6.1 Factori si conditii ale dezvoltarii pietei muncii

Contribuind la o functionare normala si echilibrata a economiei nationale, piata muncii are rolul de a valorifica eficient resursele de munca. Ea trebuie sa se adapteze continuu schimbarilor tehnologice, modernizarii si restructurarii generale. b9d16dk
Privatizarea, restructurarea tehnologica si organizatorica, inclusiv a sistemului de conducere a agentilor economici, introducerea mecanismelor de piata au condus la afirmarea unor coordonate noi ale pietei muncii in Romania. In momentul de fata, piata muncii se caracterizeaza insa printr-o accentuata ineficienta, ale carei principale cauze sunt urmatoarele:
- neajunsurile din sistemul de formare profesionala care genereaza un grav dezechilibru intre diferitele categorii socio-profesionale si, in consecinta, intre diferitele activitati care formeaza sistemul activitatii economice;
- salariile -; cel mai important instrument al pietei muncii -; nu primesc sau nu raspund semnalelor cererii si ofertei, modificarilor acestora, deoarece nu-si pot adapta si adecva dimensiunile lor la cerintele pietei. Salariul se indeparteaza de natura sa economica si de functia de mecanism de reglare a raportului cerere -; oferta pe piata muncii;
- migrarea spre locurile de munca bine platite;
- evolutia ireversibila a salariilor si, in special, cresterea lor peste nivelul stabilit si in neconcordanta stricta cu rezultatele muncii;
- insuficienta informare despre cererea si oferta de munca, volumul ocuparii si al somajului si zonele in regres sau cele in ascensiune in ceea ce priveste ocuparea factorului munca. Somajul cronic cu caracter de masa tinde sa devina un serios handicap economic si un risc social major. El coabiteaza cu inflatia si cu alte procese economice dezechilibrante si destructurante. Castiga teren formele precare, ocazionale, piata subterana a muncii. Emigratia persoanelor active, a segmentelor cele mai pregatite a acestora se accelereaza, devine canal de pierdere de potential uman creativ -; productiv;
- reducerea nivelului de interventie a statului sau chiar eliminarea totala a interventiei acestuia in anumite momente si zone ale pietei muncii.
Asadar, piata muncii in Romania este puternic dezechilibrata, tensionata. Configuratia acesteia este data de presiunea ofertei de munca asupra cererii de munca. Dezechilibrele globale si structurale au, inainte de toate, cauze economice si, numai in plan secundar, cauze demografice. Ea evolueaza ca o piata putin flexibila, rigida.
In viitor, factorul principal care va crea tensiuni pe piata muncii rezulta din oferta de munca a populatiei disponibilizate ca urmare a proceselor de restructurare si retehnologizare care au avut si vor mai avea loc in economie. Se fac resimtite, in intrega economie, o multitudine de masuri si actiuni pentru depasirea acestei stari de fapt. In toate planurile activitatii economice si sociale pot fi provocate multiple fenomene “benefice” inclusiv pilotarea, de ansamblu, a economiei nationale pe coordonate prestabilite. Astfel, o mare importanta prezinta ritmul si modalitatea