3.1. Echilibrul economic si echilibrul ocuparii factorului munca

Economia reprezinta o realitate dinamica, aflata in continua miscare. Ea se prezinta ca un sistem integrat de ramuri si activitati economice, social -; culturale si juridice. “Fara un astfel de sistem -; care sa produca hrana, s-o prelucreze, s-o ambaleze si s-o distribuie, care sa fabrice stofe si sa confectioneze imbracaminte, care sa construiasca case si sa le mobileze, sa asigure servicii medicale si de invatamant, sa legifereze si sa mentina ordinea, sa pregateasca apararea colectivitatii - viata ar fi grea. Iata deci functia lui. Sistemul economic optim este acela care furnizeaza maximum din ceea ce oamenii au nevoie.” h7t15ty
Aceste activitati sunt realizate si asigurate de catre agentii economici si ghidate, inainte de toate, prin mecanismele pietei. La scara intregii economii, ele nu se pot insa desfasura in conditii optime, fara o anumita stare de concordanta, denumita echilibru macroeconomic, intre componentele mecanismului economic, componente care desi se afla intr-o anumita interdependenta au o functionalitate proprie si sunt in miscare.
Scopul activitatii umane indiferent de nivelul la care este exprimat sau cercetat - individual, de grup ori de societate, in ansamblu - este satisfacerea cererii de bunuri materiale si servicii. Latura dinamica, activa a acestor entitati, urmarite in continuare, ca factor de productie ajuta la intelegerea evolutiei economice si sociale.
Cererea si oferta de munca se afla intr-o stransa interdependenta, determinata de un ansamblu eterogen de factori: economici, tehnici, demografici, ecologici etc. Interactiunea dintre cererea si oferta de munca are un caracter legic, vizand in principal realizarea unui echilibru, a unei concordante intre cantitatea, calitatea si structura factorului activ si nevoile de resurse de munca ale utilizatorilor. Echilibrul dintre cerere si oferta de munca, in spiritul legii obiective, trebuie inteles ca un echilibru relativ si in sens dinamic.
Echilibrul dintre cele doua categorii corelative ale pietei muncii trebuie sa fie abordat din mai multe puncte de vedere: a) ca echilibru dinamic, care arata ca zonele de contact ale cererii cu oferta de munca si invers, ale ofertei cu cererea imbraca manifestari deosebit de complexe si mereu in schimbare, transformare, iar fluxurile dintre ele se amplifica in timp si spatiu. Trebuintelor de munca, exprimate prin numarul de locuri de munca, pe de o parte si resurselor de munca pe de alta parte, le sunt proprii tendintele de crestere, dar momentele la care se produc difera in timp, in special ca urmare a progresului tehnic, precum si in spatiu, decurgand din logica interna si particularitatile activitatilor, bunurilor si serviciilor la a caror desfasuarare si obtinere participa. Confruntata cu cererea, oferta de munca isi modifica dimensiunea, structura si calitatea; b) ca echilibru functional, care defineste zona de compatibilitate a ocuparii factorului munca si cresterii productivitatii muncii, in conditii strict determinate de productie. Inseamna ca, necesarul absolut de munca pentru obtinerea unui volum dat al productiei se afla in raport invers proportional cu cresterea productivitatii muncii. De aici se desprinde concluzia necesitatii promovarii progresului tehnic, a unor cursuri de recalificare si a altor perfectionari; c) ca echilibru structural, care exprima modul de repartizare a factorului munca, pe sectoare, ramuri, activitati, profesii, calificari, teritorial etc., in conditiile date ale nivelului productiei, tehnicii si productivitatii muncii. Relatia capacitate de productie - productivitate pune in evidenta, in principal, doua aspecte, si anume:
1) inzestrarea tehnica a muncii este un factor important in cresterea productivitatii muncii;
2) aparitia decalajului dintre nivelul de inzestrare si productivitate, dovedeste insuficienta sporire a productiei pe unitatea de capital fix. Cum capitalul fix constituie un factor tot mai important al progresului productiei, rezulta ca valorificarea mai buna a posibilitatilor tehnice se afla in dependenta directa de cantitatea si calitatea factorului munca. Se remarca deci, ca relatia capital fix -; factorul munca si optimizarea acesteia se transforma intr-o importanta parghie a cresterii productivitatii muncii la orice nivel structural.
