n1n4nn
1. Sistemul monetar: definire; continut; rol
2. Clasificarea sistemelor monetare
2.1. Sisteme monetare metaliste
2.2. Sisteme monetare nemetaliste
3. Reglementarea emisiunii de moneda
3.1. Emisiunea monedei de hartie
3.2. Emisiunea monedei divizionare
3.3. Emisiunea monedei scripturale
4. Convertibilitatea monetara si cursul de schimb
4.1. Forme ale convertibilitatii monetare
4.2. Cursul de schimb
5. Momente importante in evolutia Sistemului monetar national al Romaniei
6. Test de autoevaluare
Bibliografie
Obiective propuse:
• cunoasterea elementelor componente ale unui sistem monetar;
• intelegerea rolului aurului monetar in evolutia sistemelor monetare;
• intelegerea caracteristicilor sistemelor monetare actu ale si a rolului etalonului putere de cumparare in cadrul acestora;
• insusirea aspectelor esentiale referitoare la emisiunea diferitelor tipuri de moneda;
• cunoasterea formelor convertibilitatii monetare si a mecanismului cursului de schimb precum si a perspectivelor Romaniei in acest domeniu;
• dobandirea d e informatii cu privire la principalele momente in evolutia sistemului monetar national al Romaniei;
• realizarea de aplicatii practice cu privire la cursul real, indicele puterii de cumparare, multiplicatorul creditului.
1. Sistemul monetar: definire, continut, rol
In literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare si reglementare a circulatiei monetare dintr-o tara, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv.
Cu aceeasi semnificatie este utilizata definitia data de academicianul Costin Kiritescu dupa care sistemul monetar national reprezinta „ansamblul normelor legale si al institutiilor care reglementeaza, organizea za si supravegheaza relatiile banesti dintr-un stat”.
Aparitia sistemelor monetare poate fi plasata, conform aprecierilor istoricilor monetari, atat in perioada antichitatii cat si a Evului mediu, insa toate sistemele monetare respective s-au caracterizat prin: • faramitare
• simplitate
• deteriorarea monedei.
Faramitarea, ca trasatura esentiala, rezulta din descentralizarea baterii monedei si din lipsa de unitate a circulatiei monetare (fiecare monetarie situata in fiecare oras al Greciei antice, de exemplu, batea proprie moneda).
Simplitatea sistemului monetar rezulta din numarul insuficient de elemente ale acestuia
(unitate monetara, paritatea respectiva, titlul metalului pe care il reprezinta).
Deteriorarea monedei consta in uzura acesteia si posibilitatile de falsificare (prin reducerea continutului de metal pretios din care erau confectionate monedele).
Odata cu formar ea statelor, acestea si-au asumat roluri monetare, respectiv rolul de a crea moneda, de a defini unitatea monetara, de a stabili paritatea metalica. Politica monetara a fiecarui stat, determinata de conditiile generale de dezvoltare ale acestuia, necesita existenta unui sistem monetar unic, cu scopul de a asigura stabilitatea si elasticitatea sistemelor monetare.
Astfel, sistemele monetare prezinta trasatu ri comune, gen erale, dar se particularizeaza in functie de specificul national si al perioadei.
Elementele unui sistem monetar rezulta din reglementarile monetare ale statului respectiv, din modul de organizare al circulatiei monetare, si trebuie sa raspunda urmatoarelor probleme:
• baza sistemului monetar;
• circulatia monetara;
• creatia monetara;
• dimensionarea cantitatii de bani necesara circulatiei;
• organizarea relatiilor monetare ale unei tari cu strainatatea;
• asigurarea stabilitatii sistemului monetar.
Astfel, la modul general, se considera ca un sistem monetar cuprinde urmatoarele elemente: a) metalul monetar; b) unitatea monetara; c) baterea si circulatia monedei; d) emisiunea si circulatia bancnotelor; e) emisiunea si circulatia monedei scripturale. a) Metalul monetar constituie baza a sistemului monetar, in sensul ca reprezinta metalul din care sunt confectionate monedele car e circula in interiorul granitelor unui stat, putand fi reprezentat de aur, argint sau de ambele metale.
Sistemele monetare bazate pe aceste metale monetare se numesc sisteme metaliste, in cadrul carora se disting: • sisteme monometaliste (bazate pe un singur metal monetar) si • sisteme bimetaliste (bazate pe doua metale monetare).

b) Unitatea monetara este strans legata de metalul folosit pentru baterea monedei si se caracterizeaza in urmatoarele elemente definitorii:
- valoare paritara
- paritate monetara.
Valoarea paritara reprezinta cantitatea de metal pretios care se atribuie, prin lege, unei unitati monetare.
In anul 1933, de exemplu, un $ era definit printr-o cantitate de 1,50463 gr aur, iar in anul
1934, un dolar reprezenta 0,888671 gr aur. Unitatea monetara nationala a Romaniei, leul, a fost definita in 1867 printr-un, continut de 290 miligrame aur, iar din 1929 prin 9 miligrame aur.
In functie de evolutia etalonului monetar, valoarea paritara a fost definita fie in aur, fie printr-o alta moneda (in perioada etalonului aur-devize).
Odata cu infiintarea moned ei cos DST, prevazuta in statutul (FMI din 1969), a existat posibilitatea definirii valorii paritare, prin raportarea unei monede la DST (1 DST = 1,356 $ sau
1 $ = 0,7374 DST).
Paritatea monetara reprezinta raportul valoric dintre doua unitati monetare. Daca in anul 1968, lira sterlina era definita prin 1 £ = 2,13281 gr aur, iar dolarul reprezenta 1 $ =
0,888671 gr aur, atunci paritatea monetara era data de raportul:
£ $/ aur/ gr

13281 ,
2 =
£

39 ,
2 aur/$ gr

0,888671
Astfel, unitatea monetara, confera banilor dintr-o tara, caracter national, respectiv
„uniforma nationala” pe care o imbraca acestia. c) Baterea si circulatia monedei ca element al sistemului monetar cuprinde baterea:
• monedelor cu valoare intrinseca (confectionate din aur si argint) • cat si a celor fara valoare deplina (conf ectionate din aliaje de metale nepretioase, zinc, aluminiu).
In conditiile in care monedele erau batute din metale pretioase (aur, in special) se asigura reglarea spontana a cantitatii de moneda in functie de necesitatile economiei, fara supravegherea evolutiei cantitatii de metal pretios, ceea ce conducea la cheltuieli considerabile ale functionarii unui asemenea sistem. Treptat, in circulatie, monedele cu valoare integrala au fost inlocuite cu monede din metale comune, iar dupa primul razboi mondial monedele din metale pretioase au fost eliminate complet din circulatie. d) Emisiunea bancnotelor este reglementata la nivelul fiecarei tari si vizeaza aspecte referitoare la emisiune si la relatiile dintre banca centrala si bancile comerciale, cu scopul dimensionarii corecte a masei monetare.
Preocuparile p e aceasta linie, in cadrul unui sistem monetar, decurg din esenta bancnotelor, care sunt inscrisuri ale bancilor de emisiune si intrunesc anumite caracteristici:
• convertibilitatea in metalul monetar;
• valabilitate pe intreg teritoriul unei tari;
• moneda reprezentativa (fidu ciar a).
In concluzie, desi sistemele monetare nationale contemporane nu se mai confrunta cu probleme specifice monedelor din metale pretioase sau bancnotelor convertibile in aur, sunt necesare totusi reglementari prin care sa fie stabilite instrumentele de interventie in domeniul monetar si modul de utilizare al acestora de catre institutiile monetare. e) Emisiunea si circulatia banilor de hartie prezinta importanta in cadrul unui sistem monetar prin faptul ca de-a lungul timpului, statele au recurs la inlocuirea monedelor cu valoare integrala si a bancnotelor convertibile cu bani de hartie, neconvertibili, reprezentativi. La baza acestei inlocuiri a stat ideea egalitatii intre cantitatea de metal pretios si banii de hartie

reprezentativi, orice neconcordanta intre aceste doua marimi repr ezentand, in fond, o forma de manifestare a inflatiei.
2. Clasificarea sistemelor monetare
In functie de elementele componente ale sistemelor monetare, s-au putut identifica, de-a lungul evolutiei lor urmatoarele tipuri:
2.1. -; sisteme metaliste
2.2. -; sisteme nemetaliste.
2.1. Sistemele monetare metaliste au la baza metalul monetar, in functie de care se poate realiza distinctia intre bimetalism si monometalism.
2.1.1.

