proiect practic

INTRODUCERE

Ca urmare a cresterii economice generale, progreselor obtinute in toate domeniile vietii economice si sociale, omul a ajuns astazi sa dispuna de mijloace tehnice atat de perfectionate, incat consuma cantitati imense de resurse naturale regenerabile si neregenerabile, exploatand tot mai intens factorii de mediu si modificand natura intr-un ritm rapid. Neimpunand insa asupra actiunilor sale un control adecvat si constient, omul lasa cale libera dezlantuirii unor dezechilibre economice, cu efecte negative asupra calitatii vietii sale cat si asupra evolutiei biosferei. f5m13mv
Din aceste motive in randurile oamenilor de stiinta, ale oamenilor politici, ale populatiei in ansamblu, s-a format treptat convingerea ca, in conditiile civilizatiei contemporane, activitatea economica presupune nu numai preocuparea de a spori volumul si calitatea bunurilor materiale si a serviciilor prin asigurarea in mod curent a unei eficiente economice ridicate, ci si o grija crescanda de a proteja mediul inconjurator, care in ultima analiza, constituie conditia materiala de baza a cresterii economice.
Devine tot mai evident faptul ca, in conditiile unui mediu puternic degradat si poluat, un standard de viata materiala fie el si foarte ridicat isi pierde orice sens, nemaitinand seama de influenta negativa a acestui mediu asupra evolutiei in perspectiva a fenomenelor naturale si biologice si, prin aceasta, asupra cresterii economice insesi.
In asemenea imprejurari apare tot mai necesara elaborarea si adoptarea unei politici economice de larga perspectiva, in care sa-si gaseasca locul o strategie ecologica concretizata in actiuni speciale de protejare a mediului inconjurator, integrate in programe de dezvoltare economica, precum si in crearea unor mecanisme economico-sociale de infaptuire a acestor programe, ca si in realizarea unui cadru legislativ si institutional adecvat.
Devine astfel necesar studiul acestor fenomene in cadrul unei discipline care sa inbine armonios elementele de baza ale economiei cu sfera protectiei mediului, si careia din punct de vedere didactic se numeste economia mediului.
Economia mediului, asa cum a fost definita, este o disciplina de granita intre ecologie si stiintele economice, care studiaza repartitia pe glob a resurselor naturale, precum si utilizarea lor in concordanta cu mentinerea echilibrului ecologic in natura.
Economia mediului, are menirea de a imbina dezvoltare economic-sociala cu protejarea permanenta a mediului ambiant.
Economia mediului trebuie sa militeze impotriva economismului excesiv, dar si a ecologismului ingust, conservator, care exclude necesitatea dezvoltarii economice necesare societatii contemporane.
Economia mediului stabileste prioritatile atat in domeniul economic cat si al protectiei mediului, astfel incat interesele omului si integritatea naturii sa coexiste armonios.