In aceasta perioada de tranzitie, in fata economiei noastre apare o problema deosebita, care prin natura sa, vizeaza doua aspecte. Este vorba, pe de o parte, de o cerere efectiva de munca, insuficienta sub aspect structural, care va duce in continuare la o subutilizare a echipamentelor de productie existente, iar pe de alta parte, la o inlocuire a muncii de catre capital, impusa de progresul societatii, care va amplifica somajul; d) ca echilibru intern intre nevoia sociala de munca si resursele de munca, aspect conditionat si el de nivelul productiei si al productivitatii muncii. In functie de o multitudine de factori economici, tehnici, demografici etc., necesarul de lucratori este supus unor schimbari permanente care uneori, reclama cresterea lui, iar alteori diminuarea acestuia. La un nivel dat al productiei si al productivitatii muncii, numarul lucratorilor va evolua direct proportional cu nevoia sociala de munca. Pe de alta parte, criteriul de contabilizare a activitatilor obliga agentul economic sa gaseasca momentul de maxima oportunitate pentru introducerea in fabricatie a produselor noi, incat factorul risc sa fie mult diminuat. Cum toate cuceririle in stiinta si tehnica sunt de neconceput in afara omului, orice modificare ce va aparea se va rasfrange si asupra activitatii umane, si implicit asupra nevoii sociale de munca; e) ca echilibru concurential, in care atat ofertantii cat si utilizatorii factorului munca actioneaza potrivit regulilor pietei, pentru o situatie economica cat mai favorabila. Instrumentul de echilibru in corelarea cererii cu oferta de munca este salariul real.
In practica economica, corelarea cererii cu oferta de munca este mai putin o problema de asigurare a echilibrului intre cele doua componente ale pietei muncii, ci mai mult un proces de atenuare si eliminare a unor dezechilibre care apar in procesul reproductiei. Daca termenii ecuatiei ar fi continuu egali - daca cererea nu s-ar modifica in raport cu oferta - nu ar mai avea sens sa se vorbeasca de crestere economica, de schimbare.
Dezechilibrele permanente si mereu altele intre cerere si oferta, intre nevoi si resurse etc., constituie motorul cresterii economice, fiind de altfel singurul suport al vietii si al muncii. Practica social - economica dovedeste cat de complicate sunt problemele echilibrului dintre cererea si oferta de produse si cererea si oferta de munca. Distorsiunile din evolutia cererii si ofertei, cunoscute si utilizate constient, se constituie, in timp, ca elemente ajutatoare, indicii, la cautarea si gasirea regulilor jocului factorilor de echilibru.
Cererea si oferta de munca sunt legate direct, indirect, proportional si invers proportional de cererea si oferta de bunuri materiale si servicii.
Functionarea corecta a pietei muncii presupune un excedent al ofertei de munca, care reflecta un deficit de bani la o parte a populatiei, dar si la unele din verigile economiei. Excedentul cererii de bunuri are corespondent in excedentul cererii de bani si poate fi contracarat prin cererea de munca. Multe din aceste comportamente ale logicii economice nu se intalnesc insa in economia romaneasca, ele aparand de multe ori invers. Astfel, piata muncii, comparativ cu alte piete, contine mai putine elemente stabile, de echilibru, atrage si cumuleaza influente diverse de pe piata capitalurilor, a bunurilor si de pe piata financiar - monetara. La toate acestea se adauga dorinta, motivatia si psihologia oamenilor ca subiecti ai pietei ce reactioneaza de cele mai multe ori divergent in raport cu teoria, cu legislatia sau cu programele de guvernare .
Starea de echilibru a ocuparii presupune adecvarea ofertei la cerere, dupa diferite baze de referinta: global, la nivelul economiei nationale, pe sectoare social - economice, respectiv pe forme de proprietate, in profil de ramura, pe profesii si meserii, pe sexe si varste. Adaptarea factorului munca la cererea sectorului productiv sau neproductiv este strans legata de o multitudine de factori care tin de calitatea sistemului educational - formativ, de recrutare, orientare si selectie profesionala.
