Costurile umane ale primei conflagratii mondiale au fost imense: 13.000.000 soldati morti sau disparuti, 14.000.000 civili decedati si peste 20.000.000 raniti. Cheltuielile militare directe ale beligerantilor au reprezentat 331,6 miliarde dolari, pagubele provocate de razboi au fost estimate la 36,9 miliarde dolari, iar datoria de razboi a beligerantilor s-a ridicat la 225 miliarde de dolari.

La Conferinta de pace de la Paris din anii 1919-1920, marile puteri invingatoare (SUA, Franta, Anglia, Italia si Japonia) au incercat sa reglementeze concomitent cu problemele de natura politica si pe cele de natura economica. S-a decis ca tarile invinse sa plateasca reparatii de razboi invingatorilor pentru daunele provocate economiei si pe teritoriile statelor invingatoare. Problema reparatiilor de razboi a creat numeroase divergente intre marile puteri invingatoare si in special intre Franta, pe de o parte, si Anglia si SUA, pe de alta parte. Dupa numeroase discutii la Conferinta de la Londra din 1921 s-a stabilit ca Germania sa plateasca suma de 132 miliarde marci aur in rate anuale de 2 miliarde marci plus o rata anuala de 26% din valoarea produselor exportate. Din aceasta datorie Franta detinea 52%, Anglia 22%, Italia 10%, Belgia 8%, Serbia 5% si Romania 1%.

Problema datoriilor Rusiei tariste ce reprezenta o a doua posibila sursa de refacere a economiilor vest-europene s-a incercat sa fie reglementata la Conferinta de la Geneva -; 1922. Puterile occidentale au cerut delegatiei sovietice achitarea datoriilor rusesti anterioare preluarii puterii de catre bolsevici si restituirea sau acordarea de despagubiri pentru proprietatile straine nationalizate dupa 1917. Rusia sovietica a respins cererile occidentalilor, incheind totodata un tratat cu Germania (Rapallo - 1922) prin care cele doua tari renuntau reciproc la despagubiri de razboi. In 1924 Conferinta de la Londra a adoptat Planul Dawes, care a relansat activitatea economica a Germaniei si stabilea o noua rata, de 2,5 miliarde marci aur. In 1929 este adoptat Planul Young, prin care s-a propus noua suma a despagubirilor la 113,9 miliarde marci aur achitate in 37 de ani in rate anuale de 3 miliarde de marci. Criza economica declansata la sfirsitul anului 1929 a facut ca Planul Young sa nu poata fi dus la sfirsit. Venirea lui Hitler la putere in ianuarie 1933 a insemnat si refuzul platii datoriilor de razboi pe care Germania trebuia sa le plateasca.

Etapele economiei mondiale in perioada interbelica.

Evolutia economiei pe plan mondial a fost direct determinata de consecintele negative ale Primului Razboi Mondial si de evolutia vietii social-politice dintr-o serie de tari europene. Intre 1919 si 1922 a avut loc o ampla actiune de refacere economica si de readaptare a economiei la viata normala, de pace. Din 1924 si pina in 1929 a existat o perioada de avint economic intrerupt brusc in octombrie 1929 de izbucnirea crizei economice care a durat pina in 1933 si a afectat toate statele lumii. Sfirsitul crizei economice marcheaza inceputul unei etape de refacere si avint economic derulata in contextul politic european si international care prefigura o noua conflagratie mondiala (1934 - 1939).

Refacerea economica 1919 -; 1922 s-a caracterizat printr-o criza economica mostenita din anii razboiului, care s-a amplificat in conditiile restructurarilor economice impuse de tranzitia de la o economie de razboi la o economie de pace si de noile reglementari politice impuse de destramarea marilor imperii si aparitia statelor nationale europene.

Problemele financiare au fost deosebit de complicate deoarece in perioada 1914 -; 1918 inflatia accentuata a dus la o maxima devalorizare a principalelor monede europene. Lira sterlina pierduse 27%,freancul francez 63% iar marca germana 98%.

In comertul mondial s-au produs mutatii importante. Anglia a pierdut nave comerciale cu un tonaj de 7,8 milioane tdw, Franta 907.000 tdw iar SUA 389.000 tdw. Piata latino-americana dominata pina la razboi de anglia se orienteaza spre SUA. Germania si Rusia si-au pierdut pozitiile detinute in comertul international.

Divergente se inregistreaza si in legatura cu politica comerciala. SUA era adepta unei politici a liberului schimb, in timp ce tarile europene optau pentru o politica protectionista capabila sa protejeze economiile afectate de razboi.

Incepind cu 1922 economia mondiala inregistreaza primele semne de redresare, productia industriala se apropie de valoarea antebelica, pentru a o depasi dupa 1924. Cea mai mare dezvoltare industriala se inregistreaza in economia americana. Industria constructoare de masini va creste in perioada 1923 -; 1929 cu 53%, industria chimica cu 45%, productia de energie electrica cu 63%. A crescut vertiginos industria bunurilor casnice (frigidere, masini de spalat, aparate de radio). Mitul prosperitatii americane s-a spulberat in 1929, cind incepe criza economica.

In Europa cresterea cea mai spectaculoasa a cunoscut industria germana, puternic sprijinita de marile investitii de capital. In numai trei ani (1924 - 1927) productia industriala a depasit nivelul antebelic, ajungind la 127% fata de 1913. A crescut productia de carbune depasind productia Angliei si a Frantei la un loc. Productia germana era destinata exporturilor pentru a achita datoria de razboi, ceea ce a dus la cresterea spectaculoasa a flotei comerciale care ajunge pe locul 4 in lume.

Franta a avut industria grav afectata din anii razboiului. Revenirea in componenta statului a Alsaciei si Lorenei, controlul unor resurse de pe teritoriul xxxx, orientarea investitiilor catre industriile moderne au creat premisele refacerii economice. In 1924 productia industriala raportata la 1911 reprezenta 118%, in 1926 127%, iar in 1929 143%. Franta era in anul marii crize printre primii producatori de otel si fonta, ocupind locul doi in lume la productia de automobile. In agricultura productivitatea continua sa ramina sub nivelul celei din 1913. Dificultatile economice se reflecta si in comert, unde se inregistreaza deficite, iar ponderea in comertul mondial in 1929 era de 6%, fata de 7% in 1913.

In Anglia refacerea economica a fost lenta deoarece numeroase sectoare industriale -; extractia carbunelui, industria otelului, cea textila si a constructiilor navale -; aveau o tehnologie invechita si nu au beneficiat de credite importante. Acestea au fost directionate catre industriile constructoare de avioane, automobile si industria chimica. In aceste conditii, abia in 1929 productia industriala depasea nivelul anului 1913.

Japonia a cunoscut o inviorare a industriei si comertului mai ales prin dezvoltarea industriei metalurgice, a constructiilor de masini si industriei chimice. Unele ramuri, cum era industria textila, s-au refacut mai greu. Refacerea economica a fost influentata si de politica inflationista promovata de guvernele japoneze, care au generat momente de criza financiara.

In ansamblu, refacerea economica a fost inegala si marcata de numeroase aspecte negative, multe mostenite din perioada razboiului. Instabilitatea financiara ce se manifesta intr-o serie de tari influenteaza la rindul ei negativ avintul economic dintre 1922 si 1929 care in mare parte in Europa este finantat cu credite americane. Desi continua sa detina suprematia in comertul international, Europa are in 1929 o contributie de 53,4%, cu 7,8% mai mica decit in 1913.

Criza economica mondiala

Ultimele zile ale lunii octombrie 1929 marcheaza inceputul crizei economice care a afectat intreaga lume moderna a timpului. Criza a fost intens discutata in literatura economica, avind in vedere dimensiunile si consecintele acesteia. Economistii contemporani au ajuns la concluzia ca la originile crizei s-au aflat problemele monetare care au determinat scaderea masei monetare aflate in circulatie, politica bancilor care, antrenindu-se in jocuri de bursa, au ajuns sa detina mai multe valori sub forma de actiuni si mai putini bani lichizi. Unii economisti americani de azi, printre care si Milton Friedman, considera ca sistemul Rezervelor Federale poarta o mare raspundere prin reducerea masei monetare intr-un moment in care bancile aveau nevoie de lichiditati pentru criza din sistemul bancar care a precedat criza de supraproductie.

