1.1. Finantele - categorie economica cu caracter istoric

Comuna primitiva nu a cunoscut statul. Diferitele functii publice-organizarea muncii in comunitate, aplanarea conflictelor dintre ginti si triburi, supravegherea respectarii obiceiurilor, a ritualurilor religioase, apararea membrilor unui trib impotriva atacurilor altui trib - erau indeplinite de oameni alesi de catre intreaga populatie. Organele autoritatii publice nu dispuneau de mijloace de constrangere sociala. l2c4cj
Cu timpul, diviziunea sociala a muncii a condus la cresterea productivitatii muncii, la sporirea productiei si la dezvoltarea schimbului. Si-a facut aparitia proprietatea privata, a crescut inegalitatea de avere, iar societatea s-a scindat in clase. Odata cu impartirea societatii in clase,a aparut necesitatea unei institutii care sa protejeze proprietatea privata, sa apere privilegiile celor avuti impotriva celor neavuti, sa ocroteasca interesele stapanilor de sclavi impotriva sclavilor. Acea institutie, care era statul, si-a facut aparitia. Instituirea fortei publice consta nu numai din oameni inarmati, ci si din accesorii materiale (inchisori) si din tot felul de institutii de constrangere. Acesti oameni insarcinati cu treburi obstesti inceteaza de a mai participa la procesul de productie.
Separarea statului de societate in sfera relatiilor economice isi gaseste expresia in aceea ca statul isi are veniturile, cheltuielile si datoriile sale proprii, isi procura resursele necesare indeplinirii functiilor si sarcinilor sale cu ajutorul constrangerii, pe care o exercita asupra membrilor societatii. In primele stadii de dezvoltare a oranduirii sclavagiste, cand predomina economia naturala inchisa, unele functii publice (conducere, justitie) erau onorifice. Mai tarziu, cand a inceput sa se dezvolte economia de schimb, statul sclavagist foloseste si resursele banesti pentru acoperirea cheltuielilor publice. Din acest moment se poate vorbi de aparitia primelor elemente de finante (impozite, imprumuturi). In oranduirea feudala - pentru paza granitelor, ducerea de razboaie, intretinerea curtii domnesti, construirea de drumuri si fortificatii -statul a continuat sa foloseasca prestatiile in munca, darile in natura, veniturile domeniale si drepturile regaliene. Visteria statului se confunda cu “camara” personala a domnitorului si era alimentata din impozite in bani, daruri, imprumuturi, tribut. Veniturile in bani aveau o importanta redusa in acoperirea cheltuielilor statului feudal. In oranduirea capitalista - productia de marfuri devine dominanta - relatiile banesti capata o dezvoltare larga, intretinerea aparatului de stat si acoperirea celorlalte cheltuieli publice se bazeaza aproape exclusiv pe folosirea resurselor banesti. In capitalism doua functii fundamentale caracterizeaza activitatea statului: a. Functia interna (principala), de mentinere a ordinii interne si de asigurare a functionarii institutiilor specifice noii oranduiri. b. Functia externa, de aparare a tarii, a independentei si suveranitatii nationale, sau de extindere a teritoriului prin actiuni militare.
Spre sfarsitul sec. al 19-lea si inceputul sec. 20, au loc ascutirea contradictiilor interne si externe ale modului de productie capitalist, impletirea fortei publice a statului cu puterea economica a monopolurilor, intensificarea rolului interventionalist al statului. Toate acestea conduc la cresterea vertiginoasa a necesitatilor de resurse banesti ale statului pentru mentinerea ordinii interne, stimularea dezvoltarii anumitor sectoare de activitate, redistribuirea de catre stat a unei parti tot mai mari a venitului national.