1. PROTECTIA MEDIULUI NATURAL
CERINTA INTRINSECA
A UNEI DEZVOLTARI ECONOMICE MODERNE

Este un lucru elementar, dar fundamental, acela ca omul nu se afla in afara legilor care guverneaza viata pe planeta noastra, ci, din contra, ca orice vietate pamanteana s-a format, s-a dezvoltat si se va dezvolta in interactiune cu mediul natural.
Intreaga miscare a fenomenelor si proceselor din sfera raportului om-natura este indisolubil legata de inaintarea si complexitatea istorica a productiei (in sens larg), deci a muncii. Constituind un proces in care omul efectueaza, reglementeaza si controleaza schimbul de materii dintre el si mediu, munca presupune atat expresie, contradictia dintre cele doua parti.
1. Privit in miscarea sa, raportul dintre oamenii care utilizeaza factorii naturali in interesul lor spre a-si satisface necesitatile si natura presupune: a. o latura cantitativa care priveste scara desfasurarii nevoilor omului si a extragerii din natura a ceea ce ii trebuie, lucru care isi afla expresia in contradictia dintre nevoile de resurse, pe de o parte, si dimensiunile resurselor oferite de natura, pe de alta parte. b. o latura calitativa, care isi gaseste expresia in contradictia dintre actiunea de productie, repartitie, circulatie si consum a oamenilor, ce conduce, totodata, la deseuri, efluenti, reziduuri s.a.m.d. pe care ei le arunca in mediu, pe de o parte, si posibilitatile de asimilare pe care le are mediul natural, pe de alta.
Desi sunt indisolubil legate si chiar se intrepatrund, cele doua laturi pun, in esenta, probleme distincte. Prima o ridica pe aceea a suficientei si durabilitatii resurselor - preocupare majora pentru toate tarile -, iar a doua pe cea a afectarii echilibrului prin poluare, poluarea nefiind, in fond, altceva decat resurse ajunse la loc nepotrivit. Drept urmare, intre sistemul social al economiei si sistemul factorilor naturali (implicit ecologici) exista o legatura foarte stransa si o influenta reciproca puternica. Protejarea factorilor naturali se impune astfel ca o cerinta fundamentala a continuitatii vietii economice si sociale. La acestea se adauga problema factorului timp, a celui de intensitate si cea a optimului cantitativ-calitativ al relatiei dintre om si natura, in interactiunea lor.
2. Toate acestea ridica, impreuna, cateva intrebari de principiu: pentru cine curge timpul, pentru cine are importanta scara productiei si a consumului, pentru cine trebuie aparati factorii de mediu si echilibru ecologic?
Raspunsul la aceste intrebari conduce la mai multe concepte: a. Un concept este cel geocentric care face din protectia Terei, a tuturor factorilor de mediu, un scop in sine, pamantul urmand a fi aparat in general, condamnandu-se orice interventie a omului si neavandu-se in vedere altceva decat conservationismul absolut. In aceasta conceptie, omul se pierde aproape complet din atentie, el fiind considerat doar unul din milioanele de elemente ce se cer conservate pentru ca "natura sa ramana neatinsa in puritatea ei". Acest conservationism dus la absurd nu poate interesa insa decat putini ecologi extremisti, dar nu gaseste nici o rezonanta in mintea si sufletul locuitorilor Terrei. b. Un alt concept este cel denumit biocentric, care cere ca omul sa puna in centrul preocuparilor sale ecologice celelalte forme de viata si specii deoarece, desi sunt creaturi sensibile, ele nu se pot prezerva singure, asa cum o poate face omul, nici macar atunci cand este vorba de pradatori. Conceptul respectiv cere ca omul sa nu intervina in nici un altfel in viata speciilor, decat prin protectie. Aceasto modalitate de conservationism nu tine, insa seama, de faptul ca apararea biosferei in conditiile in care omul nu-si poate asigura existenta si dezvoltarea decat folosindu-se de natura, lucru ce i se interzice, nu mai poate interesa nici ea pe nimeni (bunaoara, pe sutele de milioane de oameni care mor de foame, sau aflate sub pragul saraciei negre). c. Un al treilea concept este acela antropocentric. In cadrul lui, totul este subsumat nevoilor crescande ale omului, in fata caruia nimic nu conteaza. A privi insa omul ca o creatura care are dreptul sa faca ce vrea si sa incalce - in numele intereselor sale - legile naturii, se dovedeste a fi o enorma eroare, caci orice idee impinsa la absurd - in cazul acesta absolutizarea necesitatilor immediate ale omului - se transforma in contrariul ei. Intr-adevar, facand totul in folosul lor, fara limitele dictate de legile naturii, oamenii pot impinge lucrurile pana acolo incat sa distruga insesi bazele naturale ale existentei lor. Si, in aceasta privinta, oamenii au demonstrat o creativitate imensa, demna de o cauza mai buna. Sa ne amintim ca este vorba de razboailele cu tehnica cea mai sofisticata care distrug in masa si sistematic atat oamenii cat si factorii naturali, de soarta paturii de ozon a globului, de padurile ecuatoriale, de poluarea grava a apelor s.a.m.d. d. Dupa cum se poate observa, desi cele trei concepte au fiecare meritele lor, ele contin, totusi imense pericole. Care ar putea fi solutia?
Credem ca ea nu poate fi data de un concept suprasimplificat si unilateral, ca cele amintite, ci de unul complex, realist, care sa imbine rational si armonios elementele pozitive ale celor discutate si sa elimine totodata pericolele. Un asemenea concept l-am denumi al reconcilierii omului cu natura si cu sine insusi. Fara a omite nevoile multiple dar afirmand rolul sau esential in respectarea naturii, conceptul acesta inseamna respect fata de legile naturii in viata economica, respect pentru viata in general si diversitatea ei, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sanatatea Terrei si a sferelor ei, ca si pentru progresul societatii umane. In aceasta conceptie, deci, protectia mediului natural reprezinta protectia omului si a dezvoltarii sale, iar protectia omului - protectia tuturor factorilor de mediu. O asemenea politica economica trebuie sa includa in actele decizionale la toate nivelurile - individual, micro, mezo, macro si mondo - criteriul ecologic, pe cel al durabilitatii si pe cel al sanatatii dezvoltarii. Pentru aceasta insa este nevoie ca problemele mediului sa fie studiate in complexitatea lor, iar legile naturii cunoscute si respectate cu raspundere.
3. Abordarea problemei criteriilor protectiei mediului necesita totodata impingerea cercetatorilor catre spatiul operational, spre a putea face din teorie un instrument de actiune practica. Aici intram, inevitabil, in campul stiintelor tehnice, biologice si al tehnologiei, pe de o parte, si in cel al stiintelor economice si sociale, pe de alta parte. Si e firesc: multidisciplinaritatea, transdisciplinaritatea si interdisciplinaritatea tin de insasi metodologia cercetarii problemelor de care ne ocupam. Problemele care se ridica sunt nu numai impresionante prin amploarea si diversitatea lor, dar si dintre cele mai complicate. In cele ce urmeaza, in limitele spatiului de care dispunem, vom cauta sa ne oprim asupra unora din aspectele care, intr-un fel sau altul, privesc stiintele economice.
O problema de insemnatate decisiva este aceea a nivelului si a ritmului dezvoltarii economico-sociale.
In lumina criteriului adoptat mai inainte, este necesat: a. Cresterea economica sa aiba un nivel care sa permita acoperirea, adecvata conditiilor contemporane, a nevoilor membrilor societatii. Aceasta presupune desfasurarea concreta a cresterii economice in raport cu factorii de mediu, atat in timp, cat si in spatiu. In timp, ea trebuie sa aiba continuitate. Potrivit punctului nostru de vedere, acest lucru presupune o dezvoltare care sa poata fi sustinuta de factorii naturali si umani si care, in plus, sa poata fi durabila, respectand echilibrul ecologic dinamic, iar pentru aceasta - sanatoasa. De aici cateva probleme: aI. Cat de mare poate fi o economie fata de resursele ei naturale si fata de sistemul ecologic care stau la baza ei? bI. In ce limite si cat timp poate fi tinut in echilibru dinamic sistemul ecologic din respectiva tara, in conditiile in care importul si exportul ii modifica dimensiunea si calitatea propriei activitati economice? cI. Poate fi asigurata dezvoltarea economico-sociala durabila si sanatoasa doar prin cresterea economica sustenabila?
Fireste, aici si acum, nu pot fi date decat raspunsurile de principiu:
La prima intrebare raspunsul este oferit de limita dincolo de care se provoaca epuizarea prematura sau periculoasa a unor resurse naturale si de ajungerea la incalcarea echilibrului ecologic dinamic. La a doua, raspunsul este ca limita sustenabilitatii si cresterii economice sanatoase este aratata de atacarea echilibrului ecologic general si dinamic. Iar la a treia intrebare, apare necesar sa subliniem ca, pentru a fi sustenabila, durabila si sanatoasa, dezvoltarea economica trebuie sa fie insotita si de o dezvoltare sociala adecvata, ceea ce presupune o structura sociala neantagonista si un stat de drept care sa se bazeze pe justitia sociala. Dezechilibrele sociale profunde provoaca nu numai dezechilibrele economice, dar si ecologice, un dezechilibru agravandu-l pe celalalt. In plus, cresterea economica sustenabila, durabila are nevoie si de realizarea practica a unui sistem moral sanatos, a unei constiinte ecologice fara de care ea ar fi funciarmente subminata. b. O alta problema care se pune este aceea a necesitatii internalizarii costurilor provocate mediului de catre agentii economici care tind sa utilizeze factorii de mediu ca pe niste bunuri libere, iar costurile repararii daunelor sa le arunce asupra societatii, asupra unei parti a ei sau asupra altor agenti. Datorita acestei tendinte, deteriorarea mediului incepe sa se desfasoare cu o energie tot mai ingrijoratoare. Pentru a pune capat unei asemenea situatii, agentii economici - ca si indivizii - trebuie obligati de autoritati sa suporte ei insisi pagubele ecologice pe care le porduc, adica sa transforme costurile ecologice pe care ei le vor externe, in costuri interne ale propriei activitati. Cadrul legal al unei internalizari este deci obligatoriu. El trebuie sa stabileasca limitele si conditiile in care elementele nocive ale productiei etc. pot fi evacuate in mediul natural sau amenzi progresive pentru asemenea evacuari ori anumite taxe ce urmeaza a fi platite in concordanta cu dimensiunile si caracterul respectivelor evacuari nedorite s.a.m.d. Internalizarea costurilor are drept efect o incitare la reducerea rationala a consumului total de munca pe unitate de produs si, odata cu aceasta, ofera imboldul economic necesar in vederea asigurarii protectiei mediului. c. S. C. Kolm a introdus notiunea de functie a mediului. Potrivit lui, notam cu Y produsul intern net, cu B bugetul protectiei mediului (adica partea din Y consacrata diverselor masuri ce rezulta din politica de protejare a mediului) si cu E indicele de calitate a mediului, atunci calitatea mediului (E) este o functie descrescatoare in raport cu Y (pentru ca in rationamentul lui Kolm poluarea creste odata cu activitatea economica) si o functie descrescatoare in raport cu B (intrucat cheltuielile de protectie apara, conserva sau amelioreaza mediul). Prin urmare:

E = E(Y, B)

iar derivatele partiale de ordinul intai ale acestei functii sunt:
Ey mai mic decat zero si Eb mai mare decat zero.
Dupa parerea noastra, functia lui S. C. Kolm nu poate fi insa multumitoare deoarece nu tine seama de doi factori esentiali: introducerea progresului tehnico-ecologic in productia (P), de pilda a tehnicii noi mai putin degradante pentru mediu sau nepoluante, si miscarea ecostructurii productiei (S), adica a structurii productiei din punctul de vedere al consecintei ecologice. De aceea, consideram ca indicele de functie (si calitate) a mediului trebuie notat:
E = E(Y, S, P, B)

