autor=Denise Dellarosa CUMMINS: “HOW SOCIAL ENVIRONMENT SHAPED THE EVOLUTION OF MIND”,Synthese122:2000.

1.Cognitia Sociala la Primatele Umane

Pope Edwards (1982, 276) a descris ordinea sociala a societatilor umane preliterate ca implicand “cooperarea si obligatii reciproce intr-o structura ierarhica de relatiilor de autoritate”. Aceasta descriere a celor mai multe societati umane si institutii sociale este atat de buna ca oricare alta. Si astel nu este surprinzator sa gasim dovada unei pregatiri biologice umane spre dezvoltarea functiilor cognitive pentru acele clase de probleme care sunt critice pentru supravietuire intr-o ierarhie a dominatei sociale. Aceste functii includ:

- Recunoastrea relatiilor de dominare/influenta; h5c4cg
- Invatarea rapida a normelor sociale (permisii si prohibitii);
- Detectarea violarilor normelor sociale (inselatoriilor);
- Monitorizarea obligatiilor reciproce ( social exchange reasoning);
- Interpretarea intentiilor celorlalti (theory of mind reasoning);

1.1.Efectele Dominarii asupra Functiilor Umane Sociale, Emotionale, si Cognitive

Ierarhiile dominarii apar deja in joaca grupurilor de copii prescolari (Hold-Cavell si Borsutsky 1986; Keating si Heltman 1994; LaFreniere si Charlesworth 1980; Rubin si Caplan 1992; Smith 1988), chiar si intre copii in varsta de doi ani (Frankel si Arbel 1980) . In fapt, dominarea sociala este dimensiunea stabila cea mai timpurie a organizarii sociale a grupurilor egale (Strayer si Trudel 1984). Copii in varsta de patru ani pot raporta destul de corect structura ierarhica a relatiilor de dominare din grupurile lor de joaca, o sarcina ce depinde cel putin implicit de utilizarea inferentei tranzitive; in contrast, rationamentul tranzitiv independent de continut nu este suficient de dezvoltat decat in al saselea sau al saptelea an al vietii, sugerand o distinctie intre versiunile rationamentelor specifice unor domenii si cele generale ale competentei de rationare ce apare in rate diferite prin dezvoltare (Smith 1988). Considerarea rangului relativ modifica deasemenea indicii stresului fiziologic, ca presiunea sangelui, volulmul inimii, nivelele de cortisol.
Razbunarea impotriva unui agresor cauzeaza intoarcerea acestor indici la normalitate (Hokanson 1961; Hokanson si Shetler 1961) . Studii nenumarate de psihologie sociala au relevat deasemenea o tendinta umana chinuitoare spre conformare, si supunere autoritatii (indivizilor dominanti) - chiar autoritatilor rau voitoare. Poate cele mai faimoase exemple de acest gen sunt experimentele lui Milgram (Milgram 1974). Sasezecisicinci de procente din subiectii ce au participat la aceste studii s-au supus ordinelor unei autoritati rauvoitoare in livrarea unui soc electric potential fatal asupra unei victime inocente. Dominarea pare sa fie adanc scrisa in functiile noastre cognitive, sociale, fiziologice. Ea emerge devreme ca o trasatura definitoare a indivizilor( personalitatii) si de aceea produce o propensiune a grupurilor sociale umane spre a se organiza ierarhic, si pentru majoritatea indivizilor spre transferarea responsabilitatii propriilor acte prin supunerea la autoritate. Ea joaca o atat de mare parte in vietile noastre sociale incat ne formeaza si ne modifica strategiile cognitive si raspunsurile fiziologice.

