12.1. Efecte ale comerţului exterior Analiza eficienţei generale a comerţului exterior pleacă de la raportul de bază efecte/raport, dar se presupune luarea în considerare a specificului acestui sector.

Baza teoretică a eficienţei comerţului exterior pleacă de la teoria avantajului absolut şi cea a avantajului comparativ în comerţul internaţional, elaborate de Adam Smith şi David Ricardo: . teoria avantajului absolut: consideră că un produs nu se poate exporta decât dacă producătorii au costuri mai scăzute, deci productivitate mai ridicată (A. Smith); . teoria avantajului relativ: compară nu nivelul de cost pentru acelaşi produs în două ţări ci costurile relative a două produse schimbate (D. Ricardo).

Într-o viziune dinamică, pentru perioada contemporană, trebuie să se ţină seama de faptul că economiile naţionale comunică între ele prin rata de schimb a monezilor lor, ceea ce complică foarte mult analiza avantajelor relative în comerţul internaţional. Cea mai strălucită completare a teoriei lui Ricardo este adusă de către Heckseher şi Ohlin care explică avantajele comparative în comerţul internaţional prin diferenţe macroeconomice de dotări cu factori de producţie. Efectele generale ale comerţului exterior pentru economia unei ţări pot fi economice, sociale şi politice; cele economice pot fi: . financiar-monetare (rentabilitatea); . structurale (de transformare); . de acumulare (raportul de schimb); . de antrenare ( de multiplicare).

Toate aceste efecte se pot transmite direct şi nemijlocit sau indirect şi propagat, pe termen mediu şi lung. Rentabilitatea în comerţul exterior exprimă acoperirea din veniturile unei activităţi de export sau import a cheltuielilor ocazionate şi obţinerea de profit sub forma de diferenţă de preţ pozitivă, în condiţiile în care preţul intern se aduce la nivelul preţurilor externe prin intermediul unui curs de schimb pe baza parităţii puterii de cumpărare faţă de alte valute. Ecuaţia generală a unei economii naţionale Oferta globală = Cererea globală, unde: Principalii indicatori statistici utilizaţi în evaluarea exportului şi importului unei ţări sunt: 1.


Cota de acoperire: CA = , unde: Cota de acoperire: CA  100% = BC excedentară CA  100% = BC echilibrată CA  100% = BC deficitară Totodată, acelaşi indicator poate fi calculat astfel: CA = ; se poate calcula pe ţări, pe produse etc. 2. Cota de penetrare a pieţei interne: CP = .

3. Efortul de export (coeficientul de deschidere a economiei): Pentru: România, Eexp este circa 10-12% în prezent, în timp ce alte ţări: - Franţa  20%; - Belgia  60%. Alte relaţii de calcul a elasticităţii exportului (importului) faţă de modificarea (creşterea): - cererea externă; - cererea internă; - exportul (importul) mondial.

Totodată, rentabilitatea comerţului exterior se completează prin analiza efectelor propagate de acesta în viaţa economico-socială a ţării, respectiv: a) Efecte structurale: se modifică structura materială a produsului social şi a rezultatelor procesului naţional de producţie în sensul că o parte din produsul social creat se exportă şi se înlocuieşte cu alte valori de întrebuinţare din import. Dacă aceste schimburi structurale la nivel macro vor potenţa şi influenţa pozitiv dezvoltarea economico-socială a ţării, atunci rolul comerţului exterior se amplifică dincolo de rentabilitatea rezultată pe bază de calcule b) Efecte asupra acumulării: apar chiar în situaţia de echilibru în valută a schimburilor, datorită diferenţelor dintre preţurile naţionale şi cele internaţionale, când volumul importurilor exprimat în lei depăşeşte volumul exportului exprimat tot în lei, diferenţa fiind sursă de acumulare. c) Efectele asupra eficienţei utilizării resurselor economiei naţionale, materiale şi umane în primul rând, când urmare a schimburilor de valori cu străinătatea se economiseşte muncă naţională.

Analiza rentabilităţii în tranzacţiile economice internaţionale, în ansamblu, se mai poate completa şi cu unii indicatori ce sunt specifici anumitor tehnici: reexport, switch, leasing etc. Raportul de schimb în tranzacţiile economice internaţionale exprimă condiţiile cantitative şi de preţ în care se efectuează schimburile internaţionale de marfă şi servicii. Se determină prin raportarea cantităţii sau preţului de export la cantitatea respectivă/preţul de import, şi ne arată câte unităţi fizice sau monetare trebuie să exportăm pentru a obţine o unitate de import.

Acest raport este determinat de factori interni (gradul de dezvoltare a industriei, pregătirea forţei de muncă, structura exporturilor, calitatea negociatorilor etc.) dar şi de factori externi (structura importurilor, conjunctura de pe piaţa mondială etc.).

