x6k14kk
OBIECTIVE

1. Asigurarea cunoasterii posibilitatilor de organizare a tuturor tipurilor de activitati ce se desfasoara in domeniul comertului.
2. Explicarea principiilor de organizare a activitatii comerciale si a implicatiilor respectivelor principii asupra orientarii si dezvoltarii diferitelor afaceri
intreprinse in domeniul comertului.
3. Prezentarea firmei comerciale ca veriga de baza in derularea activitatii de comert din orice societate.
4. Prezentarea tipologiei firmelor comerciale.
5. Explicarea modului de constituire si functionare a diferitelor firme comerciale.


9.1. Introducere

Pentru desfasurarea in bune conditii a relatiilor de schimb, oricarei tari a carei economie este bazata pe mecanisme de piata ii sunt necesare institutii administrative, juridice, precum si structuri organizationale specifice activitatii economice capabile sa raspunda cerintelor evolutiei societatii contemporane.
Deoarece actul de schimb, prin antrenarea in relatiile de piata a numerosi agenti economici si a divers i parteneri de afaceri, genereaza multiple relatii, tranzactii, instrainari de bunuri economice, crearea structurilor organizationale urmareste constituirea si asigurarea unui cadru propice initierii si desfasurarii activitatii comerciale.
Toate institutiile, organismele, structurile organizationale angrenate in relatii de schimb, de comert se inscriu in ceea ce s-ar putea numi “ansamblul comercial”(aparatul comercial).

9.2. Principiile organizarii activitatii comerciale

Practica comerciala, interna si internationala a permis conceperea, conturarea si statuarea unor principii recunoscute si aplicate in marea lor majoritate. Ele s-au materializat prin includerea in numeroase reglementari legislative. De la tara la tara, de la o etapa istorica la alta, principiile au capatat anumite nuante, tente specifice intereselor dominante si cerintelor societatii. Un pas, urias s-ar putea spune, s-a facut prin acceptarea prioritatii reglementarii internationale (in raport cu reglementarile interne), prin semnarea si ratificarea de catre fiecare stat a unor aranjamente, conventii internationale.

Dintre principalele principii operationale regasite in majoritatea tarilor cu economia bazata pe mecanismul pietei mentionam: legalitatea, pluralismul formelor de proprietate, libera initiativa, concurenta, asocierea s i combinarea, pluralismul organizatoric, specializarea, aria de activitate, profitul, protectia consumatorilor, protejarea mediului si mentinerea echilibrului ecologic.
Legalitatea pretinde constituirea oricarei structuri organizatorice si desfasurarea unei activitati comerciale numai in contextul, in spiritul normelor de drept. Izvoarele juridice, interne si internationale, care circumscriu aria legalitatii, sunt prezente in numeroase norme, cu referire directa sau indirecta la comert.
• Un prim izvor il reprezinta constitutia fiecarui stat. In Constitutia Romaniei, alaturi de mentionarea faptului ca “economia Romaniei este economie de piata”, se regasesc s i alte referiri din care rezulta ca statul asigura libertatea comertului. In acelasi timp, statul are obligatia de a crea conditiile necesare pentru cresterea calitatii vietii, pentru asigurarea unui nivel de trai decent.
• Ansamblul regulilor de drept relativ la actele de comert, la profesiunile comerciale si la societati comerciale formeaza continutul dreptului comercial. Printre regulile de drept cuprinse in acest ansamblu se afla, intr-o pozitie de prim rang, prevederile Codului comercial. Desi in anul 1936 se elaborase, iar in 1938 se promulgase “noul cod comercial roman”, acesta a avut parte de o amanare fara termen a intrarii in vigoare. De aceea, astazi, prin efectul lipsei abrogarii lui in intervalul 1938-1990, in vigoare se afla Codul comercial roman de la 1878, cu modificarile ulterioare. Transformarile de ordin economic, social, tehnic, tehnologic, atat pe plan intern, cat s i pe plan international, au introdus in practica comerciala fenomene, fapte, notiuni care nu se regasesc in continutul Codului comercial si determina aparitia unor interpretari, abordari neinstitutionalizate prin cod. Aria
Codului comercial roman s-a redus si prin abrogarea (din 1990) a unui numar important de articole (77-220; 236).1 Recunoscut si folosit ca izvor juridic, Codul comercial trebuie totusi adus, prin continut, in concordanta cu inceputul si perspectivele mileniului trei, cu necesitatile contemporane si viitoare.
• Demn de remarcat in acest sens, este faptul ca un organism precum
Camera de Comert International a gasit de cuviinta sa raspunda cerintelor amplificarii fenomenului de “comert” prin stabilirea unor coduri specializate pentru practicile loiale
in domeniile publicitatii, promovarii vanzarilor, studiile de piata. Organizatia Mondiala a Comertului are in vedere statuarea unor noi concepte, norme cu arie internationala.
Pluralismul formelor de proprietate semnifica recunoasterea si coexistenta legala a mai multor forme, cai de constituire a proprietatii. Situatia de pluralism o confirma existenta unei multitudini de forme pentru exprimarea celor doua elemente strict necesare definirii conceptului de proprietate - subiectul s i obiectul acesteia. a) Subiectul beneficiar al dreptului de posesie, utilizare, decizie si uzufruct poate fi individul, familia, sociogrupul (extrafamilial), organizatia nationala, organizatia internationala (a individului, indivizilor, a structurilor economice apartinand altei natiuni, altui stat) ori multinationala (prin prezenta simultana in aceeasi structura economica a unor indivizi, grupuri de indivizi, organizatii din mai multe state, mai multe natiuni) in conditiile admise de lege. b) Obiectul proprietatii poate fi concretizat in bunuri, servicii sau orice alta stare admisa de lege in plan intern si international.
Atentia acordata proprietatii in tara noastra se desprinde clar din prevederile
Constitutiei. Orice noua reglementare juridica in materie de proprietate se poate realiza doar printr-o lege organica. In plus, dreptul de proprietate este garantat, iar proprietatea privata este ocrotita, indiferent de tutelar.
Totodata, in Constitutia Romaniei se statueaza si posibilitatea existentei mai multor forme de proprietate. Formele general cunoscute, atat in tara noastra cat si in majoritatea tarilor sunt proprietatea publica si proprietatea privata. In practica economica exista posibilitatea legala de combinare a acestora in diferite variante.
Diversitatea combinarilor va influenta direct dimensiunea pluralismului formelor de proprietate.
• Proprietatea publica aflata la baza constituirii diverselor structuri angrenate in activitatile comerciale atesta faptul ca statul, unitatile administrativ teritoriale (prin organisme ale administratiei publice centrale si, respectiv, locale) sunt subiectii legal beneficiari ai dreptului de posesie, utilizare, decizie si uzufruct.
Bunurile care fac obiectul proprietatii publice, in corespondenta cu prevederile legale, se pot da in administrarea unor structuri stabilite prin lege, dar pot forma si obiectul concesionarii, inchirierii.
• In cazul proprietat ii private dreptul de posesie, utilizare, decizie si uzufruct revine individului ori indivizilor, in calitatea lor de persoane fizice sau juridice.
Persoanele fizice administreaza direct bunurile care fac obiectul acestei forme de proprietate. In situatia persoanelor juridice, administrarea este infaptuita de catre organele prevazute prin lege si in statutul respectivei structuri. Persoanele fizice ori juridice pot concesiona obiectul, sistemul de afaceri, marca in limitele legilor interne si reglementarilor internationale.