1.2. Rationamentul Normativ Social

Tratamentele filosofice ale rationarii au apreciat necesitatea distingerii intre rationamentul practic si rationamentul teoretic, o necesitate ce a aparut recent si in modelele psihologice ale rationamentului (ex.,Manktelow and Over 1991; 1995; Cummins 1996b-c; 1997; 1998a, b; 1999,in press; Oaksford and Chater 1992). Scopul rationamentului practic este determinarea unui curs prudent al actiunii. Tipic, aceasta inseamna determinarea a ceea ce li se permite, obliga, sau interzice oamenilor sa faca. Logicile Deontice au fost propuse cu scopul dezvoltarii modelelor normative al acestui tip de rationament, aceste logici au ca operatori primitivi:permisiunea, obligatia, si (intr-un anumit sens) prohibitia (Hilpinen 1971; 1981). Acestia sunt operatorii principali necesari pentru scopul rationamentului practic. Rationamentul practic, sau deontic, este distinct de rationamentul teoretic in care rationatorului i se cere sa determine statutul epistemic (adevarul) al decriptiei unei stari de lucruri. Aici, cineva nu se preocupa cu alegerea unui curs prudent al actiunii. In schimb, se preocupa cu ce este necesar prin faptele date. Danila considera ca aici Cummins exagereaza, deoarece in faptele umane in mare sunt contingente. Aceasta distinctie apare nu doar in modelele normative ale rationamentarii, ci si in rationarea de fiecare zi. Pentru aproape trei decade, psihologii au notat ca atunci cand rationam despre reguli prescriptive (norme sociale) , privim spontan spre violarile posibile ale regulii, adica, privim ca sa vedem cine ar putea incalca regula, (Cheng and Holyoak 1985; 1989; Cosmides 1989; Griggs and Cox, 1982; Cummnis 1996a, b; Johnson-Laird, et al. 1972; Manktelow and Over 1991; 1995). Aceasta strategie rationamentala cruciala extrem de convingatoare pare sa fie declansata aproape exclusiv de probleme cu continut deontic, permisii particulare, obligatii, prohibitii, promisiuni, si avertismente. Detectia violarii este rar intalnita in rationamentul teoretic de fiecare zi. Exemplele cele mai izbitoare de acest efect au fost raportate folosind Wason Card Selection Task.Ca un exemplu simplu, imagineaza-ti ca cineva i-ti spune ceva ciudat despre un priten mutual de-al vostru, anume:
Daca John sta toata noaptea in cabina lui, atunci intotdeauna se intoarce acasa cu un sac de gunoi. (daca p atunci q)

Ca o demonstratie, prietenul tau la urmarit pe John, scriind activitatile lui in fiecare zi incepand in urma cu trei luni si stocand informatia in dosarul unui computer. Dosarul contine informatie despre unde s-a dus John si ce a adus cu el la reantoarcere. Acestea includ

- Informatie despre ce a adus John cu el acasa cand a stat toata noaptea in cabina lui (p)

-Informatie despre ce a adus acasa John cand a stat toata noaptea intr-un loc diferit (non-p)

-Informatia despre unde s-a dus John cand s-a intors cu un sac de gunoi (q)

- Informatie despre unde s-a dus John cand s-a intors fara un sac de gunoi(non-q)

Care ocazii a-i vrea sa le inspectezi in scopul sa fii sigur daca prietenul are dreptate? Alegerile tipice in problemele teoretice similare sunt p si q, adica, “a stat toata noaptea in cabina lui” si “a venit acasa cu sac de gunoi”. Acum sa ne imaginam ca a lui John cabina este intr-o rezervatie a naturii, si se cere ca toti vizitatorii ce raman toata noaptea sa-si ea gunoiul cu ei pentru a proteja mediul si pentru a descuraja maturarea. Care ocazii a-i dori sa le inspectezi in scopul de a te asigura ca John s-a conformat regulii?

