1. Definitie

Criza mediatica este cazul particular al crizei de comunicare, determinata de interventia mass-media in evolutia acestei crize, interventie dictata de deficitul de informatie oficiala, coerenta si oportuna pe canalele obisnuite de comunicare. Completarea deficitului de informatie este solicitata cu acuitate de public, care ofera astfel mass-media oportunitatea de a ocupa vidul informational (deficitul de informatie) existent si de a se transforma in furnizor “autorizat” de informatie, interpretor, evaluator si emitator privilegiat.

2. Situatiile (cauzele) care pot genera crize mediatice

Crizele mediatice au cauze multiple, obiective sau subiective, interne sau externe organizatiei. Ele sunt determinate in mare parte de evenimente neprevazute in functionarea organizatiei, de un management defectuos sau de interese externe organizatiei.

2.1. Situatii neprevazute, determinate de cauze naturale: - cutremure si alunecari de pamant;

- inundatii; - ploi acide;

- incendii provocate de seceta sau de traznete.

2.2. Situatii neprevazute, datorate functionarii sistemelor tehnice ale organizatiilor: - incendii datorate instalatiilor electrice;

- explozii ale rezervoarelor de combustibil sau agenti chimici; - deraieri de trenuri;

- coliziuni ale navelor;

- prabusiri ale aeronavelor;

- deversari de substante toxice;

- poluarea mediului cu substante chimice, biologice, nucleare; - caderea sistemului computerizat.

2.3. Situatii neprevazute, datorate exacerbarii competitiei pe piata: - preluarea (inghitirea) de catre companii mai puternice; - vanzarea silita a unor bunuri sau proprietati ale companiei;

- furtul de tehnologie sau folosire fara permisiune a marcilor inregistrate ale unor produse; - falimentarea unor firme prin competitie frauduloasa sau sabotaj economic. 2.4. Situatii neprevazute datorate unor actiuni umane intentionate: - uciderea sau rapirea unui membru al organizatiei; - atacul cu bombe la sediul organizatiei;

- sabotajul industrial; - estorcare de fonduri;

- escrocherii si fraude.

2.5. Situatii neprevazute, determinate de un management defectuos: - imbolnaviri profesionale;

 

 

- livrarea pe piata a unor produse cu defecte sau care provoaca raniri, accidentari, intoxicatii;

- oferirea unor servicii care nu asigura securitatea personala sau a bunurilor personale, a

marfurilor sau a traficului (transport aerian, feroviar, terestru, posta, depozite bancare etc.).

2.6. Situatii neprevazute, datorate deficientelor in cultura organizationala si in capacitatea de comunicare a organizatiei:

• reputatie negativa datorata: - coruptiei;

- ascunderii faptelor, minciunii; - birocratiei;

- lacomiei;

- discriminarii;

- concurentei interne pentru ocuparea posturilor; - duplicitatii;

• vizibilitate redusa datorita lipsei de comunicare sau incoerentei mesajelor;

• lipsa credibilitatii datorita crizelor anterioare cu care s-a confruntat organizatia. Rezultatele unui sondaj efectuat in 1994 de firma Infoplan International printre conducatorii

de companii din Marea Britanie arata situatiile cele mai probabile care pot provoca crize mediatice:²⁷

- sabotaj, estrocarea de fonduri, defecte ale produselor - 31%

- imbolnaviri profesionale, incendii, accidente - 16%

- escrocherii si fraude - 16%

- crize financiare - 15%

- uragane, inundatii, poluare - 12%

- 10%

Ar mai fi de adaugat faptul ca nu toate organizatiile care trec prin momente dificile se - grupuri de presiune

“bucura” de acelasi interes din partea mass-media. Iata cum arata un clasament facut de Institute for Crisis Management din Kentucky (SUA) dupa numarul relatarilor aparute in presa despre crize ale organizatiilor din diferite categorii profesionale:²⁸

