Procesul bugetar reprezinta ansamblul actiunilor si masurilor intreprinse de autoritatea statala competenta cu privire la etapele consecutive ale procedurii bugetare: elaborarea proiectului de buget, aprobarea acestuia, executarea sa, incheierea, controlul si aprobarea executiei bugetare. r1d13dz
Elaborarea proiectului bugetului de stat, prima etapa a procedurii bugetare, cuprinde activitatea de determinare a veniturilor si cheltuielilor bugetului public national.
Potrivit practicii internationale, insitutia specializata in elaborarea proiectului de buget este fie Ministerul Finantelor, in Europa, fie biroul bugetar care functioneaza pe langa presedintele executivului, situatie specifica S.U.A.
In statele europene, lucrarile privind elaborarea bugetului sunt pregatite de aparatul Ministerului Finantelor, care intocmeste un anteproiect ce are la baza evaluarea veniturilor si cheltuielilor bugetare dupa metode care difera de la o tara la alta si de la o etapa la alta si anume: metoda automata sau a penultimei, metoda majorarii sau a diminuarii si metoda evaluarii directe.
Metoda automata sau a penultimei este o metoda mai putin laborioasa si consta in evaluarea veniturilor si cheltuielilor bugetare pe baza rapoartelor obtinute in penultimul an, ceea ce este de natura a nu reflecta realitatea.
Metoda majorarii sau a diminuarii consta in determinarea volumului si structurii veniturilor si cheltuielilor bugetare pe baza stabilirii ratei medii anuale de crestere sau descrestere a veniturilor, respectiv a cheltuielilor bugetare, pornind de la analiza rezultatelor executiei bugetare din anii precedenti, insa nici aceasta metoda nu tine seama de impactul oscilatiilor de preturi si proceselor inflationiste asupra bugetului de stat.
O metoda superioara de elaborare a bugetului este metoda evaluarii directe, metoda ce consta in evaluarea fiecarei categorii de venituri, respectiv cheltuieli, pornind de la cheltuielile aprobate in anul curent si de la previziunile privind dezvoltarea economiei in perioada urmatoare, conform programului guvernamental.
Ministrii, ordonatorii principali de credite, elaboreaza cu ajutorul directiilor specializate din ministere propuneri de cheltuieli bugetare si le inainteaza Ministerului Finantelor cu ocazia centralizarii cererilor de fonduri formulate de ministere.
Neconcordantele ce pot aparea intre propunerile formulate de ministere si evaluarile Ministerului Finantelor sunt transate de primul ministru, iar in cazul in care aceste divergente nu sunt solutionate, in unele tari discutiile sunt supuse arbitrajului presedintelui republicii. Criteriile care stau la baza procesului de conciliere vizeaza prioritatile stabilite in programul de guvernare pentru diferitele sectoare de activitate finantate de la buget, precum si eficienta, eficacitatea si economicitatea apreciate in raport cu indicatorii de performanta specifici fiecarui domeniu bugetar.
Finalizarea proiectului de buget se materializeaza intr-o serie de documente si anume: expunerea de motive si proiectul legii bugetului de stat, anexele la proiectul de lege bugetara, precum si informatii documentare cu privire la modul de fundamentare a bugetului, informatii ce sunt utile parlamentului cu ocazia analizei si dezbaterilor in vederea aprobarii proiectului de lege privind bugetul de stat.
Proiectul de buget, una dintre cele mai importante decizii ale puterii executive, este insusit de Guvern in ansamblul sau, dar si de membrii acestuia care au obligatia, in virtutea solidaritatii guvernamentale, sa-l sustina, alaturi de ministrul finantelor, in cadrul dezbaterilor parlamentare.
In S.U.A., proiectul bugetului federal, elaborat de catre Biroul Bugetar, o comisie speciala ce functioneaza pe langa presedintele executivului american si insusit de catre presedintele republicii, este inaintat Congresului, insotit de un mesaj. Acest raport cuprinde principiile generale ale politicii interne si externe ale S.U.A., proiectul de buget pentru anul bugetar urmator, contul de executie bugetara pe anul anterior, informatii privind executia bugetului pe anul in curs.
Aprobarea bugetului presupune dezbaterea si votarea, de catre parlament, a legii de aprobare a bugetului public national. Institutia publica imputernicita prin Constitutie sa aprobe proiectul de buget este parlamentul.
