d9g2gu
Cel care incearc\ s\ investigheze fenomenul liberal in iara noastr\, in trecutul poporului roman, dar ai in aplicaiia lui strict politic\ actual\, se loveate de o serie de dificult\ii ai de ispite datorit\ tocmai universalit\iii conceptului, a schimb\rilor ai perfeciion\rilor pe care le-a indurat, in fine, datorit\ aparteneniei sale la felurite sfere: etic\, politic\, doctrinar\ sau la diferite tipuri de menta litate.
Ispita cea mai mare const\ in adoptarea f\r\ discern\mint a unei formule particulare ai alunecarea spre cea mai pernicioas\ confuzie, care poate duce la anularea termenului atunci cind se vede c\ liberalismul de la noi nu corespunde cu standardele occidentale sau, invers, inchipuindu-ne c\ el nu poate fi definit
ai inieles decit prin raportare la un model unic sau la unele aplicaiii ale sale din unele i\ri de mai inalt prestigiu. (Faptul c\ liberalismul in lumea civilizat\ are o vechime de mai bine de dou\ veacuri, in timp ce la noi e vorba de un proces re-luat acum de la cap\t, poate avea ai el unele efecte de acelaai gen.)
In genere, raiionamentul prin analogie este desigur foarte riscant, dar el nu se poate exclude din demersul cercet\torului actual ai istoricului unei evoluiii: v\zind difereniele, putem inielege mai bine realit\iile de la noi ai trage unele concluzii asupra specificit\iii naiionale a fenomenului liberal, aaadar intr-un spaiiu relativ exotic. Mai ales c\ trebuie spus categoric ai de la inceput: liberalismul nu e un fenomen care s-a n\scut in mod firesc in iara noastr\, ci a fost adoptat eu zic: intr-un mod cit se poate de firesc. El nu a luat naatere
in urma unor dezbateri, a unor confrunt\ri teoretice sau a unor elabor\ri treptate pe teren autohton, ci a fost acceptat ca o soluiie necesar\ absolut\, dep\aind sfera politic\ ai social\ ai angajind situaiia S\rilor Romaneati, salvarea fiiniei naiionale.
S-ar putea face aaadar o comparaiie semnificativ\ intre felul cum a fost

introdus in iara noastr\ comunismul, cu vasta ai complicata lui aparatur\ pretins
atiiniific\, ai felul in care a p\truns cam cu un veac inainte liberalismul, mai ales cum s-a infuzat printr-un fenomen de contagiune simpl\, f\r\ o presiune din afar\. El a venit pe valul puternic, irezistibil, al spiritului innoitor care a
insufleiit societatea romaneasc\ la inceputul veacului trecut, de indat\ ce i s-a
ing\duit s\ se gindeasc\ la aaa ceva ai s\ spere. Liberalismul nu a fost inv\iat din c\rii, ci deprins dup\ modèle vii; nu a fost `nieles ca un program teoretic
(deai un atare program s-a redactat pin\ la urm\), nici nu a fost o problem\ de analiz\ ai de tirguial\; critica lui, intr-o versiune chiar nemiloas\, a venit mai tirziu. In fapt, liberalismul a fost o consecini\ a unei mari miac\ri spirituale sau o expresie politic\ ingem\nat\ cu multe altele.
Liberalismul nu s-a impus in urma unui aoc istoric, printr-o ocupaiie str\in\ sau prin aciiunea unei puteri prepotente de dincolo de hotarele i\rilor noastre blocate, din motive istorice atiute, de putinia unei aciiuni str\ine (doar in
Transilvania se poate vorbi de aaa ceva). Ai totuai, s\ nu uit\m, adversarii s\i, mai ales dup\ primul r\zboi mondial ai dup\ realizarea Romaniei Mari, adic\ tocmai intr-un moment de suprem triumf, au acuzat sistemul politic de la noi din iar\ de orientare anti-naiional\, de subordonare fai\ de un spirit str\in, in fine, l-au stigmatizat chiar, echivalindu-l cu o invazie str\in\, oper\ nefast\ a unui grup restrins de indivizi care au cucerit prin tot felul de manopere puterea politic\ ai au reuait s\ impun\ poporului, indiferent sau ostil, forme str\ine de firea acestuia, de tradiiia verificabil\, de tot trecutul istoric ai de mentalitatea popular\.
