Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Operatiuni bancare cu numerar
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
3.1. Organizarea compartimentului de tezaur si casierie. Pastrarea numerarului si a altor valori

Circulatia numerarului ocupa o pondere relativ redusa in totalul circulatiei banesti din Romania, insa operatiunile cu numerar efectuate de banci prezinta o importanta deosebita in asigurarea echilibrului banesc care reclama existenta unei concordante intre cuantumul mijloacelor banesti si valorile materiale destinate populatiei. Aceasta presupune existenta unei anumite proportii intre circulatia baneasca fara numerar si cea cu numerar. z1b19bt
Un rol important in asigurarea unei circulatii banesti corespunzatoare il au compartimentele de tezaur-casierie din cadrul Bancii Nationale, bancilor comerciale si trezorariilor, prin intermediul carora se efectueaza incasarile si platile cu numerar.
Organizarea compartimentului de tezaur-casierie este conceputa astfel incat sa raspunda cerintelor de securitate, asigurarii circulatiei numerarului in mod fluent, rapid si eficient in conditiile exercitarii unui control bancar riguros.
Compartimentul de tezaur si casierie este organizat in incaperi special amenajate, separate de locul de munca al celorlalte servicii (birouri).
In cadrul casieriei se pot organiza:
-case operative (de incasari, plati, schimbare a bancnotelor deteriorate si vanzare a imprimatelor cu regim special);
-case speciale (primiri si eliberari de metale pretioase si alte valori, operatiuni de incasari si plati cu mijloace de plata in valuta);
-grupe de verificare a numerarului.
La casele operative si speciale fiecare casier si specialist de metale pretioase va avea locul de munca in cabina separata, prevazuta cu ghiseu care se inchide. Usile cabinelor au montate incuietori cu chei, ele tinandu-se incuiate in tot cursul zilei de lucru. Cabinele casierilor sunt dotate cu case de fier sau




dulapuri metalice cu incuietori, pentru pastrarea valorilor in timpul programului de lucru.
In vederea valorificarii numerarului de catre clienti, sunt amenajate incaperi separate sau spatii speciale dotate cu mese compartimentate cu geamuri transparente. Aceste incaperi (spatii) sunt amplasate cat mai aproape de ghiseul de plati.
In timpul programului de lucru, usile de intrare ale incaperii in care functioneaza casieria se tin incuiate. Accesul in incinta casieriei a altor persoane in afara directorului, detinatorilor de chei si a personalului de specialitate din cadrul serviciului de control al operatiunilor bancare al sucursalei este interzis fara aprobarea scrisa a directorului unitatii respective.
In fiecare dimineata, inainte de inceperea programului de lucru, toti salariatii casieriei, inclusiv casierul sef si seful de birou, preda in mod obligatoriu intregul numerar pe care il au asupra lor, unei persoane desemnata de casierul sef, care ii pastreaza pana la terminarea programului de lucru. Sumele primite sunt evidentiate intr-un caiet registru, in care se semneaza atat pentru predare, cat si pentru primire.
Pentru asigurarea securitatii valorilor care se manipuleaza si pastreaza de catre personalul casieriei in timpul programului de lucru, sunt instalate mijloace tehnice de paza si alarmare sonora, care sa poata fi declansate cu usurinta de catre oricare dintre casieri de ghiseu, casierii grupei de verificare, verificatorii de bani, persoanele care supravegheaza verificarea numerarului de catre clienti, sefii de birou si casierul sef, ei fiind obligati sa alarmeze posturile de paza si pe director.
Casierul sef este obligat sa verifice zilnic, inainte de inceperea programului, modul cum functioneaza sistemele de alarmare.
Potrivit Legii bancare si a Statutului Bancii Nationale, bancile comerciale pot sa-si organizeze casierii proprii, insa au obligatia sa solicite in scris sucursalelor Bancii Nationale, la care au deschise conturi curente, aprobare de functionare a casieriilor.
In urma verificarii privind amplasarea, organizarea si dotarea tehnica a compartimentului de casierie, pastrarea numerarului si altor valori, organizarea si desfasurarea activitatii grupelor de verificare a numerarului, asigurarea pazei si securitatii transporturilor de numerar si a altor valori, Banca Nationala va emite autorizatie de functionare si stabileste plafonul casei de circulatie.

Necesarul de numerar pentru bancile comerciale se asigura de catre Banca Nationala sau de catre sucursalele acesteia, pe baza graficelor de incasari si plati depuse la sucursalele sale de catre acestea, cu 5 zile inainte de inceperea lunii.
Dupa analiza si centralizarea graficelor, sucursalele Bancii Nationale comunica Directiei Tezaur si Operatiuni de Casa volumul preliminat al incasarilor si platilor in numerar, pe luna in curs, la nivelul fiecarui judet. Aceasta, pe baza datelor proprii si a graficelor primite, intocmeste graficul de alimentare cu numerar a sucursalelor Bancii Nationale in luna respectiva, care se aproba de catre conducerea bancii.
Excedentul de numerar peste plafonul stabilit caselor de circulatie ale bancilor comerciale poate fi depus la sucursalele BNR pana la finele zilei operative de lucru cu clientii sau poate fi retinut de banca comerciala in cazul cand este necesar pentru efectuarea platilor in urmatoarele 3 zile, caz in care banca comerciala informeaza sucursalele Bancii Nationale, solicitand acordul de retinere a numerarului.

Pastrarea monetarului si altor valori

Numerarul si celelalte valori aflate la sucursala Bancii Nationale se pastreaza in mod obligatoriu in tezaur, iar in lipsa acestuia in case de fier refractare, prevazute cu cel putin 2 chei, in conditii de aerisire si umiditate care sa previna deteriorarea acestuia (mucegai si rugina), astfel: a) Numerarul din fondul de rezerva se pastreaza pe cupiuri, astfel:
- bancnotele, separat cele bune de cele uzate, numai in pachete a 1 000 bilete, impachetate potrivit prevederilor legale;
- monedele metalice cu valoare nominala de pana la 50 lei in saculeti de
500 si 1 000 monede, iar cele de 100 lei, 500 lei si 1 000 lei in saculeti de 250 monede, impachetate potrivit prevederilor legale. b) Numerarul din casa de circulatie se pastreaza separat de cel din fondul de rezerva, pe cupiuri, astfel:
- bancnotele in pachete de 1 000 si 500 bilete si pachete cu fractii, impachetate potrivit prevederilor legale;
- bancnotele deteriorate, separat pe cupiuri si categorii de evaluare (50 % sau 100 %);

