3.1. Evolutia banilor

Banii, asa cum ii cunoastem astazi, au evoluat de-a lungul mai multor etape. Cea mai timpurie forma a banilor a fost bunul-marfa, care a aparut ca raspuns la restrictiile impuse de troc. Oamenii au inceput sa foloseasca o anume marfa, care se putea schimba usor cu altele, o marfa comercializata pe scara larga, cu o cerere mare, putand indeplini rolul de bani. x5o12of
Mai multe marfuri au servit drept bani in diferite perioade istorice. In unele societati agrare, vitele au fost folosite ca bani. De asemenea, scoicile de mare au fost utilizate de cateva popoare din Oceanul Pacific, dar cea mai larga raspandire a avut-o utilizarea metalelor pretioase.
Metalele ca aurul sau argintul au avut calitatile necesare pentru a fi o forma adecvata de bani si anume au putut fi transformate usor in monede.
Dezvoltarea monedelor a constituit un progres remarcabil in evolutia banilor. Monedele au fost utilizate pentru clasificarea sI standardizarea mijloacelor monetare in unitati convenabile, care nu mai trebuiau cantarite pentru fiecare tranzactie. Acest lucru a simplificat mult procesul de schimb, astfel incat tranzactiile s-au realizat datorita valorii metalului pretios pe care il contineau. Cand monedele au fost batute si garantate de stat, acceptabilitatea lor s-a extins rapid. Denumite servicii financiare, acestea erau furnizate de aurari cu secole in urma. Acestia ofereau clientilor incaperi sigure pentru depozitarea obiectelor de valoare, a bijuteriilor si a monedelor din aur sau argint.
La inceput, chitantele erau eliberate in numele depozitarului, dar - in timp -; acestea au inceput sa fie platibile celui care le detinea. Acesta a fost inceputul unui lung proces istoric care a condus, in final, la aparitia bancnotelor. Clientii au gasit aceste chitante foarte utile, putand sa le utilizeze ca mijloc de plata, fara a fi nevoie sa fie returnate la emitent. Chitantele nu aveau o valoare a lor intrinseca, dar erau un simbol al metalului pretios detinut de aurar in custodie. Chitantele aurarilor prefigurau viitoarele bancnote.
Pe masura ce lumea s-a obisnuit cu acest sistem, a devenit posibil pentru acesti primi bancheri sa emita mai multe bancnote decat valoarea metalelor pretioase pe care le detineau efectiv.
Astfel, treptat, au aparut primele banci care au inceput sa acorde imprumuturi pentru care percepeau dobanda. Odata cu extinderea rolului bancilor au fost create premisele utilizarii “monedei scripturale” sau a “banilor de cont”. Riscul aparea in momentul cand bancnotele erau prezentate pentru plata, atunci cand bancherul nu avea aur suficient pentru a putea converti banii de hartie in metal pretios. Acest risc putea fi redus prin grija bancherilor privati ca, atunci cand emiteau bancnote suplimentare, sa retina o rezerva considerabila de moneda in “banca lor”.
Din punctul de vedere al bancherului, era ideal daca aceste note circulau de la o persoana la alta si erau prezentate la plata cat mai rar. In acest fel, rolul bancii s-a schimbat de la a fi paznic sau custode de bani in acela de a fi creator de bani.
In cele din urma, statul a preluat emisiunea de bancnote si a emis legi prin care bancile private nu mai aveau dreptul de emisiune monetara. Acest drept a fost acordat, exclusiv, unei banci de emisiune care, in timp, a devenit banca nationala sau centrala a unei tari.
Raportat la tara noastra, Banca Nationala a Romaniei este singura care poate emite bancnote sI monede utilizate in platile care au loc pe teritoriul Romaniei. Emisiunea de moneda nationala si anume, leul, este atributia si responsabilitatea Bancii Nationale a Romaniei.
Atunci cand bancile au pierdut dreptul de a emite moneda, ar fi putut parea ca si-au pierdut capacitatea de a crea bani. Insa bancile au dezvoltat o alta metoda, care compensa pierderea emisiunii monetare.
Deponentii s-au aratat dispusi sa incredinteze banii din metale pretioase la o banca si sa accepte doar dovada inregistrarii lor in registrul bancii, fara a fi necesar sa primeasca in schimb bancnote.
Cand titularul unui cont dorea sa faca o plata, trimitea instructiuni bancii sa transfere depozitul sau o parte din acesta in creditul altui client. Acesta este modul in care s-a dezvoltat utilizarea ordinului de plata sI, ulterior, a cecurilor destinate reglarii afacerilor.
In majoritatea tarilor, pana la primul razboi mondial, atat bancnotele cat si depozitele bancare erau convertibile, la cererea posesorului, in monede de aur.
Mai tarziu s-a renuntat la acest tip de convertibilitate : mai intai in cadrul sistemelor monetare nationale -; in perioada interbelica - si, ulterior, in platile internationale -; dupa al doilea razboi mondial.
La nivel national, ultima moneda nationala convertibila in aur a fost dolarul S.U.A.. pana in 1971. Astazi se practica numai convertibilitatea valutara, care nu implica metale pretioase.
Depozitele bancare pot fi clasificate ca bani, deoarece sunt -; in general -; acceptate ca mijloc de plata. Cecurile inlesnesc acceptarea depozitelor bancare, facilitand transferul de fonduri intre conturi si clienti, deci ele doar intermediaza miscarea depozitelor.
Desi bancnotele necesita costuri relativ mici de producere, constituirea sI utilizarea depozitelor bancare sunt si mai avantajoase. Un depozit se creeaza prin creditarea contului unui client cu o suma de bani. Costul acestor operatii este foarte mic, dar beneficiul poate fi substantial.
Imprumuturile pot fi acordate clientilor prin simpla creditare a conturilor lor, dupa care se percepe dobanda.
Desi acest procedeu este deosebit de atractiv, prezinta totusi anumite limitari. Bancherii trebuie sa pastreze depozitele atractive pentru public, pentru a ramane general acceptabili; in caz contrar, acestea ar inceta sa serveasca drept bani. Pentru a mentine increderea clientilor, bancherii trebuie sa fie permanent capabili sa efectueze plati in numele clientilor care au conturi deschise.
Utilizarea, din ce in ce mai intensa, a calculatoarelor in operatiunile bancare a condus la aparitia si proliferarea monedei electronice. Astfel, transferul unor fonduri intre conturi se realizeaza prin impulsuri electromagnetice, dupa cum asa-numitele carduri se bazeaza pe memoria unei cartele electromagnetice.

