Economisti care se aseamana intre ei se grupeaza dupa anumite criterii, denumind aceste grupuri in functie de gradul lor de cuprindere cu termenii de “scoli” de gandire economica sau ”curente ” de gandire economica. Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele de gandire economica sunt: comunitatea de interese materiale, social -; politice ale membrilor acestora, de metode , asemanari ce priveste ascendenta , pozitia teoretica, optiunea de politica economica si chiar adversitatile politico-ideologice fata de alti ganditori. e1v18vo
Primele doua mari scoli sau curente de gandire economica au fost:
Ø Mercantilismul
Ø Fiziocratismul

MERCANTILISMUL - primul curent de gandire economica

Mercantilismul s-a manifestat in perioada descompunerii feudalismului intre anii 1450-1750, cand o noua structura sociala era interesata in accelerarea procesului acumularii primitive a capitalului. Aceasta structura, in special negustorimea, era animata de dezvoltarea fara precedent a schimbului de marfuri, dorinta descatusarii de ideile economice crestine. Cel care sub raport final a dat prima data sens notiunii de mercantilism a fost Adam Smith . Acesta era preocupat de cunoasterea principalelor doctrine economice care pot conduce spre progres si in lucrarea sa „Avutia Natiunilor” tinea sa precizeze ca pana la aceea data, doua sisteme sunt cunoscute ca esentiale: „sistemul comertului sau sistemul mercantilist” si „sistemul agriculturii sau sistemul fiziocrat” (Ciulbea Titi -; „ Doctrine economice ”, vol. I, pagina 20).
Termenul de mercantilism deriva din cuvintele italienesti: mercato care inseamna „piata”, mercante care inseamna negustor si mercantile cuvant legat de castigul banesc. Termenul a fost folosit cu precadere de criticii ganditorilor din secolele XV -; XVII care s-au ocupat de caile sporirii avutiei statelor nationale ce se constituiau pe atunci, deci la mult timp dupa geneza acestei literaturi atat de diverse in forma, dar subordonata castigului din afaceri, mai ales din comert si convingerii ca sporirea acestuia depinde foarte mult de sprijinul dat de stat oamenilor de afaceri.
Termenul de mercantilism are o dubla semnificatie. Pe de o parte, el indica un ansamblu coerent de idei privind natura avutiei individuale si sociale (nationale) si caile sporirii ei, adica reprezinta gandire economica, mai ales o doctrina economica. Pe de alta parte, termenul respectiv arata un ansamblu de masuri practice care trebuie adoptate pentru atingerea scopului economic urmarit, adica o politica economica interna si externa adaptata acelei doctrine. Insa pentru M. A. Dupois el este „ Teoria imbogatirii natiunilor prin acumularea metalelor pretioase ” dupa Ingram el este de conceptia dupa care „ bogatia se identifica cu banii”, iar dupa Rene Gonnard este „ sistemul de gandire economica si politica al reprezentantilor Renasterii, ci un ansamblu de teorii si practici care pune accent pe metalele pretioase”. ( Virgil Madgearu -; Curs de economie politica, pag. 48-49). Astfel prin mercantilism intelegem „acea doctrina economica, elaborata astfel in sec. XVI-XVII, indeosebi in urma descoperirii, in America a minelor de aur si argint, care considera ca pentru un stat, bogatia consista in posedarea metalelor pretioase si indica masurile (companiile de comert, protectionistul, interventionismul de stat) de a le procura ti de a le face sa fructifice”. (Encyclopedie alphabetiques Larousse , Omnis, Librairie Larousse -; pag. 1202).