• Prin actiunea si efectul dreptului constitutional de asociere, cele doua forme principale ale manifestarii proprietatii se multiplica in variantele specifice proprietatii mixte si in specificitatea proprietatii cooperatiste.
- Forma proprietat ii mixte poate rezulta din urmatoarele cai de actiune posibile:
1) combinarea dintre capitalul privat intern cu cel public intern; deci o combinare a resurselor, a factorilor de productie interni;
2) combinarea dintre capitalul intern si cel extern in variantele: capital privat intern cu capital privat extern; capital public intern cu capital public extern; capital privat intern cu capital public extern; capital public intern cu capital privat extern.
Structurile comerciale constituite pe baza acestor combinari au atat trasaturi comune cat si particularitati izvorate din continutul contractului de asociere sau/si al statutului - acte aflate in dosarul constituirii. Particularitatile se manifesta cu precadere in domeniul drepturilor de posesiune, utilizare, decizie si uzufruct. In masura respectarii normelor legale, toate genurile de formare a proprietatii mixte sunt acceptate si viabile. Ele se pot practica la constituirea unei structuri comerciale pe teritoriul tarii noastre, dar si pe cel al altor state.
- Forma de proprietate cooperatista, nascuta in anul 1844 la Rochdale (in
Anglia) si-a dovedit in timp viabilitatea. Ea imbina elemente ale proprietatii private
(constituirea unei structuri pe baze cooperatiste se face prin aportul sub forma cotelor parti sociale ale membrilor) cu elemente de intr-ajutorare, de interes comun, de aparare s i existenta colectiva in diferite domenii ale activitatii economico-sociale.
Activitatea desfasurata vizeaza atat folosul individual cat si pe cel al grupului
(asociat). De aceea este o imbinare de proprietate individuala (privata) cu elemente de proprietate a grupului. Posesia si utilizarea se intalnesc in variantele comuna si privata, decizia este in comun, iar uzufructul conform statutului.
Deoarece in anul 1844 asocierea a fost a consumatorilor, pentru asigurarea aprovizionarii cu bunuri de consum prin structuri comerciale proprii, cooperatia de consum a devenit, pana la aparitia societatii post-industriale, institutia reprezentativa.
In timp asocierea s-a extins si in domeniul creditului, productiei (agricole, mestesugares ti), serviciilor.
Amploarea miscarii cooperatiste a favorizat infiintarea in anul 1895 a Aliantei
Cooperatiste Internationale. Romania s-a aflat atunci printre membrii fondatori. In tara noastra structurile de tip cooperatist au aparut in secolul al XIX-lea (octombrie
1848 - Brasov, 1852 - Bistrita, 1855 - Braila, 1866 -Musetesti/ Arges , 1867 -
Rasinari/Sibiu, 1873 - Bucuresti -“Concordia” - de genul Pionierilor de la Rochdale).
Printre initiatorii si promotorii acestei miscari in tara noastra s-au aflat: Heliade
Radulescu, Cezar Boliac; C.A. Rosetti, Ion Ionescu de la Brad, P.S.Aurelian, Visarion
Roman, C. Dobrescu-Arges, I. Raducanu.
In epoca contemporana avantajele structurilor cooperatiste au determinat persoane fizice si juridice private sa initieze si sa dezvolte unele structuri care preiau elemente, principii proprii proprietatii cooperatiste (mai ales in privinta constituirii afacerii, posesiei s i utilizarii).
Libera initiativa este o conturare si o consecinta fireasca a existentei, actiunii s i garantarii proprietatii private. Individul, familia, sociogrupul (extrafamilial), organizatiile (nationale, internationale, multinationale) isi valorifica autonomia prin angajarea directa in afaceri, constituirea de structuri comerciale, utilizarea patrimoniului s i a profitului in contextul liberei initiative.
Concurenta. Notiunea de concurenta si, bineinteles, principiul concurentei se pot defini prin luarea in considerare a conditiilor date de manifestarile concrete, a caracteristicilor fiecarei forme, fiecarui nivel. De aceea, in economia reala se poate vorbi doar despre “un grad, un segment de concurenta intr-o situatie, o economie data”2. Acest segment dedus printr-un “ansamblu de date experimentale masoara si traduce emulatia naturala dintre agentii economici, in vederea obtinerii profitului, succesului”3.
• Conceptul de concurenta poate fi abordat la nivel de produs (gradul de substituire a produsului) s i din punctul de vedere al pietei; in timp ce concurentii se pot grupa dupa forta, tipul si etica confruntarii. Prin prisma gradului de substituire a produsului, Philip Kotler4 a decelat concurenta de marca, concurenta la nivel de industrie (sau ramura), concurenta formala si concurenta generica. In concurenta de marca o firma le considera drept concurente pe toate firmele care ofera aceleiasi categorii de consumatori produse, servicii similare la preturi similare, dar sub o alta marca. In schimb, la nivel de industrie (de ramura) concurenta are loc intre toate firmele care ofera acelasi produs ori clasa de produse; adica intre toti producatorii, distribuitorii respectivului produs, cu sau fara marca. Satisfacerea aceleias i nevoi, prin diferite produse, oferite de diverse firme ale productiei sau distributiei plaseaza
in pozitie de concurenta respectivele firme. Concurenta generica rezulta din disputa existenta intre firme pentru atragerea veniturilor consumatorilor. Pentru a identifica concurentii dupa natura pietei, Philip Kotler propune studierea activitatii firmelor care satisfac aceleasi nevoi ale consumatorilor cu ajutorul combinarii analizei de ramura cu analiza de piata, prin intermediul diagramei produs-piata5.
• Din punctul de vedere al fortei, concurentii isi studiaza punctele forte, punctele slabe, ponderea acestor puncte, raportul dintre ele si elaboreaza, in consecinta, strategiile de piata. Confruntarea pe piata poate fi directa sau indirecta. In general se recomanda evitarea “distrugerii” concurentului direct, deoarece daca acesta este un concurent mai slab, salvarea lui este “vanzarea” la alte firme mari, care devin adversari mai puternici. Asemenea “victorii”, de regula duc la aparitia unor concurenti mai puternici.
• Dupa etica manageriala si comportament pe piata se intalnesc concurenti
“buni”, concurenti “rai”, respectiv concurenti pasivi, relaxati; concurenti selectivi, concurenti-tigru sau concurenti imprevizibili6.
• Cunoasterea tipologiei concurentei, a concurentului este o conditie a mentinerii pe piata, a adaptarii la schimbarile mediului juridic, economic. Concurenta
in economie, gratie extinderii si diversificarii neincetate a procesului afacerilor capata din ce in ce mai mult o dimensiune globala. Un asemenea fenomen este sustinut si de circulatia rapida a informatiei economice si financiare. Cresterea competitiei globale are ca factori motrici: schimbarile in inclinatiile consumatorilor; schimbarile tehnologice; dereglementarile; fortele regionale7.
Proprietatea, autonomia, libera initiativa constituie premisele formarii si manifestarii concurentei. Prezenta ei in cadrul pietei determina existenta unei piete cu concurenta perfecta, alaturi de piete cu concurenta imperfecta. Fiecare are caracteristici, mecanisme proprii, legitati specifice. Piata reala a confirmat de mult ca piata cu concurenta perfecta exista mai mult ca tendinta.
• Prin raportare la cadrul legal, la coordonatele eticii manageriale, concurenta apare sub forma concurentei loiale s i, respectiv, neloiale. Ambele au un cadru intern si international tot mai bine delimitat prin institutionalizarea a numeroase reglementari.