În legătură cu raportul de schimb s-au dezvoltat o serie de indici care au relevanţă mai ales la nivel macro: - indicele raportului de schimb brut; - indicele raportului de schimb net. 12.2.

Balanţe utilizate în analiza comerţului exterior Cu ajutorul balanţelor, în general, se poate determina starea economiei naţionale la un moment dat, dar şi stabili strategii adecvate privind legătura dintre ramuri şi relaţiile economice internaţionale. Balanţa legăturilor dintre ramuri constituie un instrument folosit în analiza input-output pentru organizarea informaţiilor referitoare la formarea şi utilizarea resurselor de bunuri materiale şi servicii în cadrul economiei naţionale. Practic, întocmirea acestei balanţe este necesară pentru a cunoaşte/estima: - ieşirile sau livrările unei ramuri către o altă ramură a economiei naţionale pentru consum intermediar productiv; - ieşirile sau livrările dintr-o ramură pentru consum final, personal sau social; - livrările pentru acumulare şi pentru export; - intrările din fiecare ramură de bunuri şi servicii provenind de la alte ramuri sau din import; - consumul de muncă vie; - amortizarea fondurilor fixe pe ramură.

Balanţa de plăţi externe cuprinde totalitatea creanţelor şi datoriilor ţării în raporturile sale de ansamblu cu străinătatea, exigibile într-o anumită perioadă, de obicei un an, precum şi mişcările de capital înregistrate în aceeaşi perioadă. Balanţa de plăţi externe se bazează pe principiul contabilităţii în partidă dublă şi înregistrează: . la activ: încasările, respectiv creanţele exigibile în acea perioadă, indiferent de momentul generării; . la pasiv: plăţile, respectiv datoriile exigibile în acea perioadă, indiferent de momentul în care au fost generate. Balanţa de plăţi externe se întocmeşte global, regional şi bilateral.

Deşi nu există un model unanim acceptat, în general BPE include trei capitole sau conturi: a) Contul curent sau BPE curentă care cuprinde: - balanţa comercială, dată de exportul şi importul de mărfuri; - balanţa serviciilor cu încasări şi plăţi din transport internaţional, turism internaţional, servicii de poştă, telecomunicaţii, comisioane şi speze bancare etc.; - balanţa veniturilor, incluzând venituri din muncă şi drepturi de autor, dobânzi şi dividende încasate/plătite etc.; - balanţa donaţiilor şi a transferurilor unilaterale ca ajutoare internaţionale, subvenţii etc.

b) Contul de capital sau balanţa mişcărilor de capital care include intrări şi ieşiri de capital: - pe termen lung: peste un an, sub formă de investiţii directe, împrumuturi acordate de autorităţi publice, finanţarea unei filiale de societăţi mamă etc.; - pe termen scurt: date de constituirea unor active bancare în străinătate sau repatrierea lor, mişcări de capital cu caracter speculativ etc.; - transferuri financiare cu caracter excepţional.

c) Contul de regularizare şi mişcare a rezervelor oficiale nete: care se detaliază pe posturi diferite de la o ţară la alta. Din punct de vedere contabil BPE este echilibrată, de regulă excedentele sau deficitele pe capitole se compensează reciproc iar dacă este pe ansamblu deficitară atunci se apelează la împrumuturi externe; dacă este excedentară pe ansamblu, atunci excedentele primesc o anumită destinaţie. 12.

3. Sporirea eficienţei economice a comerţului exterior al României În sinteză, principalele direcţii în care se poate acţiona pentru sporirea eficienţei schimburilor comerciale externe ale României sunt: - evaluarea corectă a nivelului tehnico-economic al economiei naţionale şi al întreprinderilor componente, stabilirea potenţialului de export; - selectarea pe baza unor criterii de eficienţă economică a acelor sectoare industriale în care România are şanse reale de dezvoltare a producţiei pentru export şi sprijinirea ulterioară a acestor sectoare; - stimularea producătorilor din agricultură, indiferent care este forma de proprietate; - lărgirea exportului de servicii turistice, transporturi şi unele tehnici speciale de comerţ exterior; - reducerea costurilor de producţie şi creşterea productivităţii în acele sectoare economice orientate spre export, atât din domeniul public cât şi cel privat - condiţii egale şi sprijin egal sectorului particular faţă de cel de stat din economie (credite preferenţiale, sprijin bancar etc.); - optimizarea unor capacităţi de producţie la nivelul marilor întreprinderi; - susţinerea exportului printr-o activitate promoţională mult mai largă; - perfecţionarea managementului în comerţul exterior, al negocierii şi contractării operaţiunilor de export prin diferite tehnici.