Legea cadru a contenciosului administrativ este legea 29/ 1990 publicata in M.O. nr. 122 din 8 noiembrie 1990. m4r17rc
Actul normativ care reglementa acelasi domeniu , inainte de aparitia legii 29/1990 a fost legea nr. 1 / 1967.
Noutatile create prin regimul juridic consacrat de legea 29 / 1990 sunt :
- nu se mai cere ca actul administrativ atacat sa aiba caracter individual
- actul admiinstrativ atacat poate fi al oricarei autoritati administative , nu doar al unui organ al administratiei de stat( Constitutia din 1991 largeste aceasta sfera dupa cum vom observa )
- nu mai este prevazuta conditia ca actul sa fie ilegal, ci doar sa avtame drepturi recunoscute de lege sau sa reprezinte un refuz nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege .
- sfera exceptiilor este mai restransa .

Sintetizand , legea contenciosului administrativ impune 6 conditii , acestea fiind urmatoarele :
1. actul atacat sa fie act administrativ
2. actul sa vatame undrept subiectiv sau un interes legitim
3. actul atacat sa emane de la o autoritate publica , inclusiv de la o structura neguvernamentala , investita cu prerogativele puterii publice
4. procedura administrativa prealabila
5. introducerea actiunii intr-un anumit termen
6. actul sa nu fie emis anterior intrarii in vigoare a legii

1. Actul atacat sa fie act administrativ

Judecatorul de contencios administrativ trebuie sa realizeze o adevarata investigatie cu privire la forma pe care o imbraca vointa organului emitent -; antet, stampila , semnatura , pentru a putea face o demarcatie clara intre actul administrativ si alte specii de acte juridice , precum si intre actul administrativ si simplele operatiuni tehnico- administative .
Legea 29/1990 admite actiune injustitie atat pentru actul administrativ propriu-zis , cat si pentru refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege .
Prof. Tudor Draganu considera refuzul nejustificat ca fiind un fapt material asimilat de lege actelor administrative , iar in conceptia prof. Romulus Ionescu acest refuzeste calificat ca fiind act administrativ . S-a mai propus in doctrina de prof. Antonie Iorgovan notiunea de act administrativ asimilat .
Conform art .2 , exista urmatoarele fine de neprimire ( acte administrative care nu sunt susceptibile de controlul instantei de contencios administrativ ) :
- a) actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Presedintele Romaniei si Guvern ; actele administrative de autoritate si actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului ; actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului , precum si cele referitoare la interpretarea si executarea actelor internationale , la care Romania este parte ; masurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea sau inlaturarea efectelor unor evenimente prezentand pericol public , cum sunt actele emise ca urmare a starii de necesitate sau pentru combaterea calamitatilor naturale , incendiilor de paduri , epidemiiilor , epizootiilor si altor evenimente de aceeasi gravitate ;
- b) actele de comandament cu caracter militar
- c) actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora se prevede , prin lege speciala , o alta procedura judiciara .
- d) actele de gestiune savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau
- e) actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic .
Art. 3 al aceluiasi act normativ largeste sfera actelor administrative scose in afara controlului contencios de legalitate , incluzand aici si actele cu privire la taxe si impozite . Totusi actele administrativ- jurisdictionale( cu exceptia celor prevazute in art. 3 ) se pot ataca cu recurs direct la Curtea Suprema de Justitie , in termen de 15 zile de la comunicare . Hotararea C.S.J. este definitiva .

2. Actul sa vatame un drept subiectiv sau un interes legitim

Aparitia Constitutiei Romaniei in 1991 , a dus la modificarea implicita a tuturor acelor normative anterioare , inclusiv legea 29/1990.
Astfel expresia „ daca se considera vatamata in drepturile sale , recunoscute de lege „ din legea contenciosului administrativ , s-a modificat astfel : „daca se considera vatamata in drepturile , libertatile si interesele sale , recunoscute de lege .”(acest lucru rezultand din analiza art. 21 si 48 din Constitutie ) .
3. Actul atacat sa emane de la o autoritate publica , inclusiv de la o structura neguvernamentala , investita cu prerogativele puterii publice

Art. 48 din Constitutie folose_ete notiunea de „ autoritate publica „ ceea ce duce la o alta modificare a legii contenciosului administrativ . In baza actului fundamental poate fi atacat in contencios administrativ atat actul administrativ al unei „ autoritati administrative „ cat si actul administrativ al unei autoritati publice de alta natura -; Curtea Constitutionala , Biroul Parlamentului , a Secretarului general al Parlamentlui .
Intra in continutul notiunii de autoritate publica : - organe ale administratiei de stat si autoritati subordonate acestora
- organele autonomiei locale si autoritati subordonate acestora
- organisme neguvernamentale , autorizate sa presteze servicii publice in regim de putere publica
4. Procedura administrativa prealabila

Problema plangerii prealabile a suscitat multe discutii in doctrina . Art. 5 al legii 29/1990 dispune ca : „ Inainte de a cere instantei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui , cel care se considera vatamat se va adresa pentru apararea dreptului sau , in termen de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat actul administrativ sau de la expirarea termenului prevazut la art . 1 (2)(: Se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective , daca prin lege nu se prevede un alt termen ) , autoritatii emitente , care este obligata sa rezolve reclamatia in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei… .
In ipoteza in care, cel ce se considera vatamat in dreptul sau s-a adresat cu reclamatie si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul , termenul de 30 de zile , prevazut in alineatul precedent se calculeaza de la comunicarea de catre acea autoritate a solutiei date reclamatiei . „
Dupa cum putem observa exista doua posiblitati -; primul caz atunci cand persoana vatamata in dreptul sau se adreseaza organului administrativ care este responsabil pentru emiterea actului administrativ ilegal ( recurs gratios ) , precum si cazul al doilea -; cand persoana vatamata in dreptul sau se adreseaza organului administrativ ierarhic superior organului responsabil pentru actul administrativ ilegal ( recurs ierarhic ) . Recursul ierarhic nu este conditionat de existenta in prealabil a recursului gratios .
In literatura de specialitate s-a pus problema naturii termenului de 30 de zile in care trebuie sa fie sesizata autoritatea administrativa .
Intr-o opinie (S.Munteanu ) , termenul de 30 de zile este considerat a fi termen de prescriptie . Se face o confuzie intre dreptul la actiune in sens material (supus prescriptiei ) si dreptul la actiune in sens procesual .
Intr-o a doua opinie ( I. Santai ) se considera a fi vorba despre un termen de decadere procesual .Respectivii autori califica termenul de 30 de zile un termen limita , prin a carei depasire de catre reclamant , el decade din dreptul de a mai putea ulterior sesiza tribunalul desi nu pierde exercitiul cailor administrative obisnuite de atac . Trebuie facuta diferenta intre actiunea administrativa prealabila cu rezonanta doar in dreptul administrativ si actiunea in fata instantei de contencios administrativ -; o adevarata procedura civila . Procedura administrativa conditioneaza procedura civila , dar doar atat .
In a treia opinie (V.M. Ciobanu ) se considera a fi vorba despre un termen de decadere de dret substantial . Aceasta opinie nu tine cont ca este vorba despre unlitigiu administrativ , nu de unul civil .
Nu putem afirma ca procedura civila se aplica fara a se tine seama de dreptul substantial pe care il apara . „ Termenul de decadere substantial (de drept administrativ) are ca efect , in caz de depasire , pierderea dreptului subiectiv de a cere anularea actului administrativ sau obligarea la emiterea lui . Se accepta depasirea termenului de 30 de zile doar in situatii mai presus de vointa partii .
In al patrulea punct de vedere ( M . Anghene , A. Iorgovan ) se contureaza ideea ca termenul de 30 de zile este un termen pus la dispozitia administratiei pentru a recurge la o noua examinare a actului . Pierderea acestui termen nu afecteaza dreptul de recurs administrativ ulterior si nici dreptul la actiunea in contencios administrativ , daca nu s-a depasit termenul maxim de 1 an de zile de la comunicarea actului -; art. 21 din Constitutie .
Actiunea administrativa prealabila este pur si simplu inutila pentru ca actul administrativ este revocabil in principiu . Actiunea administrativa prealabila aparea ca o sesizare si o atentionare a administratiei .