- Concurenta loiala exprima relatiile dintre agentii economici desfasurate in spiritul legii cu scopul realizarii profitabile a bunurilor economice, serviciilor care formeaza obiectul activitatii comerciale. Statul roman prin Constitutie asigura protectia concurentei loiale si sanctioneaza practicile neloiale. Prin lege (Legea nr.
11/1991) comerciantii sunt obligati sa-si exercite activitatea cu buna-credinta si potrivit uzantelor cinstite. Legea concurentei (nr. 21) adoptata de Parlament in februarie 1996 si intrata in vigoare de abia in februarie 1997 a adus ca elemente noi bazarea pe principiile dreptului comunitar si reglementarea abuzului de pozitie dominanta, de concentrare, precum si a cartelurilor. In plus, prin noua lege a concurentei s-au institutionalizat doua noi organisme - Consiliul Concurentei si Oficiul
Concurentei.
- Concurenta neloiala este reprezentata, ilustrata prin acele acte sau fapte contrare uzantelor cinstite in activitatea comerciala, industriala, productiva. Ea se manifesta prin folosirea unor mijloace contrare probitatii profesionale, prin actiuni care urmaresc discreditarea partenerilor, dezorganizarea pietei si a concurentilor. In aria concurentei neloiale se regasesc aspecte din domeniul relatiilor dintre salariat si structura economica, financiara unde este sau a fost angajat, in relatiile structurii comerciale cu piata, cu clientii. Faptele care reprezinta concurenta neloiala dupa modul savarsirii pot fi contraventii sau infractiuni. In anumite conditii, faptele de concurenta neloiala prevazute drept contraventii de catre legea penala, pot deveni si ele infractiuni.
Asocierea - Combinarea presupune reunirea a doua sau mai multor persoane fizice sau/si juridice in scopul constituirii unei structuri comerciale prin liberul consimtamant al partilor contractante. Persoanele fizice sau juridice pot avea calitatea de comercianti sau de necomercianti.
Persoanele fizice au capacitatea de a initia si organiza structuri asociative: asociatii familiale, societati comerciale, cooperative si alte forme admise prin lege.
Drept si capacitate de asociere au si persoanele juridice. De obicei, capacitatea acestui drept se concretizeaza in aparitia unei noi structuri (noi persoane juridice) alaturi de existenta si functiunea structurilor sau a persoanelor juridice asociate.
• Asocierea poate fi de tip general sau de tip limitat.
- Asocierea generala se caracterizeaza prin asumarea in comun a responsabilitatii depline pentru conducerea activitatii. Fiecare partener este responsabil personal si nelimitat pentru toate datoriile firmei si, in acelas i timp , prin actele sale poate angaja asociatia in privinta problemelor acesteia. Asocierea generala este convenabila firmelor, intreprinderilor mici. Favorizeaza libera initiativa, deciziile rapide, flexibilitate in conducere, asigura satisfactiile personale. Fata de structura cu unic proprietar, combinarea investitiilor asociatiilor ofera posibilitatea constituirii unei capacitati economice, financiare mai mari. De aceea sporeste si posibilitatea dobandirii de credit. La o atitudine favorabila din partea institutiilor de credit contribuie s i existenta responsabilitatii nelimitate a asociatilor in raport cu datoriile asociatiei. Printre dezavantaje se regasesc: controlul divizat, limitarea capacitatii economice de marimea resurselor partenerilor, angajarea structurii de catre fiecare asociat prin actele desfasurate in sfera problemelor asociatiei. Nici unul dintre asociati nu-si poate transfera interesele fara consimtamantul celorlalti.
- In asocierea de tip limitat unul sau mai multi parteneri au calitatea de partener general, iar ceilalti sunt parteneri “limitati” sau “tacuti”. Responsabilitatea partenerilor “tacuti” nu depaseste marimea investitiilor facute in afacere. In consecinta, aces ti parteneri nu au autoritate in conducerea activa a asociatiei.
Fiecare tip de asociere prezinta avantaje si dezavantaje pentru structura creata.
Asocierea limitata permite partenerilor generali sa obtina un capital suplimentar (de la partenerii limitati) fara a ceda controlul conducerii. Continuitatea structurii este sustinuta prin acceptarea succesorilor partenerilor decedati in randul asociatilor. O anume incertitudine asupra existentei asocierii deriva din participarea sau neparticiparea partenerilor limitati la conducerea afacerilor.
• In perioada pe care o parcurgem, o anumita uzanta capata si asocierea in participat ie. Asocierea in participatie are loc atunci cand un comerciant sau o societate comerciala acorda uneia sau mai multor persoane sau societati, o participatie la beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatiuni sau chiar asupra intregului comert (intregii afaceri). O asemenea asociere nu are personalitate juridica. Forma, intinderea si conditiile asociatiei sunt date sau determinate prin conventia partilor. Asociatii pot stipula ca, in raporturile dintre ei, lucrurile aduse in comun sa li se restituie in natura, iar cand acest lucru nu mai este posibil sa obtina reparatia daunelor suferite. De asemenea, asociatii au dreptul “sa li se dea cont” de lucrurile ce le-au adus in asociatie, despre beneficii si pierderi. Aceasta forma de asociere, in practica, se dovedeste eficienta si, indirect, este recomandata prin unele reglementari legislative.
• Deoarece prin faptele comerciale obiective se recunosc s i fapte care nu se includ in operatiunile de interpunere dar au conexiuni cu activitatea de comert asistam la formarea unor asociatii de comert de catre agenti economici care activeaza in aceeasi ramura (de obicei industriala) in scopul publicarii unor ziare de comert, efectuarii de analize privind problemele pietei, promovarii publicitatii in comun (SUA) etc.
In genere, prin asociere se asigura o sporire a puterii economico-financiare a unei structuri, se creeaza premisele unei capacitati mai mari de raspuns si adaptare la cerintele pietei, crescand, totodata, sansele de mentinere in conditiile accentuarii concurentei.
Asociatiile de comert sunt forme de cooperare, de desfasurare legala a unor actiuni in comun in contextul unor combinari sau integrari verticale ori orizontale, chiar si complexe.
Expresie directa a principiului asocierii sunt lanturile voluntare, grupurile
(specializate sau mixte, complexe). Asocierea este, alaturi de directoratele reunite, combinarile de tip “gentlemen,s agreement” etc., o expresie a formei primare de combinare pentru a asigura mijloacele necesare mentinerii in lupta de concurenta, ori pentru controlarea pietei. Firmele combinate isi mentin identitatea, independenta dar actioneaza impreuna pentru indeplinirea aranjamentelor de lucru convenite8.
• Combinarile superioare, prin care se depasesc dezavantajele combinarilor simple, primare (alunecarea spre situatie de monopol, parteneri refractari) iau forma de trust, fuziune, holding.
- Obiectivele trustului sunt: stabilirea unei politici uniforme, sporirea profiturilor, controlul preturilor, eliminarea concurentei. Toate aceste elemente il orienteaza spre tendinte de monopol si, din acest motiv, in multe tari a fost interzis ca mod de constituire si existenta a unei afaceri.
- Fuziunea, ca metoda de combinare are, in esenta, urmatorul mecanism: o firma achizitioneaza totalitatea actiunilor unei firme sau ale mai multor firme pe care fie le absoarbe in propriul sistem organizatoric, fie le plaseaza intr-o corporatie, o structura dependenta. In urma fuziunii multe firme - proprietate individuala sau asociatii - isi pierd identitatea.
- Holdingul este o combinare de proportii uriase obtinuta prin transferarea titlurilor de garantie, dar cu mentinerea identitatii firmelor atrase9.