Bimetalismul
Fundamental, pentru functionarea acestui sistem, era baterea monedelor din doua metale: aur si argint, intre care exista un raport legal, fix.
In functie de existenta efectiva in circulatie a monedelor din cele doua metale, se poate face distinctia intre: bimetalism integral si bimetalism partial.
In prima varianta, moneda se putea bate liber, atat in aur cat si in ar gint., cu un raport legal de 1/15,5 (o cantitate de aur valora de 15,5 ori o cantitate egala de argint).
In cadrul bimetalismului partial, monedele erau confectionate numai din aur; moneda se batea in mod nelimitat din acest metal, iar puterea liberatorie a monedelor era deplina.
Bimetalismul a fost adoptat in Anglia in 1716 si a fost mentinut un secol, in Franta in
1803 si a fost mentinut pana in 1876, iar in Romania in 1867 fiind mentinut pana in 1890.

Dificultatile de functionare ale sistemului
• Dificultatea esentiala a bimetalismului provenea din faptul ca pe piata libera nu era obligatorie respectarea egalitatii 1 gram aur = 15,5 grame argint.
Initial, r aportul legal cor espundea cu raportul stabilit pe piata, insa datorita fluctuatiilor care interveneau in cantitatile de aur si argint disponibile, se produceau modificari in nivelul preturilor celor doua metale. Daca, de exemplu, ca urmare a unei productii sporite, ar gintul devenea mai abundent pe piata, atunci pretul sau in raport cu al au rului se diminua. Raportul comercial dif erea atunci de raportul legal, putand inregistra, de exemplu nivelul: 1 gram aur =
17,5 grame argint.
In aceasta situatie, detinatorii de aur nu aveau interesul de a-l utiliza ca moneda, fiind mai rentabil sa-l cedeze pe piata, primind in schimb cantitatea echivalenta de argint. Astfel, prin vanzarea unui kg de aur se putea obtine o cantitate de argint cu doua kg in plus fata de r aportul legal. Pretul argintului in aur devenea inferior pretului legal, iar aurul manifesta tendinta de a parasi circulatia monetara.
Fenomenul este cunoscut sub denumir ea de legea lui Gresham (dupa numele unui financiar englez din secolul al XVI-lea, care a fost fond atorul Bursei din Londra), lege formulata astfel „moneda rea scoate din circulatie moneda buna”.
In decursul primei jumatati a sec. al XIX-lea, aurul si argintul au fost, pe rand, atat moneda rea, cat si moneda buna, fara ca raportul de piata sa se abata considerabil de la cel legal.
Insa, odata cu descoperirea de noi zacaminte de aur in a doua jumate a secolului, argintul devine moneda buna, datorita raportului comercial intre cele doua metale, care se modifica in favoarea argintului. Piesele din acest metal au, atunci, tendinta de a iesi din circulatie.
Confruntate cu astfel de probleme, autoritatile tarilor bimetaliste: Franta, Italia, Belgia,
Elvetia s-au reunit la Paris, in anul 1865 cu scopul adoptarii unor masuri corespunzatoare: argintul este transformat in „moneda rea”. Ulterior, dupa crearea Uniunii Monetare Latine, dupa
1870 situatia evolueaza in favoarea aurului, ceea ce conduce la un aflux de argint catre tarile membre ale Uniunii. Oficial, bimetalismul este abandonat de Franta in 1865 si inlocuit cu monometalismul.

2.1.2.

Monometalismul
Comparativ cu sistemul preced ent, in cadrul monometalismului, rolul de metal monetar este indeplinit fie de aur, fie de argint.
Marea Britanie a adoptat monometalismul in 1816, SUA in 1853, Portugalia in 1854,
Germania in 1873, Rusia si Japonia in 1897.
Atunci cand metalul monetar (etalonul monetar) a fost reprezentat de argint, sistemul a fost denumit „silver standard”, iar in cazul folosirii aurului ca metal monetar denumirea sistemului a fost, „gold standard” acesta fiind cel mai raspandit sistem monometalist. Au existat si incercari de a folosi, ca baza a sistemului monetar, platina, dar datorita raritatii si a valorii ridicate s-a renuntat la acest metal .
Indiferent d e formele pe care le-a cunoscut, monometalismul aur a prezentat o serie de inconveniente evidentiate inca la vremea respectiva (Leon Walras, Etudes d’economie politique appliqueé) in literatura de specialitate. Dintre acestea se remarca urmatoarele aspecte:
• cantitatea de aur disponibil are caracter limitat, comparativ cu necesitatile de moneda ale economiei. Utilizarea aurului in calitate de marfa antreneaza efecte asupra nivelului rezervelor, si condu ce la scaderea continua a pretului acestuia;
• cresterea valorii monedei, care se traduce prin scaderea preturilor, modifica echilibrul din economie; agentii economici beneficiaza de scaderea preturilor, intrucat puterea lor de cumparare sporeste;
• monometalismul bazat pe aur nu este apt de a garanta stabilitatea monetara, datorita faptului ca antreneaza o scadere a preturilor, care perturba activitatea economica. Datorita raritatii aurului in cadrul acestui sistem, se poate opta pentru argint, care existand in cantitati importante permite evitarea scaderii preturilor.
Sistemele monetare bazate pe aur au cunoscut u rmatoarele forme: sisteme monetare cu etalon aur -; moneda (Gold specie standard); sisteme monetare cu etalon aur -; lingouri (Gold bullion standard); sisteme monetare cu acop erire mixta (aur si devize) denumite gold exchange standard.
Caracteristicile acestor forme ale monometalismului aur sunt evidentiate in continuare: a) Sisteme bazate pe etalonul aur -; moneda se diferentiaza de celelalte sisteme prin urmatoarele aspecte: reprezinta forma clasica a etalonului aur; aurul circula, in interiorul tarii, sub forma de monede precum si in relatiile cu alte state; baterea monedelor, de aur, in cadrul acestui sistem, este nelimitata;
in circulatie exista bancnote liber convertibile in aur, la pretul stabilit de catre stat; masa monetara se adapta la necesitatile economiei prin baterea monedelor de aur si tezaurizarea lor.
Sistemul monetar bazat pe acest etalon era rigid si presupunea existenta unor stocuri de aur, implicand si cheltuieli de circulatie importante.
Insu ficienta cantitatii de aur comparativ cu dimensiunile productiei au condus la renuntarea la acest etalon, in anii premergatori primului razboi mondial, cu excep tia SUA unde s-a mentinut pana in anul 1923. b) Sisteme bazate pe etalonul aur -; lingouri se caracterizeaza prin urmatoarele:
in circulatie se afla bancnote convertibile in lingouri (1 lingou = 400 uncii aur =
12,44 kg aur);