Exista trei mari idei care caracterizeaza esenta doctrinei economice mercantiliste:
Ø Conceptia despre bogatie sau avutie (individuala sau nationala)
Ø Conceptia despre originalitatea si rolul profitului
Ø Conceptia despre bani si relatiile lor u produsele aduse pe piata spre vanzare
Forma ideala a bogatiei consta, in viziunea mercantilistilor, in bani, respectiv in metale pretioase din care erau confectionati acestia. Sporirea bogatiei sub aceasta forma a fost considerata de ei preocuparea centrala atat pentru indivizi cat si pentru stat, prezentat ca exponent al binelui public. Fascinatia acestui deziderat a fost asa de mare incat orice mijloc era considerat acceptabil pentru atingerea lui, mergand pana la jefuirea unor tezaure apartinand altor popoare. Preocupati de imbogatirea imediata, mercantilistii nu si-au pus intrebarea care ar putea sa fie consecintele pe termen lung ale acestei avut, dupa cum se cunoaste in istorie, consecinte tragice pentru avutia si chiar destinul unor popoare intregi din alte continente, mai ales din cele doua Americi.
Izvorul profitului si deci al cumularii de bogatie, de capital, era, dupa aceiasi apreciere, comertul, circulatia marfurilor, mijlocite de bani si in mod deosebit, comertul exterior. Fara sa intre in prea multe detalii privind mecanismul de functionare a economiei de piata, mercantilistii au considerat ca sporul de bani pe care-l incasa negustorul, comparativ cu cheltuielile facute pentru a aduce produsele respective pe piata, rezulta din diferenta de pret , din faptul ca acestea erau vandute la un pres mai mare decat pretul la care au fost achizitionate. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca sfera economica in care se creeaza si se realizeaza profitul ar fi circulatia marfurilor, comertul, pierzand din vedere faptul ca daca lucrurile sunt privite, nu in mod individual, ci la scara intregii societati, atunci fiecare negustor apare pe piata in dubla ipostaza, atat de vanzator, cit si in calitate de cumparator, ceea ce nu mai poate explica surplusul de valoare obtinut, deci nici profitul, nici sporirea avutie nationale. Aceasta slabiciunii teoretica a mercantilistilor va fi explorata din plin de adversarii si criticii lor de mai tarziu, economistii liberali clasici.
Inceputurile economiei moderne pe piata au fost insotite de o ampla revolutie a preturilor, de cresterea lor considerabila, indeosebi in legatura cu afluxul masiv de metale pretioase in Europa din cele doua Americi, dupa descoperirile geografice de la sfarsitul secolului XV. In aceste conditii, mercantilistii au cercetat atat natura pretului marfurilor, cat mai ales relatia cantitativa dintre volumul marfurilor aduse pe piata si volumul banilor care mijloceau tranzactiile de pe piata. Majoritatea covarsitoare a mercantilistilor s-au interesat de ultima problema. A ramas celebra, din acest punct de vedere, „ polemica (1566-1568) dintre economistii francezi Jean Bodin (1530-1596) si J.CH. de Malestroict (a doua jumatate a secolului XVI ) in legatura cu principala cauza a cresterii preturilor marfurilor ”. (Selejeanu Suta -; Doctrine si curente in gandirea economica, pag. 69). In acest context gasim una dintre cele mai vechi formulari a teoriei cantitative asupra banilor in opera lui J. Bodin, respectiv ideea ca puterea de cumpararea a fiecarei unitati monetare depinde, la un moment dat, de cantitatea de moneda care circula pe piata in momentul respectiv. Acei mercantilisti care au insistat asupra primei probleme (natura preturilor si cauzele modificarii lor) au fost nevoiti sa depaseasca domeniul circulatiei marfurilor, sa cerceteze o serie de procese economice din domeniu productiei (de ex. W. Petty), contribuind, pe la mijlocul secolului XVII, la tranzactia de la mercantilism spre o forma mai evoluata si mai matura de gandire economica, plasata din punct de vedere doctrinar la antipodul mercantilismului, anuntand importante schimbari calitative in gandirea economica moderna. (in metoda de cercetare, in teoria economica, precum si in politica economica).