Caracterul democratic si de larg impact economico- social al deciziilor de politica financiara relectate in proiectul de buget conduce in mod obiectiv la solutia aprobarii prevederilor bugetare de catre forul legislativ, organ reprezentativ al intereselor tuturor cetatenilor.
Cu prilejul dezbaterii proiectului de buget, in unele state, parlamentul are dreptul sa propuna amendamente, de pilda majorarea sau reducerea veniturilor si cheltuielilor propuse de guvern, iar in alte state, dezbaterile parlamentului au loc nu numai in plenul lui, dar si in comisii sale sau in culise.
Executarea bugetului de stat incepe dupa adoptarea sa de catre parlament si consta in incasarea veniturilor la termenele si in cuantumul prevazut si efectuarea cheltuielilor conform destinatiei aprobate prin legea bugetara anuala.
Aceasta etapa este cea mai importanta, intrucat presupune realizarea concreta a previziunilor aprobate de parlament.
Intreaga raspundere cu privire la aducerea la indeplinire a autorizatiei parlamentare privind executia bugetara revine guvernului care, prin institutii specializate, asigura realizarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor, trebuind sa dovedeasca capacitatea de administrare atat a procesului de colectare a veniturilor, cat si a procesului de utilizare eficienta a alocatiilor bugetare. De asemenea, in executarea bugetului, guvernul va urmari efectuarea cheltuielilor in limitele si conditiile stabilite, precum si evitarea deturnarii fondurilor de la destinatia lor bugetara legala, prevenirea risipei si abuzurilor.
Realizarea veniturilor constituie o obligatie pentru guvern, in timp ce, executarea cheltuielilor bugetare, pana la nivelul aprobat, constituie un drept al acestuia. Executia veniturilor bugetare este un proces distinct de executia cheltuielilor bugetare. Incasarea veniturilor cuvenite bugetului si, respectiv, efectuarea platilor de la buget se realizeaza fie printr-o institutie specializata aflata in subordinea Ministerului Finantelor (trezoreria statului), fie prin sistemul bancilor comerciale, pe baza de conventii privind prestarea de servicii, incheiate intre acestea si Ministerul Finantelor.
Realizarea veniturilor bugetare consta in derularea mai multor etape: asezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitului si perceperea propriu- zisa a acestuia.
Asezarea impozitului reprezinta operatiunea de identificare si dimensionare a materiei impozabile de care dispune o persoana fizica sau juridica.
Lichidarea consta in determinarea cuantumului impozabil datorat de persoana fizica sau juridica.
Emiterea titlului de percepere a impozitului consta in deschiderea rolului, adica inscrierea sumei respective in debitul respectivei persoane fizice sau juridice si poate imbraca anumite forme: un titlu de incasare, atunci cand debitorul achita spontan suma datorata sau un ordin de incasare, atunci cand se trece la executarea silita a debitorilor care nu-si respecta obligatia fata de stat in termenele stabilite.
Perceperea propriu- zisa a impozitului consta in operatiuni de incasare a acestuia in cuantumul si la termenele stabilite si include si urmarirea. In cazul executarii silite, prin urmarire se pot naste litigii care sunt solutionate fie pe cale juridica, fie pe cale administrativa.
Asezarea, lichidarea si emiterea titlului de perceptie a impozitului se executa prin organe specializate ale Ministerului Finantelor, iar incasarea propriu- zisa a creantelor se realizeaza prin contabili (incasatori) din serviciul trezoreriei.
Asemanator se procedeaza si in cazul impozitelor indirecte, precum si al altor venituri bugetare.
Efectuarea cheltuielilor publice presupune respectarea destinatiei si a cuantumului aprobat pentru fiecare categorie de cheltuieli bugetare si impune parcurgerea mai multor faze procedurale succesive, pentru fiecare alocatie bugetara, dupa cum urmeaza: angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata.
Angajarea reprezinta asumarea obligatiei de catre stat de a plati o anumita suma de bani furnizorilor diferitelor bunuri si servicii publice, obligatie ce rezulta dintr- un contract, hotarare judecatoreasca, decizie ministeriala sau orice alt act legal. Angajarea este facuta de catre ordonatorii de credite principali (ministri) sau, in mod exceptional, de catre ordonatorii secundari, dar numai in limita stabilita in buget pentru actiunile sau obiectivele respective.
