-se la notiunea de "destin", ca mai tarziu sa intervina cea de "liber arbitru".

v Destin si libertate
Frecvent, atat in cadrul gandirii filozofice cat si in cadrul mitologic, necesitatea este simtota in viata oamenilor mai mult intr-o forma impersonala, ca Destin, decat ca vointa cereasca. Notiunea de Destin a fost formulata inca din Antichitate; pentru antici destinul reprezenta caracterul predestinat si implacabil al vietii fiecarui individ. Frecvent gandirea antica face apel la aceasta notiune fara a elucida natura si originea acestei forte iminente ce ocupa un loc atat de important in viata noastra, pur si simplu destinul esteimposibil de evitat, razbate din faurirea unor personaje ca Oedip. Ce poate fi mai cutremuratordecat povestea regelui Tebei care va muri ucis de propriul sau fiu? Destinul se indeplineste indiferent de eforturile noastre de a-l zadarnici. In mitologia greco-

romana, Destinul era intruchipat intr-o forma umana aflata mai presus de vointa zeilor. Experienta morala a anticilor este un izvor de concluzii pesimiste la adresa libertatii umane.
Aceasta experienta este reflectata in constiinta lor ca o serie de intamplari in care omul este prins indiferent de vointa si din care nu poate scapa decat facand sacrificii dramatice, care dovedesc forta Destinului si limita libertatii umane. Acest lucru a fost bine evidentiat in tragediile lui Eschil si Sofocle care au plamadit personaje precum Agammemnon si Antigona. Grecii foloseau termenul de "tuche" pentru a desemna forta constrangatoare a ceea ce I se intampla unui om. Din cele expuse deducem ca atat in natura cat si in afara existentei umane domneste Necesitatea. In mod automat s-a nascut intrebarea daca omul ar mai fi liber in fata acestei autoritati a destinului, a zeilor.

v M. Durelius (121-180) - "Catre sine"
Este un reprezentant al stoicismului tarziu. Aceasta lucrare este scrisa ca un jurnal in care autorul isi transcrie gandurile intr-un stil oral, de dialog cu un presuaus interlocutor. In aceste cugetari expune conceptiile sale despre Univers, libertate si societate.
O atentie deosebita acorda relatiei libertate-Destin. A fi liber inseamna a aspira la ceea ce omul poate realiza in viata. Daca un secret al libertatii, acesta nu consta in dominarea necesitatii, ci in dominarea propriilor dorinte.
Considera ca exista o singura armonie universala si dupa cum Universul este alcatuit si desavarsit de toate corpurile, tot asa si soarta, acest drept de cauza primara si simpla, este intregita de celelalte cauze particulare.
Raporturile dintre Destin si dorintele omului pot fi intelese in conditiile in care individul se supune exigentelor necesitatii intruchipate de Destin.
Exista doua motive esentiale care reprezinta tot atatea argumente in sprijinul ideii ca necesitatea este absoluta si ca trebiu sa fie suportata naconditionat de individ. Acestea sunt:
- pentru ca tot ce I se intampla unui individ ii este prescris de catre divinitate.
- Pentru ca ceea ce se intampla fiecaruia este considerat de Dumnezeu ca o cauza a desavarsirii Universului si a fiecarei fiinte umane. Daca nu s-ar intampla asa, intreaga ordine si prefectiune a lumii ar suferi ceea ce ar duce la intreruperea legaturilor cauzale, dintre partile componente ale Universului.
M. Aurelius crede ca omul trebuie sa cunoasca si sa respectenecesitatea, pentru ca astfel obtine o stare de seninatate interioara echvalenta cu o oarecare libertate si fericire.

v Libertate si liber arbitru
In discutia despre libertate s-a impus apoi introducerea unui alt punct de vedere, pentru ca necesitatea responsabilitatii umane a devenit stringenta. Contradictia dintre existenta unor constrangeri fatale impuse de autoritatea divina (contradictie rezolvata intr-un anume sens de stoici) si limitele libertatii umane a ramas o problema de larg interes si pentru secolele urmatoare. Crestinismul a avut de infruntat aceeasi

problema; acceptand suprematia divina, accentua constrangerile carora oamenii trebuie sa se supuna. Cu toate acestea nu putea sa nu recunoasca un anumit grad delibertate al oamenilor, pentru ca in lipsa acestuia, dictatorul divin ar fi ramas cauza suprema a faptelor oamenilor, fie ele bune sau rele. Ori acest lucru este inacceptabil din doua motive: divinitatea nu poate fi izvorul raului, pentru ca ce rost ar mai avea sa arate omului cum sa se comporte, cand acesta nu este responsabil pentru faptele sale.