Resursele financiare publice se mai folosesc pentru cucerirea de noi piete, ori mentinerea celor existente, asigurarea materiilor prime si resurselor de energie necesare economiei nationale in conditii avantajoase, perfectionarea tehnicii militare, acumularea de arme cu o forta tot mai mare de distrugere, folosirea fortei sau amenintarea cu forta pentru rezolvarea conflictelor, subjugarea altor popoare sau mentinerea lor in stare de dependenta politica si economica. In oranduirea socialista, statul continua sa mobilizeze la dispozitia sa o impresionanta parte din venitul national si sa o utilizeze in scopul indeplinirii functiilor si sarcinilor sale. Se mentin in socialism productia de marfuri si schimbul mijlocit de bani - prelevarea unei parti din venitul national la fondurile ce se constituie in economie si repartizarea acestora se face tot prin intermediul banilor. In procesul procurarii si repartizarii resurselor de care are nevoie statul pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale, se nasc anumite relatii (raporturi) sociale. Aceste relatii sunt de natura economica si exprima repartizarea unei parti din PIB prin intermediul statului, intre diferite categorii sociale. Relatiile acestea aparute in procesul de mobilizare si repartizare a resurselor necesare statului in forma baneasca, sunt relatii financiare sau finante. Existenta finantelor este indisolubil legata de existenta statului si de folosirea banilor si a formelor valorice in repartizarea PIB-ului.
De la aparitia primelor elemente de finante - la punctul de intersectie dintre comunitatea gentilica si oranduirea sclavagista - si pana in zilele noastre, finantele nu au mai parasit scena istoriei, ele facand parte integranta din sistemul relatiilor economice. Faptul ca finantele au aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii, si ca ele vor dispare atunci cand nu va mai fi necesara existenta lor, dovedeste caracterul istoric al acestora. Im toate oranduirile social-economice in care au existat, finantele s-au manifestat ca relatii sociale, de natura economica, aparute in procesul repartitiei PIB-ului, in stransa legatura cu indeplinirea functiilor si sarcinilor statului.
In cele patru oranduiri social-economice: sclavagism, feudalism, capitalism si socialism, finantele au imbracat fara exceptie, forma valorica baneasca.
Finantele publice poarta amprenta conditiilor economice, politice si sociale in care se infaptuieste procesul constituirii si repartizarii fondurilor financiare:
A.) Resursele mobilizate la dispozitia statului sunt produsul muncii celor ocupati, atat in sfera productiei materiale, cat si in sfera nemateriala, care participa cu o parte din veniturile lor la formarea fondurilor respective. In sclavagism si feudalism, sumele de bani prelevate la fondurile statului isi aveau originea in munca sclavilor, mestesugarilor si negustorilor de conditie libera, respectiv in munca iobagilor si a taranilor liberi, chiar daca aceste categorii sociale nu aveau obligatii directe catre stat. In capitalism la fondurile publice participa muncitorii, functionarii, fermierii, mestesugarii si liberprofesionistii, precum si intreprinderile private, publice sau mixte, cu o parte din veniturile lor, care imbraca forma salariilor si altor castiguri din munca, a rentei funciare, a profitului, a dividendelor, a dobanzilor si comisioanelor, etc. In socialism, fondurile de resurse financiare provin, in proportie covarsitoare, de la intreprinderile de stat si organizatiile cooperatiste, care detin principalele mijloace de productie si intr-o mica masura de la muncitori, functionari, mici producatori necooperativizati si cooperatori. Contributia individuala la fondurile publice variaza ca forma si marime, de la o oranduire la alta, de la o categorie sociala la alta, de la o tara la alta si de la o perioada la alta.
B.) Prelevarile de resurse la dispozitia statului, pe caile aratate mai sus, au un caracter obligatoriu. In caz de nerespectare a termenelor si conditiilor de plata, la impozitele pe venit si pe avere, statul aplica sanctiuni (amenzi, penalizari, executare silita) celor vinovati; neonorarea obligatiilor, chiar si de intreprinderile de stat, atrage sanctiuni materiale. La impozitele pe consum, locul constrangerii politice il ia constrangerea fiziologica. Sumele procurate de stat pe calea imprumuturilor poarta caracter facultativ (spre deosebire de cele de sus).