5. Introducerea actiunii intr-un anumit termen

Legea 29 / 1990 in (2), (3), si (4) din art. 5 stabileste termenul in care se poate face actiunea in justitie si momentul de la care aceasta incepe sa curga ,diferentiat , dupa cum „ cel vatamat” s-a adresat cu recurs la organulemitent sau la organul ierarhic superior , respectiv dupa cum este vorba de tacerea autoritatii administrative .
Daca cel ce se considera vatamat s-a adresat organului emitent , termenul de sesizare a tribunalului este de 30 de zile de la comunicarea solutiei ( alineat 2 ) , daca s-a adresat si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul , termenul de 30 de zile se calculeaza de la comunicarea de catre aceasta autoritate a solutiei date reclamantului . Daca autoritatea emitenta sau autoritatea ierarhica nu rezolva reclamatia in termen de 30 de zile , la expirarea acestui termen incepe sa curga termenul de 30 de zile de sesizare a tribunalului .
In toate cazurile , introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai tarziu de 1 an de la data comunicarii actului administrativ a carui anulare se cere.
Ambele termene de 30 de zile si de 1 an sunt termene de prescriptie , termenul de 30 de zile derulandu-se in termenul plafon de 1 an , in sensul ca termenul de 30 de zile nu poate depasi termenul de 1 an , chiar daca aceasta prelungire este datorata nesolutionarii recursului administrativ .
Termenul de 30 de zile se calculeaza de la comunicarea solutiei data reclamantului in cadrul procedurii prealabile , iar cel de 1 an se calculeaza de la comunicarea actului administrativ a carui anulare se cere .
Daca cererea se introduce in instanta dupa expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea solutiei asupra reclamatiei , chiar inauntrul termenului termenului de 1 an de la comunicarea actului administrativ , ea va fi respinsa ca prescrisa .
7. Actul sa nu fie emis anterior intrarii in vigoare a legii

Art. 19 al legii 29/1990 are urmatoarea redactare : Prezenta lege nu se aplica actelor administrative emise anterior intrarii sale in vigoare , dar se aplica cererilor introduse anterior acestei date , termenul de 30 de zile -; art.1(2) -; reincepand sa curga de la intrarea ei in vigoare .

Conform art. 13 din legea contenciosului administrativ , poate fi chemata an judecata autoritatea publica sau functionarul autoritatii parate care a elaborat actul , ori care este vinovat de refuzul rezolvarii cererii ( in situatia in care se cer despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin intarziere ) -; acesta va raspunde solidar ( impreuna ) cu autoritatea emitenta . Functionarul in cauza poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic care i-a dat ordin scris sa semneze actul .
Cererea de chemare in garantie se formuleaza in ipoteza in care persoana chemata in garantie raspunde de un fapt care il afecteaza pe cel care cheama in garantie -; in speta functionarul cheama in garantie pe functionarul ierarhic superior care trebuie sa raspunda pentru ca actul administrativ a fost gresit fundamentat de acesta din urma .
In privinta actiunilor formulate in baza art. 1 din legea 29/ 1990 , competent de a judeca este Tribunalul sau Curtea de Apel in a carei raza teritoriala isi are domiciliul reclamantul .La nivelul acestor grade de jurisdictie , cat si la Curtea Suprema de Justitie sunt organizate sectii specializate.
La actiune , reclamantul va trebui sa anexeze actul administrativ atacat sau raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii . Exista si posibilitatea inexistentei unui raspuns , caz in care se va alatura actiunii copia cererii adresate respectivului organ . Instanta va cita partile si poate cere autoritatii emitente actul administrativ atacat precum si alte relatii in legatura cu acesta -; documentatia care a stat la baza acestuia .
Solutiile care se pot da de catre instanta de contencios administrativ sunt urmatoarele :
- sa anuleze in tot sau in parte actul administrativ ,
- sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ sau sa elibereze un certificat , o adeverinta , alt inscris .
Instanta se poate pronunta si cu privire la actele preparatoare si operatiunile tehnico- administrative care au stat la baza actului administrativ atacat . In solutia pe care o da , instanta hotaraste si cu privire la cuantumul daunelor materiale si morale care se cer .
Hotararea care se da se numeste sentinta si se poate ataca in termen de 15 zile de la comunicare la Curtea Suprema de Justitie, care va judeca de urgenta .
C.S.J. daca va admite recursul va casa sentinta ( va anula prima hotarare a Tribunalului , sau a Curtii de Apel ) si va rejudeca litigiul in fond .

SPETE

No 1

Imprejurarea ca adeverinta eliberata de o autoritate administrativa nu contine o anume formulare pretinsa prin cererea petentului nu justifica concluzia ca actul este nelegal intrucit stabilirea cuprinsului raspunsului este de atributul autoritatii emitente.