L\sind la o parte criticele acestea sau infruntindu-le, s\ recunoaatem inc\ o dat\: originile str\ine ale liberalismului romanesc sint indenegabile; dar mai important este s\ examin\m atunci mai de aproape fenomenul ca unul de adoptare-adaptare, mai mult inc\: s\ observ\m c\ mentalitatea liberal\, ideile reformiste (acceptind chiar riscul unei revoluiii), perspectiva deschis\ de unele alianie profitabile cu spiritul general liberal din alte i\ri, mai ales din vestul
Europei, sint o consecini\, o realitate de grad secund, un derivat in marginile unui proces de salvare naiional\. Faptul c\ nu a obirait pe teren autohton nu e aaa de important, ci felul cum s-a dezvoltat aici, pe un teren care l-a aspirat de bun\ voie ai i-a dat o anumit\ expresie.
Ai totuai, intr-o schii\ de istorie a liberalismului european ai de istoria
Partidului Naiional Liberal, Dan Am. L\z\rescu dezv\luie originile acestuia in
Anglia (al c\rui model il privilegiaz\, l\sind pe plan secund liberalismul francez
ai german, dar inc\ mai surprinz\tor, pe cel american) ai conchide destul de defavorabil asupra altor variante posibile in spaiii culturale ai geografice mai
indep\rtate. Dup\ d-sa, liberalismul este apanajul popoarelor de ras\ germano -celtic\ ai de religie ai cultur\ catolic\, f\r\ nici o leg\tur\ cu spaiiul elenistic, bizantin, slav-rusesc ai ortodox, dar fireate cu totul in afar\ de mentalitatea asiatic\, african\, arab\ ai aaa mai departe. Liberalismul are ca sorginte spiritul contractualist al feudalismului occidental, inexistent la noi in iar\ ai in zonele ultim numite. Deai aceast\ prea drastic\ separaiie poate fi uaor contrazis\, r egimuri liberale existind in clipa de fai\ ai in Japonia, ai in unele i\ri din America de
Sud, dar mai ales in Europa din afara spaiiului germano-celtic, s\ not\m c\
insuai autorul ei iai pune in treac\t intrebarea: ce i-a determinat pe boierii noatri autohtoni, pe cei din elita social\, pe inaliii prelaii s\ accepte schimbarea de regim care se anunia ai se va dovedi in detrimentul lor ai le va anula privilegiile, dac\ nu ai situaiia de superioritate?
R\spunsul la aceast\ intrebare constituie cheia explicativ\ a intregii istorii a liberalismului romanesc, `ntruc`t ce s-a intimplat in jurul anului 1821, trecindu-se peste eaecul politic momentan, a determinat coloratura politic\ a intregii desf\ aur\ri istorice pin\ la ultima guvernare liberal\, ultimul guvern democratic al
i\rii I.Gh. Duca Gh. T\t\rescu. Anume, liberalismul a ap\rut ca o soluiie de adoptat in condiiiile unei miac\ri de emancipare, de autonomie ai de indepen deni\, pe care clasa politic\ romaneasc\ a iniiiat-o intr-un moment de disperare.
Acel Nevoia ne-a silit s\ indr\znim al lui Ion Ghica se refer\ atit la programul cultural al moderniz\rii, cit ai la cel politic al salv\rii naiionale. In jurul lui 1821,
S\rile Romaneati, Principatele dac\ e s\ le numim aaa, erau sortite pieirii, dup\ constatarea irefutabil\ a lui A.D. Xenopol; Moldova iai pierduse cam jum\tate din teritoriu in favoarea Rusiei ai a Imperiului Habsburgic, Oltenia fusese temporar anexat\ de acelaai imperiu din nord, dincolo de Carpaii populaiia romaneasc\ era supus\ unei asupriri ai persecuiii directe, abia recent intrucitva atenuate. Cei care au iniiiat miacarea de insureciie ai de lent\ emancipare spre independeni\ au f\cut-o nu pentru c\ doar aaa sufla vintul veacului , cum spunea Costache Conachi, ci pentru c\ aceasta era singura soluiie de salvare.