v Einstein (1879-1955) - "Stiinta si religie"

Einstein arata ca ideea de Dumnezeu atotputernic, "drept si bun", poate oferi consolare, ajutor si calauza. Ideea de Dumnezeu atotputernic este foarte accesibila si pentru spiritele si mai putin evoluate. Daca Dumnezeu este cauza a tot ceea ce se petrece in lume, oamenii nu mai pot fi facuti raspunzatori de actele lor. Pedepsele si recompensele date de Dumnezeu pentru faptele oamenilor ar constitui verdicte referitoare la propriile sale fapte, ceea ce ar insemna ca Dumnezeu nu mai este pe deplin drept si bun.

Aceasta a fost cauza pentru care crestinismul a dezvoltat si impus filosofiei doctrina liberului arbitru. Conform acesteia, dupa credinta sa, omul a fost inzestrat cu liber arbitru, care in contextul de fata se refera la capacitatea de a alege intre bine si rau, capacitatea de a se conduce dupa ratiune. Majoritatea filozofilor au acceptat aceasta doctrina, dar unii au vazut in aceasta notiune una creata cu unicul scop de a culpabiliza.

v Thoma din Aquina accepta inzestraqrea omului cu liber arbitru, afirmand ca altfel "indemnurile, poruncile,interzicerile, rasplata si pedeapsa" divina "ar fi in van". Constrangerile divine se impun doar lucrurilor si fiintelor fara ratiune, iar omului, Dumnezeu nu ii porunceste , ci ii ofera sfaturi si indemnuri. Acesta este modul in care crestinismul a reconsiderat total relatia om-Dumnezeu; Dumnezeu nu mai este vazut ca un stapan si omul ca un sclav, ci relatia dintre ei este asemanatoare celei dintre un tata si fiul sau. Dumnezeu-Tatal il sfatuieste pe om si ii arata ce trebuie sa faca, fara a-l obliga si nu pentru ca nu ar avea puterea necesara, dar daca ar folosi forta pentru a determina omul sa urmeze drumul cel bun, acesta ar deveni o simpla unealta a vointei sale, rapindu-i orice sansa de a progresa moral. Silindu-l pe om sa urmeze calea cea buna, l-ar fi coborat la rangul de animal, dar nu intentioneaza asa ceva; dimpotriva, tine sa-I acorde acestuia marea sansa de a arata cine este, ce vrea si ce poate face cu adevarat, de a se afirma ca o fiinta cu o conduita morala demna de ratiunea cu care este inzestrat. v Parintele Damaschin (sec. VII) - "Despre credinta ortodoxa"
Autorul trateaza problema liberului arbitru si considera ca aceasta presupune raspuns la urmatoarele intrebari:
- Exista ceva care sta in puterea noastra?
- Avem autoritate a ceea ce sta in puterea noastra?
- De ce Dmnezeu ne-a dat aceasta libertate?
In ceea ce priveste prima intrebare, Domoschin argumenteaza in favoarea ideii ca exista lucruri care stau in puterea noastra. Astfel, afirma unii autori, tot ce se intampla are

drept cauza pe Dumnezeu, si anume necesitatea destinului, natura, intamplarea, spontaneitatea. Daca ar fi asa, la ce ar trebui sa raportam cele ce vin de la om, daca aceasta nu este nici cauza si nici principiul actiunii. In concluzie acestea nu pot fi puse pe seama lui Dumnezeu si nici a destinului sau a Naturii. Solutia lui Damaschin este aceea ca omul care actioneaza si face, este principiul propriilor sale fapte, fiind inzestrat cu liber arbitru.
La urmatoarele intrebari raspunsul este afirmativ, pentru ca la ce I-ar mai servi omului facultatea de de deliberare daca nu ar fi raspunzator. Deci omul delibereaza pentru a actiona. Dumnezeu ne-a dat aceasta libertate, pentru ca omul este capabil ca prin ratiune si actiune sa decida singur asupra faptelor sale. Argumenteaza existenta liberului arbitru prin compararea faptelor umane cu intamplarile din natura. In aceasta comparatie subliniaza izvorul necesar al evenimentelor din natura, fie ca acest izvor este Dumnezeu sau necesitate imprimata de Dumnezeu, sau Destinul, ca un fel de necesitate implacabila. Chiar si intamplarea este inteleasa de el ca rezultat al incrucisarii a doua lanturi necesar cauzal, deci e subordonata necesitatii.

