1. NOTIUNE SI PARTI

Navele sunt in mod normal angajate pe baza unor contracte de navlosire negociate de catre brokeri ce actioneaza fie in numele navlositorului, fie in numele armatorului. e9r13re
Un contract de navlosire:
- este un document ce contine termenii contractuali ce definesc drepturile, obligatiile si responsabilitatile armatorilor si navlositorilor;
- este intocmit, de obicei, de brokerul navlositorului pe baza termenilor agreati intre armator si navlositor;
- este semnat de armatori si navlositori sau de brokerii armatorilor si navlositorilor in numele acestora;
- contine de regula un set de clauze standard tiparite pe diverse formulare, urmate in cele mai multe cazuri de un set de clauze aditionale cunoscute sub numele de “addendum” sau “rider”, clauze ce evidentiaza mai bine cerintele partilor contractante;
- poate avea o multime de stersaturi, modificari si adaugiri la clauzele standard in conformitate cu cerintele partilor.
Partile contractante sunt denumite, in mod generic, navlositor si armator, cu toate ca relatiile contractuale pot fi mult mai complexe (vezi figura 1.1). Atunci cand cel care incheie un contract de navlosire cu un navlositor nu este si proprietarul navei, in contract se foloseste denumirea de „disponent owner” (termenul utilizat in limba romana este acela de „armator-navlositor” insa, in opinia autorului, acest termen nu exprima in mod clar intelesul termenului din limba engleza).
Din figura 1.1 se poate constata ca o nava poate fi in acelasi timp obiect al mai multor contracte de navlosire in sensul ca ea poate fi inchiriata printr-un contract de bareboat de un navlositor care la randul sau o poate exploata fie printr-un alt contract de bareboat, fie printr-un contract de navlosire pe timp, fie printr-un contract de navlosire pe voiaj.

Pe langa armatori si navlositori, la derularea contractului de navlosire participa, fara a fi parti contractante, incarcatorul (shipper) si primitorul (consignee) marfurilor.
Conform Regulilor de la Hamburg, incarcator este orice persoana cu care s-a incheiat -; sau in numele ori in favoarea careia s-a incheiat -; un contract de transport marfuri pe mare, sau orice alta persoana care a predat realmente -; sau in numele ori in favoarea careia s-au predat realmente -; marfurile care formeaza obiectul contractului de transport. Aceasta definitie suporta discutii in sensul ca prima parte a definitiei se mentioneaza ca incarcatorul participa intr-un fel sau altul la incheierea unui contract de transport ceea ce implica faptul ca incarcatorul este si navlositor. In general incarcatorul este exportatorul marfurilor ce urmeaza a fi transportate, iar in functie de conditia de livrare a marfurilor el poate fi si navlositor.
Primitorul este persoana sau firma indreptatita sa primeasca marfurile. Primitorul poate fi sau nu nominat in contract, insa el isi dovedeste calitatea de primitor prin intermediul conosamentului pe care il prezinta comandantului navei la sosirea navei in portul de descarcare.
Pentru a intelege mai bine diferentele dintre cele mai utilizate categorii de contracte de navlosire (pe voiaj, pe timp si de bareboat) in Tabelul 1.1 este prezentata repartizarea principalelor grupe de cheltuieli intre armator si navlositor.

Cheltuieli de exploatare Voyage Charter Time Charter Bareboat
Cheltuieli de amortizare si financiare ale navei a a a
Cheltuieli de asigurare H&M + P&I a a n
Cheltuieli de intretinere si reparatii a a n
Cheltuieli cu echipajul a a n
Cheltuieli cu combustibilul a n n
Cheltuieli cu apa potabila a a/n** n
Taxe de trecere prin canale si stramtori a a/n** n
Cheltuieli portuare a n n
Cheltuieli de incarcare/descarcare a/n1 n n