- Brokeri si dealeri - 354

- Constructia de autoturisme - 341 - Industria aviatica - 320

- Banci comerciale - 281

- Companii de software - 255

- Presa scrisa - 208

- Sporturi profesioniste - 198

- Companii aeriene comerciale - 193

- Telecomunicatii - 149

- Servicii juridice - 123

3. Caracteristicile comune ale crizelor mediatice

 

- sunt crize induse, ele pot fi declansate atat de factori interni, cat si externi; - survin pe neasteptate si niciodata nu vom sti sub ce forma vor aparea; - sunt puternic emotionale;

- intensitatea lor depinde de importanta sociala a evenimentului care i-a dat nastere, de consecintele sociale pe care le angajeaza in raport cu viata comunitatii si de gradul de implicare a publicului in evenimentul respectiv;

- prezinta un mare interes pentru mass-media si, de obicei, genereaza stiri neplacute pentru organizatie;

- deoarece, de regula, sunt putini martori la producerea evenimentului, opinia publica este formata de ceea ce se vede, se aude sau se citeste in presa;

- durata crizei mediatice este variabila in timp. De cele mai multe ori, criza mediatica se stinge sau pierde din intensitate cu mult inainte ca efectele evenimentului care au produs-o sa dispara. Mass-media gaseste alte subiecte “calde” pe care sa le relateze.

Trebuie subliniate si urmatoarele aspecte specifice care caracterizeaza o criza mediatica:

- atunci cand survine o criza, informtiile despre eveniment sunt putine sau lipsesc, cel

putin in fazele initiale;

- informatiile existente sunt contradictorii, incomplete si in continua schimbare;

- este posibil sa nu existe mijloace de legatura cu cei aflati la fata locului sau ca aceste mijloace sa nu functioneze;

- aproape sigur reporterii vor fi la fata locului inca de la inceputul crizei iar mijloacele lor functioneaza sigur;

- in cazul accidentelor sau incidentelor, este posibil sa existe morti, raniti sau pagube materiale;

- la locul si pe durata crizei se produce multa confuzie;

- publicul urmareste si cantareste modul de actiune al organizatiei pentru rezolvarea crizei

iar verdictul final se va reflecta in gradul de credibilitate si in reputatia organizatiei.

4. Efectele crizei mediatice

4.1. In forma sa acuta, criza mediatica determina pierderea controlului informatiei si al

publicului. Daca raspunsul la criza nu este cel asteptat, daca primele informatii pe care organizatia

le ofera nu sunt credibile sau in trecutul organizatiei au fost cazuri sau tentative de inducere in eroare a opiniei publice, publicul se va orienta catre alta sursa credibila care-i furnizeaza rapid ceea ce doreste: informatii despre eveniment. In acest fel, imaginea organizatiei va fi construita de catre altcineva decat propriile-i structuri. Se vor gasi destui martori oculari, comentatori, analisti, politicieni care sa vorbeasca in numele si despre organizatie.

Acesta este primul pas care genereaza agresiunea simbolica asupra organizatiei, cu efecte asupra pierderii identitatii si deformarea imaginii sale publice.

4.2. Criza mediatica poate produce panica in organizatie, afectata, in primul rand, de efectul surprinderii dar si de lipsa unui plan de actiune dinainte stabilit si exersat. Cand nu esti pregatit pentru a face fata unei crize, primele reactii sunt de confuzie si de o puternica dorinta de a nu spune nimic. Pe de alta parte, comunicarea publica nu este la indemana oricui. Cu atat mai mult in situatiile de criza. In asemenea circumstante, se poate dezvolta sindromul “lupta-fuga” cand, din cauza excesului de adrenalina, reactiile pot fi necontrolate. Teama de raspundere este o alta reactie care se poate dezvolta pe timpul crizei mediatice. Prima grija a celui intervievat de mass-media este cum il vor judeca sefii, apoi cum il vor aprecia colegii de serviciu, familia si prietenii. In cele din urma se va gandi cum il va percepe publicul.

