REZUMAT Scopul acestei lucrari il reprezinta analiza unor aspecte teoretice privind conceptul de economie participativa si totodata a unor cai practice, la nivel de micromediu social, de incercare de implementare a acestui sistem. Acest concept, introdus de catre economistul american Michael Albert, este relativ nou si interferentele teoretice ale acestuia cu sistemele economice existente sunt putin studiate. r1h12hk
Primul capitol realizeaza o scurta analiza a doua sisteme economice contemporane, respectiv al economiei de piata si al planificarii centralizate, a problemelor funciare inerente acestora si a efectelor sistemice asupra fortei de munca, consumatorilor si societatii in general.
Al doilea capitol prezinta o noua viziune asupra organizarii relatiilor de munca astfel incat acestea sa fie echitabile si sa permita un proces participativ de luare a deciziilor.
Al treilea capitol analizeaza posibilitatea reorganizarii activitatii de consum astfel incat aceasta sa corespunda mult mai credibil nevoilor individuale si ale comunitatilor, prin crearea de consilii de consum la toate nivelurile societatii -; de la comunitati pana la nivel national.
Al patrulea capitol se axeaza pe prezentarea unui sistem alternativ de alocare a retributiei in societate -; planificarea participativa descentralizata, care vine in completarea consiliilor muncitorilor si ale consumatorilor
Al cincilea capitol al lucrarii incearca sa prezinte modalitatile prin care studentul a incercat popularizarea si implementarea acestor concepte, prin stimularea dezvoltarii actiunilor comunitare locale.
Al saselea capitol insumeaza ideile prezentate in lucrare, incercand sa ofere o viziune unitara asupra problemelor studiate.
Analizand aceste probleme din perspective economice si sociale, lucrarea urmareste sa ofere o imagine de ansamblu a fenomenului complex reprezentat de economia participativa.

CAPITOLUL I. ASPECTE PRIVIND SISTEMELE ECONOMIEI DE PIATA SI A PLANIFICARII CENTRALIZATE

Gandirea economica moderna celebreaza mecanismul pietelor ca si masini eficiente, neutre din punct de vedere social; pe de alta parte, se pot identifica trasaturi pregnant anti -sociale care genereaza ineficienta la scara larga. Totodata, acest capitol evalueaza ceea ce pentru majoritatea economistilor contemporani constituie singura/principala alternativa, respectiv sistemul economiei centralizate.

PIETELE
Fetisism pentru marfuri
Economia de piata coordoneaza activitatea economica creand conditiile de intalnire a cererii si ofertei de produse/servicii/bani. Pe orice piata, activitatea oricarui grup de intreprinzatori ar fi imposibila fara aprovizionarea de la alti intreprinzatori, iar bunurile realizate astfel trebuie sa dispuna de utilitate pentru alti utilizatori ai acestora. Acest lucru este evident, de exemplu, in cadrul subunitatilor de productie in cadrul unei firme producatoare de masini, dar devine mai greu de decelat in relatiile relatiile dintre producatorul de masini si furnizorul de materii prime. Motivatia acestei “discrepante de perceptie” consta in faptul ca in cazul unitatilor locale de productie este vizibil efortul comun, constient, pentru atingerea unui scop, pe cand, intre diferiti agenti economici, pietele oculteaza capacitatea noastra de a vedea activitatea acestora ca si actiuni conjugate.
In afara unitatilor economice, relatiile persoane-bunuri sau bunuri-bunuri (producere-comercializare) sunt evidente, dar relatiile persoane-persoane raman ascunse. Pe drept cuvant, aceasta stare de fapt a fost etichetata drept fetisism pentru marfuri iar efectele daunatoare sunt independente de relatiile de proprietate. Pentru a putea evalua exhaustiv costul realizarii bunurilor, este necesar a cunoaste atat factorii materiali cat si cei umani si sociali care au contribuit, precum si efectele umane si sociale posibile. Dar singura informatie pe care o asigura pietele -; atat pentru proprietate privata cat si pentru cea publica - este cea referitoare la pretul la care se schimba bunurile. Chiar si in cazul in care aceste preturi ar reflecta in mod precis toate relatiile umane si sociale pe care se bazeaza tranzactiile economice, ele nu vor permite producatorilor si consumatorilor sa isi ajusteze activitatile prin prisma constientizarii relatiilor lor cu alti producatori si consumatori. Faptul ca o persoana dispune de date referitoare exclusiv la propria activitate genereaza ne-solidaritate si ineficienta.

Roluri antagoniste
Absenta informatiilor calitative concrete face cooperarea in economia de piata dificila, dar presiunea competitiva o face irationala la nivel individual. Nici cumparatorii si nici vanzatorii nu isi permit sa considere situatia celuilalt. Nu numai ca aceste informatii relevante sunt indisponibile, ci solidaritatea reprezinta o strategie perdanta. Poluatorii trebuie sa isi mascheze impactul agresiv, deoarece plata unei taxe suplimentare sau modernizarea echipamentului va duce la scaderea profitului. Chiar daca un singur producator va incerca un comportament responsabil, ceilalti, promovand o strategie egocentrista, vor forta iesirea de pe piata a acestuia sau re-alinierea la politica generala. In medie si in general, competitia de piata este contrara solidaritatii, indiferent de relatiile de proprietate.

Pietele si ierarhia organizatorica
Informatiile disponbile, stimulentele si rolurile existente in cadrul pietelor submineaza ratiunea muncitorilor de a lua initiativa la locul de munca, chiar si atunci cand au dreptul legal. Consiliile muncitorilor din Iugoslavia au dreptul de a se intalni si lua decizii, dar fortele concurentei ii determina sa isi maximizeze profitul; toate efectele umane nereprezentate in costuri si venituri trebuie ignorate, sub sanctiunea pierderii competitivitatii. Acest gen de rationament calitativ, bazat pe consideratii umaniste, va esua in final, eliminand chiar si aceasta generozitate bazata pe informatii limitate. Deoarece presiunea competitiva militeaza contra satisfactiei la locul de munca, devine perfect fezabil sa angajezi alte persoane pentru roluri de decizie. In primul rand, se erodeaza dorinta muncitorilor de auto-administrare; managerii angajati vor apela la ingineri si administratori care vor transforma locul de munca conform necesitatilor competitive. Chiar si in cazul absentei proprietatii private, delegarea deciziilor tehnice si a celor conexe acestora catre experti duce in final la cresterea fragmentarii muncii, inflamarea prerogativelor manageriale si substituirea obiectivelor muncitorilor cu cele ale managerilor. In curand, aceasta clasa in dezvoltare a coordonatorilor isi va maximiza veniturile alocate si va cauta sa isi pastreze privilegiile sociale si economice.

Predispunerea antisociala
Ultima problema cu pietele este ca ele sunt predispuse la a penaliza bunurile economice cu efecte pozitive colaterale mai mari decat media. Este un fapt recunoscut ca pe piata exista un supra-pret pentru bunurile cu efecte pozitive colaterale si un subpret pentru cele cu efecte negative colaterale. Ce se bucura de o recunoastere mai redusa este faptul ca aceste colateralitati reprezinta regula si nu exceptia in remunerarea bunurilor, motivat de faptul ca preturile de pe piata estimeaza gresit beneficiile si costurile sociale iar resursele sunt alocate irational. Tinand cont de faptul ca preferintele consumatorilor se indreapta catre ofertele mai ieftine si se indeparteaza de ofertele mai scumpe, se explica de ce pietele produc in mod inevitabil un comportament egocentrist si efecte antisociale. In concluzie, pietele obstructioneaza solidaritatea, auto-administrarea si echitatea, generand preturi eronate si alocari ineficiente de resurse.