Ceea ce avea s\ devin\ mai tirziu Partidul Naiional Liberal a fost la inceput
Partida Naiional\, un fragment important al clasei noastre politice care cuprindea
in coviraitoare majoritate boieri ai din care se va desprinde mai tirziu Partidul
Conservator. Voinia de innoire insufleiea intreaga societate romaneasc\, dar elementele care s-au manifestat activ pin\ tirziu erau cele de la virf, care luptau astfel `nc`t ceea ce ele numeau iara s\-ai reciatige vechile drepturi. E un fenomen ce nu se intilneate in Occidentul Europei ai cu atit mai puiin in iara de baatin\ a liberalismului, in Englitera; nic\ieri revoluiionarismul de tip liberal nu lupt\ pentru drepturi naiionale ai nici nu se prezint\ ca o miacare de insureciie
impotriva ocupantului sau asupritorului str\in dac\ except\m unele cazuri speciale ca Elveiia ai zona flamand\-valon\. Liberalismul romanesc este ins\ tipic pentru popoarele asuprite ai proletare precum italienii, polonezii, ungurii sau grecii, evreii, sirbii, bulgarii etc. In i\rile clasice ale liberalismului incipient, miacarea nu a avut nici o conotaiie naiional\, a fost pur vertical\ (s\-i zicem de clas\), in timp ce dincoace, revoluiionarismul era precump\nitor orizontal , angajind toate p\turile sociale la o lupt\ impotriva str\inilor, pentru definirea naiional\.
In Principatele Romane, dar ai in alte p\rii ale Europei, datorit\ faptului c\ revoluiionarismul liberal are de luptat impotriva unor imperii in care aceste i\ri se aflau cuprinse sau care le ameniniau permanent, prin imixtiunile lor, se face auzit foarte frecvent apelul la aciiuni transnaiionale, la alianie peste graniiele politice, uneori la un pan-revoluiionarism iluzoriu. Ceea ce nu inseamn\, cum au afirmat mai tirziu criticii liberalismului, c\ acesta era cosmopolit ai urm\rea scopuri efective de acest gen; totuai, e de observat c\ libertatea se ingem\neaz\ cu fr\iia ai cu ideea de justiiie (dreptate), mai puiin cu cea de egalitate. Dac\ am lua lozinca pus\ in circulaiie de Revoluiia francez\ Libertate, egalitate, fraternitate , observ\m c\ apelul la fraternitate e cel mai frecvent, iar la libertate cel mai productiv, in timp ce in tradiiia revoluiionar\ francez\, mai ales iacobin\
ai care va fi preluat\ de marxism, domin\ ideea de egalitate. (In liberalismul englez, care nu s-a inspirat din Revoluiia francez\ ai nici nu a considerat-o in genere pe aceasta un eveniment pozitiv, domin\ idealul libertar cu corelatele lui: drepturile persoanei sau ale individului, in nici un caz colectivismul ai ideea egalitarist\ mergind pin\ la socialism.)
Se poate afirma, f\r\ riscul de a greai, c\ liberalismul la noi in iar\ nu a fost o doctrin\ de clas\ ai in nici un caz nu a fost apanajul burgheziei care ar fi urm\rit d\rimarea ai inlocuirea regimului boieresc; accente de acest gen se fac simiite, dar in cadrul unei largi miac\ri insureciionale urm\rind in primul rind scopuri naiionale. Intr-un regim de opresiune sau ocupaiie str\in\, era limpede pentru oricine gindea politic c\ inl\turarea despotismului de la virf avea s\ antreneze o eliberare general\, chiar dac\ principalele avantaje aveau s\ le trag\
in primul rind boierii. Desigur c\ nici clasele economice nu pot fi omise din aceast\ mobilizare care s-a dorit general\, dar factorul politic este eseniial.