de adecvare a ofertei la cererea de munca, ceea ce implica unele din cele mai variate fenomene intre care cele mai importante sunt: cresterea sau diminuarea concurentei pe piata muncii; cresterea sau diminuarea salariilor; costuri mai mari pentru organizarea unor cursuri de reciclare sau reconversie profesionala; reorganizarea muncii interne in intreprinderi; cresterea investitiilor; deplasarea unor activitati dintr-o zona in alta; dezvoltarea unor noi forme de activitate; implementarea unor noi tehnologii; utilizarea oportuna a factorului munca adaptat noilor exigente ale muncii si productiei si calificat corespunzator; reconsiderarea si repunerea in drepturi a sistemelor de valori ale societatii; stoparea cresterii salariilor peste limita permisa de productivitate; reducerea pana la “limita normala” a somajului; reducerea sau cresterea, dupa caz, a fenomenelor de emigrare si imigrare, etc.
O astfel de “radiografie”, care surprinde elementele definitorii ale pietei muncii, este utila atat pentru etapa prezenta, cat si pentru evolutia sa viitoare, pentru cunoasterea din timp a proceselor si fenomenelor nederulate.
In perspectiva anilor urmatori, detensionarea pietei muncii este posibila numai in conditiile actiunii combinate a unor factori economici, demografici, psiho-sociali si politici, interni si externi.
Ocuparea, formarea, dezvoltarea si utilizarea eficienta a resurselor de munca sunt obiective prioritare ale reformei economice si ale politicii sociale asociate acesteia. Dilema ocupare -; eficienta -; somaj se cere solutionata in favoarea ocuparii si eficientei, ceea ce implica:
- un nou program de ocupare a resurselor de munca;
- mutatii esentiale in politicile de management si gestiune a pietei muncii, respectiv deplasarea centrului de greutate de la politici preponderent pasive, al caror continut principal consta in “tratamentul” social al somajului, la politicile active in care “terapia” economica a somajului este fundamentala. Aceasta echivaleaza cu relansarea si restructurarea economiei, a stabilizarii macroeconomice preponderent prin politici de ocupare, de creare de noi locuri de munca, de promovare a mobilitatii factorului munca si a flexibilitatii pietei muncii, si nu prin somaj de proportii si durata;
- orientarea spre politici regionale de ocupare, acolo unde cererea si oferta de munca sunt mai bine cunoscute, existand posibilitati mai mari de ajustare prin valorificarea resurselor locale;
- accentuarea si accelerarea proceselor de integrare economica, in general evolutia spre structurile europene moderne. Aceasta presupune, pe langa libera circulatie a capitalului si produselor, si circulatia libera a persoanelor si factorului munca -; emigratie, dar si migratie de revenire. Pana in prezent, libera circulatie a factorului munca este ingradita si/sau selectiva, iar inclinatia tineretului spre emigratie se mentine la cote ridicate; migratia de intoarcere -; care include si un plus de formare - este modesta;
- stoparea reala a declinului economic, asigurarea unei cresteri economice neinflationiste stabile si durabile.

