p2e20el


Realizarea programului de stabilizare macroeconomica s-a dovedit a fi una dintre prioritatile autoritatilor in ceea ce priveste realizarea tranzitiei de la economia centralizata la cea de piata. Puternicele dezechilibre inregistrate la nivel macroeconomic au condus, insa, la un drum anevoios in redresarea economica. Ceea ce este important de mentionat este faptul ca politi ca monetara, in calitate de componenta principala a politicii macroeconomice, s-a dovedit uneori ineficienta ca urmare a slabei reactii a economiei la masurile adoptate, aceasta si datorita lipsei sustinerii din partea celorlalte componente ale politicii de stabilizare. Chiar daca masurile de politica monetara erau orientate in directia sustinerii stabilitatii interne sau externe (in functie de situatie) a monedei nationale, rezultatele s-au dovedit nu de putine ori destabilizatoare, inducand presiuni si mai mari la nivelul preturilor din economie.
Prin complexitatea mecanismelor sale, care de cele mai multe ori cu greu pot fi controlate si chiar contracarate, inflatia s-a dovedit a fi, nu numai la nivelul economiei romanesti, cauza principala a dezechilibrelor, factorul perturbator al economiei in lupta acesteia pentru macrostabilizare. Din dorinta de a reduce presiunile exercitate de liberalizarea preturilor in plan social, la nivelul economiei romanesti s-a adoptat decizia liberalizarii graduale. In timp, insa, aceasta s-a dovedit a fi o masura eronata, efectele concretizandu-se in transformarea inflatiei structurale in inflatie permanenta (de cele mai multe ori chiar de trei cifre), fapt care a indus costuri mult mai mari decat daca liberalizarea s-ar fi bazat pe terapia soc.
Liberalizarea graduala nu a facut altceva decat sa asigure o acomodare permanenta a inflatiei. Efectele imediate s-au resimtit la nivelul productiei, scaderea drastica a acesteia generand si mai multe presiuni la nivelul cererii agregate din economie (si asa excedentara). Chiar daca graduala, liberalizarea preturilor s-a facut simtita nefavorabil in nivelul salariilor din economie, nivelul real al acestora reducandu-se simtitor. Pe langa presiunile generate de cererea excedentara, s-au adaugat si presiunile sociale prin care se solicitau indexari salariale la nivelul cresterilor de pret inregistrate. Toate acestea au condus si la o utilizare ineficienta a resurselor financiare, o parte a acestora fiind directionata catre operatiuni speculative care, in acest mediu incert, pot conduce la rezultate extraordinare (din punct de vedere al rentabilitatii generate).
Elaborarea politicii monetare intr-un astfel de cadru economic era o adevarata piatra de incercare atat pentru autoritatile ce o elaborau, cat si pentru economie, care trebuia sa reactioneze la masurile adoptate.
Stabilirea obiectivului final al politicii monetare trebuia sa evidentieze, in fapt, directia de actiune a autoritatilor monetare, fara, i nsa, a impune implicarea directa pe piata in vederea realizarii lui.
O prima conditie pentru realizarea acestui obiectiv era legata de realizarea restructurarii sistemului bancar, acesta reprezentand, in fond, infrastructura care asigura transmiterea mesajelor monetare la nivelul economiei, de reactia de raspuns a acestuia depinzand reactia economiei. Mai departe, dezvoltarea pietelor monetare si financiare era in masura sa furnizeze bancii centrale instrumentele in baza carora sa poata realiza un control dinamic al ofertei de moneda, care sa conduca la retragerea excesului de lichiditate din economie si, mai departe, la remonetizarea economiei si, implicit, la reducerea presiunilor exercitate asupra cursului valutar, presiuni concretizate in deprecierea rapida a monedei nationale. Efectul imediat al demonetizarii economiei a fost acela al orientarii publicului catre monede mai puternice (cazul cel mai frecvent fiind reprezentat de USD), fenomenul de overshooting al economiei accentuandu-se.
Se impunea astfel ca politica monetara sa fie coerenta, urmarind o corelare stransa cu celelalte componente ale politicii macroeconomice. Chiar daca teoretic se afirma ca rolul central in asigurarea reducerii inflatiei intr-o economie ii revine politicii fiscale, aceasta s-a dovedit a fi de foarte multe ori factorul destabilizator al economiei, tocmai prin faptul ca nu dispunea de o consistenta in timp, care sa asigure o oarecare stabilitate in plan fiscal, dar si din punct de vedere al implicarii statului in economie.
Ponderea destul de ridicata a acestuia la nivelul economiei reale a condus la manifestarea tot mai frecventa a indisciplinei financiare, fapt ce a determinat aparitia arieratelor in economie, cresterea rapida a acestora generand noi presiuni asupra monedei nationale.