Pe timpul investigatiei jurnalistilor exista teama de a nu face publice informatii confidentiale. La unii manageri exista, de asemenea, teama ca daca vor comunica situatia reala a organizatiei s-ar putea crea panica printre membrii acesteia sau ai comunitatii. In realitate, pastrarea secretului face ca oamenii sa perceapa situatia ca fiind mai rea decat in realitate.

In concluzie, panica la nivelul conducerii organizatiei se transforma in masuri pripite, fara sens, manifestandu-se ca multiplicator de efecte negative.

4.3. Criza mediatica “asigura” organizatiei o vizibilitate nedorita. Atat datorita evenimentului in sine, cat si mediatizarii intense, toata lumea va urmari derularea faptelor si va monitoriza fiecare miscare a organizatiei. Organizatia “beneficiaza” astfel de un public mai larg decat si-a dorit vreodata. Avizat sau nu de ceea ce face in mod obisnuit organizatia, noul public va critica fiecare miscare pe care o considera gresita. Cu aceasta ocazie, mai ales daca se intreprinde si o investigatie oficiala, se vor descoperi si alte probleme cu care se confrunta organizatia. Este deci posibil ca, in mentalul colectiv, organizatia sa ramana cu imaginea din timpul crizei si sa fie necesare eforturi mari pentru refacerea imaginii reale.

4.4. Eforturile de gestionare a crizei mediatice limiteaza orizontul de actiune si concentreaza actiunile organizatiei spre rezolvarea problemelor imediate legate de evenimentul care a produs criza. Se vor consuma resurse umane, financiare si materiale destinate in mod normal activitatilor curente ale organizatiei, furnizarea de produse si servicii, care se vor restrange pe durata crizei.

A raspunde articolelor de presa nefavorabile devine o prioritate consumatoare de timp si de resurse umane si prelungeste abordarea problemei in mass-media. Singurul beneficiu pe termen lung este ca organizatia isi poate recapata controlul asupra informatiei si va putea reface capitalul de incredere publica.

4.5. Nerezolvata la timp, criza mediatica poate degenera intr-o criza organizationala. Atat membrii organizatiei, cat si publicul extern s-ar putea simti amenintati, stresati, infricosati, tradati de o organizatie care nu se comporta asa cum si-o imaginau. In aceste conditii, toti cei care se simt afectati, intr-un fel sau altul, s-ar putea razbuna. In cadrul organizatiei se pot produce conflicte, convulsii cu efecte greu de prevazut pentru existenta si functionarea organizatiei. In plan extern, clientii, partenerii, sponsorii, ar putea boicota producerea si livrarea pe piata a bunurilor si serviciilor organizatiei. Toate aceste actiuni pot determina intrarea organizatiei in criza.

5. Rolul mass-media in declansarea si dezvoltare crizei mediatice

5.1. In baza influentei pe care o are asupra publicului, mass-media pot genera o criza

mediatica fara suport real intr-o organizatie. O acuzatie, o stire transmisa de o sursa credibila sau printr-un canal media credibil nu trebuie sa fie adevarata pentru a fi daunatoare organizatiei, cu atat mai mult cu cat ea are potentialul de a fi crezuta.

In goana dupa senzational, presati de timpul de intrare in emisie, reporterii pot lansa stiri eronate sau partial adevarate, obtinute din surse neautorizate (martori oculari, experti, angajati), care pot genera acuzatii nefondate la adresa unei organizatii. Aceasta din urma a fost pusa deja in situatia de a se apara, de a demonstra, de data aceasta cu date si fapte, ca stirea a fost eronata. Raul a fost deja facut. Putini din cei care au ascultat relatarea reporterului vor asculta argumentele organizatiei. Si mai putini dintre acestia vor crede argumentele. S-a instalat deja suspiciunea ca organizatia ascunde ceva. Perceptia situatiei organizatiei este orientata de incertitudine si suspiciune.

5.2. Mass-media adora crizele, pentru ca acestea produc victime si vinovati. Ambele categorii reprezinta surse de stiri ce trebuie exploatate si transmise rapid publicului.