- monedele metalice, separat cele bune de cele necorespunzatoare, cu valoare nominala de pana la 50 lei in saculeti de 500 si 1 000 monede, iar cele de 100 lei, 500 lei si 1 000 lei in saculeti de 250 monede. Monedele metalice mai pot fi pastrate si in pungi a 50, 100 si 200 monede, in fisicuri de 50 monede, precum si in fractii sub 50 monede. c) Valuta se pastreaza in pachete de 100, 500 si 1 000 bilete, pe cupiuri pentru fiecare fel de valuta, impachetata dupa tehnica prevazuta de lege. Fractiile sub 100 bilete se pastreaza pe feluri de valuta in plicuri separate, indiferent de cupiura. Valutele in monede metalice se pastreaza in saculeti, fisicuri si plicuri, pe feluri de valuta.
Valuta depusa pentru a fi confiscata se pastreaza in grop pe cauze. Celelalte valori se pastreaza separat, pe feluri de instrumente de plata. d) Metalele pretioase se pastreaza pe feluri de metale si titluri, in casete, saculeti sau plicuri. Cele depuse pentru a fi confiscate se pastreaza separat in grop, pe cauze. e) Bijuteriile, pietrele pretioase si semipretioase, hartiile de valoare (efecte de comert), precum si alte valori primite in gaj se pastreaza separat, in casete, saculeti sau plicuri, pe fiecare deponent. f) Formularele cu regim special destinate vanzarii se pastreaza grupate pe feluri de formulare.
Pentru a usura munca depusa la manipularea valorilor in sucursalele care au tezaurele amplasate in subsolul cladirii, sau la o anumita distanta de amplasamentul casieriei, moneda metalica din casa de circulatie poate fi pastrata in incinta casieriei, insa numai in case de fier corespunzatoare, prevazute fiecare cu cel putin 2 chei si sistem automat de alarmare.
Pentru asigurarea securitatii valorilor, tezaurul trebuie sa fie prevazut cu mijloace tehnice automate de alarmare. In unitatile bancii care nu au tezaur, mijloacele automate de alarmare sunt instalate la casele de fier care tin loc de tezaur sau la usile camerelor unde sunt amplasate acestea. Detinatorii de chei si sigilii sunt obligati sa verifice zilnic, la inchiderea tezaurului sau a caselor de fier care tin loc de tezaur, modul cum functioneaza sistemele automate de alarmare.
Directorul sucursalei ia masuri pentru dotarea casieriei precum si a mijloacelor de transport valori cu stingatoare de incendiu in stare de functionare si organizeaza instruirea periodica a personalului din casierie pentru cunoasterea si respectarea riguroasa a normelor de prevenire si stingere a

incendiilor, precum si a normelor legale de protectie a muncii.
Tezaurul (casele de fier) in care se pastreaza numerarul si celelalte valori de catre sucursalele Bancii Nationale se inchide si respectiv deschide numai de catre detinatorii de chei si sigilii, care raspund integral si in comun de existenta si pastrarea in securitate a numerarului si a celorlalte valori. Intrarea in tezaur este permisa numai detinatorilor de chei si sigilii si numai impreuna.
Salariatii casieri raspund pentru integritatea numerarului si a celorlalte valori ce le sunt incredintate, in conformitate cu prevederile normelor si a dispozitiilor legale privind incadrarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor materiale.

3.2. Functionarea caselor operative. Evidente si documente

3.2.1. Case de incasari

Casele de incasari se organizeaza la nivelul Bancii Nationale si la nivelul bancilor comerciale.
Sucursalele Bancii Nationale primesc in timpul programului operativ de lucru, prin intermediul caselor de incasari, depuneri in numerar reprezentand excedentul de numerar al bancilor comerciale, bancnotele uzate retrase din circulatie si bancnotele deteriorate de la bancile comerciale, taxele de marcare incasate de la agentii economici si de la persoanele fizice, alte incasari intamplatoare.
La bancile comerciale incasarile provin din: depunerile de numerar ale agentilor economici si persoanelor fizice, din vanzarile de imprimate cu regim special sau din vanzarea de certificate de depozit, incasari-alimentari ale casei de circulatie de la Banca Nationala.
Primirea numerarului se face numai dupa inregistrarea sumei in jurnalul de casa, iar operatiunea de inregistrare in contul deponentului respectiv se face in aceeasi zi, dupa verificarea numerarului cu exceptia situatiei in care

excedentul de numerar primit de la bancile comerciale nu poate fi verificat in aceeasi zi, caz in care inregistrarea in contul deponentului se face in aceeasi zi sub rezerva verificarii ulterioare a numerarului.
Casele de incasari efectueaza operatiunile de primire a numerarului pe baza urmatoarelor documente: a) foaie de varsamant cu chitanta (Formular anexa nr.1); b) ordin de incasare (Formular anexa nr.2) ; c) borderou insotitor (Formular anexa nr.3). a) Foaia de varsamant cu chitanta (Formular anexa nr.1) este un imprimat cu regim special compus din doua file (chitanta si foaia de varsamant) si reprezinta principalul document folosit pentru:
-depunerea numerarului de catre agentii economici la unitatile bancare unde au deschis contul curent;
-depunerea bancnotelor deteriorate de catre bancile comerciale si pentru incasarea taxelor de marcare la casa de incasari a sucursalei Bancii Nationale.
Formularul se completeaza de catre depunator la masina de scris, iar pentru taxele de marcare de catre grupa de evidente contabile, in ambele cazuri cu indigo si cu toate elementele prevazute de formular (suma depusa se scrie in cifre si litere, iar la data, luna in litere). Dupa completarea randurilor cu suma in cifre si litere, spatiile ramase libere se anuleaza.
In situatia completarii eronate a foii de varsamant, ambele exemplare sunt anulate si restituite depunatorului, spre a-i servi pentru justificare, urmand ca acesta sa intocmeasca o alta foaie de varsamant, pusa la dispozitie de compartimentul de contabilitate al sucursalei.
Dupa numararea banilor, casierul compara suma trecuta in foaia de varsamant cu suma real primita si verifica daca acestea corespund, apoi inscrie data si semneaza pe cele doua file, dupa care elibereaza depunatorului fila 1 „chitanta”. Fila 2 „foaia de varsamant” ramane la casierie ca document de casa si se arhiveaza.
Este interzisa trimiterea oricaror documente de casa prin intermediul clientilor.

La depunerea bancnotelor deteriorate, unitatile societatilor bancare mentioneaza pe verso-ul foii de varsamant pe cupiuri numarul bancnotelor evaluate cu 100 % si 50 %, in functie de gradul deteriorarii.
Documentele se supun controlului intern si se inregistreaza in jurnalul de incasari si se trimit pe cale interna la casa de incasari, fiind interzisa trimiterea oricaror documente de casa prin intermediul clientilor.
Inregistrarea in conturile beneficiarilor a sumelor depuse la banca se face la sfarsitul zilei operative de lucru pe baza jurnalelor de casa dupa efectuarea operatiunilor de control. b) Ordinul de incasare (Formular anexa nr.2) se foloseste pentru depunerile de numerar din operatiunile interne ale bancii (restituiri de avansuri spre decontare neutilizate, salarii neplatite, chirii, scoateri de numerar de la fondul de rezerva in cazul Bancii Nationale). Documentul se intocmeste la serviciul de contabilitate propriu al bancii, se inregistreaza in jurnalul de casa si se trimite la casierie pe cale interna, unde este verificat.
Casierul incasator controleaza ordinul de incasare, primeste si verifica banii, confrunta totalul cu suma trecuta in document, apoi il semneaza. Ordinul de incasare se claseaza la actele de casa ale zilei respective.
Inregistrarea ordinului de incasare in cont se face de catre grupa de evidente contabile pe baza jurnalului de casa. In cazurile in care depunatorii solicita chitanta, se va folosi foaia de varsamant cu chitanta. c) Borderoul insotitor (Formular anexa nr.3) se foloseste pentru depunerea excedentului de numerar si a bancnotelor uzate si monedelor metalice improprii circulatiei de catre bancile comerciale la sucursalele Bancii Nationale, unde isi au contul curent.
Borderoul insotitor se foloseste pentru:
-depunerea numerarului in genti sigilate de catre agentii economici in timpul programului normal de lucru la bancile comerciale;
-depunerea numerarului in genti sigilate de catre agentii economici la casieriile serale;
-colectarea numerarului de catre banci de la agentii economici in timpul