D.D. a chemat in judecata Cooperativa Agricola de Productie dintr-o comuna, pentru a fi obligata sa-i elibereze o adeverinta care sa ateste ca s-a inscris in acea cooperativa doar cu forta de munca, nu si cu suprafata agricola, fapt rezultat din continutul cererii de inscriere.
In drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 29/1990.
Tribunalul Municipiului Bucuresti, sectia contencios administrativ, prin sentinta civila nr. 5 din 6 martie 1991, a respins actiunea, retinind ca, in realitate, pirita a raspuns reclamantului comunicindu-i totodata o copie dupa cererea de inscriere in C.A.P., asa incit nu se poate vorbi in speta, despre un refuz nejustificat de rezolvare a petitiei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs D.D.
Recurentul a sustinut, in esenta, ca prima instanta nu a stabilit in mod corect obiectul actiunii sale si ca raspunsul primit din partea piritei este necorespunzator, omitind tocmai inexistenta unui aport in suprafata agricola la data inscrierii in cooperativa si actul invocat, adica cererea de inscriere, datata 10 septembrie 1962.
Critica este neintemeiata intrucit procedura speciala instituita de Legea nr. 29/1990 poate fi folosita numai atunci cind exista un act administrativ ilegal, prin care o persoana a fost vatamata intr-un drept al ei, adica numai atunci cind este vorba de un act de drept administrativ.
Pentru identitate de ratiune si refuzul organului administrativ de a raspunde la o cerere, adica nerezolvarea unei atare cereri, trebuie sa vizeze, de asemenea un act administrativ.
In speta, adeverinta solicitata de reclamant nu intruneste cerintele care obisnuit trebuie sa confere inscrisului caracterul unui act de drept administrativ.
Pe de alta parte, asa cum judicios se arata in sentinta, la termenul din 6 martie 1991, pirita a facut dovada ca raspuns reclamantului, indemnindu-l totodata, ca in privinta terenului sa se adreseze Primariei comunale care detine registrul agricol.
Imprejurarea ca deverinta eliberata nu contine o anume precizare referitoare la aportul reclamantului si la cererea de inscriere in cooperativa este nerelevanta deoarece in cadrul de aplicare a Legii nr. 29/1990, petitionarul nu poate sa pretinda ca raspunsul la cererea sa, sa fie dat potrivit propriei sale formulari sau intr-un anumit sens, dupa dorinta personala, stabilirea cuprinsului raspunsului fiind de atributul organului administrativ competent.
Rezultind asadar, fara echivoc, ca nu s-a facut dovada unui refuz nejustificat al piritei de rezolvare a cererii privitoare la un drept recunoscut de lege, reclamantului solutia instantei de fond, care a respins actiunea, este legala si temeinica.

----------

No 2

Anterior sesizarii instantei de contencios administrativ de catre persoana fizica sau juridica ce se considera vatamata printr-un act administrativ este necesara indeplinirea procedurii prealabile prevazuta de art. 5 din legea nr. 29/1990.

F.V. a chemat in judecata Prefectura Judetului Bacau pentru a se dispune, in temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ, anularea deciziei nr. 159 din 7 noiembrie 1990.
Tribunalul Judetean Bacau, Sectia civila, prin sentinta civila nr. 4 din 22 mai 1991, a respins actiunea ca neintemeiata.
Impotriva sentintei a declarat recurs F.V. care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentul a sustinut, in esenta, ca gresit actiunea a fost respinsa deoarece cu actele depuse la dosar, s-a facut dovada dreptului sau incalcat.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, inainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui cel care se considera vatamat se va adresa pentru apararea dreptului sau, in termen de 30 zile de la data cind i s-a comunicat actul administrativ, sau la expirarea termenului prevazut la art. 1 alin. 2, autoritatii emitente, care este obligata sa rezolve reclamatia in termen de 30 zile.
Rezulta asadar, ca actiunea celui vatamat printr-un act administrativ nelegal poate fi introdusa numai daca s-a adresat in prealabil organului administrativ care a emis actul, fara a fi obtinut restabilirea legalitatii si numai dupa expirarea termenului prevazut de lege pentru rezolvarea reclamatiei.

Cu alte cuvinte prin dispozitia legala citata mai sus s-a instituit, ca o conditie de admisibilitate a unei actiuni in anularea actului administrativ nelegal, indeplinirea in termen a procedurii administrative prealabile, reclamantul fiind obligat sa demonstreze ca s-a adresat organului emitent in termen de 30 zile de la data comunicarii actului pe care il ataca.
In speta, din actele de la dosar, nu rezulta ca anterior sesizarii tribunalului judetean, reclamantul s-a conformat obligatiei legale pe care o avea, adresindu-se, pentru apararea dreptului sau, autoritatii emitente sau celei administrativ ierarhic superioara.
In aceste conditii, actiunea este inadmisibila.

----------

No 3

Contractul de inchiriere teren incheiat intre o autoritate publica si o persoana fizica nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, chiar daca vatama interesele unei alte persoane, fiind un act de gestiune in sensul art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990.

Reclamantul U.G. a chemat in judecata Primaria municipiului Drobeta Turnu-Severin, solicitind ca, prin hotarirea ce se va pronunta, sa se anuleze contractul de inchiriere nr. 1 din 20 mai 1991 emisa pe numele numitului G.D.
In motivarea actiunii sale reclamantul a aratat ca numitul C.D. n-a contribuit cu nimic la ameliorarea acestui teren, cu toate acestea, l-a obtinut prin inducerea in eroare a conducerii primariei, sustinind ca reclamantul n-ar fi avut contract de inchiriere cu pirita si n-ar fi platit nici un fel de chirie.
Or, spune reclamantul exista contract de inchiriere, in temeiul caruia a avut posesia terenului din 1986 si a platit chiria cu chitantele nr. 257/1986; 253/1987; 41/1989; 40/1990.
In atare situatie, in mod abuziv Primaria municipiului Drobeta Turnu-Severin a emis un alt contract de inchiriere pe numele C.D. atit timp cit primul contract nu fusese reziliat, iar reclamantul facuse o serie de investitii in acel teren.
In actiune se mai spune ca la 14 martie 1991 reclamantul a inregistrat cererea sub nr. 2479, solicitind atribuirea, in continuare, a terenului, la care i s-a raspuns cu adresa nr. 678 din 7 iunie 1991 prin care i se comunica ca terenul a fost atribuit altei persoane si, daca se considera neindreptatit, se poate adresa cu actiune instantei de contencios administrativ.
In drept s-a invocat art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Prin sentinta civila nr. 140 din 20 august 1991 Tribunalul Judetean Mehedinti a respins actiunea reclamantului ca neintemeiata.
Recursul reclamantului este intemeiat.
In conformitate cu art. 1 din Legea nr. 29/1990 orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
Nu pot fi atacate in justitie, insa, in conformitate cu art. 2 din aceeasi lege, printre altele, actele de gestiune savirsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau (lit. d).
Contractul Primariei municipiului Drobeta Turnu-Severin incheiat cu numitul C.D. prin care prima, in calitate de proprietara a suprafetei de teren in litigiu, l-a inchiriat contractantului in schimbul unei chirii este incheiat de primarie in calitatea sa de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau si nu in calitate de subiect de drept administrativ.
Asa fiind, un astfel de contract, chiar daca vatama interesele unei alte persoane, ca in speta, nu poate fi atacat la instanta de contencios administrativ si aceasta, chiar daca, din eroare, Prefectura judetului Mehedinti l-a indrumat pe recurentul-reclamant la o astfel de instanta.
Prin urmare tribunalul, sesizat gresit cu o actiune privind anularea unui contract, act tipic de gestiune, ar fi trebuit sa puna in discutia partilor competenta de solutionare si, facind aplicarea art. 158 alin. 1 si 3 din Codul de procedura civila, sa trimita dosarul instantei competente, respectiv Judecatoriei Drobeta Turnu-Severin.
Neprocedind asa si solutionind in fond o cauza ce nu-i intra in competenta, prin respingerea actiunii, Tribunalul Judetean Mehedinti a pronuntat o sentinta netemeinica si nelegala, care urmeaza a fi clasata ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamant, in temeiul art. 312 alin. 1 pct. 2 lit. b din Codul de procedura civila, trimitindu-se cauza spre solutionare Judecatoriei Drobeta Turnu-Severin.

----------

No 4

Deciziile prefecturii prin care s-a dispus restituirea unor suprafete de teren provenite din fosturile izlazuri comunale in proprietatea comunelor trebuie sa fie emise cu respectarea conditiilor prevazute de art. 40 din Legea nr. 18/1991.