Specializarea. Specializarea comertului evidentiaza consacrarea intr-un anumit gen de activitate, limitarea la un anumit domeniu, la o marfa, familie sau sector de marfuri. In acest sens, principiul este regasit la baza fenomenului de diviziune a muncii, a distributiei, a activitatii agentilor economici implicati in fapte, acte de comert. Alaturi de alte considerente principiul motiveaza constituirea structurilor comerciale concordante cu optiunea fiecarui agent economic, a fiecarui comerciant in calitate de persoana fizica sau juridica. Specializarea activitatii comerciale se manifesta si se poate analiza prin operarea cu numeroase criterii.
Tabelul 9.1. Criterii operationale in specializarea activitatii comerciale
• continutul actului de schimb
• obiectul comercializat; merceologic
• natura utilizatorului; consumatorului final
• forma de vanzare
• diverse aspecte juridice
• Prin prisma cont inutului actului de schimb, mai cu seama in comercializarea bunurilor de consum, specializarea se desprinde din existenta unor structuri comerciale pentru: a) comertul cu ridicata (en-gros; wholesale); b) comertul cu amanuntul (en detail; retail) c) comertul de mic-gros (demi-gros; mai rar ca structura independenta; specific aprovizionarii firmelor mici cu amanuntul, intalnit frecvent in Japonia, Franta); d) comertul integrat (orizontal, prin desfasurarea in aceeasi structura organizatorica, atat a comertului cu amanuntul, cat si a comertului cu ridicata; vertical, prin prisma dispunerii verigilor in procesul distributiei, cand o structura
indeplineste simultan functiile comertului cu ridicata si pe cele ale comertului cu amanuntul; un lant voluntar).
• Specializarea dupa obiectul comercializat ofera un evantai mult mai larg pentru optiunile organizatorice ale intreprinzatorilor. Obiectul actelor de vanzare cumparare il poate forma bunul economic, serviciul, forta de munca, capitalul, valuta
in corespondenta cu structurile pietei.
Segmentarea si diversificarea structurilor comerciale dupa obiectul comercial
is i pun amprenta atat asupra tipologiei firmelor, cat si a componentelor structurii lor operative (magazin, depozit, unitate de alimentatie publica, unitate de prestari servicii, etc). Deoarece dupa destinatie, bunurile economice se divid in bunuri pentru consumul intermediar si bunuri pentru consumul final, de obicei se infiinteaza structuri specializate in comertul cu echipamente, instalatii, masini, utilaje, tehnologii, materii prime, combustibili, energie si, separat, structuri destinate comertului cu bunuri de consum (alimentare, nealimentare). Fiecare dintre aceste doua mari segmente ale bunurilor economice pot fi divizate in sectoare, familii, grupe, subgrupe, produse, care sa constituie obiectul si, implicit, nivelul specializarii structurii comerciale. Vor rezulta structuri de tip strict specializat (un produs, o subgrupa), specializat, combinat, general, universal, specifice componentelor operative, dar s i firmelor, ca structuri care inglobeaza unitatile operative.
Mai departe, prin combinarea sortimentului comercializat cu dimensiunea suprafetei unitatii operative si diverse servicii, actiuni promotionale, se ajunge la o multitudine de tipuri, de specializari: magazin universal, magazin general, magazin cu numeroase raioane (departamente), supermagazin, hipermagazin, discount, drugstore, boutique, boutique-choc, superette, magazine populare, etc.
• Un alt criteriu important pentru specializarea afacerii, structurii comerciale este natura utilizatorului, consumatorului final. La bunurile de consum, natura consumatorului se poate contura operand in functie de varsta, sex, ocupatie. Acest criteriu isi afla aplicatiunea cu precadere la nivelul componentelor operative ale unei firme comerciale. El are certe conexiuni cu tehnicile de marketing, cu segmentarea pietei, cu orientarea precisa a afacerii catre un anume segment al multimii consumatorilor.
• La randul lor, forma de vanzare influenteaza crearea unor structuri specializate. Se regasesc firme, case comerciale infiintate pentru comertul prin corespondenta, prin sistemul televanzarii, prin bursa sau licitatie, prin autoservire, prin expunere libera, prin mostre (la nivelul depozitului, prezentarilor la targuri generale sau specializate, etc).
• 5) Din punct de vedere juridic, faptele comerciale obiective se refera la anumite specializari s i subspecializari10: a) operatiuni de interpunere in schimb sau in circulatie, precum: cumparare spre revanzare a produselor, marfurilor; vanzarile de produse; vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau prelucrate; vanzarile de obligatiuni ale statului sau ale altor titluri de credit care se cumpara in vederea revanzarii; operatiunile de banca si schimb (valutar). b) operatiuni caracterizate prin organizarea productiei: intreprinderile producatoare de bunuri; intreprinderile de servicii; agentiile si oficiile de afaceri; structurile de editura, librarie si obiecte de arta in cadrul carora vanzatorul este o alta persoana decat cea a autorului, a artistului; intreprinderile de transport; asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii; asigurarile chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei. c) operatiunile conexe a caror comercializare decurge din caracterul de interpunere sau din organizarea productiei: mandatul comercial (gajul comercial, fidejusiunea, operatiunile la bursa, operatiunile de consignatie); operatiunile de mijlocire in afaceri comerciale; constructia, cumpararea, vanzarea si revanzarea de vase (ambarcatiuni) pentru navigatie interioara si exterioara, ca si tot ce priveste echiparea, armarea si aprovizionarea unei nave; expeditiunile maritime, inchirierile de vase, imprumuturi maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie; depozitele pentru cauza de comert, (se aplica atat depozitelor de marfuri, cat si depozitului casetelor, de exemplu, depozitul facut pentru a concura la o licitatie); depozitele in docuri s i antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warant) si asupra scrisorilor de gaj eliberate de ele.
Aria de activitate este o expresie a liberei initiative a intreprinzatorului, a managerului care actioneaza intr-o economie de piata. Cota de piata s i extinderea ei se urmaresc totdeauna printr-o raportare teritoriala.
Aria de activitate identifica, precizeaza zona teritoriala in care comerciantul are dreptul legal sa-si desfasoare activitatea in calitate de persoana fizica sau juridica, in care o structura comerciala isi manifesta functiile, competent ele si isi asuma raspunderile care ii revin. Acest principiu reflecta gradul de penetratie pe piata interna si/sau externa, puterea economico financiara a unei structuri. Evolutia ariei de activitate indica si tipul de strategie (de mentinere, de restrangere, de expansiune) preconizata si transpusa in practica de o structura comerciala.
In limitele teritoriale ale unui stat suveran pragul superior al ariei de activitate este ansamblul teritoriului respectivului stat s i ca prag inferior o secventa din suprafata celei mai mici unitati administrativ teritoriale. Pentru multe structuri, aria este interteritoriala (interjudeteana). Infiintarea de filiale, sucursale, reprezentante, oficii, agentii, puncte de vanzare-cumparare in afara granitelor exprima o arie internationala de activitate. Aspectul interteritorial datorat fluidizarii granitelor, extinderii euroregiunilor a capatat o exprimare internationala in areale care includ segmente din state limitrofe. Activitatile comerciale in asemenea situatii se desfasoara in conformitate cu reglementarile internationale, care au prioritate, cu normele fiecarui stat din areal, cu angajamentele inscrise in acordul de formare a euroregiunii.
Importanta ariei de activitate este subliniata s i de faptul ca inscrierea
(inmatricularea in Registrul Comertului) reprezinta un criteriu pentru delimitarea clara a atributiilor si raspunderilor unor institutii angrenate in problematica fenomenului comert, precum si a unor organisme create pentru protectia consumatorilor.