Mercantilistii au fost ganditori pragmatici. In centrul atentiei lor au stat problemele economice practice, cu precadere masurile de politica economica pe care trebuia sa le ia statul pentru desfasurarea eficienta a afacerilor, cresterea profitului oamenilor de afaceri si sporirea avutiei nationale. Temelia politicii economice mercantiliste este ideea prezentei si interventiei active a statului in economie, atat ca agent economic de sine statator, cat si, mai ales, pe plan extern, printr-o minutioasa si severa politica protectionista in favoarea intreprinzatorilor nationali, limitand concurenta intreprinzatorilor straini.
Pentru a imbogatii natiunea, mercantilisti se adresau direct celui care o incarneaza: printului, regelui etc. Asa se face ca Antoine de Montchrestien inchina, prin titlu, Tratatul de economie politica, regelui si reginei. Dupa Montchrestien, care a facut din stat un domeniu predilect al preocuparilor sale, interventionismul statal viza in primul rand ordinea publica, cadrul juridico-legislativ si garantarea proprietatii si a bunei functionari a pietei. Statul trebuia, de asemenea sa vegheze asupra comertului si industriei; sa protejeze inventiile, sa acorde facilitati constructiilor navale, sa se ocupe de formarea cadrelor si asigurarea ocuparii fortei de munca. El trebui sa intervina cu taxe de protectie la produsele realizate in tara, dar sa se manifeste liber- schimbist pentru produsele ce puteau fi fabricate doar in exterior. Statul mercantilist, de la cel spaniol, portughez, francez, englez etc. pana la cel al lui Petru cel Mare, era un stat cuceritor; el trebuia sa incurajeze si sa sustina colonizarea pentru ca, pe aceasta cale, sa asigure resorbtia unui eventual excedent de populatie, noi surse de materii prime sau noi debusee.
Natiunea „mercantilista” se administreaza ca si afacerile negustoresti. Ea este formata dintr-o suma de indivizi pe care, mai mult ca orice, il leaga solidaritatea economica. Daca Machiavelli era de parere ca bogatia statului se intemeia pe saracia cetatenilor, mercantilistii socoteau, dimpotriva, ca un stat nu se poate fortifica decat prin inavutirea cetatenilor; sigur, nu a tuturor si nu in mod egal. Cei vizati erau, in principal, negustorii, camatarii, industriasii. Intreaga reteta de masuri va viza acest obiectiv.
Putem distinge doua mari etape de gandire economica si ale politicii economice mercantiliste:
Ø Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar
Ø Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale
Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar urmarea sporirea rezervei de bani a tarii respective pe orice cale, recurgand la masuri foarte drastice, incepand cu restrictii severe impotriva negustorilor din alte tari pe care ii obligau sa lase o parte din banii incasati din vanzarea marfurilor lor in tara gazda (sub forma de taxe sau obligandu-i sa achizitioneze unele marfuri autohtone ) si terminand cu jaful direct al unor tezaure din tarile celor doua Americi cotropite de conchistadorii spanioli si portughezi, mai ales in secolul XVI. Tipica pentru aceasta forma de mercantilism este atat politica externa practicata in Spania, Portugalia si Anglia in secolele XVI si XVII, cat si gandirea economica a englezului William Stafford (sec. XVI), expusa in lucrarea „Analiza critica a unor plangeri ale compatriotilor nostri” (1581). Specificul mercantilismului timpuriu este atragerea si retragerea unei cantitati cat mai mari de bani, respectiv de metale pretioase in tara respectiva.
Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale a fost o forma mai evoluata a politicii mercantiliste in sensul ca a relaxat considerabil comertul international. a renuntat la masurile rigide de atragere unilaterala a metalelor pretioase intr-o anumita tara, admitand fluxuri multidirectionale ale acestora acestora pentru a stimula dezvoltarea tranzactiilor comerciale intre tarile lumii, cu conditia ca soldul operatiunilor de import si export ale unei tari sa fie activ, adica, in favoarea tarii respective (valoarea exportului sa fia mai mare decat valoarea importului). Principalul instrument analitic si de politica economica preconizat si folosit de catre mercantilismul dezvoltat a fost balanta comerciala care arata raportul dintre importul si exportul unei tari, inclusiv daca soldul operatiunilor de comert international era in favoarea (activ) sau in detrimentul (pasiv) tarii respective. In aceasta situatie nu se mai punea problema retinerii cu orice pret a metalelor pretioase intrate in tara respectiva, ci problema mai complexa a impulsionarii comertului exterior al acestuia, astfel incat soldul balantei comerciale sa fie activ, adica exportul tarii date sp fie mult mai mare decat importul ei, ceea ce asigura in final, sporirea in continuare a rezervei de bani, de metale pretioase a tarii date.
Desigur au existat si alte clasificari ale mercantilismului, cum sunt:
- mercantilismul metalist - o doctrina laicizata care trata fenomenele economice, nu numai din punct de vedere strict economic, ci politic, prin prisma aducerii in granitele statului respectiv de cat mai mult aur si argint; aceasta forma de mercantilism a existat in toate tarile, sub diferite forme;
- mercantilismul protoindustrialist - numit si neomercantilism, avand conditia de a avea suficiente cantitati de aur ti argint si mai ales de a le spori necontenit.
- Mercantilsimul fiduciar - care conta in eliberarea monedelor de hartie in limita cantitatii de metale pretioase de care dispune statul respectiv.
Pe masura maturizarii mercantilismului s-au conturat unele contributii teoretice originale care prefigurau amplificarea analizei teoretice a fenomenelor economice din cadrul productiei moderne de marfuri , cu deplasarea accentului spre sfera productiei, ceea ce va crea premise pentru schimbari calitative in nivelul teoretic al opiniilor economice si va impulsiona considerabil mai ale microanaliza economica, pregatind termenul pentru constituirea celei mai importante megatendinte din gandirea economica moderna -; liberalismul.
Destinul istoric al mercantilismului pe termen lung este plin de invataminte pentru posteritate, inclusiv economistii din zilele noastre.
Au fost formulate mai multe doctrine mercantiliste, cum ar fi:
- proprietatea de tip privat si de forma burgheza;
- munca si renumerarea care se imparte in arte posesive (agricultura, industria, administratia), arte achizitive (de comert), si arte pecuniative (banii din metal, negotul, schimbul si dobanda );
- capitalul ti dobanda:
- fenomenele si circulatia monetara.
Mercantilismul a insemnat pentru teoria, dar mai ales pentru practica comuna:
Ø chrysohedonism;
Ø etatismul (concentrarea puterii in mainile statului, care sa detina in exclusivitate metalele pretioase)
Ø exploatarea minelor, scoaterea din ele a metalelor pretioase si favorizarea prelucrarii lor;
Ø organizarea comertului si a industriei (masuri populationiste, maxim legal de salarii, regim de munca fortata, manufacturi regale, incurajand capitalismul, favorizarea exportului, industria nationala, colonizarea, hegemonismul tarilor dezvoltate);
Ø opozitia intereselor nationale intre ele.
Stabilind clar ca bogatia este valoarea suprema pentru oameni, mercantilistii au fost foarte preocupati sa invete in ce consta natura procesului chemat sa antreneze dezvoltarea acesteia . Cu alte cuvinte, ei sunt primii economisti care au creat si au pus in opera o doctrina a cresterii economice - cu imperfectiuni, cu mari si multe contradictii si lacune metodologice. Pentru timpul cand a fost gandita, ea a insemnat. Insa o mare realizare. Aceasta si nu numai daca avem in vedere doua motive: intai, ea a declansat si sustinut procesul de imbogatire a Europei occidentale; al doilea, pentru ca apus in evidenta cu o claritate desavarsita conditiile dezvoltarii, cat si caile acesteia.