Ne afl\m, aaadar, in faia unei situaiii pe care schemele de gindire iacobine, apoi marxiste, dar ai cele ale istoricilor ai politologilor marxizanii, nu au avut-o
in vedere sau au neglijat-o, ei privilegiind ceea ce se numeate Revoluiia francez\
ai urm\rile ei in variante din ce in ce mai radicale, mergind pin\ la Comuna din
Paris (1871), de care apoi leag\ firesc ceea ce ei numesc Revoluiia din Octombrie
(1917), f\r\ s\ vad\ c\ tipul de revoluiionarism francez este mai degrab\ o excepiie in istoria miac\rilor de acest gen. Revoluiionarismul francez este unul pe vertical\ , adic\ pur social, f\r\ conotaiia naiional\, dar, observ\m, deja evenimentele din octombrie 1917 nu mai au acelaai caracter, cu toate c\ au o net\ orientare social\; ele cuprind destule elemente de ordin naiional, prin ridicarea masiv\ a minoritarilor, cu perspectiva eliber\rii naiionale sau m\car a egaliz\rii pe plan etnic, elemente ce lipsesc in stilul revoluiionarismului francez.
Oameni formaii in acest spirit iacobin, cu prelungirile sale marxiste, sint derutaii cind v\d c\ intr-o iar\ primele miac\ri de insurgeni\ revoluiionar\ le conduc nobilii (miacarea decabist\ din Rusia, insureciia polonez\ din 1830), c\
in vaste miac\ri populare sint implicaii preoii (Grecia, i\rile Americii Latine etc.).
Or, de ele revoluiionarismul romanesc este mult mai apropiat decit de spiritul iacobin, cu toate c\ ai acesta a fost pus la lucru in Principate in unele momente.
Acest revoluiionarism a fost silit s\ observe ai s\ urmeze atent situaiia inter naiional\, care ar fi primejduit la cea mai mic\ miacare greait\ nu doar soarta miac\rii, ci ai pe aceea a i\rilor noastre. De aceea, momentele 1821 ai 1848 se coreleaz\ cu mari planuri de insurgeni\ pan-europene, iar celelalte momente de progres, cu situaiia internaiional\ favorabil\ (1859, apoi 1866, in fine 1877 ai proclamarea regatului in 1883). Jum\tatea de veac in Europa, de dinainte de izbucnirea primului r\zboi mondial, o epoc\ de hegemonie german\, dar nu de asuprire, a oferit i\rii noastre posibilitatea consolid\rii ai a progresului pe toate planurile; intuiiia clasei noastre politice a indrumat cu deplin\ justificare spre aceast\ iar\ perspectivele cel puiin imediate, cele mai dep\rtate nefiind pierdute din vedere cu totul. Era vorba de un fel de protectorat , o aliani\ care atr\gea
Puterile centrale spre principalul nostru pericol, care r\m\sese Rusia.
Aceast\ mutaiie a fost opera clasei politice romaneati in intregul ei; dar a fost instrumentat\ de acelaai Ion C. Br\tianu, omul cu inceputuri carbonare
ai mazziniste (continuat\ de ciracul s\u Dimitrie Sturdza), ai aprobat\ larg de cercurile conservatoare, dintre care pe unele le putem numi junckereati
(P.P. Carp). Miacarea, de mare abilitate politic\, a dus la cea mai liniatit\ perioad\ a istoriei noastre moderne, pe fondul unei pax germanica de citeva decenii, dovedind inc\ o dat\ cit de dependente erau (ai se atiau) structurile noastre politice interne de situaiia internaiional\. Acest succes al Germaniei ai orientarea noastr\ spre ea au fost, dat fiind succesul ai caracterul neaateptat, exagerate de unii analiati ai liberalismului romanesc ai in primul rind de Atefan
Zeletin, care a semnalat aceasta ca un fenomen de sciziune provocat societ\iii romaneati: o parte din intelectualitate, mai ales cea de formaiie tehnic\ ai economic\, mergea spre Germania, in timp ce c\rturarii, oamenii politici, cei de formaiie umanist\ ai juridic\, literaiii r\mineau fixaii la modelul francez, care era meniinut ai de faptul c\ limba lui Voltaire era impus\ in acoli ai devenea aceea a informaiiei culturale a tuturor intelectualilor romani.
De altminteri, in ciuda monarhului nostru german ai a victoriei politice a celui de-al doilea Reich, iara aceasta era admirat\ ai recomandat\ pentru alte calit\ii decit sistemul de guvernare, care prezenta deosebiri mari fai\ de ceea ce se vedea la noi ai, de altfel, era departe de a fi un model de perfeciiune.