in care Ep mai mare ca zero, intrucat calitatea mediului creste odata cu asezarea productiei pe baza progresului tehnico-ecologic si Es mai mare ca zero, in sensul ca indicele calitatii mediului sporeste pe masura ce structura productiei se modifica in detrimentul ramurilor, subramurilor si productiilor care degradeaza mediul. d. O problema deosebit de importanta este aceea daca munca de prevenire a poluarii si degradarii mediului, de refacere a calitatii acestuia este doar consumatoare de produs intern net sau este si creatoare de valoare, de produs intern net. Este drept ca autorii teoriei "dilema economica a poluarii" sustin ca protectia mediului nu ar face decat sa consume PIB si prin aceasta sa blocheze cresterea economica intrucat dupa ei, nu ar fi posibila fara poluare. Adevarul este insa ca: aI. activitatea de protejare a mediului influenteaza pozitiv asupra sporirii venitului national intrucat, actionand favorabil asupra sanatatii fizice si psihice a membrilor societatii, contribuie la cresterea lor de munca; bI. ea influenteaza, de asemenea, asupra cresterii productivitatii muncii sociale si contribuie la mentinerea acesteia la un nivel ridicat intrucat elimina sau reduce perioadele de boala care, in conditiile poluarii sau deteriorarii mediului natural, devin dese si nu o data prelungite; cI. influentand in bine sanatatea omului, ii prelungeste durata vietii, fara a mai vorbi de faptul ca reduce numarul cazurilor de pensionare prematura pentru motive de boala si ii ofera astfel posibilitatea sa desfasoare o activitate creatoare un timp mai indelungat, fara a mai aminti de faptul ca insasi viata omului devine mai frumoasa si mai plina de satisfactii; dI. actiunea de protejare a mediului natural si de asigurare a unei calitati corespunzatoare a lui este in acelasi timp o actiune de protejare a resurselor deoarece, pe de o parte, ea conserva mediul natural necesar unei existente umane si productiei, iar pe de alta parte, conduce la economii de resurse inlaturand risipa, utilizandu-le mai complex sau recicland deseuri si efluenti care altfel ar fi ajuns in mod daunator in mediu. Nu o data, activitatea de protejare a mediului ridica nivelul calitatii acestuia. eI. dar nu numai atat: prevenirea degradarii mediului este mai putin costisitoare decat cea de reparare a daunelor. Ca intotdeauna, profilaxia este, si aici, mai ieftina decat terapia. Drept urmare, munca de protejare a mediului este o munca productiva, care, mentine sau ii reda valoarea ori creeaza valoare noua si produs intern net iar nu doar consumatoare.
Caracterul productiv, de mentinere sau restaurare a valorii mediului, de creare a unei valori noi si astfel de produs intern net pe care il are activitatea de protectie a mediului, constituie un element dintre cele mai importante ce trebuie luate in considerare in orice program de activitate economica.
La aceasta se adauga inca faptul ca, internalizand pe o cale sau alta cheltuielile necesare pentru protectia mediului, se cunosc mai bine costurile totale ale fiecarei productii, iar recuperarea costurilor prin preturi pune problema minimizarii lor si a maximizarii rezultatelor utile pe fiecare unitate de cheltuiala in vederea protectiei mediului. La randul ei, problema maximizarii rezultatelor utile ale cheltuielilor de protectie a mediului ridica, inevitabil, cu deosebita forta, pe aceea ca progresul tehnic trebuie sa fie in acelasi timp si progres economic si progres ecologic.

Caracterul productiv, de mentinere sau restituire a valorii mediului, ca si de creare a unor valori noi si, astfel, de produs intern net, pe care il are activitatea mediului, constituie un element dintre cele mai importante ce trebuie luate in considerare in orice program de dezvoltare economica. Ca urmare a celor aratate, apare necesar ca desfasurarea productiei sa aiba loc in asa fel incat materia sa fie utilizata, daca este posibil, pana cand se epuizeaza caile de introducere, in circuitul economic - cu respectarea regulilor ecologice - a oricarui deseu sau efluent, restul final urmand - daca nu poate fi evitat - sa fie redus la minimum.
Iar toate acestea privesc nu numai industria, ci si agricultura, transportul, turismul s.a.m.d.

2. RESURSELE NATURALE, MEDIUL
INCONJURATOR SI CRESTEREA ECONOMICA

Studiul resurselor naturale - componenta esentiala a mediului ambiant - se preteaza la o ampla analiza din foarte multe puncte de vedere, cum sunt: cerintele cresterii economice, potentialul oferit in perspectiva de factorii de mediu, progresele stiintifice si tehnologice si evolutia demografica, ce influenteaza, pe de o parte, ritmul cererii si al extractiei, iar pe de alta parte, ritmul substitutiei, reducerii consumurilor specifice s.a.
Energia folosita de om sub diferite forme, element pentru intreaga activitate economica, formeaza unul din factorii tot mai importanti ai civilizatiei materiale omenesti. Un alt element esential, care formraza insa structura materiala a economiei, il constituie materiile prime minerale si biologice. Toate obiectele confectionale de om in procesul de productie pentru a satisface diferite categorii de trebuinte - fiziologice, sociale si spirituale - si care ne inconjoara pretutindeni au ca origine materia prima supusa prelucrarii.
In fata omului privit ca un complex biologic si social cu determinari biofiziologice, psihologice si socio-istorice concrete - stau numeroase trebuinte, pentru satisfacerea carora exista multe obstacole provocate de mediul inconjurator. In acest caz mediului i se da un inteles larg, incluzand deci in aceasta categorie atat mediul natural, cat si cel artificial (economic, social, cultural si estetic), in care omul isi desfasoara intreaga sa activitate, tot mai bogata si mai complexa. Omul, definit in multilateralitatea sa, impreuna cu nevoile sale este considerat ca un sistem cibernetic. Pentru conservarea si dezvoltarea acestui sistem, omul desfasoara intreaga sa activitate pe baza informatiilor receptionate si a raspunsurilor la variatiile si incertitudinile venite de la mediul ambiant (fig. 1).
Prin informatiile receptionate despre starea, comportamentul si evolutia mediului, omul cauta sa dea raspunsuri la o serie de probleme privind selectarea si ordonarea nevoilor, organizarea intregii sale activitati individuale si de grup dupa anumite prioritati, in care ia in considerare mijloacele disponibile, precum si posibilitatea crearii acestor mijloace materiale, profesionale, organizationale, politice si ideologice pentru satisfacerea nevoilor. Aceste mijloace, ca si posibilitatile de a le crea sunt cu atat mai eficiente si mai diversificate cu cat omul, prin dezvoltarea economica si sociala, se elibereaza de sub dominatia directa a naturii.
Atat la nivelul indivizilor, cat si la cel al grupurilor si claselor sociale din diferite tari exista o varietate mare de tipuri si structuri de trebuinte, ca si diferente insemnate in ce priveste nivelurile de satisfacere a acestora.
De aceea, se impune ca lucrurile sa fie analizate mai atent, pentru a putea trage concluzii corecte, conforme cu realitatea.
Prima constatare: Gradul de dezvoltare economica isi pune amprenta in mod hotarator asupra nivelului si structurii dorintelor si trebuintelor relevate in mod practic prin cererea efectiva. Trebuintele, ca si dorinta de satisfacere a acestora constituie motorul initial care declanseaza dezvoltarea economica. Dintre natiunile si grupurile sociale cu conditii grele, devin cele mai dinamice tovmai acelea care sunt manate de dorintele ferme de a strabate noi trepte de realizare a unor trebuinte sporite cantitativ si ca diversitate.
Deci putem obtine explicatii consistente cu privire la mobilitatea, nivelul si structura diferitelor categorii de trebuinte numai cand acestea sunt puse in stransa corelatie cu studiile de dezvoltare economica. Astfel, intr-o societate mai putin dezvoltata din punct de vedere economic, nevoile sunt mai putin diversificate, mai putin schimbatoare, iar ponderea lor principala o formeaza cele de supravietuire biofiziologica. Pe masura insa ce nivelul de dezvoltare economica creste, iar volumul si diversitatea produselor si serviciilor sporesc, nevoile umane nu mai sunt legate atat de strans de viata biofiziologica. Ele trec treptat la cele de interes social, stiintific, cultural, estetic, etc.
A doua constatare: In afara de nivelul de dezvoltare economica, un alt factor care isi pune amprenta asupra structurii, volumului si directiilor de evolutie a trebuintelor este cel privind natura relatiilor de productie si sociale, structura de clasa, nivelul de cultura, ca si reprezentarile si conceptiile oamenilor asupra nevoilor lor, reflectate si de aspiratiile individuale si colective. Intr-adevar, analizand mai atent fizionomia societatii sub aspectul tendintelor privind structura si volumul trebuintelor, va reiesi legatura acestora cu mecanismele economice si sociale, care in intregime sunt dominate si aservite scopului maximizarii profitului, procesele economice sunt intensificate la maximum prin aplicarea descoperirilor stiintifice si tehnologice in scopul univoc al sporirii profitului.
Aceasta inseamna, practic, un mare consum de resurse regenerabile si neregenerabile din natura si adeseori peste puterea naturii de mentinere a echilibrului ecosistemelor vitale pentru evolutia viitoare a sistemului biologic, si in primul rand a celui uman.
A treia constatare: Analiza existentei unor diferente inca mai mari intre diferite tari si grupuri sociale in ce priveste structura si volumul trebuintelor, au stat la baza unor propuneri de elaborare a unor standarde privind nivelul minim si nivelul maxim de trebuinte in medie si pe o persoana. Atingerea nivelurilor prevazute de aceste standarde se propune sa formeze chiar obiective de politica economica nu numai la nivelul natiunilor, ci si al unor organisme ONU. Fireste pentru atingerea obiectivului de a realiza un nivel minim de satisfacere a trebuintelor in multe tari in curs de dezvoltare, se cere, pe plan intern, introducerea unor structuri economice si sociale care sa favorizeze, pe de o parte, intensificarea ritmului de crestere economica, iar pe de alta parte, realizarea unei politici de repartitie echitabila.

