l7m23mq

I Continutul si tra saturile negocierii comerciale

Negocierea comerciala este o forma particulara de negociere purtata
intre un vanzator si un cumparator, de cele mai multe ori in calitate de reprezentanti ai unor intreprinderi, cu scopul de a incheia un acord. Acest acord poate lua diferite forme: act de vanzare - cumparare, contract, conventie, comanda, parteneriat, etc.

Negocierea comerciala se bazeaza pe existenta unui produs si a unei nevoi pe care acesta o poate satisface. Produsul, conform lui
Philip Kotler, se refera la bunuri materiale ( echipamente, alimente, etc.), servicii ( turism, reparatii, etc.), persoane ( imaginea lor - exemplu Gheorghe Hagi pentru Coca - Cola, BMW, etc.), locuri
( Vama Veche, Bran, etc.), organizatii ( Green Peace) si idei
( planificar e familiala, asigurare de viata , etc.), care sunt oferite pe piata pentru a fi achizitionate, utilizate si consumate cu scopul de a satisface o nevoie sau o dorinta.

Acordul pe care il presupune negocierea c omerciala contine livrarea produsului si contravaloarea acestuia, exprimata cel mai adesea sub forma monetara si care este insotita de o serie de conditii - termene si conditii de plata si de livrare, servicii post - vanzare, obligatii contractuale, etc.
In literatura se intalneste si notiunea de negociere de afaceri in loc de cea c omerciala , care se defineste ca oportunitatea pe care o are o parte implicata in negociere de a-si realiza un obiectiv prin
intalnirea fortuita sau provocata a intereselor proprii cu cele ale unui tert - individ, intreprindere, organizatie.

Negocierea comerciala are o serie de trasaturi:

1. Orice negociere comerciala are ca obiect un produs cu diverse atribute - pret, calitate, termene, conditii de plata, garantii, etc.
Prezenta produsului determina ca negocierea comerciala sa cuprinda aspecte tehnice.


2. In afara datelor tehnice, negocierea comerciala contine date economice (pret, termene, posibilitati de finantare, etc.), tehnologice
(diverse specificatii, servicii asociate, etc.) si juridice (clauze contractuale). Consecinta acestora o reprezinta necesitatea unor competente diverse si implicit a unor specialisti in aceste domenii.

3. Negocierea comerciala determina aparitia unei solidaritati intre vanzator si cumparator in ceea ce priveste indeplinirea obiectivelor lor. Chiar daca fiecare isi doreste ca tranzactia sa se incheie avantajos pentru sine, dorinta de fidelizare in timp a relatiilor dintre cei doi parteneri face ca sa se manifeste o preocupare pentru interesele celeilalte parti. De obicei, negocierea comerciala are o orientare mixta (si distributiva si integrativa), bazata pe impa rtirea satisfactiei intre parti, chiar daca aceasta impartire poate fi asimetrica. Intr-o astfel de negociere cel mai adesea se considera ca fiind mai valoroasa asigurarea unei surse permanente de aprovizionare sau de vanzare, decat un castig obtinut printr-o pierdere provocata celeilalte parti.

4. In general, negocierea comerciala este preocupata de o relatie pe termen lung, bazata pe repetitivitatea contactelor dintre parteneri. De aceea, intre parteneri nu trebuie sa prevaleze aspectul competitiv.

5. Negocierea comerciala pune in contact, adesea fata in fata, pe vanzator si cumparator (de cele mai multe ori in calitate de reprezentanti ai unor intreprinderi). Ambii cunosc tehnicile de negociere, folosesc acelasi limbaj, au principii de negociere si valori asemanatoare, chiar daca actioneaza de pe pozitii diferite.

6. Intre participantii la negocierea comerciala exista o interdependenta, care ii uneste in mediul economic in care actioneaza. Aceasta interdependenta duce la luarea in considerare a posibilitatilor interlocutorilor.