Industria stirilor este la fel de competitiva ca oricare alta. Dar nimic nu este mai perisabil decat o stire, iar pentru mass-media nimic nu este mai convenabil decat o criza care inseamna stiri.

Reporterii si agentiile lor de stiri cauta, produc, finiseaza si transmit zilnic mii de stiri. Ei sunt antrenati sa fie sceptici fata de orice eveniment sau poveste pe care o relateaza si fata de oamenii pe care-i intervieveaza. Reporterii sunt platiti sa fie sceptici, sa puna intrebari dure si, daca constata ca cel care comunica este evaziv sau confuz, devin si mai rai si mai sceptici.

Reporterii isi dezvolta un fel de radar de personalitati. Al saselea simt ii ajuta sa te judece si sa te situeze foarte repede de partea celor rai sau buni. De regula, prima impresie conteaza. Cand au sosit pentru interviu, reporterii stiu destule date despre cel intervievat si au deja o atitudine preconceputa. Asa ca primele vorbe, limbajul trupului, actiunile pe care cel intervievat le desfasoara il vor include de la sine intr-un stereotip (bun sau rau). De multe ori, reporterii gresesc in aprecierile lor, dar prima impresie a fost deja transmisa cititorilor, telespectatorilor, ascultatorilor. Alti reporteri care au vazut sau citit stirea isi introduc datele in memorie si, la urmatorul interviu, il vor trata pe cel etichetat cum a fost descris de primul jurnalist. Al doilea reporter va cauta doar acele nuante care confirma descrierea facuta anterior. Intr-o societate a comunicarii de masa, prima impresie a reporterului devine deja realitate.

Mass-media si-au dezvoltat deja un set de criterii (un fel de grila a moralitatii) de evaluare si de clasificare a celor BUNI si RAI:²⁹

BUNI RAI

altruisti, sensibili la valorile umane si calitatea vietii aviditate dupa bani si putere – insensibili la nevoile umane

DAVID contra GOLIAT – sau piticul care se razboieste cu autoritatile, cu puterea tirani (cruzi) – simt placerea de a vedea pe altii suferind (perceptia comuna despre

marile organizatii)

aventuristii, in special cei care isi risca slujba, securitatea financiara sau statutul	sclavii serviciului – nu vor face nimic care le-ar putea ameninta slujba, securitatea
social	financiara sau statutul social
idealistii care au convingeri puternice si tin la ele orice s-ar intampla	lipsiti de constiinta – conformisti cu linia partidului sau ordinele sefului, fara discutie

asume responsabilitatile pentru greselile proprii mobili, deschisi, gata sa-si secretosi, evazivi, cei care acuza pe altii daca lucrurile merg rau

aprigi competitori care se asteapta sa castige indiferent de piedici Lasii, care renunta repede, care cred despre ei insisi ca sunt niste invinsi

Conform acestei grile a moralitatii, reporterii tind sa se identifice cu toate victimele societatii. Victimele dezastrelor naturale, ale practicii medicale gresite, ale incompetentei autoritatilor (politie, jandarmi, primarie etc.) reprezinta stiri. Reporterii vor colabora cu victimele pentru ca sunt cele mai indicate persoane sa ofere informatii despre eveniment si pentru ca vor sa le cunoasca mai indeaproape ca fiinte umane. Relatarea va fi mult mai bine primita de auditor. Cu acest prilej, insa, tinerii reporteri raman marcati de suferintele umane si isi vor dezvolta o repulsie fata de posibilii vinovati. Si, pentru a intari aceasta aversiune, prezumtivii vinovati (directori de firme, militari, politisti, politicieni, guvernanti etc.) sunt putin accesibili pentru presa. In aceste conditii, relatarea va avea doar o singura latura, un singur sens, cea a victimelor.

5.3. Mass-media se interfereaza in procesul de investigare a cauzelor care au dus la generarea crizei. Aceasta interferenta poate sa aiba cel putin trei efecte negative: blocarea investigatiei, accelerarea ei sau dirijarea acesteia pe piste false (uneori, nu in toate cazurile).