2.1 CARACTERUL DEFICITAR SI LIMITAT AL
RESURSELOR IN CONTEXTUL CRESTERII ECONOMICE

Pana de curand, analiza economica in ansamblul sau, si mai ales cea referitoare la optimizare, a fost predominata de conceptul privind caracterul deficitar al resurselor. O mare parte din aparatul conceptual si metodologic a fost strans legat de rezolvarea problemelor privind alocarea resurselor la nivel micro si macroeconomic. In acest context, limita factorilor de productie apare ca fiind relativa atat in viziune statica, cat si in cea dinamica. Intr-adevar, bunurile apar deficitare, pe de o parte, in raportul in care se gasesc aceste bunuri in procesul de productie, deci combinarea lor reciproca din punct de vedere cantitativ si calitativ in procesul utilizarii acestora. Ele apar ca fiind deficitare deoarece factorii de productie necesari nu sunt disponibili fara limita in timpul procesului de productie.
In teoria alocarii optime a resurselor este vorba de o combinare a factorilor de productie de asa maniera incat, tinand seama de unele restrictii date de caracterul deficitar temporar al unor resurse, sa se realizeze un efect maxim. Fiind pus in joc un numar mare de factori si de variante tehnologice, se urmareste folosirea lor eficienta, precum si substitutia unor resurse deficitare cu altele nedeficitare.
Privind procesele in dinamica, in general, factorii de productie se reproduc in cantitati din ce in ce mai mari. Totusi in procesul utilizarii resurselor, caracterul deficitar al acestora se mentine in mod relativ (intre resurse), devinind practic, oscilant in timp, tocmai datorita interventiei cu intensitati diferite a progresului tehnic, a actiunii directe a omului, a mecanismului economic s.a.. Caracterul deficitar al resurselor in raport cu nevoile societatii se atenueaza treptat pe masura dezvoltarii economice si a sporirii contributiei progresului tehnic la cresterea economica.
Caracterul deficitar al resurselor ar trebui evidentiat in economie cu ajutorul preturilor: cu cat aceste resurse sunt mai deficitare, cu atat pretul lor ar urma sa fie mai ridicat.
Intr-adevar, preturile trebuie sa exprime, pe de o parte, cantitatea de cheltuieli de munca vie si materializata, iar pe de alta parte, situatia curenta si de perspectiva a pietii (cerere si oferta), starea resurselor naturale s.a.
Interpretarile de mai sus au devinit insa insuficiente pentru o intelegere mai buna, la adevarata dimensiune, a noii problematici. De aceea, apare necesara abordarea problemei resurselor in stransa legatura cu evolutia mediului si a factorilor acestuia, cu noile procese economico-sociale si tehnologice de perspectiva, care au loc nu numai la scara nationala, ci si mondiala.
Insa, chiar daca privim lucrurile pe plan general, se perpetueaza aceeasi imagine traditionala, potrivit careia resursele naturale esentiale pentru asigurarea vietii biologice si a celei economico-sociale ar fi bunuri libere (free goods) si ca omul traieste intr-un spatiu nelimitat, iar resursele naturale ar fi daruri ale naturii.
Dezvoltarea industriilor si a tehnologiilor, cresterea populatiei etc. au inceput sa solicite tot mai mult si sub diferite forme mediul inconjurator, asa incat aceste a devenit un factor de productie aditional, iar poluarea a intervenit ca un element tot mai evoluat in domeniul limitelor mediului natural.
Este necesar ca omul sa-si schimbe comportamentul in raporturile sale cu natura, de la violenta si nechibzuinta el trebuie sa se incadreze ca un protector si colaborator al mediului natural, sau, dupa cum spune Boulding, sa-si gaseasca locul intr-un sistem ecologic ciclic care este capabil de reproducere continua a formei materiale.
In legatura cu resursele minerale care sunt nereannoibile, este destul de dificil sa stabilim cu certitudine numarul anilor de exploatare a rezervelor existente pana la completa lor epuizare. Daca, totusi, se calculeaza cantitatea rezervelor de minerale grupate in categoriile sigure, probabile si posibile, aceasta se face de catre specialisti nu cu scopul de a arata ca peste un numar de ani resursele globului vor fi sau nu complet epuizate. Aceste cantitati si durata lor de exploatare arata mai degraba gradul de cunoastere a rezervelor la un moment dat, permis de marimea fondurilor alocate pentru cercetari si explorari geologice, de interesul practic care exista in acest scop in alocarea fondurilor in ramurile extractive respective pentru sporirea productiei curente si in perspectiva imediata, precum si de posibilitatile tehnice si economice existente de valorificarea acestora.
Pe masura extinderii cunoasterii, ca urmare a cercetarilor geologice, a perfectionarii tehnologiilor de exploatare si de extractie, sporesc si rezervele exploatabile de resurse naturale. De asemenea sunt atrase in circuitul economic noi resurse minerale, cu care se imbogateste gama acestora, unele dintre ele putand substitui pe cele clasice, devenite prea costisitoare.
Avand in vedere toate aceste lucruri, este mai corect sa se faca aprecierea ca evolutia economiei mondiale in ansamblu, ca si economiile nationale componente, va fi influentata nu atat de limitele fizice ale resurselor in conditiile unei evolutii demografice normale, ci indeosebi de cele economice si tehnologice. In acest sens devin hotaratoare costurile de extractie ale diferitelor minerale datorita trecerii la folosirea de minereuri cu continut tot mai scazut si cu un grad tot mai mare de impuritati, la adancimi mai mari de exploatare si in conditii din ce in ce mai grele. De asemenea, o influenta insemnata vor avea evolutia cercetarilor si aplicarii noilor tehnologii care sa faca posibila substitutia resurselor clasice cu altele noi, ca si economisirea folosirii resurselor prin reducerea consumurilor specifice, prin reciclarea acestora etc. Toate acestea se reflecta in costurile de productie si in nivelul de eficinta economica a extractiei elementelor utile.
A indica numarul de ani cat va dura exploatarea rezervelor pana la epuizarea lor completa atunci cand se fac prognoze privind evolutia economiei si, de aici, a se trage concluzii potrivit carora cresterea economica trebuie incetinita sau oprita apare nu numai ca un lucru nejustificat, ci chiar naiv din punct de vedere al rationamentelor economice. Toate acestea insa nu trebuie sa ne indemne la o stare contemplativa sau la pasivitate in ce priveste impactul pe care il au resursele asupra cresterii economice. Dimpotriva, ele impun intensificarea cercetarilor geologice, gospodarirea rationala a resurselor, eforturi sporite de cercetare si tehnologice pentru trecerea la exploatarea unor resurse cu continut tot mai redus de substante utile si, indeosebi, cautarea de noi resurse eficiente de substitutie sau care sa satisfaca o gama cat mai larga de trebuinte.
Activitatea de productie este caractreizata ca fiind un proces in care are loc schimbul permanent intre om si natura: a. desprinderea resurselor din natura pentru prelucrarea lor in produse folositoare; b. restituirea in mediul natural a materialelor sub forma finala de deseuri.
Dupa un anumit timp, cu o intarziere mai mica sau mai mare, o parte din deseuri sunt integrate in circuitul biologic, iar alta parte, in circuitul economic. Prima forma de integrare se numeste reciclarea naturala care are loc mai cu seama cu ajutorul agentilor biologici, iar cea de-a doua - reciclarea artificiala, care se face de catre om. Problema este de a pastra la proportii cat mai reduse cantitatile de reziduuri evacuate in natura, si anume in limita potentialului de care dispune mediul natural de a le recicla fara urmari defavorabile de tipul dezechilibrelor ecologice. Aceasta se poate realiza, pe de o parte, prin desprinderea din natura a unor cantitati rezonabile de resurse si prelucrarea eficienta a acestora, fara sa rezulte cantitati mari de deseuri, iar pe de alta parte, de a capta si colecta in proportii crescande aceste deseuri, incepand de la insasi sursa lor de producere, si a le supune prelucrarii in procesele de productie.

