Structura si dinamica psihicului uman ni se dezvaluie din trei perspective distincte: pe de o parte din doua perspective particulare, pe de alta parte dintr-o perspectiva unica. Prima consta in considerarea psihicului uman in cadrul raportului “individ uman-realitate inconjuratoare”, iar a doua in cadrul raportului “individ uman-societate”; impreuna ele dau o perspectiva integrala. o8o21oe
In cadrul raportului “individ uman-realitate inconjuratoare” psihicul ne apare ca activitate psihica, caz in care avem de-a face cu structura si dinamica activitatii psihice.In cadrul rapotului “individ uman-societate”, psihicul ne apare ca sistem de insusiri psihice ale individului ca fiinta sociala. In cazul primului raport, individul uman ne apare ca individ singular, iar psihicul ca apartinand pur si simplu individului uman.
In cadrul activitatii psihice distingem doua categorii: 1.procesele psihice;2. insusirile psihice.
Procesele psihice sunt interactiuni proprii raportului dintre individ si realitatea inconjuratoare.
Procesele psihice sunt impartite in trei categorii: # procese psihice cognitive (de cunoastere), # procese psihice afective, # procese psihice reglative (involuntare si voluntare).
Din categoria proceselor psihice cognitive fac parte senzatiile, perceptiile, reprezentarea, imaginatia si gandirea. Toate aceste procese psihice formeaza intelectul.
Procesul psihic cognitiv superior (intelectual) prin intermediul operatiilor de analiza si sinteza, abstractizare si generalizare obtine produse sub forma ideilor, conceptelor si rationamentelor se numeste gandire.
Cognitia este termenul folosit de psihologi pentru a descrie gandirea, modul in care acumulam si manipulam cunostintele. Psihologii cognitivisti studiaza gandirea, felul in care oamenii invata, organizeaza cunostintele, rezolva problemele.
Psihologii intr-un mod mai larg, definesc gandirea ca fiind manipularea reprezentarilor mentale ale informatiilor. Manipularea se refera in general la orice transformare, combinare sau modificare a prezentarilor mentale. Reprezentarile mentale pot lua forma cuvintelor, a sunetelor a imaginilor vizuale, a actiunilor. Informatia se refera la semnificatia sau sensul acordat modificarilor energiei din mediul inconjurator.
Rezultatele proceselor psihice prin care se realizeaza reflectarea doirecta, nemijlocita a realitatii obiective au caracter intuitiv; ele sunt desemnate prin termenul generic de imagine psihica. Produsul psihic intuitiv are ca obiect fie o insusire izolata a entitatii, fie insusirile globale ale acesteia. Produsul psihic intuitiv este de doua categorii. Exista produs psihic intuitiv prin care lucrul este redat in conditii in care reflectarea este realizata in cadrul unui raportnu numai direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, ci si actual, semnalul care a fost emis de lucru fiind actualmente in contact cu receptorii. Exista, insa, produs psihic intuitiv prin care lucrul, desi este redat in conditiile in care reflectarea este realizata in cadrul unui raport direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, acest raport, nu mai este efectiv prezent, ci dimpotriva, este un raport care in mod efectiv a avut loc doar in trecut
Reprezentarea este reproducerea actuala a unei imagini psihice din trecut. Deci, reflectarea prezenta prin care se ajunge la produse psihice intuitive se face in conditiile in care raportul direct, nemijlocit dintre subiect si lucru este fie un raport actual,fie un raport realizat in trecut.Reprezentarea este un proces psihic intuitiv ce se instituie prin acea reflectare ce se realizeaza in conditiile in care raportul direct, nemijlocit dintre subiect si lucru este un raport din trecut.