2. FORMA SI CONTINUTUL CONTRACTELOR DE NAVLOSIRE

Nu este obligatoriu ca un contract de navlosire sa fie intocmit in scris cu toate ca marea majoritate a contractelor de navlosire se incheie astfel. De-a lungul timpului, datorita diferitelor probleme juridice generate de diversitatea sistemelor legislative, s-au impus o serie de contracte standard, ale caror clauze sunt imprimate pe formulare standard. Aproape toate aceste formulare standard au liniile numerotate pentru a usura amendarea continutului contractului.
Modul de prezentare al contractelor standard a evoluat de-a lungul timpului, formele mai vechi au spatii libere in care urmeaza sa se inscrie detalii cu privire la identificarea partilor, particularitatile navei, marfurilor, date referitoare la navlu etc. In anii ‘70, sub influenta practicii americane aceste formulare standard au fost impartite in doua parti distincte, partea I constand intr-o pagina formata din casete numerotate ce urmeaza a se completa, iar in partea a II-a dintr-o serie de clauze standard. Avantajul acestui sistem este ca in situatia in care partile contractante nu doresc sa modifice clauzele standard, ele vor trebui sa completeze numai partea I, partea a II-a fiind incorporata prin referinta. Sistemul se pare ca nu mai este de actualitate deoarece rareori se intampla ca partile contractante sa agreeze in totalitate clauzele standard si de aceea in formularele noi (Norgrain 93, Multiform) s-a renuntat la sistemul impartirii in doua parti.
Sunt destul de frecvente cazurile in care in timpul negocierilor partile contractante sunt nevoite sa convina asupra introducerii unor clauze suplimentare in contract ca urmare a existentei unor aspecte, ce intereseaza partile contractante, neacoperite de contractul standard. Aceste clauze suplimentare sunt cunoscute sub denumirea de “Rider” sau “Adendum”, iar constructia lor a dat nastere la numeroase dispute deoarece chiar daca o clauza este construita corect ea trebuie interpretata in contextul general al contractului si nu izolat de acesta. Aceste clauze nou introduse au prioritate de interpretare atunci cand continutul lor este in contradictoriu cu al clauzelor standard deoarece se considera ca aceste clauze exprima mai clar intentia partilor. Din acelasi motiv, in cazul in care formularul standard este impartit in doua parti, partea I primeaza pentru ca trebuie completata in mod specific.
In ceea ce priveste cuvintele radiate, ele se considera ca si cand nu ar fi existat. Totusi, in anumite imprejurari ele sunt luate in seama, in eventualitatea unui litigiu, daca in contract se face referire la cuvintele radiate si fara acestea una sau mai multe clauze nu ar avea sens.
Pentru depasirea unor astfel de probleme, formulele standard mai noi au o serie de clauze prezentate in mai multe variante si dau astfel partilor contractante posibilitatea de a alege clauzele cele mai potrivite pentru o situatie anume si de a elimina pe cat posibil amendamentele.
Toate aceste formulare standard sunt rezultatul negocierilor dintre diverse grupuri de armatori si navlositori sau au fost elaborate de catre organizatii ce reprezinta fie armatorii, fie navlositorii. Privind cele mai reprezentative tipuri de contracte de navlosire se observa ca acestea sunt fie agreate, fie adoptate, fie recomandate de diverse organizatii maritime internationale sau de diverse asociatii de armatori sau navlositori.
Un contract de navlosire ca este agreat daca el este negociat si agreat de catre o asociatie de armatori si una sau mai multe asociatii de navlositori sau alte institutii. Clauzele standard ale acestui contract nu pot fi modificate sau radiate fara acordul prealabil al tuturor partilor care l-au agreat;
Un contract de navlosire ca este adoptat de catre o organizatie de armatori daca aceasta sustine in mod oficial un contract agreat in conditiile de mai sus de catre o alta organizatie sau asociatie de armatori; (trebuie mentionat ca un contract de navlosire poate fi adoptat de catre o asociatie de armatori si in situatia in care acesta este emis de o alta asociatie de armatori pentru a fi utilizat intr-un anumit sector fara a fi adoptat de catre o asociatie de navlositori)
Un contract de navlosire ca este recomandat atunci cand nu exista o asociatie de navlositori cu care sa se negocieze un anumit contract sau atunci cand cu toate ca un contract a fost negociat cu o asociatie de navlositori nu exista posibilitatea ca toti membrii acestei asociatii sa utilizeze acel contract fara modificari. Cu toate ca este de dorit, nu este obligatoriu ca un contract de navlosire recomandat sa fie utilizat asa cum este fara amendamente la clauzele tiparite.
Pe langa acesti trei termeni se mai foloseste si termenul „aprobat”. Un contract de navlosire este aprobat daca acel contract este agreat, adoptat sau recomandat. BIMCO a publicat si pus in vanzare un catalog ce contine majoritatea contractelor de navlosire si conosamentelor aprobate.