II Asema nari si deosebiri intre vanzator si cumpara tor

In literatura apar deseori subliniate deosebirile dintre vanzator si cumparator bazate pe mai multe argumente, cum ar fi: rolul cumparatorului in intreprinderi este subestimat fata de cel al vanzatorului. Acest fapt se datoreaza pozitiei pe care o ocupa departamentele de vanzare si cumpa rare in organigrama
intreprinderii. De asemenea, se manifesta si un aspect subiectiv, legat de faptul ca in viata cotidiana fiecare exercita calitatea de cumparator si apare tendinta de extrapolare a acestui comportament si in ceea ce priveste domeniul afacerilor. Altfel spus, toata lumea se pricepe la cumpa rari, ceea ce duce la considerarea inutilitatii cumparatorului.

In schimb, utilitatea vanza torului nu este contestata de nimeni, acesta putandu-se bucura de o autonomie destul de mare, adesea trebuind sa dea socoteala pentru activitatea lor doar conducerii
intreprinderii.

in timp ce vanzatorul este specializat, concentrandu-se doar asupra produselor intreprinderii pe care le cunoaste atat din punct de vedere tehnic, cat si comercial, cumpa ratorul este adesea un generalist. Cumparatorul este implicat in achizitia unui numa r mare de produse, pe care nu le cunoaste in detaliu, cererea pentru ele venindu-i din diverse departamente ale intreprinderii. Ca atare, pozitia cumparatorului este mai complicata, trebuind sa obtina produsele solicitate de beneficiarii acestora atunci cand acestia au nevoie de ele sau sa faca cel mai bun compromis intre cost, termene si calitate.

in general, raportul de piata este in favoarea cumpa ratorului
(piata este a cumparatorului, cumparatorul este "rege"). Acest fapt face ca vanza torul sa nu stie niciodata cu siguranta daca va realiza vanzarea, in timp ce cumparatorul cunoaste cu certitudine daca va cumpara sau nu.

Ca atare, cumparatorul este interesat de multiplicarea surselor de aprovizionare (la rgeste concurenta). El convoaca, consulta, asculta , compara, isi face cunoscute nevoile, fara insa a-si dezvalui motivatiile de cumparare.

Dimpotriva, vanzatorul este interesat de ingustarea concurentei, pentru a prinde contractul (a incheia tranzactia). El trebuie sa faca din oferta lui una speciala sau diferita de c ea a concurentilor, avand sarcina de a descoperi motivatiile cumparatorului.

in exercitarea meseriei lor cei doi sunt supusi unor constrangeri diferite. Astfel, cumpara torul nu este evaluat dupa niste criterii cantitative (de genul cate cumpa rari a efectuat intr-o anumita perioada), ci se supune constrangerilor de costuri si bugete, pentru asigurarea sigurantei aprovizionarii. Dimpotriva, activitatea vanzatorului este evaluata pe baza unor criterii destul de precise
(numar de vanzari, cifra de afaceri de realizat, obtinerea unei anumite cote de piata, rentabilitatea tranzactiilor efectuate, penetrarea pe anumite piete, etc.).

In plus, in raport cu propria intreprindere, cel mai adesea cumparatorul ramane in aceasta, in timp ce vanzatorul este cel care se deplaseaza. Acest fapt determina ca teoretic sa apara un avantaj pentru cumparator, insa judecarea lui se coreleaza cu alte aspecte - genul de vanzare, conjunctura, gradul de concurenta, intensitatea nevoii cumpa ratorului, marimea intreprinderilor, etc. Daca facem analogie cu sportul, cumpa ratorul este asimilat portarului, deoarece adesea jocul lui este static, in timp ce vanzatorul este atacantul central, care trebuie sa marcheze golurile prin manevre tactice, bazate pe viteza de reactie si de executie. Aceasta inseamna ca vanzatorul ocupa o pozitie ofensiva in relatia cu cumpa ratorul, trebuind sa faca propuneri, sa convinga si sa obtina comanda. diferentierea dintre cei doi parteneri rezulta din neintelegerile dintre ei, marcate de relatiile anterioare, care duc la aparitia unor stereotipuri, ce mentin intre ei o anumita neincredere. Vanzatorului ii sunt asociate de catre cumparator o serie de atribute negative: manipuleaza, exagereaza , promite fara a se tine de cuvant, inseala , etc. La randul lui vanzatorul considera ca si cumparatorului i se pot atribui caracteristici negative, cum ar fi: pune la incercare, face presiuni, practica santajul, etc.