C.) De pe urma cheltuielilor publice profita beneficiarii directi ai acestora: anumite persoane fizice si juridice, categorii sociale, ramuri (subramuri) ale economiei sau sectoare de activitate, precum si societatea in ansamblul sau. Repartizarea acestor cheltuieli pe beneficiarii directi sau indirecti nu este uniforma, ci diferentiata. Uneori avantajele obtinute de pe urma cheltuielilor publice sunt cu atat mai mari cu cat beneficiarii lor detin pozitii politice si/sau economice mai importante in societate. Alteori avantajele respective sunt invers proportionale cu starea sociala a beneficiarului sau cu puterea economica a acestora. Astfel, dupa urma cheltuielilor pentru achizitia de bunuri si servicii efectuate de stat pentru scopuri militare si civile beneficiaza furnizorii acestora. De dobanzile platite de stat pentru sumele imprumutate, profita creditorii acestora; de constructia de drumuri, poduri, cai ferate, porturi, aeroporturi, beneficiaza utilizatorii acestora si in primul rand agentii economici. De pe urma cheltuielilor publice pentru invatamant, sanatate, asigurari sociale si altele, profita nu numai cei care frecventeaza scolile, capata asistenta medicala ori sociala, dar si cei care folosesc forta de munca in societate. Statul preluand o parte din aceste cheltuieli, exonereaza pe intreprinzatori de efortul financiar necesar formarii de muncitori calificati si de specialisti de inalta pregatire profesionala, de care acestia au nevoie. Finantarea din fonduri publice a unor obiective economice, favorizeaza in cele din urma cresterea economica. Prin finantarea cheltuielior cu caracter social, statul contribuie la progresul general al societatii, la ocrotire medicala, la protectie sociala a celor cu venituri mici sau marginalizati.
Finantele, ca relatii de repartitie a PIB-ului, reprezinta relatii economice. Conditiile repartitiei sunt identice cu conditiile productiei, constituie reversul celor din urma, fiind determinate de modul de productie respectiv. Finantele, ca toate relatiile de repartitie, fac parte din baza economica a societatii.
In toate oranduirile social-economice in care au existat relatii financiare, statul, ca institutie suprastructurala, a folosit diferite categorii financiare (impozitele, imprumuturile, cheltuielile publice in scopul intaririi si dezvoltarii bazei economice a oranduirii).
Starea finantelor difera de la o oranduire la alta:
I in sclavagism si feudalism, sfera finantelor a fost limitata la slaba dezvoltare a productiei de marfuri si a relatiilor banesti si de necesitatile relativ reduse de mijloace de intretinerea aparatului de stat.
I in capitalism, finantele au capatat o larga dezvotare ca urmare a generalizarii relatiilor marfa-bani si a sporirii necesitatilor de resurse banesti ale statului.
I In socialism, sfera cunoaste o extindere si mai mare decat in capitalism, determinata de inlocuirea proprietatii private cu proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si de faptul ca statul capata functii noi, legate de dezvoltarea economica si sociala a tarii.

1.2 Conceptul despre finantele publice
Cuvantul “finante” isi are originea in limba latina; in secolele 13-14 se foloseau: fenatio financias si financia pecuniaria, in sensul de “plata in bani”. Se presupune ca aceste expresii deriva din FINIS, utilizat adesea in sensul de “termen de plata”. In Franta, in secolul al 15-lea se foloseau expresiile “hommes de finances” si “financiers” pentru denumirea arendasilor de impozite si a persoanelor care incasau impozitele regelui; FINANCE - insemna o suma de bani si mai ales un venit al statului, iar FINANCES - intregul patrimoniu al statului. Limba germana secolele 15-16 FINANZ = plata in bani, FINANTZER = camatar.
Cu vremea, a capatat un sens foarte larg: finante = bugetul statului, credit, operatii bancare si de bursa, relatiile cambiale, adica resursele, relatiile si operatiile banesti.
Economistii considera finantele ca fiind:
Fonduri banesti la dispozitia statului. a) Mijloace de interventie a statului in economie (impozite, imprumuturi, b) alocatii bugetare, subventii si alte instrumente). c) Metode de gestionare a banului public. d) Act juridic (actul de dispozitie autoritara sau contractuala, prin care se preia la dispozitia statului o parte din PIB, in scopul realizarii functiilor si sarcinilor statului). e) Relatii soociale, de natura economica, care apar in procesul constituirii fondurilor publice de resurse banesti si repartizarii acestora in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii.