si dupa terminarea programului de lucru.
Borderoul insotitor se intocmeste de catre depunator la masina de scris in 3 exemplare, din care exemplarul 2 se va introduce in sacii sigilati sau gentile sigilate.
Depunerea excedentului de numerar, a bancnotelor uzate si monedelor metalice se face in pachete a 1 000 bancnote si saculeti de 250, 500 si 1 000 monede. Pachetele si saculetii sunt impachetati si introdusi in saci de transport valori, legati si sigilati, impreuna cu exemplarul nr.2 al borderoului insotitor.
Delegatul bancii comerciale prezinta referentului de la grupa de evidente contabile exemplarele nr.1 si 3 ale borderoului insotitor. Acesta le verifica pentru corecta intocmire, inregistreaza in jurnalul de casa suma respectiva, semneaza si stampileaza exemplarul nr.1 al borderoului insotitor si trimite ambele exemplare la casierie, pe cale interna.
Dupa primirea borderoului insotitor de la compartimentul de contabilitate (exemplarele nr.1 si 3), seful compartimentului de tezaur si casierie si casierul incasator iau in primire de la delegatul bancii comerciale numerarul impreuna cu exemplarul nr.2 al borderoului insotitor, verificand:
-daca pachetele cu bancnote bune sau uzate contin 10 pachetele si sunt impachetate si sigilate conform normelor legale;
-daca saculetii cu moneda metalica, controlati ca numar de saculeti, sunt sigilati si au etichete cu toate elementele de identificare conform normelor in vigoare.
Dupa aceasta, casierul incasator compara suma trecuta in borderoul insotitor cu suma preluata pe muchie, verificand daca acestea corespund si semneaza de primirea numerarului pe exemplarul nr.3 al borderoului insotitor pe care il preda apoi depunatorului.
Casierul incasator inregistreaza suma in registrul pentru „evidenta numerarului manipulat” (Formular anexa nr.4) si preda spre verificare casierului grupei de verificare numerarul, impreuna cu exemplarele nr1 si 2 ale borderoului insotitor.
Casierul grupei de verificare ia in primire numerarul, semneaza in registrul casierului incasator, dupa care il inregistreaza pe cupiuri si valoare in registrul sau de evidenta (Formular anexa nr.4).

In situatia, de exceptie, in care numerarul nu poate fi verificat in aceeasi zi, casierul incasator completeaza si exemplarele nr.1 si 2 ale borderoului insotitor cu suma constatata, prin preluare pe muchi. In vederea inregistrarii acesteia in contul bancii comerciale sub rezerva numararii.

Casierul incasator inscrie pe borderoul insotitor (exemplarele nr.1 si 2) cuvintele: „sub rezerva numararii”, in spatiul completat de Banca Nationala deasupra semnaturii casieriei. Daca in momentul verificarii se constata diferente la pachetele numarate bancnota cu bancnota, se va proceda conform normele in vigoare.

Inchiderea caselor de incasari
La sfarsitul zilei operative de lucru, casierul incasator totalizeaza sumele incasate pe baza actelor de casa, trecand totalurile pe grupe ale compartimentului de contabilitate, situatia incasarilor facandu-se prin confruntarea cu contabilitatea prin semnaturi reciproce.
La inchiderea casei, casierul incasator preda casierului sef sau serviciului de casierie situatia incasarilor impreuna cu documentele de casa, precum si „registrul de evidenta a numerarului manipulat” (Formular anexa nr.4), din care sa rezulte ca numerarul incasat a fost predat anterior casierului grupei de verificare a numerarului.
La sucursalele in care functioneaza doi sau mai multi casieri incasatori, se intocmeste o singura situatie de incasari in care fiecare casier isi trece pe grupe sumele incasate si efectueaza punctajul cu compartimentul de contabilitate. Aceasta situatie se totalizeaza de unul dintre casieri.


3.2.2. Case de plati

Prin casele de plati se efectueaza platile in numerar catre bancile comerciale, agentii economici ai bancilor comerciale pentru care sucursala efectueaza operatiuni de casierie, persoanele fizice pentru achizitii de metale pretioase, precum si alte plati intamplatoare.

Bancile comerciale efectueaza plati catre agenti economici si persoanele fizice titulari de cont, rascumparari de titluri de credite.
Toate sumele in numerar eliberate de banca trebuie sa fie inregistrate in aceeasi zi in evidentele casieriei si ale compartimentului de contabilitate.
Platile in numerar, prin casele de plati se efectueaza pe baza urmatoarelor documente:
-cecul de numerar (Formular anexa nr.5);
-ordinul de plata (Formular anexa nr.6);
-borderoul de cumparare a metalelor pretioase (Formular anexa nr.7).
Casierul platitor primeste de la casierul sef, la inceputul fiecarei zile de lucru, un avans in numerar din casa de circulatie a sucursalei, pentru care semneaza de primire in „registrul pentru evidenta numerarului manipulat” (Formular anexa nr.4) al casierului sef.
Suma avansului ce se elibereaza casierului platitor este apreciata de casierul sef tinand seama de volumul platilor planificate a se efectua in ziua respectiva, astfel ca la inchiderea casei de plati sa nu ramana casierului numerar neutilizat in pachete intregi a 1 000 si 500 bancnote. In cazul in care avansul primit se dovedeste insuficient necesitatilor de plati, se pot acorda casierului platitor avansuri de numerar de la casierul grupei de verificare, pe baza de semnatura de primire in registrul pentru evidenta numerarului manipulat.
Pentru platile care necesita eliberari de fractii sub 500 bancnote, casierul platitor verifica, inainte de inceperea programului de ghiseu, in prezenta casierului grupei de verificare, un numar de pachete care vor servi la efectuarea acestor plati.
In situatia in care casierul platitor efectueaza plati de fractii din pachete care nu au fost verificate in prealabil de el, raspunderea in cazul unor eventuale diferente revine acestuia. a) Cecul de numerar
„Cecul de numerar” (Formular anexa nr.5) este emis de compartimentul financiar contabil al agentului economic catre casieria bancii comerciale precum si de catre casieria bancii comerciale catre Compartimentul de tezaur-casierie al Bancii Nationale in vederea ridicarii sumelor in numerar

pentru alimentarea casieriei cu mijloace banesti.
Cecul de numerar se prezinta de delegatul bancii comerciale grupei de evidente contabile a sucursalei Bancii Nationale care tine contul acesteia, efectuandu-se controlul intern pe urmatoarele obiective:
-concordanta datelor privind simbolul contului deschis unitatii societatii bancare cu cel inscris in fila de cec;
-existenta disponibilitatilor din cont;
-eventuale probleme privind interdictia ridicarii sumelor existente la casa de compensatie interbancara;
-dreptul delegatului bancii comerciale de a ridica banii, specimenul de semnatura, valabilitatea buletinului de identitate, a permisului de acces si a delegatiei;
-legalitatea platii;
-dupa efectuarea controlului intern se inregistreaza fila de cec in jurnalul de casa, se trimite pe cale interna compartimentului tezaur-casierie.
Casierul platitor din cadrul compartimentului tezaur-casierie verifica documentul, conform normelor Bancii Nationale urmarind:
-concordanta semnaturii referentului grupei de evidente contabile de la cec cu specimenul de semnatura;
-identitatea casierului bancii comerciale de pe buletin cu cel de pe verso-ul cecului, fiind interzis sa se elibereze suma altei persoane decat casierului inscris pe documentul de plata care a semnat de primire. De asemenea, este interzis sa se revina asupra structurii numerarului eliberat pe baza monetarului inscris pe cec, dupa ce s-a efectuat plata.
Dupa efectuarea platii, casierul platitor completeaza monetarul pe verso-ul cecului si semneaza sub mentiunea „Achitat” si aplica pe fata cecului, cu stampila sau perforatorul, mentiunea „Platit”.
In cazul alimentarii bancilor comerciale, delegatii acestora verifica daca suma corespunde cu suma inscrisa pe cec, daca fiecare pachet contin 10 pachetele, legate, impachetate si sigilate in conformitate cu normele in vigoare, daca saculetii cu moneda metalica sunt sigilati si poarta etichetele cu elementele de identificare.
Dupa luarea in primire, pachetele cu bancnotele si saculetii cu moneda