3. CLAUZE COMUNE TUTUROR CONTRACTELOR DE NAVLOSIRE

3.1. Preambulul

Contractele scrise incep de obicei cu un preambul in care sunt prezentate partile contractante si termenii principali. Un preambul poate fi formulat in urmatoarea forma intalnita in GENCON 94:

“Este agreat intre partea mentionata in caseta 3, ca armator al navei numite in caseta 5 cu tonajul registru brut/net indicat in caseta 6, cu un deadweight brut la linia de incarcare de vara declarat, aproximativ, in caseta 7, nava aflata acum in pozitia declarata in caseta 8 si se astepta sa fie gata de incarcare, in baza acestui contract la data aproximativ declarata in Caseta 9, si partea mentionata ca navlositor in caseta 4 ca:
Nava mentionata, imediat ce s-au incheiat obligatiile anterioare, se va indrepta catre portul (porturile) sau locul (locurile) de incarcare nominate in caseta 10 sau atit de aproape de ele cit poate ajunge in siguranta, astfel incit sa fie tot timpul in stare de plutire, iar acolo sa incarce pana la capacitatea maxima de incarcare, marfa (daca s-a agreat sa se incarce marfa pe punte aceasta sa fie pe riscul si raspunderea navlositorului) asa cum este prezenta in caseta 12, pe care navlositorii se obliga sa o incarce, nava astfel incarcata sa procedeze catre portul (porturile) sau locul (locurile) indicat in caseta 11 asa cum s-a stabilit la semnarea conosamentelor, sau atat de aproape cit nava poate ajunge in siguranta si intotdeauna in stare de plutire, si acolo sa livreze marfa.”
Intr-un preambul de acest gen diferite parti ale contractului sunt legate unele de altele dand coerenta si sens intregului contract.

3.2. Partile contractante

3.2.1. Identificarea partilor contractante

Atat armatorul cat si navlositorul doresc sa obtina cat mai multe informatii despre partea cu care incheie un contract de navlosire, deoarece se poate intampla ca, atat in timpul derularii contractului cat si dupa livrarea marfurilor, sa fie nevoit sa oblige una din partile sa-si indeplineasca obligatiile contractuale. De aceea este esential ca partilor contractante sa le fie cunoscute numele complet si daca este posibil adresa completa, telefonul, faxul, telexul etc. Nu este neobisnuit ca una dintre parti sa fie reprezentata de catre un agent care sa semneze contractul facand urmatoarea mentiune “Messrs …. as agents for charterers”.
Deoarece in practica pot sa apara in mod frecvent probleme in legatura cu semnarea unui contract ca agent in numele altei persoane. In sens strict legal un agent este acela care nu actioneaza in nume propriu ci doar ca reprezentant al altei persoane. Agentul nu va fi parte contractanta a contractului incheiat, contract ce va fi considerat a fi incheiat intre cel reprezentat de agent si o terta persoana. Un agent poate actiona in numele altei persoane in urmatoarele cazuri:
- prin acordul expres al celui ce va fi reprezentat de agent
- acordul poate fi subinteles
- din necesitate.
In cazul in care relatia agent-principal se creeaza prin acordul expres al partilor agentul este autorizat sa actioneze in numele celui pe care il reprezinta doar in conformitate cu cele mentionate in contract. Daca nu s-au prevazut atributii clare ale agentului atunci cel in numele caruia actioneaza agentul trebuie sa accepte consecintele oricarei actiuni rezonabile a agentului.
In cazul in care, prin conduita sau verbal, un agent se considera autorizat sa incheie un contract in numele celui pe care il reprezinta atunci acel contract este considerat valabil. Faptul ca autoritatea subinteleasa este o autoritate reala sau nu este o problema juridica destul de complicata.
In caz de necesitate, o persoana ce are in grija un bun ce apartine unei alte persoane, poate fi nevoita sa actioneze astfel incat sa pastreze integritatea acelui bun si in acest caz poate fi subinteleasa. Intr-o astfel de situatie poate fi comandantul unei nave care pentru a continua voiajul are nevoie de reparatii urgente si pentru aceasta solicita un imprumut pe care il garanteaza cu nava. Pentru ca o astfel de actiune sa fie considerata corecta este necesar a fi indeplinite urmatoarele conditii:
- garantarea cheltuielilor de reparatie era un lucru necesar si comandantul a actionat in mod prudent;
- banii au fost avansati in mod expres pentru reparatia navei;
- banii au fost cheltuiti pentru a repara nava.
Daca este prezent un reprezentant al armatorului, atunci comandantul navei nu mai are aceasta autoritate de a actiona ca agent al armatorului. Pentru ca un agent sa fie considerat un agent din necesitate sunt necesare a fi indeplinite urmatoarele conditii:
- trebuie sa fie imposibil sa se obtina instructiuni de la cel pe care il reprezinta;
- trebuie sa fie o necesitate comerciala imediata si reala de a actiona in numele celui pe care il reprezinta;
- trebuie sa actioneze, cu buna credinta, in interesul tuturor partilor implicate.
Ratificarea unui contract. In cazul in care un agent contracteaza ca agent al unei parti pe care o nomineaza in contract, fara a avea autorizarea acesteia, contractul poate fi ratificat de catre partea nominata in contract, caz in care el dobandeste drepturi si obligatii in baza acelui contract.
Este foarte important sa existe in orice moment o portita de a iesi din negocieri daca se dovedeste ca cealalta parte nu are o reputatie buna sau este in incapacitate de plata si de aceea in majoritatea negocierilor atat armatorii cat si navlositorii negociaza sub rezerva de a aproba referintele primite despre cealalta parte contractanta (subject owners/charterers approval of charterers/owners). De asemenea, o multime de avizari trebuiesc trimise la incarcatori, primitori, agenti si de aceea este important ca identitatea acestora si telefonul, faxul sau telexul sa fie cunoscute in timp util.