Operatia este cunoscuta sub denumirea de reciclare artificiala a resurselor. Desfasurarea sa are loc dupa anumite reguli sau cerinte obiective de care trebuie sa se tina seama in formularea unor actiuni practice in economie.
In primul rand, pe intregu ciclu economic - de la extractia, productia si transformarea materiei prime la consumul final - se produc subproduse cu valoare redusa sau fara valoare, precum si reziduuri fara valoare, ori chiar cu efecte daunatoare in economie, numite, pe scurt deseuri, care sunt susceptibile in anumite conditii tehnice si eficienta economica de a reintra in circuitul economic.
In al doilea rand, in cursul proceselor economice, inclusiv al reciclarii deseurilor, au loc modificari ale proprietatii produselor, precum si dispersia materiei, cu care prilej se produc degradarea materiilor prime, pierderea greutatii, etc.
In al treilea rand, evolutia ratei de reciclare a deseurilor este determinata, pe de o parte, de evolutia costului la productia obtinuta din materia prima originala, iar pe de alta parte, de evolutia costului la produsele obtinute din reciclarea deseurilor, luand in considerare, in acelas timp atat cheltuielile de investitii suplimentare pentru recuperarea acestor resurse, cat si efectele negative ce pot fi provocate vietii economice si sociale daca nu s-ar lua masurile necesare de reciclare a deseurilor. Atat timp cat ambundenta unor resurse exploatabile asigura costuri de productie mult mai scazute decat cele pe care le-ar putea asigura utilizarea deseurilor, iar influenta negativa a evacuarii acestora in natura asupra factorilor de mediu nu au inceput inca sa-si faca aparitia, reciclarea ramane in afara teoriei si practicii economice, nereprezentand interes nici din punctul de vedere al eficientei economice si nici din cel al moralei ecologice. Problema capata importanta si incepe sa intre in campul de preocupari al ecologistilot apoi ale economistilor in masura in care incep sa-si faca aparitia efectele negative asupra factorilor de mediu, cu pierderi pentru economie. Ea capata aspecte deosebit de acute in cazurile cand resursele devin deficitare, iar costurile noilor resurse extrase din natura cresc.
In al patrulea rand, marimea ratei de reciclare, precum si masa deseurilor reciclate depind de nivelul de dezvoltare economica in general, de gradul de dezvoltare a unor ramuri recunoscute ca mari producatoare de deseuri, precum si de intensitatea caracterului deficitar al resurselor, atat pe plan intern, cat si international, sau pe de o parte, de raritatea resurselor, iar pe de alta parte, de marirea cererii. Desi in acest domeniu statisticile sunt destul de sarace in informatii, iar metodologia care sta la baza calcularii indicatorilor nu este inca unitara, totusi, exista unele calcule si situatii pentru a putea reprezenta unele tendinte privind amploarea si directia de desfasurare a fenomenului.
Astfel in anii 70, cantitatea deseurilor industriale, comerciale si menajere colectate a ajuns la cca 40 kg/zi locuitor in SUA, 18 kg/zi in RFG si 2 kg/zi locuitor in Romania.
Pretutindeni, metalele pretioase sunt aproape in intregime reciclate. Totodata, rate inalte de recuperare se realizeaza la metalele feroase si neferoase, insa cu diferente mari pe tari. De exemplu, la cupru raportul intre productia mondiala de cupru rafinat obtinut din minereu si productia obtinuta din reciclare este de 0,42. In acelasi timp insa, in tarile cu un consum mare de cupru si cu un puternic deficit de resurse miniere proprii, acest raport apare mult mai ridicat: 0,66 in SUA, 0,97 in tarile Europei de Vest etc. De asemenea, in tarile exportatoare de aluminiu obtinut din prima fuziune, rata de reciclare exprimata ca raport intre productia de aluminiu din a doua fuziune si productia din prima fuziune a fost in anul 1970 foarte redusa (Norvegia - 0,008, Canada - 0,03, Franta - 0,23) fata de marile tari importatoare de aluminiu din prima fuziune unde rata de reciclare a fost mult mai inalta (Japonia - 0,43, RFG - 0,84, Italia - 1,05, Anglia - peste 5). Rate de recuperare inalta se realizeaza la fier (50-70%), iar rate in crestere se inregistreaza la hartie si cartoane, textile, sticla si cauciuc. De exemplu, gradul de colectare a maculaturii fata de consumul intern de hartie si carton se ridica la 30-33% in unele tari din Europa de Vest (Franta, Olanda, Anglia, RFG) si in anul 1975 la 28,5% in Romania, cu perspectiva de crestere la peste 36%.
Realizarea la aceasta cale a unor insemnate economii de resurse, precum si a protectiei mediului sunt evidente daca se are in vedere ca numai pentru fabricarea unei tone de hartie sunt necesare 3,8 mc de material lemnos, 650 kg de combustibil conventional, cca 110 kg de produse chimice, un cosum foarte mare de apa si ca procesul de fabricatie, al hartiei are un grad inalt de poluare al unor factori de mediu (indeosebi al apei).
In general, exista pretutindeni tendinta ca ratele de recuperare a resturilor de productie si a deseurilor sa creasca substantial, ceea ce apare ca un fapt pozitiv pe linia cerintelor privind conservarea resurselor naturale si protectia mediului inconjurator. Se mentin, totusi insemnate obstacole in calea ridicarii acestor rate, cum sunt: costuri de inventii si cheltuieli de exploatare inca necompetitive fata de cele asigurate prin procedeele de extractie primara, disponibilitati de fonduri de investitii inca restranse in raport cu cererile, insuficiente in ce priveste rezultatele oferite de tehnologiile existente pentru recuperarea deseurilor, etc. In vederea economisirii resurselor si a recuperarii deseurilor pot fi insa gasite numeroase solutii atat pe linia sporirii in aceasta directie a contributiei cercetarii si proiectarii, cat si pe linia perfectionarii sistemului de organizare, de cointeresare materiala (individuala si colectiva), precum si de educatie cetateneasca a populatiei in spiritul economisirii si reciclarii resurselor.
La ceasta data se recunoaste insuficienta studiere a relatiilor si a cerintelor de ordin economic pentru prevenirea sau redresarea unor factori de mediu, a unor efecte negative precum si lipsa unui sistem de evaluari economice ale resurselor naturale suficient inchegat, de cuprinzator, de eficient si fundamentat teoretic, sistem care sa fie pus in slujba economisirii resurselor naturale si a conservarii factorilor de mediu. Unii cercetori apreciaza ca a sosit timpul unei evaluari banesti realiste a terenurilor agricole si silvicole, care sa fie corect luata in considerare economiceste in procesul reproductiei largite si a cresterii economice, ca si in compania marimii si structurii pretului productiei agricole din tara cu cele de peste hotare. De asemenea trebuie sa adaugam ca a sosit timpul de a evalua baneste si resursele minerale ale subsolului, ca si resursele de apa, astfel incat asemenea evaluari sa fie utilizate ca instrumente eficiente in actiunea ampla de rationalizare a extractiei si a utilizarii in productie a tuturor resurselor, actiune pusa in stransa corelatie cu cerintele cresterii economice in perspectiva.
Evaluarea resurselor are o importanta nu atat teoretica in sine, ci mai cu seama practica, pentru inlaturarea risipei in procesele economice (de productie si de consum), pentru exploatarea rationala a acestora s.a. Faptul ca, in general, consumurile specifice de materii prime si de resurse energetice sunt inca mai mari, ca factorul de recuperare al multor resurse minerale este foarte mic, ca se face o mare risipa in intregul circuit economic tocmai la acele resurse care in perspectiva se vor imputina tot mai mult se datoreste in buna masura tocmai situatiei ca preturile se stabilesc doar pe baza valorii - munca curente si ca nu se iau in considerare in masura suficienta factorii specifici determinanti privind situatia actuala si de perspectiva a acestor resurse.
Toate cele mentionate mai sus constituie elemente utile in realizarea politicii economice in domeniu resurselor. Folosite cu grija aceste elemente pot contribui, intr-adevar, la rationalizarea consumului de resurse naturale si la conservarea factorilor de mediu.