Blocarea investigatiei se poate produce in conditiile in care reporterii percep faptul ca aceasta s-ar putea sa aiba alt rezultat decat cel pe care ei l-au anuntat public inca de la inceput si ca victimele ar putea fi vinovate de producerea evenimentului. In aceasta situatie, reporterii pot cauta sa acuze de neprofesionalism pe cei care conduc investigatia si sa orienteze opinia publica in sensul opririi cercetarilor. De cele mai multe ori, presiunea mass-media conduce la accelerarea cercetarilor, din dorinta de a anunta cine se face vinovat si de ce fapte este acuzat. Presiunea va fi cu atat mai mare cu cat scandalul care se anunta este mai mare (implicarea politicienilor, oamenilor de afaceri sau institutiilor publice ale statului) si proportional cu perceptia ca se incearca ascunderea sau musamalizarea faptelor in spatele unor “asa-zise” informatii confidentiale sau secrete.

Interventia mass-media poate conduce uneori o investigatie pe piste false. Prezenta masiva

si dezorganizata a ziaristilor la locul faptei poate duce la stergerea amprentelor si urmelor necesare clarificarii cazului. Pe de alta parte, din cauza concurentei acerbe pentru prioritatea transmiterii stirilor, reporterii fac propriile investigatii folosind date de la martori oculari sau prezumtivi specialisti si analisti. Concluziile la care ajung ei sunt prezentate publicului inaintea concluziilor oficiale. Aceasta determina deseori o complicare a situatiei, autoritatile fiind presate sa gaseasca o vinovatie celor pe care mass-media i-a declarat responsabili de producerea evenimentului.

5.4. In desfasurarea unei crize mediatice, presa devine principalul evaluator al evenimentelor. In virtutea statutului pe care si l-au asumat – de cea de-a patra putere in stat – si detinand controlul celui mai important canal de comunicare pentru public, mass-media controleaza si dirijeaza perceptiile publicului, devenind astfel principalul formator al opiniei publice. Organizatiile vor fi etichetate pe timpul crizelor dupa modul in care raspunsul lor se integreaza stilului mass-media: rapid, emotional, cu recunoasterea si asumarea greselilor. Nerespectarea acestor principii atrage de la sine includerea organizatiei in randul celor ce trebuie supuse oprobiului public. Nu este de ajuns ca organizatia sa gestioneze corect din punct de vedere tehnic un accident, un incident sau un alt eveniment. Daca mass-media nu inteleg acest lucru, atunci organizatia are probleme, pentru ca viziunea mass-media se transmite opiniei publice.

Mass-media pe timpul crizelor. Atata timp cat mass-media creeaza oglinda prin care societatea se vede pe ea insasi, iar strangerea si diseminarea stirilor este treaba lor, este bine sa le indeplinim dorintele.

6. Gestionarea relatiei cu mass-media pe timpul crizelor mediatice

Este adevarat ca mass-media sunt, in primul rand, interesate de mediatizarea unor situatii

neobisnuite, cum sunt incidentele, accidentele, catastrofele s.a.m.d. Dar, pe langa aceasta, ele pot constitui un sprijin important in managementul crizei ca atare. Acest sprijin poate consta in:

- contributia la educarea prealabila a indivizilor (fie ei membrii organizatiei sau ai comunitatii locale), anterior producerii unor crize;

- atragerea atentiei asupra factorilor de risc, atat in perioada anterioara, cat si pe timpul producerii crizei;

- difuzarea catre public a informatiilor, precum si a recomandarilor facute de specialisti in acel domeniu;

- mentinerea si chiar intarirea increderii publicului in organizatia care se confrunta cu criza; - contributii la combaterea zvonurilor;

- mediatizarea necesitatilor de ajutor in rezolvarea crizei sau a urmarilor acesteia; - informarea oportuna, chiar si a celor implicati in rezolvarea crizei; - determinarea unor initiative exterioare de ajutorare.