Pluralismul formelor organizatorice este un principiu-consecinta a actiunii, aplicarii precedentelor principii (legalitate, libera initiativa, pluralismul formelor de proprietate, asociere-combinare, specializare, arie de activitate). De asemenea, acest principiu are menirea de a evidentia imposibilitatea impunerii unei structuri unice pentru forma si continutul unei afaceri comerciale. In ordonarea acestui pluralism exista in mod cert restrictii, orientari impuse de normele juridice interne si internationale egale in cerinte pentru toti intreprinzatorii interni sau externi.
Detalierea pluralismului va fi desprinsa din continutul paragrafului, capitolelor referitoare la tipologia firmelor comerciale s i a altor organisme implicate in fenomenul-comert.
Profitul reprezinta scopul final al faptelor comerciale, atingerea acestui obiectiv presupunand realizarea unor venituri care sa depaseasca suma cheltuielilor de toate genurile, inclusiv ansamblul impozitelor legale. In consens cu specificul economiei de piata, se manifesta tendinta obtinerii unui nivel maxim al profitului.
Oscilatiile posibilitatilor de functionare, de profitabilitate a capitalului, a afacerii in conditiile concurentei loiale genereaza transferul capitalului de la o activitate comerciala la alta activitate comerciala, de la o ramura a economiei nationale, la o alta ramura. Capacitatea de cumparare a consumatorului final, a utilizatorului din consumul intermediar influenteaza direct dimensiunea afacerii, masa profitului comerciantilor. Treptat, treptat raporturile dintre profitul producatorilor si profitul distribuitorilor, in expresie relativa, vor actiona in directia reducerii unor decalaje existente si pentru armonizarea intereselor. Tipologia profitului, sursele de obtinere si destinatiile lui se prezinta detaliat in capitolul referitor la eficienta.
Protectia consumatorilor exprima, in primul rand, obligatia si gradul de realizare a unui important obiectiv al politicii statului. Obligatia a capatat un caracter international o data cu adoptarea de catre Adunarea Generala a ONU a “Principiilor directoare pentru protectia consumatorilor”. Prin legislatie si educatie se urmareste a crea un cadru favorabil prevenirii si sanctionarii introducerii pe piata a unor bunuri, servicii si tehnici de distributie capabile a aduce prejudicii cumparatorului, de a leza bunele moravuri, relatiile dintre membrii societatii, de a ataca si distruge starea de sanatate a populatiei, de a aduce atingeri drepturilor omului.
In protectia consumatorului, ca varianta si imbinare cu protectia mediului, tinde a se include si conceptul de “poluare morala”. Pe plan international se discuta tot mai frecvent despre anumite fenomene de poluare datorate comportamentului uman, precum: violenta, consumul de droguri, bauturi alcoolice, produse din tutun, atitudinile si actiunile fata de flora si, mai ales fauna, propaganda proviolenta, pro-pornografie, etc. Asemenea fenomene duc la un climat social agresiv, la distrugerea biologica a fiintei umane, la grave dezechilibre in ecosistemele planetei.
Ocrotirea mediului inconjurator, refacerea si mentinerea echilibrului ecologic este un alt principiu important pentru organizarea activitatii comerciale.
• Treptat, ecologia, de la stiinta a ajuns sa devina doctrina, mis care social politica si izvor de drept la nivel national si international. Prin dreptul mediului s-a trecut la institutionalizarea unui nou drept fundamental al omului - dreptul la un mediu sanatos. Exista o stransa legatura cu principiul legalitatii. In intreaga lume, de-a lungul ultimului sfert de veac, din ce in ce mai multe tari au proclamat si inscris in propriile Constitutii un asemenea drept fundamental11. Titularul acestui drept este orice persoana fizica, cu capacitate de folosinta si exercitiu aflata pe teritoriul unui stat (in cazul nostru al Romaniei), permanent sau temporar. Alaturi de drept au aparut, totodata, si obligatii pentru persoanele fizice sau juridice. Natura mediului de
“patrimoniu comun al umanitatii”12 a pretins institutionalizarea obligatiilor agentilor economici, inclusiv a oricarei structuri comerciale. Aria obligatiilor derivate din cerintele legislative interne si, mai ales internationale, se circumscrie urmatorului sistem normativ de principii: principiul prevenirii deteriorarii mediului; principiul precautiei in luarea deciziilor care ar putea afecta mediul; principiul protectiei mediului; principiul conservarii (dezvoltarii durabile); principiul ameliorarii calitatii mediului; principiul poluatorul plateste.
• Avizarea unei afaceri prin Acordul de mediu si desfasurarea ei ulterioara in concordanta cu cerintele acestui sistem reprezinta o coordonata la scara mondiala, o bariera cu efecte superioare barierelor vamale. Prevederile tratatelor s i intelegerilor internationale la care a aderat Romania, Protocolul de la Montreal cu privire la punerea sub control a integritatii stratului de ozon si controlul poluarii transfrontiere, gestiunea deseurilor periculoase, precum si Programele Nationale de Actiune operativa au caracter de norme, izvoare juridice obligatorii pentru orice agent comercial. Pe aceleasi coordonate se inscriu s i prevederile Legii protectiei mediului
(nr. 137/1995), precum si cele ale diverselor acte guvernamentale.
• Racordarea tarii noastre la fluxurile comerciale ale utilajelor, echipamentelor, tehnologiilor, produselor, serviciilor destinate reducerii impactului activitatilor economice asupra mediului a impus, din ce in ce mai mult, alinierea legislatiei de protectie a mediului din Romania la legislatia internationala si, mai ales la legislatia Uniunii Europene. Astfel, sistemul de management ecologic de tip EMAS ISO 14000 conditioneaza exportul si pretinde reconsiderarea tehnologiilor de fabricatie. El se coreleaza cu aparitia si dezvoltarea ofertei de produse, servicii ecologice, de tehnologii “curate”, de utilaje s i echipamente destinate protectiei mediului, reducerii impactului activitatii antropice asupra mediului inconjurator.
Amploarea acestor tendinte rezulta din obiective-orizont precum dimensiunea cifrei de afaceri a Ecoindustriei - 300 miliarde de dolari US, in anul 2000, la nivel mondial sau 350 miliarde dolari US la nivelul Japoniei la orizontul 2010.
• Comertul in general, structurile comerciale in special sunt direct antrenate si responsabile in poluarea naturii si a spiritului, dar si in protejarea mediului, a civismului si gradului de civilizatie. Implicarea are loc prin producerea, distribuirea, comercializarea unei multimi tot mai mari, mai diversificate de bunuri si servicii.
Angajarea intr-o atitudine activa, pozitiva fata de producatori, in ridicarea unor adevarate bariere ecologice in fata tehnologiilor si produselor neecologice reprezinta o obligatie stringenta a momentului. In acelas i timp este necesara o ampla actiune de modernizare a tehnologiilor distributiei inverse, a tehnicilor si tehnologiilor acesteia.
Caracterul semnalizator, de avertizare si restrictie a principiului protectiei mediului (cu subsistemele de principii mentionate) impune comertului parasirea atitudinii de expectativa, de indiferenta, de neangajare. Totodata, latura punitiva a legislatiei interne se cuvine a fi adusa la cote care sa semnifice cu adevarat, in plan pecuniar, civil si penal, efecte eficiente in schimbarea mentalitatii, atitudinii fata de mediu, protectia acestuia.