In ecuatia echilibrului, factorii cererii joaca un rol primordial. Cererea este rezultanta actiunii conjugate a mecanismelor pietei. Ea cumuleaza efectele progresului tehnic si tehnologic, este influentata de conjunctura interna si internationala, de resursele materiale si financiar disponibile si potentiale, de preturi, de salarii, moneda, nivel si traditii de consum, de tipurile si modelele culturale, de politica economica si de inflexiunile acesteia etc .
Factorii care conduc la dimensionarea si structurarea cererii, la jocul si oscilatia acesteia pe perioade de timp variabile, actioneaza individual si ca sistem, stimuland cresterea sau descresterea cantitatii de munca.
Dezechilibrul cantitativ dintre cererea si oferta de munca, intre numarul locurilor de munca disponibile si persoanele care le solicita, inseamna somaj. Intensitatea acestui fenomen este din ce in ce mai accentuata de neadecvarea calitativa a factorului munca la schimbarile tot mai rapide din tehnica si tehnologie, din economie si societate. In tara noastra, la sfarsitul anului 1999 rata somajului era de 11,5% (1.130.300 persoane).
In planul ocuparii factorului munca in tara noastra se contureaza trei procese care caracterizeaza starea si evolutia pietei muncii:
- cresterea ocuparii factorului munca in sectorul privat, aparitia si dezvoltarea unor ocupatii ocazionale, substituirea contractului de munca cu conventiile civile;
- diversificarea structurii ocupationale a factorului munca, efect al schimbarilor din forma de proprietate, a politicii de incurajare si valorificare a initiativei private. Pe de o parte, apar categorii socio - profesionale noi (patroni si asociatii, lucratori pe cont propriu, lucratori familiali neremunerati), pe de alta parte, salariatii continua sa ramana principala categorie de populatie ocupata;
- mobilitatea ocupationala sectoriala a factorului munca spre sectorul tertiar.
Sub impactul puternic al proceselor economice si sociale din perioada de tranzitie, mutatiile survenite marcheaza inceputul procesului de modernizare a structurilor ocupationale, care se constituie intr-un factor de accelerare a apropierii de structurile ocupationale din tarile dezvoltate cu economie de piata.
Diversificarea structurii ocupationale constituie o alta caracteristica a procesului de formare si consolidare a pietei muncii in Romania.
Insuficienta locurilor de munca si diversificarea structurii ocupationale reprezinta rezultatul schimbarilor in regimul de proprietate si al deschiderilor spre incurajarea si valorificarea initiativei particulare, care in ansamblu explica procesul de diversificare a structurii ocupationale.
Sunt create, astfel, conditii adecvate care marcheaza modificari de esenta in structurile economice si sociale. La nivelul economiei nationale, salariatii sunt aceia care reprezinta principala categorie a populatiei ocupate; in ultimii ani numarul lor s-a redus de la 66,3% in anul 1993 la 40% in anul 1998, pe fondul reducerii populatiei ocupate. Se apreciaza ca daca aceasta evolutie a numarului salariatilor va continua, se vor degrada structurile ocupationale si, pe de alta parte, vor creste obligatiile salariatilor in crearea resurselor necesare intretinerii populatiei inactive. Intr-o alta ordine de idei, efectul deplasarilor in interiorul structurii salariatilor este benefic, reliefand orientarea salariatilor din sectorul public spre sectorul privat, de la 2,5% in anul 1990, la 22,6% in 1995 si la 24,7% in 1998.
In continuare, se va inregistra cresterea ponderii unor categorii noi ale populatiei ocupate - patronii si asociati, lucratori pe cont propriu, lucratori familiali neremunerati. Chiar daca vor fi create noi locuri de munca in special in sectorul privat, ajustarile structurale vor duce la disponibilizari de personal. Se includ aici si cele reiesite din procesele de diminuare a somajului ascuns, urmare directa a restructurarii activitatii agentilor economici. In aceste conditii, cu toate ca economia va genera noi locuri de munca, acestea nu vor putea acoperi disponibilizarile si, mai ales, crearea de noi locuri de munca a noilor veniti pe piata muncii. Corelarea cererii si ofertei de munca in economia romaneasca, astfel incat sa se ajunga la un anumit echilibru intre componentele raportului, necesita atat valorificarea cat mai deplina a ofertei de munca, precum si dimensionarea riguroasa a cererii de catre fiecare unitate economico - sociala pentru utilizarea ei rationala.