Avand in vedere sprijinul pe care presa il poate oferi in rezolvarea crizelor, precum si faptul ca ingradirea accesului jurnalistilor la locul crizei si la informatiile legate de aceasta genereaza, de  obicei, speculatii tendentioase cu privire la evenimentele produse, este recomandabil ca munca jurnalistilor sa nu fie ingreunata prin limitari inutile. Dimpotriva, specialistul in relatii publice trebuie sa tina seama de urmatoarele sugestii in ceea ce priveste ajutorul oferit jurnalistilor in documentarea lor:

- sa le comunice jurnalistilor in prealabil regulile de baza care trebuie respectate la locul crizei si sa vegheze la aplicarea acestor precizari;

- sa-i insoteasca personal pe acestia si sa le ofere toate informatiile corecte, verificate, de care dispune; daca este necesar, sa organizeze insotirea jurnalistilor de catre membri ai organizatiei care au fost antrenati in prealabil pentru asa ceva;

- daca este posibil, sa faciliteze contactul jurnalistilor cu conducatorul organizatiei sau al operatiunilor ce se desfasoara la locul crizei. Cand difuzeaza jurnalistilor informatii despre o criza, specialistul de relatii publice trebuie

sa tina cont de urmatoarele recomandari:

- informarea corecta asupra faptelor petrecute reprezinta regula esentiala in difuzarea

informatiilor. Ascunderea informatiilor pericliteaza credibilitatea organizatiei si, in acelasi timp, ofera cea mai buna ocazie de declansare a zvonurilor, care pot aduce mult mai multe prejudicii decat consecintele spunerii adevarului;

- informatiile factuale constituie “coloana vertebrala” a actului de comunicare pe timpul crizei: informatiile care nu se sprijina pe fapte duc la pierderea credibilitatii. Aceste fapte trebuie, insa, comunicate intr-un mod cat mai omenesc cu putinta, deoarece credibilitatea este consolidata prin ceea ce se spune despre oameni, nu prin etalarea unei abundente de cifre reci si de date statistice;

- jurnalistii, precum si orice alte categorii de public interesate de evolutia crizei, trebuie tratati intr-o maniera profesionala in materie de comunicare. Jurnalistii, cel putin, se asteapta ca in asemenea situatii neplacute (sau chiar jenante) pentru o organizatie sa fie tratati cu mai putina politete si receptivitate. Comportamentul profesional fata de ei va produce o impresie pozitiva, care va influenta atat atitudinea lor, cat si pe cea a opiniei publice cu privire la situatia critica cu care se confrunta organizatia;

- este de mare utilitate intocmirea din timp si exersarea unei liste cu posibile intrebari si cu

raspunsurile la acestea. De obicei, intr-o situatie de criza, cele mai frecvente intrebari sunt: Ce se intampla in acest moment? Ce urmeaza sa se intample? Care sunt efectele asupra altor activitati (organizatii, categorii de public)? S-a mai intamplat asa ceva si inainte (daca da, cand anume)? Exista vreun plan de limitare a efectelor crizei? Daca da, care sunt principalele puncte ale planului? Cati oameni sunt afectati de ceea ce s-a intamplat? Care sunt costurile? Cand v-ati dat seama ca este posibila producerea unei astfel de crize? Ce ati intreprins cand ati constientizat posibilitatea crizei?

- pot fi difuzate imediat, prin comunicatul initial de presa, urmatoarele informatii, ca raspuns la intrebari: ce? (ce anume s-a petrecut); unde? (localizarea in spatiu a evenimentului, fie ea chiar si aproximativa); cand? (localizarea in timp a evenimentului); cum? (circumstantele in care s-a petrecut evenimentul, daca acestea sunt cunoscute cu certitudine); cine? (persoanele implicate);

