1.Regimurile de schimb s8g15gr
2.Avantajele regimurilor de schimb
3.Moneda slaba si moneda puternica
Intotdeauna politica monetara a unui stat va avea si o componenta internationala, aceasta din 2 motive: a)Emisiunea monetara interna are loc printre altele si prin monetizarea valutei b)Fiecare tara desfasoara o serie de relatiiinternationale in urma carora incaseaza valute, care trebuiesc preschimbate fie in moneda nationala, fie in alte valute pentru a se achita importurile.
De regula dependenta politicii monetare de factorul international este data de gradul de convertibilitate al monedei nationale. O moneda poate fi definita ca si convertibila, atunci cand rezidentii sau nerezidentii o pot schimba fara nici o piedica in alte monede, deci cu cat o moneda este mai convertibila in raport cu alta, fluxurile de capital care vor cauta plasamente in acea moneda vor fi mai intense si de aici o incidenta a factorului international asupra politicii monetare.
1.Din punct de vedere teoretic exista 2 regiuni de schimb : a)Flotarea pura - consta in aceea ca autoritatile monetare nu trebuie sa intervina in stabilirea cursului de schimb rata de schimb a monedei nationale determinandu-se in functie de cererea si oferta de valuta. De exemplu, atunci cand balanta comerciala inregistreaza deficite, rata de schimb a monedei nationale tinde sa se deprecieze. Acest aspect, deprecierea, va stimula exporturile si va descuraja importurile. Dimpotriva, atunci cand balanta comerciala este excedentara, rata de schimb a monedei nationale tinde sa se aprecieze, aspect care genereaza o reechilibrare automata a balantei comerciale (exporturile sunt descurajate, iar importurile sunt stimulate). b)Paritatile fixe. In acest caz, cursul de schimb al monedei nationale este stabilit printr-un act normativ si se modifica tot printr-un act normativ. Banca centrala este insarcinata cu mentinerea cursului de schimb si ea face acest lucru prin interventii pe piata monetara. De exemplu, in caz de excedent ea va cumpara acel excedent si va ceda moneda nationala. Cresterea cantitatii de moneda nationala in circulatie va determina inflatie, adica cresterea tuturor bunurilor, inclusiv a celor exportate si de aici o reducere a exporturilor. In caz de deficit Banca centrala va trebui sa vanda valuta pe piata cumparand moneda nationala. Acest lucru determina scaderea masei monetare in circulatie, altfel spus, un proces de deflatie. Deflatia (scaderea preturilor, inclusiv a bunurilor exportate) face ca bunurile respective sa aiba costuri mai scazute pe pietele externe si astfel exportul sa creasca.
In acest caz este necesar ca banca centrala sa detina rezerve de valuta din care sa poata sa vanda valuta in caz de deficit.
In practica, cele 2 sisteme nu sunt utilizate, folosindu-se sisteme, regimuri partial ajustate. Astfel putem vorbi de un regim al flotarii administrate si de un regim al flotarii fixe cu compensare.
Regimul flotarii administrate consta in aceea ca banca centrala desi teoretic nu ar trebui sa intervina pe piata, ea intervine in mod activ in raportul dintre cerere si oferta, miscand rata de schimb in sensul dorit de politica monetara. Interventile constau in vanzare-cumparare de valuta (ca in regimul cursurilor fixe).
Regimul cursurilor fixe cu compensare. Desi piata n-ar trebui sa aibe nici un rol, totusi piata isi spune cuvantul in fixarea cursului de schimb, pentru ca pentru fiecare moneda care a adoptat un astfel de regim se stabileste un coridor (niste marje) de fluctuare, banca centrala intervenind doar atunci cand cursul atinge limitele coridorului de fluctuare.
Se numeste sistem compensat pentru ca banca centrala poate interveni sI compensa excesul de lichiditate datorat cumparari de valuta de pe piata sau deficitul de moneda datorat vanzarii de valuta pe piata. Compensarea se face prin politica de credit si prin dobanda.
2.Regimul paritatilor fixe in compensare are avantajele : a)Este generator de stabilitate pentru ca diminueaza incertitudinea si riscul schimburilor, ceea ce constituie un factor favorabil schimburilor. b)Favorizeaza cooperarea intre state si o politica monetara disciplinata. Acest lucru se intampla pentru ca fiecare stat stabileste ca obiectiv al politicii monetare, lupta impotriva inflatiei (in regimul cursurilor fixe, inflatia nu poate fi absorbita prin procese de depreciere, asa cum se intampla in regimul cursului flootant). Este dezavantajos pentru ca implica existenta unor rezerve valutare insemnate care implica un anumit cost (atunci cand se procura si se administraza) si ele pot fi utilizate in conditii mai putin favorabile (vandute pietei la preturi mai mici in conditiile in care piata ar stabili preturi mai mari pentru acea valuta).
Pentru regimul flotarii administrate este geerator de instabilitate, de incertitudine si de aici o lipsa de incredere a operatorilor economici in evolutia pietei. Incertitudinea se manifesta prin rate ale dobanzii inalte si fluctuante, precum si prin favorizarea miscarilor speculative de capitaluri.
Statele nu pot sa coopereze in materie monetara pentru ca ele nu au acelasi obiectiv al politicii monetare (lupta impotriva inflatiei ca in regimul cursurilor fixe) ele isi stabilesc obiective diferite. Unele pot sa lupte impotriva inflatiei, dar altele pot sa sprijine expansiunea pe pietele externe (politici de depreciere a monedei nationale), altele pot sa stimuleze politici de crestere interna prin dobanzi reduse, impune rezerve reduse si deci costuri mai reduse pentru acestea (interventia bancii centrale pe piata sunt reduse ca amplitudine in raport cu regimul cursurilor fixe).
Produce cercuri vicioase, adica deficitele externe vor produce inflatie la intern si de aici o noua depreciere.