Raspunsul tipic in problemele deontice similare este p si non-p(“a stat toata noaptea in cabina” si “ s-a reantors fara un sac de gunoi”). Cand rationeaza despre adevarul unei declaratii conditionale, oamenii cauta spontan sa confirme ca antecedentul (p) si consecventul (q) se realizeaza impreuna. Cand rationamenteaza despre supunerea la reguli prescriptive (norme sociale), oamenii in schimb privesc spontan la violarile regulilor posibile. Aceasta este adevarat daca intrebarea finala inclina cercetarea in favoarea verificarii ( ca in exemplul anterior) sau dectarea violarii (ex., “...pentru a gasi daca prietenul tau a violat”) .Dar sa consideram aceasta: In cazul testarii adevarului, a-i inspectat ocaziile in care John s-a intoars acasa fara gunoi si a descoperit a fost la cabina lui, aceasta ar fi oferit o dovada incontrovertibila ca declaratia a fost falsa. Totusi nu ni se intampla sa cautam violari potentiale ale declaratiilor in cazul testului de adevar. Necesitatea aceasta devine aparenta numai cazul deontic. Aceasta este ceea ce autorul numeste efect deontic (Cummins, 1994b, c; 1998a,b;1999 in presa).
Efectul deontic nu apare doar in rationarea adultilor. El a fost observat si la copii in varsta de trei ani, facandu-l una din cele mai timpurii emergente ale functiilor rationamentale (Cummnis 1996a). Copii adopta spontan o strategie de detectare a violarii cand incearca sa determine daca o rostire este adevarata sau falsa. Marimea acestui efect este echivalenta cu marimea intalnita in literatura adulta. Mai mult, copii deasemenea recunosc mai usor instantele inselaciunilor decat instantele care dovedesc ca o regula este falsa/nonrationala(Harris and Nunez 1996). Desi efectul deontic a fost observat in numeroase experimente in timpul a treizeci de ani (vezi Cummnis (1996b)), interpretarea lui este controversata. Unii au argumentat ca efectul deontic arata simplu ca sadirea problemelor de rationare in continuturile cu care sunt rezonabil familiari imbunatatesc performanta (ex., Griggs and Cox 1982; Johnson-Laird et al. 1972). Altii au argumentat ca noi inducem sceme de rationare pentru clasele de situatii care au loc frecvent sau care au mare importanta(ca permisiile), si efectul deontic reflecta evocarea acestor scheme specfice claselor(Cheng and Holyoak 1985; 1989; Holyoak and Cheng 1995). Altii au argumentat ca efectul deontic reflecta evocarea algoritmilor genetici, inascuti pentru detectarea inselatoriei care s-au dezvoltat in raspuns presiunii de a rationa asupra schimbarii sociale, ce este definit ca efortul cooperativ pentru beneficiul mutual (Cosmides 1989; Cosmides and Tooby 1992; 1994; Gigerenzer and Hug 1992). Efectul deontic a fost deasemenea explicat ca rezultatul inevitabil al unei cercetari de contraexemple pentru modele mentale construite de rationator, un proces ce este senzitiv utilitatii subiective (Manktelow and Over 1991; 1995). Si, finalmente, unii cercetatori au argumentat ca scimbarea in paternele selectiei in testarea adevarului si in versiunile deontice ale sarcinii Wason arata ca oamenii vad aceste sarcini in termenii selectiei datelor optime, si i-si schimba strategiile lor de la maximizarea castigarii informatiei asteptate in versiunea testarii adevarului pana la maximizarea utilitatii asteptate in versiunea deontica (Oaksford and Chater 1992). In toata controversa aceasta, doua lucruri raman necontroversale. Primul este ca atunci cand rationam despre reguli sociale prescriptive, oamenii adopta o strategie de detectare a violarii . Secundul, este ca ceea ce se considera ca o strategie eficienta si rationala cand rationam despre reguli sociale este perfect evident: Este clar chiar pentru cei in varsta de trei ani. In contrast, ceea ce trebuie sa se realizeze cand testeaza adevarul unei declaratii este subiect de controversa chiar si intre savanti si filosofi a-i stiintei (ex., Duhem 1954; Earman 1992; Horwich 1982;Lakatos 1970; Putnam 1974). Cineva ar putea intreba, ‘De ce?’ De ce le este primatelor umane atat de usor sa rationeze despre versiunea deontica a sarcinii in timp ce versiunea testarii adevarului ne le este usoara? De ce, in fapt, indeplinesc oamenii bine versiunea deontica a sarcinii indiferent de abilitatea intelectuala generala sau de nivelul de educatie in timp ce versiunea testarii adevarului se coreleaza pozitiv cu inteligenta (Stanovici si West in presa)?Chiar mai cruciala este observatia ca aprecierea rangului social relativ influenteaza probabilitatea ca va fi evocata o strategie de detectare a violarii. Rationatorii este mai probabil sa caute dupa inselaciuni cand controleaza indivizi care sunt mai mici in grad decat ei(65%) decat cand controleaza indivizii de acelasi rang (20%) decat ei insisi (Cummins 1999). Rangul social n-are efect in probabilitatea adoptarii unei strategii de detectare a violarii intr-o conditie de detectare a minciunii. Similar, Mealey si colegii lui au gasit ca subiectii erau de departe mai buni in a-si reaminti inselatorii de statut-mic decat de inselatorii de statut-inalt sau non-inselatorii de nici un rang (Maley et al. 1996). Aceste rezultate aparent confuze si disparate pot fi intelese din perspectiva oferita aici: detectarea violarii este o functie cognitiva de baza care faciliteaza regularea sociala. Este o functie cruciala pentru asigurarea ca normele sociale implicite(sau explicite)sunt onorate, si, mai particular, ca indivizii de rang inalt pot proteja status quo-ul reguland comportamentul celor asupra caror au putere sau autoritate.