PLANIFICAREA CENTRALIZATA

Analizele teoretice contemporane a6i arata ca atunci cand proprietatea capitalista este inlocuita cu consilii democratice ale cetatenilor, alocarea specifica pietelor penalizeaza activitatile de executie si favorizeaza cele de conceptie -; ce genereaza apatie, egocentrism si centralism. Pietele genereaza in mod predictibil presiuni de diferentiere intre clase si submineaza egalitatea, participarea si auto-administrarea.
Planificarea centralizata eficienta se bazeaza pe urmatoarele premise:
1. cunoasterea cantitatilor de resurse si echipamente disponibile;
2. cunoasterea modalitatilor de combinare a factorilor de productie pentru a obtine efectele dorite;
3. existenta informatiilor despre valoarea sociala a bunurilor finale;
4. existenta posibilitatilor de calcul suficiente pentru a realiza planificari laborioase;
5. posibilitatea manipularii stimulentelor si sanctiunilor pentru a convinge administratorii si muncitorii sa isi realizeze sarcinile.
In cazul ideal in care aceste premise sunt indeplinite, planificatorii centrali pot calcula o productie eficienta si pot alege dintr-o varietate de optiuni stabilirea sarcinile de serviciu si alocarea bunurilor catre consumatori. Totusi, pana in prezent, in toate sistemele de planificare:

- in jos merg intrebarile si ordinele, iar de jos in sus pornesc raspunsurile si conformarea;
- informatiile esentiale pentru evaluarea efectelor umane sunt inexistente -; cu atat mai putin diseminate;
- coordonatorii / detinatorii sarcinilor de conceptie monopolizeaza ce informatii sunt necesare pentru luarea deciziilor;
- singura autoritate lasata unitatilor de productie este cea de a indeplini sarcinile trasate, folosind resursele alocate.

Pentru a asigura responsabilizarea muncitorilor, planificatorii centrali vor prefera sa desemneze administratori decat sa infiinteze consilii locale si proceduri de control -; iar acesti manageri vor avea puteri dictatoriale asupra angajatilor. Deoarece majoritatea populatiei nu va avea acces la informatii cantitative - iar accesul la informatii calitative va fi mai mult decat superficial - nimeni nu isi va putea cristaliza preferintele tinand cont de toate efectele sociale.
Faptul ca organizarea si planificarea muncii nu se realizeaza local, iar in randul marii majoritati a maselor nu se va cultiva auto-administrarea, va genera in final si mai multa apatie. Daca, pe de o parte, pietele ataca sistematic solidaritatea, planificarea centralizata previne auto-administrarea, ambele sisteme de organizare economica generand efecte non-optime si dinamici sociale care promoveaza o conducere din partea clasei coordonatoare. O concluzie necesara este ca economiile nu pot folosi pietele sau planificarea centralizata pentru a atinge conditii egalitare si participative

PRODUCTIA SI CONSUMUL

Chiar daca nu pot fi folosite procedurile de alocare traditionale, se pune intrebarea daca este necesara identificarea de noi modalitati de organizare a productiei si consumului.

Proprietatea privata
Pentru o mare parte a economistilor, proprietatea privata reprezinta un drept fundamental cat si fundatia libertatii politice. Astfel, daca intreprinzatorii nu pot angaja persoane dispuse sa lucreze pentru ei in conditiile impuse de angajator, decurge ca libertatile economice fundamentale sunt incalcate, iar alte libertati sunt amenintate direct.
Dintr-un alt punct de vedere, libertatea economica reprezinta luarea de decizii in proportie directa cu gradul in care persoana respectiva este afectata de rezultatul acestei alegeri economice. Problema in primul caz al libertatii economice este ca libertatea angajatorilor intra in conflict cu cea a angajatilor. In momentul in care actionarii isi exercita libertatea de initiativa pentru a decide cum va opera compania lor, ei incalca libertatea angajatilor de a decide cum sa foloseasca capacitatile de munca proprii -; in sensul in care drepturile de proprietate ale angajatorilor au precedenta asupra drepturilor “umane” ale angajatilor. Auto-administrarea, precum si libertatea economica, trebuie exercitata fara a reduce astfel potentialul de dezvoltare a altor persoane.
Contra-argumentul la ideile prezentate este faptul ca angajatii pot sa aleaga sa nu lucreze pentru un anumit angajator si sa devina ei insisi angajatori; aceasta optica ridica trei probleme:
1. Inegalitatea proprietatii asupra factorilor de productie este inconsistenta cu egalitatea de oportunitati pentru a deveni angajator in cele mai bune circumstante si singura optiune pentru majoritatea persoanelor este sa aleaga dintre angajatori;
2. Chiar si daca se porneste cu egalitatea proprietatii asupra factorilor de productie, mentinerea acesteia necesita redistribuirea proprietatii -; lucru respins de catre aparatorii libertatii economice ca si incalcare a dreptului de a dispune de resursele proprii fara interferente exterioare;
3. In conditiile in care fiecare ar putea avea oportunitati egale de a fi angajator, aceasta ar asigura doar o sansa egale de a exploata dreptul altora la auto-administrare.
Pe de o parte, proprietatea privata submineaza auto-administrarea persoanelor si a grupelor de persoane; pe de alta parte, submineaza echitatea, definita ca si remunerare dupa efort, intrucat venitul derivat din atributul de posesiune -exclusiv- este nejustificat, asa cum voi incerca sa prezint argumentele lui Michael Albert in capitolul referitor la consum.
Ultimul argument referitor la proprietatea privata este ca, in afara cazului in care marja profitului generat de factorul forta de munca este de foarte mare, maximizarea profitului in conditii competitive presupune ca orice activitate care intareste pozitia muncitorilor in firma va fi subremunerata iar cererea de forta de munca va fi subdimensionata (comparativ cu nivelul social optim), pe cand activitatile care vor submina pozitia muncitorilor vor fi supraremunerate (comparativ cu nivelul social optim) iar cererea de forta de munca va fi supradimensionata. Scoala de gandire economica a “teoriei conflictului in firma” confirma faptul ca primul gen de activitati se refera la activitati caracterizate de participare, cooperare si conditii adecvate de munca, in timp ce al doilea gen de activitati se refera la activitati discriminatorii sau cu ierarhii artificiale. Astfel, toate practicile contraproductive social si economic (discriminare la nivel de salarizare si atribuire de sarcini, exagerarea ierarhiilor si pregatirea la nivelul absolut minim necesar al fortei de munca) reprezinta o parte componenta a strategiilor actuale de maximizare a profitului.

Productia ierarhizata
Se pune intrebarea daca relatiile de productie ierarhizate sunt compatibile cu o structura participativa, echitabila, a economiei. In momentul in care activitatea prestata va fi mecanica si pur de executie, efectul va fi diminuarea respectului de sine, increderii si capacitatii de auto-administrare ; daca aceasta activitate este incitanta si provocatoare, aceasta va determina cresterea capacitatilor de analiza si evaluarea a alternativelor economice. Relatiile de munca ierarhizate afecteaza diferit evolutia indivizilor, astfel incat cei situati in varful piramidei dezvolta o perspectiva « expansionista », iar pentru ceilalti, perspectiva este redusa si predispune la auto-critica. Increderea sau nesiguranta, inteligenta sau ignoranta -; toate sunt strans legate de caracterul activitatii depuse.
Daca economia segregheaza forta de munca astfel incat unii realizeaza doar munca de conceptie iar majoritatea doar munca de executie, aceste doua clase vor dezvolta capacitati inegale de a participa in luarea deciziilor economice. Pe cale de consecinta, daca se doreste cresterea participarii economice, trebuie proiectate complexe de munca de care toti sa beneficieze in mod egal.
In organizarea ierarhica, majoritatea fortei de munca este angajata pentru a realiza activitati neinteresante si asupra carora pot exercita foarte putina influenta. Putinii care reusesc sa avanseze vor avea mai multe zile nelucratoare si mai mult timp pentru activitati de conceptie -; fiecare promovare ducand la cresterea puterii si a posibilitatilor de dezvoltare personala. Cei care ocupa pozitii favorizante vor depune activitati mult mai placute si vor avea mai multe posibilitati de consum decat subordonatii lor -; iar acest lucru se va intampla indiferent daca ierarhia este bazata pe proprietate privata sau pe acces preferential la informatii si deicizii.