3.2.2. Substituirea navlositorului sau armatorului

Uneori armatorul sau navlositorul doreste sa fie drepturile si obligatiile sale sa fie preluate de catre un alt armator sau navlositor. Este ceva obisnuit ca un armator ce isi opereaza nava intr-un contract “Time Charter” pe termen lung, sa vanda nava si ca noul armator sa devina parte contractanta, la fel cum este deasemenea obisnuit ca un navlositor sa doreasca a subinchiria nava unui alt navlositor. In mod normal, un armator nu poate sa-si vanda nava cat timp ea se afla inchiriata si, in mod automat, noul armator sa devina parte in contractul de „T…….. navlositorul (Voyage Charter Charterer) se exonereaza de o parte, sau chiar de toate indatoririle sale de navlositor. Acest lucru se face prin introducerea in contract a asa numitei clauze “Cesser Clause” despre care se va vorbi in detaliu la contactul de navlosire pe voiaj.

3.3. Nava

3.3.1. Descrierea navei

In functie de tipul contractului nava va avea, mai mult sau mai putin, o pozitie centrala in realizarea contractului. In principiu, este important ca navlositorul sa cunoasca, cu o anumita perioada de timp inainte de data incarcarii, nava pe care o va utiliza. In cazul transportului conventional, in care conosamentele se elibereaza in momentul in care marfa a fost incarcata la bordul navei, nava va juca un rol central in timp ce in transportul de linie modern, in care conosamentele se elibereaza in momentul in care marfa a fost primita spre incarcare de catre caraus, nava are un rol mai putin important deoarece clientul are incredere in faptul ca acel caraus va performa bine indiferent de nava pe care o va folosi. In contractele de navlosire “Time Charter” si “Bareboat Charter”, descrierea navei joaca un rol central deoarece in functie de descrierea ei si de conditiile pietei navlositorul o evalueaza si poate oferi o anumita chirie si de aceea, de obicei, contractele nu sunt incheiate pana cand nu este cunoscuta nava ce va performa. In contractele de navlosire pe voiaj, contract ce poate fi considerat un contract de transport pentru o anumita marfa intre anumite porturi, descrierea navei nu ocupa o pozitie centrala. In contractele de affreightment, in care obligatia principala a armatorului este aceea de a transporta anumite marfuri, procedura normala este de a nu se nomina o nava in momentul angajarii ci de a o nomina cu o anumita perioada inainte de data la care marfa este gata de incarcare.