6.2. Obiective si directii ale functionarii si dezvoltarii pietei muncii

Perspective privind ocuparea factorului munca

Pentru realizarea obiectivului fundamental al pietei muncii -; cresterea gradului de ocupare -; se impun, mai intai, elaborarea si realizarea unor programe clare privind ocuparea.
Acestea trebuie proiectate pornind de la cateva aspecte fundamentale: a) relatia crestere economica -; ocupare; in tara noastra, aceasta relatie evidentiaza faptul ca, evolutia economica negativa, a determinat o profunda “criza a ocuparii”; in consecinta, o coordonata de baza a ocuparii factorului munca, in perspectiva, o constituie realizarea unor ritmuri pozitive de crestere economica; b) legatura dintre volumul si structura investitiilor, pe de o parte, si ocupare, pe de alta parte; investitiile au o contributie esentiala atat la cresterea economica, precum si la cresterea ocuparii prin crearea de noi locuri de munca. In Romania, asa cum am aratat si in capitolele anterioare, investitiile scad; c) tendinta de restructurare a ocuparii pe sectoare de activitate; in timp ce pe plan mondial are loc o crestere a ocuparii in sectorul serviciilor, in special, a celor pentru intreprinderi, in tara noastra a sporit ocuparea in sectoarele slab productive -; agricultura si servicii de distributie -, in timp ce ponderea serviciilor pentru intreprinderi este relativ modesta; d) precarizarea ocuparii prin extinderea numarului de locuri de munca atipice, neincadrate cu un contract de munca riguros si cu reguli precise privind conditiile de munca, ritmul de lucru, salariul, lipsite in buna masura de protectie sociala. Reducerea numarului salariatilor si a ponderii acestora in populatia ocupata, pe de o parte, si sporirea numarului si ponderii lucratorilor pe cont propriu si al lucratorilor familiali neremunerati, concomitent cu majorarea proportiei lucratorilor cu timp partial, incomplet, pe de alta parte, este o ilustrare elocventa a precarizarii ocuparii in tara noastra.
Stabilirea coordonatelor programelor de ocupare necesita, de asemenea, luarea in considerare a caracteristicilor fundamentale ale cererii si ofertei de munca in etapa actuala de dezvoltare a societatii romanesti.
In ceea ce priveste oferta de munca, sunt de retinut urmatoarele particularitati: a) sporirea presiunii ofertei de munca datorita majorarii ratelor de activitate la populatia de peste 50 de ani ca urmare a reformei sistemului de asigurari sociale si pensii. La aceasta se mai adauga faptul ca, pe termen lung, oferta de munca va suporta rigorile factorului demografic. Se estimeaza ca numarul persoanelor active va fi de 11,7 milioane in anul 2005 pentru ca apoi sa ajunga la 11,64 milioane in anul 2010, la 11,38 milioane in anul 2015 si la 11,1 milioane in anul 2020 ca urmare a reducerii sensibile a natalitatii din prima parte a anilor ’90; b) tendinta de reducere a volumului si ponderii resurselor de munca tinere, in varsta de pana la 25 de ani, ca urmare a incidentei proceselor demografice care au avut loc in tara noastra in ultimii 10 ani. Aceste doua caracteristici a(a) si (b)i evidentiaza accentuarea imbatranirii demografice a resurselor de munca; c) deteriorarea calitativa a resurselor de munca exprimata prin sporirea categoriilor socio -; profesionale cu pregatire joasa -; agricultori si lucratori necalificati -, proces ce afecteaza in proportie ridicata tinerii. O forta de munca slab instruita, cu un nivel redus de calificare, poate constitui un obstacol in realizarea obiectivelor de restructurare si modernizare a economiei, iar reconversia si recalificarea sa, pe de o parte implica costuri mari, iar pe de alta parte este greu de realizat daca avem in vedere carentele educationale ale acestor categorii socio-profesionale.
Cererea de munca, volumul si structura acesteia sunt caracterizate, la randul lor, printr-o serie de particularitati: a) limitarea volumului cererii de munca, urmare a cresterii productivitatii muncii, a competitivitatii, pentru a putea face fata fortelor concurentiale ale pietei si a proceselor de restructurare tehnica, tehnologica, organizatorica si de proprietate; b) sporirea cererii fata de profesiile si meseriile care necesita o pregatire generala si de specialitate mai ridicata datorita tranzitiei la societatea informationala.
Avand in vedere particularitatile mentionate, putem afirma ca in timp ce cererea de munca devine tot mai mobila, oferta de munca este tot mai rigida. Ca urmare, somajul, in special cel structural si frictional, devine o caracteristica permanenta a economiei romanesti. De asemenea, modificarile in structura cererii de munca vor amplifica procesele de reconversie profesionala a factorului munca, in special din ramurile in restructurare si cu o calificare mai redusa, care va trebui recalificata in vederea ocuparii.
Aceste programe de ocupare trebuie sa se bazeze, in consecinta, pe:
- dezvoltarea cererii de munca;
- cresterea potentialului tehnico -; stiintific si de calificare a factorului munca;
- schimbari in tipologia ocupatiilor, determinate de introducerea noilor tehnologii si de schimbarile organizatorice care modifica raportul traditional “om -; masina”.
Factorul esential care determina sporirea numarului de locuri de munca si a volumului populatiei ocupate este cresterea economica, respectiv realizarea unor ritmuri pozitive de crestere economica. Potrivit unor calcule efectuate de specialisti din cadrul Institutului de Economie Nationala, marimea ritmului mediu anual de crestere a PIB in tara noastra va trebui sa fie de aproximativ 6,5% pentru ca rata somajului sa nu depaseasca nivelul de 10%, ca una din conditiile care se cer indeplinite pentru aderarea la Uniunea Europeana. Pentru atingerea unui astfel de ritm de crestere economica, este necesara sporirea ponderii investitiilor in PIB la minimum 32,5%. Pe aceasta baza, se estimeaza ca este posibil ca in urmatorii 20 de ani sa fie create un numar de aproximativ 1,4 milioane locuri de munca .

