Comunicarea interumana se realizeaza pe trei niveluri:

1. Logic;

2. Paraverbal;

3. Nonverbal.

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul nonverbal (Acest procentaj a fost stabilit pe la mijlocul anilor ¢70 de A. Mehrabian şi M. Weiner "Decoding of inconsistent comunication").

Daca intre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficienta.

Daca insa intre niveluri exista contradictii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.

De exemplu un semidoct care a facut multi bani, oricat de frumos si elegant s-ar imbraca (comunicare nonverbala), la nivelul comunicarii logice s-ar demasca imediat şi, in cazul sau, haina nu ar mai face pe om.

In actul comunicarii interumane trebuie sa ne concentram in egala masura asupra tuturor nivelurilor comunicarii: logic (verbal), paraverbal si nonverbal.

In contextul tipurilor de comunicare, comunicarea non-verbala (body language) prezinta interes din cel putin doua motive:

1) rolul ei este adesea minimalizat;

2) intr-o comunicare orala 55% din informatie este perceputa şi retinuta prin intermediul limbajului non-verbal (expresia fetei, gesturile, postura corpului, pozitia, mişcarea, imbracamintea etc.).

Adesea minimalizam rolul non-verbalului, şi de fapt nu percepem decat varful iceberg-ului intr-o conversatie in care ambii parteneri au propriile lor nevoi, dorinte, aşteptari, aspiratii..

Limbajul non-verbal poate sprijini, contrazice sau chiar substitui comunicarea verbala. Mesajul non-verbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului şi este cel caruia i se acorda de catre interlocutor atentia cea mai mare. Astfel, constatam adesea ca, deşi interlocutorul sustine ca spune adevarul, noi "simtim" ca el minte. Care este cel "de-al şaselea simt" care receptioneaza informatia neexprimata verbal de emitent? Se considera ca femeile au acest "al şaselea simt" mai bine dezvoltat decat al barbatilor. O explicatie posibila ar fi aceea ca femeile sunt mai abile in a interpreta limbajele non-verbale, avand in gestica lor experienta creşterii copiilor care, in primii ani de viata, comunica predominant prin limbaje non-verbale. O alta explicatie posibila ar fi aceea a dezvoltarii acestei abilitati pentru compensarea lipsei lor de forta fizica.

Dar pana cand ştiinta va descoperi acest "simt" suplimentar care intervine in procesul de comunicare, vom adopta imaginea omului cu cinci simturi care comunica predominant non-verbal şi uneori, se exprima şi prin cuvinte. El poseda deprinderile de interpretare a semnalelor venite de la aceste cinci simturi, deprinderi care se dezvolta pe tot parcursul vietii, pe baza experientei şi invatarii.

Atunci cand trebuie discutata o problema importanta este bine sa se evite comunicarea prin telefon şi se prefera comunicarea fata in fata.

Explicatia este logica şi simpla: telefonul blocheaza comunicarea prin intermediul limbajului corpului şi in acest fel comunicarea devine incompleta şi uneori nesigura.

Limbajul corpului contribuie la impactul comunicarii prin expresia fetei, mişcarea corpului (gesturi), forma şi pozitia corpului, aspectul general şi prin comunicarea tactila.

Comunicarea prin expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicarea sprancenelor, incretirea nasului, tuguierea buzelor, etc.), zambetul (prin caracteristici şi momentul folosirii), şi privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privirii, etc.).

Tindem ca, involuntar, sa zambim, sa ne incruntam, sa roşim, sa micşoram sau sa dilatam pupilele.

Fata este cea mai expresiva parte a corpului şi expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. In mod normal, ochii şi partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens in timpul comunicarii. Se considera, de exemplu, ca intr-o conversatie cu o femeie, expresia ochilor este mult mai importanta decat ceea ce exprima cuvintele.

Mimica este acea parte a fetei noastre care comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustrare; sprancenele ridicate cu ochii deschişi – mirare, surpriza; nas incretit – neplacere; narile marite – manie sau, in alt context, excitare senzuala; buze stranse – nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.

Zambetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de ştiri, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena (zambetul Mona Lisei este renumit ca semnificatie, dar şi ca ambiguitate). Interpretarea sensului zambetului variaza insa de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strans corelata cu presupunerile specifice care se fac in legatura cu relatiile interumane in cadrul acelei culturi.

Privirea. Modul in care privim şi suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere şi prietenie.

Chiar şi a privi sau a nu privi pe cineva are un inteles. Privind pe cineva confirmam ca ii recunoaştem prezenta, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva inseamna dorinta de a comunica. O privire directa poate insemna onestitate şi intimitate, dar in anumite situatii comunica amenintare. In general, o privire insistenta şi continua deranjeaza.