metalica se introduc in saci speciali pentru transportul valorilor care se leaga si sigileaza de catre delegatul bancii comerciale. Sacii sunt transportati la unitatea bancii comerciale conform modalitatii stabilite in conventie.
Pentru efectuarea altor plati decat alimentarea bancilor comerciale, casierul platitor va intreba persoana ce ridica suma, daca numara banii la ghiseul casieriei.
In situatia in care acesta declara ca nu efectueaza numararea banilor, pachetele cu bancnotele ce urmeaza a se elibera acesteia sunt desfacute de casierul platitor in fata lui, indepartandu-se sigiliile si cartoanele de protectie. De asemenea, in momentul platii se indeparteaza plumbii si etichetele de la saculetii cu moneda metalica.
Banca Nationala nu raspunde pentru lipsurile de bani reclamate de catre beneficiarii care nu au verificat la banca banii primiti .
Atunci cand persoana ce ridica suma declara ca numara banii la banca, aceasta operatiune se face intr-o incapere separata sau intr-un spatiu special amenajat. In asemenea situatii, casierul platitor face plata sumelor fie la ghiseu, fie in camera de verificare, persoana in cauza transportand banii la locul de numarare insotit si supravegheat de un salariat din banca.
Verificarea numerarului primit se face de catre persoana ce ridica suma, in camera de verificare, sub supravegherea unui salariat desemnat de casierul sef sau de catre directorul bancii. b) Ordinul de plata
Pentru cheltuielile proprii ale Banci Nationale se foloseste „Ordinul de plata” (Formular anexa nr.6), care se intocmeste de catre grupa de evidente contabile. Acest document se trimite la casierie pe cale interna, controlul si efectuarea platii facandu-se dupa aceleasi reguli ca si la „cecul de numerar” (Formular anexa nr.5). c) Borderoul de cumparare a metalelor pretioase
Pentru achizitii de metale pretioase se foloseste „Borderoul de cumparare a metalelor pretioase” (Formular anexa nr.7), care se intocmeste in 4 exemplare:
-exemplarul 1 pentru beneficiar;
-exemplarul 2 pentru compartimentul tezaur-casierie;

-exemplarul 3 pentru compartimentul contabilitate;
-exemplarul 4 ramane in gropul cu metale pretioase achizitionate.
Dupa ce a fost verificat de grupa de evidente contabile, borderoul se restituie compartimentului tezaur-casierie al Banci Nationale pentru efectuarea platii. Beneficiarul semneaza cele 4 exemplare ale borderoului de cumparare si primeste odata cu banii exemplarul nr.1 al acestuia.

Inchiderea caselor de plati
Casierul platitor verifica, la sfarsitul zilei operative, daca sumele platite pe baza documentelor respective, impreuna cu numerarul pe care il are, corespund cu suma primita drept avans, dupa care intocmeste situatia platilor pe care o semneaza si o confrunta cu totalul jurnalelor de casa.
Referentii semneaza pentru confirmarea exactitatii pe situatia platilor, iar casierul platitor semneaza in dreptul totalului recapitulatiei din jurnalul de casa din ziua respectiva.
La sucursalele care au incadrati dai sau mai multi casieri platitori se intocmeste o singura situatie de plati. Situatia platilor se totalizeaza de catre unul din casierii platitori.
Numerarul neutilizat precum si documentele care au stat la baza efectuarii platilor se predau astfel:
-numerarul se preda casierului grupei de verificare, acesta semnand de primire in „registrul pentru evidenta numerarului manipulat” (Formular anexa nr.4) tinut de casier;
-documentele de plati si registrul pentru evidenta numerarului manipulat se predau casierului sef.

3.2.3. Casele de schimb si cele de vanzare a imprimatelor

Sucursalele Bancii Nationale a Romaniei pot organiza case de schimb pentru efectuarea urmatoarelor operatiuni:
-schimbul bancnotelor cu monede metalice sau a monedelor metalice cu bancnote;
-schimbul bancnotelor uzate incasate de bancile comerciale cu bancnote bune;
-schimbul bancnotelor deteriorate prezentate de populatie.
Acolo unde conditiile nu permit organizarea unor astfel de case, aceste operatiuni se efectueaza de catre unul din casierii de la casele de incasari si plati.
In acest scop, casierul desemnat a efectua astfel de operatiuni primeste, inainte de inceperea programului de lucru, de la casierul sef sau in cursul zilei operative de la casierul grupei de verificare, pe baza de semnatura in „registrul pentru evidenta numerarului manipulat” (Formular anexa nr.4), suma necesara pentru efectuarea operatiunilor de schimb, in diverse cupiuri.
Operatiunile care privesc bancile comerciale se fac pe baza imputernicirii persoanei delegate de catre conducerea unitatii bancii.
Delegatii bancilor comerciale prezinta la Banca Nationala o adresa in trei exemplare semnata de directorul si casierul sef al bancii comerciale si in care se mentioneaza: numele si prenumele persoanei delegate sa efectueze aceasta operatiune, suma pe cupiuri care urmeaza a fi schimbata.
Pe primul exemplar al adresei, care ramane la sucursala Bancii Nationale, delegatul bancii comerciale semneaza pentru primirea pachetelor cu bancnote bune, iar pe cel de-al doilea exemplar casierul sucursalei Bancii Nationale semneaza pentru primirea bancnotelor uzate.
Casierul bancii ia in primire numerarul care urmeaza a fi schimbat, pe care il confrunta cu monetarul si pregateste cupiurile solicitate a caror valoare o

trece pe un nou monetar. Elibereaza apoi delegatului suma solicitata, verificand inca o data daca suma primita de la acesta si cea eliberata corespunde cu cea din monetar.
In cursul zilei operative casierul preda casierului grupei de verificare, contra semnatura in „registrul pentru evidenta numerarului manipulat” (Formular anexa nr.4), bancnotele uzate primite pentru a fi verificate, iar la sfarsitul zilei diferenta de avans neutilizata.
Potrivit statutului sau, Banca Nationala, prin sucursalele sale, schimba, la cerere, fara taxe si comisioane, bancnotele si monedele metalice deteriorate emise de ea, in urmatoarele conditii: a) Se platesc cu valoare intreaga:
1. Bancnotele care au fost rupte si reconstituite prin lipire pe verso-ul bancnotei cu banda plastica sau hartie gumata, insa la care se constata clar ca toate fragmentele formeaza suprafata completa a aceleiasi bancnote, iar seria si numarul sunt complete si perfect vizibile;
2. Bancnotele care au unul sau ambele elemente de identificare (seria si numarul) invizibile, sterse, dar care au intreaga suprafata a hartiei intacta;
3. Bancnotele murdare, mototolite, patate, decolorate care poseda ambele elemente de identificare, nu au lipsuri din suprafata sau au lipsuri foarte mici, dar care nu altereaza caracteristicile principale ale banilor;
4. Bancnotele care poseda ambele elemente de identificare complete si nu lipseste mai mult de 40% din suprafata lor;
5. Bancnotele carora le lipseste numai o mica parte din unul din cele doua elemente de identificare, daca prin reconstituirea fragmentelor lipsa nu s-ar putea obtine o alta bancnota platibila cu valoare intreaga sau 50% din aceasta.
Bancnotele prevazute la punctele 1, 2 si 3 de mai sus se schimba fara intocmirea unor formalitati si se introduc la bancnotele uzate. b) Se platesc cu 50% din valoarea lor bancnotele care au complet unul din cele doua elemente de identificare si nu lipseste mai mult de 40% din suprafata lor.
Bancile comerciale pot efectua schimbul bancnotelor deteriorate, dar numai cu respectarea stricta a prevederilor de mai sus.

