Aparitia si formarea burselor de marfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a inceput in urma cu aproximativ 2000 de ani in Grecia si Roma Antica si continua si astazi. Daca ar fi sa alegem oricare din produsele tranzactionate azi la bursa si am incerca sa-i traversam evolutia pe piata de-a lungul istoriei, am gasi ca acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfa (barter), contractul cu plata si livrare imediata (spot), contractul cu plata si livrare ulterioara stabilirii pretului (forward) si contractul la termen (futures si options). s6c19cv
Darul si schimbul de marfa dateaza de la inceputul civilizatiei. A treia faza, contractul spot, poate fi considerata ca adevaratul inceput al pietelor de marfa organizate.
Pana in anul 1600 comertul in Europa si Asia nu a fost destul de intens pentru a permite sustinerea activitatii comerciantilor locali sau a pietelor locale. Periodic, targurile serveau ca piete de desfacere pentru arii geografice intinse. Aceste targuri au fost organizate la inceput de comerciantii ambulanti care schimbau marfurile lor locale pe marfuri exotice aduse din tinuturi indepartate. Banii erau putini si majoritatea tranzactiilor se faceau prin simplu schimb. Acest tip de targ era des organizat in Grecia Antica, in timpul Imperiului Roman, dar si in China.
Treptat, a aparut o retea de targuri specializate si bine organizate. Existau reguli precise care stabileau unde, cand si cum pot vinde comerciantii, in functie de tipul de marfa oferit. S-a introdus interdictia contractarii in afara acestor targuri, pentru a preveni acumularea unei cantitati mari de marfa care ar fi permis ulterior controlul pretului.
Cu timpul, s-au constituit asociatii de comert care reprezentau interesele noii clase de comercianti. Disputele din afaceri erau solutionate in tribunale special infiintate, prin aplicarea codului comerciantului.
Odata cu cresterea numarului de tranzactii s-a introdus ca mijloc de schimb „scrisoarea de targ". Aceste scrisori permiteau amanarea platii unei marfi, deci o extindere a creditului. Comerciantii aveau posibilitatea sa circule din targ in targ regland platile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de targ, platind la sfarsit eventualele datorii ramase, in bani. Asa a aparut piata spot (cash). Adesea, comerciantii prezentau esantioane din marfa lor, urmand ca plata - in bani sau cu scrisoare - sa se faca numai atunci cand titlul trecea la cumparator.
Se considera ca radacinile comertului la termen se afla in sistemul de targuri medievale japoneze, care a permis Japoniei sa dezvolte si sa organizeze piata la termen incepand cu anul 1697, cu aproape un secol si jumatate inaintea Statelor Unite ale Americii.
Denumirea de „bursa" provine de la orasul Bruges, unde aceste adunari se tineau la Hotel des Bourses, numit asa dupa un senior din vechea si nobila familie van den Boursen care il construise si pe al carui frontispiciu erau sculptate in piatra trei pungi (fr. bourse). Aici se intalneau bancherii si negustorii pentru a negocia bani, metale pretioase, hartii de valoare si marfuri. Cu timpul, locurile de intalnire ale comerciantilor au primit denumirea de burse.