Intre resursele banesti prelevate la dispozitia statului, pentru nevoile sociale, modalitatile complete prin care se procura si se distribuie aceste resurse, instrumentele prin care statul intervine in viata economica, metodele de gestionare a resurselor financiare publice si formele juridice pe care le imbraca toate acestea, exista legaturi stranse. O anumita latura a finantelor nu exclude pe celelalte, ci ajuta la intelegerea complexitatii fenomenelor financiare.
In evolutia finantelor se contureaza 2 etape distincte: a. capitalismul premonopolist; b. epoca imperialismului.
Conceptele din prima etapa, sunt considerate clasice, iar cele din etapa urmatoare, moderne.
Conceptiile clasice reflecta doctrina liberala, predominanta in perioada capitalismului ascendent - activitatea economica trebuie sa se desfasoare in conformitate cu principiul laisser-faire, laisser-passer, urmarindu-se evitatea oricarei interventii din partea autoritatii publice, care ar putea perturba initiativa privata, libera concurenta, actiunea legilor obiective ale pietei.
Activitatea economica trebuie sa ramana apanajul intreprinderilor private, orice participare a statului la viata economica fiind considerata contraindicata. Este in interesul societatii ca statul burghez sa se limiteze la: mentinerea ordinii interne, apararea tarii si mentinerea de relatii diplomatice, iar cheltuielile publice sa se restranga la minimum. Sarcina finantelor publice consta in asigurarea resurselor necesare intretinerii institutiilor publice; caracterul neutru - nemodificarea relatiilor social-economice existente; echilibrul intre veniturile si cheltuielile bugetare este considerat cerinta fundamentala a bunei gestiuni. Aparitia deficitului bugetar, generator de inflatie, este considerata un fenomen nedorit, cu efecte negative asupra functionarii normale a mecanismului economic. Statul jandarm, in care conceptul de finante are un pronuntat caracter juridic. In secolul 20, dupa marea criza economica mondiala din 1929-1933, dupa opinia unor economisti, locul statului- jandarm, ar fi fost luat de statul-providenta (statul bunastari), care-si largeste sfera preocuparilor. Se afirma tot mai mult conceptia interventionista, potrivit careia autoritatea publica este chemata sa joace un rol activ in viata economica, sa influenteze viata economica, procesele economice, sa corecteze evolutia ciclica, sa limiteze efectele negative. Aceasta modificare a fost determinata de adancirea contradictiilor interne si externe ale modului de productie capitalist si de necesitatea de a gasi solutii la problemele complexe cu care era confruntata economia nationala. Infiintarea de intreprinderi publice si de societati mixte, nu mai este considerata o erezie, iar acordarea de subventii si de facilitati intreprinderilor private ca si luarea unor masuri de catre stat, menite sa contribuie la combaterea somajului si la redresarea economiei stagnate, nu mai este blamata de doctrina ci, dimpotriva apreciata si incurajata.
Trebuie facuta distinctie intre finantele publice si finantele private. Expresia de finante publice este asociata cu statul, unitatile administrativ teritoriale si alte institutii de drept public. Finantele private sunt asociate cu intreprinderile economice, bancile si societatile de asigurare private, in legatura cu resursele si cheltuielile acestora, imprumuturi primite sau acordate, creante de incasat si obligatii de plata, asigurarile si reasigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila. Intre finantele publice si cele private exista unele asemanari, dar si o serie de deosebiri. Ambele se confrunta cu probleme de echilibru financiar. Resursele necesare realizarii functiilor si sarcinilor statului, se procura de la persoane fizice si juridice in principal prin masuri de constrangere luate de autoritatile publice si intr-o proportie mai mica pe baze contractuale. Impotriva statului nu se pot lua masuri de executare silita, cand institutiile publice centrale si locale nu efectuiaza cheltuielile prevazute. Spre deosebire de acestea, intreprinderile private isi procura resursele financiare de care au nevoie pentru desfasurarea activitatii lor, de pe piata, pe baze contractuale, in conditiile rezultate de confruntarea cererii si ofertei de capital de imprumut. Ele nu-si pot procura resursele prin constrangerea detinatorilor de sume temporar disponibile, dar impotriva lor se pot aplica masuri de executare silita, atunci cand nu si-au indeplinit obligatiile legale sau nu si-au onorat angajamentele contractuale.

