Descoperirile arheologice de pe intreg cuprinsul Romaniei atesta existenta aurului pe teritoriul patriei noastre cu 2.000.000 de ani i. Hr. Prima perioada a existentei omului este cuprinsa in epoca paleolitica care dureaza pina la aproximativ 10.000 i. Hr. Aceasta etapa este caracterizata de procesul trecerii treptate de la simpla ocupare a teritoriului la locuirea lui, de incercari de amenajare si chiar de creare a unor adaposturi. Omul paleolitic s-a deosebit de stramosul sau prin faptul ca a prelucrat piatra, reusind sa conceapa si sa faureasca aproape toate tipurile de arme din silex, lemn si os care s-au folosit si in perioadele urmatoare. Perioada de tranzitie de la paleolitic la neolitic (10.000 -; 5500 i. Hr.) se caracterizeaza in general prin transformari pe toate planurile: trecerea unor comunitati de la stadiul de vinator-culegator la acela recoltator si apoi de cultivator de plante, domesticirea animalelor, ceea ce va conduce firesc spre sedentarizare, omul fiind legat de gospodarie si de vatra casei. Vinatoarea ramine, totusi, o activitate de baza.

"Revolutia neolitica” (5500 -; 2500 i. Hr.) a insemnat slefuirea si perforarea pietrei, dezvoltarea unor noi mestesuguri (torsul, tesutul si olaritul). Domesticirea unui numar mai mare de animale si cultivarea plantelor au dus la transformarea omului neolitic in producator. Oamenii isi construiesc locuinte si apar primele asezari compacte pe vaile ferite ale apelor curgatoare si pe terase. Omul neolitic foloseste pentru confectionarea unor unelte si arme primul metal -; cuprul. Acest fapt, ca si alte schimbari petrecute in viata si activitatea oamenilor, anunta epoca metalelor. Aceasta cuprinde epoca bronzului (1800 -; 1150 i. Hr.) si epoca fierului (1150 i. Hr. -; secolul I d. HR.). In epoca bronzului uneltele si armele de metal inlocuiesc pe cele din piatra. Are loc prima mare diviziune a muncii -; despartirea agricultorilor de pastori. Cultura materiala si spirituala a epocii bronzului a fost creata de numerosul neam al tracilor, despre care avem informatii de la Herodot. In perioadele de mijloc si de sfirsit ale Hallstatt-ului s-a desavirsit cristalizarea etno-lingvistica a geto-dacilor -; denumire generica data tuturor triburilor nord-trace. Plamadirea geto-dacilor -; stramosii autohtoni ai romanilor -; s-a infaptuit in spatiul de la nord de Muntii Haemus si a avut o insemnatate majora in istoria intregului teritoriu sud-est european. Constituiti in puternice formatiuni politice, locuind un teritoriu intins si generos din punctul de vedere al bogatiilor solului si subsolului, geto-dacii au atins un nivel economic ridicat in acea perioada istorica, trezind interesul antichitatii.

Economia in Dacia preromana

Perioada de apogeu in dezvoltarea societatii geto-dacice a fost marcata de momentul intemeierii statului centralizat dac sub conducerea lui Burebista (82 -; 44 i. Hr.) si s-a incheiat odata cu sfirsitul domniei lui Decebal (87 -; 106 d. Hr.). In acest interval de timp geto-dacii s-au afirmat in plan economic, politic, militar si religios. Societatea geto-dacica era impartita in clase si categorii sociale: tarabostes (nobilii) si comates (oamenii liberi). Sclavii -; atiti citi erau -; detineau un rol cu totul neinsemnat in economia geto-dacica. Principalele domenii economice care s-au afirmat in Dacia preromana au fost: agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile si comertul.

Agricultura.