Bancnotele deteriorate se depun de catre bancile comerciale o data pe luna la sucursalele Bancii Nationale, iar aceasta le expediaza, lunar, prin casa de circulatie, Directiei tezaure si operatiuni de casa.
Expedierea acestor bancnote de catre sucursalele Bancii Nationale se face cu scrisoare pentru remitere de valori, in pachete sigilate, separat de bancnotele uzate si numai prin aparatul de transport valori al bancii.
Bancnotele imbibate cu materii grase, arse, patate, decolorate in asa grad incat identificarea si autenticitatea lor nu se poate stabili, carora unitatile bancilor nu le pot aprecia valoarea vor fi prezentate de catre depunator, impreuna cu o cerere in dublu exemplar care cuprinde:
-numele, prenumele si adresa prezentatorului;
-imprejurarile in care s-au deteriorat bancnotele;
-cupiura, numarul, seria si valoarea fiecarei bancnote (la care se pot identifica aceste date).
Expedierea acestor bancnote de catre sucursalele Bancii Nationale la Directia tezaure si operatiuni de casa se face cu scrisoare pentru remitere de valori, prin aparatul de transport valori.
Monedele metalice improprii circulatiei se platesc cu valoare intreaga si atunci cand nu au suprafata completa (taiata sau gaurita), fiind retinute si pastrate separat in soldul casei, fara a mai fi puse in circulatie.

Cand se completeaza saci de 250, 500 sau 1 000 monede (dupa caz), ele se depun de catre bancile comerciale la sucursala Bancii Nationale unde isi au contul deschis si de catre aceasta, prin casa de circulatie, la Directia tezaur si operatiuni de casa.
Pana la expedierea acestor monede metalice, sucursalele BNR vor tine evidenta lor in registrul pentru evidenta valorilor din casa de circulatie si fondul de rezerva, pe cupiuri, impreuna cu monedele bune, fara a fi necesara o evidentiere separata.

Vanzarea imprimatelor cu regim special se face tot prin casele de schimb. La sucursalele Bancii Nationale la care nu functioneaza case de schimb, vanzarea imprimatelor se face de catre unul din casierii de la casele de incasari sau plati.

Evidenta imprimatelor cu regim special, destinate vanzarii, se tine pe fisele formularelor cu regim special, conform prevederilor din normele privind gestionarea, folosirea si evidenta formularelor cu regim special.
Pentru vanzarea imprimatelor cu regim special se procedeaza astfel:
-casierul sef preda, sub forma de avans, o cantitate de imprimate necesara pentru o perioada de cel mult 10 zile casierului desemnat cu vanzarea lor, care semneaza de primirea acestora intr-un „registru de evidenta a imprimatelor” (Formular anexa nr.7). Acest registru cuprinde coloanele: primiri de imprimate (bucati), vanzari de imprimate (bucati si valoare), sold imprimate ramase (bucati), semnatura de primire a numerarului de catre casierul grupei de verificare, semnatura de control a referentului de la compartimentul de contabilitate;
-eliberarea imprimatelor destinate vanzarii se face contra cost, pe baza de cerere scrisa intocmita de catre solicitanti.
La sfarsitul fiecarei zile operative, casierul prezinta registrul de evidenta a imprimatelor pentru control grupei de evidente contabile. Referentul controleaza situatia imprimatelor vandute si stocul ramas, dupa care semneaza in „registrul de evidenta a imprimatelor” (Formular anexa nr.7). Intocmeste apoi un ordin de incasare a carui valoare trebuie sa corespunda cu totalul valoric din coloana „vanzari” din registrul de evidenta a imprimatelor prezentat de casier.
Pe baza ordinului de incasare se opereaza in evidenta contabila, dupa care acesta este predat la casierie pentru clasare la documentele de casa din ziua respectiva. Imprimatele ramase se pastreaza de catre casier, impreuna cu registrul de evidenta a imprimatelor intr-o geanta sigilata de catre acesta, care se depune in tezaur. Numerarul rezultat din vanzarea imprimatelor se preda zilnic casierului grupei de verificare, contra semnatura in „registrul de evidenta a imprimatelor” (Formular anexa nr.7).

3.2.4. Case speciale

Prin casele speciale se efectueaza operatiuni cu metale pretioase, pietre pretioase si semipretioase naturale, precum si operatiuni in valuta.
Casele speciale se organizeaza de catre sucursalele Bancii Nationale in cazul in care volumul operatiunilor respective reclama infiintarea acestora. Daca aceste operatiuni sunt de volum redus, ele sunt efectuate de catre un casier desemnat de catre casierul sef, instruit temeinic in acest scop.
Operatiunile cu metale pretioase, pietre pretioase si semipretioase naturale se fac potrivit normelor de lucru privind analiza si marcarea, expertizarea, preschimbarea, cumpararea, primirea, pastrarea, eliberarea si circulatia metalelor pretioase, a pietrelor pretioase si semipretioase naturale.
Operatiunile cu metale pretioase care angajeaza activitatea si raspunderea salariatilor compartimentului de tezaur si casierie se refera la:
-incasarea in numerar a taxelor pentru analiza, marcare si expertizare a obiectelor si bijuteriilor din metale pretioase, pietre pretioase si semipretioase naturale;
-incasarea in numerar a taxelor de topire si afinare a metalelor pretioase depuse de populatie in schimbul aurului dentar eliberat de banca, precum si taxele de confectionare si analiza a aurului dentar preschimbat;
-incasarea in numerar a taxelor pentru depozitarea metalelor pretioase si pietrelor pretioase provenind de la persoanele fizice sau persoane juridice;
-primirea, pastrarea, eliberarea si remiterea metalelor pretioase, a pietrelor pretioase si semipretioase naturale analizate, preschimbate, cumparate, confiscate, repartizate pentru consum sau depozitate;
-platile in numerar pentru cumpararea metalelor pretioase.
La efectuarea operatiunilor de casierie cu metale pretioase, pietre pretioase si semipretioase naturale participa alaturi de casier, salariatul desemnat drept specialist de metale pretioase, precum si un delegat al compartimentului de contabilitate din cadrul sucursalei.

Incasarea taxelor de analiza si marcare, expertizare, topire si afinare stabilite prin normele emise de banca se efectueaza pe baza de „foaie de varsamant cu chitanta” (Formular anexa nr.1) atunci cand incasarea se face in numerar sau cu dispozitie de plata atunci cand incasarea se face de la agentii economici prin virament.
Delegatul compartimentului de contabilitate intocmeste foaia de varsamant cu chitanta pe baza „Buletinului de analiza si marcare” (Formular anexa nr.9) intocmit de specialistul de metale pretioase care a efectuat analiza si marcarea obiectelor si bijuteriilor depuse in acest scop, a stabilit titlul si taxele de marcare aferente fiecarui obiect.
Atunci cand agentii economici prezinta obiecte si bijuterii pentru analiza si marcare, acestea sunt inscrise in „Borderoul pentru obiecte si bijuterii depuse pentru analiza si marcare” (Formular anexa nr.10) de catre depunator.
Obiectele si bijuteriile depuse pentru analiza si marcare se elibereaza deponentilor numai dupa prezentarea documentului de plata a taxelor de analiza si marcare (chitanta de plata in numerar sau dispozitia de plata in cazul platii prin virament).
In cazul in care obiectele si bijuteriile depuse pentru analiza si marcare nu se pot analiza in aceeasi zi, acestea se depoziteaza in tezaurul sucursalei, in casete metalice prevazute cu incuietori sau gropuri sigilate cu sigiliul specialistului de metale pretioase. Evidenta se tine de catre casierul sef intr-un registru, care se semneaza de predare-primire de catre specialistul de metale pretioase si detinatorii de chei.
Taxele de topire si afinare, precum si taxele de analiza si marcare pentru metalele pretioase primite la preschimbare in aur dentar se incaseaza pe baza formularului foaie de varsamant cu chitanta. Aceste taxe se calculeaza de specialistul de metale pretioase, care le inscrie in cele trei exemplare ale „Buletinului de analiza si preschimbare” (Formular anexa nr.12).
Cele trei exemplare ale formularului se preda compartimentului tezaur-casierie impreuna cu foile de varsamant cu chitanta pentru incasarea taxelor, din care un exemplar se elibereaza deponentului impreuna cu aurul dentar, iar un exemplar se remite pe cale interna compartimentului de contabilitate.
Casierul sef intocmeste „Borderoul de aur dentar primit pentru schimb de