3.3. Functiile banilor

1. Mijloc de schimb (intermediar al schimburilor)
Banii sunt un mijloc de schimb, iar prin aceasta functie a lor, banii ne elibereaza de restrictiile comertului prin barter , permit dezvoltarea schimbului de produse si servicii, un nivel ridicat de specializare si creeaza posibilitatea cresterii nivelului de trai.
2. Masura a valorii (etalon al preturilor)
Spre deosebire de comertul prin barter, banii ofera un etalon prin care valoarea celorlalte marfuri poate fi masurata si comparata. Odata cu introducerea banilor nu mai este necesara reconsiderarea continua a unui anume bun sau serviciu, in comparatie cu o varietate de alte bunuri. Toate bunurile pot fi evaluate in bani, iar comparatiile pot fi facute usor. Ca unitate de cont, banii contribuie la tinerea evidentei contabile, a veniturilor si cheltuielilor.
3. Mijloc de economisire si acumulare (activ de rezerva)
Valoarea activelor care indeplinesc rolul banilor trebuie sa fie stabila, pentru a face posibila separarea actelor de vanzare de cele de cumparare. De asemenea, stabilitatea valorii reprezentate de bani permite economisirea unor venituri fie pentru a consuma mai mult in timp, fie pentru a efectua investitii productive.
4. Mijloc de plata (in relatiile economice bazate pe credit)
Daca banii reprezinta o valoare relativ stabila, pot fi folositi si in relatiile de acordare si rambursare a creditelor. Aceasta functie determina avantaje economice importante. Un sistem dezvoltat de creditare stimuleaza atat productia, cat si comertul :
- permite finantarea productiei firmelor peste nivelul resurselor proprii imediate;
- permite clientilor sa cheltuiasca mai mult decat venitul lor curent;
- permite guvernelor sa cheltuiasca peste limitele veniturilor fiscale obtinute prin impozitare.
In acelasi timp, o atentie deosebita trebuie acordata rambursarii creditelor acordate, inprumuturilor.
Aceasta functie a banilor este influentata de inflatie, care reduce valoarea datoriilor restante. Inflatia avantajeaza debitorii si poate provoca pierderi creditorilor. In practica, creditorii -; bancile, in principal, - percep dobanda la credit. Daca rata dobanzii este cel putin egala cu rata inflatiei, creditorul poate proteja valoarea creditului acordat atunci cand este rambursat de catre debitori.
5. Mijloc de realizare a tranzactiilor unilaterale
Toate platile implica tranzactii in doua sensuri.
Exemple de plati unilaterale : plata impozitelor, a donatiilor sau operele de caritate.
6. Mijloc de influentare a activitatii economice
Evolutia masei monetare intr-o economie poate influenta productia, preturile, utilizarea fortei de munca.
Majorarea sau scaderea masei monetare afecteaza puterea de cumparare, productia si furnizarea de bunuri si servicii. De asemenea, exista o legatura directa intre masa monetara si inflatie.
7. Simbol al bogatiei si puterii economice
In acest sens, banii reprezinta obiect de studiu nu numai pentru economie, ci si pentru alte stiinte sociale, cum sunt sociologia si politologia.