In ce activitati pot fi create insa aceste locuri de munca? Restructurarea, in continuare, a economiei nationale se va realiza in conditii restrictive pentru ocuparea factorului munca, daca se au in vedere urmatoarele aspecte: a) infrastructura - transporturilor si comunicatiilor -; are o structura si o stare precara, iar modernizarea acesteia si aducerea retelelor de transport si comunicatii la nivelul standardelor europene necesita investitii mari. Efortul investitional este justificat daca se are in vedere impactul asupra cresterii economice si al ocuparii factorului munca. Se estimeaza ca in anul 2020 ponderea acestor activitati in PIB va creste la 10,1%, iar numarul persoanelor ocupate in cadrul lor va fi de aproximativ 710 -; 810 mii; b) in agricultura, concentrarea proprietatii si sporirea gradului de mecanizare a acesteia vor determina, in urmatorii ani, un proces de diminuare a necesarului de munca in acest sector de activitate. Modernizarea productiei agricole va necesita pe de o parte, intinerirea populatiei active rurale, iar pe de alta parte sporirea profesionalizarii populatiei ocupate in cadrul acestei ramuri; c) industria se va mentine inca o perioada de timp indelungata ca ramura de antrenare pentru intrega economie nationala. Procesele de restructurare interna si de specializare pe subramuri, activitati si produse competitive insotite de o modernizare tehnica si tehnologica sustinuta, constituie premise importante pentru cresterea accelerata a productivitatii muncii in industrie si a populatiei ocupate in aceasta ramura de activitate. In acest sens, se impune realizarea urmatoarelor obiective:
- cresterea capacitatii de absorbtie a pietei interne prin stimularea cererii de bunuri industriale de consum, alimentare si nealimentare, si prin relansarea productiei de bunuri de investitii;
- sporirea desfacerii produselor romanesti pe piata externa; d) activitatea de constructii va antrena, in perspectiva urmatorilor ani, un spor al necesarului de munca. Se apreciaza ca evolutia viitoare a activitatii de constructii va fi marcata de doi factori:
- cresterea volumului investitiilor in economia nationala care va determina o sporire a ponderii acestei ramuri in PIB la circa 7,5% - 9,5% la nivelul anului 2020;
- cresterea gradului de mecanizare a lucrarilor de constructii care va antrena cresterea productivitatii muncii in aceasta ramura. Deoarece insa, in aceasta ramura, sectorul intreprinderilor mici si mijlocii va fi predominant, productivitatea muncii va spori mai lent decat volumul activitatii de constructii, fapt ce va determina o crestere, in perspectiva, a ocuparii factorului munca; e) in sectorul serviciilor -; inclusiv transporturile si comunicatiile -; desi a avut loc o anumita dezvoltare in ultimii ani, se constata, totusi, o reducere a numarului celor ocupati in acest sector. Astfel, in perioada 1991 -; 1998, populatia ocupata in servicii s-a redus cu 17,4%. Cu toate acestea, serviciile raman, in perspectiva, sectorul -; supapa al ocuparii factorului munca. Ne bazam aceasta afirmatie pe urmatoarele argumente:
- acest sector este, in tara noastra, putin dezvoltat, iar gradul de diversificare a diferitelor tipuri de servicii este redus;
- accelerarea ritmului de crestere a PIB va avea un puternic efect de antrenare si va determina o amplificare a cererii de servicii;
- restructurarea agriculturii si a industriei, pe de o parte, si dezvoltarea infrastructurii, pe de alta parte, vor determina o sporire si o diversificare a serviciilor pentru intreprinderi in special, servicii de inalta calitate si tehnicitate: servicii de intretinere si reparatii, informatica, contabilitate, servicii de inginerie si consultanta tehnica etc. Pentru tara noastra, dezvoltarea acestui tip de servicii constituie o premisa si o componenta importanta a politicii industriale menita sa conduca la eficientizarea economiei nationale si la cresterea competitivitatii pe pietele externe.
O coordonata esentiala a programelor de ocupare o constituie cresterea ponderii categoriilor socio -; profesionale, a profesiilor si meseriilor cu pregatire stiintifica si tehnica ridicata, de inalta competenta profesionala, capabile sa se adapteze rapid la schimbarile generate de progresul tehnic.
Actuala structura ocupationala din tara noastra caracterizata de ponderea ridicata, respectiv peste 50% din totalul populatiei active si peste 55% la grupa de varsta 15 -; 24 de ani, a grupelor ocupationale agricultori si lucratori agricoli si a lucratorilor slab calificati sau necalificati reflecta nu numai decalajele apreciabile care desparte tara noastra de tarile avansate economic, dar devine si o piedica in realizarea oricarui program de modernizare a economiei si de combatere a somajului.
In contextul actual, cele mai multe dintre oportunitatile de creare de noi locuri de munca si de crestere a ocuparii sunt dependente de: a) sporirea productivitatii, a caracteristicilor si competitivitatii fiecarui loc de munca, firma, sector, a economiei in ansamblu; b) sporirea veniturilor globale si ale individului astfel incat economia sa aiba capacitatea de a stimula si sustine ocuparea; c) cererea solvabila a agentilor economici (firme si gospodarii) sa devina factor de sustinere a economisirii, a investitiilor si dezvoltarii productiei, precum si a functionarii pietei interne.