De facto, politica monetara a BNR joaca rolul central in cadrul programului de macrostabilizare.
Imposibilitatea previzionarii evolutiei economiei romanesti a condus la implementarea politicii monetare cu o si mai mare nesiguranta.
Dificultati deosebite au aparut in momentul elaborarii programelor de politica monetara. Se punea problema stabilirii directiei de actiune a bancii centrale prin intermediul stabilirii lantului de obiective care sa conduca la asigurarea stabilitatii interne si externe a monedei nationale. Daca obiectivul final era clar stabilit, dificultatile interveneau in ceea ce priveste strategia de realizare a acestuia. Stabilirea obiectivelor intermediare era dificil de realizat, pe de o parte datorita slabei dezvoltari a pietelor si a ritmului lent de

dezvoltare a acestora, fapt ce limita numarul variabilelor macroeconomice pe care Banca Nationala le putea lua in considerare. Ancora nominala (bazata pe devalorizarea controlata a cursului valutar fixat al leului) s-a dovedit a fi total ineficienta. Slaba legatura dintre agregatele monetare (cu o structura rudimentara) si evolutia PIB din economia romaneasca a ingreunat si mai mult determinarea obiectivului intermediar de politica monetara. In acelasi timp, insa, reforma structurala lenta nu prea oferea alte alternative politicii monetare. Astfel ca adoptarea ancorei monetare s-a dovedit a fi singura solutie viabil a pentru asigurarea stabilizarii macroeconomice. Asigurarea controlului masei monetare in sens larg (prin controlul lui M2) a presupus urmarirea directa si controlul evolutiei bazei monetare. Alegerea obiectivului operational a ridicat o seama de probleme, punand Banca Nationala a Romaniei la grea incercare, aceasta fiind nevoita sa-si dovedeasca autonomia in ceea ce priveste adoptarea deciziilor de politica monetara.
Controlul agregatelor monetare trebuia realizat in conditiile existentei unei incertitudini privind evolutia cererii de moneda, factorul primordial care a condus la o evolutie contradictorie a acestora. Pe
intreaga perioada de tranzitie, Banca Nationala a Romaniei a incercat, pe de o parte, sa limiteze cresterea nivelului ofertei de moneda din economie, iar pe de alta parte, in conditiile date ale economiei romanesti, sa asigure o stimulare a cererii de moneda, astfel i ncat sa se elimine fenomenul de dolarizare a economiei.
Controlul agregatelor monetare a fost ingreunat si de faptul ca cererea de moneda era foarte volatila in conditiile economiei romanesti, orice soc generat la nivelul economiei manifestandu-se mult mai puternic la nivelul cererii de moneda.
Chiar daca in perspectiva se urmareste trecerea la tintirea directa a inflatiei, trebuie luata aceasta decizie cu multa atentie, pentru ca de foarte multe ori economia a reactionat mult mai puternic la factorii psihologici generati de reactia publicului, decat la masurile de politica economica. Banca Nationala trebuie sa cunoasca anticipat care vor fi modificarile la nivelul cererii de moneda , pentru ca masurile adoptate sa poata conduce la mentinerea ratei inflatiei in limitele preconizate prin politica monetara bazata pe tinta inflationista. In acelasi timp, aceasta politica trebuie sa fie sustinuta si de o politica fiscala ferma, care sa conduca la mentinerea deficitului bugetar in limitele impuse de institutiile financiare int ernationale. In acelasi timp, trebuie sa se aiba in vedere si faptul ca Banca Nationala trebuie sa excluda categoric monetizarea deficitului bugetar pe baza cumpararii directe de titluri. Chiar daca aceste titluri pot fi utilizate pentru sterilizarea masei monetare, credem ca o alternati va la aceste titluri ar fi titlurile proprii emise de
Banca Nationala, prin intermediul carora sa poata influenta lichiditatea din economie.
Pe de alta parte, politica monetara trebuie sa fie sustinuta de finalizarea politicii de restructurare a economiei, impunandu-se, in primul rand, finalizarea procesului de privatizare si, nu in ultimul rand, eliminarea, chiar daca pare dureros, a societatilor comerciale care isi acopera pierderile pe baza profitabilitatii altor societat i. Altfel spus, trebuie eliminate acele societati care nu fac altceva decat sa sporeasca nivelul arieratelor (si, implicit, al deficitului cvasifiscal) si al creditelor neperformante din cadrul sistemului bancar (fapt realizat in prezent, ponderea creditelor neperformante pe ansamblul sistemului bancar fiind nesemnificativa).