Echilibrarea raportului dintre cererea si oferta de munca in industrie impune a se actiona concomitent in mai multe directii si anume:
1) determinarea corecta a necesarului de munca de catre fiecare unitate economica, ca premisa de baza a folosirii eficiente a tuturor resurselor din economie, tinand cont de cadrul legislativ creat, astfel incat angajarea si concedierea de persoane sa devina o componenta esentiala a managementului industrial;
2) crearea de noi locuri de munca fie prin extinderea activitatii in unele ramuri industriale mai putin dezvoltate (industria alimentara, industria usoara etc.), fie prin dezvoltarea sectorului serviciilor, in concordanta cu o politica investitionala corespunzatoare, capabila sa determine relansarea intregii economii romanesti;
3) remodelarea structurii profesionale a populatiei prin restructurarea intregului sistem de invatamant, astfel incat oferta de munca sa se adapteze permanent si operativ la evolutia cererii;
4) conceperea unui sistem modern si eficient pentru reorientarea, recalificarea si reincadrarea lucratorilor eliberati din industrie sau din alte activitati. Astfel, trebuie sa se asigure cresterea mobilitatii profesionale a factorului munca, tinand seama de numarul mare de someri, de numarul persoanelor cuprinse in sistemul de recalificare (cu mult sub nevoile de reintegrare a somerilor in activitatea economica), cat si de faptul ca multi indivizi considera ca nu au facut cea mai buna alegere a meseriei etc., si ca nu se gasesc pe drumul cel mai bun al afirmarii lor profesionale, toate cu efecte negative asupra productivitatii muncii;
5) utilizarea si largirea relatiilor in plan international pentru valorificarea, in alte tari, a unei parti a populatiei ocupate eliberata din industrie, inclusiv specializarea unor persoane in tarile respective.
Actionandu-se astfel este posibila depasirea dezechilibrului actual dintre cererea si oferta de munca din industria Romaniei ca si dintre celelalte ramuri si activitati economico - sociale. Acest lucru este cu atat mai mult posibil cu cat tendinta obiectiva de realizare a echilibrului pe piata muncii trece prin stari de dezechilibre, concretizate fie printr-un exces de oferta, fie de cerere de munca. Depasirea dezechilibrelor necesita atat la nivelul agentilor economici cat si la nivelul economiei nationale strategii adecvate.
Echilibrul sau dezechilibrele pe piata muncii trebuie judecate nu numai prin prisma mecanismelor proprii acesteia, a proceselor ce au loc in cadrul ei, dar si ca efect propagat a ceea ce se intampla pe celelalte piete la nivel local, national, international.

3.2. Dezechilibre ale ocuparii factorului munca.
Subutilizarea fortei de munca

Crearea structurilor economice viabile, a mecanismului de piata si a mediului concurential, a organizarii agentilor economici, crearii de institutii specializate, a legislatiei si informatiei, a mentalitatilor si comportamentelor, intr-o etapa de tranzitie de la un model de ocupare la altul, necesita un ansamblu de masuri si actiuni concertate si, pe cat posibil, concomitente.
Aceleasi imperative sunt absolut necesare si pietei muncii. Aflata in stare de grav dezechilibru, aceasta reprezinta o sursa suplimentara de tensiuni sociale. Momentul care a marcat accentuarea dezechilibrelor mostenite din economia romaneasca se confunda cu timpul in care s-au derulat evenimentele.