Politici regionale de ocupare

Pregatirea pentru aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana presupune o evaluare atenta si a posibilelor consecinte ale acestui proces asupra utilizarii factorului munca in plan regional. Acest obiectiv se impune, cu atat mai mult daca avem in vedere existenta unor decalaje ale nivelului de dezvoltare intre diferitele unitati teritorial -; administrative.
Evolutiile pe piata muncii, din anii ’90, in diferitele regiuni ale tarii noastre trebuie privite in corelatie si cu structurile economice teritoriale. In unele studii1 se arata ca in tarile Europei Centrale si de Est se pot delimita 3 mari regiuni:

- regiuni agricole, in care locul cel mai important in desfasurarea activitatii economice il detine sectorul primar;
- regiuni monoindustriale, in care in momentul declansarii reformei au predominat industria grea si mineritul (intre acestea, in tara noastra, Valea Jiului este zona in care problema ocuparii factorului munca, in conditiile restructurarii mineritului se pune cu cea mai mare acuitate). Pentru aceste zone sunt necesare conceperea si implementarea unor strategii active privind piata muncii, pentru a ajuta muncitorii disponibilizati sa-si insuseasca rapid noi meserii, necesare in noul mediu economic;
- regiuni cu conditii de dezvoltare favorabile, datorate bunei pozitii geografice, traditiilor de dezvoltare industriala, gradului de dezvoltare a infrastructurii si calitatii factorului munca.
In ultimii ani pentru a se asigura un cadru institutional favorabil dezvoltarii regionale s-au definit un numar de 8 regiuni, prin gruparea unor judete invecinate, avandu-se in vedere si traditiile istorice, profilul economic si social. Delimitarea celor 8 regiuni s-a realizat in cadrul unei colaborari intre experti romani si straini, cu acest prilej elaborandu-se “Carta verde a politicii de dezvoltare regionala”. Aceste regiuni sunt: a) Municipiul Bucuresti; b) sud (judetele: Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ialomita, Prahova, Teleorman); c) sud-vest (judetele: Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea); d) vest (judetele: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Timis); e) nord-vest (judetele: Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu-Mare, Salaj); f) centru (judetele: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu); g) sud-est (judetele: Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea, Vrancea); h) nord-est (judetele: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui).
Evolutia ocuparii populatiei pe regiuni, in tara noastra, este prezentata in tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 6.1. Dinamica populatiei ocupate pe regiuni si sectoare de activitate in perioada 1989 -; 1998
1989 = 100
Regiunea Total populatie ocupata Sectorul primar Sectorul secundar Sectorul tertiar
Municipiul Bucuresti 74,2 109,8 57,6 95,1
Regiunea Sud 81,1 116,2 55,0 87,0
Regiunea Sud-Vest 81,0 104,3 53,5 89,4
Regiunea Vest 66,5 104,1 51,6 62,2
Regiunea Nord-Vest 83,9 108,2 59,3 95,0
Regiunea Centru 77,0 114,0 56,7 79,1
Regiunea Sud-Est 80,1 109,8 54,8 77,9
Regiunea Nord-Est 83,4 111,5 50,4 98,5

Sursa: Calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei, CNS, 1990, 1997, 1999