convertibilitatea era limitata (sunt convertibile numai sumele car e au valoarea cel putin egala cu un lingou); aurul era folosit in relatiile de plata internationale; bancile de emisiune incep sa concentreze cantitati importante de aur monetar; rolul bancilor centrale consta in interventiile prin care se urmarea echilibrarea masei monetare, in functie de variatia stocului de aur. In perioada crizelor economice, sistemul monetar s-a caracterizat printr-o instabilitate accentuata; bancnotele convertibile aveau acoperire in aur monetar, numai in proportie de 30% 40%.
Acest sistem a fost considerat un etalon „aristocratic” care a avantajat categoriile bogate, respectiv detinatorii de sume importante (cel putin 1557 £ in Anglia, in anul 1925, si cel putin 215.000 FF in Franta in 1928) si a functionat o perioada scurta de timp. c) Sisteme bazate pe etalonul aur devize
Caracteristic acestor sisteme monetare este ca moneda aflata in circulatie sa fie garantata atat cu metal pretios (aur) cat si cu titluri de creanta exprimate in moneda straina, numite devize. unitatea monetara a fiecarei tari este definita printr-o anumita cantitate de aur, sau printr-o valuta;
in circulatie existau numai bancnote convertibile in devize, car e erau, ulterior, convertibile in aur, deci nu se mai manifesta o legatura directa intre cantitatea de moneda aflata in circulatie si cantitatea de aur monetar detinut de b anca centrala; o astfel de organizare a generat o stare de dependenta a sistemelor din tarile mai putin dezvoltate fata de cele dezvoltate, prin faptul ca acoperirea in aur a monedei unei tari reprezenta si acoperirea in aur a valutei altei tari; institutionalizarea acestui etalon monetar s-a realizat in cadrul Conferintei Monetare si Financiare Internationale de la Bretton Woods, din 1944, ocazie cu care s-au pus bazele Sistemului Monetar International.
Dintre principiile care au stat la baza SMI retin atentia urmatoarele aspecte, strict legate de functionarea etalonului aur -; devize:
- convertibilitatea diferitelor valute in dolari si a acestora in aur;
- intre valutele diferitelor tari este admisa o oscilatie de maxim ± 1% fata de paritate.
Sistemul monetar bazat pe etalonul aur -; devize a functionat, potrivit principiilor stabilite, pana la aparitia fenomenelor de criza ale dolarului (care se depreciaza puternic in raport cu aurul), cu incepere din anul 1960. Evenimentele monetare petrecute in anii ’70, referitoare la renuntarea la convertibilitatea dolarului in aur, la largirea marjelor de fluctuare intre monede (± 2,25%) si, ulterior, renuntarea la cursurile fixe, au condus la r enuntarea organizarii monetare pe baza etalonului aur -; devize.
2.2. Sistemele monetare nemetaliste prezinta caracteristica eliminarii aurului din definirea unitatii monetare, respectiv definirea monedelor se realizeaza fata de valuta altei tari sau fata de o moneda cos (DST), dupa cum FMI recomand a tarilor membre, si constituie caracteristica sistemelor monetare actuale.
Definitoriu pentru sistemele monetare actuale este etalonul putere de cumparare.
Manifestarea puterii de cumparare, in calitate de etalon monetar, rezulta din contributia diferita a bunurilor si serviciilor, din cadrul unei economii nationale sub forma de corespondent al monedelor aflate in circulatie.
Cuantificarea acestui etalon este posibil de realizat prin determinarea puterii de cumparare a mon edelor, pe baza indicilor de pret, si ulterior a cursurilor de schimb intre monedele diferitelor tari.

De asemen ea, sistemele mon etare actuale sunt mai complexe decat cele bazate p e etalonul aur si prezinta mai mare elasticitate comparativ cu acestea iar folosirea uno r cursuri fluctuante reflecta realitatea obiectiva in care se afla moneda nationala pe pietele valutare.
2.2.1. Indicele puterii de cumparare se determina ca raport invers al indicelui preturilor de consum, si permite cuantificarea cantitatii de bunuri si servicii care pot fi achizitionate cu o unitate monetara. Indicele preturilor de consum repr ezinta valoarea unui cos de bunuri si servicii specifice populatiei (diferentiata p e grupe, in functie de mediu) si reflecta preferintele de cumparare ale acesteia. Indicele reprezinta, potrivit relatiei de calcul, raportul dintre valoar ea „co sului” de bunuri si servicii exprimate in preturile anului curent si valoarea acelorasi bunuri si servicii din „cos” exprimate in preturile anului de b aza. n
a p q
× i i
1
= a n i 0
I p n p q
× i i
0
=
= , in aceasta relatie semnificatia notatiilor fiind urmatoar ea:
1 i 0 q = cantitatea de bunuri si servicii din componenta cosului; i
0 , p = preturile curente si ale anului de baza. i p i
0
0
Analiza unei serii de date referitoare la indicii preturilor permite determinarea gradului de apreciere sau depreciere a monedei, prin stabilirea indicelui puterii de cumparare, ca invers al indicelui preturilor:
1
I = pc I p
Daca, de exemplu, in anul n indicele preturilor de consum inregistreaza nivelul de 130% fata de anul precedent n-1, atunci indicele puterii de cu mparare reprezinta 43%, (respectiv
1 =
43 ,
0
%
130
1
+ ) ceea ce evidentiaza ca unitatea monetara permite cumpararea unei cantitati mai reduse de bunuri si servicii fata de anul precedent, reprezentand doar o fractiune din cantitatea initiala.
Daca analiza se extinde si asupra anului n + 1 cand indicele preturilor de consum atinge nivelul de 80%, atunci indicele puterii de cumparare reprezinta, fata de anul n-1:
1
1
1
%
15 ,
24
=
=
=
=
I pc
14 ,
4
8 ,
1
3 ,
2
%)
80
1
%)(
130
1
(
×
+
+
Interpretarea rezultatului arata ca la finele celui de al doilea an, o unitate monetara valoreaza doar 24,15% din valoarea initiala a acesteia.
• Atunci cand indicii preturilor de consum calculati la nivelul unei tari, se compara cu indicii altor tari, este posibila determinarea paritatii puterii de cumparare, care prezinta deosebita importanta teoretica si practica, intrucat permite determinarea nivelului orientativ al cursului de schimb dintre monedele tarilor analizate.
De exemplu, daca indicele preturilor de consum in SUA este in anul n de 150%, iar in
Franta 210%, atunci paritatea puterii de cumparare calculata prin raportul 150/210 este egala cu 0,71 si indica un ritm diferit de evolutie a preturilor in tarile respective si o scadere a puterii