Lichidarea este faza in care se constata realizarea serviciului in favoarea statului si se stabileste cuantumul platii ce urmeaza a fi efectuata. Lichidarea are la baza documente justificative si furnizarea efectiva a bunurilor si/sau serviciilor contractate.
Ordonantarea consta in operatiunea de emitere, din partea unei institutii publice, a unei dispozitii sau ordin de plata a unei sume din alocatia bugetara in favoarea unui tert, furnizor de bunuri si/sau servicii publice sau creditor.
Plata este operatiunea prin care se stinge obligatia statului fata de persoanele fizice sau juridice, furnizori sau creditori si consta in achitarea efectiva de catre institutia publica a sumei datorate.
Operatiunile specifice primelor trei faze (angajarea, lichidarea si ordonantarea) sunt efectuate, pe baza avizelor serviciilor operationale, de catre conducatorii institutiilor publice (sau mandatarii acestora), denumiti si ordonatori de credite bugetare. Ordonatorii de credite bugetare sunt clasificati in ordonatori de gradul I (conducatorii ministerelor si agentiilor guvernamentale din subordinea guvernului), de gradul II (structurile de conducere si coordonare din teritoriu ale ministerelor: directii sanitare judetene, inspectorate scolare judetene etc.) si de gradul III (institutiile publice operationale: spitale, scoli, teatre, muzee etc.).
Actele emise de ordonatorii principali sau secundari trebuie sa poarte viza controlului financiar, pe baza acestora efectuandu- se plati ce vor afecta resursele statului.
Plata este efectuata de catre gestionarii de bani publici: contabili, casieri, platitori.
Toti functionarii publici participanti la fazele executiei cheltuielilor publice ale unei institutii bugetare raspund solidar pentru calitatea si legalitatea gestionarii banilor publici.
Incheierea exercitiului bugetar este etapa urmatoare incasarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor pentru un an bugetar si consta in intocmirea unei dari de seama complete cu privire la modul de realizare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat.
Caracteristic acestei etape este intocmirea contului de incheiere a executiei bugetare, care permite determinarea rezultatelor executiei bugetare, adica raportul dintre venituri si cheltuieli. Contul de incheiere a executiei bugetare este alcatuit din totalitatea veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate si reflecta rezultatul executiei bugetare care poate fi un deficit sau un excedent bugetar.
Contul de incheiere a executiei bugetare, intocmit de Ministerul Finantelor, este prezentat Guvernului, care, dupa discutare, il supune spre dezbatere si aprobare Parlamentului.
Controlul executiei bugetare este determinat atat de ratiuni de ordin politic, in sensul ca parlamentul este interesat ca guvernul, in realizarea programului sau, sa nu depaseasca limitele autorizatiei parlamentare ce i-a fost acordata, cat si de ratiuni de ordin financiar, guvernul fiind interesat de buna gestionare a fondurilor publice, evitarea risipei, prevenirea deturnarilor si a delapidarilor.
In functie de obiectivele urmarite si de organele care efectueaza controlul bugetar, acesta poate fi: politic, administrativ si jurisdictional.
Controlul bugetar politic este realizat de parlament fie cu ocazia examinarii si adoptarii proiectului de buget, fie in timpul executiei bugetare, la cerere sau din oficiu,de catre comisiile financiare de specialitate ale acestuia si in baza rapoartelor prezentate de guvern in cursul anului bugetar, fie cu prilejul examinarii si aprobarii contului de incheiere a exercitiului bugetar.
Controlul bugetar administrativ este realizat de catre organele de specialitate ale Ministerului Finantelor si prin controlul ierarhic exercitat de catre ordonatorii bugetari principali, cu privire la modul in care au fost cheltuite alocatiile bugetare de catre subordonatii acestora.
In S.U.A., controlul administrativ este efectuat de catre Directia Generala a Controlului si de catre organele controlului intern administrativ, iar in Franta, de catre controlorii cheltuielilor angajate, care functioneaza pe langa fiecare minister, de catre contabili, cu ocazia incasarilor sau platilor pentru sau de la bugetul de stat sau prin inspectia finantelor.