Ulterior acestui moment, pe fondul vidului legislativ, au fost initiate de factorii guvernamentali sau impuse de miscarea revendicativa necontrolata, masuri care au exacerbat dezechilibrele existente in domeniul ocuparii si utilizarii factorului munca, grabind astfel aparitia si dezvoltarea unor procese cu efecte negative, pe termen lung, dificil de absorbit: a) reducerea duratei saptamanii de lucru, oficial cu 6 ore, in realitate cu 8 ore, intr-un moment in care aceasta masura nu avea nici o acoperire economica. Numai in trimestrul I 1998 fata de 1990, in industria republicana timpul maxim disponibil a scazut cu 92 milioane ore - om. La aceasta mare pierdere se adauga timpul neutilizat din diferite motive, care a crescut cu mai mult de 96 milioane om - ore, fara a mai lua in considerare pierderile de timp de munca din cursul zilei de munca. Efectul imediat a fost scaderea productiei cu peste 20% fata de perioada corespunzatoare din anul 1989, reducerea productivitatii muncii, sporirea costului salarial, o stare generalizata de indisciplina in interiorul intreprinderilor si in relatiile cu partenerii; b) aplicarea unor masuri cu caracter “reparatoriu”, in favoarea unor largi categorii de salariati care au constat in reacordarea unor drepturi salariale cuvenite in vechiul regim, in conditiile in care productia si productivitatea muncii au scazut, in care relatiile dintre productie si fondul de salarii si, respectiv, productivitate si salariul mediu au fost total ignorate. Astfel, au aparut doua mai grupe de efecte: sporirea inflatiei si distorsionarea raporturilor dintre salarii pe ramuri, categorii profesionale si escaladarea miscarii revendicative cu un puternic impact inflationist; c) accentuarea procesului de supraocupare a factorului munca prin obligarea intreprinderilor de a angaja pe cei ce veneau cu repartitii de la Oficiile de forta de munca (Decret nr. 33/1990). In consecinta, supraocuparea deja existenta in productie a sporit si odata cu ea subutilizarea celor ocupati, in conditiile in care calitatea normarii muncii s-a inrautatit sensibil; d) adancirea si aparitia unor noi dezechilibre in ocuparea factorului munca pe teritoriu, ramuri, profesii, ca urmare, pe de o parte, a eliminarii unor practici administrative - birocratice, ineficiente de acoperire a cererii de munca - militari in termen, elevi, studenti, salariati din ramurile neagricole, obligativitatea repartitiei si stagiului etc., iar pe de alta parte a desfiintarii unor frane ale mobilitatii factorului munca, in special pentru unele categorii de profesiuni: personal didactic, personal medical si de asistenta sanitara. In consecinta, in conditiile excedentului global al ofertei de munca in industria extractiva, multe domenii din sectorul de servicii - invatamantul preuniversitar si asistenta sanitara din mediul rural si din orasele mici - se confrunta in continuare cu o acuta lipsa de oferta de munca; e) sporirea subutilizarii factorului munca: salariatii au fost platiti cu 50% din salariu pentru perioadele in care, din diferite cauze, nu au avut de lucru. Salariile acestora, fara echivalent in productie, au depasit cu mult posibilitatile de salarizare normala a intreprinderilor.
Prin urmare, fenomenele si procesele mentionate la care se pot adauga si altele, se sintetizeaza intr-unul singur, respectiv in adancirea decalajului dintre cererea si oferta de munca, dintre gradul de ocupare si cel de utilizare eficienta a factorului munca.
Pe fondul unui excedent global, de stoc al populatiei ocupate in raport cu nivelul productiei realizate, cu dotarea tehnica, deficitul factorului munca din unele sectoare coexista cu excedentul din altele, cea de-a doua forma de dezechilibru tinzand sa devina permanenta.
Nivelul de formare profesionala, de calificare, in special a corpului de specialisti si a unei insemnate parti a muncitorilor, pot sustine procesul de restructurare si modernizare a economiei.
In pofida sistemului administrativ - birocratic de reglare a cererii si ofertei de munca, sau poate si din cauza acestuia, procesul de segmentare a pietei muncii este destul de avansat: exista ramuri, activitati si categorii de forta de munca favorizate, iar altele defavorizate. In plus, este de retinut si faptul ca agentii economici, in special intreprinderile, ca si salariatii, nu numai ca sunt tributari vechiului model de ocupare, dar sunt inca prea putin pregatiti si organizati pentru a face fata grelelor probleme de pe piata muncii, cu atat mai mult cu cat nici sub raport organizatoric si nici legislativ nu s-au pus la punct toate elementele pe care le necesita functionarea normala a pietei muncii.