Prin actiune, societatea Comerciala "AZAL" S.A. a chemat in judecata prefectura judetului, solicitind, in baza Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, anularea deciziilor prin care s-a dispus cedarea de catre reclamanta a unei suprafete de 112 ha catre comuna P. si 111 ha catre comuna T.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca intrucit nu a preluat nici o suprafata de teren de la intreprinderea agroindustriala din aceeasi localitate nu este normal sa compenseze parte din terenul cedat acestei unitati, singura care, in conformitate cu Legea fondului funciar, este obligata sa-si diminueze patrimoniul prin predare catre primariile comunelor mentionate a izlazurilor solicitate.
Tribunalul Judetean Teleorman a respins ca nefondata actiunea prin sentinta civila nr. 172 din 16 decembrie 1991.
Pentru a pronunta aceasta hotarire instanta a retinut, in baza probelor administrate in cauza, ca in anul 1963, pentru infiintarea I.A.S.-ului s-au preluat de la mai multe comune, printre care si cele doua in discutie, terenuri ce au apartinut acestora ca izlazuri comunale si care potrivit art. 40 din Legea nr. 18/1991 urmeaza sa revina in administrarea primariilor.
Impotriva acestei hotariri a declarat recurs reclamanta considerind-o nelegala si netemeinica intrucit intreprinderea agroindustriala din localitate, infiintata in anul 1963, a intrat in posesia terenurilor in litigiu si in consecinta tot aceasta este obligata sa le restituie. In plus, actele la care face referire instanta - procesele verbale de predare-primire si referatul "OCOT" Teleorman - nu exista la dosarul cauzei.
Analizind actele si lucrarile dosarului se constata ca sentinta pronuntata este legala si temeinica pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, terenurile provenite din fostele izlazuri comunale si care in prezent sint folosite ca pasune, finete sau arabile vor fi restituite in proprietatea comunelor, oraselor, municipiilor si, dupa caz, in administratia primariilor avind insa in vedere exceptiile prevazute de alin. 2 al aceluiasi articol.
In speta, astfel cum in mod corect a retinut Tribunalul Judetean Teleorman, s-a dovedit cu procesul-verbal de predare-primire precum si cu referatul "OCOT" (contrar celor sustinute de recurenta), ca cele doua terenuri in litigiu au fost preluate in anul 1963, terenuri ce au fost izlazuri ale comunelor P. si T. si care, potrivit art. 40 din Legea nr. 18/1991 trebuie sa revina in administrarea primariilor respective si deci deciziile prefecturii prin care s-au preluat terenurile de la reclamanta - recurenta prin compensare au fost emise cu respectarea legii.

--------

No 5

Ordinul de destituire a Consiliului de administratie a unei regii autonome emis de ministrul de resort in exercitarea atributiilor de control ierarhic este un act administrativ care potrivit dispozitiilor art. 2 lit. e din Legea nr. 29/1990 nu poate fi atacat in justitie.

Prin actiune M.F. a solicitat, in conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, anularea ordinului nr. 5 din 8 ianuarie 1992, emis de Ministerul Transporturilor prin care a fost destituit intreg Consiliul de administratie al Regiei Autonome A.P.D.J. Galati. Totodata, a mai solicitat obligarea Ministrului Transporturilor la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentind daune, datorate pagubei morale suferite prin discreditarea sa, urmare acestei masuri, in societate si familie precum si in fata subordonatilor.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca, in ziua de 8 ianuarie 1992, in urma aparitiei unui articol in cotidianul Romania Libera, a fost emis ordinul susmentionat cu incalcarea flagranta a dispozitiilor Legii nr. 15/1990 si desi a depus contestatie la ministerul de resort nu i s-a dat nici un raspuns si nu s-a luat nici o masura, A.P.D.J. - Galati, raminind, practic, fara consiliu de administratie, activitatea acestuia fiind asigurata de o persoana care pina la acea data, exercita functia de director tehnic al respectivei regii.
Prin sentinta civila nr. 18 din 23 aprilie 1992, Tribunalul judetean Galati a respins, ca inadmisibila, actiunea.
Pentru a pronunta aceasta hotarire, instanta a retinut, in esenta, ca ordinul nr. 5 din 8 ianuarie 1992 emis de catre Ministerul Transporturilor prin care a fost destituit consiliul de administratie este motivat prin aceea ca nu s-a asigurat protectia informatiilor confidentiale privind discutiile avute in legatura cu nava Rostok, fapt cu consecinte deosebit de grave, de natura a pune in dificultate posibilitatile de recuperare a pagubelor de catre Regia Autonoma A.P.D.J. - Galati precum si de catre ceilalti agenti economici afectati.
Aceasta masura, constata instanta, excede competentei materiale a cenzurii judiciare iar, pe de alta parte, reclamantul nu a fost vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Impotriva acestei hotariri pe care o considera nelegala si netemeinica, M.F. a declarat recursul reiterind, in principiu, motivele din actiune. In plus a mentionat ca, la dosar, nu s-au depus instructiuni ale Ministerului Transporturilor prin care consiliul de administratie era obligat sa pastreze secretul tuturor discutiilor ce aveau loc in sedintele acestuia, iar numirea sa in functia ce o detinea a fost legala, destituirea ducind la incalcarea drepturilor sale prevazute de lege.
Analizind actele si lucrarile dosarului in raport de sustinerile partilor, precum si din oficiu, se constata ca recursul este neintemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Potrivit art. 1 si 10 din Hotarirea Guvernului nr. 426/1991 - act normativ de organizare -, in raporturile cu regiile autonome, Ministerul Transporturilor are rolul de a urmari realizarea politicii economice a guvernului de catre agentii economici din domeniul transporturilor, iar potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 numeste Consiliul de administratie, organul de conducere al regiei. Rezulta deci ca masura destituirii consiliului de administratie a fost luata de catre ministrul de resort in exercitarea atributiilor de control ierarhic, act administrativ care nu poate fi supus cenzurii judiciare, potrivit art. 2 lit. e din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ si in raport de care actiunea recurentului apare inadmisibila.
Pe de alta parte, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoana fizica sau juridica, poate accede la instantele judecatoresti competente numai daca dovedeste ca este vatamata printr-un act administrativ al unei autoritati administrative, in drepturile sale recunoscute de lege.
Or, in speta, reclamantul nu a dovedit ca functia de mebru in consiliul de administratie a unei regii autonome se bucura de protectia vreunei legi, simplul interes neconstituind temei pentru introducerea unei astfel de actiuni.
In raport de cele expuse, in baza art. 312 pct. 1 Cod procedura civila, constatindu-se ca hotarirea pronuntata este legala si temeinica, urmeaza a se respinge recursul declarat.

-------

No 6

Calitatea procesuala pasiva in litigiile privind aplicarea Legii fondului funciar o are Comisia comunala instituita in baza Legii nr. 18/1991, iar nu primarul comunei.