3.4. Masa si structura masei monetare. Agregatele monetare

Masa monetara reprezinta totalitatea mijloacelor banesti aflate in circulatie intr-o anumita perioada.
Componentele masei monetare pot fi clasificate in functie de gradul de lichiditate, care indica usurinta utilizarii diferitelor active monetare in efectuarea platilor, astfel :
• bani primari (baza monetara);
• bani secundari;
• quasi -; bani (aproape bani).
Aceasta clasificare este teoretico - metodologica.
In practica, statistica reprezinta structura masei monetare sub forma “agregatelor monetare”.
Banii primari reprezinta asa-numita baza monetara si constituie o creanta fata de Banca Centrala. Acestia constau din numerar (bancnote si monede) si depozitele bancilor comerciale pastrate la Banca Centrala, in contul rezervelor minime obligatorii.
Banii secundari reprezinta disponibilitatile la vedere si constau in creante fata de bancile comerciale; acestea pot fi folosite ca mijloc de plata prin emiterea de cecuri asupra unor depozite la vedere.
Baza monetara si depozitele la vedere definesc masa monetara in sens restrans.
Quasi -; banii reprezinta, in general, depozite la termen. Desi aceste active financiare nu sunt bani lichizi, adica nu pot fi utilizate direct, ca mijloc de plata, ele pot fi transformate in numerar, fara mari dificultati si cu un cost scazut.
Economiile populatiei depuse la banci si unele depozite la termen sunt exemple de quasi -; bani.
De asemenea, depozitele din institutii financiare nebancare reprezinta o parte a quasi -; banilor; aceasta definitie nu include conturile care necesita o perioada lunga pentru avizare sau care impun penalitati pentru retragerea banilor in avans.
Masa monetara se prezinta ca o marime eterogena, constand din totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru procurarea bunurilor si serviciilor si pentru plata datoriilor.