Toate cele mentionate sunt argumente care deosebesc pe cumparatori de vanza tori. Aceste deosebiri sunt justificate de motivatiile, criteriile de evaluare, constrangerile, etc. diferite la care sunt supusi.

Totusi, faptul ca si unii si altii se supun acelorasi reguli ale negocierii, la aceleasi tehnici in timpul procesului de negociere cu scopul de a ajunge la rezultatele dorite, fac sa apara si asemana ri intre ei.

Ambii sunt implicati in negocierea comerciala, care cel mai adesea ii pune fata in fata. In aceasta calitate ei cunosc si aplica aceleasi principii ale negocierii, insa de pozitii diferite si cu interese diferite.
Cei doi reprezinta o interfata intre propria intreprindere si mediul extern acesteia, actionand ca reprezentanti ai ei.

Pentru a-si exercita activitatea cei doi au nevoie de informatii despre piata, concurenta, tranzactiile incheiate, evolutia preturilor, etc.
Aceste informatii le dau putere si le intaresc statutul. De asemenea, ambii au nevoie de siguranta . Cumparatorul isi manifesta aceasta nevoie atat in relatie cu vanzatorul, cat si cu beneficiarii produselor pe care le achizitioneaza. Siguranta vanza torului este legata de incertitudinea rezultatului cu care se incheie intalnirea cu cumparatorul, fiindu-i necesara pentru apararea propriei pozitii. In plus, vanzatorul si cumpara torul au nevoie de prestigiu pentru a-si desfas ura eficace profesia. Ei trateaza afaceri importante, care implica mari sume de bani prin decizia de incheiere sau de respingere a unui acord.

III Negocierea cumpara rii

Procesul de cumparare cuprinde trei etape:
- etapa anterioara cumpararii;
- etapa cumpararii propriu - zise;
- etapa post - cumparare.

III.1 Etapa anterioara cumpararii

In etapa anterioara cumpararii sunt necesare informatii interne (care provin din intreprindere si se refera la un produs ce trebuie achizitionat) si externe (care privesc pe furnizorii susceptibili sa detina produsul solicitat).

Informatiile interne au ca scop definirea cumpararii, respectiv conturarea ideii des pre produsul necesar intreprinderii. Intrucat definirea cumpara rii are la baza cunoasterea cererii reale pentru un produs, formulata de un departament al intreprinderii, este necesar ca mai intai sa se exprime nevoia (fie in scris, fie verbal) pentru acel produs. Acest lucru este util, deoarece de cele mai multe ori, cumparatorul nu cunoaste natura exacta a produsului sau modul de folosire a acestuia. Nevoia pentru produs poate fi formulata de un utilizator al produsului sau de un prescriptor.

Pe baza nevoii exprimate in intreprindere, se definesc parametrii de cumparare, pe baza carora se stabilesc criteriile de cumparare si de alegere. In general, se apreciaza ca o nevoie a intreprinderii se exprima pe baza a patru parametri: calitate, cantitate, pret si termene. La randul lor , fiecare din acesti parametri cuprind criterii de cumparare, care sunt ierarhizate in obiective ale cumpararii.

Parametru calitate poate cuprinde criterii de tipul performanta,
intretinere, service post - vanzare, termen de garantie, norme, etc. care pot fi ierarhizate la nivelul intreprinderii (de exemplu, se pot considera ca fiind importante in ordine descresca toare performanta, service -ul post - vanzare si termenul de garantie).