9.3. Firma comerciala

Etimologic, izvorul notiunii de firma se afla in limba germana. In timp, a fost preluat si de alte limbi (italiana “firma”, franceza “firme”, engleza “sign” etc.), aria sensului economic amplificandu-se. Considerat “cuvant adesea utilizat pentru desemnarea unei intreprinderi”13, “denumire sub care functioneaza o intreprindere”14 si-a amplificat semnificatia prin acceptiunea “forma de organizare a proprietatii care combina factorii de productie intr-o unitate productiva (unitate fizica existenta sub forma de fabrica, antrepozit, magazin universal) in scopul producerii de bunuri sau servicii si vanzarii lor cu un profit”15.
Esenta, evidentierea unei structuri s-a conturat tot mai mult si a permis cristalizarea a doua mari planuri de definire: planul structural-existential si planul identificarii-personalizarii.
• Planul structural-existential sintetizeaza esenta firmei: existenta ca entitate fizica sau juridica angrenata in activitati economico-financiare, de piata, cu o alcatuire de sine statatoare si un patrimoniu propriu in vederea indeplinirii unui anume scop admis prin lege precum si a unor functii. Firma legala, conform incheierii judecatorului delegat ori, dupa caz, conform unei hotarari judecatores ti definitive sau a unei alte reglementari legale, atesta aparitia s i existenta unui agent economic ca structura viabila in diverse acceptiuni organizationale. Acest plan structural se regaseste in reglementari, precum Codul comercial, Legea nr. 31/1990 (completata prin ulterioare ordonante si ordonante de urgenta ale Guvernului) etc.

• Planul identificarii si personalizarii are functia de a asigura perceperea, deosebirea, distingerea agentilor comerciali, a oricaror agenti economici (intre ei) sau din acelasi gen de activitate, a structurilor dintr-o anumita activitate. In aceasta abordare se capata o individualizare, nominalizare indubitabila pentru fiecare agent economic, indiferent de optiunea lui organizationala. Personalizarea se accentueaza prin adaugarea unor embleme s i a altor semne distinctive. Denumirea si emblema se pot reuni in “marca comerciala”, marca distribuitorului inregistrata ca atare la institutii nationale sau internationale si devin un instrument eficient in actiunea de expansiune, in procedura de concesiune (franciza, franchising, business-format). In
Romania, prin Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului firma este privita si reglementata juridic doar in privinta celui de al doilea plan , planul nominalizarii, identificarii, personalizarii. Limitarea la acest mod de abordare ingusteaza analiza continutului si uzantelor conceptului de firma, anuland acceptul de entitate structurala.
Din punctul de vedere al semnificatiei intr-o afacere, firma este sinonima cu
intreprinderea, casa, compania, adica cu o structura organizationala de baza. Firma exprima o organizatie, un sistem, caracteristici specifice definirii conceptului de
intreprindere, cadrului in care se indeplinesc anumite functii. Este agentul care se manifesta pe piata, generand relatii cu mediul extern, precum si cu mediul intern.
In consecinta , orice firma - din punct de vedere organizatoric - se compune din: structura tehnico-functionala si structura operativa. Dimensiunile structurii tehnico-functionale ca numar de persoane si, respectiv ca numar de compartimente depind de amploarea afacerii. Structura operativa se poate limita la un magazin, la un depozit, la o unitate de alimentatie publica, la un hotel etc., dar se poate regasi si sub forma unui lant de magazine, a unor sucursale, a unui numar diferit de unitati comerciale cu amanuntul, de depozite, de unitati prestatoare de servicii, etc.
Firma, ca expresie juridica a afacerii este intruchiparea, de regula, a persoanei juridice, parte responsabila pentru actele si faptele sale in raporturile cu diferitele structuri micro si macroeconomice. Echilibrul macroeconomic presupune prezenta unui echilibru la nivelul fiecarei firmei. Disfunctiunile firmelor afecteaza echilibrul macroeconomic cand fenomenul devine propriu pentru un numar ridicat de firme si se localizeaza, mai ales, la firmele din ramuri cheie ale economiei nationale. Buna functionare a firmelor asigura premisele stabilitatii economice.
9.4. Tipuri de firme comerciale

In practica social-economica, in relatiile de piata se intalnesc s i se confrunta o multitudine de forme ale structurii organizationale, de tipuri sub care exista si se manifesta firmele comerciale.
Ansamblul tipologic al firmelor comerciale apare ca o expresie a cercetarii si analizei firmelor prezente pe piata prin intermediul a diverse criterii si unghiuri de abordare.
Tabelul 9.2. Criteriile utilizate pentru stabilirea tipului firmei
• forma de proprietate
• forma juridica de constituire
• continutul asocierii
• principiul specializarii
• obiectul comercializat; criteriul merceologic

Deoarece un principiu al organizarii activitatii comerciale este pluralismul formelor de proprietate, o prima s i importanta prezentare a tipologiei firmelor comerciale se bazeaza pe forma de proprietate aflata la baza constituirii acestora.
Din acest punct de vedere tipurile cunoscute sunt:
• Firma publica, care este constituita pe baza proprietatii publice si are ca principale forme de manifestare Regia Autonoma, Societatea Nationala, Compania
Nationala etc. Ratiunea acestor firme deriva din diverse considerente. In primul rand ele sunt un mijloc de garantare a interesului general, de exercitare a unui control direct al statului asupra activitatilor care intereseaza siguranta nationala sau a unor sectoare (banci, grupuri industriale) in scopul facilitarii transpunerii in practica a deciziilor economice si politice ale statului, statul avand calitatea de antreprenor.
Uneori ratiunea acestui tip de firma izvoras te din lipsa initiativei private in anumite sectoare ale economiei (de exemplu exploatarile carbonifere). In acelasi timp un asemenea tip de firma reprezinta un mijloc de procurare a unor importante resurse, daca acestea sunt obiectul unui monopol de stat. Firma publica functioneaza pe baza gestiunii economice si autonomiei financiare, pe diferite arii teritoriale: nationala, interjudeteana, interregionala, zonala, municipala, oraseneasca.
• Firma privata este constituita pe baza proprietatii private si se manifesta prin intermediul: firmelor individuale, firmelor unipersonale cu raspundere limitata (cu statut de societate), firmelor societare si a firmelor economiei sociale (cooperative, mutualitati, asociatii). a) In firma individuala nu exista o separare a patrimoniului in patrimoniul firmei
(afacerii) s i patrimoniul (averea) persoanei fizice. Riscurile sunt suportate de ansamblul patrimoniului proprietarului. Resursele sunt limitate, iar existenta, durata afacerii depinde de viata proprietarului si mai rar a familiei acestuia. Conducerea este autocratica. Prin definitie este o firma, conceputa si utilizata pentru maximizarea venitului proprietarului. Caracterul individual (singular) al proprietatii face dificila procurarea de capital suplimentar si limiteaza dimensiunile afacerii. Riscul este ridicat. b) Firma unipersonala cu raspundere limitata, creata din 1985 in Franta iar, dupa 1989, la noi ca o varianta a societatii cu raspundere limitata (cand exista un singur asociat) are un singur proprietar ce dispune de un patrimoniu al afacerii separat de patrimoniul personal (de aici si raspunderea limitata la patrimoniul afacerii). Are la baza libera initiativa in limitele responsabilitatii intreprinzatorului. c) Firma societara are o existenta autonoma, distincta de aceea a asociatiilor, actionarilor proprietari. Capitalul, prin statut, este divizat in parti sociale sau actiuni.