In momentul in care o nava este angajata printr-un contract de navlosire existenta contractului este dependenta de existenta navei. Daca nava este pierduta or se declara “constructive total loss”, obiectul contractului este zadarnicit, ceea ce inseamna ca este nul si nu mai exista. Scopul economic poate fi zadarnicit si din alte motive cum ar fi intarzierea navei pentru o perioada de timp foarte mare.
In special in cazul contractelor de navlosire pe voiaj este adesea agreat ca nava poate fi substituita de o alta nava prin formularea uzuala “M/V ….. or similar substitute”. Este necesar ca, in cazul in care se agreeaza o astfel de formulare, sa se prevada daca este doar un drept un al armatorului sau si o obligatie a lui de a angaja o alta nava daca nava sau navele pe care le controleaza nu sunt disponibile in acea perioada, deasemenea trebuie prevazut daca armatorul are dreptul de a substitui o nava de mai multe ori sau numai o singura data.
In contract este specificat nu numai numele navei ci si anul de constructie, tipul navei, pavilionul si indicativul navei si armatorul nu are dreptul de a modifica, fara permisiunea navlositorului, nici una din caracteristicile esentiale ale navei. Daca, spre exemplu, armatorul doreste sa schimbe pavilionul navei el trebuie sa obtina permisiunea navlositorului deoarece pavilionul navei este in multe cazuri un element esential, din diferite motive, pentru navlositor.

3.3.2. Limitele in care nava poate naviga

Companiile de asigurare impun anumite limite geografice intre care navele pot naviga. Aceste limite difera de la o companie de asigurare la alta, dar cele mai obisnuite sunt asa numitele Institute Warranties Limits (IWL). Unele zone geografice sunt acceptate tot timpul anului, altele sunt neacceptate tot timpul anului, pe langa aceste mai exista si unele care sunt acceptate intre anumite date si interzise in restul anului. Armatorii pot sa mearga in aceste din urma zone in orice perioada numai daca platesc prime de asigurare suplimentare.
Pe langa restrictiile generate de situarea geografica a anumitor porturi exista si anumite zone de razboi in care navele pot merge, daca platesc o prima de asigurare suplimentara. Deasemenea mai exista si unele limite generate de constructia si dotarea tehnica a navei, precum si de numarul membrilor de echipaj.

3.3.3. Buna stare de navigabilitate a navei

Este adesea prevazut in contract ca nava prezentata de armator trebuie sa fie in buna stare de navigabilitate. Chiar si cand nu este expres prevazut in contract buna stare de navigabilitate este o clauza subinteleasa. Conceptul de buna stare de navigabilitate are trei aspecte:
Buna stare de navigabilitate din punct de vedere tehnic (seaworthiness from technical point of view) se refera la corpul navei care trebuie sa fie etans, rezistent si solid din toate punctele de vedere pentru voiaj, instalatiile de la bord si stabilitatea navei.
Buna stare de navigabilitate din punct de vedere al capacitatii ei de a incarca o anumita marfa (cargoworthiness) are in vedere faptul ca o nava poate fi capabila sa incarce o anumita marfa si de a efectua o calatorie incarcata cu acea marfa, dar nu poate incarca o alta marfa si efectua acelasi voiaj incarcata cu o alta marfa;
Buna stare de navigabilitate pentru efectuarea unui anumit voiaj (seaworthiness for the intended voyage) inseamna ca nava va fi dotata corespunzator, aprovizionata cu o cantitate suficienta de combustibil, provizii, documentele de navigatie necesare si cu toate actele valabile astfel incit sa efectueze in bune conditii un anumit voiaj.
Obligatia armatorului de a mentine o nava in buna stare de navigabilitate nu implica obligatia de a face o nava perfecta, care sa nu-si piarda aceasta aptitudine nici in fata unui pericol extraordinar. Se cere ca nava sa aiba acea constructie, acel grad de pregatire si acea dotare pe care un armator obisnuit si prudent i le da la inceputul fiecarui voiaj si la inceputul fiecarei noi etape a calatoriei, avand in vedere toate imprejurarile prin care va trece nava.