Controlul jurisdictional este efectuaut de un organism specializat, denumit Camera sau Curte de Conturi, care are ca principala atributie controlul compet al executiei bugetului, si anume: controleaza activitatea ordonatorilor bugetari, examineaza actele justificative prezentate periodic de contabili si se pronunta asupra legalitatii acestora si examineaza conturile de executie ale bugetului de stat.
La noi in tara, atributiile de control ale executiei bugetare revin urmatoarelor organe: Parlamentul (Adunarea Deputatilor si Senatul), care exercita un control politic; Curtea de Conturi, care exercita un control jurisdictional; Ministerul Finantelor, care exercita un control administrativ specializat.
Aprobarea executiei bugetare. Pe baza raportului privind contul de executie bugetara elaborat de institutia suprema de control al finantelor publice care, in cele mai multe tari, poarta denumirea de Curte de Conturi, Parlamentul declanseaza procedura de dezbatere si aprobare a acestuia.
Intai are loc analiza raportului in comisiile permanente reunite de buget- finante ale forului legislativ, iar apoi se dezbate in plenul Parlamentului proiectul de lege privind aprobarea contului de executie bugetara. In continutul acestui proiect de lege, pe langa articolele privind aprobarea contului respectiv, pot fi introduse prevederi referitoare la continuarea verificarii de catre Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale executiei bugetare si la raportarea catre Parlament a rezultatelor constatate si a masurilor legale aplicate.
Votul final favorabil asupra proiectului de lege privind aprobarea contului de executie bugetara marcheaza incheierea etapelor procesului bugetar.
Durata in timp a intregului proces bugetar cunoaste unele deosebiri, de la o tara la alta. Luand in calcul etapele procedurii bugatare, aceasta se prelungeste pe parcursul a trei ani calendaristici (cazulanualitatii bugetare), intrucat elaborarea proiectului incepe in anul precedent celui pentru care se intocmeste, executarea bugetului continua in cursul anului respectiv si se definitiveaza prin contul de incheiere a exercitiului bugetar in anul urmator.
Principiile procedurii bugetare in statele cu economie de piata definesc: modul de reflectare a veniturilor si cheltuielilor publice in bugetul de stat, adica sfera de cuprindere a acestuia; durata de timp pentru care parlamentul autorizeaza guvernul sa realizeze exercitiul bugetar; relatia care trebuie sa existe intre veniturile si cheltuielile bugetare; informarea opiniei publice despre sursele veniturilor si destinatia acestora.
La noi in tara, la baza elaborarii si executiei bugetului administratiei centrale de stat, a bugetului asigurarilor sociale si a bugetelor locale stau principiile universalitatii, echilibrului si realitatii, aplicabile la specificul fiecarui buget (art. 4 al Legii finantelor publice, nr. 72/1996). Pe langa aceste principii, formulate in mod expres in textul legii, din analiza celorlalte texte mai reies, implicit, si alte principii: al unitatii (art. 19, alin. 1), al neafectarii veniturilor (art. 10), al echilibrului bugetar (art. 1), anualitatea (art.75) si publicitatea (art.4 din aceeasi lege).

In terminologia de specialitate a teoriei financiare, ca si in practica financiara a statelor, sunt intalnite urmatoarele principii ale procedurii bugetare: universalitatea bugetara, echilibrul bugetar, realitatea sau specializarea bugetara, unitatea (unicitatea) bugetara, neafectarea veniturilor, anualitatea si publicitatea procedurii bugetare.
Universalitatea bugetara. Potrivit acestui principiu, veniturile si cheltuielile statului trebuie sa figureze in buget cu sumele lor totale. Respectarea principiului universalitatii permite cunoasterea si controlul sumelor exacte a veniturilor si cheltuielilor publice. Bugetul intocmit cu respectarea principiului universalitatii poarta denumirea de buget brut si presupune ca veniturile sa fie inscrise in buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totala, iar nu cu soldul dintre acestea. In practica, acest principiu nu este respectat si se trece astfel la bugetul net, care cuprinde numai rezultatul final al actiunilor producatoare de venit si al celor generatoare de cheltuieli, ca apoi sa se ajunga la bugetul mixt, in care la unele pozitii figureaza cifre totale, iar la altele numai soldul dintre venituri si cheltuieli.
Practicarea unui sistem bugetar mixt este determinata de actiunea unor factori ce vizeaza evolutia rolului si functiilor statului.