Institutii de consum
Relatiile de consum ierarhizate vor crea inegalitati si oportunitati disproportionate de a participa la luarea deciziilor. Chiar si in societatile din economiile de piata, majoritatea deciziilor de consum sunt luate de catre familii si diferite organe ale administratiei publice locale si centrale. Intr-o familie traditionala -; patriarhala- exista o ierarhie a influentei asupra deciziilor de consum in care sotul, sotia si copii au grade de autoritate care nu sunt direct proportionale cu gradul in care fiecare este afectat de catre aceste decizii -; iar majoritatea procedurilor guvernamentale de decizie sunt similare si la fel de nedemocratice. In consecinta, relatiile sociale si economice in cadrul unei economii participative vor reclama organizarea non-ierarhica a activitatii de consum.

CONCLUZII

Organizarea ierarhica a productiei si a consumului este teoretic posibila in cadrul unei economii participative, existand suficiente motive pentru care aplicarea acestei solutii sa fie durabila. Totusi, exista putine motive pentru a urmari acest parcus, intrucat ierarhia, prin definitie, presupune o influenta disproportionata asupra rezultatelor, iar cei care decid asupra mijloacelor de productie isi vor asigura conditii de munca superioare iar in timp isi vor extinde aceasta influenta si asupra altor sectoare ale vietii sociale. Efectele ierarhizarii consumului si productiei se manifesta in ultima instanta in toate sectoarele economiei, subminand valorile umane, calitatea vietii si a muncii. In acest sens, subscriu la parerea economistului american John Dales exprimata in articolul sau “Asupra socialismului" conform caruia construirea unui sistem economic bazat pe solidaritate, dar care conduce in final la polarizare economica este contrara fundamentului de la care s-a pornit. Rezulta ca o economie participativa necesita noi institutii si proceduri de organizare a productiei, consumului si alocatiei pentru a asigura eficienta, echitate, auto-administrare, solidaritate si varietate.

CAPITOLUL II. PRODUCTIA

Capitolul de fata incearca sa raspunda la urmatoarea intrebare: cum pot fi organizate relatiile de munca astfel incat sa fie echitabile, sa permita un proces participativ de luare a deciziilor si sa asigure ca fiecare este capabil de a participa la acest proces.

Consiliile muncitorilor
Primul pas il reprezinta crearea consiliilor muncitorilor, care vor administra respectivele locuri de munca pe principiul „un vot o persoana” ; consilii de dimensiuni mai reduse pot fi organizate pentru divizii, unitati si echipe de lucru, functie de circumstante, urmand ca toate deciziile sa fie luate pe baza majoritatii voturilor (sau pe baza de diferite grade de consens). Auto-administrarea va fi asigurata local prin aplicarea urmatoarelor principii : doar acel grup direct afectat va lua decizii in respectiva problema ; initiativa va apartine in general celor cei mai afectati de efectele deciziilor ; ponderarea voturilor pentru a reflecta gradul in care fiecare este afectat. Pentru problemele ce privesc intreaga organizatie, votul final va fi similar adunarilor generale ale actionarilor : o persoana, un vot.
Exista riscul ca persoanele care detin autoritatea in organizatie si/sau care prin sarcinile de serviciu au acces la mai multa pregatire/informatie sa exercite mai multa influenta asupra deciziilor, chiar si in cadrul consiliilor democratice, ceea ce arata ca aceste consilii insele nu asigura participarea egala a membrilor, in termeni de informatii si influenta.

Organizarea muncii
Nu toate sarcinile de serviciu existente intr-o organizatie sunt la fel de dezirabile, iar acele persoane care vor presta preponderent activitati « mecanice » nu vor avea informatiile, aptitudinile si energia de a colabora in termeni egali cu acei angajati ce presteaza preponderent activitati de conceptie. Daca aceste consilii democratice promoveaza participare si echitate, mai este nevoie de o conditie care sa asigure echilibrarea sarcinilor de serviciu astfel incat impactul acestora asupra muncitorilor sa nu submineze echitatea si auto-administrarea -; deoarece in caz contrar va aparea o noua clasa coordonatoare care va impiedica participarea egala a tuturor indivizilor la decizii si care va monopoliza conditiile favorabile de munca.

Complexele de munca echilibrate
Solutia teoretica este simpla : sarcinile de serviciu care sunt neplacute/ « mecanice » trebuiesc completate/compensate cu sarcini placute /de conceptie, astfel incat sa existe un echilibru intre acestea. Aceasta nu presupune ca toti cei care lucreaza intr-un spital sa faca si operatii pe creier, sau ca fiecare trebuie sa fie si doctor, si critic de arta si inginer, ci presupune ca fiecare sa treaca de-a lungul unor perioade de timp rezonabile prin locuri de munca neplacute/ « mecanice », cat si prin cele placute/de conceptie. Totusi, daca secretarele din cand in cand vor participa la seminarii sau daca doctorii vor face periodic paturile, aceasta nu presupune ca noile conditii de munca asigura oportunitati egale de dezvoltare pentru fiecare. Astfel, care ar trebui sa fie responsabilitatile primare pentru fiecare : anumite sarcini de executie ? anumite sarcini de conceptie ? sau o combinatie a acestora astfel incat sa existe conditii comparabile de munca pentru fiecare ?
In varianta capitalista/coordonatoare, sarcinile sunt combinate orizontal astfel incat fiecare desfasoara o activitate omogena -; la un singur nivel calitativ; in varianta participativa sarcinile sunt combinate in complexe de munca echilibrate in care fiecare face sarcini de diferite calitati, astfel incat fiecare loc de munca este calitativ comparabil cu toate celelalte.
Pasii formali necesari pentru atingerea acestui scop sunt :
1. determinarea tuturor sarcinilor existente;
2. construirea complexelor de activitati echivalente (C.A.E.), care sa asigure executarea tuturor sarcinilor, urmarind ca fiecare astfel C.A.E. : a. sa aiba aceleasi efecte asupra muncitorilor ca si oricare alt complex ; b. sa contina atat sarcini de conceptie cat si de executie ;
3. se alcatuieste « organigrama » locurilor de munca din organizatie, astfel incat fiecare complex de sarcini sa fie calitativ comparabile cu celelalte.
Se apreciaza ca intr-o economie in care sarcinile sunt calitativ inegal distribuite, forta de munca va fi polarizata in diferite clase, fiecare cu un anumit grad de pregatire pentru a participa la luarea deciziilor. Pe de alta parte, intr-o economie participativa, egalitatea calitativa a locurilor de munca va asigura o participare non-ierarhica in economie si societate.