Asemenea celorlalte ramuri tracice, si geto-dacii erau mari producatori de cereale (orz, secara, linte, bob si multe varietati de griu). Baza economica o formau agricultura si cresterea vitelor. Descoperirile arheologice demonstreaza ca geto-dacii foloseau plugul cu brazdar si cutit din fier, coase, seceri, sape, sapaligi, greble cu sase colti. Daco-getii cultivau intens vita de vie. Practicau tot atit de intens apicultura si pescuitul. Cresterea animalelor a fost una dintre vechile indeletniciri ale tracilor nord-dunareni. Pe bogatele pajisti ale Daciei erau crescute cornutele mici si mari, iar rasa de cai foarte iuti ai getilor era renumita atit in lumea greaca cit si in cea romana. Turmele de oi si cirezile de vite jucau un rol important in economia vietii getice. Dacia era vestita si prin bogatiile ei naturale. Lemnul padurilor era cautat de greci pentru construirea corabiilor. Sarea era folosita de geto-daci in conservarea pestelui si a carnii, in argasirea pieilor dar si ca produs de schimb cu grecii si, mai tirziu, cu romanii.

Mestesugurile.

Pamintul Daciei a fost bogat in minereuri (fier, arama, argint si aur). Datorita acestui fapt, metalurgia fierului s-a dezvoltat inca din jurul anului 800 i. Hr. Au existat numeroase ateliere de metalurgie care nu au fost depasite decit de romani. In atelierele geto-dacilor se confectionau ustensilele de care aveau nevoie mesterii in prelucrarea fierului: nicovale, baroase, pile, clesti si ciocane de forja. Erau produse unelte din fier necesare agriculturii (plugul cu brazdar de fier, seceri, greble, coase). Pentru cei care exploatau si prelucrau lemnul se produceau fierastraie cu pinze late si inguste, topoare, scoabe, cuie, burghie, zavoare si balamale pentru usi. Armata geto-dacilor era inzestrata cu armele produse de mestesugarii autohtoni. Acestia fabricau lanci si sulite, sabii drepte si curbate, pumnale, scuturi, virfuri de sageti. Din fier se confectionau podoabe si accesorii pentru imbracaminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, bratari). Aurul si argintul era folosit in confectionarea bijuteriilor (coliere, bratari, fibule, brose, catarame).

Ceramica geto-dacilor impresioneaza atit prin cantitate cit si prin calitate. Mesterii daci au inceput sa foloseasca roata olarului din prima jumatate a secolului V i. Hr. In perioada de apogeu (sec. I i. Hr. -; sec. I d. Hr.) ceramica geto-dacica cunoaste si unele influente elenistice, materializate in pictarea vaselor. Culorile folosite sint rosu si brun. Remarcabile ca factura, elegante ca forma sint canile, vasele cu doua torti, strachinile cu picior si cele cu capac. Forma cea mai caracteristica a ceramicii geto-dacice este vestita “ceasca dacica”.

Relatiile comerciale.

Daco-getii au stabilit relatii comerciale cu lumea greaca s apoi cu cea romana. Infiintarea oraselor-cetati grecesti de pe litoralul Marii Negre a favorizat intensificarea schimburilor comerciale dintre autohtoni si greci. Din lumea greceasca se importau untdelemn si vin, unelte si arme, articole de podoaba si obiecte de arta. Din Dacia se exportau grine si vite, sare si miere, lemn si piei. Schimburile comerciale au favorizat si folosirea monedelor. Inca din sec. V i. Hr. aparuse in Dacia moneda greceasca. Doua secole mai tirziu, daco-getii bat moneda proprie, imitata dupa cea greceasca. Emisiunile monetare ale geto-dacilor au durat aproape trei secole. Monedele emise erau din argint si, foarte putine, din aur. Alaturi de moneda autohtona au circulat drahma greceasca si denarul roman.

Economia in Dacia Romana

In urma razboaielor daco-romane din anii 101-102 si 105-106 statul centralizat faurit de Decebal isi inceteaza existenta. O parte a teritoriilor stapinite de Decebal au fost integrate Imperiului Roman care a creat Provincia Imperiala Dacia. Aceasta cuprindea spatiul intracarpatic pina pe culmea Brezei si Somesului Mare, Banatul si Oltenia pina la Jiu. Intinse teritorii nord-dunarene au fost atribuite Provinciei Moesia Inferior: teritoriul dintre Jiu si Olt, sud-estul Transilvaniei, intreaga Muntenie si partea de sud a Moldovei. Celelalte teritorii apartinind fostului stat centralizat dac erau locuite de triburile de daci liberi (Carpii, Costobocii, Dacii Mari). Provincia Dacia Romana a cunoscut importante prefaceri determinate de politica dusa de Traian si urmasii sai. Urmarile cuceririi romane s-au resimtit asupra tuturor domeniilor vietii societatii dacice. Dacia Traiana a continuat in linii mari viata economica a Daciei lui Decebal. Au existat, insa, o serie de schimbari atit in domeniile economice traditionale cit si in noile activitati economice inregistrate in noua provincie imperiala. Principalele sectoare economice au fost: agricultura, cresterea animalelor, mineritul si mestesugurile, comertul si circulatia monetara.