Monitorizarea Reciprocitatii

Reciprocitatea pare sa fie un component primitiv al arhitecturii cognitive umane, cel putin in domeniul social. Infantilii se angajeaza in jocuri ce i-au intorsaturi cu pazitori in primul an al vietii(Vandell and Wilson 1987). Prescolarii aleg tipic sa fie ajutati de cojucatori ce i-au ajutat in trecut, si este mai probabil sa imparta resursele cu aceia cu care au impartit si in trecut (Smith 1988). Cercetarea in elaborarea deciziei deasemenea arata ca renegarea unei promisiuni de cooperare este reactionata mai puternic si mai negativ decat numai pierderea competitiei (Weg and Smith 1993). De exemplu, Weg si Smith(1993) da subiectilor oportunitatea de a castiga bani in tranzactiile bazate pe Dilema Prizonierului. Sarcina subiectului a fost sa se decida daca spre a trada colaboratorii lui sau ei si a castiga o cantitate fixa de bani , ori sa aiba incredere in ei si posibil sa castige mai mult sau mai putin decat cantitatea fixata. Subiectii au aratat o mai mare dispozitie de a crede, si o mai mare indispozitie de a ierta inselaciuni ale acelei increderi, decat ar fi fost prezisa de teoria alegerii rationale. Aceste rezultate sunt mai bine justificate de asumptia ca oamenii sunt predispusi sa se angajeze in tranzactii de obligatii reciproce, sau, cum le numesc Cosmides si Tooby schimb social(Cosmides 1989; Cosmides and Tooby 1992;1994). In acord cu Teoria Schimbarii Sociale, detectia inselaciunii este parte a unui algoritm specfic unui domeniu - un modul mental - care s-a dezvoltat la oameni Pleistocene in raspuns presiunii de a rationa despre schimbarea sociala. Schimbarea sociala este definita in termenii altruismului reciproc, adica , efortul cooperativ pentru beneficiul mutual. Detectia inselaciunii este un element crucial al acestei teorii deoarece modelarea in biologia evolutionista a aratat in repetate randuri ca altruismul reciproc nu poate emerge ca o strategie stabila pana ce participantii nu sunt capabili de detectarea si excluderea inselatorilor (ex., Axelrod and Hamilton 1981) . Curios inselarea este definita in Teoria Schimbarii Sociale nu ca un esec de a raspunde la fel ci in loc ca a lua un beneficiu fara a plati un cost. Mai departe, cea mai parte din cercetarea facuta pentru testarea teoriei sa centrat pe detectarea violarilor normelor sociale. Alte rezultate manipularile costului au mic efect asupra detectarii inselaciunii (Cheng and Tooby 1992), si ca violarile care au fost detectate depinde de perspectiva pe care o adopta rationatorul in timpul procesului de rationare. De ex., considera promisiunea “daca i-mi cosesti pajistea, i-ti voi da 5$” . Din perspectiva promisorului, este important, este sa se asigure ca pajistea a fost cosita inainte de platirea celor $5. In sarcina standard a lui Wason, aceasta corespunde selectiei lui non-p si q, adica, “nu a cosit pajistea”, si “platit $5”. Din perspectiva promisiunii, este important sa se asigure ca $5 au fost platiti odata ce pajistea a fost cosita.Aceasta corespunde selectiei p si non-q , adica, “cosit iarba”, si “neplatit $5”. Cateva studii au raportat ca o schimbare in perspectiva sarcinilor obligatiilor reciproce rezulta doar in acest tip de schimbare in paternele selectiei, sugerand ca oamenii sunt intr-adevar foarte buni in defectarea violarilor obligatiilor reciproce (Gigerenzer and Hug 1992). Lucrarea trans-culturala asupra rationarii arata rezultate similare. Un exemplu citat de Scriber (1975,155) asupra rationarii silogistice printre Kpelle din Africa de West ilustreaza amplu tipul de raspunsuri observate cand se folosesc silogisme categoriale spre a testa rationarea teoretica:

(E:) Toti barbatii Kpelle sunt fermieri bogati. Mr Smith (acesta este un nume din Vest) nu este un fermier bogat. Este el un Kpelle?

(S:) Nu cunosc omul in persoana . Nu mi-am pus ochii asupra omului insusi.
(E:) Doar gandestete asupra declaratiei.
(S:) Daca i-l cunosc in persoana, pot raspunde acelei intrebari, dar deoarece nu-l cunosc in persoana nu pot raspunde intrebarii.
(E:) Incearca si raspunde din sensul pe care i-l atribui tu lui Kpelle.
(S:) Daca cunosti o persoana , daca se pune o intrebare despre el, esti capabil sa raspunzi. Dar daca nu cunosti o persoana , daca se pune o intrebare despre el , i-ti este greu sa-i raspunzi.

Asa cum arata acest fragment, rationatorul pare ca nu intelege faptul ca dilema poate fi rezolvata prin rationament. In schimb, el este preocupat de reamintirea si verificarea faptelor, o strategie care nu taxeaza bine in acest tip de sarcina. O imagine foarte diferita emerge, totusi, cand membrii culturilor preliterate sunt chestionati sa rationeze despre dileme morale. Un studiu adesea citat a lui Harkness e al. (1981) asupra chenienilor rurali ilustreaza rezultatul tipic observat in aceste studii. Dilema inacest fragment priveste daca un baiat trebuie sa asculte de tatal lui si sa dea niste banii pe care i-a el insusi cand tatal i-a promis ca i-i va pastra. Un copil trebuie sa-ti dea ceea ce a-i intrebat doar in acelasi mod in care te intreaba pentru orice i-i dai. De ce trebuie sa fie atunci interesat dece se intampla?Un parinte i-si iubeste copilul si poate refuza fara sa cunoasca nevoia de a-si ajuta tatal.