3. RAPORTUL DINTRE CRESTEREA ECONOMICA SI
MEDIUL INCONJURATOR

Spre deosebire de epocile anterioare, cand dauna din activitatile economice era relativ mica si natura avea forte destule pentru restabilirea echilibrului ecologic, in conditiile actuale situatia s-a schimbat brusc. Criza ecologica globala, ce se manifesta in diferite forme, a devenit o realitate.
O problema ecologica centrala, indeosebi in tarile subdezvoltate, este apa potabila poluata. Aproape un miliard de oameni pe glob nu au acces la apa curata. Peste trei milioane de oameni, in majoritate copii, mor annual din cauza apei potabile poluate. Purificarea apei necesita resurse colosale, dar acest lucru este indreptatit si in toate tarile se iau masuri de constructie a sistemelor de purificare a apelor.
Odata cu trecerea la economia de piata, o responsabilitate mare revine intreprinderilor din sectorul privat.
Dauna ecologica in urma gospodaririi din fosta U.R.S.S. a transformat, conform constatarilor expertilor straini, pamanturile agricole intr-un adevarat pustiu. E nevoie sa treaca multi ani, pana cand statele noi constituite isi vor putea asigura populatia cu produse si pana cand se vor transforma in concurenti reali in domeniul agriculturii.
Aplicarea pesticidelor in Moldova s-a facut de 13 ori mai intens decat pe celelalte teritorii ale fostei U.R.S.S. DDT a fost interzis, dupa ce a otravit peste 12 milioane de hectare de pamant arabil.
Cheltuielile pentru purificarea solului imbinat cu erbicide si pentru lichidarea daunelor aduse de poluarile industriale sunt enorme. Pamantul e amenintat de erozie si de alte pericole, agricultura confruntandu-se si cu alte probleme. In urma folosirii intensive si incorecte a pamantului si a altor resurse naturale, in Republica Moldova s-a creat o situatie ecologica grava, s-a redus simtitor stabilitatea productiei agricole.
Indicii de folosire si presiune asupra potentialului natural in Moldova sunt cei mai mari in comparatie cu tot teritoriul fostei U.R.S.S. Teritoriul economic activ al republicii constituie 95% din suprafata.
Procesul de utilizare a resurselor naturale imbina o totalitate de transformari si modificari ale resurselor naturale, caracterizate prin cicluri de resurse. Activitatea economica denatureaza in fond mersul esential al ciclurilor naturale si provoaca crize ecologice, conflictul "om-natura".
Republica Moldova este o zona unicala pe glob dupa caracterul compact al terenurilor funciare fertile, clima s.a. Principala bogatie patrimoniala a tarii, indiferent de daunele pricinuite, ramane a fi pamantul ei. In republica 80% din teritorii le constituie cernoziomurile cu 1-1,5 metri grosime. Desi pamanturile republicii sunt foarte variate (745 feluri de soluri), sunt supuse eroziei si acumularii de saruri, totusi cele fertile predomina. Din 33,7 mii de km2 de suprafata 32,0 mii km2 constituie teritoriul economic activ. Fiecarui locuitor al Republicii Moldova ii revine mai putin (in medie) de 40 de ari de pamant agricol.

Presiunea comparativa asupra naturii Tabelul 1
Indicii Ucraina Moldova
Densitatea populatiei la 1 km2Asigurarea cu apa potabila la 1 km2, m3 pentru o persoana, m3Impadurirea teritoriului, %Asigurarea cu resurse energetice si combustibil, %Cota de pamant agricol in fondul funciar, %Cota de pamant arat, %Ingrasaminte minerale la 1 ha, kg la 1 ha de aratura, kg 84,567,10,813,8"69,658,8120,7153,4 123,120,10,28,90,775,967,3170,8196,1

Pentru a stopa deteriorarea situatiei ecologice prin activitati economice intense, e necesara o remaniere cardinala a principiilor de organizare a gospodariei agricole.
Pentru a restabili nivelul subteran al apelor, nu mai trebuie sa fie cultivate luncile raurilor si rauletelor, dandule posibilitatea de a reanvia. E necesara o revedere a opiniilor cu privire la rotatia semanaturilor, la circuitul solurilor, trebuie luate masuri contra poluarii industriale ale solului. Numai crearea unui echilibru intre activitatea economica agricola si mediul natural poate schimba situatia ecologica din Republica Moldova.
Activitatea de productie in extindere comporta pericolul efectului "de sera", si, in rezultat, supraincalzirea planetei noastre, ce ar putea avea consecinte ecologice imprevizibile. In tarile inaintate, indeosebi in S.U.A., cresc considerabil alocatiile pentru ocrotirea mediului ambiant. Tot in S.U.A. multi savanti eminenti au constatat ca cresterea temperaturii pe Pamant va fi foarte neinsemnata in urmatorii o suta de ani. La forul ecologic international din Rio-de-Janeiro in iunie 1992 s-a ajuns la intelegerea ca in caz ca va spori pericolul cresterii temperaturii globale, se vor lua masuri serioase.
In Republica Moldova precum si in alte tari, poluarea mediului aerian a ajuns la un nivel amenintator. In legatura cu faptul ca noxele se deplaseaza cu aerul pe intregul glob, poluarea atmosferei are un caracter planetar.
Rolul de baza in poluarea atmosferei revine evacuarilor de la transportul auto, cazangerii, centrale termoelectrice, intreprinderi industriale. Transportului auto ii revin 60% din volumul total al poluantilor atmosferei, industriei - 17%, sistemului energetic - 14%, arderea deseurilor - 9%. Conform datelor bibliografice, evacuarile specifice in rezultatul arderii unei tone de combustibil conventional, constituie:
¨ oxid de carbon - 395 kg;
¨ oxid de azot - 20 kg;
¨ hidrocarburi - 34 kg;
¨ aldehide si acizi organici - 1,4 kg.
Evacuarile in atmosfera a substantelor nocive gazoase si lichide de la transportul auto pentru anul 1990 in Republica Moldova a constituit circa 545,8 mii tone, inclusiv:
¨ oxid de carbon - 432,1 kg;
¨ bioxid de azot - 24,5 kg;
¨ hidrocarburi - 82,8 kg.
In afara de afectarea directa a sanatatii omului noxele, nimerind in mediul ambiant, apoi in produsele agricole le fac neconcurente la realizarea pe piata mondiala, ceea ce este foarte important pentru sectorul agrar din Moldova.
In orase transportul auto este factorul principal al degajarilor toxice in atmosfera, inclusiv si al celor cancerogene.

La functionarea motorului automobilului intr-un regim stabil continutul impuritatilor in gazele de esapament este mai redus decat in regimul de lucru al motorului in gol, regimul de pornire si franare, ce este foarte caracteristic pentru exploatarea transportului auto in ciclul urban. Continitul de substante daunatoare creste la exploatarea automobilului cu o ajustare nesatisfacatoare a sistemului de alimentare si de aprindere a amestecului carburant. Zilnic 1000 automobile de tipul motoarelor cu carborator elimina aproximativ trei tone oxid de carbon, 200-400 kg de alti compusi de la arderea necompleta a benzinei, 50-150 kg oxid de azot.
Gazele de esapament de la transportul auto provoaca urmatoarele boli: alergiile, catarul cailor respiratorii superioare, angina, tuberculoza, cancerul etc.
In tabel sunt prezentate date despre CLA (concentratia limita admisibila) si indicele toxicitatii care indica raportul de diluare cu aer a unui si de substante toxice pana la o stare inactiva, ce se contin in gazele de esapament de la motoarele cu ardere interna.
Din acest tabel rezulta ca obtinerea CLA prin diluarea cu aer pentru majoritatea substantelor toxice practic este imposibila. Deaceea este necesara elaborarea si utilizarea metodelor de ardere mai completa a combustibilului la motoarele cu ardere interna.

Concentratia limita admisibila si indicele toxicitatii pentru unele substante
Substanta CLA, mg/m3 Indicele toxicitatii, K
CO 1,000000 1,0
NOx 0,085000 11,8
CHx 1,500000 0,67
C 0,500000 20,00
Pb 0,000700 1,43×103
Hidrocarburi aromatice policiclice 0,000001 1×106