- ca regula, nu sunt difuzabile informatiile referitoare la cauzele evenimentului (de ce?) atata timp cat acestea n-au fost stabilite cu certitudine de catre cei abilitati in acest sens; in caz contrar, exista o mare probabilitate ca datele difuzate sa nu fie altceva decat speculatii sau consideratii subiective. De obicei, intrebarea referitoare la cauzele crizei va capata un raspuns de genul: “inca nu cunoastem cauzele, dar exista o comisie care face investigatii pentru depistarea lor; de indata ce comisia va putea formula concluzii certe cu privire la cauze, va vom da toate amanuntele”;

- informatiile referitoare la persoanele implicate se pot difuza imediat. Fac exceptie datele despre persoanele decedate, care sunt difuzabile numai dupa ce membrii de familie au fost anuntati despre deces, pentru a atenua socul psihic pe care il poate produce aflarea unei asemenea stiri prin intermediul mass-media. De asemenea, nu se difuzeaza date despre persoanele ranite, cand sansele lor de supravietuire sunt incerte sau cand ele pot duce la identificarea decedatilor. Pe cat posibil, se recomanda ca si aceste informatii sa fie difuzate numai dupa ce au fost anuntati membrii de familie. Cand difuzeaza informatii cu privire la o criza, specialistul in relatii publice sau orice alt

membru al organizatiei indrituit sa faca acest lucru trebuie sa transmita jurnalistilor, chiar cu insistenta, mesaje favorabile organizatiei, de exemplu cele referitoare la:

- interventia rapida pentru solutionarea crizei;

- faptul ca respectiva criza se afla sub investigatie, pentru depistarea cauzelor ei; - modul in care organizatia isi indeplineste atributiunile;

- grija fata de membrii de familie ai persoanelor implicate in criza, prezentarea de condoleante familiilor celor care au murit;

- grija fata de membrii organizatiei si de bunurile acesteia; - calitatea pregatirii profesionale a membrilor organizatiei; - profesionalismul, responsabilitatea celor implicati;

- straduinta tuturor celor ce apartin organizatiei de a face din aceasta un “bun vecin” in cadrul comunitatii locale;

- mandria pentru istoricul si traditiile organizatiei;

- capacitatea organizatiei de a depasi criza si urmarile acesteia;

- programele existente sau, cel putin, preconizate pentru preintampinarea crizelor posibile in viitor;

- respectul pentru lege;

- calitatea actului de conducere practicat in cadrul organizatiei;

- preocuparea organizatiei pentru prezervarea mediului inconjurator etc.

Asemenea mesaje au rolul de a atenua tendinta fireasca a mass-media de a reda exclusiv

numai aspectele negative ale unei crize si de a formula speculatii nefavorabile cu privire la organizatia in cauza.

In managementul unei crize mediatice, printre cele mai frecvente greseli care pot fi facute se numara:

- ezitarile, care conduc la crearea unei impresii de incompetenta si confuzie;

- riposta data intrebarilor sau afirmatiilor incomode, care nu face decat sa sporeasca tensiunile

si emotiile;

- confruntarea cu oponentii, care ofera acestora notorietate publica si o buna ocazie de atac; - informatiile contradictorii, care creeaza impresia de lipsa de sinceritate si de receptivitate. In

acest sens, este vital ca toti membrii organizatiei implicati in difuzarea de informatie catre opinia publica sa-si stabileasca imediat o pozitie uniforma (principiul “vocii unice” in difuzarea informatiei), iar aici specialistul in relatii publice are un rol esential.

- nu exista nici un plan pentru managementul crizei sau acest plan nu este actualizat ori nu este utilizat in momentul in care se produce criza;

- n-a fost exersat practic modul de actiune in caz de criza si, din aceasta cauza, cei care au responsabilitati in asemenea situatii nu stiu ce au de facut;

 - echipele operationale, implicate efectiv in solutionarea crizei, nu sunt protejate fata de interventiile stanjenitoare din exterior (cum ar fi, interventiile jurnalistilor, care stanjenesc munca echipelor angrenate in operatiunile de salvare);