de cumparare a monedei franceze fata de $ pana la 0,71. In conformitate cu teoria paritatii puterii de cumparare, cursul de schimb dintre cele doua monede ar trebui sa se modifice in acelasi sens si in aceeasi proportie.
• Astfel, daca inainte de momentul analizei, anul n -; 1, cursul de schimb dintre cele doua monede era dat de raportul 1$ = 5,75 FF, atunci in anul urmator pentru, ca in nivelul cursului de schimb sa se regaseasca modificarile produse in nivelul preturilor din cele doua economii, aceasta ar trebui sa devina: 1 $ = 7,417 FF.
• In realitate, insa, nivelul cursului de schimb este influentat de un ansamblu de factori ale caror efecte sunt complex e si in continua interconditionare: politica monetara, balanta de plati, deficitul bugetar, preturile practicate la export si import, ceea ce explica variabilitatea diferita a cursului de schimb dintre monedele a doua tari, pe de o parte, si cea a nivelului preturilor de consum, pe de alta parte.
2.2.2. Cursul de schimb al unei monede fata de alta poate fi interpretat ca putere de cumparare externa a monedei.
Din punct de vedere al elementelor luate in calcul pentru determinarea cursurilor de schimb, poate fi stabilita distinctia intre cursul nominal si cursul real, semnificatia acestora fiind urmatoarea:
• cursul nominal exprima pretul unei monede fata de o alta moneda si are importanta din punct de vedere monetar, intrucat masoara pr eturile relative pentru doua monede nationale;
• cursul real exprima pretul monedelor nationale ca relatie dintre preturile marfurilor comercializate in diferite tari.
Pentru determinarea cursului real al unei monede X fata de o alta moneda Y propunem un exemplu care evidentiaza:
• produsele comercializate in cele doua tari;
• preturile produselor exprimate in moneda fiecareia dintre tari;
• stabilirea unui curs de schimb pentru fiecare produs, ca raport al preturilor din cele doua tari (curs de revenire);
• determinarea cursului de schimb, ca medie a cursurilor de revenire a produselor comercializate ponderat cu participarea acestora in totalul tranzactiilor.
Cursul real al monedei X fata de moneda Y
Pretul
Pretul
Curs de revenire
Ponderea
Produse produselor produselor fiecarui produs
Medie ponderata
X
Pret
= comercializate exprimate in exprimate in
in total
Y
Pret moneda X moneda Y tranzactii
11570 1 080 1,4 30% 1,45x30%=0,435
2 800 1150 0,69 18% 0,69x18%=0,124
3 320 180 1,77 20% 1,77x20%=0,354
4 690 930 0,74 14% 0,74x14%=0,103
5 1200 760 1,57 10% 1,57x10%=0,157
6 2500 1 970 1,26 8% 1,26x 8%=0,100 xx x100% a = 1,273
Rezultatul exprima pretul monedei X fata de moneda Y, respectiv o unitate monetara din tara X valoreaza 1,273 unitati monetare din tara Y.

3. Reglementarea emisiunii de moneda
3.1. Emisiunea monedei de hartie
Rolul monedei de hartie in evolutia sistemelor monetar e nationale este legat de existenta, de-a lungul unei perioade indelungate de timp, din antichitate pana in Evul Mediu, a anumitor inscrisuri si certificate care atestau existenta unei cantitati de aur si argint bine determinate. Prin trecerea certificatului de la o persoana la alta se producea transferul cantitatii de metal monetar de la un detinator la altul.
Aparitia biletelor de banca
In anul 1609, Banca din Amsterdam a adoptat o initiativa prin care s-a procedat la emisiunea de bilete de b anca in schimbul pieselor metalice care se aflau in circulatie. Aceste bilete se deosebeau de vechile certificate, intrucat nu corespundeau unei cantitati individualizate de metal.
In raport cu piesele pe care le inlocuiau, biletele de banca prezentau av antajul unei utilizari mai usoare in tranzactiile zilnice; punerea in circulatie a unui bilet de banca antrena retragerea din circulatie a unei cantitati de metal de aceeasi valoare. Cu incepere din anul 1656, prin contributia lui Palmstruch, fondatorul bancii Suediei, se trece la realizarea a dou a operatii concomitente: emisiunea de bilete si scontarea efectelor de comert.
Efectele antrenate de acest tip de operatiuni pot fi sintetizate pornind de la urmatoarea situatie a unei banci:
• capitalul propriu al bancii X reprezinta 50 mil. u.m.; nivelul depozitelor atrase de la populatie si agenti economici este de 400 mil. u.m.( in piese metalice);
• cu aceasta suma, banca poate proceda la scontarea efectelor de comert (in valoare egala cu 400 mil.).
Banca respectiva obtine un profit egal cu diferenta dintre dobanda platita deponentilor si cea perceputa pentru operatiunea de scontare.
• in ipoteza practicarii unei dobanzi de 10% pentru depozite si 12% pentru scontare, rezulta o diferenta favorabila de 2% si un profit al bancii de 2% x 400 mil. = 8 mil.;
• bilantul bancii se va prezenta dupa cum urmeaza:
Bilant Banca X
Activ
Pasiv
Active imobilizate: 50 mil. Capital propriu: 50 mil.
Portofoliu de efecte comerciale: 400 mil.
Depozite la vedere: 400 mil.
TOTAL: 450 mil. TOTAL: 450 mil.
• o alta solutie a bancii consta in imprimarea biletelor de banca, in schimbul eliberarii catre clienti a pieselor metalice. De asemenea, banca are posibilitatea scontarii efectelor de comert, intr-o suma egala cu valoarea biletelor de banca;
• banca emitenta a biletelor poate proceda si la operatiuni speculative, intrucat detinatorii de bilete si deponentii de piese metalice nu se prezinta toti, in acelasi timp, pentru rambursare. Cu suma de 400 mil. u.m., banca poate face fata cererilor de rambursare de-a lungul unei perioade de timp suficiente, astfel incat efectele de comert scontate sa ajunga la scadenta si sa fie recuperate fondurile;
• functionarea bancii, in noile conditii, conduce la urmatoare forma a bilantului.

Bilant Banca X
Activ
Pasiv
Imobilizari
50 mil. Capital propriu 50 mil.
Piese metalice
400 mil. Depozite la vedere 400 mil.
Portofoliu de efecte comerciale 500 mil. Bilete in circulatie 500 mil.
TOTAL
950 mil. TOTAL
950 mil.
Operatiunea este atractiva pentru banca, intrucat pe baza aceleiasi cantitati de metal monetar (piese metalice) poate fi scontata o valoare considerabila a efectelor de comert.
• In practica, punerea in circulatie a biletelor de banca a fost accidentala, datorita circumstantelor care au favorizat inlocuirea monedei metalice (cu multe inconveniente) cu biletul de banca. Bancile Suediei si a Olandei, au utilizat aceasta metoda, ceea ce a permis majorarea volumului operatiilor de scontare.
• In concluzie, biletele de banca au reprezentat o forma de moneda, distincta de moneda metalica, creata cu ocazia operatiilor de creditare, si a caror emisiune nu implica decat retragerea unei cantitati echivalente de piese metalice. Bancnotele astfel emise, caracterizate prin convertibilitate monetara, nu inlocuiau in totalitate moneda metalica, ci se adau gau acesteia
indeplinind impreuna functiile specifice monedei.
• Reglementarea emisiunii bancnotelor
Referitor la acest aspect s-au conturat doua pozitii (curente) monetare, concretizate in doua scoli a caror denumire reflecta esenta modului de reglementare a emisiunii si circulatiei biletelor de banca:
• scoala circulatiei monetare (Currency school) care contesta natura monetara a biletului de banca si considera ca acesta r eprezinta un substituent al aurului;
• scoala bancara (Banking school) care considera ca biletul de banca este un instrument de credit al economiei, iar emisiunea acestuia depinde de conjunctura economica.
Prima teorie a fost larg raspandita, ceea ce a contribuit la recunoasterea, in materie de emisiune a biletelor de banca, a monopolului bancii centrale.
Diferentierile s-au manifestat, de la o tara la alta, datorita modului de acoperire a cantitatii de bancnote emise. Astfel, in cazul Angliei, acop erirea era asigurata in proportie de
100% in bonuri de tezaur (potrivit actului din 1844: Act de Peel). Pentru Banca Frantei, emisiunea bancnotelor nu era limitata, intrucat acestea erau convertibile in metal monetar (pana
in anul 1848).
In alte momente ale evolutiei sistemelor monetare, cantitatea de bancnote emise era plafonata la un nivel variabil in functie de nevoile circulatiei, dependente de cresterea produsului intern brut.
In SUA, emisiunea monedei de hartie era conditionata de o acoperire minima in aur.
Inainte de al II-lea Razboi Mondial, rezervele de aur de care dispuneau Bancile Sistemului
Federal de Rezerve fiind considerabile, au condus la „sterilizarea” aurului, prin interzicerea utilizarii unei parti a acestuia pentru acoperirea emisiunii monetare. Ulterior, dupa 1945, cantitatea de aur permitea acoperirea doar in proportie de 40% respectiv, 35% a biletelor emise si a depozitelor bancare.
Alte tari au mentinut, pentru institutia lor de emisiune, obligatia de a se conserva o acoperire metalica minima. In Belgia, stocul de au r trebuia sa reprezinte 33% din an gajamentele la vedere. In Elvetia, acest procent era de 40%, iar in Portugalia de 25%. Indiferent de sistemele