Dupa cum se observa, cresterea populatiei ocupate in sectorul primar a fost mai intensa in Regiunea Sud, Regiunea Centru si Regiunea Nord-Est si mai lenta in Regiunea Sud-Vest si Regiunea Vest.
In sectorul secundar, cele mai intense reduceri de locuri de munca s-au realizat in Regiunea Vest si Regiunea Nord-Est, iar cele mai lente in Regiunea Nord-Vest, Municipiul Bucuresti si Regiunea Centru. Observam ca nu se poate stabili o corelatie clara intre gradul de dezvoltare a regiunilor si posibilitatile de pastrare a locurilor de munca in acest sector important al economiei nationale.
In ceea ce priveste sectorul tertiar, reduceri mari s-au realizat in Regiunea Vest, Regiunea Sud-Est si Regiunea Centru, iar reduceri mai mici au avut loc in Regiunea Nord-Est, in Municipiul Bucuresti si Regiunea Nord-Vest.
Intensitatea crizei utilizarii factorului munca a fost resimtita in mod diferit in profil teritorial in functie de actiunea mai multor factori, dintre care putem mentiona: a) gradul de dezvoltare a infrastructurii, element hotarator al dezvoltarii unor activitati cu caracter privat si al atragerii de investitori straini; b) cerintele de crestere a productivitatii muncii impuse diferitelor ramuri si domenii de activitate; c) capacitatea de adaptare a agentilor economici la un mediu deosebit de turbulent; d) caracteristicile si gradul de maturitate al structurilor locale, coroborate cu existenta spiritului intreprinzator apt sa genereze noi activitati si, implicit, noi locuri de munca.
Avand in vedere aspectele mentionate, ca principale directii de actiune pentru imbunatatirea utilizarii factorului munca in plan regional propunem: a) intelegerea corecta a autonomiei locale. Simpla declarare a autonomiei locale nu determina automat o utilizare mai buna a factorului munca. Ea trebuie sa se bazeze pe o buna cunoastere a realitatii -; cerere si oferta de munca -, concomitent cu sustinerea cresterii economice in profil teritorial, pe valorificarea unor traditii economice si culturale locale si pe identificarea unor noi activitati de utilizare a factorului munca (activitati de protectie a mediului inconjurator, servicii de utilitate publica, servicii culturale si de petrecere a timpului liber etc.); b) crearea parteneriatului intre actorii pietei muncii la nivel local; parteneriatul -; autoritati publice locale, organizatii patronale, sindicate -; asigura o informare mai corecta asupra situatiei de pe piata muncii din zona respectiva, identificarea unor noi posibilitati de dezvoltare a afacerilor si atenuarea unor imperfectiuni ale functionarii pietei muncii; c) stimularea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii. In tarile dezvoltate, acest tip de intreprinderi reprezinta cea mai importanta sursa pentru utilizarea factorului uman. In tara noastra, dezvoltarea unor asemenea intreprinderi este conditionata de imbunatatirea sistemului de finantare si punerea la dispozitia intreprinzatorilor a capitalului necesar; d) imbunatatirea coordonarii intre actiunile intreprinse de autoritatile centrale si locale in vederea asigurarii dezvoltarii regionale, a sustinerii procesului investitional si a stimularii initiativei private la acest nivel. Acest deziderat se poate materializa in elaborarea unor programe speciale pentru zonele defavorizate, programe care sa prevada facilitati fiscale sau de alta natura pentru stimularea initiativei private, precum si in sprijinirea reconversiei profesionale a factorului munca prin intermediul cursurilor de calificare si recalificare.

6.3. Ce rol va avea statul in functionarea pietei muncii?

In prima parte a acestui capitol am precizat ca una din cauzele ineficientei pietei muncii o reprezinta nivelul redus de interventie a statului in functionarea acesteia. Eliminarea totala a interventiei statului nu ar putea satisface exigentele privind alocarea optima a resurselor de munca, echilibrul economic si nici o protectie sociala reala a populatiei disponibilizate.