Z.E. a chemat in judecata pe D.A., primar si respectiv presedinte al comisiei comunale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, solicitind ca in conformitate cu Legea contenciosului administrativ, acesta sa fie obligat a-l pune in posesie asupra terenului cu privire la care a fost reconstituit dreptul sau de proprietate.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca printr-o hotarire judecatoreasca definitiva s-a dispus reconstituirea dreptului sau de proprietate asupra terenului.
Desi a solicitat punerea in posesie cu privire la terenul respectiv si a sesizat cazul prefecturii judetului Alba, pina in prezent, piritul nu a dat curs acestei cereri, situatie care este de natura a-l vatama intr-un drept legitim.
Prin sentinta civila nr. 1258 din 30 iunie 1992, Tribunalul judetean Hunedoara a respins actiunea ca inadmisibila.
Pentru a hotari in acest mod, instanta a retinut ca existenta unei proceduri speciale pentru constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, inclusiv pentru punerea in posesie a titularilor acelui drept, face inaplicabile in speta dispozitiile Legii nr. 29/1990.
Pe de alta parte, in masura in care se considera vatamat in interesul propriu prin conduita functionarului pirit, reclamanul are deschisa calea plingerii penale, cerind sanctionarea acestuia in baza art. 246 din Codul penal.
Sentinta a fost atacata cu recurs de catre reclamant.
Recurentul a sustinut ca respingerea actiunii sale ca inadmisibila, echivaleaza, in fapt, cu o denegare de dreptate, manifestata prin refuzul instantei de a judeca procesul.
A precizat, de asemenea, ca, nici considerentele referitoare la Legea fondului funciar nu justifica solutia adoptata, intrucit el a invocat prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, care sint incidente in cauza.
Recursul trebuie primit dar nu pentru motivele aratate in declaratia de recurs, ci pentru argumentele ce urmeaza a fi expuse in continuare.
De regula, actiunea in contencios administrativ se formuleaza in contradictoriu cu autoritatea publica care a emis actul administrativ si are calitatea de subiect al raportului juridic administrativ.

Potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, o atare actiune poate fi intentata si personal, impotriva functionarului autoritatii care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvarii cererii, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat sau pentru intirziere.
In speta, actiunea introdusa de reclamantul Z.E. il indica, in calitate de pirit, pe primarul D.A. presedinte al Comisiei comunale pentru aplicarea Legii fondului funciar.
Temeiul cererii rezida in refuzul piritului de a-l pune in posesie asupra terenului care ii apartine, in baza unei hotariri judecatoresti anterioara, ramasa definitiva si executorie.
Considerind ca acest refuz este nejustificat, reclamantul a cerut pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna obligarea piritului de a-i respecta dreptul si a-l pune in posesie asupra terenului respectiv.
Or, din prevederile art. 11 ale Legii nr. 18/1991, rezulta ca numai comisiilor comunale, orasenesti sau municipale, infiintate pentru aplicarea acestui act normativ, le revine competenta de a stabili dreptul de proprietate, de atribuire efectiva a terenurilor celor indreptatiti si de eliberare a titlurilor de proprietate.
Asadar, nu primarul sau presedintele comisiei comunale, orasenesti ori municipale este competent sa exercite atributiile legale mai sus-enuntate, ci comisia constituita conform legii, in intregul sau.
Tinind seama de aceste aspecte importante ale legiuitorului, pe care atit reclamantul, cit si prima instanta le-au ignorat, precum si de imprejurarea ca prin actiune nu s-a solicitat obligarea functionarului culpabil la plata unor despagubiri materiale, urmeaza a se admite recursul.
Pe cale de consecinta, va fi casata sentinta si trimisa cauza aceluiasi tribunal judetean spre rejudecare, in contradictoriu cu Comisia comunala pentru aplicarea Legii fondului funciar, care are legitimare procesuala pasiva.

--------

No 7

Competenta a solutiona litigiile ivite in legatura cu intinderea dreptului de proprietate asupra unui teren agricol este potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 judecatoria in a carui raza teritoriala se afla situat terenul, iar nu instanta de contencios administrativ, in astfel de cazuri operind exceptia prevazuta de art. 2 lit. c din Legea nr. 29/1990.

Reclamantul I.I. a chemat in judecata Consiliul comunal pentru ca prin hotarirea ce se va pronunta sa se anuleze adresa nr. 382 din 22 mai 1992 prin care piritul a anulat hotarirea Comisiei judetene de aplicare a Legii fondului funciar prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 0,60 ha, adica curtea si gradina din jurul casei de locuit.
Tribunalul Judetean Cluj, prin sentinta civila nr. 55 din 7 august 1992 a declinat competenta de solutionare in favoarea Judecatoriei Turda, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.
Pentru a pronunta aceasta solutie tribunalul a retinut ca, din coroborarea prevederilor art. 2 lit. c din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ cu dispozitiile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar rezulta ca legea contenciosului administrativ nu se poate aplica litigiilor referitoare la reconstituirea si constituirea titlurilor de proprietate ca, asa fiind, in situatia data, competenta de solutionare a cererii revine de judecatoriei careia i se va trimite dosarul in temeiul art. 158 si 159 pct. 2 din Codul de procedura civila.
Impotriva hotaririi de declinare, a declarat recurs reclamantul, sustinind ca, in mod gresit, tribunalul a declinat competenta la judecatorie in loc sa fi obligat comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a-i reconstitui titlul pentru terenul cumparat odata cu casa prin act sub semnatura privata si sa-l puna in posesie, potrivit prevederilor art. 22 si 35 din Legea nr. 18/1991.
Examinind hotarirea atacata, in raport de critica formulata si de probele administrate in cauza, se constata ca hotarirea primei instante este temeinica si legala, recursul fiind nefondat.
Intr-adevar, obiectul actiunii recurentului pune in discutie intinderea dreptului pentru care acestuia trebuie sa i se constituie dreptul de proprietate si acest lucru nu poate fi facut decit de judecatoria competenta conform Legii nr. 18/1991, asa cum corect a stabilit tribunalul. Numai judecatoria, pe baza probelor poate stabili drepturile recurentului.
Asa fiind, in speta, aplicindu-se exceptia prevazuta de art. 2 lit. c din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, recursul declarat de reclamant va trebui respins, mentinindu-se hotarirea atacata ca fiind temeinica si legala.

---------

No 8

Intrucat pe perioada mandatului de primar contractul de munca al acestuia se suspenda, salariul lui de baza se stabileste conform anexei nr. 7 cap. 3 din Legea nr. 40/1991 cu modificarile ulterioare, fiind inaplicabile dispozitiile art. 23 din respectiva lege.