Poate infiinta filiale si sucursale. Sucursala este definita ca “punct de vanzare proprietate a societatii”16 sau ca “intreprindere comerciala care tine de un sediu central fara a dispune de personalitate juridica”17. Filiala are personalitate juridica si dispune de o anumita independenta. Societatea-mama detine peste 50% din capitalul social al filialei si exercita un control direct asupra politicii comerciale. Totusi, filiala nu este subordonata total societatii-mama. d) Firmele unitati ale economiei sociale (cooperative, mutualitati, asociatii) au drept caracteristici responsabilitatea, democratia economica, solidaritatea, demnitatea, libertatea, ajutorul reciproc. La constituirea lor se imbina elemente ale proprietatii particulare private, cu trasaturi specifice proprietatii de grup.
Proprietatea cooperatista, ca una din formele de manifestare expresa a proprietatii, se regaseste in constitutiile multor state precum Franta, Grecia, Italia,
Brazilia, Columbia, Ecuador, Peru etc. In aceste constitutii proprietatea cooperatista se prezinta ca o forma a proprietatii private. In tara noastra posibilitatea existentei proprietatii cooperatiste si a unor structuri constituite pe baza ei se poate deduce din formularea constitutionala “posibilitatea existentei mai multor forme de proprietate”.
Aceasta situatie a generat unele reduceri din atributele proprietatii pentru proprietarii asociati in structuri cooperatiste. Structurile bazate pe proprietatea cooperatista in spiritul sistemului cooperatist de activitate apar sub forma societatilor cooperative.
In Romania, in actuala etapa, exista doua sisteme cooperatiste: sistemul corporatiei de consum si sistemul corporatiei mes tesugaresti. In general, pentru ambele sisteme prin efectul Declaratiei Aliantei Cooperatiste Internationale privind identitatea cooperatista promulgata in anul 1995 sunt comune:
- definirea cooperativei drept o “asociatie autonoma de persoane reunite in mod voluntar, in scopul satisfacerii nevoilor si aspiratiilor lor de natura economica, sociala, culturala, prin intermediul unei institutii detinuta in comun si controlata in mod democratic;
- principiile organizarii si functionarii structurilor organizatiilor cooperatiste: asocierea liber consimtita; caracterul individual al asocierii; constituirea si dezvoltarea patrimoniului cooperatist compus din capitalul social si capitalul de rezerva; caracterul personal al titlurilor nominative de valoare; organizarea si conducerea democratica a organizatiei cooperatiste; prioritatea muncii asupra capitalului; continuitatea miscarii cooperatiste.
- constituirea unor fonduri specifice miscarii cooperatiste pentru: finantarea productiei, a investitiilor (productive, social-culturale, sportive, constructii de locuinte); participarea la beneficii pentru munca prestata si partile sociale depuse; finantarea actiunilor sociale, culturale, sportive; finantarea persoanelor handicapate (in cooperatia mestesugareasca); dispozitia presedintelui cooperativei pentru stimulare, premiere si reprezentare.
A. In sistemul cooperatiei de consum se regasesc cooperativa de consum (Consumcoop) si cooperativa de credit.
• Cooperativa de consum este o asociatie de persoane fizice constituita in mod liber fara discriminare de nationalitate, limba, religie, avere, sex, apartenenta politica sau origine sociala18. Numarul minim al membrilor fondatori care semneaza actul constitutiv este de 15. Capitalul social se formeaza din parti sociale, fiecare parte sociala avand aceeasi valoare. Membrii asociati detin cel putin o parte sociala.
Activitatea se desfasoara, atat in mediul rural, cat si in cel urban, pe raza unei singure localitati sau a mai multora. Organizarea activitatii unei cooperative de consum se efectueaza in spiritul legii cooperatiei de consum, a statutului cadru aprobat de Congresul Cooperatiei de consum si de credit, si a statutului aprobat de adunarea generala a membrilor fondatori. Membrii unei asemenea structuri trebuie sa indeplineasca anumite cerinte - de varsta, de posedare a capacitatii de exercitiu, de domiciliu, de participatiune, de exprimare a vointei si acordului de asociere. In obiectul de activitate al cooperativei de consum se regasesc: activitati de comercializare cu ridicata, cu amanuntul s i prin alimentatia publica a bunurilor de consum si a unor materiale necesare exploatarilor agricole, gospodariilor individuale etc.; activitati de turism intern si international, de prestari servicii hoteliere; activitati de productie, prestari servicii; activitati de achizitionare si valorificare a numeroase produse preluate de la populatie ori agenti economici; activitati de comert exterior prin relatii in cadrul sistemului international cooperatist, dar si in afara acestora; executari de investitii in interes propriu si pentru terti; alte diverse activitati, precum: pregatirea profesionala a personalului, actiuni cultural educative, sponsorizarea a diferite manifestari culturale, sportive, s tiintifice, programe-actiuni de reclama si publicitate.
De remarcat dreptul si capacitatea de participare a societatilor cooperatiste la capitalul altor societati comerciale, dreptul de asociere si cooperare in sistemul cooperatiei cu alte unitati cooperatiste din tara s i strainatate, dar si cu persoane fizice si juridice din afara sistemului.
• Cooperativa de credit se bazeaza pe aceleasi principii specifice cooperatiei. Numarul minim al membrilor fondatori este de 100, cu un numar minim al partilor sociale subscrise stabilit prin statutul-cadru si statutul cooperativei de credit.
Intreaga ei activitate se desfasoara in spiritul asigurarii, apararii si prosperitatii membrilor cooperatori. Atrage si fructifica economiile banesti ale membrilor cooperatori (in principal) si a altor persoane din arealul de activitate. Ofera posibilitatea pastrarii disponibilitatilor banesti ale persoanelor fizice si juridice in conturi deschise la cererea acestora. De asemenea, ofera s i efectuarea operatiunilor
in cont si a operatiunilor de schimb valutar, de prestari servicii bancare, de operatiuni cu caracter financiar-bancar efectuate in mandat. Cooperativa de credit poate contracta imprumuturi de la banci comerciale sau acorda imprumuturi membrilor cooperativei pentru sustinerea productiei agricole si a cumpararii unor componente din sisteme de masuri, a ingrasamintelor etc.
Membrii ambelor tipuri de cooperative se bucura de dreptul primirii unor dividende in functie de varsamintele facute la capitalul social si de rezultatele economice financiare ale cooperativei, in conditiile legii.
B. In sistemul cooperatiei mestesugaresti, specific cooperarii sau asocierii pentru activitati de productie si prestari de servicii se regasesc: cooperativa mestesugareasca, societatea cooperativa mes tesugareasca, societatea cooperatista pe actiuni. In perspectiva se propune a se infiinta consortiul cooperativ mestesugaresc si corporatia cooperativa. Toate acestea se prezinta sub forma unor asocieri voluntare constituite in concordanta cu principiile miscarii cooperatiste internationale, care se organizeaza s i functioneaza conform statutului propriu aprobat de adunarea generala a membrilor ei, statut concordant cu prevederile statutului cadru adoptat de Congresul Cooperatiei Mestesugaresti. Membrii asociati au calitatea de membru cooperator s i pe aceea de lucrator intr-una din activitatile cooperativei. Patrimoniul acestor asocieri se formeaza din parti sociale obligatorii si parti sociale voluntare. Partile sociale obligatorii au o dimensiune valorica stabilita de adunarea generala. Partile sociale voluntare sunt egale cu diferenta dintre suma nominalizata pe cooperatori si salariati s i marimea valorica a partii sociale obligatorii.
Libretele nominale de parti sociale nu se transmit; ele se lichideaza la plecarea cooperatorului sau prin deschiderea succesiunii de catre mostenitori in urma decesului cooperatorului. Membrii cooperatori, pentru partile sociale subscrise, beneficiaza de dobanzi conform hotararii adunarii generale. In plus, mai pot primi o cota parte din beneficiul realizat pentru munca depusa.