de acoperire adoptate, analiza reglementarii emisiunii si circulatiei bancnotelor evidentiaza rolul monetar al acestora si importantul caracter de instrument de cr edit in economie.
In economia moderna avantajele utilizarii biletelor de banca, respectiv a bancnotelor, decurg din caracteristicile acestora:
• sunt rezultat al procesului de creditare in economie;
• prezinta o anumita stabilitate, care rezulta din: - acoperirea bancnotei;
- convertibilitatea bancnotei;
- prevenirea si eliminarea actiunilor de falsificare a bancnotei.
Acoperirea bancnotei rezulta din obligatia emitentului de a detine un stoc de metal pretios sau, alte valori, care sa stea la baza emisiunii. In functie de evolutia in timp si particularitatile reglementarilor din fiecare tara, pot fi identificate urmatoarele forme de acoperire:
• acoperire metalica;
• acoperire in devize sau mijloace d e plata straine;
• acoperire in efecte comerciale;
• acoperire in titluri emise de stat.
Dintre masurile de eliminare a actiunilor de falsificare a bancnotei, pot fi retinute urmatoarele:
• utilizarea unei hartii speciale;
• semnarea bancnotei de catre emitent;
• inserierea bancnotelor;
• filigranarea hartiei.
Cele mai intense actiuni de falsificare a bancnotelor s-au constatat in cazul dolarului american, fapt explicat prin aceea ca toate cupiurile de dolari au aceeasi marime si culoare.
Convertibilitatea bancnotei este analizata in cadrul subcapitolului 4.1.
3.2. Emisiunea monedei divizionare
Monedele divizionare sunt piese metalice cu valori nominale scazute si care au utilitate in realizarea platilor. Sunt confectionate din diferite aliaje, iar emisiunea lor se afla in atributiile
Monetariei Statului. Dupa confectionare, sunt depuse la banca centrala unde figureaza in activul bilantului si sunt inregistrate la aceeasi valoare in creditul contului Trezoreriei.
Pentru Trezorerie, emisiunea de moneda reprezinta o sursa de venituri, intrucat valoarea metalului si cheltuielile de batere a monedelor sunt inferioare valorii nominale a acestora.
Moneda divizionara este putin implicata in alimentarea unui proces inflationist, intrucat orice emiter e peste cantitatea necesara populatiei este limitata la necesitatile tranzactiilor din economie si orice surplus de moneda divizionara este preschimbat la casieriile bancii, cu bilete de banca.

Scopul monedei divizionare este de a facilita tranzactiile din economie. Cu anumite ocazii, acestea pot fi tezaurizate de catre colectionari, daca sunt confectionate din metale pretioase, sau atunci cand circulatia acestora este dificila. In fapt este o manifestare a Legii lui
Gresham, potrivit careia moneda rea scoate din circulatie moneda buna.
3.3. Emisiunea monedei scripturale
Moneda scripturala sau moneda emisa de banci este constituita din depozitele bancilor comerciale, respectiv din soldurile creditoare ale agentilor nebancari care sunt transmise de la un agent la altul prin intermediul cecurilor si al viramentelor.

Soldurile creditoare pot fi considerate precum o moneda autonoma, distincta de biletele de banca si de moneda divizionara.
Natura monetara a depozitelor poate fi evidentiata prin realizarea unei diferentieri intre urmatoarele tipuri de moneda:
Þ moneda centrala este reprezentata de moneda emisa de Banca Centrala, si consta in biletele emise si in soldurile creditoare inscrise la aceasta banca in numele bancilor comerciale;
Þ moneda emisa de banci, in sens restrans, este reprezentata de inscrierile in conturile curente ale bancilor comerciale.
Prima forma de moneda este sin gur a moneda legala, acceptata de toti participantii si in care toate celelalte forme de moneda sunt convertibile la cererea detinatorilor. Pe de alta parte, moneda inregistrata in conturile bancilor comerciale reprezinta, de asemenea o forma de moneda reala, nu constituie un substituent al monedei centrale, iar emisiunea acesteia este posibila intre anumite limite.
Emisiunea de moneda scripturala poate fi evidentiata pornind de la urmatorul rationament:
Se considera o banca „A” care detine 500 mil. u.m. de moneda centrala, posibil de rezultat din urmatoarele situatii:
• depuneri realizate in conturile bancii de catre populatie si agentii economici detinatori de moneda emisa de banca centrala;
• modificari ale nivelului rezervei minime obligatorii in sensul diminuarii, ceea ce semnifica faptul ca o proportie din disponibilitatile bancii comerciale sunt deblocate de banca centrala, devenind disponibile pentru activitatea de creditare;
• sume exprimate in valuta sau devize, rezultat al operatiunilor de export, al rambursarii unor imprumuturi acordate sau al dobanzilor incasate in valuta.
Indiferent de sursa de provenienta a acestor sume, se poate aprecia ca banca dispune de un supliment de moneda centrala pe care nu il va conserva neproductiv, decat intr-o anumita proportie. Astfel, in activitatea practica, bancile utilizeaza o parte din moneda centrala disponibila pentru acordarea de credite agentilor economici si populatiei, restul fiind utilizata pentru constituirea rezervelor obligatorii, ori pentru a face fata eventualelor solicitari de rambursare din partea deponentilor.
Daca se admite ca 20% din sumele exprimate in mon eda centrala sunt conservate de catre banca, iar restul de 80% sunt disponibilizate prin acordarea de credite, atunci bilantul se poate prezenta astfel:
Bilant Banca A
Activ
Pasiv
Moneda centrala: 100 mil. Depozite: 500 mil.
Credite acordate: 400 mil.
Datorita actiunii bancii comerciale, o cantitate noua de moneda este creata si
incorporata in economie, respectiv suma de 400 mil.
Daca, in continuare, se analizeaza destinatia sumelor la beneficiarii creditelor, se poate constata ca acestia le vor utiliza pentru plata achizitiilor de materiale, a salariilor, a furnizorilor de materii prime. Vanzatorii acestor produse incaseaza sumele si de depun in totalitate in conturi la banci diverse. Astfel, in cadrul sistemului bancar apar noi depozite ex primate in moneda centrala, egale cu suma creditelor acordate de banca initiala, deci egale cu 400 mil.
Din punct de vedere teoretic, se incearca stabilirea unei diferente intre depozitul initial
(rezultat dintr-un deblocaj operat de banca centrala, o intrare de devize sau o preluare a biletelor
in circulatie) si depozitele rezultate din creditele acordate de banca initiala. In practica, insa, este imposibila realizarea unei separatii intre cele doua forme.