In marea lor majoritate, mercantilistii au fost populationisti, in sensul ca s-au pronuntat pentru cresterea numerica a populatiei unui stat. Argumentele invocate in sprijinul acestei sustineri sunt de ordin politic, economic, militar. Pentru ei populatia reprezenta una din dimensiunile principale ale puterii nationale iar argumentul economic cel mai puternic sustinut de ei este ca o populatie numeroasa face abundenta oferta de forta de munca si reduce, astfel, salariile si, deci, costurile.
Mercantilismul n-a insemnat, in primul rand, un efort stiintific, de cunoastere propriu-zisa, ci un efort de rezolvare a unor probleme practice. Si, daca practica ramane un criteriu esential de validare a unei doctrine, atunci mercantilismul a adus mult tarilor care l-au practicat. Pe parcursul celor tei secole de existenta mercantilismul a evoluat teoretic si practic; din ambele puncte de vedere, sensul a fost spre liberalism. Mercantilistii au meritul de a fi abordat pentru prima oara categoria economica de profit, insa o priveau ca un surplus de bani care aparea in procesul circulatiei, adica numai ca profit normal.
Cei mai de seama reprezentanti ai mercantilismului au fost; Thomas Mun si William Stafford in Anglia, Giovani Botero, Antonio Serra, Gaspard Scaruffi si Antonio Beccaria in Italia, Jean Bodin, Antoine de Montchretien si Jean Baptiste Colbert in Franta, Ortiz si Damian de Olivares in Spania si Portugalia, Petru cel Mre si I. T. Pososkov in Rusia si Dimitrie Cantemir in Romania.

Fiziocratismul -; etapa importanta a liberalismului economi clasic

Reactiile la unele consecinte ale politicii economice mercantiliste nu s-au lasat asteptate. Ordinea economica gandita exclusiv prin vointa suveranului, atotputernicia statului cu inabusirea liberei initiative, imoralismul economic ridicat la rangul de principiu, exacerbarea rolului comertului si sacrificarea agriculturii nu puteau ramane fara contareactii. Ca urmare, o noua filosofie sociala, cu valori fundamentale in ordinea naturala, liberalism si dreptul de proprietatea, se instaleaza si se impune la finele secolului XVII si inceputul secolului XVIII.
„Fiziocratii dau forma cea mai slefuita noii paradigme. Ei fauresc o noua doctrina, in esenta liberala. Punerea ei in practica are nevoie de o noua conceptie despre mecanismul economic de ansamblu. Pregatirea terenului este facuta de un numar de economisti francezi si englezi care manifesta predilectie pentru abordarea problemelor economice in termeni de circuit, fie de expresie monetara, fie in expresie fizica.” (Pohoata Ioan -; Doctrine economice universale, pag. 42)
Fondatorii acestui curent sunt, in primul rand, ganditorii francezi Francois Quesnay, Dupont de Nemours, Vincent de Gournaz, Mercier de la Riviere, Baudeau, Mirabeau, Turgot, Le Trosne, Destut de Tracy si altii. Numarul mare de adepti fracezi ai acestui curent de gandire economica poate fi pus in legatura cu conditiile si traditiile Frantei in domeniul agriculturii, dar ti cu interesul burgheziei agrare din aceasta tara de a-si mentine mai repede profiturile intr-o ramura care, virtual, nu cere investitii prea mari in comparatie cu industria. Dar fiziocrati intalnim si in alte tari; Rham Mohun Roy, Debendraneth Tagore si Mohandas-Mahatma Karamoham Gandhiji in India, Cung Zinghezeng si Hung Zenfag in China, Dazai Shundai, Sato Shinen, Solki Ando si Nobuhiro in Japonia, Th. Jefferson in S.U.A., Arthur Young in Anglia si Alfred Thaer in Germania.
Cuvantul „fiziocratie” provine din doua cuvinte grecesti: physio care inseamna natura si chratos care inseamna autoritate, putere, adica puterea naturii.