Realitatea obiectiva are in structura sa, pe de o parte, entitatea, iar pe de alta parte, relatia. Relatia exista intr-un lucru si alt lucru, dar exista si intre o insusire a lucrului si acel lucru. Exista relatii constitutiv-interne ale lucrului, dar si relatii externe. Relatiile externe se afla in prelungirea relatiilor interne. Entitatea si relatia constituie diversitatea in unitate a lumii,a realitatii obiective. Reprezentarea reda preponderent entitatea. Ideea, insa, reda preponderat relatia; mai bine spus reda tocmai aceasta diversitate in unitatea lumii.
Ideea nu consta pur si simplu din raportarea unei imagini psihice la o alta imagine psihica, ci consta din insasi explicitarea imaginii psihice. Cu alte cuvinte, ideea consta din scoaterea unui raport din starea lui latenta, implicita, in care subzista in cadrul imaginii psihice si trecerea lui in stare pe deplin manifesta, explicita. Aceasta trecere constituie instituirea insasi a conceptului. Conceptul este structura unei idei complexe. Structura ideii complexe reprezinta sensul cuvantului.
Operatiile gandirii. Gandirea duce la rezultatul sau specific, la idee, in mod treptat. Exista o succesiune de secvente ale procesului psihic de gandire. Ideea este elaborata ca urmare a rezultatului fiecarei secvente in parte. O secventa a procesului de gandire pleaca de la rezultatul secventei nemijlocit anterioare si este continuata pe o alta secventa care, la randul ei, pleaca de la rezultatul deja existent al secventei pe care o continua. Rezultatul unei secvente a procesului de gandire este idee, dar, totusi, ea este idee in curs de elaborare. Doar rezultatul ultimei secvente este ideea pe deplin constituita. Secventele procesului de gandire in totalitatea lor redau relatia existenta in realitate.
Cand spunem ca obiectul reflectoriu al procesului de gandire il constituie relatia, avem in vedere, desigur, relatia in complexitatea ei, relatia de la forma sa cea mai simpla, aceea dintre doi termeni, pana la forme din ce in ce mai complexe, acelea in structura carora nu numai ca intra mai multi termeni, ci si ca termenii ei constituie, fiecere, cate o parte care este ea insasi o structura interna de relatii. Ideea reda relatia complexa, dar o reda de asa natura incat reda entitatea asa cum exista ea prin aceasta relatie complexa.
Exista idee simpla si idee complexa. Ideea complexa , careia in stiinta logicii ii corespund rationamentul si demersul logic, iar in lingvistica fraza si textul, constituie conceptul. O secventa a procesului de gandire reprezinta o operatie a gandirii. Evident exista atateaoperatii ale gandirii cate secvente ale procesului de gandire exista. Avandu-se in vedere procesul de gandire asa cum se realizeaza el pana la elaborarea unui concept, au fost determinate sase asemenea secvente.Operatiile de gamdire sunt denumite operatii principale, tocmai ca s-a avut in vedere procesul de gandire prin care este elaborat conceptul.
Operatiile principale ale gandirii sunt: analiza, sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea si concretizarea.
Analiza este operatia de desfacere mentala a obiectului in partile lui componente. Analiza incepe ca activitate practica de descompunere a obiectului real si ajunge a se realiza doar pe plan mental.
Sinteza este operatia opusa analizei; consta in unirea in plan mental a partilor astfel incat rezulta intregul. Sinteza poate sa se realizeze si in planul actiunii practice.
Comparatia este operatia care consta din stabilirea deosebirilor si asemanarilor dintr-un obiect si alte obiecte. Si comparatia se poate face si pe plan real cat si pe plan mental.
Generalizarea este operatia prin care se desprind insusirile comune ale obiectului si ale altor obiecte, din cadrul unei anumite clase de obiecte.
Abstractizarea este operatia prin care se lasa la o parte insusirile particulare, individuale ale obiectulelor, astfel incat sa poata fi retinute doar insusirile desprinse prin operatia de generalizare.Prin operatia de abstractizare se se ajunge sa se retina in plan mental doar insusirea comuna. In felul acesta, insusirea comuna devine ea insasi o entitate, una dincolo de lucru, una care ii ia locul fiecarei entitati reale.