Romanii recunoateau ins\ uaor spiritul de ordine, onestitatea, gradul inalt de civilizaiie, nivelul tehnic, eficienia economic\ bazat\ pe munc\ ai disciplin\, aaa de rare in cazul nostru. Incit, dac\ e s\ vorbim de un model real, Germania era simiit\ ca prea indep\rtat\, iar inv\i\tura ei nepotrivit\ cu firea romanului.
Cit despre sistemul politic, noi aveam unul mult mai progresist sau, dac\ e vorba s\ ne exprim\m mai propriu, mai liberal.
Ai aici apare una dintre ciud\ieniile cele mai semnificative ale liberalismului nostru din trecut: iara noastr\ sem\na, din punctul de vedere al situaiiei de la virf, nu cu Frania, devenit\ iar\ai republican\, nici cu Germania imperial\, militarist\ ai rigid ierarhic\, ai cu atit mai puiin cu Rusia, asupritoare de naiionalit\ii, condus\ despotic ai intemeindu-se pe o religiozitate cu totul absent\
in atmosfera noastr\ de scepticism, nep\sare ai amoralitate zglobie. Regimul nostru politic se asem\na cel mai mult cu cel englez ai raporturile dintre puterea executiv\, legislativ\ ai o monarhie de pur\ reprezentani\ erau la fel in ambele
i\ri. Aaiaderi climatul politic in care se cultiva libertatea opiniilor, dreptul la critic\ ai respectul persoanei umane. Dar, intrucit aceast\ asem\nare pe care am semnalat-o poate s\ par\ o simpl\ n\struanicie, m\ gr\besc s\ o susiin cu argumente ai s\ o explic mai pe larg. Mai ales c\ regimul politic din patria liberalismului ai ceea ce se putea constata la noi nu ar justifica in nici un caz o apropiere.
Trebuie ins\ observat, din capul locului, c\ in ambele i\ri liberalismul ai democraiia s-au putut dezvolta printr-o mare careni\ a instituiiei monarhice. Tot ceea ce au izbutit s\ smulg\ nobilii englezi in favoarea lor (ca niate privilegii, c\ci asta erau libert\iile ), s-a f\cut deopotriv\ in absenia unui rege legitim care nu s-a mai intors de la o cruciad\ ai a fost inlocuit temporar cu o fantoa\,
Ioan cel f\r\ de teritorii, ai mai apoi, in clipa cind criza monarhiei (detron\ri, schimbarea dinastiei, recurgerea la soluiia unui rege str\in) aubreziser\ grav puterea regal\, sfiraind prin a o transforma intr-o ficiiune, cum este pin\ in clipa de fai\. Cine compar\ absolutismul regal sub forma lui clasic\, a monarhiei franceze, vede numaidecit diferenia: succesiunea regilor Franiei s-a urmat neatirbit\ dup\ ce r\zboaiele religioase au incetat; partidul nobililor a fost totdeauna infrint in conflictele ai confrunt\rile care au avut loc timp de aproape dou\ sute de ani cu monarhia.
La noi, regimul fanariot a dat ultima lovitur\ voievodatului , practic vorbind, desfiiniindu-l. Principiul legitimit\iii, cheia de bolt\ a regimului monarhic, nu se putea m\car intrez\ri de vreme ce nu se respecta in niate i\ri in care con duc\torul statului este un simplu funciionar turc sau un p\mintean investit cu putere de la Istanbul ai care este destituit, ucis sau pus in situaiia de a fugi la ciiiva ani o dat\. Lipsa succesiunii fireati ai continue, care s\ dea stabilitate oric\rei forme de conducere, a mutat in ambele i\ri centrul de gravitate al statului in mina unei oligarhii, in Anglia asigurat\ cu acte in regul\, la noi
int\rit\ doar de prestigiu, de tradiiie, de leg\turile personale sau de cele in grab\ stabilite cu fiecare nou hospodar. Idealul acestui mic, dar puternic grup social este republica oligarhic\ ori statul aristocratic, nu monarhia de curte, aaa de str\lucit reprezentat\ de Frania lui Ludovic al XIV-lea, ai chiar la noi intru citva sub Br`ncoveanu.