„Fiziocratismul este o doctrina economica burgheza din secolul al XVIII-lea, avand o aparenta feudala care admite existenta unei ordini naturale in societate si a unor legi economice independente de vointa oamenilor.” (John Nou -; Studies in the Development of Agricultural Economics in Europe, pag. 317). El pune bazele analizei stiintifice a economiei capitaliste si a politicii economice liberschimbiste.
Se spune - si pe buna dreptate -; ca fiziocratismul a fost o doctrina burgheza in invelis feudal. Acest lucru se datora faptului ca, atat terminologia folosita („avansuri” in loc de „capital” si „venituri ” in loc de „valori”, „renta” in loc de „profit” , cit si situatia lui Fr. Quesnay de slujitor al celui mai mare feudal francez au facut ca acest ganditor genial sa-si depaseasca pozitia sociala si intocmai cum „monsieur Jourdaine facea proza fara sa stie” tot astfel Quesnay a abordat problemele reproductiei din perimetrul burghez.
In Istoria doctrinelor economice Ch. Gide si Ch. Rist considera ca o data cu mercantilismul, epoca precedesorilor s-a incheiat; prin fiziocrati o alta incepe, cea a fondatorilor. Fondatori pentru ca: au creat opere originale prin care au oferit o viziune de ansamblu stiintei economice; au initiat, spre folosul acestei stiinte, instrumente de analiza moderne; au dat formularea cea mai desavarsita, pana la ei, teoriei circuitului economic; sunt promotorii unui suflu nou, condensat in inaripata lozinca, ce le apartine, a „laissezfaire-ului” si care va deveni emblema liberalismului de mai tarziu; si nu in ultimul rand, fiziocratii reprezinta prima Scoala economica organizata in adevaratul sens al cuvantului: un mentor (Fr. Quesnay), o doctrina impartasita (ordinea naturala), un crez (fiziocratia = puterea naturii), o revista (Ephemerides du Citoyen), un sistem notional si mijloace de analiza proprii (Tabloul economic). Pe acest temei fiziocratii s-au considerat si au fost recunoscuti ca primii ECONOMISTI. Clasicismul francez incepe cu ei. Seful de scoala a fost Fr. Quesnaz (1694-1774), cu lucrarile pentru acest domeniu - Tabloul economic.
Ca doctrina si politica economica fiziocratia a aparut, in principal, ca o reactie la mercantilism in sensul ca:
- imoralismul mercantilist ii opune o filosofie umanista si liberala;
- protectionismul este inlocuit cu liberschimbismul:
- bulionismului spaniol si imbogatirii prin bani sau comert ii opune o agricultura puternica, singura considerata creatoare a unui surplus;

- conceptiei mondoeconomice statice si jocului cu suma nula ii opune o viziune dinamica; libertatea schimbului si in general, libera circulatie a bogatiei se pot realiza in profitul tuturor;
- unui stat puternic si omniprezent ii opune un minimum de stat.
In mod curent, statul fiziocratilor avea urmatoarele functii:
- sa apere ordinea naturala si, in principal, atributul sau fundamental: proprietatea . Proprietatea este sursa libertatii. Daca acestea doua sunt garantate, ordinea naturala este „evidenta”. Accentul este pus pe proprietatea in forma personala privita ca „dreptul de posesiune asigurat si garantat de forta unei autoritati titulare” (Dupont de Nemours -; Phzsiocratie, pag. 22). A fi proprietar, personal, desemna calitatea de a dispune, dupa propria vointa, de propriile posibilitati si „facultati”, de a urmari propriul interes si de a uza de roadele muncii;
- instructia; nu este vorba de pedagogia industriala mercantilista ci de un proces de invatare propriu-zis, menit a cultiva, a forma o opinie politica luminata;
- lucrarile publice
Acesta este rolul statului fiziocrat; minim si adesea ingrat; insarcinat cu popularizarea si constientizarea cetatenilor despre necesitatea reducerii propriilor functii.