Prin infiintarea unor unitati economice sub forma de regii autonome, cu personalitate juridica si o larga autonomie functionala, statul a dat posibilitatea unor reglementari financiare diferite de cele aplicabile institutiilor de drept public, asa incat ele nu mai figureaza cu totalitatea veniturilor si cheltuielilor in bugetul de stat, ci numai cu sumele pe care le varsa, respectiv le primesc de la buget. De asemenea, unitatile administrativ- teritoriale figureaza numai cu eventualele subventii primite sau varsate catre buget.
Unele institutii publice locale fara scop lucrativ, care au dobandit personalitate juridica si implicit dreptul de a- si organiza gestiunea financiara dupa alte criterii decat cele specifice serviciilor publice, isi retin veniturile pe care le realizeaza din diverse surse pentru acoperirea propriilor cheltuieli, primind de la buget subventii in completare. Asemenea institutii sunt centrele de cercetare stiintifica, universitatile, spitalele etc. In mod similar, organizatiile care gestioneaza fondurile asigurarilor sociale de boala, invaliditate, somaj, pensii de batranete etc. se bucura de o existenta de sine- statatoare, de personalitate juridica si dispun de o autonomie financiara, fapt ce le indreptateste sa nu figureze cu veniturile si cheltuielile lor totale in bugetul de stat.
Echilibrarea bugetului este principiul bugetar considerat a fi “cheia de bolta” a finantelor publice si care presupune nu numai intocmirea unui buget ale carui cheltuieli sa fie acoperite integral din veniturile bugetare, ci si respectarea acestui echilibru pe parcursul intregului exercitiu bugetar. Urmarea fireasca a politicii de militarizare a economiei nationale, a majorarii cheltuielilor pentru functionarea aparatului de stat, a cresterii datoriei publice este inregistrarea unui dezechilibru bugetar sub forma deficitului bugetar.
Pentru acoperirea deficitului bugetar se recurge, de regula, la venituri extraordinare care provin din imprumuturi de stat si emisiune monetara fara acoperire. Emisiunea monetara duce la cresterea masei monetare in circulatie, fara acoperirea corespunzatoare in marfuri si servicii, fapt cu consecinte negative asupra economiilor nationale. Astfel, se reduce puterea de cumparare a banilor, se inregistreaza o crestere substantiala a preturilor si implicit a cheltuielilor publice, ceea ce genereaza, in ultima instanta, noi deficite bugetare.
In prezent, statele dezvoltate ale lumii solutioneaza problema deficitului bugetar recurgand la imprumuturi sau emisiuni monetare, la bonuri de tezaur sau operatiuni de stat sau la vanzari de aur din rezerve de stat.
Realitatea bugetara (specialitatea) este principiul bugetar potrivit caruia, veniturile bugetare trebuie sa fie aprobate de catre parlament pe surse de provenienta, iar cheltuielile bugetare pe categorii de destinatii si obiective. In scopul realizarii acestei cerinte si pentru a se oferi parlamentului o imagine cat mai clara asupra bugetului de stat, veniturile si cheltuielile au fost grupate dupa o anumita schema, luand astfel nastere clasificatia bugetara.veniturile si cheltuielile care se inscriu in bugetul administratiei centrale de stat se grupeaza in: venituri si cheltuieli ordinare si extraordinare, cheltuieli curente si de capital, cu specificitatea naturii veniturilor si cheltuielilor si detalierea acestora pe baza clasificatiei bugetare.
Calsificatia bugetara este un document tehnic, conceput si realizat de Ministerul Finantelor pe baze stiintifice, grupand veniturile si cheltuielile intr-o anumita ordine si dupa anumite criterii, si care arata: sursele veniturilor bugetare, repartitia cheltuielilor bugetare, institutiile publice prin care se realizeaza veniturile si se efectueaza cheltuielile prevazute in buget. Clasificatia bugetara trebuie sa fie cat mai simpla si cat mai clara, pentru a putea fi inteleasa si de cei care nu au pregatire de specialitate.

Unele tari (Franta) utilizeaza, pe langa clasificatia economica, si o clasificatie functionala, in care cheltuielile sunt grupate dupa obiectivele urmarite de stat, bugetul functional avand urmatoarea structura: functii economice (industrie, energie, transporturi, constructii); functii sociale (educatie, invatamant, asistenta sociala); functii regaliene (politie, justitie, aparare, relatii externe); functii tutelare (locuinte, urbanism, gospodarie comunala).