3.4. Clauze de razboi

In perioade de razboi, revolutie sau alte fenomene similare, nava si marfa pot fi expuse unor anumite riscuri. Echipajul poate fi ranit sau omorat in timp ce marfa sau nava pot fi avariate sau distruse. Pe langa acestea exista si riscul unor intarzieri si cheltuieli suplimentare cum ar fi plata unor prime de asigurare suplimentare pentru nava si marfa si plata suplimentara a echipajului. Pentru a avea o imagine clara asupra drepturilor si obligatiilor navlositorului si armatorului este normal ca in contractul de navlosire sa existe o clauza speciala de razboi. Clauzele de razboi pot fi impartite in doua categorii:
- Clauze de cancelare a contractului datorita razboiului (War Cancellation clauses). Aceste clauze se gasesc in contractele pe termen lung (de Bareboat sau de Time Charter) sau in contractele de affreightment si sunt folosite cu intentia de a da ambelor parti posibilitatea de a cancela contractul atunci cand navlurile s-au modificat substantial ca urmare a declansarii unui razboi intre anumite tari sau nava este rechizitionata de catre guvern.
- Clauze impotriva riscului de razboi (War Risk Clause). Aceste clauze sunt sau cel putin ar trebui sa fie inserate in fiecare contract de navlosire. Orice clauza de acest tip trebuie sa includa o definitie a riscului de razboi care de cele mai multe ori include si amenintarea cu un razboi. Este foarte importanta delimitarea drepturilor si obligatiilor partilor atunci cand echipajul, nava si marfa sunt supuse riscului declansarii unui razboi.
In mod uzual, formularele standard includ o clauza impotriva riscului de aparitie a unui razboi. In contractele de Time Charter este inclusa, de obicei, clauza “Conwartime”, iar, in contractele de navlosire pe voiaj, cele mai cunoscute sunt “Chamber of Shipping War Risk clauses 1 and 2” (aceste clauze nu satisfac cerintele unui contract de navlosire modern si au fost retrase, dar sunt intalnite inca in multe contracte), “Voywar 1950” si “Voywar 1993”. In contractele Gencon 76 si Gencon 94 sunt utilizate aceste din urma clauze, clauze ce sunt in cele mai multe situatii acoperitoare pentru armator, dar trebuie retinut ca aceste clauze nu sunt construite pentru situatiile in care riscul aparitiei unui razboi exista in timpul negocierii contractului. De asemenea aceste clauze nu mentioneaza nimic despre costurile suplimentare generate de plata echipajului si primelor de asigurare suplimentare.

Un operator nu trebuie sa amestece diferitele clauze de razboi utilizate in contractele de Time Charter cu cele utilizate in Voyage Charter deoarece poate fi pus in situatii dificile. In contractele de navlosire in care angajeaza o nava pe care o are in Time Charter, el trebuie sa includa o clauza de razboi care nu ii este mai putin favorabila decat cea pe care a acceptat-o in contractul de Time Charter. Daca in contractul de Time Charter a acceptat clauza “Conwartime”, el trebuie sa insiste pentru clauzele “Voywar 1950” sau “Voywar 1993” in contractele de navlosire pe voiaj pe care le incheie.