Altfel spus, masa monetara reprezinta ansamblul mijloacelor de plata, respectiv de lichiditate existente la un moment dat in cadrul unei economii.
Generalizand diferitele notiuni si interpretari date masei monetare, sferei sale de cuprindere, majoritatea monetaristilor au apreciat ca in structura acesteia pot fi incluse urmatoarele active :
1. Moneda efectiva sau numerarul (bilete de banca si moneda divizionara);
2. Moneda de cont, respectiv disponibilitati in conturi curente;
3. Depunerile la termen si in vederea economisirii;
4. Alte active, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate.
1. Moneda efectiva este solicitata de agentii economici nu in calitate de marfa, ci pentru bunurile si serviciile ce pot fi procurate in schimbul ei.
Atata timp cat bunuri si servicii pot fi achizitionate in schimbul acestui instrument monetar, agentii economici consimt sa se foloseasca de el in tranzactiile lor comerciale si financiare.
Un sistem monetar poate functiona si in lipsa acoperirii in aur, cu conditia ca semnele monetare sa fie emise in corelare cu bunurile si serviciile create in economie.
Moneda efectiva reprezinta, deci, activul cel mai lichid, fiind totodata una din componentele importante ale masei monetare.
2. Moneda de cont (disponibilitati in conturi curente sau la vedere)
Acelasi grad de lichiditate il probeaza si disponibilitatile din conturile curente si asupra carora pot fi trase cecuri si efectua plati fara preaviz.
O suma depusa in cont poate fi considerata moneda intrucat titularul depozitului respectiv poate sa-si achite datoriile sau sa-si procure bunuri si servicii cu cecuri trase asupra sa.
Aceste disponibilitati in conturi la vedere au aceleasi calitati precum moneda efectiva, putand fi transformate -; fara restrictii -; una in cealalta.
Nimeni nu mai contesta astazi caracterul monetar al depunerilor la vedere.
Efectuarea platilor prin viramente economiseste numerarul, variatiile disponibilitatilor din conturile bancare generand in economie efecte asemanatoare cu cele ale modificarii cantitatii de aur - moneda sau de hartie -; moneda in circulatie.
3. Depozitele la termen si in vederea economisirii
Alaturi de moneda efectiva si de cont, in structura masei monetare sunt incluse depozitele la termen, constituite la banci, case de economii, asupra carora nu pot fi trase cecuri si efectua plati imediate, dar care pot fi retrase dupa un preaviz.
Includerea lor in structura masei monetare este justificata de faptul ca, din punct de vedere al influentei pe care o exercita aceste tipuri de plasamente asupra volumului si structurii cheltuielilor titularilor si, deci, asupra cererii solvabile, practic nu exista nici o deosebire fata de depunerile la vedere.
In plus, depozitele la termen cresc astazi mult mai repede decat cele la vedere, profitul fiind reprezentat de dobanda care o aduc titularului.
Putem spune deci, ca, desi aceste active au un grad mai scazut de lichiditate, totusi ele au trasaturi si functionalitati asemanatoare cu ale monedei si, deci, pot fi incluse in structura masei monetare.
4. Alte active
Din aceleasi ratiuni, in structura masei monetare sunt incluse activele plasate in diferite titluri, emise si puse in circulatie pe piata financiar -; monetara, ele avand un grad mai mare sau mai mic de lichiditate. Unele dintre ele, indeosebi cele pe termen scurt, cum sunt cambiile, biletele de trezorerie, bonurile de casa si de tezaur, au un grad de lichiditate mai ridicat decat cele pe termen mediu si lung.
Ceea ce il atrage pe cel care realizeaza economii monetare in a le plasa in aceste titluri este tocmai caracterul lor negociabil, posibilitatea de a le vinde oricand are nevoie de bani pentru plata unor datorii, respectiv pentru achizitia anumitor bunuri sau servicii.

Agregatele monetare

Unul din scopurile majore ale analizei monetare il reprezinta selectarea acelor agregate monetare care sa raspunda cel mai bine cerintelor de reflectare a caracterului si obiectivelor de politica monetara, adoptata de autoritatea monetara a unei tari pe o anumita perioada.
Desi agregatele monetare difera de la tara la tara, in functie de conditiile existente, de gradul de dezvoltare a pietei financiare, totusi ele au anumite caracteristici comune.
Specialistii, pornind de la aceste aprecieri, au grupat agregatele monetare in trei categorii :
1. Moneda primara (baza monetara sau moneda de rezerva)
Aceasta reprezinta moneda emisa si controlata de Banca Centrala. Se defineste ca diferenta intre active si pasive monetare din bilantul acestei institutii.
Activul bancii centrale reflecta, in general, modalitatile prin care aceasta creeaza moneda si anume : prin distribuirea de credite bancilor comerciale, altor institutii de credit si tezaurului; prin rescontarea efectelor comerciale si a celor publice.
In ce priveste pasivul, acesta exprima marimea si repartizarea pe detinatori a monedei primare (bilete de banca, moneda divizionara, disponibilitatile in contul tezaurului si in conturile bancilor creatoare de moneda scripturala).

