l2c16cn
Definitie: Economia Politica este o stiinta sociala care studiaza dezvoltarea relatiilor sociale de productie in interconectare cu factorii de productie si legile care guverneaza productia, respectiv repartitia bunurilor materiale in societatea omeneasca pe diversele ei trepte de dezvoltare. Totodata Economia Politica este o stiinta istorica deoarece cerceteaza dezvoltarea productiei de la etapele ei inferioare catre etapele ei superioare prin prisma progresului economic. Fata de aceste deziderate Economia Politica se ocupa cu productia materiala in forma sa sociala, istoriceste determinata. Ea se bazeaza pe legi si legitati economice proprii modului de productie, respectiv a formatiunilor socio-economice ce antreneaza dezvoltarea produsului. Legile Economiei Politice sunt legi obiective si oglindesc procesele dezvoltarii economice care se savarsesc independent de contributia vietii omenesti. Intr-o abordare mai larga, Economia Politica studiaza probleme ce afecteaza interesele economice si/sau politice ale diverselor clase si categorii social-umane ce se implica in productie. De aceea, nu poate exista o Economie Politica general valabila tuturor claselor si categoriilor sociale raportate in timp. Fiecare dintre economiile politice: burgheza, proletara, etc., incearca sa se adapteze normelor si motivatiilor social-economice in conformitate cu propriile interese si propriile actiuni a.i. categoriile sociale ce decid luarea deciziei sa devina categorie sociala reprezentativa.
1)Etapele procesului de dezvoltare a conceptului de Economie Politice
Notiunea de Economie Politica este cunoscuta practic din antichitate. Ea a cautat o perfectionare continua prin adaptabilitate la noile conditii si progrese tehnice. De aceea, formarea Economiei Politice este un proces complex si indelungat ce a avut la baza atat dezvoltarea economica a proceselor de productie cat si cresterea complexitatii productiei, respectiv progresul calitativ. Aceste principii s-au armonizat permanent si au cautat sa defineasca notiunile de progres economic prin aprofundarea cunoasterii relatiilor din mediul inconjurator, respectiv motivatia subiectiva a comportamentelor umane. Notiunea de Economie Politica apare in jurul anului 1616 prin aparitia conceptului de istoria gandirii economice. Sintagma Economie Politica s-a impus prin motivarea aspectului progresiv economic asistat de catre „decidenti”. Pe parcursul dezvoltarii conceptului de Economie Politica in literatura de specialitate apar segmente s-au curente ce vin sa sublinieze si sa intareasca notiunea dezvoltarii productiei. Adeptii fiecarui curent doctrinar economic si-au lasat amprenta asupra dezvoltarii notiunii si acestia se numesc „filozofii moralei”. Pe de alta parte, imbinarea segmentului economic cu o conotatie politica ajunge la mijlocul secolului trecut sa cunoasca unele din cele mai mari discrepante ale conceptelor economice ale fiecarei natiuni. Prin dezvoltarea continua a notiunii de Economie Politica se creeaza sisteme economice (adica concepte similare ce vin in ajutorul definirii si caracterizarii notiunii de Economie Politica). Pe o anumita treapta de dezvoltare aceasta s-a desprins intr-o stiinta delimitata clar, iar mai apoi a avut loc detasarea treptata a segmentelor adiacente si concurentiale notiunii de Sisteme Economice care a generat aparitia notiunii generale de Economie cu aplicare directa in dezvoltarea segmentului national productiv, cat si al factorului uman. De aceea, in literatura se mentioneaza ca dezvoltarea notiunii de economie s-a realizat pe etape si pe paliere.

2)Obiectul si definitia Economiei Politice
Conceptul de Economie Politica isi are radacinile in filozofia greaca antica. Acest concept a fost definit prima oara de Aristotel si are la baza sintagma cuvintelor grecesti:”oicos” (casa), „normos” (lege, norma). Treptat termenul intra in circulatia internationala si este consacrat ca atare prin aparitia lucrarilor de specialitate la mijlocul secolului al XVII-lea. Pentru definirea conceptului de Economie Politica trebuie prezentat impactul generat de acest concept in sfera sociala datorita faptului ca precizarea obiectului de studiu urmareste finalitati ce sunt specifice acestei stiinte in decursul vremii. Raspunsul la intrebarea: „Ce este Economia Politica?” si care este obiectul fundamental de studiu al ei, nu este usor de stabilit. Pe de o parte pentru ca in decursul istoriei s-au formulat conceptii diferite si s-au dat definitii diferite pentru acelasi principiu, iar pe de alta parte datorita dificultatii intelegerii precizarilor pe care aceasta stiinta le stabileste pentru urmatoarea perioada de timp. Acest principiu, conduce la ideea subiectivitatii notiunii de Economie Politica. In functie de mentorii vremii distingem mai multe tipologii de Economie Politica: mercantilista, fiziocrata, clasica, neoclasica, liberala, neoliberala, conservatorista, marxista, etc. Economia Politica trebuie se puna in evidenta factorii ce actioneaza asupra proceselor si a fenomenelor date respectandu-se rapoartele de conditionare, interdependenta si/sau functional existenta la nivelul fiecarei societati. Astfel Economia Politica poate fi caracterizata ca o stiinta sociala ce studiaza procesele si fenomenele economice in stransa legatura cu factorii si imprejurarile ce determina productia, repartitia, schimbul, comercializarea, consumul bunurilor materiale si a serviciilor in vederea dezvoltarii societatii prin metode si solutii utile si eficiente ale consumului de resurse, respectiv a mobilului cauzal ce determina consumul, cu implicatie pentru fiecare categorie de agenti economici sau decidenti.
3)Trasaturile Economiei Politice:
Economia Politica este o stiinta teoretica care urmareste si se sprijina pe fapte si intamplari, evenimente intalnite in practica. Principala ei preocupare o constituie explicarea acestor fenomene, concretizarea concluziilor si conceptelor pe suporturi legistice si logistice contribuind astfel la formarea gandirii economice moderne. Din aceasta cauza, dezvoltarea laturii aplicative influenteaza aspectul cresterii economice, respectiv a cresterii rolului teoriei economice pentru activitati productive ca urmare a cresterii complexitatii vietii social-economice si a proceselor de cunoastere specializate. Ca si concept, Economia Politica nu poate fi studiata fara ajutorul unor stiinte conexe, realizandu-se astfel sistemul stiintelor economice (structura economica teoretizata). Aceasta structura cuprinde:Stiinte economice fundamentale: economia politica, economia nationala si internationala, istoria mondiala specializata, stiinte economice tehnico-aplicative: (Stiinte economice specializate: finante, moneda, banca, bursa, gestiunea, merceologia, stiinte economice de ramura: economia industriei, economia agriculturii, economia mondiala, stiinte economice de masurare si functionare: statistica, managementul, marketingul, stiinte economice de margine: econometrie, sociologie economica, cibernetica, inginerie economica.). In anumite concepte si literaturi de specialitate se mentioneaza o alta tipologie de economie cunoscuta ca stiinta economica auxiliara prin care in sistemul economic este introdusa matematica si informatizarea economica. Datorita acestor puncte de vedere se poate spune ca economia se afla in stransa legatura si relatie de colaborare cu stiinte anexe: stiinte politice: ca urmare a faptului ca economia se ocupa cu organizarea sociala si nu face nota discordanta cu partidele guvernamentale; psihologia: deoarece economistii au in vedere aspectul deciziei indivizilor pentru o anumita situatie si intr-o gama variata de raspunsuri; drept: pentru ca deciziile agentilor economici sau a factorilui uman independent si totodata actiunile guvernamentale sunt influentate de restrictiile legii si prin protectia sociala aplicata unor grupuri de indivizi sau colectivitati; istorie: evenimentele actuale privite prin prisma economica au intotdeauna responsabilitate fata de efectele economice anterioare, respectiv evenimentele istorice ce au influentat o anumita perioda pentru o anumita natiune; matematica: analiza, caracterizarea si vizualizarea efectelor economice se raporteaza pe suportul legilor si functiilor matematice care caracterizeaza progresul sau regresul; statistica: efectul realizarii unor progrese vin in ajutorul agentului economic pentru eliminarea notiunii de stoc sau a notiunii de lipsa si totodata prin realizarea progresului tehnico-economic urmarindu-se dimensionarea fenomenelor ce asigura masurarea economica si analiza formatiei numerice; ingineria: productia se realizeaza prin alocare de resurse pentru folosirea acestora in viitor cu consum din rezerva ceea ce implica informarea permanenta asupra cantitatii de resurse, intrucat acestea sunt limitate.