la tezaur” (Formular anexa nr.13), dupa care se puncteaza cu grupa de evidente contabile. Acest borderou se intocmeste in trei exemplare, cu urmatoarele destinatii:
-exemplarul nr.1 la compartimentul de tezaur-casierie;
-exemplarul nr.2 la compartimentul de contabilitate;
-exemplarul nr.3 la dosarul specialistului de metale pretioase.
Dupa ce beneficiarul a platit taxele de topire si afinare, casierul elibereaza acestuia, prin cantarire, contra semnatura pe buletinul de analiza si preschimbare, aurul dentar impreuna cu un exemplar din buletinul de analiza si preschimbare.
Pentru obiectele din aur si argint primite la preschimbare, specialistul de metale pretioase intocmeste un „Borderou” (Formular anexa nr.14) in patru exemplare, pentru fiecare metal in parte, pe total masa bruta, din care un exemplar se introduce in gropul zilnic, un exemplar se remite compartimentului de contabilitate, un exemplar compartimentului de tezaur-casierie si un exemplar specialistului de metale pretioase.
Obiectele din metale pretioase primite se impacheteaza in gropuri de catre specialistul de metale pretioase, casierul sef si delegatul compartimentului de contabilitate si apoi se sigileaza.
Evidenta cantitativa si pe sortimente a aurului dentar primit de la Directia tezaure si operatiuni de casa, precum si a celui eliberat prin preschimbare se tine de compartimentul de contabilitate si compartimentul de tezaur-casierie.
Aprovizionarea cu aur dentar a sucursalelor se face trimestrial, tinandu-se seama de necesarul solicitat la centrala Bancii Nationale.
Cumpararea metalelor pretioase se face pe baza „buletinului de analiza si marcare” (Formular anexa nr.9) intocmit in doua exemplare de catre specialistul de metale pretioase, in care se inscrie masa bruta si titlul obiectelor depuse spre cumparare.
Pe baza unui exemplar al buletinului de analiza si marcare care se pastreaza la compartimentul de tezaur-casierie, casierul intocmeste un „borderou de cumparare” (Formular anexa nr.8) in patru exemplare. In borderou se specifica amanuntit valorile depuse, pe metale si sortimente, trecandu-se masa bruta stabilita prin cantarire.

Numele, prenumele si adresa depunatorului se completeaza dupa datele din buletinul de identitate, numai la cererea depunatorului. Cele patru exemplare ale borderoului au urmatoarele destinatii:
-exemplarul nr.1 se elibereaza depunatorului cu semnaturile autorizate si stampila bancii;
-exemplarul nr.2 ramane la actele de casa ale zilei;
-exemplarul nr.3 se preda pentru inregistrare la compartimentul de contabilitate;
-exemplarul nr.4 se introduce in gropul care se constituie din metalele pretioase cumparate.
Suma cuvenita persoanei care a vandut Bancii Nationale metalele pretioase se elibereaza acesteia, contra semnatura pe borderou, iar casierul semneaza si aplica stampila „Platit” pe toate exemplarele borderoului, eliberand persoanei predatoare exemplarul nr.1.
Obiectele din metale pretioase cumparate, insotite de un exemplar al borderoului de cumparare si buletinele de analiza se constituie grop sigilat cu sigiliile specialistului de metale pretioase, al casierului si delegatului compartimentului de contabilitate.
Daca obiectele depuse spre cumparare nu pot fi analizate in aceeasi zi, datorita complexitatii acestora, ele se preiau in tezaurul sucursalei, eliberandu-se deponentului o „adeverinta provizorie” (Formular anexa nr.16).
Obiectele si bijuteriile din metale pretioase, pietre pretioase si semipretioase naturale, ce constituie garantii materiale pentru creditele acordate, pot fi analizate si marcate de catre specialistul de metale pretioase, la cererea solicitantului.
Incasarea taxelor de analiza, marcare si expertizare pentru obiectele si bijuteriile ce constituie garantii materiale ale creditelor acordate de banci, se efectueaza pe baza foii de varsamant cu chitanta, potrivit tehnicii incasarii taxelor aferente operatiunilor curente de analiza si marcare.
Obiectele si bijuteriile ce constituie garantii materiale ale creditelor acceptate de banci, impreuna cu originalul buletinului de analiza si marcare, se elibereaza bancii comerciale creditoare, in prezenta si cu acordul proprietarului obiectelor si bijuteriilor, care semneaza pe buletinul de analiza si marcare de

primire a obiectelor.
In situatiile in care obiectele din metale pretioase, pietre pretioase si semipretioase naturale se depun in pastrare la unitatile teritoriale ale Bancii Nationale, indiferent daca deponentul este persoana fizica sau juridica, se incheie un contract de depozit intre parti si se calculeaza si incaseaza taxe de depozit.
La primirea in pastrare a obiectelor, bijuteriilor, pietrelor pretioase si semipretioase naturale, casierul casei speciale sau cel desemnat, in prezenta delegatului compartimentului de contabilitate, a specialistului de metale pretioase si a predatorului, preia obiectele intocmind un „proces verbal de primire in depozit” (Formular anexa nr.21), in patru exemplare. Acesta cuprinde descrierea obiectelor, numarul de bucati, masa bruta, natura metalului pretios, termenul si taxa de depozit.
In procesul verbal sunt trecute toate datele personale sau de identificare a persoanei fizice sau juridice deponente, inclusiv domiciliul acesteia. Cele patru exemplare ale procesului verbal de primire in depozit au urmatoarele destinatii:
-exemplarul nr.1 la deponent;
-exemplarul nr.2 in grop;
-exemplarul nr.3 la compartimentul de contabilitate;
-exemplarul nr.4 la compartimentul de tezaur-casierie.
Eliberarea valorilor depuse se face in conditiile contractului de depozit, pe baza de „proces verbal de restituire din depozit” (Formular anexa nr.22), intocmit in 3 exemplare de delegatii celor trei compartimente, din care exemplarele nr.1 si 3 sunt oprite de Banca Nationala, iar exemplarul nr.2 este inmanat depunatorului care semneaza de primirea valorilor pe exemplarele nr.1 si 3.