La noi, clasificatia bugetara tip, elaborata de Ministerul Finantelor si publicata in Monitorul Oficial, grupeaza veniturile si cheltuielile intr-o anumita ordine, pe titluri, capitole, subcapitole, articole si paragrafe, dar si aliniate, atunci cand este necesara o si mai mare detaliere.
Unitatea bugetara, principiu corelat cu principiul universalitatii bugetare, presupune ca toate veniturile si cheltuielile bugetare sa fie inscrise intr-un singur document, formula in masura sa ofere o imagine clara si cuprinzatoare a situatiei financiare a statului.
Un buget unitar, sub aspect politic, faciliteaza controlul parlamentar, dand posibilitatea organului legislativ sa examineze politica financiara a guvernului aflat la putere si sa propuna amendamente cu privire la cuantumul veniturilor si cheltuielilor bugetare sau la oportunitatea, prioritatea ori necesitatea aprobarii unor cheltuieli.
Sub aspect financiar, unitatea bugetara constituie o regula de ordine si claritate, reflectand starea reala a situatiei financiare a tarii, eliminand posibilitatea unor artificii de disimulare. Cu timpul, acest principiu nu a mai fost respectat, trecandu- se la intocmirea, pe langa bugetul general al statului, si al altor bugete, cum sunt, de pilda, bugetele extraordinare, bugetele anexe, bugetele autonome, conturile speciale de trezorerie si taxele parafiscale.
De la principiul unitatii, in Romania, legea finantelor publice prevede unele derogari, prin reglementarea bugetelor anexe (art.19, alin. 2, Legea nr. 72/1996), precum si a altor bugete constituite prin lege (art.19, alin. 1). Bugetele anexe se constituie in afara bugetului administratiei centrale de stat, ca fonduri speciale pentru cazurile autorizate de lege si se aproba de parlament o data cu bugetul public national
Practica bugetara cunoaste mai multe modalitati de eludare a principiului unitatii bugetare, precum si numeroase dificultati pe care parlamentele le intalnesc in examinarea si aprobarea veniturilor si cheltuielilor bugetare. In scopul ocolirii controlului parlamentar se recurge la asa- numita debugetizare, adica la scoterea unor venituri si cheltuieli publice in afara bugetului de stat.
Neafectarea veniturilor bugetare este principiul bugetar potrivit caruia, veniturile publice incasate trebuie sa se depersonalizeze pentru a servi la acoperirea cheltuielilor bugetare, privite in ansamblul lor. Altfel spus, nu se admite ca un anumit venit bugetar sa fie afectat pentru finantarea unor anumite cheltuieli. Aceasta, deoarece nu exista un raport corespunzator intre randamentul unui venit si necesarul de fonduri pentru finantarea unei cheltuieli publice. Astfel, daca incasarile din venitul cu o afectare speciala ar depasi suma necesara pentru finantarea actiunii respective, s-ar obtine un excedent care ar incita la risipa fondurilor disponibile. In situatia inversa, dimpotriva, actiunea respectiva nu s-ar putea realiza in buna masura, din cauza insuficientei fondurilor afectate.
Principiul neafectarii veniturilor nu se aplica cu strictete in practica financiara, abaterile de la principiul unitatii bugetare constituind tot atatea forme de derogare de la principiul neafectarii veniturilor.
De pilda, atunci cand se instituie un nou impozit sau se majoreaza cuantumul unuia existent, guvernul, pentru a atenua starea de nemultumire a contribuabililor, indica si scopul in care vor fi utlizate incasarile provenite din impozitul respectiv. Mai mult, in unele tari, legea admite afectarea unor venituri chiar in cadrul bugetului ordinar.
Anualitatea bugetara este principiul bugetar potrivit caruia perioada de timp pentru care se intocmeste si in care se executa bugetul de stat este de un an.
In practica statelor, anul bugetar poate coincide sau nu cu anul calendaristic. Inceputul anului bugetar in tarile in care acesta nu coincide cu anul calendaristic este determinat de factori de natura economica, de traditie, de regimul de lucru al parlamentului. In tari ca Austria, Belgia, Brazilia, Franta, Germania, anul bugetar coincide cu anul calendaristic; in alte tari ca Anglia, Danemarca, Japonia, anul bugetar se desfasoara in intervalul 1 aprilie a.c. - 31 martie , anul urmator; in Italia si Suedia, anul bugetar este cuprins intre 1 iulie - 30 iunie; in S.U.A., anul bugetar se desfasoara de la 1 octombrie - 30 septembrie.