Fiecar e dintre celelalte banci detinatoare ale unor sume exprimate in moneda centrala, vor actiona in mod similar bancii initiale, in sensul ca vor retine 20% pentru acoperirea rezervei obligatorii si vor utiliza restul de 80% pentru acordarea de noi credite.
Pe baza creditului acordat de banca „A”, in sistemul bancar, a rezultat un nivel al depozitelor de 400 mil., ceea ce, din punct de vedere al bilantului consolidat al ansamblului bancilor, se poate reda astfel.
Bilant consolidat al sistemului bancar
Activ
Pasiv
Moneda centrala: 20%×400=80 mil. Depozite constituite: 400 mil.
Credite acordate: 80%×400=320 mil.
Un astfel de fenomen isi sporeste dimensiunile.
Daca diferitele banci ale unei tari acorda credite in continuare, dup a aceeasi schema, iar beneficiarii acestora au acelasi comportament, rezulta, la nivelul intregului sistem bancar, o multiplicare a nivelului creditelor acord ate economiei.
Pentru cuantificarea multiplicatorului, care arata pana la ce nivel sporesc dimensiunile monedei scripturale, pe baza unui depozit initial, in literatura de specialitate se utilizeaza doua relatii:
=

1
××
×
D m × a) i
R
in care m -; reprezinta multiplicatorul creditului;
R -; reprezinta proportia rezervei obligatorii;
Di -; depozit initial.
Aceasta relatie evidentiaza faptul ca daca o banca nu ar retine din moneda disponibila rezerva de lichiditate, atunci marimea multiplicatorului ar tinde catre infinit, intrucat depozitele constituite sunt acordate in totalitate sub forma de credit.
D b) N
= m i
R
N
R
×
+
in care: R -; proportia rezervei obligatorii;
N -; proportia platilor in numerar in totalul masei monetare;
Di -; depozit initial.
Aceasta relatie este mai realista, intrucat ia in considerare si utilizarea disponibilitatilor sub forma de numerar (N).
Pentru intelegerea aplicabilitatii acestor formule sunt necesare urmatoarele precizari: a) pentru ca mecanismul descris sa functioneze, trebuie admisa ipoteza conform careia bancile al caror volum de credite se majoreaza, trebuie sa gaseasca, pe piata, intreprinzatori decisi sa apeleze la imprumuturi; b) totodata, pentru functionarea mecanismului, trebuie ca bancile care au posibilitatea acordarii de credite, sa aiba vointa de a profita de aceste circumstante. Daca bancile au o viziune pesimista asupra situatiei conjuncturale, acestea procedeaza la o evaluare a riscurilor aferente creditelor, adoptand o politica de sistar e, deci, de nelansare a creditelor in circulatie.

c) trebuie, de asemenea, introdusa in analiza alegerea portofoliilor, atat la nivelul beneficiarilor cat si al distribuitorilor. In aceste conditii multiplicatorul creditului nu permite determinarea nivelului depozitelor care apar, efectiv, in economie, ci numai a nivelului maxim al acestora, la un moment dat. Daca economia parcurge o perioada de prosperitate, iar anticiparile sunt favorabile, atat la nivelul bancii cat si al agentilor economici, se poate admite ca volumul efectiv al depozitelor create coincide cu nivelul maxim al acestora.
Reluand exemplul precedent se poate demonstra cum se multiplica volumul creditelor acordate, pe baza depozitului initial constituit din „moneda centrala”.
Utilizari Depozite Credite acordate Rezerva obligatorie
1 depozit initial: 500 mil. 400 mil. 10 mil. (20%)
2
400 mil. 320 mil. 80 mil.
3
320 mil. 256 mil. 64 mil.
4
256 mil. 51,2 mil. 204,8 mil.
5 204,8 mil. 40,96 mil. 163,84 mil.
:
:
:
:
:
:
:
:
:
:
:
: n a rezerva minima n n n depozite a n credite acordate a
=1 i
=
1 i
=
1 i
• Multiplicatorul creditului are valoarea:
1 mil.

2.500
mil.

500 m =
×
=
%
20
• Daca se considera ca titularii de credite solicita o parte a disponibilitatilor sub forma de numerar, reprezentand un procent de 15%, atunci nivelul multiplicatorului depozitului initial devine: mil.

500 mil.

500 mil.

1562,5

m
=
=
=
0,03


0,35
15%


20%


15%


20%
×
+
Rezultatul indica o diminuare considerabila a nivelului multiplicatorului, ca urmare a luarii in calcul a coeficientului platilor in numerar (numit si coeficient de fuga).
In realitate, fenomenul multiplicarii creditului prezinta anumite limite, care decurg din urmatoarele aspecte:
• in economie se utilizeaza in proportie sporita moneda sub forma de numerar;
• pentru ca bancile sa detina depozite de moneda centrala, generatoare de alte depozite, este necesar ca acestea sa fie obtinute pe calea refinantarii de la banca centrala;
• acordarea creditelor in economie nu reprezinta un proces desfasurat intamplator, ci se afla in permanenta sub controlul autoritatilor monetare, datorita dezechilibrelor inflationiste care pot fi generate.
4. Convertibilitatea monetara si cursul de schimb
4.1. Forme ale convertibilitatii monetare
In sens larg, prin convertibilitate se intelege dreptul rezidentilor si al nerezidentilor de a schimba moneda nationala cu alta moneda straina, prin vanzare -; cump arare pe piata, fara nici o

restrictie din punct de vedere al sumei schimbate, al scopului si al calitatii celui care efectu eaza operatiunea.
Statutul Fondului Monetar International grupeaza monedele statelor membre in trei categorii: convertibile, neconvertibile si liber utilizabile.
Includerea intr-una din aceste trei grupe este co relata cu respectarea de catre tara emitenta a anumitor obligatii:
• evitarea restrictiilor asupra platilor si transferurilor internationale curente;
• evitarea practicilor valutare discriminatorii;
• schimbarea soldurilor in moneda nationala detinute in strainatate, in valuta tarii care solicita preschimbarea, sau in DST;
• colaborarea in domeniul politicilor monetare referitoare la activele de rezerva.
In anul 1996, un numar de 129 tari acceptasera sa respecte obligatiile prevazute in statutul FMI, avand moneda convertibila, chiar daca, uneori, din motive conjuncturale aceste tari se abat de la formularile standard ale statutului FMI.
Tarile cu moneda neconvertibila sunt cele care nu indeplinesc sau nu doresc sa accepte conditiile trecerii la convertibilitate impuse de FMI. Aceste tari cu valute neconvertibile pot desfasura doar schimburi internationale pe baza de clearing; se confrunta cu dificultati generate de pozitia deficitara a b alantei de plati, si nu inregistreaza cresteri ale lichiditatii internationale.
O moneda poate fi considerata „liber utilizabila” daca indeplineste concomitent doua conditii: este folosita pe scara larga in platile si transferurile internationale si este negociabila pe principalele piete valutare internationale.
Prin decizia FMI (nr. 5789/31 martie 1978), monedele liber utilizabile sunt: marca germana, francul francez, yenul japonez, lira sterlina, dolarul SUA.
• Privita de-a lungul evolutiei in timp, convertibilitatea a cunoscut doua forme principale convertibilitatea metalica si convertibilitatea in valute.
Convertibilitatea metalica s-a practicat in perioada etalonului aur -; moneda si consta in schimbarea bancnotelor prezentate la banca de emisiune intr-o cantitate de aur. Convertibilitatea metalica a cunoscut doua forme: integrala si limitata. Convertibilitatea integrala a functionat potrivit principiului enuntat mai sus, iar cea limitata a corespuns etalonului aur -; lin gouri.
• Utilizand criteriul ariei geografice de aplicare, se pot distinge convertibilitatea interna si cea externa. Atunci cand se manifesta simultan cele doua forme ale convertibilitatii, potrivit terminologiei internationale, convertibilitatea este generala.
Convertibilitatea interna este definita ca rep rezentand insusirea legala pe care o are o moneda de a se preschimba pe o alta moneda pe un teritoriu delimitat, al tarii de origine. Aceasta convertibilitate poate fi limitata numai pentru anumite op eratii sau poate functiona in limita unor plafoane. Pentru a desemna acest concept se utilizeaza si terminologia de „convertibilitate de cont curent”, specifica tarilor din Europa Centrala si de Est si statelor fostei URSS, ceea ce evidentiaza o stare de tranzitie catre convertibilitatea externa.
Pentru exprimarea continutului convertibilitatii externe, se utilizeaza, intr-un limbaj simplificat, termenul valuta convertibila.
Convertibilitatea se bazeaza pe definirea reala a cursului unei monede nationale in raport cu celelalte valute, respectiv pe analiza puterii de cumparare a monedelor.
• Pentru dobandirea statutului de moneda convertibila, potrivit prevederilor articolului
VIII din statutul FMI este necesara indeplinirea unor conditii: economice, financiare, organizatorice de catre tarile care se angajeaza in procesul realizarii convertibilitatii interne, dupa cum urmeaza:
Þ existenta unui potential economic ridicat;
Þ echilibrarea balantei de plati;