Concretizarea este operatia prin care pe baza insusirilor abstracte ale obiectelor se procedeaza la reconstituirea mentala a concretului. Daca prin operatia de sinteza se ajunge la un concret mental preponderent abstract. Concretul ca rezultat al operatiei de concretizare este un concret logic: un concret rezultat in principal din asamblarea insusirilor abstracte. Concretul ca rezultat al operatiei de sinteza este bogat in detalii, pe cand concretul logic este sarac in detalii si bogat in insusiri generale. Concretul ca rezultat al operatiei de sinteza reda obiectul ca entitate singulara, pe cand concretul logic reda obiectul cel putin ca obiect tipic, iar la limita specifica, propriu-zisa, ca obiect categorial, ca obiect prin care sunt scoase in evidenta insusirile comune, generale si universale, ale unei anumite clase de obiecte. Concretul logic este obiectul mental categorial; el este forma specifica sub care exista conceptul.
Intelegerea. Procesul de gandire este un proces de intelegere. Spunand intelegere avem in vedere surprinderea legaturilor dintre partile componente ale unui obiect, dintre insusirile obiectului si obiectul luat ca intreg, dintre obiect si alte obiecte.
Intelegerea este mult mai evoluata in cadrul reprezentarii. Numai gandirea, cu ajutorul conceptului, cu ajutorul cuvantului cu sens, poate sa expliciteze, sa amplifice si sa comleteze legaturile redate prin structura perceptiei si a reprezentarii cu imagini psihice. Numai astfel se produce intelegerea completa, adevarata. ,, Fenomenul intelegerii, scrie Paul Popescu-Neveanu, este o permanenta a gandirii in actiune. De aceea ar putea fi caracterizat ca reprezentand latura functionala a intelectului uman in sensul generical codificarii conceptuale si mai ales al decodificarii referentiale. Modul de a fi al gandirii constiente este intelegerea.Cu aceasta relevam si faptul ca intelegerea este acea modalitate a gandirii care este, cu necesitate, constienta. In fapt, intelegerea se inscrie, la nivel general, ca o trasatura sau o functie a constiintei. Intelegerea este modul de realizare a oricarui act de constientizare. Conditiile ei sunt verbalizarea si conceptualizarea…..”
Gandirea ca activitate de rezolvare a problemelor. Intelegerea se manifesta din plin in ceea ce se numeste activitate problematica. Este vorba, pe de o parte, de intelegerea prin care se pun datele realitatii in problema, iar pe de alta parte, de intelegerea prin care se gaseste solutia problemei deja formulata.
Pentru a putea spune ca exista o problema, trebuie sa identificam toate cele trei elemente ale sale:1) starea initiala, punct de plecare; 2) scopul problemei sau starea finala; 3) actiuni sau operatii ce ne conduc de la starea initiala la cea finala.
Cunoasterea elementelor ce alcatuiesc o problema ne permite sa clasificam problema si sa ne ajustam solutiile in consecinta. In general, problemele pot fi impartite in : bine definite si probleme slab definite.
Pornind insa de la operatiile prin care se pot solutiona problemele, acestea pot fi clasifica astfel:
1. probleme de rearanjare a elementelor- solicitarea este de a reordona elementele problemei astfel incat sa indeplineasca un anumit criteriu. In general, la aceste probleme sunt posibile diverse aranjamente ale elementelor, dar numai unul dintre ele indeplineste criteriul solicitet.
2. probleme de structurare a elementelor- in acest caz trebuie identificata relatia dintreelementele problemei si sa se construiasca o noua structura, un element nou.
3.probleme de transformare -;solicita interventii astfel incat prin modificari succesiveale starii initiale, sa se ajunga in starea finala, cea solicitata.
O problema apare atunci cand o persoana isi propune sa atinga un scop sau sa reactioneze intr-o situatie si nu are pentru aceasta un raspuns dinainte pregatit.