Fiziocratii au criticat si respins voluntarismul mercantilistilor manifestat in ideea interventiilor statului in economie, inclusiv protectionismul vamal, deoarece erau convinsi ca mai presus de dorintele si vointa oamenilor exista in societate , deci si in economie, o ordine fireasca sau naturala care se impunea cu forta lucrurilor implacabile si care , daca era cunoscuta si respectata, asigura buna functionare a economiei si armonia dintre toate componentele societatii.
Dupa parerea lor, viata economica nu era arbitrara, nu se desfasura la intamplare, ci pe baza unor legaturi durabile, mai puternice decat vointa si sentimentele, inclusiv iluziile oamenilor, respectiv pe baza unor legi naturale. Pe temeiul acestor legi economice, fiziocratii au denuntat caracterul iluzoriu sau chiar daunator al masurilor de interventie a statului in problemele economice, de totala libertate a agentilor economici.
Conceptia despre ordine naturala si legile naturale din economie a constituit un argument esential in apararea liberalismului economic impotriva mercantilismului.
Ostilitatea fiziocratilor fata de mercantilisti i-a determinat sa respinga conceptia despre bogatie si sursa ei. Dupa parerea fiziocratilor, bogatia nu consta numai in primul rand bani, respectiv in metale pretioase, ci in produsele utile care puteau satisface diferite trebuinte ale oamenilor. Bogatia nu putea fi creata in sfera circulatiei marfurilor, in comert deoarece schimbul de marfuri presupunea echivalenta dintre ele sau dintre ele si bani, astfel incat nu putea apare un spor de avutie in comert. In opozitie cu mercantilisti, fiziocratii sustin ca bogatia sau avutia poate fi creata numai in sfera productiei, mai precis in agricultura. Prin aceasta ei au meritul de a-i fi obligat pe economisti sa acorde o atentie mai mare productiei ti legilor naturale care o guvernau. Ei sustineau ca numai in aceasta ramura poate spori bogatia, sustinand ca toate celelalte ramuri ale economiei, inclusiv industria erau sterile, in sensul de incapabile sa asigure un spor peste cheltuielile de productie.
Spre deosebire de mercantilisti, care au pus accentul pe comert, bani, preturi fiziocratii, preocupati de productie, pun accentul pe fluxurile economice, incepand cu repartitia produsului social, continuand cu circulatia premiselor pentru reluarea procesului de productie la aceeasi scara, adica reproductia simpla.
Fiziocratii au in vedere trei clase sociale:
Ø clasa proprietarilor -; care incaseaza renta funciara, respectiv „produsul net”(surplus de produse si implicit de valoare peste cheltuielile de productie), clasa in care intra si guvernantii si clerul,;
Ø clasa productiva sau fermierii -; care organizeaza productia, obtin „produsul net” pe care sunt obligati sa-l cedeze proprietarilor funciari pentru permisiunea de a folosi pamantul;
Ø clasa sterila sau stipendiata in care intra toate celelalte categorii de oameni, inclusiv cei care lucreaza in industrie, despre care fiziocratii cred ca nu produc „produsul net”.
Ideea de baza a fiziocratilor in legatura cu repartitia produsului social consta in faptul ca procesul este declansat de plat arendei de catre fermierii proprietarilor de pamant, astfel incat intregul „produs net” ajunge in proprietatea acestora din urma. Celelalte doua clase sociale nu fac altceva decat sa-si recupereze cheltuielile de productie, inclusiv salariile, creand astfel conditii pentru reluarea procesului de productie. In aceste conditii fiziocratii sustin ca impozitul pentru asigurarea de venituri statului trebuie platit de proprietarii funciari din „produsul net” pe care si l-au insusit fara contraprestatie.
Impozitul funciar unic produs de fiziocrati urmarea sa nu stanjeneasca activitatea celor doua clase active: fermierii si industriasii, deoarece ele nu dispuneau de alte resurse decat cele necesare reluarii procesului de productie.