Echilibrarea intra- si inter-sectoriala
Urmatorul pas in egalizare sanselor de dezvoltare il reprezinta echilibrarea intre diferite locuri de munca care se realizeaza prin rotatia intre diferite locuri de munca -optiune ce ridica intrebari referitor la modul in care aceasta se va realiza. Intr-o economie participativa, fiecare poate depune cereri de angajare pentru orice loc de munca vacant, iar consiliile existente vor putea decide asupra oportunitatii angajarii ; fiecare va putea decide unde doreste sa lucreze, si cand doreste sa schimbe locul de munca.
Trebuie mentionat ca intr-o economie de piata, schimbarea locului de munca priveste indeobste obtinerea unei remuneratii superioare sau a unor conditii de lucru mai dezirabile. Intr-o economie participativa, in care echilibrarea dintre locurile de munca s-a realizat atat in interiorul fiecarei organizatii cat si intre organizatii, acest lucru nu mai este posibil ; singurele motivatii care ar putea determina aceasta ar fi : schimbarea colectivului de munca sau alegerea unui nou complex de activitati, care este, eventual, mai adecvat propriilor capacitati.
Pentru echilibrarea intra- si intersectoriala, se vor forma « Comitete de complexe de munca », in interiorul fiecarei organizatii si la nivelul economiei ; la nivelul organizatiei, acest comitet va realiza combinarea echilibrata a sarcinilor si distribuirea timpilor de munca iar calibrarea interna se va face functie de numarul de persoana care vor sa ocupe un anumit post. La nivelul economiei, aceste comitete vor asigura accesul celor care lucra in locuri de munca indezirabile la locuri de munca mai atractive, astfel incat fiecare va desfasura activitati calitativ comparabile iar calibrarea se va face functie de cererile de schimbare a organizatiei. In final, comitetele nationale vor ajusta timpii de rotatie pentru a elimina discrepantele dintre diferitele locuri de munca.

Aspecte practice
Crearea complexelor de munca echilibrate este teoretic posibila, iar combinare acestora cu consilii democratice asigura relatii de productie non-ierarhice care promoveaza echitate si participare. La nivelul fiecarei organizatii, membrii acesteia vor decide in comun asupra evaluarii diferitelor sarcini de lucru ; dupa ce o prima aproximare a fost decisa, ajustarile periodice se vor face functie de noi conditii tehnice, economice, etc., prin reconsiderarea structurii complexelor de munca sau a timpului de munca necesar pentru fiecare dintre acestea.
La nivel intra- si intesectorial, echilibrarea sarcinilor se va face pe baza aprofundarii relatiilor sociale de productie si a evaluarii realizate de comitetele de complexe de munca. Nimeni nu trebuie sa ocupe permanent un loc de munca ce asigura acces la influenta si informatii -; astfel incat sa submineze distribuirea echitabila a costurilor si beneficiilor muncii.

Participare si eficienta
Un punct de vedere larg raspandit este acela ca anumite persoane sunt mai calificate sa ia decizii decat altele -; rezultand astfel ca optiunea optima este de a le rezerva acestora deciziile importante. Din pacate, aceste argument a fost folosit si de catre regi impotriva reprezentarii populare, de catre dictatori contra revendicarilor democratice, de catre barbati contra cererilor femeilor de a putea vota sau de catre partidul unic contra plurarismului politic.
Luarea deciziilor de catre fiecare persoana se face pe baza intelegerii consecintelor optiunilor sale. Anumite conditii sociale pot submina acest proces, pentru majoritatea fortei de munca -; precum in cazul dictaturii, patriarhiei, dogmatismului religios, sclavagismului si educatiei autoritare. Totusi, rolul institutiilor sociale trebuie se fie acela de a dezvolta aptitudinile necesare luarii deciziilor de catre persoane -; si nu contrariul. Deoarece institutiile non-economice pot functiona pe principii participative, este perfect rezonabil sa presupunem ca inclusiv organizatiile economice pot activa astfel.
Aceasta nu presupune ca fiecare va fi pregatit pentru orice gen de decizii, sau ca nu vor exista experti pentru anumite domenii. Dar, odata ce parerea acestora a fost consultata, fiecare va putea decide asupra oportunitatii unei decizii care il afecteaza direct. Expertii vor putea determina consecintele posibile, iar cei afectati vor putea alege intre diferite astfel de consecinte. Alte motive pentru care procesul participativ de luare a deciziilor este mai eficient sunt urmatoarele :

1. daca anumite sarcini monotone si plictisitoare afecteaza in timp capacitatea de concentrare, efort si performanta;
2. daca esecul de a realiza echilibrarea sarcinilor duce la resentimente si deterioarea performantelor pentru anumite persoane;
3. daca munca intr-un astfel de complex asigura o imagine de asamblu asupra relatiilor dintre diferite sarcini, astfel incat aceasta optimizeaza efortul fiecaruia in realizarea sarcinilor proprii
4. daca performanta este direct corelata cu participarea, iar aceasta este direct corelata cu echilibrarea sarcinilor.
Punctul de vedere traditional este acela ca foarte putine persoane au anumite talente folositoare, iar pregatirea superioara necesita un efort indezirabil in multe cazuri. Pentru cei care se opun situatiei in care doctorii presteaza si munci administrative la locul de munca, trebuie mentionat ca :
· studiile demonstreaza ca este nevoie doar de persoane cu talente relativ medii pentru a pregati doctori de calitate, astfel incat ineficienta rezulta din aceste munci administrative poate fi compensata prin pregatirea mai multor doctori ;
· sistemul actual de educare poate fi reconsiderat pentru a fi mult mai instructiv si mai atractiv ;
· se presupune ca exista un cost social nejustificat atunci cand un doctor presteaza munci plictisitoare si ca acest cost este mai mic cand acestea sunt realizate de persoane cu pregatire inferioara. Totusi, acest cost de oportunitate dispare in momentul in care fiecare persoana este amplu pregatita in domeniile in care se bucura de aptitudini.
Astfel, argumentele initiale se refera la faptul ca putine persoane au aptitudini ce merita cultivate si ca pregatirea superioara este cu necesitate indezirabila, neplacuta. Se poate concluziona ca argumentele contra echilibrarii sarcinilor pe motive de ineficienta sunt mult exagerate, intrucat pregatirea superioara poate fi facuta cu usurinta sa fie dezirabila iar costurile de oportunitate dispar sau sunt nesemnificative.

CONCLUZII
Implementarea acestor structuri de organizare a productiei se bazeaza pe trei axiome: disponibilitatea informatiilor calitative si cantitative despre activitatile sociale care se desfasoara; alegerea tehnologiilor functie de utilitatea neta sociala pe care acestea le comporta; asigurarea diversitatii organizarii activitatii sociale la orice nivel, astfel incat aceasta sa asigure cea mai buna adaptare la conditiile locale.
Intr-o economie participativa este dezirabil ca fiecare sa isi desfasoare activitatea constient de efectele sociale ale muncii sale, ale resurselor utilizate si ale bunurilor obtinute. Evaluarea acestor informatii calitative si cantitative este perfect posibila pentru estimarea efectelor propriilor actiuni pentru sine insusi, dar, pentru a cunoaste aspectele sociale ale activitatii este necesar ca sistemul de alocare sa asigure existenta acestor informatii. In acest sens, va fi necesar utilizarea tehnologiilor de comunicare
O noua tehnologie este superioara daca ofera beneficii sociale nete mai mari decat cele existente (in general folosesc per ansamblu mai putine resurse, sau asigura rezultate mai bune la acelasi consum). Din pacate, in sistemul capitalist, atunci cand rata profitului depaseste rata cresterii economice, noile tehnologii superioare nu sunt adoptate concluzie sustinuta si de catre scoala “teoriei conflictului in organizatii” .
Este important de mentionat ca nu toate locurile de munca trebuie sa aiba organizari interne si proceduri de decizii identice, ci doar principiile de baza trebuie respectate iar conditiile specifice fiecarei organizatii vor determina adoptarea de tehnologii.