Cantitatea cuprinde o serie de criterii, cum ar fi: cantitate bruta/neta , cantitate partiala/totala , cantitate planificata, cantitate la cerere, cantitate in serii economice, etc., care pot fi ierarhizate potrivit intereselor intreprinderii.

In ceea ce priveste parametru pret, acesta cuprinde criterii de genul: clauza de ajustare, aconturi, cheltuieli financiare implicate de obtinerea banilor necesari pentru a pla ti pretul, modalitatea si conditiile de plata, etc. pe care intreprinderea le ordoneaza in functie de situatia sa.

Termenele, ca parametru al nevoii, au o larga diversitate: termen de livrare, termen de receptie, termen planificat, termen de plata, etc.
Intreprinderea poate proceda la o ierarhizare a acestora, la fel ca in cazul celorlalti parametri anterior.

Fiecare criteriu de cumparare poate fi ponderat, functie de importanta fiecaruia, prin consultarea cumparatorului cu toate celelalte persoane din intreprindere care participa la formularea nevoii. In acest fel, se castiga timp pentru realizarea operatiunilor de cumparare si se evita problemele care ar putea aparea ulterior cumpararii datorita lipsei de dialog cu persoanele interesate de produs.

Informatiile externe necesare in etapa anterioara cumpararii sunt utile pentru prospectarea furnizorilor, cu sc opul cunoasterii ofertelor lor potentiale.
In acest sens, cumparatorul trebuie sa studieze piata furnizorilor, pentru a descoperi daca cererea sa poate fi satisfacuta de furnizori.
Cumparatorul trebuie sa observe daca ofertele potentiale de pe piata furnizorilor pot satisface cererea sa sau care sunt constrangerile pe care le presupune obtinerea produsului.

Pot aparea mai multe situatii, care pot sa mearga de la gasirea produsului dorit, pana la punerea sub semnul intreba rii a oportunitatii cumpararii, fiind necesar un timp de gandire pentru a evalua consecintele abandonarii cumpararii sau a realiza rii unor modificari ale cererii pentru produs, obiectivul urmarit fiind de a la rgi cat mai mult concurenta.

III.2 Etapa cumpararii propriu - zise

Aceasta etapa incepe prin formularea cererii de catre cumparator si se incheie prin acordul dintre cele doua parti (cumparatorul si vanzatorul), fiind caracterizata prin rigoare si formalism.

In primul rand trebuie sa se realizeze consultarea furnizorilor, care poate sa se realizeze in mai multe moduri, in functie de criteriile de cumparare si de situatia pietei furnizorilor, si anume:

1) cand exista mai multe criterii de cumparare ordonate ierarhic si piata furnizorilor este caracterizata prin concurenta se procedeaza la lansarea unei cereri de oferta deschisa, cu scopul de a largi cat mai mult posibil concurenta;

2) cand exista mai multe criterii de cumpa rare ierarhizate si piata furnizorilor nu se caracterizeaza prin concurenta se poate lansa o cerere de oferta restransa, adresata doar acelor furnizori care sunt susceptibili sa realizeze produsul cautat;

3) cand exista un singur criteriu de cumparare (in general, pretul) se procedeaza la adjudecarea deschisa , daca exista concurenta sau la cea restransa, daca exista o concurenta slaba pe piata furnizorilor.

Consultarea furnizorilor se poate face oral (in special prin telefon), caz in care trebuie precizate aceleasi indicatii tuturor furnizorilor, sau
in scris, caz in care informatiile trebuie sa fie inteligibile, acestea fiind cuprinse intr-un caiet de sarcini.