In ambele i\ri, regele nu s-a impus prin dreptul succesoral de tip feudal al vechilor c\petenii germanice, ci a fost adus de un grup de oameni politici locali, cu scopul formal de a inlocui pe un monarh detronat ai de a se constitui in rolul de arbitru , la inceput in regim provizoriu, am zice chiar pe incercatelea .
Este o perfect\ similitudine intre aducerea in Anglia a lui Wilhelm I, un conduc\tor, nici m\car rege, al S\rilor de Jos, dar ai acceptarea dinastiei de
Hanovra, ai aducerea la noi in iar\ a unui principe str\in la 1866, un tin\r f\r\ nici un prestigiu, care putea fi expediat oricind acas\, dar care in deosebire de regii echivalenii ai Engliterei, care nu atiau limba locului, a inv\iat foarte bine romaneate, nereuaind totuai, pin\ la sfiraitul domniei sale, s\ risipeasc\ impresia c\ e un str\in, mai curind exotic.
In Anglia secolului XIX, pe temeiul unor cuceriri de mai inainte, s-a instaurat un regim mai mult liberal decit democrat, exact ca la noi: poporul nu era reprezentat proporiional in nici un parlament, dar i se concedau treptat, cu
incetul ai cu mult\ chibzuial\, drepturi variate din ce in ce mai mari. In timp ce acestea au fost smulse in Frania de popor sau, mai bine zis, de un grup de interesaii, care vorbea in numele lui ai a atiut s\-l manipuleze, dind impresia unei miac\ri de jos , la noi totul era concedat f\r\ zguduiri, printr-o lung\ serie de reforme zise generoase . In Anglia, in acest timp, s-a instaurat un tip de democraiie f\r\ popor, o democraiie strict senioral\, pe care Voltaire, venit dintr-o iar\ absolutist\, despotic\, o intuise inc\ de la originile ei.
Desigur c\ democraiia englez\, deloc populist\ ai p\strind preponderent orientarea liberal\, funciiona mult mai bine ai cuprindea p\rii mult mai largi ale populaiiei, in timp ce la noi ea nu dep\aea o p\tur\ subiire pe care Eminescu a numit-o cu un termen peiorativ, in ciuda poziiiei ei inalte, p\tur\ super-pus\ dar care insemna elita social\, politic\ ai cultural\, cu un plus de elemente f\r\ determin\ri eseniiale de clas\, deoarece progresul era dorit de toat\ lumea iar conservatorii nu prea aveau ce conserva*. Dar nu trebuie uitat c\ sistemul politic englez se baza pe un vast imperiu colonial, cu oameni care nu posedau drepturile politice ale celor din metropol\ ai c\, proporiional vorbind, aceasta echivala cu ceea ce era oligarhia noastr\ in raport cu masa populaiiei de cet\ieni romani.
Sub decorul monarhic (foarte elaborat in Marea Britanie ai recent improvizat
in Romania), cele dou\ i\ri tr\iau intr-un regim aproape republican ceea ce smulsese accente de consternare lui Carol in primii s\i ani de domnie. Se pare c\ el a renuniat repede s\-ai l\rgeasc\ prerogativele, deoarece a simiit surda, dar periculoasa oponeni\ a boierimii autohtone, care deiinea efectiv puterea, domni torul, mai apoi rege, m\rginindu-se s\ traseze ai s\ sprijine liniile generale ale civiliz\rii noastre, cu direciia de politic\ extern\, in mod chiar foriat spre
Berlin. Constituiia din 1922 a accentuat caracterul republican ai a restrins ai mai mult rolul Coroanei; inc\ dinainte de dispariiia regelui Ferdinand (1927) in perspectiva atotputerniciei lui Ionel Br\tianu, N. Iorga exclamase: Dinastia de