3.5. Clauze privind variatiile costurilor si efectele lor asupra relatiilor contractuale

In general, partile contractante sunt obligate sa-si indeplineasca obligatiile pe care si le-au asumat indiferent de evolutia ulterioara a pietei. In situatia in care costurile de exploatare ale navei cresc in mod neprevazut, acest lucru nu va avea un efect asupra obligatiilor partii afectate, decat in cazul in care aceasta conduce la zadarnicirea scopului economic al contractului, ceea ce nu se intampla in mod frecvent. In scopul de a se proteja, partile pot agrea asupra unor clauze asiguratorii cum ar fi: “Clauza valutara”, “Clauza cresterii pretului la combustibil”, “Clauza de escaladare”, “Clauza Hardship”.
Clauza “Hardship” are drept scop renegocierea contractului daca conditiile economice se schimba substantial si partile nu sunt de acord ca partea care a suferit pierderile poate cancela contractul.
Clauza valutara este necesara in situatia in care costurile armatorului sunt exprimate intr-o moneda convertibila, alta decat dolarul si, ca urmare a modificarii substantiale a ratei de schimb intre cele doua valute, armatorul se poate gasi in situatia de a avea pierdere in loc de profit. Clauza poate fi formulata in felul urmator: „Navlul si contrastaliile sunt calculate pe baza ratei de schimb de …. coroane norvegiene la 1 dolar american (rata contractuala de schimb). Daca la data platii navlului, rata de schimb cotata de banca …… difera fata de rata de schimb contractuala, atunci navlul trebuie ajustat astfel incit sa rezulte aceeasi suma de coroane daneze ca cel generat de rata contractuala de schimb.”
Clauza cresterii pretului la combustibil poate fi inserata in contract cu scopul de al proteja pe armator impotriva cresterii pretului la bunker. Ea poate preciza ca navlul este calculat pe baza pretului bunkerului de X dolari/tona si, ca orice modificare a pretului, il indreptateste pe armator la o compensatie.
Clauza de escaladare a preturilor are drept scop de a proteja partea suferinda datorita cresterii costurilor de exploatare. In anumite imprejurari, cresterea navlurilor este generata de cresterea costurilor si ca urmare in un armator nu-si poate permite sa exploateze o nava in pierdere. Ideea principala este de a gasi o baza de calcul sau o formula dupa care sa se recalculeze navlul. Clauza ar putea fi formulata astfel: “Chiria zilnica este calculata pe baza cheltuielilor de operare lunare ale armatorului asa cum sunt prezentate in anexa atasata acestui contract. La sfarsitul fiecarui an, cheltuielile medii lunare vor fi comparate cu cele atasate si orice diferenta mai mare sau mai mica de 5 %, sa fie multiplicata cu 12 si sa se compenseze la plata chiriei urmatoare. Acelasi principiu se aplica si la terminarea contractului pentru perioada ramasa necompensata”.

3.6. Clauze de arbitraj

Pentru a evita eventualele discutii cu privire la legislatia careia ii este supus un contract de navlosire, in clauza de arbitraj trebuie sa se faca referiri la legislatia aplicabila si la procedura de reglementare a litigiilor dintre parti.
Litigiile rezultate din contractele de navlosire sunt, de obicei, rezolvate prin arbitraj, in timp ce litigiile rezultate din conosamente sunt, de obicei, rezolvate prin intermediul instantelor judecatoresti.
O clauza de arbitraj trebuie sa contina si o procedura de nominare a arbitrilor. In cazurile in care contractul este supus legislatiei engleze, de cele mai multe ori se face referire si la Arbitration Act 1950, 1979 sau 1996.
Cele mai multe contracte de navlosire revizuite sau modificate in ultimii ani au clauze de arbitraj cu doua variante, una pentru arbitraj in New York si una pentru arbitraj in Londra. Cele mai multe clauze de arbitraj contin si o procedura de reglementare a litigiilor ce nu depasesc o anumita suma, aceste sunt rezolvate in conformitate cu prevederile Small Claims Procedure Of London Maritime Arbitrators Association in cazul dreptului englez si in conformitate cu Shorthened Arbitration Procedure Of The Society Of The Maritime Arbitrators Inc.

3.7. Semnarea contractului de navlosire

Un contract poate fi semnat fie de catre partile contractante, fie de catre persoanele autorizate de catre acestea (in mod uzual de catre brokeri). In unele situatii poate fi important de cine este semnat contractul de navlosire. Daca dreptul Statelor Unite este aplicabil, contractul de navlosire nu trebuie semnat de catre armator, directorii companiei sau unul din prepusii armatorului deoarece in astfel de situatii armatorii nu-si mai pot limita raspunderea. Unele tari cum ar fi Australia impun anumite taxe asupra contractelor semnate in tara respectiva.
Este important ca in contractul de navlosire sa fie trecute toate conditiile agreate in “recap” (racapitulatia tuturor termenilor agreati in timpul negocierii). Daca un contract de navlosire, semnat incorect de catre o parte, este trimis spre semnare celeilalte parti si daca aceasta semneaza fara sa protesteze acesta poate fi un contract care produce efecte asupra ambelor parti. Posibilitatile de a modifica acest contract sunt limitate sub jurisdictia engleza, dar ele exista daca se face un protest intr-un interval de timp rezonabil.