« “Eu sunt minunea lumii”, spunea ieri trandafirul. d1q4qo
“Cine-ar avea curajul sa-mi faca vreo durere?”
Canta privighetoarea si repeta zefirul:
“O zi de fericire un an de lacrimi cere.” »
(Omar Khayyam)
… Astfel de cuvinte rostea acum mai bine de 1000 de ani, filosoful,
matematicianul si poetul Omar Khayyam. Si avea dreptate… Sau poate
nu… Cine poate sti? Ani de-a randul, fericirea a reprezentat o problema
de studiu a filozofiei. Si la ce concluzie s-a ajuns dupa atata amar de
timp? Ce este fericirea?
Exista mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este conceputa ca o idee
foarte inalta, un ideal indepartat, deasupra puterilor noastre de
a o dobandi; adevarata fericire nu ar fi posibila in timpul acestei
vieti. Unul din marii intelepti ai Antichitatii, Solon, considera ca nimeni
nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra
lui nenorocirile. Si este adevarat ca fericirile sunt atat de aproape
de nenorociri si tot atat de adevarat este si faptul ca pentru a-si pleda
cauza, fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate
suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti,
pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?…
Daca ne “eliberam” de toate conditiile durerii sufletesti, pentru
a nu mai suferi, ce bine ne-am facut? Un desert fara fantani este
mai bland pentru cei ce s-au ratacit si mor de sete? Nu. Iluzia Fetei
Morgana ii arde si pe ei la fel ca pe orice alt calator ce pribegeste
prin acele locuri atat de neprimitoare.
Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu intelegea
ca era de neatins, ci, mai degraba ca noi nu suntem in masura sa judecam
ce ar trebui sa faca oricare om ca sa fie fericit. Reteta fericirii este alta
la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o in
timp; altele considera ca a fi fericit inseamna a avea prieteni, a fi
sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de
cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi
aer. Exista oameni care isi “fabrica” un paradis numai al
lor in care sa se simta fericiti. Dar ce s-ar intampla daca
acest paradis ar exista undeva pe Pamant?
La inceputurile lumii a existat. Si ce s-a intamplat?! L-am
pierdut. De ce? Pentru ca omul nu este facut sa locuiasca in paradis.
Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decat sa tinda catre absolut,
catre perfectiune, purtandu-si povara de a sti ca, in aceasta viata,
nu va ajunge niciodata acolo.
Honoré de Balzac spunea ca “Fericirea are nenorocirea sa para ceva
absolut”. Si eu cred ca fericirea se poate atinge cu mana. Pentru
ca exista conceptii despre fericire care o considera o stare sufleteasca de
bucurie nemarginita, de exaltare, de impacare, de beatitudine. Si atunci
putem considera ca ea se afla la picioarele noastre ca o floare de camp;
nu trebuie decat sa ne aplecam ca sa o culegem. Dar cum ea este inconjurata
de multe alte flori, ne inselam asupra parfumului, asupra culorii si intindem
prea departe mainile.
Sunt multe momente de fericire in viata omului. Am putea asemana fericirea
cu niste gingase balonase de sapun; si fiecare balon este un moment de fericire.
Unele sunt mai mari, altele mai mici, unele sunt mai durabile, altele sunt mai
firave si se sparg inca inainte de a-si fi luat zborul. Viata noastra
este insa plina de astfel de balonase. Nu trebuie decat sa le pastram
cu grija, in cufarul tainic al subconstientului si sa ne gandim
ca si dupa o mare durere, vine o mare bucurie. Exista un permanent echilibru
intre cele doua. Unii spun ca nenorocirile sunt mari si gratuite, numai
fericirile sunt scurte si costisitoare.
A fi fericit inseamna dupa unii, a iubi. Si intr-adevar, a iubi
este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea.
Putem asocia iubirea cu fericirea? Da. Atata timp cat cel care iubeste
nu confunda dragostea cu delirul devastator al posesiei, care, in ultima
instanta aduce suferintele cele mai cumplite. Caci, impotriva opiniei
comune atator oameni, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul de
proprietate care este contrarul dragostei. Exista persoane care spun ca fericirea
este o floare rara. Si asa este. Dar nu pentru ca ea ar fi unica in lume,
ci pentru ca depinde de fiecare din noi cum stie s-o culeaga. Florile cele mai
scumpe nu sunt acelea cumparate de la magazin, ci acelea pentru care trebuie
sa te apleci ca sa le culegi.
Conceptii despre fericire ne spun ca a obtine ceea ce ne dorim inseamna
sa fim fericiti. Si sa presupunem ca cineva reuseste sa obtina ceea ce cu greu
a incercat. Si acum este fericit? Se prea poate. Dar se poate si sa nu
fie. Si atunci unde e fericirea? Ea a constat in stradania de a obtine.
Conceptiile despre fericire se deosebesc prin rostul pe care il atribuim
celorlalti in dobandirea propriei fericiri. Intr-una din piesele
sale de teatru, Jean Paul Sartre folosea o expresie socanta: “infernul
sunt ceilalti”, si, desigur, fiecare din noi poate fi la randu-i
“celalalt”. Cum putem sa gasim fericirea intr-o lume in
care realizarea propriilor dorinte depinde de ceea ce doresc si fac semenii
nostri? De multe ori, dorintele a doi oameni intra in conflict si ca urmare,
fiecare incearca sa impiedice realizarea dorintei celuilalt. Nimeni
nu renunta fara sa lupte la fericire. Concluzia filozofiei a fost ca nu exista
fericire solidara.
Dar nu trebuie ignorat faptul ca ai nevoie de ceilalti pentru a fi fericit.
Un organism care este desprins de prezent moare; la fel si un om desprins de
societate, de semeni, se poate pierde pe sine, asa cum a patit si Iona, personajul
lui Marin Sorescu, care de atata singuratate, si-a pierdut pana
si ecoul.
Si pana la urma, unde putem gasi fericirea? Noi presupunem ca aceasta
cautare are sens si nu este “vanare de vant”. Sigmund
Freud proclama intangibilitatea fericirii: intreaga noastra viata, argumenteaza
el, sta sub semnul principiului placerii. Satisfacerea nevoilor noastre nu ne
procura decat placere de scurta durata; de aceea, fericirea -; ca
stare permanenta ori ca idea, atins -; nu este posibila.
Dar Epictet vine sa contrazica acest lucru. El spune ca omul fericit este acela
care traieste in armonie cu lucrurile sau isi accepta in intregime
destinul.
Nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire, ci doar ca ea este ceea
ce percepe si ce simte fiecare. Ea este una din marile intrebari ale umanitatii
si va mai ramane inca unul din misterele existentei noastre:
« Sunt clipe cand imi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, de mult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
“N-ai dezlegat nici una din marile -; ntrebari.” »