v F. Nietzsche (1844-1900) - "Amurgul idolilor"
Autorul elaboreaza in aceasta lucrare o conceptie singulara despre liber arbitru, unde il denumeste "cel mai ticalos artificiu" al teologilor, menit sa faca omenirea raspunzatoare in sensul lor, adica dependenta de ei. Ajunge la concluzia ca biserica si slujitorii ei au avut nevoie de religie si credinta pentru a-si crea dreptul de a pedepsi. Preotii admiteau libertatea ca pe o calitate a fiintei umane, pentru ca in virtutea acestui fapt sa poata fi judecati, declarati vinovati si pedepsiti. Daca Dumnezeu este mort asa cum afirma in "Asa grait-a Zarathustra", atunci totul este posibil, in locul divinitatii fiind postulata ideea supraomului.

B. Libertatea si constrangerile cauzale

v Spinoza (1632-1677) - "Scrisoarea numarul 58 catre G. H. Schuller"

Raporturile dintre cauzalitate si lidertate a fost analizat de Spinoza si Hegel. La Spinoza, toate lucrurile create sunt determinate de cauze externe. Libertatea umana nu exista. In "Etica" sa spunea ca oamenii se cred liberi pentru ca sunt constienti de vointa si de dorintele lor, dar nu se gandesc niciodata la cauzele care la determina. In conceptia sa nu exista vointa libera, omul fiind determinat in actiunile sale de cauze externe. In Univers exista decat Necesitate si Cauzalitate. In lucrarea de fata intra in dialog cu Descortes in problema relatiei dintre libertate si necesitate. Astfel accepta ca este liber acel om care nu este constrans de nici o cauza externa. In conditia in care exista o constrangere externa, inseamna ca nu suntem liberi. Rationalist fiind, porneste de la ideea ca orice lucru, inclusiv vointa omului, are o cauza, fie externa, prin care un lucru depinde de altul, fie una interna, prin faptul ca lucrul depinde de el insusi. Deci lucrul liber este doar acela care depinde de el insusi, existand si actionand din necesitatea naturii sale. In acest sens Dumnezeu este liber in masura in care vointa sa nu este constransa de vreo cauza externa, ci actioneaza conform propriei naturi.

v J. S. Mill (1806-1875) - "Un sistem de logica"
Mill este un filozof modern care sesizeaza erorile teoriei determinismului absolut. Doctrina necesitatii filozofice in viata individului consta in faptul ca daca am cunoaste o persoana sub toate aspectele (fizic, psihic, cultural) si da daca am putea sti toate cauzele care actioneaza asupra sa, atunci I-am putea prevede conduita cu aceeasi certitudine ca si in cazul proceselor fizice. Nu se poate manifesta un determinism absolut in viata unui individ decat in conditiile cunoasterii complete a tuturor cauzelor care actioneaza asupra lui. Mill arata ca la nivelul individului cauzalitatea se manifesta sub diferite forme. Totodata sesizeaza limitele doctrinei deterministe aplicate la fenomenele sociale; face distinctia intre teoria determinismului strict si teoria necesitatii cauzale. Astfel, fatalismul (adeptul determinismului absolut) crede nu numai ca tot ce se intampla este rezultatul cauzelor ce produc acel lucru, dar si ca nu trebuie sa te impotrivesti, deoarece fenomenul tot se va produce. Dimpotriva, un adept al teoriei necesitatii, considera ca actiunile individuale decurg din caracterul acestuia, care la randul sau decurge din structura si educatia sa. El este inclinat sa creada ca firea si educatia sa sunt astfel alcatuite incat nimic nu-l poate impiedica acum sa simta si sa actioneze intr-un anumit fel. Este liber din punct de vedere moral acela care considera ca obiceiurile si tendintele nu sunt stapanele sale, ci el este stapanul lor. Asadar, dincolo de determinismul absolut exista o necesitate a fenomenelor sociale, dar si un anumit grad de manifestare a libertatii.

v F. Nietzsche (1844-1900) - "Dincolo de bine si de rau"
Conceptia sa despre vointa si libertate porneste de la faptul ca exista numai doua categorii de vointe: puternice si slabe. Liberul arbitru este o alta denumire pentru vointa si constituie un argument in favoarea ideii ca libertatea umana este nelimitata si strict legata de viata. Liberul arbitru este este sentimentul de superioritate asupra celui care trebuie sa se supuna.