Prin cererea adresata Tribunalului Judetean Cluj, F.G. a chemat in judecata Prefectura judetului Cluj si Guvernul Romaniei - Departamentul pentru Administratie Publica solicitand, in baza Legii nr. 29/1990, anularea comunicarii nr. 241 din 14 aprilie 1992 a Prefecturii judetului Cluj si a comunicarii nr. 19/2590 din 6 august 1992 a Guvernului Romaniei.
In motivarea cererii sale, F.G. a aratat ca, in urma alegerii si validarii sale ca primar, Prefectura judetului Cluj i-a adus la cunostinta, prin comunicarea nr. 241 din 14 aprilie 1992, ca i s-a fixat salariul de baza lunar de 23.630 lei plus sporul de vechime, desi la Notariatul de Stat Local Dej, unde si-a desfasurat activitatea anterioara, avea un salariu de 40.929 lei.
Fiind nemultumit de aceasta situatie, a formulat contestatie la Guvernul Romaniei, potrivit dispozitiilor art. 29 din Legea nr. 40/1991 care, prin adresa nr. 19/2590 din 6 august 1992, i-a comunicat ca se incadreaza in prevederile art. 23 din Legea nr. 40/1991, iar contractul de munca pe durata mandatului se suspenda.
Considerand ca actele prin care i s-a respins cererea de a fi incadrat cu salariul avut la vechiul loc de munca sunt nelegale in raport cu dispozitiile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 69/1991 si cele ale art. 23 din Legea nr. 40/1991, F.G. le-a atacat in baza Legii nr. 29/1990.
Tribunalul Judetean Cluj - Sectia civila si de contencios administrativ, prin sentinta civila nr. 77 din 16 noiembrie 1992, si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Curtii Supreme de Justitie - Sectia de contencios administrativ, retinand ca solutia data de Guvernul Romaniei contestatiei formulate in baza art. 29 din Legea nr. 40/1991 este un act administrativ jurisdictional ce poate fi atacat cu recurs la Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, potrivit art. 4 din Legea nr. 29/1990.
Analizand recursul declarat de F.G. impotriva solutiei Guvernului Romnaiei comunicata cu adresa nr. 19/2590 din 6 august 1992 data contestatiei sale impotriva comunicarii nr. 241 din 14 aprilie 1992 a Prefecturii judetului Cluj, se constata ca acesta nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Potrivit art. 37 alin. 3 din Legea nr. 69/1991 a administratiei publice locale, pe toata durata mandatului de primar contractul de munca al acestuia cu o institutie bugetara se suspenda, astfel cum corect s-a retinut in adresa Guvernului Romaniei, situatie pe care de altfel nu o contesta nici recurentul.
Spre deosebire de modificarile contractului de munca prevazute in legislatia muncii, suspendarea contractului de munca are ca trasatura incetarea temporara a principalelor efecte ale acestui contract, si anume a obligatiei persoanei incadrate de a presta munca si, in mod corelativ, a obligatiei unitatii de a o retribui.
Prin urmare, in mod corect s-a retinut de Guvernul Romaniei ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 23 din Legea nr. 40/1991, intrucat acestea se refera numai la modificarile contractului de munca, nu si la suspendarea acestuia. Or, in speta, ne aflam in aceasta din urma situatie.
Asadar, pe perioada mandatului de primar salariul de baza a recurentului se stabileste conform anexei nr. 7 cap. 3 din Legea nr. 40/1991, astfel cum, in mod corect, a procedat prefectura judetului Cluj, precum si Guvernul Romaniei.
In consecinta, urmeaza a se respinge recursul reclamantului.
-------------------

No 9

Prefectul, potrivit dispozitiilor art. 101 din Legea nr.69/1991 privind administratia publica, poate ataca in fata instantei de contencios administrativ dispozitiile emise de primarul unui municipiu privind organizarea manifestarilor publice, daca le considera ilegale, fiind date cu depasirea competentei acestuia stabilita prin Legea nr. 69/1991.

Prin actiune, prefectul judetului a solicitat instantei judecatoresti, in temeiul Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, anularea dispozitiilor emise de primarul municipiului de pe raza judetului, motivat de faptul ca aceste dispozitii care se refera la organizarea manifestarilor publice in municipiu sunt nelegale, in raport cu imprejurarea ca prin Legea nr. 60/1991, s-a instituit cadrul legal in materie, nemaifiind astfel necesare si alte dispozitii ale administratiei publice locale in legatura cu acelasi tip de activitati.
Tribunalul Municipiului Cluj, Sectia civila si de contencios administrativ, prin sentinta civila nr. 82 din 3 decembrie 1992, a respins actiunea reclamantului.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca din motivarile celor doua dispozitii rezulta ca ele au fost emise pentru buna organizare si desfasurare a manifestarilor publice si in scopul prevenirii unor manifestari care contravin ordinii de drept ori bunelor moravuri.
Totodata, s-a retinut ca dispozitiile date de primul municipiului sunt conforme cu reglementarile legale in materie si sunt conforme cu principiile constitutionale.
Prin aceasta s-a cautat a se preintampina anumite manifestari publice ce urmaresc propagarea unor idei contrare ordinii de drept, subliniind importanta acestora pe teritoriul municipiului.
Fata de obiectul de aplicare a celor doua dispozitii s-a retinut de instanta de fond ca, prin mentinerea lor, nu se incalca nici o prevedere legala.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Prefectul Judetului C.
Prin intampinarea depusa, intimatul a solicitat respingerea recursului invocand principiul legalitatii actelor administrative, care impun o conditie esentiala pentru valabilitatea actelor si anume o baza legala.
Un alt argument invocat este acela privind conditionarea promovarii actiunii in contencios administrativ, de dovedirea existentei incalcarii unui drept care sa fie stabilit de lege sau prin acte emise in baza si aplicarea legii. Se sustine de intimat ca cele doua decizii au fost emise in baza dispozitiilor legale si ca, prin emiterea lor, nu se vatama si nici nu se restrange un drept al cetatenilor, ci se asigura si se previn unele manifestari publice care contravin ordinii de drept ori atenteaza la bunele moravuri. Din insusi cuprinsul lor rezulta ca ele au fost emise pentru buna desfasurare a conferintelor, simpozioanelor si pentru a avea o evidenta a tuturor acestor manifestari, si nicidecum pentru cenzurarea acestora.
Totodata, intimatul a invocat exceptia calitatii procesuale active a prefectului care nu este vatamat in nici un drept al sau. A solicitat respingerea recursului avand in vedere obiectul de aplicare a celor doua dispozitii si a identitatii reglementarilor in vigoare.
Recursul declarat de prefect este intemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Intrucat exceptiile procedurale au prioritate, urmeaza a se constata ca exceptia invocata de intimat privind lipsa calitatii procesuale active a prefectului nu poate fi retinuta deoarece prefectul este o autoritate intrucat, prin exercitarea atributiilor sale in limitele competentei ce ii este conferita, are dreptul si obligatia sa emita "acte de autoritate". Atributiile conferite prefectului se exercita nu pentru satisfacerea unor interese particulare, ci pentru protejarea intereselor generale ale societatii.
Pe de alta parte, calitatea sa de reprezentant al Guvernului si de sef al serviciilor publice ale ministerelor organizate in judet confera prefectului calitatea de "autoritate a administratiei publice", care reprezinta mai mult decat calitatea de autoritate publica locala.
Deci, prefectul este o autoritate publica, o institutie juridica ale carei atributii sunt stabilite prin norme juridice.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 101 din Legea nr. 69/1991 privind administratia publica, in exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor adoptate si emise de autoritatile administrative publice locale si judetene (cu exceptia celor de gestiune curenta), prefectul poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele acestora, daca le considera ilegale. Actul atacat este suspendat de drept.
Prin urmare, se constata ca prefectul are calitate procesuala activa, putand ataca potrivit legii la instanta de contencios administrativ, actele administrative emise de autoritatile administrative publice locale, asadar si dispozitiile emise de primar, daca le considera ilegale.
In ceea ce priveste legalitatea dispozitiilor emise de primarul Municipiului C., se retine ca ele, in parte, repeta reglementarile stabilite prin Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice, iar pe de alta parte, primarul si-a depasit competenta cu privire la masurile ce trebuie luate.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 60/1991 se precizeaza care sunt manifestarile publice ce nu trebuie declarate la primarie si care sunt situatiile si cine are dreptul sa solicite sprijin, din timp, primariilor si organelor locale de politie si de specialitate, in vederea desfasurarii normale a acestor manifestari, iar prin art. 10 si 11 se prevede care sunt masurile concrete ce trebuie luate de autoritatea administrativa publica locala, cu consultarea organelor de specialitate ale politiei, in cazul in care apar indicii ca prin desfasurarea acestor adunari publice s-ar incalca prevederile cuprinse in art. 2 din aceiasi lege.
Avand in vedere ca exista un cadru legal care reglementeaza care sunt adunarile publice ce trebuiesc declarate si care sunt situatiile in care nu este necesara declararea lor conform art. 7 din lege, masurile dispuse de primar prin cele doua dispozitii atacate in fata instantei de contencios administrativ sunt nejustificate si ilegale, cu atat mai mult cu cat prin acestea s-a depasit competenta stabilita de lege pentru autoritatea administrativa publica locala, prin extinderea prevederilor art. 17 din lege si la alte conferinte, simpozioane si manifestari publice pe care legea nu le prevede.