- se pierde timp nejustificat in asa-zise “sedinte de coordonare” care n-au un obiectiv precis; - nu sunt aplicate strategiile de informare publica concepute anterior si nu se difuzeaza mesaje

pozitive, semnificative pentru organizatie;

- cei care comunica cu presa au neglijat sa se documenteze in prealabil, astfel incat sa aiba o

viziune cat mai completa asupra situatiei;

- este neglijata informarea propriului public (comunicarea interna) cu privire la aspectele si

evolutia crizei;

- in relatiile cu jurnalistii si cu celelalte categorii de public interesate de criza se fac

promisiuni care nu pot fi respectate;

- se iau decizii si se difuzeaza informatii sub presiunea imprejurarilor;

- cei care comunica uita ca, in actul de comunicare, trebuie sa se axeze pe cateva mesaje semnificative (chiar daca scurte) cu privire la organizatie;

- pe timpul comunicarii, este data uitarii relevarea “aspectului uman”: amanunte de interes uman aparute pe timpul situatiei de criza care pot pune organizatia, precum si pe membrii sai, intr-o lumina favorabila.

De asemenea, o alta greseala comisa in multe cazuri este stoparea activitatii de relatii publice referitoare la criza o data cu incetarea acesteia. Un eveniment neplacut petrecut in viata organizatiei si care a fost in atentia mass-media – deci, a opiniei publice – trebuie urmat de unele actiuni de relatii publice, in scopul prevenirii efectelor negative ce pot aparea ca ecou al celor intamplate. In acest sens, se recomanda urmatoarele:

- in cadrul organizatiei, sfarsitul crizei trebuie anuntat in mod oficial. In acest fel, publicul intern va putea transmite in exterior mesaje pozitive asupra incheierii crizei. Pe langa aceasta, membrii structurilor de management al crizei vor fi eliberati de responsabilitatile speciale ce le revin in astfel de situatii;

- pe plan local, trebuie initiate unele actiuni ulterioare crizei. Astfel, trebuie mentinuta

legatura cu comunitatea locala, in special cu categoriile de public care au avut de suferit de pe urma crizei organizatiei, asa cum se intampla in cazuri de explozie, incendiu, poluare accidentala, accident de munca sau de circulatie etc. De asemenea, dupa ce initial au fost anuntate despre sfarsitul crizei, mass-media trebuie sa fie informate cu promptitudine despre toate actiunile ulterioare acesteia;

- un act de caritate, indeplinit imediat dupa terminarea crizei, este foarte bine primit de opinia publica.

 

 

Intrebari si probleme:

1. Definiti criza mediatica si analizati semnalele care avertizeaza posibila declansare a unei crize mediatice.

2. Care pot fi situatiile in care criza mediatica se transforma in criza organizationala? Argumentati. 3. Ca simplu telespectator, ascultator sau cititor de presa, cum apreciati prestatia mass-media

romanesti in timpul diverselor crize mediatice? Exista deosebiri fata de caracteristicile generale prezentate in curs?

 

 

Activitate practica:

Alegeti o organizatie reala. Studiati istoricul ei si analizati urmatoarele: 1. Tipuri de crize mediatice cu care s-a confruntat. 2. Tipul de raspuns al organizatiei la criza.

3. Influenta mass-media in declansarea, amplificarea si/sau stingerea crizei.

 

 

 

Bibliografie selectiva

1. BONCU, Simion, Presa, caine de paza al democratiei. Editura Licorna, Bucuresti, 1998 2. GARNER, W. Gerald, “Chief, the reporters are here!”. Springfield, Illinois, SUA. Charles

C.Thomas Publisher, 1987

3. JONES, Clarence, Winning with News Media. Tampa, Florida, USA, Video Consultants Inc.,

1996

4. PANZARU, Petre, Mass-media in tranzitie. Editura Rompres, Bucuresti, 1996

5. WILCOX, L. Denis, AULT, H. Phillip, AGEE, K. Warren, Public Relations, Strategies and Tactics. New York, SUA, Harper Collins Publishers, 1992