C. Libertatea si constrangerile interioare

Pana in sec. al XIX-lea, filozofii au analizat problema raportului dintre libertate si necesitate sesizand mai ales aspectele determinarilor cauzale ale fenomenelor naturale. Din acest secol antropologia umana este privita din perspectiva esentei umane si in special a vointei si a adectivitatii. Acste trasaturi au fost neglijate de ganditorii anteriori care priveau omul ca fiinta inzestrata exclusiv cu ratiune.

Rationalistii considerau ca gandirea subiectiva este activitatea noastra cea mai proprie si mai adanca; empiristii erau de parere ca ratiunea este si trebuie sa fie doar roada pasiunilor, neputand niciodata sa aiba alta slujba decat aceea de a servi si a sculta.
Printre empiristi s-a remarcat A. Shopenhouer care in "Lumea ca vointa si reprezentare" , se refera la intelegerea vointei ca lucru in sine Vointa este conditionata de intelect si estew materia prima a acestuia.
Vointa este insa stapanul iar intelectul slujitorul, pentru ca vointa este cea care comanda si reprezinta esenta omului. Legatura dintre vointa si intelect se poate cunoaste in

faptul ca intelectul este strain la origine de hotararile vointei. Intelectul furnizeaza vointei diverse motive, dar ulterior afla cum au actionat acestia.
Cat timp ramanem pasivi partea rationala incearca sa domine dar atunci cand vom actiona suntem dominati de vointa. Asa apare libertatea empirica a vointei. Intelectul nu poate face altceva decat sa examineze natura motivelor proprii pe care le ofera vointei si nicidecum sa determine vointa insasi.
Este un voluntarist ce subliniaza primatul vietii fata de celelalte laturi ale subiectivitatii. Ajunge la concluzia ca deciziile vointei umane nu sunt libere din doua motive:
- desi este conditionata de intelect, in sensul ca primeste de la el diverse motive, totusi vointa decide nu in functie de concluzia intelectului, ci conform naturii sale interioare. Astfel decizia vointei nu este libera, nu exprima o alegere ci constituie un raspuns necesar.
- Considera ca vointa umana esteo rasfrangere a vointei impersonale, cosmice; este vointa de a trai, care ar determina existenta si actiunile tuturor fiintelor vii . Deci vointa umana nu este libera.

D. Libertatea si autoritatea politica

Raportarea libertatii atat la ratiune cat si la necesitate, idee care a fost fundamentata in opera lui Spinoza, a fost preluata si dezvoltata de iluministi in cadrul filozofiei politicedin sec. XVII-XIX. In acest context, corelatia dintre libertate si necesitate dobandeste noi sensuri, prin necesitate intelegandu-se nu doar legile naturii ci si cele juridice, necesare unei bune convietuiri in societate. Statul "de drept" este fundamentat pe baza acestei corelatii, iar in cadrul sau, fiecare cetatean e liber, intrucat vointa sa nu este subordonata nici unei alte vointe subiective, ci doar necesitatii sociale obiective exprimata de legile statului.
Conform parerilor lui Kant si Rousseau, rolul statului si al legilor este acel de a asigura conditiile normale de desfasurare a vietii sociale, prin asigurarea drepturilor si libertatilor umane. In sec. al XIX-lea vor apare si alte interpretari ale relatiei dintre stat si individ, dintre care unele vor avea consecinte nefaste asupra libertatii. Chiar una dintre ideile constitutive ale iluminismului francez si german, corelata cu libertatea umana se va manifesta neasteptat.

v J. J. Rousseau (1712-1778) - "Scrisori scrise de la munte"
Aici ne este prezentata o noua perspectiva si anume libertatea nu poate exista decat in corelatie cu justitia.
A fi liber nu inseamna a face ce vrei ci a nu te supune vointei altuia. Nici stapanul nu poate fi liber in virtutea faptului ca limitand libertatea calorlalti, este supus la randul lui unei vointe dezordonate.
Autorul considera ca nu exista libertate acolo unde nu sunt legi sau unde cineva se situeaza deasupra legilor. Nici in stare naturala omul nu poate fi liber decat datorita legii naturale care se adreseaza in mod egal tuturor.


Referindu-se apoi la libertatea popoarelor, afirma ca un popor nu se supune ca o sluga, intrucat are un conducator si un stapan. Poporul este liber in masura in care guvernantii guvernantii reprezinta organul legii si nu anumite interese particulare. Analizeaza libertatea individuala in raport cu necesitatea sociala, considerand ca intre ele trebuie sa existe o reciprocitate.