De altfel, nici nu este posibila emiterea unor dispozitii sau precizari care sa completeze legea, numai daca acestea ar fi facute printr-un alt act normativ emis tot de organul legislativ.
Pentru considerentele mai sus aratate, urmeaza a se admite recursul si a se modifica sentinta atacata, in sensul admiterii actiunii formulate de Prefectul judetului C. si anularii dispozitiilor emise de Primarul municipiului C.
----------------

No 10

Administratia publica locala nu are competenta sa suprime un serviciu public realizat de o institutie constituita pe baza unui act normativ cu forta juridica superioara, echivalent in prezent unui decret prezidential, casa de cultura neputand fi desfiintata decat printr-un act cel putin egal (sub raportul locului in ierarhia actelor juridice) cu decretul de infiintare emis in anul 1939.

Reclamanta Casa de cultura "M.Eminescu" a chemat in judecata Consiliul local al municipiului Bucuresti, solicitand ca in conformitate cu Legea nr. 29/1990 sa se dispuna anularea deciziei nr. 612 din 23 iulie 1991 prin care autoritatea administratiei publice locale a dispus incetarea activitatii reclamantei ca efect al comasarii cu Centrul cultural Eugen Ionescu din cadrul Teatrului "Urmuz", subordonat Ministerului Culturii, desi nu avea competenta de a dispune desfiintarea unei institutii de cultura cu personalitate juridica. Ulterior au formulat cereri de interventie Teatrul "Urmuz" in interesul paratului, solicitand respingerea actiunii principale, precum si Fundatia "Romania de Maine" si Clubul "22", in interesul reclamantei.
Tribunalul Municipiului Bucuresti, Sectia de contencios administrativ, prin sentinta civila nr. 52 din 22 aprilie 1992, a respins atat actiunea principala cat si celelalte cereri de interventie accesorii, retinand ca decizia nr. 612 din 23 iulie 1991 constituie un act administrativ pe care autoritatea administrativa l-a emis in calitatea sa de administrator al tuturor bunurilor aflate in folosinta reclamantei. Ca, in virtutea dreptului conferit de calitatea respectiva, Primaria Municipiului Bucuresti a dispus comasarea celor doua institutii printr-un act administrativ de gestiune ce, potrivit art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990, nu poate fi atacat in justitie.
Sentinta a fost atacata cu recurs de catre Casa de cultura "M.Eminescu".
Prin decizia civila nr. 582 din 16 noiembrie 1992, Curtea Suprema de Justitie - Sectia de contencios administrativ a admis recursul si a casat sentinta atacata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond, retinand ca actul supus controlului judiciar, prin continut si finalitate intruneste toate cerintele unui act administrativ de autoritate, deoarece emana de la o autoritate a administratiei publice locale si dispune, in mod unilateral, suprimarea unui serviciu public, respectiv a unei persoane juridice legal constituita.
Rejudecand cauza, Tribunalul Municipiului Bucuresti - Sectia de contencios administrativ, prin sentinta civila nr. 154 din 24 martie 1993 a admis actiunea principala si cererile de inerventie in interesul reclamantei, formulate de Fundatia "Romania de Maine" si de Clubul "22", cu consecinta anularii deciziei nr. 612 din 23 iulie 1991 ca nelegala.
Cererea de interventie formulata de Teatrul "Urmuz" si sustinuta dupa casare de catre succesorul sau in drepturi si obligatii "Theatrum Mundi" a fost respinsa.
Instanta a retinut ca reclamanta a dobandit, din momentul infiintarii prin decret regal, personalitate juridica, bucurandu-se de drepturile si indatoririle ce decurg din aceasta. Calitatea respectiva i-a fost reconfirmata ulterior prin Decretul nr. 703/1973, republicat in anul 1977, precum si de catre Ministerul Culturii.
Desfasurand o activitate caracteristica unui serviciu public, casa de cultura nu putea fi desfiintata decat printr-un act normativ cel putin egal (sub raportul locului in ierarhia actelor juridice) cu decretul de infiintare emis in anul 1939.
Impotriva sentintei a declarat recurs intervenientul "Theatrum Mundi".
Recursul este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Prin decizia de casare cu trimitere a primei sentinte, Curtea Suprema de Justitie a statuat in mod definitiv, atat in ceea ce priveste legitimitatea procesuala activa a reclamantei, ca subiect al raportului de drept administrativ, cat si asupra personalitatii juridice, dobandita inca din anul 1939, cand institutia a fost infiintata prin Inaltul Decret Regal nr. 3526/1939.
In atare situtie, potrivit art. 315 alin. 1 din Codul de procedura civila, devine inadmisibila orice discutie in legatura cu personalitatea juridica cu calitatea procesuala a Casei de cultura "M.Eminescu" si cu existenta unui patrimoniu propriu, ca element al personalitatii sale juridice si nu se justifica casarea hotararii in sensul cerut.
In concordanta cu cele stabilite in considerentele deciziei de casare nr. 582/1992, instanta de trimitere a retinut corect ca autoritatea administratiei publice locale nu putea, decat prin violarea legii, sa suprime un serviciu public realizat de o institutie constituita pe baza unui act normativ cu forta juridica superioara, echivalent in prezent unui decret prezidential.
De altfel, este semnificativa imprejurarea ca la dezbaterea in fond a litigiului, reprezentantul Consiliului local al Municipiului Bucuresti a pus concluzii pentru anularea actului administrativ, admitand implicit caracterul sau nelegal si vatamator.
Or, de vreme ce insasi autoritatea emitenta nu a mai staruit in mentinerea actului administrativ, cererea de interventie formulata in interesul acesteia, in mod judicios a fost respinsa.
Contrar sustinerilor recurentului, instanta de fond a solutionat procesul in limitele investirii sale legale, neomitand nici una din cererile formulate.
Cererea ultimului intervenient, formulata in cadrul concluziilor scrise, pentru introducerea in cauza a Inspectoratului de Cultura a Municipiului Bucuresti nu indeplineste conditiile legale de forma si de fond pentru a putea fi admisa. Prin sentinta, cererea respectiva a fost respinsa si, de altfel, cu prilejul dezbaterii in fond a litigiului, insusi reprezentantul paratului a aratat ca inspectoratul se afla in subordinea consiliului municipal, care este singurul in masura sa-l reprezinte in instanta si sa-i asigure asistenta juridica.
In privinta atitudinii procesuale a autoritatii administratiei publice parate, instanta de fond nu a facut altceva decat sa consemneze concluziile orale puse de reprezentantul sau legal.
Faptul ca aceste concluzii sunt diferite de cele exprimate initial a fost interpretat de tribunal, prin coroborare cu concluziile desprinse din analiza materialului probator in ansamblul sau, si nu poate constitui nici el temei pentru reformarea solutiei.
Apreciind ca faptele au fost bine stabilite si ca prima instanta a facut in cauza o corecta aplicare a legii, Curtea urmeaza a respinge recursul.
------------