Primele burse de marfuri in lume

Prima bursa, in acceptiunea moderna, a fost cea de la Anvers, infiintata in anul 1531. Bursa din Anvers avea o cladire proprie unde se incheiau tranzactii cu marfuri coloniale.
In anul 1554 s-a infiintat la Londra o bursa denumita „Royal Exchange", care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare.
In anul 1639 apar la Paris o serie de agentii de schimb in domeniul negocierii titlurilor de valoare; apoi la Lyon, Toulouse si Rouen, iar spre sfarsitul secolului al XVII-lea, la Montpellier.
In Germania, la jumatatea secolului al XVI-lea apar primele burse la Augsburg, Nürnberg si Hamburg, iar la inceputul secolului al XVII-lea, bursa din Berlin.
La inceputul secolului al XVII-lea la Amsterdam marfurile se puteau negocia in baza contractelor „options" prin care se permitea convenirea unui pret in baza caruia cumparatorul obtinea de la vanzator dreptul de a cumpara o cantitate de marfa la o data stabilita in viitor. Un secol mai tarziu, tot in acest mare centru comercial se constituie o bursa a graului in care se desfasurau tranzactii de trei ori pe saptamana, intr-o hala uriasa de lemn in care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din graul pe care dorea sa-l vanda si pentru a negocia pretul in functie de calitatea acestuia.
Burse au mai fost infiintate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.
In secolul al XVIII-lea si in prima jumatate a secolului al XIX-lea in Olanda si Anglia comertul spot devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare si industriale.
In 1848 si-a inceput activitatea Chicago Board of Trade ca bursa de grane. Cativa dintre cei mai priceputi comercianti de grane au hotarat sa se reuneasca intr-o bursa organizata de cereale - CBOT. Odata cu aparitia unei burse organizate, care oferea un loc de intalnire centralizat, investitorii bogati au vazut o oportunitate pentru construirea unor silozuri imense unde sa-si depoziteze granele pentru consumul pe un an intreg. Aceasta a ajutat la solutionarea problemelor legate de oferta de grane care existau in trecut in America si a contribuit la stabilirea preturilor cerealelor pentru tot cursul anului. In acest interval de timp s-a produs transformarea comertului „spot" in comert „la termen", proces aparut pentru prima data intr-o forma asemanatoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade in 1865. Chicago devenise in acel moment capitala mondiala a cerealelor. Acest gen de comert s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin.
In 1874, negustorii au format Bursa de Produse din Chicago, unde se comercializau la inceput unt, oua, branza, pasari domestice si alte produse agricole. Mai tarziu, aceasta a fost numita Bursa de Unt si Oua din Chicago (Chicago Egg&Butter Board). In cele din urma, aceasta a inceput sa tranzactioneze tipuri de marfa atat de multe si diverse, incat, in 1919, a fost numita mai aproape de realitate, Chicago Mercantile Exchange. Cateva dintre marfurile tranzactionate in acel timp erau cartofii, ceapa si pieile de vita iar din perioada anilor 1950, curcanii, ouale inghetate si slanina de porc au fost adaugate marfurilor care se tranzactionau la CME. Astazi se lucreaza cu patru grupe de produse: marfuri agricole, valute, dobanzi si indici bursieri.
In 1880 doar graul, porumbul, ovazul si bumbacul faceau obiectul tranzactiilor la termen. Cu timpul, gama produselor tranzactionate le termen s-a extins cu materii prime industriale (cupru, plumb, zinc), carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice. Dezvoltarea pietelor la termen, cresterea semnificativa a numarului de tranzactii au determinat, ca incepand cu anul 1971, sa se diversifice gama produselor tranzactionate la termen cu metale pretioase (aur, argint, platina), devize, titluri financiare cu venit fix si indici bursieri.
In 1972, CME inaugureaza tranzactionarea contractelor futures pe valute - primele contracte futures financiare, iar in 1975 CBOT lanseaza primele contracte futures pe rata dobanzii. In 1982 Kansas City Board of Trade initiaza primele contracte futures pe indici bursieri.
Este de remarcat faptul ca desi CBOT lansase contracte futures pe grane inca din 1865 si CME contracte futures pe oua si unt inca din 1919, prima lege care venea sa reglementeze „pietele de contracte" a fost adoptata abia in 21 septembrie 1922 - „Legea tranzactiilor futures cu cereale"(The Grain Futures Act of 1922). Legea superviza tranzactiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme ca reglementarea mecanismului de tranzactionare si prevenirea manipularii pietelor. Crahul bursier din 1929 si criza economica de la inceputul anilor '30 au grabit adoptarea in 1936 a „Legii bursei de marfuri"(The Commodity Exchange Act of 1936).
Istoria s-a repetat in ceea ce priveste reglementarea contactelor futures de pe pietele financiare. Desi acestea erau cunoscute inca din 1970 si au fost lansate in 1972, legea care le reglementa a fost adoptata in 23 octombrie 1974.
O crestere deosebita a interesului pentru tranzactiile la termen s-a inregistrat intre anii 1975-1985, fapt evidentiat de volumul contractelor pe pietele americane si engleze.
In prezent, numarul burselor care functioneaza in lume trece de 100, din care 18 sunt in SUA, 11 in Anglia, 8 in Germania, 7 in Franta. Exista azi 60 de burse futures si de optiuni raspandite in 37 de tari.
Odata cu schimbarile petrecute in tarile din Europa Centrala si de Est s-au facut eforturi in vederea organizarii unor piete bursiere si in tarile din aceasta zona.

Bursele de marfuri in Romania

Dupa cum relateaza Nicolae Iorga in „Istoria comertului"(1937), inca din 1839 apare ideea organizarii unor burse in Bucuresti si Braila. In anul 1840 in ziarul „Mercurul Brailei" este prezentat „Codul de Comert" care cuprinde prima reglementare generala a bursei de comert in Muntenia. Acest cod a fost pus in practica si in Moldova, unde a fost extins oficial dupa unirea Principatelor, in cadrul actiunii de unificare legislativa, prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comert" din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial Francez " din 1807. In 1865, in ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Romane" apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comert la Bucuresti, Iasi, Galati si Braila care cuprinde reglementarea organizarii si functionarii acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri" din 1881 adoptata dupa legislatia franceza, punea bazele organizarii burselor de marfuri si de valori. Un an mai tarziu se deschidea Bursa de la Bucuresti. „Legea asupra burselor de comert" din 1904 a redefinit institutia bursiera iar legea de unificare din 1929 a determinat cresterea credibilitatii institutiei bursiere din Romania.
Desi legea din 1929, cunoscuta sub denumirea de „Legea Madgearu", admitea operatiunile la termen, acestea nu au fost practicate in Romania pana in 11 iulie 1997, cand au fost lansate in premiera la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzactii scazut pe piata marfurilor fungibile si al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piata din Romania, Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat in lansarea contractelor futures pe indici bursieri si pe valute. Este cunoscut faptul ca lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pietei activului de baza. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Marfuri din Sibiu ca piata futures financiara.
Prima initiativa legislativa dupa1990 a avut loc in 28 august 1997 prin Ordonanta 69 privind „Legea burselor de marfuri". Ea venea sa contureze modul de organizare al burselor de marfuri in vederea tranzactionarii de contracte futures si optiuni.