Agricultura.

In urma cuceririi romane pamintul devine in totalitate ager publicus, conform dreptului roman. El putea fi atribuit in proprietate ereditara sau numai in folosinta si a constituit un important instrument al procesului de romanizare. Agricultura, viticultura si pomicultura sint ocupatii de baza ale autohtonilor si colonistilor prezenti in Dacia Romana. Se cultiva diferite soiuri de griu, mei si secara. Activitatea din agricultura este favorizata de introducerea unor unelte si practici noi. Cresterea animalelor este confirmata de numeroasele informatii provenite din ordinele romane. Pasunile si finetele statului sint date unor arendasi -; conductroes pascui -; care impun taxe pentru cei ce trimit vitele pe aceste terenuri. Vitele cornute mari si mici, precum si cabalinele, constituiau una dintre marile bogatii ale Daciei Romane. Acestea erau comercializate in celelalte provincii ale Imperiului Roman.

Mineritul si mestesugurile.

Prefaceri importante se petrec in domeniul mineritului. Bogatiile subsolului Daciei -; aurul si argintul -; au reprezentat o puternica atractie pentru romani si unul dintre motivele cuceririi Daciei. De aceea, noii stapini au fost preocupati de exploatarea lor cit mai rentabila, fapt pentru care minele de metale pretioase au fost declarate proprietatea statului. Specialistii in minerit au fost adusi mai cu seama din Iliria, unde aceasta indeletnicire avea o veche traditie. Cele mai bogate exploatari aurifere si argintifere erau in muntii Apuseni (Rosia Montana, Abrud si Zlatna). In afara de aur se mai exploatau sarea, fierul, marmura si titeiul (pacura). Sarea se extragea de la Ocna Mures (Salinae), Ocna Sibiului si Ocna Dejului. In ceea ce priveste marmura, ea s-a scos din carierele de la Bucova si Gradistea.

Au luat fiinta numeroase ateliere in care se prelucrau minereurile extrase. Ceramica ocupa un loc important in activitatea mestesugarilor. In atelierele lor se realizau oale, cesti, strachini dar si figurine si statuete folosite la impodobirea unor constructii. Au existat numeroase ateliere in care se prelucra fierul unde se produceau unelte pentru toata gama de activitati economice si se confectionau unele arme necesare armatei romane. In atelierele Daciei Romane se lucrau lemnul, pielea, lina, inul si cinepa. Mestesugarii si meseriasii erau organizati in asociatii profesionale si religioase numite “Collegiue”. Sint mentionate astfel de asociatii pentru mineri, leticari, plutasi, luntrasi.

Comertul si circulatia monetara.

Despre comertul Daciei Romane, marfurile importate si exportate, precum si negustorii de aici avem numeroase informatii. Inscriptii descoperite la Apullum mentioneaza negustorii din Provincia Dacia Apullensis constituiti intr-o confederatie. Alte centre in care apar negustori sint Sarmizegetusa, Drobeta, Ampelum si Potaissa. Din Dacia se exportau materii prime (aur, argint, sare) dar, alaturi de acestea, obiectul comertului il faceau si cerealele, vitele, mierea de albine, lemnul si pestele. Se importau vase fine de lux (terra sigillata) din Panonnia, Gallia si malul drept al Rinului. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoaba, arme, fructe, minereuri si vinuri sudice. Dezvoltarea comerciala este evidentiata si de descoperirile care arata ca pe teritoriul Daciei au existat in permanenta importante resurse monetare. Populatia de la orase si sate folosea monede de aur, argint si bronz de diferite valori, unitatea de calcul fiind sestertul si denarul. Incepind cu anul 246, conducerea Imperiului va permite Daciei sa emita monede de bronz purtind inscriptia Dacia Felix, contribuind astfel la revigorarea comertului intern si extern.

v4n1nu