3.2.5. Operatiuni de casa cu valuta

Operatiunile de casa cu valuta depusa, potrivit legii, la Banca Nationala in vederea confiscarii precum si a celor depuse cu titlul de abandonata, se efectueaza in conformitate cu prevederile normelor Bancii Nationale a Romaniei nr.11 din noiembrie 1992 privind modul de aplicare a reglementarilor in vigoare referitoare la mijloacele de plata straine devenite proprietate de stat conform legii, avandu-se in vedere urmatoarele:
? Depunerea acestor mijloace de plata straine se face de organele Ministerului de Interne, organele vamale sau alte organe competente pe baza unui „proces verbal de predare-primire” (Formular anexa nr.23), care se intocmeste in cinci exemplare, cu urmatoarele destinatii:
-doua exemplare la organul deponent;
-un exemplar la compartimentul de contabilitate;
-un exemplar la compartimentul tezau-casierie;
-un exemplar la oficiul juridic.
In procesul verbal de predare-primire organul deponent specifica: felul valutei, seria, numarul si valoarea bancnotelor.
? Casierul preia, in prezenta deponentului si a casierului sef, mijloacele de plata, verificand autenticitatea valutelor cotate de Banca Nationala si daca acestea au putere circulatorie, dupa care semneaza cele 5 exemplare ale procesului verbal de predare-primire, aplica stampila casieriei si preda doua exemplare din acesta deponentului.
In cazul in care, la verificarea autenticitatii valutelor depuse, se constata bancnote sau monede falsificate, pe verso-ul procesului verbal de predare-primire se specifica seria, numarul si caracteristicile bancnotelor sau monedelor falsificate, specificatia fiind certificata prin semnaturile casierului si delegatului organului deponent.
Aceste bancnote sau monede false sunt predate de catre sucursala Bancii Nationale organelor specializate ale Ministerului de Interne in vederea cercetarii

si intreprinderii actiunilor corespunzatoare.
La predarea valutei false organelor Ministerului de Interne se intocmeste un proces verbal de predare primire in trei exemplare, cu urmatoarele destinatii:
-exemplarul nr.1 pentru Ministerul de Interne;
-exemplarul nr.2. ramane la compartimentul tezaur-casierie, pe baza caruia se inregistreaza „iesirea” intr-un registru;
-exemplarul nr.3 se remite Directiei tezaure si operatiuni de casa.
In cazul bancnotelor sau monedelor constatate ca fiind scoase din circulatie, acestea se specifica in coloana „Observatii” a procesului verbal de predare-primire si se pastreaza la sucursala.
Un exemplar al procesului verbal de predare-primire este trimis pe cale interna compartimentului de contabilitate pe baza caruia se face debitarea contului in afara bilantului „Valute din confiscari primite spre pastrare”.
? In vederea valorificarii in folosul statului depunatorul are obligatia sa transmita sucursalei Bancii Nationale titlul executoriu definitiv sau sa comunice acesteia, in scris, expirarea termenelor prevazute de lege de la care mijloacele de plata straine depuse la banca devin proprietate de stat.
Pe baza titlurilor executorii definitive sau a comunicarilor, contravaloarea in lei a mijloacelor de plata straine convertibile se face venit la bugetul statului de catre sucursalele Bancii Nationale in termen de cinci zile de la data primirii de catre banca a titlurilor executorii sau a comunicarilor, prin debitarea contului „Valute efective in casa” si creditarea contului „Incasari din alte surse” deschis la sucursala judeteana a Bancii Comerciale Romane sau la Trezorarie.
Echivalentul in lei se stabileste la cursul din data efectuarii operatiunii de virare la buget.
Pentru efectuarea acestei operatiuni casierul sef identifica gropul dupa numarul cauzei si in prezenta casierului de la casa speciala il desface pentru a verifica continutul, iar apoi trimite procesul verbal de predare-primire din grop compartimentului de contabilitate.
Compartimentul de contabilitate intocmeste pe baza acestui proces verbal un „ordin de incasare” (Formular anexa nr.24) in doua exemplare. Primul exemplar al ordinului de incasare ramane la compartimentul de contabilitate, iar al doilea exemplar foloseste casierului sef pentru inregistrarea valutei in

„registrul de valute efective existente in tezaur” (Formular anexa nr.25).
Ordinul de incasare ramane ca document justificativ anexat la actele de casa ale zilei respective.
? Sumele in valuta convertibila, al caror echivalent in lei a fost virat la bugetul de stat, precum si cele neconvertibile sau scoase din circulatie, se remit lunar de sucursalele Bancii Nationale, prin aparatul de transport valori, Directiei tezaure si operatiuni de casa.
Pentru aceasta, casierul casei speciale intocmeste o scrisoare pentru remitere de valori, pe feluri de valute si cauze.
? Restituirea de catre sucursala Bancii Nationale a mijloacelor de plata straine, catre persoanele indreptatite se face la cerere prin ghiseul casei speciale, in urmatoarele cazuri: a) In situatia in care deponentul solicita restituiri de valuta ca urmare a solutionarii unor contestatii la nivelul sau, inainte de comunicarea catre sucursala Bancii Nationale a titlului executoriu definitiv.
In acest caz deponentul prezinta sucursalei Bancii Nationale o cerere scrisa si delegatia de imputernicire pentru persoana desemnata de acesta sa ridice valuta de la banca. b) In situatia in care restituirea solicitata de catre persoanele indreptatite pe baza titlului executoriu definitiv se refera la valute convertibile al caror echivalent in lei a fost virat la bugetul statului. c) In situatia in care restituirea solicitata de catre persoanele indreptatite, pe baza titlului executoriu definitiv, se refera la valute neconvertibile sau la valute scoase din circulatie, precum si la valute convertibile al caror echivalent in lei nu a fost virat inca la buget.
? Daca suma in valuta, ce urmeaza a fi restituita, nu se afla in casa de circulatie a sucursalei, aceasta va solicita, in scris, Directiei tezaure si operatiuni de casa returnarea valutei in scopul efectuarii platii.
? Pentru valutele convertibile si neconvertibile, precum si valutele scoase din circulatie, devenite proprietate de stat conform legii, Directia tezaure si operatiuni de casa impreuna cu directiile de resort din centrala prezinta, lunar, conducerii Bancii Nationale informari si propuneri corespunzatoare de valorificare.

3.3. Verificarea si impachetarea numerarului
(bancnotelor si a monedelor metalice)

Numerarul incasat de sucursalele Bancii Nationale cu foaie de varsamant sau borderou insotitor se verifica, numara, triaza si impacheteaza de catre grupele de verificare organizate in cadrul compartimentului de tezaur-casierie.
Numerarul ce urmeaza a fi verificat se preda de catre casierul incasator, casierului grupei de verificare pe baza de semnatura in „registrul pentru evidenta numerarului manipulat” (Formular anexa nr.4) in pachete a 1 000 bancnote si in pachetele a 100 bancnote.
Casierul grupei de verificare preda numerarul verificatorilor de bani, operatiune reflectata in registrul propriu de evidenta si in registrul fiecarui verificator.
Verificarea bancnotelor se face dupa indepartarea banderolelor, numarandu-se bancnota cu bancnota de la 1 la 100 fiecare pachetel, astfel ca in timpul verificarii sa se observe intreaga suprafata a acestora. Odata cu numararea se face si trierea bancnotelor, clasandu-se in bancnote bune de redat in circulatie si bancnote uzate care urmeaza a fi retrase din circulatie.
Bancnotele bune de redat in circulatie si cele uzate care urmeaza a fi retrase din circulatie sunt aranjate pe fata, adica partea cu numerele in sus si in acelasi sens. Fiecare pachetel a 100 bancnote este introdus in banderolele tip Banca Nationala, pe care se pune urmatoarele semne de control: stampila triunghiulara a bancii, data, semnatura verificatorului de bani care a numarat si clasat pachetelul. Banderolele straine sunt distruse.
Din 10 pachetele a 100 bancnote din aceeasi cupiura se formeaza de fiecare verificator de bani un pachet a 1 000 bancnote, punandu-se 5 pachetele cu banderola in stanga si 5 pachetele cu banderola in dreapta. Astfel asezate, cele 10 pachetele se leaga strans cu sfoara in forma de cruce, se pun cartoane de protectie, apoi se leaga in forma de geamantan. Capetele sforii sunt sigilate cu plumb cu un cleste sau sigilate cu ceara rosie.
Pe muchia fiecarui pachetel a 100 bancnote, verificatorul de bani care a