Þ existenta unor rezerve internationale de lichiditate;
Þ stabilirea unui curs real al monedei nationale fata d e alte monede, fundamentat economic;
Þ flexibilitatea sistemelor economice, in scopul adaptarii productiei interne in functie de cerintele pietei mondiale;
Þ limitarea inflatiei si realizarea unei stabilitati monetare.
„Distanta” pe care o au de parcurs tarile est europene pana la realizarea tranzitiei de la convertibilitatea interna la cea externa, poate fi cuantificata dupa gradul de realizare al conditiilor mai sus enumerate.
• O alta conditie a tr ecerii la convertibilitate este existenta unei rezerve de aur si devize, care sa permita onorarea solicitarilor de preschimbare a monedei nationale de catre nerezidenti.
Ca ordin de marime, se apreciaza de catre expertii FMI, ca volumul acestor rezerve trebuie sa reprezinte echivalentul valoric al importului unei tari pe o perioada de 3 -; 5 luni.
Importanta rezervei de aur rezulta din utilitatea acesteia, astfel: atunci cand se manifesta solicitari de valuta pentru acoperirea cererilor de preschimbare a monedei, se poate proceda la vanzarea unei parti din stocul de aur; in alte cazuri, stocul de aur constituie o garantie pentru autoritatile monetare din tara respectiva, ca vor face fata unor situati neprevazute.
• O premisa pentru trecerea la convertibilitate este reprezentata de adaptarea nivelului productivitatii muncii la cel existent pe plan mondial, cu scopul stabilirii unei corespondente reale intre nivelurile preturilor interne si cele ale preturilor mondiale. Starea de echilibru economic general, liberalizarea preturilor si eliminarea subventiilor, constituie, de asemenea, factori care permit crearea conditiilor pentru trecerea la convertibilitate si pentru stabilirea unui curs justificat din punct de vedere economic.
• C a etapa intermediara in realizarea convertibilitatii externe, la inceputul anilor ’90, toate tarile este europene au permis rezidentilor sa detina depozite in valuta cu unele restrictii referitoare la nivelul max im al sumei posibil de schimbat anual.
Asemenea masuri au condus la accentuarea fenomenului dolarizarii care inregistra in
1994, 37% in Bulgaria, 35% in Romania si 25% in Albania. In Ungaria, Republica Ceha si
Slovacia acest fenomen a avut dimensiuni mai reduse. In Tarile Baltice si Rusia, dolarizarea s-a manifestat puternic datorita procesului inflationist. Pentru anul 1992, de exemplu, FMI a estimat ca fluxul de dolari dinspre Rusia spre bancile occidentale a fost de 2,7 miliarde $ ceea ce depasea valoare depozitelor in moneda nationala. Gradul dolarizarii a inregistrat in perioada anilor ’92 -;
’93, 60% in Estonia, 50% in Lituania si 35% in Letonia.
• Tarile est europene practica, in prezent, convertibilitatea interna limitata la operatiuni de cont curent, iar din punct de vedere al criteriilor si conditiilor necesare unei convertibilitati externe, Polonia se remarca atat din punct de vedere al rezervei valutare, al nivelului inflatiei, cat si al competitivitatii economiei.
4.2. Cursul de schimb
Indiferent de forma convertibilitatii, interna sau externa, elementul esential al acesteia il constituie cursul de schimb. Regimul cursului de schimb confera un grad mai mare sau mai r edus de credibilitate unui sistem monetar national.
Analiza cursurilor de schimb conduce la stabilirea distinctiei intre 3 tipuri de regim de curs valutar, astfel:
Þ cursul de schimb fixat (pegged exchange rate) se caracterizeaza prin aceea ca se pastreaza constant fata de o valuta de rezerva (numita valuta ancora). Nu trebuie confundat cu un curs de schimb fix.

Þ cursul de schimb fix este mentinut o perioada indelungata de timp: poate fi modificat doar in cazuri extreme;
Þ cursul de schimb flotant se caracterizeaza prin flexibilitate, in functie de cererea si oferta pentru valuta de rezerva.
Distinctia este operabila in cazul valutelor cu convertibilitate deplina, insa este mai putin evidenta in situatia valutelor neconvertibile si a celor cu convertibilitate limitata.
Un nou tip de curs este cel practicat de Ungaria si Polonia denumit „crowling peg” si care reprezinta aprecierea sau deprecierea monedei cu pas fix, conform unei planificari anume.
Fiecare din aceste tipuri de curs de schimb prezinta avantaje si dezavantaje:
• un curs de schimb fixat practicat de unele banci centrale, conduce la modificarea controlului exercitat asupra schimburilor valutare. Pe piata se manifesta tendinta de depreciere a cursului de schimb fix at si sporirea nivelului ratei dobanzii solicitate de investitori cu scopul apararii cursului de schimb. Pentru a mentine cursul de schimb fixat, banca centrala are tendinta de a spori oferta de moneda nationala, fapt care antreneaza sporirea inflatiei si cresterea masei monetare intr-un ritm mai mare decat a volumului de rezerva straina;
• cursul de schimb fix a functionat in mod real, in timpul etalonului monetar aur (1880
-; 1914).
Dupa anul 1914, bancile centrale au practicat cursuri fixate si au procedat la devalorizari ale monedelor nationale fata de aur si argint, in timpul primului razboi mondial.
• cursurile flotante nu ridica problema credibilitatii pentru banca centrala, care nu se angajeaza, prin promisiuni, in mentinerea cursului de schimb intre anumite limite. De asemenea, cursul flotant permite adaptarea convertibilitatii depline.
Cursul flotant poate fi analizat, din punct de vedere al detinerii sau nu de rezerva straina de catre banca centrala, ca un cu rs de schimb flotant pur si un curs de schimb impur.
Cursul de schimb flotant este pur, atunci cand ban ca centrala nu detine valuta straina,
intrucat nu intervine pentru a influenta cursul de schimb, si este impur atun ci cand bancile centrale intervin pe piata, pentru dirijarea cursului, prin vanzarea -; cumpararea de valute straine.
Este cazul interventiilor speculative ale bancilor centrale pe piata valutara.
• cursurile „crowling peg” prezinta avantajul ca nu impun costuri mari asupra economiei. Daca anticiparile inflationiste domina comportamentul agentilor economici, atunci acest sistem „crowling peg” reduce transferurile de avere si limiteaza efectele inflatiei.
Dezavantajul sistemului se manifesta in cazul aprecierii monedei, iar tarile care au utilizat acest sistem au inregistrat niveluri ale inflatiei mai mari decat in celelalte.
Dupa opiniile specialistilor dezavantajele cursurilor de schimb fixate sau flotante pot fi eliminate prin adoptarea sistemului monetar bazat pe Consiliul valutar (sau monetar). Intrucat
in ultimii ani, aceasta idee a fost sustinuta si in Romania, este necesara prezentarea elementelor definitorii ale unei asemenea institutii monetare.
Consiliul valutar reprezinta o autoritate care emite bancnote si moneda metalica acoperite intr-o proportie de 100% in valuta straina (denumita anco ra) si deplin convertibila, la un curs de schimb fix. Un consiliu valutar permite pastrarea unor cursuri de schimb stabile fata de valuta ancora sau fata de aur si detine, sub forma de rezerv e, active cu grad de risc scazut: obligatiuni si alte active exprimate in valuta ancora.
Consiliile valutare au functionat inainte de sistemul de la Bretton Woods in tarile aflate in curs de dezvoltare si in special in coloniile britanice. Odata cu afirmarea suveranitatii lor in anii
’50 si ’60, aceste tari au inlocuit consiliile valutare cu sistemul monetar bazat pe Banca Centrala.