* In urma unei sugestii venite din partea d-lui N. Aerban Tanaaoca, iin s\ subliniez c\ rolul conservator (intrupat chiar intr-un partid astfel numit) al boierimii romane s-a accentuat la sf`raitul veacului trecut, tocmai pentru c\ legislaiia liberal\ modern\ le d\duse un statut mai ferm in leg\tur\ cu posesiunea p\m`ntului ba se poate spune c\ abia dup\ Cuza ei au fost impropriet\riii legalmente. Cum ar fi putut dori asemenea oameni s\ se intoarc\ la epoca voievodal\ sau la cea fanariot\, eventual la arbitrarul obicei al p\m`ntului ? la Argea a invins dinastia de la Sigmaringen! . (Ar fi un interesant ai amuzant joc al speculaiiei istorice s\ ne gindim ce s-ar fi intimplat dac\ atotputernicul preaedinte liberal ai prim ministru nu ar fi sucombat aproape imediat dup\ regele Ferdinand: ar fi dus mai departe procesul de acordare a instituiiei monarhice, reducind-o la o simpl\ ficiiune, ar fi l\sat lucrurile s\ se scurg\, deoarece noul rege, un copil, ar fi fost mai degrab\ o acoperire legal\ pentru o conducere personal\ sau de partid; in fine, dac\ el sau cei din anturajul lui nu ar fi bruscat lucrurile, indep\rtindu-l pe micul rege ai proclamind deschis republica. Fapt este c\ aceast\ clas\ politic\ din iara noastr\ s-a folosit de monarhie atit cit a avut nevoie de ea; ultimul act al acestei aciiuni, c\reia nu i se poate spune in nici un caz comedie ai nici dram\, a fost chemarea fostului rege Mihai de c\tre un grup liberal pentru a candida la postul de preaedinte al
i\rii in numele, fireate, al partidului lor.)
Cred c\ avem acum mai deplin inielegerea fenomenului atit de curios pe care l-am intilnit in preajma lui 1821: o clas\ care deiinea puterea in stat cedeaz\ treptat, uneori riscind chiar revoluiii, aciiuni insureciionale de mare amplitudine, lovituri de stat, r\zboaie. De ce? Deoarece, in primul rind, aceast\ putere nu era putere; era un hatir acordat pe termen scurt unor persoane in timpul unei domnii efemere, care la rindul ei nu era o domnie, ci un privilegiu de a administra abuziv o iar\, iar aceasta nu era o iar\, ci o provincie a unui imperiu despotic, jefuitor ai f\r\ perspective. Boierii noatri au preferat s\ renunie treptat la privilegii, pentru a se salva in noile forme de conducere ce se pl\m\deau in noul veac. Ei au pierdut privilegiile, rangurile, care nici nu erau ereditare, dar au r\mas cu averea, prestigiul, autoritatea moral\, superioritatea intelectual\, de aceasta din urm\ bucurindu-se un timp ca de un monopol. C\ci era mai bine s\ fii demnitar intr-un stat mai mult sau mai puiin constituiional ai om bogat
intr-un regim de respect al propriet\iii, decit posesorul unor favoruri concedate de un st\pin atotputernic, care te putea reduce la neant in orice clip\.
Miacarea liberal\ din Romania a fost caracterizat\ prin spiritul libertar in genere, dar acesta nu s-a n\scut in leg\tur\ cu emergenia vreunei clase sociale, care voia s\ ia locul alteia ai folosea acest spirit ca pe o arm\. Originile lui nu sint de c\utat, ca in Apus, nici in atmosfera Reformei religioase care a ciatigat categorii sociale foarte diverse, nici in aceea a liberei gindiri specific\ intelectualilor francezi din secolele XVII-XVIII; la noi, prin libertate s-a inieles eliberare, care avea ai orientare social\, dar, in primul rind, avea una naiional\ o situaiie necunoscut\ in i\rile de baatin\ ale liberalismului. Intrucitva, am putea fi apropiaii de miac\rile de eliberare din coloniile i\rilor europene, cu miacarea contra metropolei din coloniile americane ale coroanei britanice sau cu revoltele de lung\ durat\ ale creolilor din America Latin\, impotriva metro polelor din Europa. In acelaai spirit, fenomenul care pune cap\t regimului liberal in Romania, obligindu-l pe Carol al II-lea s\ dea o lovitur\ de stat ai s\ instaureze regimul s\u autoritar, deci Miacarea Legionar\, seam\n\ mai mult cu insurgeniele fundamentaliatilor islamici din zilele noastre decit cu fascismul italian sau nazismul specific german, cu care ea a fost identificat\ in modul cel mai eronat. (In limitele acestei comparaiii, s\ spunem c\ plecarea din iar\ a lui
Carol al II-lea sem\na mai mult cu gestul similar al aahului Reza Pahlevi decit cu c\derea lui Ludovic al XIV-lea in Frania sau cu abdicarea Kaiserului Wilhelm al II-lea in Germania.)