Daca in urma consultarii furnizorilor acestia raspund prin elaborarea unor oferte, acestea trebuie comparate. Compararea ofertelor incepe prin luarea in considerare a elementelor obiective ale acestora (pret, conditii de transport, livrare, plata, garantii, etc. cuprinse in fiecare oferta primita de la furnizori in ordine cresca toare in valoare, in procente, in zile, etc.), se continua cu raportarea continutului ofertelor la ceea ce s-a preva zut in etapa anterioara cumpara rii
(evidentierea abaterilor dintre conditiile precizate in oferte fata de ceea ce s-a fixat ca obiectiv inaintea cumpararii in valoare, in procente, in zile, etc.) si se incheie prin evidentierea elementelor subiective (utilizandu-se grila de ponderare elaborata in etapa anterioara cumpararii prin colaborarea cu toate persoanele interesate de aceasta).

In urma compararii ofertelor se trece la selectarea furnizorilor. Daca configuratia pietei permite, se recomanda selectarea a cel putin trei furnizori pentru angajarea negocierilor cu ei. In acest fel, se pot minimiza riscurile ca intre ei sa existe intelegeri de impartire a clientilor pe furnizori, de impartire a zonelor de piata , de aliante, etc.

Daca in urma compararii ofertelor nu se reuseste sa se desprinda suficiente elemente de diferentiere a acestora atunci se recomanda respingerea propunerilor si incercarea de a negocia direct cu unul dintre furnizori. Cand este posibil este bine sa se utilizeze materiale de inlocuire.

Daca negocierea a fost finalizata printr-un acord atunci este necesara parafarea acestuia intr-un contract. Elaborarea contractului are in vedere obligatiile reciproce si modul de derulare a acordului.

Termenul de acord constituie pentru vanzator, contract de vanzare si pentru cumpa rator, contract de cumparare sau achizitie. Diferitele achizitii pot fi grupate in trei categorii:

• Achizitii de furnituri: contracte care se incheie intre doua pa rti, prin intermediul unui pret convenit si care urmaresc anumite conditii determinate, modalitatile de executie a prestatiilor care au tratat fie livrarea materialelor sau obiectelor simple sau complexe, fie fabricatia obiectelor pe baza unei materii prime furnizate de catre contractant, fie transformarea obiectelor existente, fie executia unui serviciu. Pot fi achizitii:

- cu livrari esalonate, datele si cantitatile fiecarei livra ri fiind fixate in momentul acordului sau lasate la initiativa, in general, a cumparatorului;

- optionale: o parte este tratata ferm, iar alta parte depinde de situatia cererii;

- pe loturi: fiecare lot face obiectul unei oferte separate (cazul comenzilor foarte importante);

- la pret ferm: pretul este stabilit o data pentru totdeauna si nu poate fi modificat din motive de fluctuatii economice;

- la pret provizoriu: cand natura furniturii fac e dificila fixarea unui pret definitiv; pretul definitiv este fixat printr-o intelegere;
- la pret revizuibil: se insereaza o clauza expresa de revizuire a pretului in caietul de sarcini. Formula de revizuire a preturilor tine cont de elementele ale produsului vandut;

- la pret unitar: cand pretul global este calculat la sfarsit in functie de preturile unitare stabilita dinainte si de cantitatile efectiv furnizate;

- cu o garantie de reducere: cumparatorul beneficiaza, in timpul fiecarei livrari, de reducerea pretului in raport cu cel fixat in contract;

- la cursul zilei: pretul este fixat dupa cursul marfii la fiecare livrare;

- la pret indexat, la scara, la pret mobil: in cazul preturilor esalonate, pretul poate varia in functie de o clauza de indexare care trebuie in mod obligatoriu: fie sa fie in relatie directa cu obiectul contractului
incheiat, fie in relatie directa cu activitatea cumparatorului sau a vanzatorului;
- cu cheltuieli controlate: cand cumparatorul poate recurge la o estimare posterioara a cheltuielilor efectiv suportate de catre furnizor, datorita riscurilor importante si a celor aleatoare pe care le comporta executia contractului si care fac dificila fixarea prealabila a unui pret corect;

• Achizitii la pret fix: ele se desfasoara asupra unor procese de fabricatie simple pentru care se fixeaza dinainte un pret global.