Obiectul de activitate al cooperativei mestesugares ti se poate sintetiza in urmatoarele principale activitati: producerea si comercializarea de marfuri
(alimentare, nealimentare, obiecte de artizanat, de cult); activitati de productie specifice persoanelor handicapate; activitati de producere a unor bunuri si executare de lucrari prin cooperare cu alte intreprinderi si in favoarea acestora; lucrari de comanda si prestari servicii pentru populatie si alti beneficiari din tara si strainatate; achizitionari, reconditionari si valori foarte mari de bunuri; import export, schimb de marfa, cooperari internationale.
Eterogenitatea este evidenta. Profilul si amplasarea teritoriala a cooperativei au capacitatea de a limita aceasta eterogenitate, de a sustine specializarea.
• Firma mixta, care reflecta asocierea mai multor intreprinzatori, persoane fizice sau juridice, in calitate de proprietari publici sau privati, interni ori din strainatate
(ca plasament de capital). Proprietatea apartine asociatilor in proportia stabilita prin contract. Raspunderea depinde de forma constituirii juridice a firmei. Se infiinteaza in propria tara sau in alte tari. De aceea, crearea unei asemenea firme pretinde o temeinica documentare asupra viitorilor parteneri, legislatiei interne si internationale, o atentie deosebita in clauzarea contractului si intocmirea statutului (ceea ce este permis intr-o tara, s-ar putea sa fie interzis in strainatate si invers).
Dupa forma juridica de constituire se desprind doua mari tipuri: firma independenta (individuala, asociatie familiala) si firma societara.
In timp ce la firma independenta predomina proprietatea particulara, la firma societara domina proprietatea privata a asociatilor, actionarilor, precum si variante de proprietate mixta. Din punctul de vedere al continutului activitatilor desfas urate, al relatiilor juridice generate, societatea, ca structura organizatorica, poate fi civila sau comerciala.
Caracterul societar, natura societara a afacerii, a firmei - ca una din formele de existenta a firmei - deriva dintr-o comuniune economica, adica dintr-o reuniune a mai multor persoane, in general fizice, numite asociati sau actionari. Acestia contribuie la formarea unui fond social, capital social comun in scopul desfasurarii unei anumite activitati si impartirii rezultatelor obtinute. Societatea este o persoana (juridica de obicei) colectiva, instituita printr-un contract. Ea reuneste mai multe persoane (fizice, juridice) care convin sa puna in comun valori, bunuri, pricepere in scop lucrativ. Bunurile aduse formeaza un patrimoniu separat de patrimoniul fiecarui participant. Patrimoniul destinat exploatarii in comun apartine societatii si este subiect de drepturi si obligatii19. O categorie aparte a acestui gen de organizare a activitatii este societatea comerciala.
Societatea comerciala este reuniunea de persoane fizice s i juridice in calitate de asociati ori actionari, care prin parti sociale, respectiv actiuni participa la constituirea unui capital social in scopul desfasurarii unei activitati concordante cu cerintele legale referitoare la actele de comert s i la impartirea rezultatelor obtinute.
In sfera de cuprindere a societatii comerciale se regasesc: a) persoanele juridice societare care participa la un act subiectiv de comert sau daca faptele de comert in care se angajeaza nu sunt de natura civila; b) firmele societare care intrunesc urmatoarele elemente esentiale: coordonarea factorilor de productie; destinarea productiei catre vanzare; asumarea riscului afacerii; infaptuirea unor operatii de interpunere; desfasurarea activitatii de furnitura, spectacole publice, comisionariat, intermediere - consultanta proprie agentiilor si oficiilor de afaceri; transporturi; asigurari, constructii; fabricare, manufacturare, imprimerie; editare; vanzare a obiectelor de arta, a cartilor; activitatii de vanzare efectuate de depozite; intermedierea intre productie si consum, ca activitate specifica atat comerciantilor cu ridicata, cat si celor cu amanuntul; activitatea bancilor; actiunile interpusilor - in calitate de persoane juridice.
Din punct de vedere al formei juridice de constituire, firma comerciala poate fi: societate in nume colectiv; societate in comandita simpla sau pe actiuni; societate cu raspundere limitata; societate unipersonala cu raspundere limitata; societate pe actiuni (uneori denumite si anonime); societate cooperativa; societate cooperativa pe actiuni.
• Societatea in nume colectiv este o firma in care predomina elementul personal, asocierea unor persoane care s-au acceptat reciproc si-si recunosc diverse calitati individuale. Aportul la constituirea capitalului social se face sub forma partilor sociale. Ca forma de organizare, se recomanda intreprinderilor, firmelor, asocierilor familiale si celor de mici dimensiuni.
• Societatea in comandita. A comandita inseamna a participa cu o suma de bani la o intreprindere (firma) si a asuma raspunderea fata de creditori pentru eventualele pierderi. Persoana asociata care comanditeaza (finanteaza) afacerea si raspunde in limita capitalului adus (aportului) se numeste comanditar. Persoana sau
intreprinderea care se asociaza, la castig si la pierdere, cu comanditarul si raspunde nelimitat fata de creditori pentru capitalul societatii se numeste comanditat. La constituire, aportul se face sub forma partilor sociale, in cazul comanditei simple, si a actiunilor, pentru comandita pe actiuni. Numarul actiunilor vandute catre comanditari este hotarat de comanditati. Este un gen de societate preferat si indicat persoanelor active, care au experienta si un simt comercial, al afacerii. Lipsa de fonduri proprii le mareste angajarea, dorinta de afirmare. Si in acest caz utilizarea acestui tip circumscrie firma mica si mijlocie.
• Societatea cu raspundere limitata este regasita sub doua variante: constituita fara contract, de catre un singur asociat, si prin contract, caz in care, in tara noastra, numarul maxim de asociati este de 50, capitalul social minim de 10 milioane de lei, iar partea sociala in bani este de minim 100 000 de lei. Aportul in natura este limitat la maxim 60% din capitalul social pentru a proteja capacitatea de plata, lichiditatile firmei.
• Societatea pe act iuni, proprie firmelor mari, urmareste atragerea in circuitul economic a economiilor, a disponibilului, in general. Transmisibilitatea actiunilor prin bursa de valori ori alte institutii financiar-bancare asigura o permanenta schimbare a actionarilor, mai cu seama a micilor actionari. Prin circulatia actiunilor se ajunge si la o anume concentrare cu influente asupra conducerii si evolutiei firmei.
De regula, constituirea capitalului social se face prin subscriptie publica. Aceasta nu exclude posibilitatea achizitionarii actiunilor de catre persoanele fizice sau juridice asociate in constituirea unui asemenea tip de firma (constituirea simultana). Prin lege se stabilesc unele restrictii, precum: numarul minim al membrilor, interzicerea negocierii actiunilor depuse ca garantie de catre administratori si cenzori pe durata mandatului lor, criteriile conditionate pentru calitatea de membru fondator etc.
Sistemul societatilor pe actiuni in economia reala se manifesta prin: societate pe actiuni (generic definita si caracterizata mai sus), holding, superholding, grup, consortiu, societate nationala, companie nationala, companie, corporatie, corporatie cooperatista, bursa, societate de gestiune, societate multinationala, lant de concesiune.
- Holdingul este o societate pe actiuni rezultata dintr-un sir de asocieri in vederea infiintarii unei noi structuri independente, intr-un sistem piramidal. Prin transferarea titlurilor de garantie, firma nou creata