Toate acestea dovedesc un fapt indenegabil: c\ fenomenul liberal romanesc are o originalitate indiscutabil\ ai c\ merit\ s\ fie luat in consideraiie deopotriv\ pentru aceasta, dar ai pentru c\, dac\ il aaez\m unde trebuie, il putem socoti un cap\t de fir al unei sumedenii de miac\ri care, inc\ din secolul trecut, au schimbat destinul unor popoare intregi, iar in cazul nostru, se prezint\ ca un model cu totul remarcabil de adaptare rodnic\. Din p\cate, ins\, extrapolarea din politologia european\ ai anglo-saxon\ a unui intreg instrumentar inadecvat
ai incercarea de a-i da, la noi, un sens operativ z\d\rniceate din capul locului orice explicaiie.
Incearc\ s\-i spui unui occidental de conformaiie marxist\ c\ Revoluiia francez\ nu este expresia tipic\ a revoluiionarismului, ci mai curind o excepiie,
ai c\ nu toate miac\rile din veacul nostru o au pe ea ca model Incearc\ s\-i spui unui occidental c\ monarhia nu are pretutindeni un rol conservator sau de asigurare a ordinei ai c\ ridicarea unui domnitor roman la demnitatea regal\ este un act progresist mai abitir decit nu atiu ce revoluiie de strad\. In fine, c\ pornirea unui r\zboi in estul Europei poate fi un act revoluiionar, pentru c\ are ca scop indep\rtarea asupririi unor intregi populaiii care sufer\ o impilare deopotriv\ social\ ai naiional\ Dar mai ales, spune-i c\ in Romania un
Hohenzollern a indeplinit aceast\ misiune libertar\ dup\ ce unchiul aceluiaai o f\cuse cu o jum\tate de veac inainte ai, pe deasupra, fusese ai unul dintre ultimii cruciaii In sfirait, spune-i unui occidental c\ lozinca aparent conservatoare
Respect la prosperitate, respect la persoan\ e una revoluiionar\ intr-un mediu
in care arbitrariul ocupaiiei otomane putea anula ambele entit\ii, prin confiscare
ai asasinat, in orice clip\
Politologia occidental\ (ca s\ nu mai pomenesc de cei care iai inchipuie la
Paris c\ ridicolele evenimente din mai 1968 de acolo au fost o revoluiie ) este neinstare s\ inieleag\ situaiia unei i\ri in care clasa boiereasc\ s-a deposedat de privilegii printr-un act propriu de voini\, parafat de Constituiia i\rii ai c\ o
Camer\ alc\tuit\ in coviraitoare majoritate din mari proprietari de p\mint a decis, in numele interesului naiional, exproprierea latifundiilor ai, in genere, c\ o lege cu aciiune radical\, votat\ dup\ dezbateri fireati ai civilizate intr-un
Parlament legal constituit, poate insemna o revoluiie mai curind decit tunurile
Aurorei, spargerea vitrinelor ai incendierea maainilor intilnite pe strad\ ai chiar
in\liarea ghilotinei ai t\ierea cu repetiiie a capetelor.
P.S. Pentru precizarea situaiiei din S\rile Romaneati, mai apoi din Regat, e mai productiv s\ faci comparaiii nu cu i\rile de sorginte ale unui fenomen, ci cu aplicarea lui intr-un spaiiu invecinat. Romania Vechiului Regat face o pat\ alb\, eventual frumoas\, in aceast\ parte a Europei ai chiar a lumii printre atitea despoiii, imperii ai expresii ale nondemocratismului. De aici, in parte, ura special\ a Rusiei fai\ de noi: mica noastr\ iar\, f\r\ putere militar\ ai economic\, era o sfidare la adresa imperialismului ai stilului crunt musc\lesc.
Democraiia noastr\ achiop\ta la tot pasul, parlamentarismul nostru era mult criticabil, dar toate libert\iile noastre f\ceau din noi o unic\ republic\ libertar\
ai sub sceptru monarhic.