• Achizitii publice: sunt lansate in numele statului, a colectivitatilor locale sau de institutii publice nationale. La randul lor ele pot fi:

- achizitii pe baza de comanda: cand sunt fixate dinainte un nivel minim si unul maxim al prestatiilor;

- achizitii clientelare: cand administratia se angajeaza, fara sa specifice cantitatile sau valorile, sa incredinteze unui furnizor executarea prestatiilor pe masura nevoilor sale;

- achizitii pe baza de negociere: cand cumparatorul alege, fara formalitati, un furnizor. Totusi, este ceruta o consultare scrisa cel putin sumar pentru a pune in competitie furnizorii potentiali.



III.3 Etapa post - cumparare

In aceasta etapa se urmareste modul in care se respecta obligatiile contractuale, dand cumpa ratorului mijloacele de a masura propriile performante, cat si pe cele ale vanzatorului.

De obicei litigiile rezulta din lipsa investigarii pietei furnizorilor sau din investigarea sa insuficienta ori din derularea la intamplare a etapei de cumparare propriu - zise.

In aceasta etapa este necesara evaluarea cumpa rarii, care consta in efectuarea unei sinteze asupra a tot ceea ce s-a intamplat de la exprimarea nevoii pana la exec utarea obligatiile.


IV Negocierea vanzarii

Vanzarea depinde intr-o mare masura de comportamentul de cumparare, care difera in functie de tipul de intreprindere, precum si de cine este cumpara torul - persoana fizica sau intreprindere. In ceea ce priveste intreprinderile, comportamentul lor de cumpa rare difera in functie de tipul lor, respectiv industriale si de comert.

Comportamentul de cumparare al intreprinderilor industriale depinde de marimea acestora si natura nevoilor.

Astfel, in intreprinderile industriale mici cumpara torul este cel care decide singur achizitia. In intreprinderile industriale mijlocii cel mai des cumparatorul este cel care decide singur asupra achizitiei. In
intreprinderile industriale mari, comportamentul de cumpa rare depinde de caracterul repetitiv sau nerepetitiv al nevoii. In cazul nevoilor repetitive, cumparatorul poate fi decidentul pentru reaprovizionarea obisnuita a stocurilor, in timp ce pentru modificarea naturii produselor stocate, cumpararea depinde de departamentul studii si de cele de productie care utilizeaza produsele; acest grad de dependenta este legat de locul functiei cumparare intre celelalte functii ale intreprinderii. In cazul nevoilor nerepetitive, cumpara torul trebuie sa tina cont de constrangerile care actioneaza asupra cererii pe piata sau asupra conditiilor de obtinere a produselor solicitate de departamentul interesat de noua achizitie, de cerintele conducerii generale sau serviciilor financiare (cand sumele angajate sunt importante) si de opinia diferitilor prescriptori.

Criteriile de alegere a produselor in intreprinderile industriale sunt in primul rand rationale (calitate, pret, servicii, termene, garantii, service post - vanzare, facilitati la instalare, randament, etc.). Cu toate acestea, exista frecvente situatii in care se manifesta si motive nerationale (de exemplu, acordarea unei atentii sporite formei sau culorii in detrimentul randamentului sau a pretului).

In intreprinderile comerciale, cumpararile privesc in special produse care raspund unor nevoi repetitive. Astfel, autonomia deciziei cumparatorului este, in general, mai mare decat in domeniul industrial. Cumparatorul si responsabilul cu vanzarile pot fi una si aceiasi persoana. Daca nu se intampla asa ei lucreaza in stransa colaborare.

Desi criteriile de alegere ale cumpa ratorilor din intreprinderile comerciale se bazeaza esential pe motive rationale (adaos comercial, rotatia stocurilor, randamentul linearului, evolutia cifrei de afaceri, calitatea relatiilor anterioare, etc.), intervin uneori si criterii non - rationale.