Pentru diminuarea in gazele de esapament a substantelor daunatoare si mentinerea CLA, stabilite de lege, sunt folosite urmatoarele cai:
1. Utilizarea combustibilului gazos (H2, CH4, etc.)
2. Utilizarea combustibilului combinat.
3. Imbunatatirea injectarii benzinei in tractul de aspirare si obtinerea amestecului necesar de benzina.
4. Perfectionarea proceselor de ardere (anticamera-flacara).
5. Purificarea catalitica a gazelor de esapament.
Mai eficienta este combinarea purificarii catalitice cu una din metodele sus-numite, excluzand arderea hidrogenului.
Mai actuala este utilarea purificatoarelor de gaze (la automobilele cu sisteme de formare exterioara a amestecului) nu cu sisteme de injectare, ci cu carburatoare.
Carburatoarele moderne, instalate la automobilele "Moskvich" si "Lada", la o ajustare corecta a lor si a sistemelor de aprindere, permit de a avea in gazele de esapament in regimul de lucru al motorului in gol, oxid de carbon in limitele 0,5-1,2%, hidrocarburi 1200 mln-1, care in comparatie cu oxidul de carbon nu depaseste normele CLA dupa standardul actual si se limiteaza la 2%. Insa lipseste garantia ca la automobilele exploatate sunt ajustate carburatoarele si sistemele de aprindere.
Automobilele de producere europeana, SUA si Japonia (foste in exploatare), aduse in Moldova, de regula, sunt inzestrate cu sisteme de injectare a benzinei si sistemul I-sonda, sau cu carburatoare mai putin toxice, majoritatea fiind echipate cu purificatoare a gazelor. Insa speranta ca ele polueaza mai putin mediul ambiant nu este justificata din urmatoarele considerente:
1. Lipseste garantia ca starea lor tehnica este satisfacatoare, fiindca in republica nu sunt bancuri de diagnosticare pentru verificarea sistemelor sus-numite.
2. De regula purificatoarele catalitice a automobilelor in cauza sunt uzate in urma distantei mari, care s-a parcurs (dupa cum se stie, durata functionarii purificatoarelor este de 50000-100000 km), iar kilometrajul parcurs la automobilele aduse, de obicei, este de 100000 km si mai mult sau catalizatoarele sunt "otravite", fiindca nu oriunde este posibila alimentarea cu benzina neetilata. "Otravirea" purificatorului decurge foarte repede in urma depunerii unui strat de plumb pe suprafata catalizatorului, daca benzina contine adaosuri de plumb. Dupa consumarea unui rezervor de astfel de benzina purificatorul nu mai neutralizeaza oxidul de carbon, iar dupa doua-trei rezervoare - si toti ceilalti compusi.
Este stabilit ca o diminuare mai eficienta a continutului componentilor nocivi in gazele de esapament se atinge prin utilizarea catalizatorilor pentru purificarea oxidativa a CO, CHx la admisia suplimentara a aerului in tractul de esapament. Insa aceasta necesita prezenta si a unei instalatii suplimentare pentru pomparea aerului si a altei instalatii pentru arderea combustibilului ramas. Diminuarea continutului gazelor de esapament se poate efectua si prin intermediul catalizatorilor complecsi.
In asa tari ca SUA, RFG, Franta si Japonia au fost obtinute mari succese in elaborarea purificatoarelor de gaze pentru transportul auto. In rezultat in 1970 in SUA a fost adoptata legea privind puritatea aerului, iar in anul 1975 s-au stabilit niste norme stricte asupra evacuarii substantelor daunatoare in atmosfera de catre motoarele alimentate cu benzina.
In RFG in anul 1983 guvernul a luat o hotarare de a ridica cu 90% a normelor toxicitatii gazelor de esapament si de trecere la folosirea benzinei neetilate (benzina ce contine 0,05 cm3 tetraetil de plumb intr-un galon echivalent cu 3,785 l). Din anul 1985 majoritatea automobilelor, produse in RFG, sunt inzestrate cu instalatii de purificare a gazelor. Insa purificatoarele produse in RFG costa foarte scump, deoarece sunt utilizati catalizatori din platina si rodiu.
Intensificarea cercetarilor pentru elaborarea si implementarea purificatoarelor de gaze a servit adoptarea in mai multe tari a actelor legislative privind strictetea normelor de continut a substantelor toxice in gazele de esapament de la transportul auto.
In rezultat au fost elaborate constructii originale a purificatoarelor de gaze. De exemplu, firma "Enghelgard" a propus metoda industriala de producere a ceramicii de fagure, care poseda o rezistenta gazodinamica redusa. Firma "GSM" a elaborat catalizatorul de Pt-Pd pentru purificarea oxidului de carbon si hidrocarburilor. Au fost imobilizati catalizatorii Pt-Rh, Pt-Rh-Pd-Ce pe oxid de aluminiu granulat, pe purtatorii din ceramica cu scopul purificarii mai complexe a gazelor de CO, CH4 si NOx (firma "GMC", "Ford", "Chrysler").
Posedam experiente si sunt premise pentru utilizarea compusilor catalitici cu continut redus de metale scumpe si rare, baza carora o constituie metalele polivalente a grupei intermediare cu structura electronica a subnivelului "d" necompletata, precum si catalizatori ce nu contin metale scumpe si rare, dar in compozitia lor intra stfel de metale ca nichelul, cuprul si cromul.
Dezvoltarea catalizei eterogene de purificare a gazelor de esapament de la motoarele transportului auto a contribui la obtinerea ceramicii de fagure, ca purtator primar, precum si sinteza catalizatorilor pe baza unor compusi neorganici neordinari (perovskite, acizi heteropoliciclici).
In calitate de materie prima pentru obtinerea catalizatorilor pot fi utilizate deseurile industriei galvano-chimice ce contin cupru, nichel, crom etc. Extragerea lor este posibila prin metoda dezalcalinizarii si transferarea lor in complexe amoniacale solubile, cu reducerea ulterioara sub actiunea amestecurilor de reducatori activi. Cu ajutorul acestei metode este posibila stratificarea metalelor sau aliajelor lor cu formarea termica ulterioara a fazelor spinelice cu compozitie stabilita.
De asemenea se utilizeaza o tehnologie mai avansata de producere a catalizatorilor prin metoda descompunerii termice a compusilor diferitor metale. Insa aceasta metoda face cheltuieli mari de energie si costul sarurilor initiale este mai inalt.
Luand in considerare ca numarul automobilelor in Moldova creste accelerat, sunt necesare cercetarile in domeniul elaborarii catalizatorilor complecsi de purificare a gazelor de esapament, utilizand ceramica de fagure. O metoda similara de producere a ceramicii de fagure pe baza de cordierita in Moldova deja exista.
Insa limitarea numai la astfel de lucrari este insuficienta pentru solutionarea practica a acestei probleme. Este necesar sa luam un sir suplimentar de masuri ce constau in urmatoarele:
1. Sa elaboram la nivel de legislatie asigurarea purificarii ecologice a mijloacelor de transport, plus la aceasta ridicand cerintele fata de CLA a substantelor daunatoare in gazele de esapament de la motoarele automobilelor nu numai jos de nivelul tarilor Europei Apusene.
2. Sa trecem la utilizarea benzinei neetilate.
3. Sa cream Centrul de diagnosticare si a sucursalelor lui in republica cu scopul verificarii transportului auto la corespunderea normelor standardelor de Stat.
4. Sa asiguram controlul tuturor automobilelor aduse in tara in corespundere cu cerintele puritatii ecologice.
5. Sa organizam producerea purificatoarelor catalitice a gazelor cu instalarea lor obligatorie la automobile in corespundere cu actele legislative.
In unele regiuni concentrarea elementelor chimice si impuritatilor din aerul atmosferic atinge un nivel periculos pentru viata. Cu "ploile acide", aceste substante dizolvate in apa ce cade pe pamant infecteaza apa si nimicesc vegetatia pe teritorii mari. Odata cu cresterea numarului de statii atomoelectrice, sporeste substantial pericolul acumularii in aer si pe pamant a substantelor radioactive. Un exemplu in acest sens este avaria de la statia Cernobal, care a poluat teritorii imense din Ucraina, Belorusia, Moldova si din alte tari.
In ultimul timp apare pericolul gauririi stratului de ozon al planetei, ce apara vietatile de pe glob de influenta distrugatoare a razelor ultraviolete. Avariile si acumularile de substante toxice in aer, apa, sol conduc la cresterea imbolnavirilor grave.
Toate aceste probleme se pot rezolva prin stabilizarea unui echilibru intre activitatea economica umana si mediul ambiant, adica un echilibru optim in sistemul "om-natura". Cautarea solutiilor trebuie sa se desfasoare in doua directii:
1. in primul rand, trebuie ca toate fortele umane mondiale sa colaboreze in sensul pastrarii si ocrotirii sistemelor biologice inca existente, sa nu se permita distrugerea florei si faunei de pe planeta Pamant;
2. odata cu protejarea sistemelor biologice, e necesara elaborarea mecanismelor de reglare a industriilor biotehnologice.
Omenirea trebuie sa aloce tot mai multe venituri provenite din activitatea economica, pentru a salva principalele resurse de viata ale sale - aerul, apa, solul.
Rezultatele economice si tehnologice obtinute de-a lungul deceniilor in tarile dezvoltate au creat un optimism robust in jurul sistemului de productie si tehnologie modern, incat legatura fireasca de interconditionare dintre cresterea economica si mediu fie ca a fost uitata, fie ca a creat o imagine falsa, potrivit careia natura generoasa se poate dispensa de toate bogatiile sale, pe care omul le poate obtine dupa bunul sau plac fara vreun control sistematic. De asemenea, s-a creat imaginea ca omul inzestrat cu forta inteligentei si tehnologie moderna trebuie sa domine si apoi sa transforme natura, punand-o astfel in intregime in slujba sa.
Aceasta atitudine fata de mediu a fost reflectata din plin de stiintele economice, care, astfel au alimentat si ele constiinta multor generatii in directia respectiva. Insa in felul acesta am asistat la adancirea instrainarii omului de natura, proces care incepuse deja odata cu inaintarea spre civilizatiile moderne, de cand el isi creaza si isi dezvolta un mediu artificial tot mai confortabil, pe seama sau in opozitie cu cel natural.
Sistemul tehnologic modern il instraineaza pe om de natura in asa masura incat el actioneaza tot mai mult impotriva ei, contribuind la degradarea acesteia. Natura astfel se poate razbuna in mod ireversibil. Problema esentiala este nu numai de a gasi explicatii privind originea unor astfel de atitudini, ci si de a face pe om un bun aliat si protector al naturii de a cauta si construi mecanismele economice si sociale, necesare care sa lucreze pentru protectia mediului in conditiile cresterii economice.
Din punct de vedere al manierei generale a subiectelor tratate, se poate aprecia ca in acest domeniu sunt formate trei curente principale, care in general sunt dominate de viziunea a trei profesii: a) ecologi, care in general, pe baza unor studii ample si concrete a faptelor si fenomenelor, pledeaza in favoarea conservarii mediului natural, adeseori emitand ca solutie principala incetinirea sau oprirea cresterii economice. b) economisti, care pe baza cercetarilor concrete ale ecologilor, ca si a unor cercetari proprii, subliniaza compatibilitatea dintre cresterea economica si conservarea mediului, continand nu numai explicatiile ci si mecanismele economice sociale necesare pentru a asigura aceasta compatibilitate. c) matematicieni, care, de obicei, pe baza unor ipoteze, ca si a unor concepte elaborate fie de ecologi, fie de economisti, formeaza modele pentru a clarifica mai bine interdependentele, dintre variabile si pentru a desprinde unele tendinte, inclusiv cele pe termen lung.
Acest domeniu necesita insa o cercetare ampla, interdisciplinara in care economistii si tehnologii din diferite ramuri si de diverse specialitati trebuie sa conlucreze.

3.1 DACA TREBUIE OPRITA CRESTEREA ECONOMICA

Potrivit parerii unor ecologi, imperativul mediului necesita oprirea cresterii economice ca o chestiune a supravietuirii. Dupa parerea multor economisti insa, imperativul socio-economic, dimpotriva solicita continuarea cresterii ca o problema a supravietuirii sociale. Insa si unii si altii pun aceste probleme sub forma unor conditii necesare, insa nu si suficiente, primii referindu-se la cerinta protejarii si restaurarii ecosistemelor, iar ceilalti la cerinta progresului social si a asigurarii stabilitatii economice.
Evolutia vietii economico-sociale nu poate fi interpretata in termeni fizici, cantitativi sau doar in termenii unor relatii liniare, univoce, deterministe.
Asupra acestei relatii si concluzii simplificate se pot face urmatoarele observatii: a) cresterea economica exprimata prin evolutia PNB nu este scopul final, ci doar un mijloc, un instrument, scopul final al productiei sociale si in general al intregii activitati social-economice fiind cresterea nivelului de trai. b) Cresterea economica, exprimata prin indicatori sintetici ca PNP etc. constituie o sursa substantiala a cresterii bunastarii individuale si sociale a populatiei, cu toata cresterea de c