2. Moneda ca mijloc de plata, respectiv masa monetara in sens restrans, cuprinzand produsele monetare, respectiv mijloacele de plata create de Banca Centrala si celelalte banci si institutii financiar -; bancare.
3. Moneda ca avutie neta include produsele monetare amintite, inclusiv acele active care nu se utilizeaza ca mijloace de plata in mod curent, dar care se pot transforma mai rapid sau mai lent in lichiditati.
Alegerea unui agregat monetar ca indicator al politicii monetare presupune parcurgerea urmatoarelor etape mai importante :
* Selectarea grupului de active monetare ce trebuie incluse in compozitia unui agregat sau altul;
* Evaluarea performantelor agregatelor monetare in corelare cu evolutia produsului national brut si cu indicele preturilor, respectiv cu rata inflatiei;
* Agregarea corespunzatoare a diferitelor categorii de active selectate.

3.5. Dobanda si rata dobanzii

Dobanda poate fi considerata ca o remunerare pe care capitalistul o primeste pentru folosirea capitalului propriu sau pentru capitalul incredintat spre utilizare altor persoane pe o durata data, pentru o folosire oarecare.
Dobanda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei imprumutate sau pretul folosirii capitalului si, totodata, remunerarea riscului pe care il implica imprumutul respectiv.
Nivelul dobanzii se exprima in diferitele segmente ale pietelor creditului si in diferitele raporturi intre debitori si creditori, in special intre banci si clientii lor, in variate tipuri si variate marimi. Diferitele tipuri de rate de dobanzi existente, specifice in diverse relatii, sunt structurate in cadrul unor legaturi reciproce semnificative si in cadrul unui mecanism.
Aprecierile privind nivelul dobanzii sunt valabile atat timp cat stabilitatea monetara asigura, la expirarea termenului imprumutului, recuperarea integrala a valorii avansata, respectiv o putere de cumparare echivalenta momentului acordarii imprumutului.
Perioada actuala caracterizata prin intense, permanente si generalizate procese inflationiste influenteaza evident acest proces si pune pe prim plan riscul eroziunii capitalurilor. Riscul eroziunii capitalului se reflecta la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate suferi, prin faptul ca valoarea reala la momentul de referinta a ratelor de rambursare a imprumutului sa nu poata acoperi integral capitalul imprumutat, evaluat in aceiasi termeni.
In aceste conditii, creditorul nu renunta a-si valorifica capitalul prin imprumuturi, dar va cauta prin conditiile creditului sa-si asigure o compensare corespunzatoare pentru pierderile suferite prin deprecierea monetara, prin ridicarea nivelului dobanzii.
In conditiile procesului inflationist, rata dobanzii implica doua ipostaze:
- dobanda nominala exprimata ca atare prin rata curenta de piata;
- dobanda reala exprimata ca diferenta intre dobanda nominala si gradul de eroziune a capitalului, determinat de evolutia procesului inflationist.

3.6. Sistemul monetar si convertibilitatea monetara

In istoria monedei, functia de etalon a fost indeplinita la inceputurile sale de marfuri obisnuite, pentru ca, treptat, aceasta pozitie sa fie cucerita de metalele pretioase, locul lor fiind luat, ulterior, de valute si de devize.
In prezent, se afirma in aceasta calitate un nou tip de etalon, cel al puterii de cumparare.
Notiunile de etalon monetar, moneda - etalon si unitate monetara sunt legate intre ele, astfel incat nu de putine ori au fost considerate ca fiind sinonime.
Trebuie insa facuta distinctia intre moneda legala, ca semn sau instrument monetar si etalonul monetar, ca modalitate de precizare si concretizare a unitatii monetare.
In functie de continutul etalonului monetar adoptat, avem mai multe tipuri de sisteme monetare:
* Sisteme monetare avand drept etalon metalul monetar, in raport de care au functionat sisteme monetare bimetaliste, bazate pe un dublu etalon - aur si argint, sisteme monetare monometaliste, functia de etalon fiind indeplinita de unul din cele doua metale, aur sau argint;
* Sisteme monetare bazate pe etalonul combinat aur-devize;
* Sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumparare.
De-a lungul evolutiei sale, convertibilitatea monetara a cunoscut transformari dintre cele mai profunde.
La inceput, convertibilitatea a constituit un mecanism intern al economiei, realizand legatura si echilibrul necesar intre moneda - marfa si cantitatea de moneda de hartie emisa si pusa in circulatie de sistemele monetare nationale.
Astazi, convertibilitatea este o veriga, o filiera obligatorie in calea patrunderii unei monede nationale pe piata altor tari, respectiv in circuit international.