Realizarea contactului intermitent şi scurt al privirilor indica lipsa de prietenie. Mişcarea ochilor in sus exprima incercarea de a ne aminti ceva; in jos - tristete, modestie, timiditate sau ascunderea unor emotii. Privirea intr-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de interes, raceala. Evitarea privirii inseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.

Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului in situatii in care se simt amenintati, dar o vor cauta in situatii favorabile, exista chiar expresia "a te agata" cu privirea.

Privirea constituie un mod "netactil" de a atinge pe cineva, de unde şi expresia "a mangaia cu privirea".

Pupilele dilatate indica emotii puternice. Pupilele se largesc, in general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micşoreaza ca manifestare a necesitatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate.

Postura/pozitia comunica in primul rand statutul social pe care indivizii cred ca il au sau vor sa il aiba. Sub acest aspect, constituie un mod in care oamenii se coreleaza unii fata de altii cand sunt impreuna. Postura corpului ne da informatii şi despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca.

O persoana dominanta tinde sa tina capul inclinat in sus, iar cea supusa in jos. In general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar uneori şi nelinişte şi preocupare. Pozitia relaxata, inclinat pe scaun spre spate, poate indica detaşare, plictiseala sau autoincredere excesiva şi aparare la cei care considera ca au statut superior interlocutorului.

Posturile pe care le iau oamenii in legatura cu relatia dintre ei cand sunt impreuna se pot clasifica in trei categorii:

1. De includere/neincludere, postura prin care se defineşte spatiul disponibil activitatii de comunicare şi se limiteaza accesul in cadrul grupului. De exemplu, membrii grupului pot forma un cerc, pot sa se intoarca/aplece spre centru, sa-şi intinda un brat sau picior peste intervalul ramas liber, indicand prin toate acestea ca accesul la grup este limitat.

2. De orientare corporala - se refera la faptul ca doi oameni pot alege sa se aşeze fata-n fata (vis-a-vis) sau alaturi (paralel). Prima situatie comunica predispozitia pentru conversatie, iar a doua - neutralitate.

3. De congruenta / necongruenta, postura care comunica intensitatea cu care o persoana este implicata in ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intensa conduce la postura congruenta (similara cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului declanşeaza in acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat in comunicare. In cazul in care exista intre comunicatori divergente de statut, de puncte de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveşte spre interlocutor, nu interactioneaza sub nici o forma.

Comunicarea tactila se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, modul de imbratişare, de luare de brat, batutul pe umar, etc.

Cunoaştem ce semnifica aceste atingeri pentru romani, dar in diferite culturi ele pot comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, inclinarea capului inlocuieşte datul mainii ca salut, in timp ce la eschimoşi acest salut se exprima cu o uşoara lovitura pe umar.

Unii oameni evita orice atingere. Forta şi tipul de atingere depinde in mare masura de varsta, salut, relatie şi cultura.

Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a imbracamintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor şi a altor accesorii vestimentare.

Avem in cultura noastra anumite atitudini privind legatura dintre forma corpului, aspectul exterior şi personalitate. Distingem trei tipuri de fizicuri:

1-ectomorf (fragil, subtire şi inalt);

2-endomorf (gras, rotund, scurt);

3- mezomorf (musculos, atletic, inalt).

Datorita conditionarilor sociale am "invatat" la ce sa ne "aşteptam" de la oamenii apartinand diferitelor categorii. Astfel tindem sa-i percepem pe ectomorfi ca fiind tineri, ambitioşi, suspicioşi, tensionati, nervoşi şi mai putin masculini; pe endomorfi ii percepem ca fiind batranicioşi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet, agreabili, de incredere, prietenoşi, dependenti de altii; pe mozomorfi ii percepem ca fiind incapatanati, puternici, aventuroşi, maturi in comportare, plini de incredere in sine, veşnic invingatori.

Imbracamintea, in masura in care este rezultatul unei alegeri personale, oglindeşte personalitatea individului, este un fel de extensie a eului şi, in acest context, comunica informatii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din jur. Imbracamintea se poate folosi pentru a crea un rol.

Imbracamintea şi accesoriile pot marca statutul social real sau pretins. De exemplu, femeile care acced la o functie manageriala inalta vor tinde sa se imbrace intr-un mod particular (costum sobru din doua piese), purtand accesorii similare celor barbateşti (servieta diplomat).

Imbracamintea non-conformista comunica faptul ca purtatorul este un original, razvratit social, posibil creator de probleme sau artist. Imbracamintea neglijenta este asociata in general, şi mai rar, cu valoarea intrinseca a individului.

Pentru situatii de afaceri este apreciata imbracamintea eleganta şi de calitate dar nu sofisticata.

Igiena personala constituie un factor important. Mirosul "telegrafiaza" mesaje pentru multe persoane, chiar fara a fi conştiente de aceasta. Parfumul puternic, chiar de calitate, atrage atentia intr-un mod neadecvat şi ne sugereaza prostul gust sau anumite intentii.