Piata muncii nu poate fi condusa nici exclusiv de stat, nici lasata actiunii principiilor liberalismului total. Interventia statului trebuie inteleasa ca o acordare de libertate controlata si supravegheata; mai bine spus, piata muncii trebuie sa fie mai reglementata decat oricare alta piata.
Daca solutiile de asigurare a interventiilor statului vor reusi sa se distanteze atat de totalitarism, cat si de piata libera, atunci ele vor putea sa satisfaca nu numai protectia sociala, dar si exigentele legate de realizarea celorlalte functii ale pietei muncii, respectiv de alocare optima a resurselor de munca.
In acest context, pentru ca ocuparea factorului munca sa devina eficienta este necesar sa se asigure conditii ca ea sa devina o functie exclusiva a cererii, sa se desfasoare dupa criterii economice si nu ca o problema sociala generala.
Pentru piata muncii care nu isi poate asigura informarea necesara, rolul statului trebuie sa se limiteze numai la acela de informare ampla si riguros organizata, lasand transparenta si flexibilitate in functionarea mecanismelor cererii si ofertei de munca. Piata muncii nu trebuie condusa centralizat, ci sa ramana libera cu participarea directa a agentilor sai traditionali.
In masura in care este folosita pentru a informa agentii economici, pentru a da transparenta pietei muncii si a-i reduce pana la anulare rigiditatile si efectele nefavorabile ale segmentarii ei, previziunea pe baza de plan, trebuie sa reprezinte singura contributie si implicare a statului in materie de ocupare. In aceste conditii, daca cererea si oferta sunt lasate libere, ele isi vor fixa singure pretul muncii (salariul) fiecareia, economiile de salarii putand fi astfel utilizate intre anumite limite ca instrument real de alocare si repartizare optima a resurselor.
In cazul interventiei statului la fixarea salariului, acesta devine raspunzator de neajunsurile existente pe piata muncii: genereaza somaj, impiedica ocuparea deplina a unor categorii sociale, mareste dezechilibrul deficit -; excedent de munca, impiedica cresterea productivitatii muncii si favorizeaza procesele inflationiste.
Interventia statului trebuie sa fie deci ca un catalizator al actiunilor intreprinse de agentii factorului munca, asigurand echilibrul intre cererea si oferta de munca pe meserii, zone geografice, ramuri si subramuri de activitate.
Statul, prin discretia de actionare pe piata muncii, trebuie sa regleze asigurarea, in mod cumulativ, a realizarii urmatoarelor obiective:
- pastrarea in limite rationale a disproportiilor dintre salarii, determinate de cererea si oferta de munca, pentru a se putea indeplini functiile de alocare si de mobilitate ale factorului munca;
- mentinerea cresterii fondului total de salarii intr-un ritm posibil de suportat de catre economie.
Numai prin interventia energica si prompta a statului in corectarea abuzurilor salariale, piata muncii devine o piata organizata, cladita pe baze si principii democratice. Actionarea continua si in mod direct a statului pe piata muncii garanteaza aplicarea unei politici sanatoase in ceea ce priveste utilizarea rationala si in conditii de eficienta a factorului munca, separarea evidenta a “somerilor inraiti”.
Succesul in gestionarea pietei muncii asezata pe baze democratice se datoreaza numai manierei de a interveni. Pentru o buna functionare a mecanismelor in cadrul structurilor -; cerere si oferta, sindicate si patronat -; are o mare importanta recunoasterea rolului politicii de ocupare a factorului munca, realizarea unei unitati depline a punctelor de vedere in elaborarea si exercitarea acestei politici, precum si cooperarea permanenta a agentilor interesati.
Politica de ocupare a factorului munca -; prin definitie un obiectiv macroeconomic -; trebuie sa inglobeze in conceptia sa si strategiile de ocupare ale firmelor (indiferent de marimea lor), precum si elementele viabile ale tacticilor de angajare a personalului la nivel microeconomic, pe baza cerintelor pietei muncii.
Romania traverseaza in prezent o perioada de schimbari structurale, care trebuie integrate intr-o conceptie de echilibrare dinamica ce are ca obiectiv fundamental politica securitatii resurselor umane. Desi scopul imediat nu este intotdeauna declarat ca fiind acesta, totusi obiectivele politice sunt corelate cu cresterea gradului de ocupare a factorului munca. Prin urmare, ajustarea conditiilor de echilibru trebuie facuta prin mijloacele potrivite cu actualele conditii economice: cresterea somajului si inflatiei, distrugerea si aparitia de noi fluxuri externe si interne, restrangerea ocuparii industriale si extinderea celei tertiare.
Dezechilibrele care afecteaza economia romaneasca trebuie remediate prin sensibilizarea parghiilor insuficient folosite pana acum: fiscalitatea, controlul preturilor si veniturilor, masa monetara, rata dobanzii, incurajarea investitiilor particulare, tarife vamale diferentiate etc.
Cresterea gradului de ocupare si diminuarea dezechilibrelor pietei muncii sunt legate insa, in principal, de sporirea productiei si productivitatii pe ansamblul economiei, iar politica nationala de ocupare va da rezultatele asteptate numai in conditiile conlucrarii si cooperarii dintre fortele economice si politice responsabile.