In Tabloul economic a lui Francois Quesnay ne este prezentata o schita a modului cum functioneaza economia moderna de piata in vederea reluarii continue a reproductiei capitalului social la aceiasi scara. Acest tablou a fost primul model macroeconomic din istoria gandirii economice. „In cuprinsul lui se precizeaza mai intai elementele cu care isi incep activitatea fermierii si clasa sterila si anume avansurile pentru productie (14 miliarde livre, din care 12 in agricultura si 2 in industrie), cele dintai impartite in avansuri initiale sau capital fix (10 miliarde) si avansuri anuale sau capital circulant (2 miliarde). Pe baza cheltuielilor facute se calculeaza valoarea totala a produsului anual obtinut (7 miliarde livre) si structura lui (5 miliarde produse agricole si 2 miliarde produse industriale).
„Tabloul economic” este o simpla foaie de hartie in care se arta, cu ajutorul unor linii punctate in zig-zag, cum circula diferite componente ale produsului social intre cele trei clase sociale si cum se restabilesc conditiile pentru reinceperea productiei (reproductia). Tabloul marcheaza fluxurile economice din momentul in care fermierii a platit deja arenda proprietarilor (2 miliarde livre), aratand cum cheltuiesc ei banii primiti (ce cumpara) si apoi cum sunt folositi acesti bani de catre fermieri si industriasii pentru a-si procura avansurile anuale necesare (industriasii) si mijloacele pentru inlocuirea anuala a uneltelor uzate (fermierii). Dupa ce fermierii au vandut produsele agricole (1 miliard proprietarilor funciari si 2 miliarde industriasilor), iar industriasii au vandut produse prelucrate (1 miliard proprietarilor funciari si 1 miliard fermierilor), dupa ce fermieri si-au retinut din productia proprie avansurile anuale necesare (2 miliarde livre), are loc restabilirea situatiei initiale si devine posibila reluarea productiei la accesi scara.” (Suta Selejeanu - Doctrine si curente in gandirea economica- pag. 84)

Reproductia totala: 5 miliardeAvansurile Venitul Avansurileanuale ale cl. Proprietarilor clasei sterileproductive funciari (inclusiv(fermierii) biserica)2 miliarde 2 miliarde 1 miliardsume careservesc la 1plata venitului 1 1dobanzii pt.avans init. 1 1cheltuireaavansului 2anualtotalprodus 5 mld. 2 mld.anual 7 miliarde livre

TABLOUL ECONOMIC AL LUI FR. QUESNAY

Meritele acestui tablou economic al lui Francois Quesnay au fost:
Ø este primul model macroeconomic care priveste productia nu ca un proces izolat, ci in reluarea lui continua;
Ø a prezentat productia si circulatia economica in dubla expresie (materiala si valorica baneasca);
Ø a dezvaluit mobilul productiei (crearea de „produs net” si deci sporirea bogatiei):
Ø a demonstrat ca circulatia marfurilor si a banilor constituie numai o latura a procesului complicat al reproductiei sociale (si nu cea mai importanta);
Ø a pus in discutie, chiar daca nu a explicat pana la capat, o serie de corelatii economice mai complexe ca, de exemplu, schimbul dintre capital si venit, raportul dintre consumul reproductiv (intermediar) si cel definitiv (final), precum si circulatia marfurilor si a banilor intre cele doua ramuri de baza ale economiei moderne (agricultura si industria).
Exista si unele aspecte mai putin reusite in acest model economic, ca de exemplu: caracterizarea eronata a lucratorilor din industrie ca reproductivi sau ignorarea avansurilor initiale ale clasei sterile, ceea ce a dus la o contradictie interna a „Tabloului”.
Gandirea economica a fiziocratilor a exercitat o influenta pozitiva puternica asupra multor generatii de economisti, atat in Franta cat si in alte tari, inclusiv asupra economistului liberal scotian Adam Smith.