Statul poate lua anumite masuri in legatura cu moneda nationala in care se constituie fondurile publice si in care fac toate operatiile de incasari si plati, in timp ce intreprinderile private nu pot influenta in mod legal aceasta moneda pe care si ele o folosesc.
Finantele publice sunt folosite in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii, in timp ce finantele private sunt puse in slujba realizarii de profit de catre intreprinzatorii particulari. Gestiunea finantelor publice este supusa dreptului public, iar gestiunea financiara a intreprinderilor private urmeaza regurile dreptului comercial.
Notiunile de finante publice si finante private sumt adecvate situatiei din tarile cu economie de piata, in care cea mai mare parte a mijloacelor de productie se afla in proprietate privata, ceea ce face posibila si necesara realizarea unei demarcatii nete intre sectorul public si cel privat. In oranduirea socialista, faptul ca mijloacele de productie se afla in proprietate colectiva, face ca notiunea de finante private sa nu aiba obiect. Se utilizeaza notiunea de “finante socialiste”, care cuprinde, pe langa finantele statului si unitatilor sale si finantele organizatiilor cooperatiste.

1.2. Finantele ca stiinta si disciplina de studiu

Economistii recunosc caracterul stiintific al cunostintelor despre finante, statutul de stiinta al acestora. In multe tari a crescut nivelul cunostintelor despre finante, s-au facut generalizari valoroase, au fost stabilite raporturi de cauzalitate intre diverse fenomene, au fost identificate anumite legitati. Au fost perfectionate continu metodele de lucru folosite in practica financiara, a crescut gradul de precizie a lucrarilor de planificare si prognoze financiare, au fost stabilite modalitati de cuantificare a impactului masurilor financiare asupra venitului national, asupra productiei si schimbului, asupra evolutiei preturilor, asupra veniturilor diferitelor categorii sociale.
Se poate vorbi despre caracterul obiectiv al existentei finantelor, cu conditia ca productia sa aiba caracter marfar, iar schimbul sa se efectueze prin intermediul banilor. Descoperirea raportului de cauzalitate dintre stat si finantele publice, a facut posibila definirea continutului acestora, iar stabilirea legaturii dintre bani si finante a permis delimitarea sferei acestora. In scopul orientarii dezvoltarii economico-sociale in directia dorita de organele de decizie politica, au fost create institutii si instrumente financiare, au fost elaborate tehnici si metode financiare de lucru si incorporate toate in mecanismul de conducere a economiei. Mai ales dupa marea criza economica mondiala din 1929-1933, impozitele, taxele, imprumuturile publice, alocatiile, subventiile si transferurile bugetare au devenit instrumente de interventie ale statului in economie, alaturi de preturi si tarife, credite si dobanzi si alte categorii specifice economiei de piata.
Finantele constituie o ramura a stiintelor economice si au ca obiect de studiu: a. Relatiile economice care apar in procesul constituirii si repartizarii fondurilor bugetare si extrabugetare ale administratiei centrale de stat, ale unitatilor administrativ-teritorale si alte institutii de drept public, denumite generic fonduri de resurse financiare publice. b. Modele de gestionare folosite in cadrul sectorului public. c. Modalitati de stabilire, percepere si urmarire a impozitelor, taxelor si veniturilor nefiscale. d. Metodele de dimensionare si repartizare a cheltuielilor publice pe obiective, actiuni si beneficiari. e. Procedura de angajare si efectuare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare si extrabugetare. f. Intocmirea, aprobarea, executarea si incheierea bugetului de stat la diferite niveluri ale administratiei publice. g. Modalitatile de echilibrare a diferitelor categorii de bugete, de acoperirea eventualelor goluri temporare de casa si de finantare a deficitelor bugetare. h. Organizarea si efectuarea controlului financiar de natura politica, administrativa si jurisdictionala, cu caracter preventiv, operativ-curent si postum, de catre diverse organe de stat. i. Plasarea si rambursarea imprumuturilor de stat, administrarea datoriei publice. j. Metodele de rationalizare a optiunilor bugetare. k. Metodele de planificare si prognoza financiara. l. Politica financiara promovata de stat. m. Criteriile ce trebuie avute in vedere de organele de decizie cu prilejul aprobarii si finantarii cheltuielilor publice. n. Efectele directe si indirecte ale prelevarilor de resurse la fondurile publice, ale repartizarii si utilizarii acestora asupra procesului reproductiei sociale. o. Metodele de determinare a eficientei economice si a eficacitatii sociale sau de alta natura cu care sunt utilizate fondurile publice. p. Alte probleme de natura economica, sociala, cu efecte financiare.