verificat si clasat intregul pachet de 5 sau 10 pachetele a 100 bancnote, aplica stampila „tip” personala si semnatura.
Stampila tip personala contine un sistem de numerotare din care: primele doua cifre reprezinta ziua, urmatoarele doua luna, celelalte doua anul, iar urmatoarele doua reprezinta codul sucursalei. Ultimele patru cifre reprezinta codul fiecarui verificator de bani.
Impachetarea celor 5 sau 10 pachetele se face in mod obligatoriu de aceeasi persoana care a numarat, verificat, triat, impachetat si semnat pe banderolele pachetelelor ce compun pachetul.
Pe unul din cartoanele de protectie ale pachetului se mentioneaza numarul de bancnote, cupiura, valoarea pachetului, aplicandu-se stampila tip si semnatura verificatorului de bani, data si stampila triunghiulara a sucursalei.
Bancnotele retrase din circulatie se impacheteaza numai in pachete a 1 000 bancnote, respectiv 10 pachetele a 100 bancnote, respectandu-se aceleasi reguli ca la bancnotele bune, dupa ce, in prealabil, au fost verificate.
Monedele metalice se predau de catre casierul grupei de verificare, pe baza de semnatura in „registrul pentru evidenta numerarului manipulat” (Formular anexa nr.4), unei persoane din casierie desemnata pentru verificarea acestora la masina electrica de numarat. Dupa verificare, moneda metalica este ambalata in saculeti a cate 250, 500 si 1 000 monede, dupa caz.
Saculetii se cos sau se leaga, se sigileaza de catre persoana care i-a format, atasandu-se o eticheta ce cuprinde urmatoarele date de identificare: stampila triunghiulara a unitatii bancare, numarul de bucati monede pe care-l contine, cupiura, valoarea monedelor, data formarii saculetului, semnatura si stampila tip a verificatorului care a numarat moneda metalica.
Moneda metalica din casa de circulatie poate fi ambalata si in pungi tip BNR, care sunt capsate sau in fisicuri cu 50 monede pe care se va trece cupiura si valoarea. Pungile si fisicurile poarta stampila tip, semnatura persoanei care le-a intocmit si data zilei respective.
Valutele efective se verifica din punct de vedere al autenticitatii si exactitatii prin numarare bancnota cu bancnota si moneda cu moneda.
Valutele in bancnote se introduc in banderole a 100 bancnote, pe cupiuri si pe fiecare fel de valuta. Din aceste pachetele se formeaza pachete de 500 si

1 000 bancnote. Pachetele se leaga strans cu sfoara in forma de cruce, se cartoneaza si se leaga din nou in forma de geamantan, iar capetele sforii se sigileaza.
Daca la unele valute nu se pot intocmii pachete de 500 si 1 000 bancnote, pachetelele cu 100 bancnote pot fi cartonate si legate cu sfoara, dupa care capetele sforii se sigileaza.
Pe banderole, pe unul din cartoanele de protectie si pe muchia pachetelelor se aplica semnele de control.
Fractiile sub 100 bancnote se pastreaza pe feluri de valuta, in plicuri separate, indiferent de cupiura.
Valutele efective in moneda metalica se pastreaza in saculeti si fisicuri, pe feluri de valuta si cupiuri, iar fractiile in saculeti sau fisicuri pe feluri de valuta.
Pe eticheta fiecarui saculet si pe fiecare fisic se aplica semnele de control.
Predarea numerarului verificatorilor de bani pentru verificare se face astfel:
-casierul grupei de verificare, la primirea numerarului de la casierul incasator, confrunta numerarul, ca numar de pachete si pachetele din fiecare cupiura, ca numar de saci si fisicuri din fiecare cupiura, pentru moneda metalica, cu specificarea din borderoul insotitor si preda verificatorilor de bani, spre verificare, numerarul primit;
-verificatorul de bani evidentiaza in registrul propriu (Formular anexa nr.4), la intrari, denumirea bancii comerciale si numarul bancnotelor si monedelor primite spre verificare.
Daca verificatorii de bani identifica in pachetele cu bancnote bune sau uzate, bancnote deteriorate, evaluate la valoarea nominala sau mai mica, in functie de reglementari, acestea se retin si se restituie delegatului bancii comerciale care le-a depus.
Dupa verificarea banilor primiti de la o unitate depunatoare, verificatorii de bani anunta casierul grupei de verificare numarul bancnotelor si monedelor efectiv constatate. Casierul grupei de verificare confrunta numarul bancnotelor si monedelor anuntat de verificatorii de bani cu cel trecut in borderoul insotitor

de unitatea depunatoare.
Pentru inregistrarea eventualelor diferente in plus sau in minus, constatate la verificarea excedentului de numerar pe baza borderoului insotitor, se procedeaza astfel:
-in cazul constatarii plusurilor de numerar, sucursala Bancii Nationale intocmeste un ordin de incasare cu valoarea plusului constatat, creditandu-se contul curent al depunatorului, prin debitul contului „Casa de circulatie”;
-in cazul minusurilor de numerar constatate la verificare, sucursala Bancii Nationale intocmeste un ordin de plata cu valoarea diferentei in minus, debitandu-se contul curent al depunatorului, prin creditul contului „Casa de circulatie”.

3.4. Regularizarea diferentelor de numerar
(plusuri si minusuri)

Diferente constatate la depunerile bancilor comerciale

In cazul cand la verificarea numerarului depus de bancile comerciale cu borderou insotitor, se constata diferente in plus sau in minus fata de actul de depunere, verificatorul de bani care a efectuat controlul mai verifica o data pachetelul in care s-a constatat diferenta si daca aceasta se mentine anunta casierul grupei de verificare care, la randul sau, verifica pachetelul.
Daca si la verificarea facuta de acesta diferenta se mentine, casierul grupei de verificare trece pe banderola pachetelului respectiv numarul bancnotelor gasite, punand, totodata, semnatura si data.
Dupa terminarea verificarii intregului pachet de 1 000 de bancnote, verificatorul de bani preda casierului grupei de verificare banderola pachetelului in care s-a constatat diferenta, impreuna cu celelalte 9 banderole ale pachetelului, in vederea restituirii acestora depunatorului.
Pentru diferenta constatata se intocmeste un proces verbal in 2

exemplare, din care un exemplar se remite impreuna cu cele 10 banderole ale pachetului in care s-a constatat diferenta, cartoanele de protectie (eticheta saculetului) si sigiliul unitatii bancare respective pentru evidentiere in registrul de plusuri si minusuri.
Pe baza procesului verbal in care s-au consemnat diferentele, banca comerciala urmeaza sa recupereze minusul de la persoana in sarcina careia s-a constatat lipsa, iar in cazul plusului sa-l inregistreze si sa-l vireze in contul bugetului.
Suma efectiv constatata la verificare se trece in borderoul insotitor, de casierul grupei de verificare, in cifre si litere, in spatiul care se completeaza de catre banca, dupa care atat el, cat si verificatorul de bani care a constatat diferenta semneaza.
In contul depunatorului inregistrarea se face cu suma efectiv constatata. In situatiile in care verificarea numerarului nu poate fi efectuata in ziua depunerii, regularizarea diferentelor se face cu ordin de plata sau incasare.
Pentru diferentele in minus la depunerile cu foaie de varsamant, depunatorul completeaza diferenta de suma, iar in cazul plusurilor constatate, acestea nu se restituie depunatorului, ci se inregistreaza in contul sau, in care scop acesta intocmeste o foaie de varsamant pusa la dispozitie de banca, inscriind suma efectiv constatata la numaratoare, foaia de varsamant initiala anulandu-se de catre casier. Foile de varsamant anulate se restituie compartimentului de contabilitate pentru anularea sumei in jurnalul de casa, dupa care se restituie depunatorului pentru justificare.
Foile de varsamant cu chitanta, necesare pentru inlocuirea celor anulate se elibereaza de catre compartimentul de contabilitate


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta