5.1. Repere de reglementare internationala a). Reglementarea internationala a activitatii externe

Distinct de evolutia interpretarii si a continutului legislatiei nationale, precum si de dezvoltarea practicilor nationale, dar in stransa legatura cu acestea, asistam si la consacrarea dreptului colectivitatilor teritoriale locale de a intretine relatii suprafrontaliere, prin norme ale dreptului international public. f3j3jr
Avem in vedere, pe de o parte, sistemul regional european, in cadrul Consiliului Europei, al Uniunii Europene si al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa. Pe de alta parte, ne referim la tratate bi-sau plurilaterale, care leaga doua sau mai multe state europene.
In cadrul organizatiilor internationale regionale europene, este vorba in primul rand , de tratatele internationale multilaterale, adoptate in cadrul Consiliului Europei si al Uniunii Europene. Pentru prima organizatie internationala, exista, alaturi de “Carta europeana a autonomiei locale”, actul general privind autonomia locala, “Conventia -; cadru europeana asupra cooperarii transfrontaliere a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale”, care este axata exclusiv pe aceasta problema. Adoptarea acestui din urma tratat fusese recomandata de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei inca din anul 1966, el a fost deschis spre semnare la Madrid, la 21 mai l980, cu ocazia celei de-a 4-a Conferinta a ministrilor europeni responsabili cu colectivitatile teritoriale locale, si a intrat in vigoare la 22 decembrie 1981, lunga lui geneza fiind rezultatul unui compromis intre state. Exista si o dispozitie in Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale. Pentru Uniunea Europeana, trebuie amintit dreoptul comunitar originar, in special “Tratatul asupra Uniunii Europene” (Tratatul de la Maastricht).
Exista o diferenta de finalitate in cazul celor doua organizatii internationale, intrucat Consiliul Europei se preocupa de idealul democratic, in timp ce, in cadrul Uniunii Europene, politica regionala privilegiaza dimensiunea economica.
Nu trebuie omise nici alte surse ale dreptului international public, si anume angajamentele juridico-politice din cadrul fostei Conferinte pentru Securitate si Cooperare in Europa, precum si actele interne ale organelor Comunitatii Europene si Uniunii Europene.
Astfel, in cadrul Consiliului Europei, dar de aceasta data ca un act intern al acestei organizatii internationale regionale europene, regasim “Rezolutia statutara (94) 3 din 14 ianuarie 1994 a Consiliului Ministrilor, relativa la instituirea Congresului puterilor locale si regionale din Europa”. Desi nu este vorba de un tratat international, ca act intern al unei organizatii internationale prin care se creaza un organ subsidiar, aceasta rezolutie are forta juridica obligatorie, este izvor al dreptului international public.
O referire la cooperarea transfrontaliera a colectivitatilor teritoriale locale gasim in “Declaratia la nivel inalt de la Helsinki” din anul 1992, adoptata in cadrul procesului O.S.C.E. Desi sus-amintita declaratie nu este un tratat international, forta ei juridica nu poate fi insa negata, ea apartinand categoriei “soft-law”, fiind un izvor “sui-generis” al dreptului international public.

b). Reglementarile nationale privind activitatea externa

Cu privire la situatia Romaniei, analiza surselor dreptului intern, porneste firesc , de la Constitutie. Reglementarea constitutionala a autonomiei locale nu particularizeaza nimic despre existenta si exercitarea ei cu privire la actiunea exterioara a colectivitatilor teritoriale locale. In acelasi timp insa, nicaieri Constitutia nu interzice o activitate suprafrontaliera a colectivitatilor teritoriale locale.
Asa fiind, trebuie sa se tina cont de interpretarea contemporana a principiului autonomiei locale si de practica dezvoltata in statele europene, precum si de normele juridice internationale existente in aceasta materie, deci nu se poate nega dimensiunea externa a autonomiei locale. Cu aceasta interpretare, putem afirma ca dreptul colectivitatilor teritoriale locale din Romania de a desfasura o activitate suprafrontaliera este consacrat si garantat constitutional, el trebuind sa fie dezvoltat prin legislatia ordinara.
La aceeasi concluzie se ajunge avand in vedere si spiritul de deschidere internationala prezent permanent in Legea noastra fundamentala, evidentiat mai ales de dispozitiile art. 11 si art.12. Astfel, trebuie deci luate in considerare, pentru definirea constitutionala a autonomiei locale si delimitarea sferei acestei notiuni si normele dreptului international.
In “ Tezele pentru eleborarea proiectului de Constitutie” exista o reglementare la pct.4 din titlul 3, capitolul 3 sectiunea 2. Consiliile locale (cu sensul de autoritati deliberative ale colectivitatilor teritoriale locale) aveau dreptul de a se asocia cu organizatii economice sociale, pentru realizarea si pentru exploatarea unor lucrari de interes comun, precum si dreptul de a stabili raporturi de colaborare cu autoritati locale din alte tari.
Romania este parte la “Carta europeana a autonomiei locale” si la “Conventia-cadru privind protectia minoritatilor nationale”. De asemenea, desi Romania nu a ratificat inca dintre tratatele internationale in cadrul Consiliului Europei, Conventia-cadru europeana asupra cooperarii transfrontaliere a colectivitatilor sau autoritatilor locale, dispozitiile sale nu pot fi, in nici un caz ignorate. Aceste tratate internationale reprezinta deja un standard european, general acceptat in aceasta regiune, la care Romania trebuie, cat de curand, sa se alinieze pe deplin.
Ca o concluzie, dimensiunea suprafrontaliera a autonomiei locale nu poate fi astazi negata. Dimpotriva, avand in vedere tratatele internationale la care ne-am referit, legislatiile interne ale statelor din regiunea europeana, tratatele bi- sau plurilaterale incheiate intre acestea, practica dezvoltata privind participarea la relatiile externe a colectivitatilor teritoriale infrastatale, autonomia locala, la nivel regional european, este un concept care include in mod obligatoriu si cooperarea externa.
Asa fiind, nu se poate sustine ca Legea noastra fundamentala ar avea un caracter anacronic, interzicand participarea colectivitatilor teritoriale locale la activitatea externa. Din contra, spiritul ei modern impune interpretarea sa in corelatie cu valorile europene. De aceea, atata timp cat Constitutia nu neaga colectivitatilor teritoriale locale dreptul de a participa la relatiile externe, singura concluzie la care se poate ajunge este aceea ca acest drept este recunoscut la nivel constitutional, fiind inclus in conceptul, la dimensiunea lui contemporana, de autonomie locala. De altfel, nici nu este menirea unei Constitutii de a contine reglementari cardinale, care sa il ghideze ulterior pe legiuitor. Constitutia noastra a pus, firesc, principiul autonomiei locale, interpretarea acestuia trebuind a fi facuta potrivit interventiilor constituantului si evolutiei conceptiei generale despre autonomia locala.
Concluzia este foarte importanta, deoarece permite afirmarea capacitatii colectivitatilor teritoriale locale, prin autoritatile lor proprii, de a dezvolta o activitate exterioara proprie, in limitele autonomiei locale, capacitate consacrata constitutional, chiar daca in mod implicit.
De aici insa, si reversul medaliei. Fiind o simpla forma de manifestare a autonomiei locale, ea trebuie sa respecte comandamentele superioare, in primul rand caracterul unitar al statului roman. In plus, activitatea exterioara a colectivitatilor teritoriale locale nu poate excede sferei competentelor pe care acestea le au in raporturile juridice interne, adica exclusiv satisfacerea intereselor publice locale, iar nu a unor interese publice nationale, a caror sarcina revine exclusiv statului, prin autoritatile sale.
In egala masura, activitatea exterioara a colectivitatilor teritoriale locale este supusa controlului de tutela administrativa si de asemenea, ea trebuie sa respecte linia generala a politicii externe nationale. Activitatea suprafrontaliera a colectivitatilor teritoriale locale, ca element al autonomiei locale, trebuie desfasurata cu observarea textelor constitutionale referitoare la competentele Parlamentului, Presedinetelui Romaniei si Guvernului in domeniul politicii externe a statului roman, care trebuie respectate de autoritatile administrative ale colectivitatilor teritoriale locale.
In mod normal, principiul constitutional al autonomiei locale, incluzand si dimensiunea externa, suprafrontaliera, ar trebui dezvoltat si sub acest aspect, prin actele normative inferioare, de nivel legislativ si regulamentar. Din pacate insa, dezvoltarile legislative sunt extrem de putine, complet insuficiente. Ele se regasesc in Legea nr. 69/1991 a administratiei publice locale si in Legea nr.151/1998 privind dezvoltarea regionala in Romania.
La nivel regulamentar, gasim tangential dispozitii in H.G. nr, 106/1998 privind organizarea si functionarea Departamentului pentru Administratie Publica Locala si in H.G. nr. 479/1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, mai este in vigoare un singur articol din “Circulara comuna nr.D3/6291 din 26 aprilei 1994 si nr.IV/561 din 3 mai 1994 a Ministerului Afacerilor Externe si Departamentului pentru Administratie Publica Locala, restul fiind anulat de instanta de contencios administrativ, asa cum vom arata ulterior.