No 11

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constitutie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile. Principiul neretroactivitatii legii este aplicabil tuturor actelor normative, inclusiv hotaririi consiliului local prin care s-a dispus cu privire la data aplicarii noilor preturi pentru consumurile de apa, ca urmare a retragerii subventiilor la unele produse si servicii.

Deoarece reclamantul a invocat un drept ocrotit de lege, care decurge din calitatea lui de debitor in relatia cu Regia Autonoma de Apa Bucuresti pentru serviciile prestate, acesta are calitate procesuala activa.

Reclamantul C.A. a chemat in judecata Consiliul Local al Municipiului Bucuresti, solicitind anularea sau modificarea Hotaririi nr. 54 emisa de acesta la 17 iunie 1993.
In motivarea actiunii, reclamantul a sustinut ca hotarirea atacata, prin dispozitiile privitoare la aplicarea retroactiva a decontarii consumurilor de apa, ii produce o paguba evidenta si ca sint inalcate prevederile art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei, potrivit carora legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia Contencios administrativ, prin Sentinta civila nr. 96 din 7 noiembrie 1993, a admis actiunea formulata de reclamant, modificind art. 2 din Hotarirea nr. 54 a Consiliului Local al Municipiului Bucuresti, cu motivarea ca noile tarife urmeaza a se aplica incepind cu data de 17 iunie 1993, data emiterii hotaririi.
Impotriva acestei sentinte Consiliul Local al Municipiului Bucuresti a declarat recurs, sustinind ca instanta de fond a respins exceptia privind lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, desi acesta nu indeplinea conditiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, iar stabilirea tarifelor nu a fost facuta de Consiliul Local al Municipiului Bucuresti prin hotarirea atacata, ci de catre participantii la negocieri.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constitutie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.
Din prevederile acestui articol rezulta ca principiul neretroactivitatii legii este un principiu constitutional, valabil pentru toate ramurile de drept, cu exceptia mentionata in domeniul dreptului penal.
Limitarile aplicarii acestui principiu fiind prevazute in mod expres de Constitutie, legi care sa prevada ca au caracter retroactiv nu mai sint posibile.
Principiul neretroactivitatii este aplicabil si celorlalte acte normative, in speta hotarirea consiliului local prin care s-a dispus cu privire la data aplicarii noilor preturi, ca urmare a retragerii subventiilor la unele produse si servicii.
Prin Hotarirea Guvernului nr. 179 din 24 aprilie 1993 s-a dispus retragerea subventiilor la unele produse si servicii, dar s-a stabilit ca retragerea va avea loc la 1 mai 1993, acordindu-se astfel un termen pentru agentii economici in vederea negocierii preturilor cu ridicata.
Or, Consiliul Local al Municipiului Bucuresti a stabilit preturile cu ridicata la data de 17 iunie 1993, dar a dispus ca noile preturi sa-si produca efectele retroactiv, de la data retragerii subventiilor, ceea ce constituie o incalcare a principiului neretroactivitatii legii mentionat anterior.
In ceea ce priveste critica referitoare la respingerea de catre prima instanta a exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, se constata ca aceasta este neintemeiata, deoarece reclamantul a invocat un drept ocrotit de lege care decurge din calitatea sa de debitor in relatiile cu Regia Autonoma de Apa Bucuresti, pentru serviciile prestate.
In consecinta, recursul urmeaza a fi respins ca nefondat.
-------------

No 12

Potrivit art. 48 din Constitutie, persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. Art. 21 din Constitutie asigura accesul liber la justitie, nici o lege neputand ingradi exercitarea acestui drept.

Dispozitiile mentionate nu pot duce, insa, la concluzia ca art. 5 din Legea nr. 29/1990 ar fi abrogat, atata timp cat alineatul al doilea al aceluiasi art. 48 din Constitutie prevede ca limitele si conditiile exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.

Legea nr. 29/1990, inclusiv art. 5 nefiind, prin continutul sau, contrar Constitutiei, nu face decat sa stabileasca conditiile la care se refera art. 48 alin. 2 din Constitutie, neimpiedicand accesul la justitie.

Reclamantul a chemat in judecata Guvernul Romaniei, solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa se desfiinteze Hotararile Guvernamentale nr. 1163 din 1.11.1990, nr. 523 din 31.07.1991 si nr. 773 din 27.11.1992, pe care le apreciaza ca nelegale, intrucat stabilesc un nivel de indexare a pensiilor mai mic decat cel al salariilor.
Guvernul Romaniei a invocat exceptia prevazuta in art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, apreciind ca reclamantul este decazut din dreptul de a introduce actiunea in contencios, fiind depasit termenul de un an de la data comunicarii actului administrativ atacat, facuta prin publicare in Monitorul Oficial, ultima hotarare atacata fiind publicata la data de 27.11.1992.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia de contencios administrativ, prin sentinta civila nr. 399 din 25 iulie 1994, a admis exceptia de tardivitate formulata de Guvernul Romaniei si a respins actiunea reclamantului.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, sustinand ca sesizarea instantei se putea face oricand.
In dezvoltarea recursului s-a aratat ca actiunea fiind intemeiata pe art. 48 si 21 din Constitutie, prima instanta ar fi trebuit sa constate ca art. 5 din Legea nr. 29/1990 era abrogat, sa respinga exceptia ridicata de intimata si sa judece cauza in fond.
Recursul este nefondat.
Este adevarat ca art. 48 din Constitutia Romaniei prevede ca persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei, iar art. 21 asigura accesul liber la justitie, nici o lege neputand ingradi exercitarea acestui drept.
Dispozitiile mentionate nu pot duce, insa, la concluzia ca art. 5 din Legea nr. 29/1990 ar fi abrogat, asa cum sustine recurentul, atata timp cat potrivit alineatului al doilea al aceluiasi articol 48 "Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica".
Or, Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, inclusiv art. 5, nefiind, prin continutul sau, contrara Constitutiei, nu face decat sa stabileasca conditii