CAPITOLUL III. CONSUMUL

Din punct de vedere traditional, atat timp cat oamenii sunt liberi sa cumpere ce doresc, consumul se va auto-regla eficient. Pe de alta parte, organizarea consumului prin intermediul pietelor are o influenta daunatoare asupra preferintelor consumatorilor, influenta detaliata in introducere. Activitatea de consum, similar cu cea de productie, este sociala, iar organizarea ei ar trebui realizata -; in mare parte -; tot la acest nivel.

Consiliile de consum
Intr-o economie participativa, principalul mod de organizare a consumului o reprezinta consiliile de consum. Fiecare individ sau familie va apartine de un astfel de consiliu de cartier, care la randul lor vor fi organizate ca si federatii la nivel de oras sau comunitate rurala iar ultimul nivel de organizare al consiliilor il reprezinta cel national. Acest gen de organizare urmareste ca deciziile privind diferite tipuri de consum sa fie realizate la nivelul social care este direct afectat:

- Culoarea imbracamintii priveste pe fiecare individ in parte;
- Modernizarea scarii de bloc afecteaza pe toti cei care locuiesc;
- Calitatea locului de joaca este de interes pentru tot cartierul;
- Frecventa si punctualitatea mijloacelor de transport priveste intreg orasul;
- Locul de depozitare a deseurilor priveste intreaga regiune;
- Apararea cetatenilor priveste intregul stat;
- Protectia stratului de ozon priveste intreaga umanitate -; ceea ce inseamna ca deodorantul folosit de fiecare nu mai reprezinta o optiune strict personala.
In cazul in care cei care sunt direct afectati de activitatea de consum nu au posibilitatea de a participa la decizii implica pe de o parte o diminuare a auto-administrarii pe de alta parte o pierdere de eficienta, manifestata de la nivelul personal pana la cel statal.
Modalitatea de decizie in fiecare consiliu va fi o persoana un vot iar in fiecare faza a procedurii de proiectare, consiliile de cartier vor solicita propuneri individuale (anonime) de consum. Aceste proiecte de consum vor fi inaintate catre toate nivelurile superioare de organizare a consiliilor, iar fiecare nivel de consiliu trebuie sa primeasca aprobare de la nivelul superior -; intr-o modalitate relativ similara planificarii si executiei bugetare. Principiul de baza este urmatorul: costul social per membru de consiliu nu trebuie sa depaseasca (nejustificat) niveluri mai mari decat la celelalte consilii. Aceasta presupune ca toate propunerile individuale de consum care nu depasesc costul social mediu nu pot fi respinse de catre consilii. Votarea in nivelurile superioare ale consiliilor se va realiza direct sau prin reprezentare; reversul procesului de votare il reprezinta ponderea de produs social pe care fiecare comunitate trebuie sa il realizeze pentru a putea beneficia de bunurile pe care le-a solicitat.
Pentru a putea reprezenta interesele consumatorilor, fiecare consiliu va dispune de echipe de cercetare, care vor investiga noi posibilitati de consum si de organizare a consumului, astfel incat sa se minimizeze duplicarea ineficienta a bunurilor. Pentru a asigura participare egala in luarea deciziilor de consum, trebuie evitata situatia in care aceleasi persoane vor conduce consiliile, vor fi in echipele de cercetare sau vor fi delegate la nivelele superioare ale consiliilor -; intrucat aceasta va duce la acumularea disproportionata a influentei asupra deciziilor. In principiu, fiecare va putea participa (sau nu) la intalnirile de consiliu, iar participarea va fi motivata de faptul ca ea reprezinta nu numai un „bun public” ci si un drept individual.

Echitatea
La ora actuala nu exista o convergenta a gandirii economice, filosofice sau politice privitor la ce reprezinta o remunerare echitabila. Astfel, se pot identifica patru mari criterii de distributie a venitului, fiecare din ele generand un anumit sistem economic:

I. remunerare conform contributiei proprii si a contributiei proprietatii detinute;
II. remunerare conform cu contributia personala;
III. remunerare conform efortului depus;
IV. remunerare dupa nevoi.
Firmele private si economiile de piata distribuie oportunitatile de consum conform primului criteriu; firmele publice (si economiile de piata) distribuie conform criteriului II; ceea ce se poate denumi ca si sistem economic echitabil distribuie conform criteriului III; economiile bazate exclusiv pe criterii umaniste distribuie conform criteriului IV. Referitor la acest criteriu, acesta poate (si trebuie) sa fie aplicat in situatii in care increderea, empatia si sprijinul reciproc permit acest lucru -; iar acest lucru este realizabil si dincolo de limitele familiei sau ale prieteniilor stranse; unul dintre obiectivele fundamentale ale unei economii ar trebui sa fie crearea conditiilor de crestere a solidaritatii intre participanti. Pentru moment, acest criteriu depaseste ceea ce in mod normal este etichetat ca si echitabil.
Fundamentul primului criteriu este acela ca oamenii ar trebui sa primeasca un venit functie de cat ei au contribuit la realizarea produsului social; aceasta priveste in special intreprinzatorii liberi si independenti, detinatori de proprietati private -; persoane care ar refuza un contract social stabilit in alti termeni.
Totusi, acest criteriu este acceptabil doar pentru acele categorii economice care dispun de suficienti factori de productie -; si este aproape/total inacceptabil pentru cei care nu dispun de astfel de bunuri -; si din acest punct de vedere nu va avea fiecare sanse egale de dezvoltare. Una din legile economice universal acceptate este ca utilitatea marginala a unui bun descreste cu fiecare unitate adaugata; Joan Robinson, in articolul “Open Letter to a Marxist” a afirmat ca oricat de productiv ar fi terenul sau un anumit utilaj, aceasta nu constituie motiv pentru a plati in plus proprietarului acestora iar John Roemer a clarificat recent ca moralitatea inegalitatii veniturilor se reduce la moralitatea inegalitatii proprietatii. Din acest punct de vedere, singurul motiv echitabil pentru care posesorii de bunuri productive trebuie remunerati suplimentar este daca aceste bunuri au fost obtinute prin sacrificii mai mari -; iar intrucat acest lucru rar se intampla (si este in fapt rezultatul mostenirii, speculatiilor, etc.), rezulta ca primul criteriu de distribuire a veniturilor nu este fundamentat pe echitate economica.
Mostenirea proprietatii nu reprezinta sub nici o forma un sacrificiu pentru mostenitor; mai mult, dreptul unora de a lasa mostenire bunuri poate fi subordonat dreptului la oportunitati egale al tuturor. Totodata, majoritatea cauzelor care stau la baza acumularii de bunuri se refera la noroc, avantaj inechitabil (sau chiar furt, mita, etc.) si indiferent cat de mult se acumuleaza intr-o singura generatie, urmare sacrificiului mai mare depus, propagarea efectele inechitabile ale acestei acumulari vor depasi sacrificiul initial depus. Un alt motiv pentru care se respinge primul criteriu este acela ca proprietatea reprezinta furt -; in cele mai multe cazuri -; iar rezultatul este ca venitul este obtinut pe baza de exploatare.
Sustinatorii celui de-al doilea criteriu accepta veniturile derivate din proprietate ca si inechitabile dar reclama dreptul la fructele muncii lor (uzufructul), motivat de faptul ca, daca munca unora a generat mai mult produs social, atunci ei sunt indreptatiti la o compensare suplimentara. Nu numai ca eu nu exploatez pe altii, dar altii m-ar exploata pe mine daca nu m-ar plati corespunzator.
Majoritatea calitatilor personale care genereaza productivitati inegale nu se refera la sacrificii superioare; indiferent cat efort fizic ar depune o persoana obisnuita, aceasta nu va avea 2 m si 110 kg. de muschi si totusi un fundas de fotbal american va primi de 50 ori mai mult salariul mediu pe economie; la fel, indiferent cat de mult s-ar fi straduit compozitorul Salieri, acesta nu ar fi egalat niciodata creatiile rivalului sau Mozart. Totusi, loteria genetica nu este cu nimic mai echitabila decat loteria mostenirilor.
Se argumenteaza frecvent ca daca talentul nu necesita remunerare per se, totusi acesta necesita pregatire -; care reprezinta sacrificiul personal (salariile doctorilor sunt recompensa pentru anii de studiu). La fel cum conditiile de lucru mai dificile merita remunerare superioara, si sacrificiile superioare in pregatire se califica pentru compensare. Daca:
I. pregatirea presupune un cost de oportunitate social care nu se identifica cu costul efectiv al pregatirii;
II. costul pregatirii este asigurat din fonduri publice;
III. oportunitatile de consum nu sunt diminuate;
IV. calitatea conditiilor de pregatire nu este inferioara altor conditii de pregatire/munca; rezulta ca pregatirea in sine nu necesita o compensare pe motive de echitate.
Daca diferentele in contributie la produsul social se datoreaza diferentelor in talent, pregatire, sarcini de lucru, noroc si efort, singurul factor care merita compensare superioara este “efortul”. Acesta se poate exprima in: ore de lucru prelungite, un caracter al muncii mai: indezirabil, intens, periculos, nesanatos; pregatire mai neplacuta, etc. Din acest punct de vedere, de exemplu, compozitorul Salieri (care era un compozitor slab, dar foarte constiincios si muncitor) ar trebui platit mai mult decat Mozart (care era un compozitor genial, dar frivol si iresponsabil).
Atat in economiile moderne cat si in sistemul economic participativ, exista o lista de activititati de consum care sunt oferite gratuit cetatenilor (burse pentru studenti, tichete de masa si transport pentru pensionari, etc.). Intr-o economie participativa, o astfel de lista poate fi mult extinsa, cu conditia ca beneficiile sociale sa nu depaseasca costurile sociale ale productiei acestor bunuri.
Eficienta
Performanta unei persoane este data de aptitudinile acesteia, de pregatire, conditiile de munca, sansa si efort. Atat timp cat efortul include si sacrifiile personale aferente pregatirii, singurul factor care influenteaza performanta si asupra caruia oricine poate avea control este efortul. Nici aptitudinile si nici sansa nu pot fi modificate prin remunerare superioara, iar a plati o persoana care lucreaza in conditii mai bune exact pentru acele conditii nu imbunatateste performanta. In cazul unor alergatori de 10.000 metri, in cazul in remuneratia se va face dupa cine termina primul, atunci alergatorii mai slabi nu vor avea nici o sansa sa fie remunerati corespunzator efortului iar alergatorii foarte buni nu vor alerga mai rapid decat este necesar pentru a ajunge printre primii.
Exista trei mari preconceptii privitor la ineficienta sistemului economic participativ de remunerare dupa efort:
1. Daca oportunitatile de consum sunt egale, indivizii nu vor avea nici un motiv sa depuna intreg efortul de care sunt capabili;
In viziunea participativa a consumului toti indivizii au dreptul de acces la oportunitati de consum relativ egale tocmai fiindca acestia depun un efort cantitativ si calitativ relativ egal; atata timp cat complexele de munca sunt echilibrate, astfel incat nimeni nu depune un efort mai mare decat al celorlalti, atunci si consumul este echilibrat si echitabil. Ramane la latitudinea celor care muncesc daca doresc sa depuna mai mult/putin efort (in prezent sau in viitor) pentru oportunitati de consum mai mari/mici (acum sau in viitor), cu acordul celorlalti membrii ai intreprinderii / comunitatii. Indiferent de diferentele de efort pe care le va depune fiecare, se va evita cu siguranta diferentele enorme de venit ce caracterizeaza economiile contemporane.
Pe langa aceasta, exista un anumit rezervor de solidaritate/compasiune in fiecare om, care il va determina sa depuna un anumit efort fara a astepta o contra-prestatie (gen: pentru familie, prieteni, persoane dragi, idealuri, etc.); totodata, pentru marea majoritate a fortei de munca, averea reprezinta un mijloc pentru a obtine alte obiective mult mai importante: securitate economica, confort, pretuire, respect, statut sau putere. Este vital ca sistemul de remunerare/stimulare sa nu fie redus exclusiv la oportunitati de consum mai mari, intrucat aceasta va genera inexorabil acumulari disproportionate de avere; din acest punct de vedere: excelenta si expertiza vor fi pretuite prin recunoastere sociala directa; dispare nevoia de a acumula in prezent motivat de insecuritate economica intrucat un minim standard de consum va fi asigurat fiecaruia; daca fiecare va participa activ la luarea de decizii, atunci nu va fi nevoie pentru aceasta de stimulente materiale aditionale; daca alocarea de responsabilitati, drepturi, sacrificii si compensatii este si este perceputa ca si echitabila, atunci simtul datoriei sociale va fi mult mai dezvoltat decat este astazi.
Faptul ca nu va exista supraproductie pentru scopuri inutile sau egoiste va fi un castig si nu o pierdere, atat pentru economie, cat si pentru societate.
2. Daca remunerarea este egala, atunci nu va exista motivatie pentru pregatirea profesionala care este cea mai valoroasa pentru societate.
Atat timp cat un compozitor poate contribui mai mult societatii prin muzica decat prin inginerie, atunci ar fi ineficient daca acesta ar studia pentru a deveni inginer; iar daca ar fi un inginer mai prost decat este ca si compozitor, ar fi la fel de ineficient ca acesta sa devina inginer. Daca sacrificiul personal este vazut ca si efort, atunci pregatirea profesionala superioara nu va fi evitata de catre indivizi, atat timp cat efortul este principalul criteriu de remunerare; in al doilea rand, intr-o economie participativa, cea mai buna cale de a obtine respect si recunoastere sociala este de a-ti dezvolta acele calitati care ajuta mai mult semenii (respectiv acele calitati pe care fiecare le poseda nativ).
3. Este dificil a masura efortul, comparativ cu performanta, deci remunerarea performantei este cel mai practic sistem.
Chiar si in cazul echipelor sportive, o foarte mare parte a succesului acestora se datoreaza unor elemente intangibile, necuantificabile („alchimia echipei”), care ingreuneaza foarte mult alocarea remuneratiei conform performantelor individuale. Cat despre evaluare efortului, exista minim doua modalitati : compararea efortului individual cu alte eforturi similare sau compararea cu un anumit standard de referinta. De obicei, profesorii pot sa evalueze, functie de nivelul elevului in primele perioade de studiu, de cat de mult efort depune acesta pentru a invata (totodata, la locul de munca, fiecare poate sa vada efectiv cat de mult efort depune un alt coleg de echipa).

CONCLUZII
O problema importanta in deciziile de consum consta in reprezentarea corecta a dorintelor individuale. Aceasta se va asigura prin faptul ca fiecare va fi insarcinat cu realizarea unei anumite parti din produsul social -; ce va fi direct proportionala cu consumul previzionat al fiecaruia.
Gandirea economica actuala considera ca preferintele de consum sunt endogene, in sensul care acestea nu se modifica functie de factori economici externi; desi se recunoaste ca aceasta este o generalizare, ea este acceptata pentru claritatea pe care o ofera. Exista mai multe contra-argumente la aceasta perspectiva: este foarte larg acceptata influenta reclamei asupra preferintelor consumatorilor; daca aptitudinile viitoare personale depind de activitatile curente, iar daca preferintele personale depind de caracteristicile curente, atunci preferintele de consum vor avea un efect atat asupra eficientei personale actuale cat si a celei viitoare; fiecare individ isi va dezvolta acele preferinte de consum a caror obtinere este probabila sau costul acestei obtineri este acceptabil din punct de vedere personal. Din acest punct de vedere, fiecare isi va dezvolta preferintele personale functie de posibilitatea satisfacerii acestora, care, intr-o economie participativa, este determinata de costul social al bunurilor -; ceea ce genereaza eficienta economica, inclusiv la nivelul preferintelor consumatorilor.

Pe de alta parte, sistemele de alocare prin intermediul pietei nu stimuleaza (sau chiar penalizeaza, prin subprofit) furnizarea de bunuri publice sau bunuri a caror efecte pozitive sunt peste medie, iar relatiile de productie ierarhizate si planificarea centralizata prejudiciaza puternic dezvoltarea capacitatii individuale de autoadministrare.
Se pune intrebarea daca sistemul economic participativ prejudiciaza nejustificat diferitele activitati umane, de productie sau de consum. Organizarea productiei este astfel stabilita pentru a asigura participarea la decizii si auto-administrarea personala; consiliile de consum federative elimina predispozitia pietelor de evita bunurile publice. In continuarea prezentarii sistemului economiei participative propus de catre Michael Albert se va analiza daca exista favorizari neindreptatite la nivelul sistemului de proceduri de planificare.

CAPITOLUL IV. RETRIBUTIA

Scopul acestui capitol este prezentarea sistemului alternativ al economiei participative de alocare a retributiei in societate -; planificarea participativa descentralizata.
Acest mod de organizare a relatiilor vine in completarea consiliilor muncitorilor si a consumatorilor. Pana la ora actuala, sisteme similare au fost prezentate de catre Pat Devine , in contextul in care multi economisti contemporani considera ca nu exista o alternativa fata de planificarea centralizata sau prin intermediul pietelor . Allen Buchanan considera ca un astfel de sistem are nevoie de: 1) o articulare teoretica solida; 2) sa exista o aproximare acceptabila asupra eficientei acestuia -; aspecte asupra carora va incerca sa insiste aceasta parte a lucrarii.

Preturile
Preturile reprezinta instrumentul cantitativ cel mai util in estimarea costurilor si beneficiilor sociale ale bunurilor si activitatilor economice. Pentru utilizarea eficienta a acestui instrument este necesar ca utilizatorii sa nu aiba motive sa isi reprezinte incorect optiunile si sa dispuna de modalitati /oportunitati adecvate de comunicare.
Aceasta este determinata de faptul ca aceste preturi includ inclusiv informatii calitative, care pe de o parte asigura o estimare mult mai corecta a valorii produselor evaluate iar pe de alta parte sustine indirect solidaritatea prin dezvoltarea empatiei fata de situatia celor care au produs respectivele bunuri. Pentru aceasta, este nevoia ca fiecare individ sa dispuna de acces la date privind conditiile in care s-au obtinut bunurile si modul in care acestea vor fi consumate (efectele consumului).

Planificare participativa
Fiecare individ propune un plan de consum pentru bunuri private, iar la nivel colectiv se voteaza atat acest consum privat cat si cererile de consum de bunuri publice. In aceiasi modalitate, pana la nivelul cel mai cuprinzator al societatii, se vor aproba cererile organizatiilor de reprezentativitate mai redusa si se vor propune mai departe cereri de consum. De aceiasi maniera, agentii economici propun un plan de productie, in care specifica intrarile respectiv iesirile de bunuri economice; aceste planuri sunt agregate la diferite nivele ale industriei si economiei si se cauta prin calibrari succesive echilibrarea ofertei cu cererea de bunuri.
La inceputul fiecarei perioade de planificare, procesul efectiv este urmatorul:
· se consulta informatiile relevante privitoare la productia si consumul anului anterior;
· comisiile de facilitare se exprima asupra schimbarilor probabile ale preturilor si veniturilor, functie de deciziile curente de investitie si de modificarile la nivelul fortei de munca;
· federatiile de productie si consum informeaza asupra proiectelor de mari investitii care sunt in derulare;
· se realizeaza planul de productie, tinandu-se cont de modificarile survenite in plan anul anterior si totodata se specifica ratiunile care stau la baza noului plan si conditiile calitative in care acesta se va desfasura;
· comisiile de facilitare informeaza ce bunuri sunt cerute sau vor fi produse in exces;
· se reface planul de productie/consum, functie de cresterea/scaderea preturilor si de excesul/deficitul de bunuri pe piata, pana in momentul in care se poate realiza un plan national fezabil de productie/consum.

Actualizarea planurilor
Unitatile de consum isi vor putea actualiza planurile proprii, fara a fi necesar sa se reitereze procesul de planificare, atata timp cat aceste modificari se compenseaza una pe cealalta; in conditiile in care acest lucru nu se intampla, vor surveni ulterior modificari in planurile de productie ale agentilor economici sau chiar in structura fortei de munca pentru asigurarea satisfacerii acestui diferential de cerere. Usurarea acestui proces se va realiza prin folosirea tehnicii de calcul pentru a scurta numarul necesar de iteratii si prohibitia inaintarii de propuneri care duc la un consum nejustificat de timp.

CONCLUZII
Persoanele active in campul muncii vor avea nevoie de acces la date care sa asigure comunicarea si informarea participativa. Astfel, acestea vor putea lua in cunostinta de cauza decizii privitoare la nivelul de efort necesar pentru a se bucura de oportunitatile de consum dorite; sa ofere o imagine corecta asupra costurilor si beneficiilor sociale ale diferitelor produse si activitati.
Un alt aspect important in stabilirea retributiei va fi masurarea muncii. Echitatea conditiilor de munca si viata sunt asigurate: 1) la locul de munca, prin cresterea/reducerea timpului lucrat, daca efortul depus este inferior, respectiv superior, efortului social mediu; 2) la nivelul consiliilor de consum, cand acest diferential de efort este compensat de oportunitati mai mici, respectiv mai mari, de consum. In ultima instanta, in conditiile in care complexele de munca sunt echilibrate, este suficient a compara timpii de munca depusi de fiecare persoana cu timpul mediu social de munca pentru a stabili efortul depus de catre persoana in cauza.
In final, organizarea alocatiei se va realiza prin participarea tuturor consiliilor muncitorilor (la nivel de unitati economic, ramuri si economie) si cele ale cetatenilor (la nivel de comunitate, oras, zona, tara). Alaturi de acestea, vor functiona diferite comisii de facilitare, care vor consilia asupra: proiectelor de mari investitii; schimbarea locului de munca sau a resedintei; re-calibrarea optima a planurilor de consum.
Cu prezentarea modalitatii alternative, participative a repartizarii venitului, am incheiat prezentarea cadrului teoretic al economiei participative. Doresc sa mentionez ca in lucrarile lui Michael Albert, aceasta prezentare continua cu explorarea eficientei acestui sistem si modelarea matematica a acesteia, subiect care consider ca depaseste scopul introductiv si de prezentare de ansamblu pe care il are aceasta lucrare. In capitolul urmator doresc sa prezint modalitatile prin care am incercat, la modul efectiv, implementarea si popularizarea acestor idei, prin activitatea desfasurata in campul organizatiilor non-guvernamentale.

CAPITOLUL V. ECONOMIA PARTICIPATIVA -; ASPECTE PRACTICE

Preambul
Cea de a doua parte a lucrarii vizeaza prezentarea aspectelor practice ale economiei participative. Se poate estima ca la ora actuala:
Pe de o parte :
· Posibilitatile tehnice de comunicare intre cetateni au crescut extraordinar;
· Exista segmente ale societatii (administratie publica locala, o.n.g.-uri, anumite birouri din cadrul unor corporatii, diferiti agenti de presa, etc.) care manifesta un interes real fata de problemele comunitatilor (luate in sens restrans -; local -; sau larg -; national);
Pe de alta parte :
· Se manifesta la nivelul intregului tesut social anomia (disparitia/nerespectarea regulilor scrise si nescrise, deregularizarea) cat si atomia (cresterea izolarii indivizilor cat si a comunitatilor);
· Evenimente la scara larga sau situate la mare departare au o importanta covarsitoare asupra economiei si societatii romanesti;
· Economia, societatea si cultura de consum, tolereaza, justifica si promoveaza actiuni cu efect distructiv asupra mediului, fie acesta economic, social sau politic (prin : privatizari frauduloase; cresterea presiunilor asupra indivizilor, familiilor, administratiei publice locale de a se supune « imperativelor » sistemului concurential) sau ambiant (prin consumarea irationala a resurselor neregenerabile).
La nivel local, aplicarea principiilor economiei participative presupune pregatirea terenului, utilizarea resurselor existente si crearea posibilitatii participarii cetatenilor in mod egal si plenar la acest proces. Pentru a evidentia aceste aspecte practice, am ales sa reliefez activitatea depusa in domeniul dezvoltarii durabile, in cadrul organizatiei de voluntari din care fac parte.

Scurta descriere a organizatiei
Clubul Rotaract Bistrita este o organizatie cu personalitate juridica, infiintata in luna martie 2000, formata din 20 de membrii, cu varstele cuprinse intre 18-29 ani. Activitatea acestei entitati urmareste atingerea urmatoarelor obiective:
1. Sa dezvolte abilitati profesionale si de conducere;
2. Sa accentueze respectul pentru drepturile altora, bazat pe recunoasterea valorii fiecarui individ;
3. Sa recunoasca prestigiul si valoarea tuturor meseriilor utile, privindu-le ca tot atatea oportunitati pentru a face servicii comunitatii;
4. Sa recunoasca, sa puna in aplicare si sa promoveze standarde etice, considerandu-le calitati de bun lider si responsabilitati profesionale;
5. Sa dezvolte o buna cunoastere si intelegere a nevoilor, problemelor si oportunitatilor din cadrul comunitatii si din lumea intreaga;
6. Sa ofere oportunitati pentru desfasurarea unor activitati in serviciul comunitatii si sa promoveze la nivel international intelegere si conciliere fata de toti oamenii.
Etapele care s-au realizat pana in prezent si obiectivele viitoare sunt prezentate in acest capitol. Fiecare subsectiune include aspecte programatice, care reliefeaza substratul ideatic, precum si ceea ce s-a realizat efectiv.

ANALIZA ORIENTARII COMUNITARE A ORGANIZATIEI
Activitatea Clubului Rotaract Bistrita s-a axat, inca de la inceputurile sale, in martie 2000, in jurul sprijinirii comunitatii bistritene. Aceasta s-a realizat in principal prin actiuni de: plantare de pomi, sustinere familii nevoiase, colaborare cu Centrul de Plasament pentru Copii Minori, Scoala Speciala nr. 1, Scoala Generala din Arcalia, curatirea unei partii de ski, amenajarea unui parculet de distractii si celebrarea Zilei Internationale a Pacii.
In urma experientei dobandite, pe baza derularii acestor actiuni, si a analizei efectelor acestora asupra comunitatii, se pot desprinde urmatoarele concluzii. Desi toate aceste proiecte si-au atins obiectivele propuse, efectul benefic al acestora a fost restrans si de scurta durata. Apreciem ca aceasta nu s-a datorat absentei unei organizari eficiente, implicarii active din partea membrilor sau sustinerii financiare adecvate, ci, in primul rand, absentei sustinerii active din partea comunitatii bistritene.
Recunoscand necesitatea sustinerii comunitatii ca unul din principiile cele mai importante se bazeaza viata si activitatea clubului nostru, devine necesara analiza si adresarea cauzelor esecului partial al acestor proiecte.
Consider ca si cauze principale urmatoarele: absenta ideii de parteneriat comunitar ca si premisa a acestor proiectele; inexistenta sau neutilizarea initiativelor/parghiilor administratiei locale axate pe parteneriat si colaborare in sanul comunitatii; lipsa/manifestarea precara a educarii comunitare si a organizatiilor de sustinere a acesteia.
Pentru contracarea acestora, s-a identificat ca si necesara crearea unui cadru intern si extern care sa faciliteze comunicarea si cooperarea in realizarea proiectelor comunitare, considerandu-se Cetateanul ca si actorul cel mai important in activitatea societatii, in general, si al clubului nostru, in particular. Comunitatea nu reprezinta doar un receptor pasiv al serviciilor, ci un rezervor de resurse umane, creativitate si talente individuale, care, angajate intr-un efort comun, pot produce solutii si modalitati de rezolvare a problemelor sale, viabile si durabile.
Atingerea acestui deziderat presupune crearea unei strategii de durata care sa implice si sa trezeasca potentialul comunitatii noastre de a aborda si rezolva in mod constructiv problemele cu care se confrunta si gasirea modalitatilor de ameliorare a traiului in comun, de celebrare a apartenentei la un corp social unitar.

PREZENTARE GENERALA A DIRECTIILOR DE ACTIUNE
In lumina celor prezentate anterior, scopul demersului comunitar trebuie sa fie crearea unui parteneriat de durata, in vederea educarii in spirit comunitar si crearii oportunitatilor de dezvoltare a comunitatii, intre urmatorii parteneri:
- cluburile Rotary, Rotaract si Interact;
- administratia locala;
- organizatii guvernamentale si non-guvernamentale locale cu interes in dezvoltare comunitara;
- mass-media;
- masa larga a membrilor comunitatii.
Obiectivele acestui parteneriat sunt urmatoarele:
- recunoasterea oficiala, formala, a necesitatii identificarii si sustinerii eforturilor de educare si colaborare la nivel comunitar -; ca si punct de referinta central al intregii initiative;
- identificarea mijloacelor concrete de sustinere a initiativelor comunitare;
- popularizarea in randul masei largi a membrilor comunitatii a ideilor colaborarii, ajutorului reciproc si dialogului, si a modalitatilor concrete de implementare a acestora;
- sustinerea initiativelor comunitatii;
- celebrarea apartenentei la comunitate.
Pentru atingerea acestor obiective, s-au identificat ca si viabile urmatoarele activitati:
- organizarea de forumuri comunitare, ca si prilej de dezbatere si exprimare a oportunitatilor si provocarilor vietii comunitare;
- organizarea unor cursuri de educatie comunitara;
- promovarea colaborarii prin intermediul proiectelor de sustinere a membrilor comunitatii aflati in dificultate;
- folosirea oportunitatilor de celebrare a vietii comunitare.
Aceste activitati urmaresc a imbina in mod fericit experienta si aportul unic al fiecarui partener si a recunoaste valoare diversitatii in abordarea problemel