La intocmirea proiectului de buget, intr-o tara cu un pronuntat caracter agricol, este necesar a se cunoaste perspectivele recoltei, deoarece resursele financiare ale statului in anul pentru care se ibtocmeste bugetul depind in mare masura de veniturile realizate din agricultura in anul de baza. De asemenea, intr-o tara dezvoltata este necesar sa se cunoasca evolutia productiei industriale, conjunctura pe piata interna si pe cea externa, evolutia preturilor si a altor factori care influenteaza nivelul veniturilor si cresterea economica.
Procedura parlamentara, numarul de sedinte rezervate dezbaterii proiectului de buget, modul de solutionare a eventualelor divergente dintre guvern si parlament, ori dintre camerele parlamentare pot influenta momentul inceperii anului bugetar.
In unele state, traditia are un rol important in stabilirea si perpetuarea unei anumite practici bugetare.
Romania a cunoscut o experienta interesanta cu privire la principiul anualitatii. Practica romana a imbratisat de la inceput principiul anualitatii impozitelor directe, fiind influentata de practica franceza si belgiana. In practica bugetara din tara noastra, anul bugetar a inceput la diferite date. Astfel, pana in anul 1880, anul bugetar coincidea cu anul calendaristic. Dupa anul 1880, anul bugatar a inceput la 1 aprilie. Din anul 1923, s-a trecut din nou la 1 ianuarie ca data a inceperii anului bugetar.
In practica financiara a statelor dezvoltate se cunosc abateri de la anualitatea bugetara. In Franta, de pilda, se aplica formula “legilor program” pentru cheltuielile esalonate pe o perioada mai indelungata de timp. Legea program nu are caracter obligatoriu , ci numai valoarea unei declaratii de intentii.
In unele state, principiul anualitatii bugetului de stat, sub aspectul duratei exercitiului bugetar, se reflecta in practica bugetara in asa - numitul sistem de exercitiu, care presupunein plus o perioada de trei sau sase luni, de la scadenta anului bugetar pana la momentul incheierii exercitiului bugetar, interval in care se continua incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor. Acest sistem prezinta dezavantajul coexistentei in paralel a doua bugete - bugetul anului expirat, cu privire la care se extinde perioada executiei bugetare pentru lichidarea operatiunilor aferente si bugetul in curs - fapt ce creeaza dificultati in activitatile de evidenta si control bugetar.
Publicitatea bugetului este principiul potrivit caruia bugetul de stat este adus la cunostinta opiniei publice, in scopul informarii cu privire la resursele preconizate de guvern si la destinatia data banilor publici. Asrfel cu prilejul dezbaterilor parlamentare, cifrele proiectului de buget sunt comentate nu numai in salile de sedinte ale organelor legislative, ci si in presa, la radio si televiziune.
Dupa adoptarea legii cu privire la bugetul de stat, aceasta este data publicitatii, aparand atat in publicatii oficiale (Monitor Oficial, Buletin etc.), cat si in culegeri de acte normative. Asemanator se procedeaza si cu contul general de incheiere a exercitiului bugetar, care este aprobat de parlament si dat publicitatii in forma oficiala . acesta reprezinta, de fapt o forma de control din partea parlamentului si a opiniei publice a modului in care a fost executat bugetul de stat adoptat cu un an in urma. Pentru ca opinia publica sa se poata informa asupra situatiei finantelor publice, bugetul de stat ar trebui sa fie intocmit intr-o forma simpla, clara si precisa, insa, practic, legea cu privire la bugetul de stat si anexele sale este voluminoasa si cuprinde dispozitii redactate intr-un limbaj de stricta specialitate, inaccesibil cetateanului de rand.
Publicarea informatiilor cu privire la bugetul de stat este o necesitate atat pe plan intern, cat si pe plan extern, intrucat situatia finantelor publice, evolutia puterii de cumparare a monedei nationale, alaturi de dinamica productiei industriale si de cresterea economica influenteaza decisiv pozitia si creditul de care se bucura un stat pe piata internationala de capitaluri.