Ca o privire generala asupra practicii judiciare in materia dimensiunii exterioare, se observa ca instantele inferioare au fost complet reticiente la ideea autonomiei locale, sub aspectul dimensiunii externe, in timp ce Curtea Suprema de Justitie a inregistrat o evolutie, de la o conceptie rigida, de negare, spre una liberala, de protejare a dimensiunii externe a autonomiei locale, conceptie conforma actelor juridice internationale in materie.
De asemenea, prin unele din tratatele de baza incheiate de Romania cu vecinii sai, sunt prevazute forme de cooperare suprafrontaliera a colectivitatilor teritoriale locale.

5.2. Manifestarea autonomiei locale in plan international.
Autonomia locala si reglementarea ei in constitutiile tarilor Comunitatii Europene.

a). In ceea ce priveste modul de reglementare a autonomiei locale la nivel constitutional al fiecarui stat mebru al C.E., observam o prima distinctie intre statele care au constitutii adoptate inainte de deceniul sase al secolului nostru si cele ce au adoptat constitutii ulterior acestei date .
Astfel, daca constitutiile unor state ca Republica Federala a Germaniei (1949), Regatul Belgiei (1831), Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (1615, 1628, 1679, 1689, 1911, 1949,1958), Republica Irlanda (1937), Regatul Danemarca (1953), nu utilizeaza expres termenul de autonomie locala, in schimb altele care au adoptat constitutii recente: Regatul Spaniei (1978), Republica Grecia (1975), Republica Portugalia (1976), au consacrat in reglementarile lor fundamentale aceasta terminologie.
O a treia categorie o formeaza statele care nu utilizeaza in mod expres o atare terminologie, dar care dispun de o legislatie interna ce contine conceptul de autonomie locala. De exemplu, cazul Frantei. b). Exista in principiu, doua modalitati de recunoastere a autonomiei locale:
- ca regim juridic unic si general;
-ca regim juridic exceptional si particular
In prima categorie se incadreaza acele state care asigura o identitate de tratament juridic comunitatilor locale, utilizand o baza juridica unica.
Constitutia Republicii Grecia reglementeaza organizarea administratiei de stat pe baza unui sistem de desconcentrare, incredintand gestiunea afacerilor locale colectivitatilor locale, care se bucura de autonomie administrativa.
Constitutia Marelui Ducat al Luxemburgului recunoaste comunele formate din comunitati autonome, constituie pe baza teritoriala, posedand personalitate juridica si girand, prin propriile organe, propriul patrimoniu si interes.

In a doua categorie se incadreaza acele state care, prin legea lor fundamentala, avand in vedere particularitatile istorice si lingvistice ale constituirii lor, atribuie un anumit sistem poarticular de autonomie fie comunitatilor locale, fie comunitatilor lingvistice, fie anumitor structuri teritoriale.
Astfel, Constitutia Republicii Italiene, dupa ce consfinteste organizarea statului in regiuni, provincii si comune (art.114), recunoaste pe de o parte, calitatea regiunilor de “organisme autonome” ce dispun de puteri particulare si functii proprii (art.115), iar pe de alta parte, atribuie Sardiniei, Siciliei, etc. forme si conditii particulare de autonomie in termenii unor statute speciale adoptate prin legi constitutionale.
In Spania, exista doua regimuri juridice aplicabile, distinganndu-se intre autonomia comunala, guvernata si administrata de consiliile municipale si comunitatile autonome.
Art.113 pct.1 din Constitutia Regatului Spaniei, recunoaste provinciile limitrofe, avand caracteristici istorice, culturale si economice comune, teritoriile insulare si provinciilor avand o identitate regionala istorica, posibilitatea de a se guverna ele singure prin constituirea in comunitati autonome.
Principalele atributii ale comunitatilor autonome se localizeaza in domenii ca:
- organizarea institutiilor de guvernamant autonome;
- modificarea limitelor comunelor;
- amenajarea teritoriului si urbanismului
- artizanatul
- asistenta sociala.
Atributiile autoritatilor autonome, ce dispun de propriile lor statute sunt departajate si prin stabilirea competentei exclusive a statului in urmatoarele domenii:
- reglementarea conditiilor fundamentale ce garanteaza egalitatea tuturor spaniolilor in exercitarea drepturilor lor constitutionale;
- recunoasterea nationalitatii, imigratiei si emigratiei, statutului strainilor si a dreptului de azil, ca domenii ce apartin in eclusivitate statului.
-relatiile internationale, apararea, sunt de asemenea rezervate competentei de reglementare etatica.
Simpla enumerare exemplificativa a modului de impartire a atributiilor intre stat si comunitatile autonome, releva ca acestea din urma nu exercita competente ce tin de suveranitatea interna sau externa a unui stat.
Este de remarcat si dispozitia de principiu a art. 2 a doua ipoteze din Constitutia Spaniola, in conformitate cu care “Ea recunoaste si garanteaza dreptul de autonomie a nationalitatilor si a natiunilor care o compun si solidaritatea dintre ele”.
In alte cazuri -; Portugalia -; este reglementat un anumit regim politic si administrativ arhipelagului Azorelor si Maderelor bazat pe “caracteristicile geografice, economice, sociale si culturale ale acestor regiuni si pe imemoriabilele aspiratii autonomise ale populatiilor insulare”.
Desi autonomia regiunilor vizeaza participarea cetatenilor la viata democratica a acestora si la promovarea propriilor interese economice si sociale, ea este limitata prin aceea ca “ Autonomia politica si administrativa regionala nu poate atenta la suveranitatea statului. Ea se exercita in cadrul conferit de constitutie”.
Situatia Republicii Franta este oarecum diferita, deoarece, desi Constitutia acesteia din 1958 nu utilizeaza in mod expres termenul de autonomie locala, colectivitatile teritoriale se administreaza liber, prin consilii alese in conditii prevazute de lege. c). Din punctul de vedere al tehnicii juridice utilizate de legiuitorul constituant in consacrarea autonomiei locale, credem ca putem distinge doua sisteme, unul ce consta din simpla enuntare a termenului si altul continand elementele definitorii ale autonomiei locale.
Din cel de-al doilea sistem face parte si Constitutia Regatului Belgiei, care da competenta legii de a reglementa institutiile provinciale si comunale, pe baza urmatoarelor principii:
- alegerea directa a membrilor consiliilor provinciale si comunale;
- descentralizarea atributiilor catre institutiile provinciale si comunale;
- publicitatea sedintelor consiliilor;
- interventia autoritatilor de tutela ori a puterii legislative pentru asigurarea respectarii legii si a protejarii interesului general.
- exercitarea atributiilor consiliilor in limita determinata de interesul provincila si comunal
Exemplele utilizate permit surprinderea contextului constitutional european al reglementarii autonomiei locale la care se adauga concluzia diversitatii modalitatilor de a concepe autonomia locala.
Practic, fiecare constitutie inglobeaza o forma particulara de reglementare a autonomiei locale, ce tine de conditiile istorice ale formarii statului respectiv, de structura acestuia si forma de guvernamant, de coloratura etnica a populatiei si de traditiile si aspiratiile cetatenilor respectivi.
Concluzia lui Henri Oberdorff este ca: “ Aceste diferite constitutii europene, prin demersul lor descentralizator autorizeaza inflorirea unei Europe infraetatica complementar unei Europe a comunitatii de state”.
Desi nu suntem in integralitet de acord cu aceasta afirmatie, avand in vedere ca in marea majoritate a cazurilor autonomiile locale nu exercita atributii de suveranitate interna sau externa, la care se adauga si neutralizarea terminologiei respective in sase din cele doisprezece constitutii ale statelor Comunitatii Europene, doua tendinte se contureaza cu claritate:
1 -; preocuparea statelor de a integra autonomia locala in contextul mai general al principiilor democratice, al participarii comunitatilor locale la afirmarea propriilor interese, tendinta afirmata mai pregnant in legislatia soeciala;
2 -; conturarea conceptului de autonomie locala, dupa deceniul sase al secolului nostru, culminand cu adoptarea “Cartei europene a autonomiei locale”, la Starasbourg, in anul 1985.
Document politic si juridic deopotriva, “Carta europeana a autonomiei locale”, a fost deschisa semnarii la 15 octombrie 1985 si a intrat in vigoare la data de 1 septembrie 1988.
Importanta ei a fost pareciata in felul urmator: “Carta europeana a autonomiei locale este pentru comunitatile locale ceea ce este pentru popoarele europene Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale”
Este de remarcat in acelasi timp, faptul ca, in cadrul primei sesiuni a Congresului Puterilor Locale si Regionale din Europa, desfasurata la Strasbourg intre 31 mai -; 3 iunie 1994, s-a adoptat initiativa pregatirii unei “Carte europene pentru autonomie regionala”, care ar urma sa utilizeze ca model Carta europena pentru autonomie locala.
Scopul principal urmarit de o asemenea Carta, este crearea mecanismelor de realizare si concentrare, in vederea eliminarii dublei impunei si de asigurare a complementaritatii actiunii colectivitatilor locale. In acest context, se recomanda autoritatilor nationale realizarea cadrului juridic corespunzator -; in cadrul dreptului intern -, care sa permita promovarea si aprofundarea cooperarii interregionale si transfrontaliere.

5.3. Activitatea externa a colectivitatilor teritoriale locale

5.3.1. Notiunea de activitate extern a colectivitatilor locale
Alaturi de dimensiunea traditionala a autonomiei locale, care s-a dezvoltat exclusiv pe plan intern, treptat, intai in practica, apoi prin consacrarea normativa, se naste si evolueaza o dimensiune externa, suprafrontaliera, a autonomiei locale in perspectiva integrarii regionale europene. Ea are in vedere capacitatea colectivitatilor teritoriale locale, reprezentate de autoritatile administrative proprii, de a stabili raporturi juridice cu subiecte de drept public care nu fac parte din ordinea juridica interna a statului caruia ele ii apartin.
In principiu, statul are monopolul relatiilor cu societatile politice exterioare, cel putin cu cele cu caracter politic (statele si organizatiile internationale interguvernamentale). Colectivitatile teritoriale locale, in calitate de societati politice infrastatale, nu pot participa la relatiile internationale propriu-zise, clasice.
Relatiile suprafrontaliere ale colectivitatilor teritoriale locale sunt de data relativ recenta. Traditional, singurele relatii suprafrontaliere erau cele de infratire dintre localitati, care isi au originea in infratirile practicate dupa al doilea Razboi mondial intre localitatile din franta si din Germania federala, ca infratiri de reconciliere. Treptat, sub influenta mai multor factori, precum proximitatea geografica, constructia europeana si internationalizarea schimburilor economice si culturale, colectivitatile teritoriale locale incep sa priveasca peste frontiera si sa se stabileasca relatii directe cu omologii lor straini si cu organizatii internationale. Aceasta evolutie a dobandit in ultimul deceniu o importanta deosebita.

In prezent, autorii de drept public sunt unanimi in a recunoaste activitatea suprafrontaliera a colectivitatilor teritoriale locale, ca o dimensiune inseparabila a autonomiei locale. In vederea satisfacerii intereselor publice locale, a caror sarcina o au, autoritatile administrative proprii au dreptul de a actiona nu numai pe plan intern, dar si pe planul extern. Evident insa, actiunea lor externa, in numele si pe seama colectivitatilor teritoriale locale pe care le reprezinta, nu poate privi decat interesele publice locale, deoarece numai acestea o justifica si ele sunt esenta autonomiei locale. Ea trebuie sa respecte angajamentele internationale ale statului si sa nu aduca atingere conditiilor estentiale de exercitare a suveranitatii statului. Cooperarea suprafrontaliera a colectivitatilor teritoriale locale nu poate fi conceputa decat in cadrul autonomiei locale, ea reprezentand tocmai latura externa a acesteia. In doctrina franceza cooperarea suprafrontaliera poarta numele de “cooperare descentralizata”.
Activitatea externa a colectivitatilor teritoriale locale isi revendica o dubla legitimitate. Pe de o parte, o legitimitate politica, inscrisa in prelungirea democratiei locale, iar pe de alta parte, o legitimitate functionala, relevand eficacitatea si exercitiul responsabil al afacerilor locale. Ea izvoraste si din dorinta colectivitatilor teritoriale locale de a-si spori identitatea, imbogatind, in acelasi timp, aria relatiilor exterioare ale statului si asigurand chiar o participare directa a cetatenilor la activitatea externa.
Nu trebuie confundata activitatea externa a colectivitatilor teritoriale locale cu participarea statelor federate la relatiile internationale, potrivit reglementarilor constitutionale, situatie clasica in dreptul international public. Face insa exceptie activitatea externa a statelor federate in relatiile lor cu colectivitatile teritoriale locale din alte state si in sfera cooperarii descentralizate.

5.3.2. Formele activitatii externe ale colectivitatilor locale
Activitatea suprafrontaliera a colectivitatilor locale poate fi clasificata in raport de natura juridica a subiectului de drept cu care ele intra in raporturi. Astfel, aceasta, fara a apartine ordinii juridice a statului din care face parte respectiva colectivitate teritoriala locala, este tot un subiect de drept public. El poate sa fie ori un subiect din dreptul intern al altui stat, ori un alt stat, ori organizatie internationala interguvernamentala.
Dintre aceste trei mari forme ale activitatii suprafrontaliere ale colectivitatilor teritoriale locale, ponderea cea mai mare este data de relatiile lor cu structuri similare din alte state sau cu stabilimente publice infiintate si dependente de acesta. Sub acest aspect, este vorba de subiecte de drept public infrastatale, deci apartinand ordinii juridice interne a altui stat. Este indiferent faptul ca ele sunt colectivitati teritoriale locale sau stabilimente publice dependente de acestea ori ca sunt state federate.
Nu trebuie confundata in nici un caz acasta forma de activitate suprafrontaliera cu situatii intalnite in dreptul international clasic, in care statele federate participa la relatiile internationale traditionale, incheind tratate internationale, avand relatii diplomatice, participand la organizatii internationale si la conferinte internationale.
Prin urmare, se include in aceasta principala forma de activitate suprafrontaliera relatiile intre coelctivitatile teritoriale locale si state federate, stabilimente publice locale sau stabilimente publice teritoriale, din alte state.
Aceste activitati suprafrontaliere ale colectivitatilor teritoriale locale se manifesta sub forma incheierii de acorduri de cooperare si a crearii de structuri comune, existand deci, o forma exclusiva contractiuala si o forma institutionalizata de cooperare.
Cooperarea intre colectivitatile teritoriale locale dintr-un stat si subiecte de drept public infrastatale apartinand ordinii juridice a altui stat este forma de activitate suprafrontaliera, in prezent foarte dezvoltata. Daca initial ea a fost doar tolerata de state, apoi reglementata, ea astazi este incurajata, atat prin actele de drept intern, cat si prin cele de drept international public despre care am facut anterior vorbire.
Cooperarea suprafrontaliera de nivel local a dus la aparitia si profilarea de euroregiuni, adica a asocierilor intre regiuni apartinand mai multor state, deci fara a tine cont de frontierele nationale, pentru rezolvarea in comun de probleme de interes local specifice.
Distinct, trebuie sa amintim crearea de organizatii reprezentative ale colectivitatilor locale si ale autoritatilor lor, care se manifesta pe scana internationala, aspect asupra caruia vom reveni.
Extrem de reticiente insa sunt statele, in ceea ce priveste relatiile colectivitatilor lor teritoriale cu alte state. Spre deosebire de cooperarea intre colectivitatile teritoriale locale intre ele, care este o cooperare orizontala, relatiile intre colectivitatile locale si alte state reprezinta o cooperare verticala. De regula, relatiile cu statele straine sunt rezervate, ca monopol de insusi statul respectiv. Relatiile unei colectivitati locale cu un alt stat se reduc la simple vizite si intalniri protocolare, de curtoazie, intre reprezentantii colectivitatii locale si cei ai statului strain. Spre exemplu, Franta a interzis, printr-o lege din anul 1995, colectivitatilor locale si gruparilor lor sa incheie conventii, de orice natura, cu un alt stat, nici pana atunci neexistand in practica exemple.
Exista insa si unele exceptii, justificate de dimensiunile extrem de reduse ale statului strain, privit, din acest punct de vedere, ca o simpla colectivitate teritoriala locala. Este firesc ca, in cazul microstatelor, cooperarea sa nu poata fi simetrica.
In sfarsit, colectivitatile teritoriale locale intretin relatii directe, sub diferite forme, cu organizatii internationale regionale europene, Consiliul Europei si Uniunea Europeana acestea fiind din ce in ce mai mult interesate de contactele directe cu structurile teritoriale publice infrastatale.
Nu trebuie omisa precizarea ca exista situatii in care cooperarea suprafrontaliera a colectivitatilor teritoriale locale se realizeaza prin implicarea directa in aceste relatii si a statelor, devenind astfel, o cooperare complexa, cu doua categorii distincte de participanti.
Ca o remarca speciala, nu putem sa nu amintim activitatea externa a colectivitatilor locale de peste mari ale unor state europene. Ea este mai mult extinsa ca sfera de competenta, in temeiul reglementarilor interne speciale, mergand pana la incheierea de tratate internationale si participarea la activitatea organizatiilor si conferintelor internationale, la limita dintre cadrul propriu-zis al cooperarii suprafrontaliere si domeniul clasic al dreptului international public.

5.3.3. Relatiile colectivitatilor teritoriale locale cu Consiliul
Europei
Consiliul Europei a dispus, din anul 1961, potrivit Rezolutiei 61 (20) din 13 septembrie 1961 a Comitetului Ministrilor, care a adoptat “Carta Conferintei permanente a puterilor locale si regionale din Europa”, cu revizuirile ulterioare, de “Conferinta Permanenta a Puterilor Locale si Regionale din Europa”, structura cu caracter consultativ, instituita in cadrul dispozitiilor art.17 din Statutul Consiliului Europei . Este pentru prima data cand colectivitatile locale sunt reprezentate pe langa o organizatie internationala.
C.P.L.R.E. asigura participarea puterilor locale si regionale la realizarea scopurilor Consiliului Europei. Ea este, in cadrul C.E., organismul reprezentativ al puterilor locale si regionale din statele membre. Expresia “puteri locale” si “regionale” se defineste pentru fiecare stat potrivit constitutiei proprii.
Obiectivul principal al C.P.L.R.E. este de a face cunoscut Comitetul Ministrilor si Adunarii Prlamentare avizul sau asupra masurilor susceptibile a se repercuta asupra existentei colectivitatilor locale de baza si regionale si de a pune in cauza raspunderea lor fata de populatii si de guverne. De asemenea, ea se informeaza asupra integrarii europene, cu raportare la puterile locale si regionale, si cauta a le interesa pentru idealul unitatii europene si a promova cooperarea lor in domeniile de competenta ale Consiliului Europei, in vederea realizarii obiectivelor acestuia.

C.P.L.R.E. contribuie, conform atributiilor sale si dupa modalitatile determinate de Comitetul Ministrilor, la relatiile Consiliului Europei cu Comunitatile Europene.
Delegatii C.P.L.R.E. trebuie sa fie alesi dintre persoanele dispunand de un mandat electiv in cadrul colectivitatilor teritoriale locale de baza si regionale sau de un mandat de responsabil direct in fata unei adunari locale sau regionale alese sau a unei asociatii nationale a puterilor locale sau regionale.
In anul 1994 Conferinta Permanenta a Puterilor Locale si Regionale din Europa a fost inlocuita cu Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa. Acesta a fost creat prin “Rezolutia statutara (94) 3 a Comitetului Ministrilor relativa la instituirea Congresului Puterilor Locale si Regionale din Europa”, in anexa careia figureaza C.P.L.R.E. Crearea C.P.L.R.E. s-a facut la propunerea Adunarii Prlamentare, tinand cont de propunerile prezentate de Conferinta Permanenta a Puterilor Locale si Regionale din Europa si dupa consultarea organizatiilor reprezentative ale puterilor locale si regionale din Europa, in special “Adunarea regiunilor din Europa” si “Consiliul Comunelor si Regiunilor din Europa”.
C.P.L.R.E. este organ consultativ al Consiliului Europei, de reprezentare a colectivitatilor locale si regionale. Obiectivele sale sunt: sa asigure participarea colectivitatilor locale de baza si regionale la realizarea idealului de uniune al Europei, asa cum este definit de art. 1 din Statutul Consiliului Europei, precum si reprezentarea lor in angajarea lor la lucrarile Consiliului Europei; sa supuna Comitetului Ministrilor propuneri in scopul de a promova autonomia locala si regionala; sa promoveze cooperarea intre colectivitatile locale de baza si regionale; sa mentina, in domeniul competentelor sale, contacte cu organizatiile internationale, in cadrul politicii generale a relatiilor exterioare ale Consiliului Europei; sa lucreze in cooperarea stransa, pe de o parte, cu asociatiile democratice nationale ale colectivitatilor locale de baza si regionale si pe de alta parte, cu organizatiile europene reprezentative ale colectivitatilor teritoriale locale de baza si regionale ale statelor membre ale Consiliului Europei.
C.P.L.R.E. este consultat de Comitetul Ministrilor si de Adunarea Parlamentara asupra chestiunilor care sunt susceptibile sa puna in cauza competentele si interesele esentiale ale coelectivitatilor teritoriale locale de baza si regionale pe care C.P.L.R.E. le reprezinta. Recomandarile si avizele C.P.L.R.E. sunt adresate, dupa caz, adunarii parlamentare si /sau Comitetului Ministrilor fiind communicate acestora pentru informare. C.P.L.R.E. este compus din reprezentanti dispunand de un mandat electiv in cadrul colectivitatilor teritoriale locale de baza si regionale sau de un mandat de responsabil direct in fata unui organ local sau regional ales. Trebuie asigurata reprezentarea echitabila a diferitelor categorii de colectivitati locale de baza si regionale. Fiecare stat dispune de un numar de locuri egal cu cel din Adunarea Parlamentara, la care se poate adauga un numar de supleanti. C.P.L.R.E. poate acorda, la cererea lor, statutul de invitat special delegatiilor colectivitatilor locale de baza si regionale din statele europene care nu sunt membre si care nu poseda acest statut pe langa adunarea parlamentara. Membrii delegatiilor participa la lucrarile C.P.L.R.E. si ale Camerelor, cu drept de a lua cuvantul, dupa autorizarea presedintelui, dar nu au dreptul de vot.
C.P.L.R.E. si fiecare camera isi adopta regulamentul sau interior. Secretariatul C.P.L.R.E. este asigurat de Secretarul General al Consiliului Europei.

5.3.4. Relatiile colectivitatilor teritoriale locale cu Uniunea Europeana
Intr-un stadiu dezvoltat si bogat se afla colectivitatile locale cu organele Uniunii Europene.