In ceea ce priveste comportamentul de cumparare al persoanelor fizice, studiile arata ca bunurile de consum ale gospoda riilor fac, de cele mai multe ori, obiectul deciziei autonome a femeii, in timp ce bunurile durabile fac obiectul deciziilor colective (sincretice), adica luate in comun. In acest fel, este bine sa se procedeze la analiza produs cu produs, sa se acorde atentie fiecarei etape a procesului de cumparare (recunoasterea unei nevoi, cautarea informatiilor, evaluarea solutiilor si alegerea finala), sa nu se subestimeze rolul copiilor.

Contraparte a negocierii in pozitie de cumparare, negocierea in pozitie de vanzare poate sa se intinda intr-un sens larg, fiind definita ca arta de a duce la bun sfarsit vanzarile, sau intr-un sens strict, intervenind de fiecare data cand sunt de precizat conditiile de vanzare, ceea ce este cazul bunurilor de consum in stadiul comertului cu ridicata si a bunurilor de productie; de fapt, in stadiul comertului cu amanuntul conditiile de vanzare ale bunurilor sunt, in esenta, impuse consumatorului.

Vanzatorul bun nu este cel care prezinta o multitudine de argumente, ci cel care gaseste argumentul care este raspunsul personalizat la o nevoie a clientului. A negocia inseamna deci, a elabora acest raspuns personalizat. Vanzatorul face apel la tehnicile de vanzare si la cunoasterea conditiilor de vanzare, inainte de a completa un contract de vanzare - cumparare satisfacator pentru pa rtile implicate.

Conditiile de vanzare se refera la cantitate, pret, modalitati de plata , conditii de transport si de livrare, mijloacele de proba si/sau de protectie specifice, etc.

Privitor la cantitate, reducerile de pret datorate cantitatii sunt o practica curenta , pentru a tine cont de diminuarea greutatii suferite de marfuri in timpul unor operatiuni.

Perisabilitatile sau scazamintele reprezinta orice pierdere de marfa in cursul operatiunii de transport, de manipulare sau de stocare, considerata ca normala si care nu este inregistrata ca avarie sau ca lipsa, fiind dinainte prevazuta si nu depas este un anumit procentaj fixat prin norme sau specificat in contract.

Reducerea de pret datorata cantitatii se face, in general, in mod indirect printr-o sca dere a cantitatii facturate.

Legat de pret, o importanta aparte o prezinta cunoasterea diferitelor reduceri, respectiv remiza, rabatul si risturna.

Remiza este o scadere spontana sau negociata asupra unui pret propus sau negociat. Remiza corespunde, in general, unui defect de calitate a produselor sau unei livrari neconforme cu comanda.

In timp ce in sens larg, rabatul reprezinta orice reducere de pret al unui produs, in sens restrans, este vorba de marja comerciala in procente, cedata de un furnizor unui comerciant cu ridicata sau cu amanuntul, calculata fie asupra pretului la nivelul clientului final (pret impus sau recomandat), fie asupra unui pret intermediar.

Risturna reprezinta rambursarea catre client a unei parti a sumei pe care deja a platit-o, fiind o incurajare a fidelitatii. Risturna se calculeaza pentru o perioada data si pentru un anume client, in functie de cifra de afaceri totala realizata de acest client cu furnizorul, dupa conditii definite contractual.
Constatarea sumei de plata se face cu ajutorul facturii, care este un document contabil care mentioneaza cel putin cantitatea, calitatea si valoarea produselor vandute. O factura este bine sa fie elaborata in
3 exemplare: una pentru client, una pentru comportamentul comercial, la dosarul client si una pentru compartimentul contabil.

Scontul este o reducere acordata pe factura pentru plata anticipata , pentru plata pe loc sau pentru plata cu numerar. Nu trebuie confundat cu scontarea, care reprezinta suma de bani pe care banca o retine in caz de plata a unei scrisori de schimb sau alt efect de comert inainte de scadenta sa.

Deseori se face confuzie intre acont si gaj. Acontul este o plata partiala a unei sume datorate pentru o prestatie care urmeaza sa fie realizata fiind restituit in caz de rupere a contractului. Gajul reprezinta suma de bani data de ca tre una din parti alteia in momentul incheierii unui act de vanzare; nu este restituit in caz de rupere a contractului de catre cel care l-a platit; dimpotriva , daca ruperea contractului este facuta de cel care a primit gajul exista nu doar obligatia de a-l restitui, ci trebuie platita si o penalizare.

Conditiile de transport si de livrare sunt foarte diverse. Din dorinta de a le standardiza, Camera de Comert Internationala a emis o serie de reguli uniforme - INCOTERMS. Optiunea pentru alegerea unei anume conditii este libera, dar o data mentionata o conditie in contract atunci este obligatorie respectarea regulii. INCOTERMS cuprinde 4 grupe de conditii: E, F, C si D.

In conditia E (EXW - ex-works), cumparatorul suporta toate cheltuielile cu transportul si asigurarea marfurilor de la poarta vanzatorului.
In conditia F (FOB, FAS, etc.),cheltuielile de transport a marfurilor sunt suportate de vanzator pana la un transportator desemnat de cumparator.

In conditia C (CIF, CPT, etc.), vanzatorul suporta cheltuielile de transport si asigurare pana la un punct de destinatie desemnat in contract.

In conditia D (DDU, DDP, etc.), vanzatorul suporta toate cheltuielile cu transportul si asigurarea marfurilor pana la cumparator.

Mijloacele de proba si/sau de protectie specifice sunt utilizate pentru a proba conformitatea marfurilor sau procedurilor si sunt sub forma certificatelor, facturii consulare si a facturii pro - forma.

Mai ales in comertul international, vanzatorul trebuie adesea sa furnizeze cumpara torului proba ca marfa este conforma anumitor norme sau ca anumite formalitati au fost indeplinite pentru a satisface exigentele cumparatorului insusi, fie reglementarile ta rii importatoare. Exista o mare varietate de certificate; pentru a evita orice neintelegere este prudent de precizat de catre cine si cum trebuie elaborate certificatele si ce trebuie sa contina. Se pot distinge:
- certificatele de salubrizare: pentru produse de origine animala sau vegetala - certificat canadian de puritate alimentara, certificat de control veterinar american, certificat de non - radioactivitate pentru produse ale marii provenind din anumite zone de pescuit, certificat fitopatologic sau fitosanitar, care atesta ca produsele vegetale sunt sanatoase sau fara anumite boli sau paraziti, certificat sanitar - veterinar pentru produse de origine animala , etc.

- certificatele tehnice: certificat de analiza, certificat de inspectie, certificat de agreare, etc.;

- certificatele administrative: certificat de autorizare a tranzitului, certificat de circulatie a marfurilor (EUR 1), certificat de asigurare, certificat de origine, care atesta originea marfurilor, fiind eliberat de
Camerele de Comert si Industrie sau de tribunalele de comert.

Factura consulara este un titlu elaborat de catre vanzatorul unei marfi, pentru nevoile va mii din tara importatorului si cu scopul de a furniza acesteia din urma toate elementele de care are nevoie pentru identificarea si taxarea produsului considerat. Aceasta factura este numita "consulara" intrucat are viza consulului din tara importatorului aflat la post in tara de expeditie. Factura consulara nu este utilizata decat de unele tari (de exemplu, tari arabe) si pentru unele produse
(de exemplu, produse strategice). Unele tari cer o factura asemanatoare, factura vamala, care are acelasi rol cu cea consulara
(semnata de vanzator si contrasemnata de un martor).

Factura pro forma este o factura provizorie elaborata de exportator pentru a permite importatorului sa cunoasca ma rimea cheltuielilor implicate de procurarea produsului sau pentru a obtine unele autorizatii, cum ar fi de exemplu, o licenta de import - care este un drept conferit de stat pentru a efectua o operatiune de import.