Cu incepere din anii 1991, ideea acestei forme de organizare monetara a fost repusa in aplicare.
• In anul 1991, Argentina si-a stabilizat moneda in baza sistemului bazat pe Consiliul valutar. La aceasta solutie s-a recurs in conditiile unei rate anuale a inflatiei de 2000%,; valuta ancora a fost dolarul american, iar acoperirea s-a asigurat in proportie de 100% prin active exprimate in dolari. Rezultatele au fost pozitive, regasindu-se in reducerea considerabila a inflatiei (5% anual in 1995).
• In anul 1992, Estonia si Lituania adopta Consiliul valutar prin folosirea ca moneda ancora a dolarului american (Lituania) si a marcii germane (Estonia).
Succese a inregistrat, in acest sens, si Bulgaria care utilizeaza marca germana drept valuta ancora.
• Pentru ca un astfel de sistem sa fie credibil si sa functioneze eficient, este necesar ca rezervele v alutare sa fie mai mari decat masa monetara in circulatie. In general, o asemenea conditie este dificil de indeplinit, intrucat in momentul in care se apeleaza la un asemenea aranjament institutional, nivelul rezervelor valutare este redus.
In literatura de specialitate, pentru a se desemna Consiliul valutar ca si componenta a sistemului monetar, se utilizeaza conceptul de Consiliu monetar. Pentru a evidentia avantajele sau limitele acestei institutii comparativ cu cele ale Bancii Centrale, s-au realizat comparatii, care nu au luat in considerare cazurile ideale (Bundesbank sau Sistemul Federal de Rezerve) ci pe acelea din tarile aflate in curs de dezvoltare. Cazul tipic de Consiliu monetar este cel al Hong
Kong-ului.
Analizele comparative evidentiaza ca ex ista mai putine dezavantaje pentru o economie daca opereaza cu un Consiliu monetar, comparativ cu sistemul monetar bazat pe Banca Centrala.
Un dezavantaj al Consiliului monetar este acela ca nu poate asigura disciplina financiara a economiei. Tara care adopta acest mecanism este vulnerabila la evolutia inflatiei din tara emitenta a monedei de referinta. Costul economic al pierderii independentei in formularea politicii monetare, poate fi, de asemenea, mare si nu este justificat intotdeauna de rezultatele obtinute in combaterea inflatiei. In cazul concret al Argentinei, depozitele bancare au scazut cu
18%, iar prin fenomenul de substitutie monetara (moneda nationala inlocuita cu dolarul) s-a
inregistrat o scadere accentuata a masei monetare, PIB-ul a scazut cu 5%. Pentru a impiedica o criza financiara de proportii si pentru a mentine in functiune Consiliul monetar, institutiile financiare internationale au acordat Argentinei, in 1996, un sprijin financiar de 5 miliarde $.
• Ideea Consiliului monetar a fost sustinuta si datorita slabiciunilor sistemului Bancii
Centrale, din punct de vedere al relatiei politice cu guvernul si a modului de adoptare a deciziilor de politica monetara.
In acest sens, Consiliul monetar este un aranjament care se bazeaza pe legarea bazei monetare de variatiile din balanta d e plati si reprezinta o alternativa la solutiile privind independenta Bancii Centrale si regulile monetare din sistemul acesteia.
• Orientarea tarilor care au fost afectate de puternice crize financiare, catre Consiliul monetar poate fi explicata si prin compararea beneficiilor acestuia fata de costurile antrenate.
Astfel, printre beneficii se incadreaza: credibilitatea sporita, performante in domeniul inflatiei, crestere economica. Din punct de vedere al costurilor trebuie evidentiate: politica de credite restrictiva; expunerea economiei la socuri din lipsa instrumentelor alternative de politica economica, absenta flexibilitatii in domeniul cursului de schimb.
Sintetizand, avantajele si limitele consiliului monetar pot fi desprinse din lectura urmatorului tabel:

Diferente intre Consiliul Monetar si Banca Centrala1
Consiliul Monetar
Banca Centrala
• mentine un curs de schimb fata de valuta -; rezerva
• practica un curs de schimb „fixat” sau
„flotant;
• acoperirea in valuta straina este de 100%; • acoperirea in rezerve straine este variabila;
• convertibilitatea este d eplina; • convertibilitatea este limitata;
• nu este o ultima sursa de imprumuturi pentru bancile comerciale;
• este o ultima sursa de imprumuturi pentru bancile comerciale;
• nu reglementeaza activitatea bancilor comerciale;
• stabileste si modifica reglementarile privind activitatea bancilor comerciale;
• prezinta o transparenta sporita; • ofera moneda atat in numerar cat si sub forma de depozite;
• ofera moneda sub forma de bancnote si moneda metalica;
• poate alimenta fenomenul inflationist;
• nu genereaza inflatie;
• poate finanta cheltuielile guvernamentale;
• nu finanteaza cheltuieli guvernamentale; • practica o politica monetara discretionara;
• obtine profituri din dobanzi; • este puternic supusa presiunilor politice;
• utilizeaza un numar restrans de personal. • utilizeaza un numar mare de personal.
• La intrebarea daca este Consiliul monetar oportun pentru Romania2, argumentele indica faptul ca aceasta nu ar putea fi o solutie pentru problemele cu care se confrunta economia nationala.
• Daca se analizeaza oportunitatea Consiliului Monetar din punct de vedere al volumului rezervelor disponibile, studiile au indicat ca anul 1999 nu ar fi reprezentat un moment bine ales.
Aceasta datorita serviciului datoriei externe si inchiderii pietelor internationale de capital.
• Din perspectiva convertibilitatii totale a monedei, adoptarea Consiliului monetar poate antrena o iesire masiva de capitaluri din Romania. Pentru a-si proteja economiile, populatia s-ar orienta catre titluri ale guvernelor si companiilor straine. Compensarea iesirilor de rezerve si capital s-ar realiza prin contractarea de imprumuturi pe pietele ex terne.
• Mentinerea durabila a unui curs de schimb fix, ca obiectiv de baza al Consiliului monetar, ar genera, in cazul Romaniei, ef ecte nefavorabile, concretizate in pusee inflationiste,
inrautatirea portofoliului bancilor, nivel ridicat al dobanzilor.
• Din punct de vedere al deficitelor bugetare si al monetizarii acestora (acoperirea deficitelor prin emisiune monetara), rolul BNR s-a manifestat in proportii din ce in ce mai mici.
In acest context, Consiliul monetar nu poate asigura echilibrarea bugetara si nici disciplina financiar a in economie.
• Privit din punct de vedere al volatilitatii dobanzilor, alegerea momentului adoptarii
Consiliului monetar necesita aducerea in discutie a structurii cheltuielilor bugetare. In conditiile unei inflatii in crestere, determinata de intrarile de capital, bugetul public va avea inflatia
incorporata, respectiv cheltuieli mari cu dobanzile, ceea ce antreneaza o crestere semnificativa a deficitului.
• Starea sistemului bancar este o problema care face ca i