Incepand cu anul 1988, Comunitatile Europene, prin Comisia Europeana, au dezvoltat o noua politica regionala, care asociaza colectivitatile regionale la definirea planurilor de dezvoltare regionala care sunt finantate prin bugetul comunitar. Comisia Europeana, creaza in anul 1988 Consiliul Consultativ al Colectivitatilor Regionale si Locale.
Tratatul asupra Uniunii Europene creaza Comitetul Regiunilor, deci asistam la institutionalizarea organului consultativ in materie, fenomen care se inscrie in procesul de democratizare a Uniunii Europene. Acesta a fost dorit de Germania, sustinut de Belgia, dar privit initial cu reticienta de Franta si Regatul Unit, state unitare. Constituirea lui a avut loc in anul 1994.
Comitetul Regiunilor este un organ consultativ pentru problemele locale. El este compus din reprezentantii colectivitatilor teritoriale locale la nivel regional si de baza. Numarul membrilor si repartitia intre state urmeza aceleasi reguli ca in cazul Comitetului Economic si Social, organ de asemenea consultativ. In prezent Comitetul Regiunilor are 222 de membrii. Membrii Comitetului Regiunilor si un numar egal de supleanti sunt numiti, la propunerea statelor membre, de Consiliu, in unanimitate, pe o durata de 4 ani, mandat ce poate fi innoit. Membrii Comitetului Regiunilor nu trebuie sa fie dependenti de nici un mandat imperativ, exercitandu-si functiile in deplina independenta, in interesul general al comunitatii. Statutul lor este similar celui al membrilor Consiliului Economic si Social. Presedintele si biroul sunt desemnati de Comitetul Regiunilor dintre membrii sai, pentru un mandat de doi ani.
Convocarea Comitetului Regiunilor se face de presedinte la cererea Consiliului sau a Comisiei ori Comitetului, se poate reveni din proprie initiativa. Modul de functionare este similar cu cel al Comitetului Economic si Social, cu deosebirea ca regulamentul interior stabilit de Comitetul regiunilor, trebuie supus aprobarii Consiliului statuand in unanimitate. De altfel, Comitetul Regiunilor si Comitetul Economic si Social au o structura comuna din punct de vedere organizatoric.
Atributiile Comitetului Regiunilor sunt consultative. El este consultat in trei categorii de situatii: in mod obligatoriu, in mod facultativ si in mod spontan.
Prin urmare Comitetul Regiunilor ca organ consultativ, emite avize consultative, avize facultative si avize spontane.
Uniunea Europeana dezvolta politici regionale comunitare si coopereaza direct cu colectivitatile teritoriale locale. In anul 1985 a fost introdus, la nivelul politicilor comunitare, conceptul de parteneriat intre Comunitatile Europene si Colectivitatile infrastatale. Reforma din anul 1988 a Fondurilor structurale pune capat unei politici regionale comunitare din care colectivitatile teritoriale locale erau absente. “Fondul European de Dezvoltare Regionala” (F.E.D.E.R.), creat in anul 1975, a fost reformat in anul 1988, garantand participarea autoritatilor locale de baza si a celor regionale. El implica o concentrare intre Comisia Europeana, autoritatile nationale si autoritatile regionale si de baza. In anul 1990 a fost creat “Programul Interreg”, cu scopul de a ajuta regiunile frontaliere sa se pregateasca pentru piata interioara. “Programul Regis”, creat in 1990 vizeaza dezvoltarea economica a regiunilor ultraperiferice.
Ca un alt aspect al relatiilor directe dintre colectivitatile teritoriale locale si Uniunea Europeana, numeroase regiuni sunt reprezentate la Bruxelles, unde au deschis birouri, delegatii sau antene, unele individual, altele in asociere, chiar cu structuri din alte state. Regiunile si-au creat astfel structuri de lobby pe langa administratia comunitara. Teoretic, aceste “antene” sau “ambasade regionale” reprezinta numai birouri de documentare pentru uzul alesilor regionali, dar in realitate sunt structuri prin care regiunile negociaza direct cu organele comunitare.

5.3.5. Reglementarile nationale privind relatiile colectivitatilor teritoriale locale cu organizatii internationale regionale europene
Cat priveste dreptul intern roman, doar Legea nr. 15/1998 privind dezvoltarea regionala in Romania gasim, in art.2 lit.d), intre obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala in Romania, participarea regiunilor de dezvoltare la structurile si organizatiile europene care promoveaza dezvoltarea economica si institutionala a acestora, in scopul realizarii unor proiecte de interes comun, in conformitate cu acordurile internationale la care Romania este parte.
Nu exista pana in prezent solutii jurisprudentiale nationale.