In perioada crizei in SUA volumul productiei industriale ajunge in anul 1932 sa reprezinte 53,8% din volumul productiei anului 1928. Pina in 1932 au dat faliment 110.500 intreprinderi industriale si comerciale, iar numarul falimentelor bancare a ajuns la 10.000, somajul afecta 12.000.000 de persoane. In agricultura numerosi fermieri au dat faliment, nemaiavind creditele contractate la banci.

Criza in Europa s-a declansat in 1930 si s-a accentuat in anul urmator prin masiva retragere a capitalurilor americane din economia europeana. Cel mai puternic a fost afectata economia germana, care in conditiile in care marea majoritate a tarilor isi limiteaza importurile, este nevoita sa-si reduca activitatea industriala la 45% din capacitate, generind un somaj de 43%. Veniturile in agricultura scad cu 30%. Criza din sistemul bancar se declanseaza in 1931.

In Franta criza a dus la falimentarea a 1457 de intreprinderi, la reducerea drastica a preturilor in agricultura. Dificultatile din sectorul bancar au fost marite ca urmare a transferarii in strainatate a unor mari cantitati de aur si a deficitului bugetar in crestere.

Anglia a avut mari probleme economice datorita ritmului lent in care s-a dezvoltat economia in primul deceniu interbelic. Criza bancara internationala a creat dificultati Bancii Angliei, celorlalte banci engleze din care au fost retrase milioane de lire sterline, fortind guvernul englez in 1831 sa renunte la etalonul aur in conditiile in care moneda engleza se depreciase cu 30%. Productia de otel si fonta a scazut la jumatate, determinind o scadere maxima a tonajului flotei comerciale.

Incepind din 1932, cind se inregistreaza apogeul crizei, preocuparile pentru iesirea din aceasta grava dezordine economica se intensifica atit in Europa cit si in SUA. Presedintele american F. D. Roosvelt propune un plan de iesire din criza cunoscut sub numele de New Deal. Politica economica a lui F. D. Roosvelt a debutat cu o intensa activitate legislativa in domeniul economic, numai in primele 100 de zile au fost adoptate 70 de legi in domeniul industriei, agriculturii, comertului si sistemului de credit. Bancile au fost inchise, fiind expertizate de specialisti. Pentru refacerea sistemului bancar a fost infiintata “Corporatia de reconstructie financiara” abilitata sa acorde credite bancilor particulare. In domeniul industriei a fost adoptata la 16 iunie 1933 legea pentru refacerea industriei, in agricultura, legea pentru reglementarea agriculturii si ajutorarea fermierilor. In aceste conditii, incepind cu anul 1934 economia americana incepe sa se redreseze, atit in industrie cit si in agricultura, iar in comertul exterior se intensifica relatiile economice atit cu Europa cit si cu America Latina.

In Europa refacerea economica este destul de rapida fiind favorizata de renuntarea la datoriile de razboi dar si de interventia statului in economie. Cresterea pericolului de razboi a dus la intensificarea activitatii economice, indeosebi in domeniul industriei militare si a celorlalte ramuri industriale ce o deserveau. Masive credite au fost orientate spre industriile performante: constructiile de masini, utilaj electric, chimie, aeronautica, petrochimie, metalurgie si siderurgie. In comertul international au fost introduse noi practici, cum ar fi clearingul. Deosebit de dinamica este economia germana, care ajunge sa devina cea mai puternica din Europa si ca urmare a incorporarii in perimetrul sa a Cehoslovaciei si Austriei.

La 1 septembrie 1939 Germania declansa un nou razboi mondial. Se incheia o etapa framintata din punct de vedere economic a Europei, pregatind preluarea suprematiei politice de catre SUA.

v8l8lh