Finantele publice au legaturi stranse cu dreptul administrativ si cu cel constitutional care rezida in urmatoarele: prelevarile de resurse de la persoanele juridice si fizice la fondurile publice, se fac, in majoritatea cazurilor, prin constrangere, fara contraprestatie si cu titlu nerambursabil. Intrucat acestea duc la diminuarea patrimonului platitorilor, ele trebuie sa fie stabilite de autoritatile publice competente si sa imbrace o forma juridica adecvata- lege, decret, etc. - opozabila tuturor membrilor societatii.
Cand fondurile publice se constituie pe baza unui imprumut de stat, care are caracter rambursabil si este purtator de dobanda, conditiile lansarii si rambursarii acestuia, inscrise in contractul de imprumut, se stabilesc tot de autoritatile publice printr-un act corespunzator. Potentialii imprumutatori ai statului pot sa accepte sau sa respinga in bloc conditiile respective, dar nu sa le negocieze.
Atribuirea unor sume de bani diferitelor persoane fizice sau juridice de la fondurile publice, trebuie facuta in scopuri bine determinate si in conditii precise, stabilite prin acte ale puterii legiuitoare sau executive dupa caz.
Intocmirea, aprobarea, executarea, incheierea si controlul bugetului administratiei centrale de stat si al unitatilor administrativ - teritoriale antreneaza un numar foarte mare de persoane: deputati si senatori in Parlament, sefi de departamente, directori genarali, organe de executie in ministere, alte institutii centrale si locale. Toate problemele privind bugetul de stat trebuie sa fie reglementate printr-o lege speciala.
Metodele de gestionare aplicate in sectorul public, raspunderile persoanelor care manuiesc bani si alte valori publice, se reglementeaza tot prin acte ale autoritatilor publice.
Faptul ca relatiile si operatiile financiare capata o reglementare juridica, iar fondurile publice bugetare si extrabugetare fac parte integranta din patrimoniul public, a determinat pe unii specialisti sa considere finantele publice ca ramura a dreptului public, care are drept obiect studiul regurilor si operatiilor referitoare la banul public. Acestia precizeaza ca finantele publice pot fi studiate atat din punct de vedere economic, cat si juridic.
Raporturi la fel de stranse exista si intre finantele publice si politice. Partidele aflate la putere definesc coordonatele politicii financiare a statului in programele lor de guvernamant, iar puterile legiuitoare si executiva le accepta si vegheaza ca ele sa fie traduse in viata. Autoritatile publice folosesc instrumentele financiare pentru a interveni nu numai in domeniul economic, dar si in cel social si chiar politic. Unii economisti afirma ca finantele publice constituie si o ramura a stiintei politice.
Finantele publice sunt o disciplina de granita, care se interfereaza puternic cu economia politica, economiile de ramura si management, cu dreptul administrativ si cu cel constitutional, cu disciplinele care trateaza problemele sociale si politice.
Cursul de finante publice trateaza continutul economic al finantelor publice ale tarilor cu economii de piata dezvoltate si in curs de dezvoltare, structura si rolul cheltuielilor publice, impozitele de stat, veniturile de la intreprinderile de stat, formele creditului public, structura datoriei publice si criza datoriei externe, continutul economic al bugetului de stat, principiile de la baza acestuia, finantarea organizatiilor internationale. Se urmareste scoaterea in relief a deosebirilor existente intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare in ceea ce priveste provenienta resurselor financiare, structura cheltuielilor publice, politica financiara promovata si instrumentele financiare utilizate.