In ceea ce priveste salariatii, se remarca in continuare un grad mare de sindicalizare, ceea ce este un avantaj incontestabil pe piata muncii, desi dupa manifestarile anterioare, se pare ca sindicatele au fost departe de a intelege profund, de a coopera si a actiona in directia solutionarii de fond, benefice problemelor care fac obiectul pietei muncii. Dovada, la fel de greu de contestat, sunt numeroasele greve care au adus pagube uriase economiei nationale, intr-o perioada in care aceasta avea nevoie de cooperarea tuturor fortelor pentru depasirea situatiei de criza.
In urma aplicarii si derularii practice a programului de reforma, evolutia ocuparii si mai ales a neocuparii factorului munca in Romania releva faptul evident al agravarii si al tensionarii echilibrului pe piata muncii. Si nici masurile “impuse” de F.M.I. pe baza unor “retete” standard, aplicate si altor tari in curse de dezvoltare, care prezentau alte structuri si alte comportamente, nu au fost retete “miracol” pentru Romania, la fel si pentru Polonia, ceva mai inainte. Este cat se poate de interesanta si utila opinia exprimata de Frederic Loisel, privitoare la tarile din America Latina: “… politicile de ajustare date ca remediu de F.M.I. au precipitat criza si i-au dat hiperinflatiei un caracter durabil” .
Preocuparile exprese pentru stimularea crearii de locuri de munca au lipsit, solutiile aplicate rezumandu-se numai la tratamentul si nu la prevenirea somajului. Ajustarea structurala si stabilizarea macroeconomica, dublate de crearea cadrului juridic si institutional al functionarii noului sistem economic, au lasat la o parte problematica ocuparii, incercand sa finanteze numai neocuparea generata permanent de masurile aplicate.
Cresterea enorma a pretului factorilor de productie si a serviciilor reduce permanent cererea si prabuseste ocuparea si echilibrele pe piata muncii. Cu aproape 1.130.300 someri la sfarsitul anului 1999, cu o economie dezorganizata, incapabila sa absoarba populatia disponibilizata, cu un lant al dezechilibrelor ce a cuprins intregul ansamblu economico - social al Romaniei, la care se adauga disponibilizarile masive de pe urma proceselor de privatizare si restructurare, este greu de intrezarit, cel putin in perspectiva apropiata, o stare de lucruri imbunatatita.
La o economie asa de saraca, ajutoarele si indemnizatiile de somaj, precum si alte cheltuieli paguboase, efectuate din alocatiile bugetului de stat, sunt pietrele si nisipul din nacela ce vrea sa castige in altitudine, dar sigur nu poate. Pentru ca nici nu este posibil.
In anul 1998, in Romania au lucrat 8813 mii persoane, din totalul populatiei de 22502 mii, ceea ce inseamna ca o singura persoana a lucrat pentru intretinerea in medie a 2,5 persoane. Si mai grav, sunt de anticipat o serie de fenomene care vor accentua subutilizarea sau vor creste nivelul populatiei neocupate - a somajului, aparent autonom fata de celelalte fenomene, intr-o economie lipsita de stabilitate.
Pentru analiza pe care o realizam, importanta prezinta si cunoasterea evolutiei populatiei inactive si a persoanelor descurajate.
Populatia inactiva cuprinde, in acceptiunea AMIGO, toate persoanele care nu au lucrat nici cel putin o ora (in perioada de referinta) si nici un erau someri, aflandu-se in una din urmatoarele situatii: elevii sau studenti, pensionari, casnici sau persoane intretinute de stat sau de alte persoane.
Persoanele descurajate sunt persoane inactive disponibile sa lucreze in urmatoarele doua saptamani, care nu au un loc de munca si au declarat ca sunt in cautarea unui loc de munca, dar nu au intreprins nimic in acest scop sau ca nu cauta de lucru din urmatoarele motive:
- au crezut ca nu exista locuri libere sau nu au stiut unde sa caute;
- nu se simt pregatite profesional;
- cred ca nu vor gasi de lucru din cauza varstei sau au cautat altadata si nu au gasit.
Evolutia populatiei inactive nu a inregistrat in perioada 1994 -; 1998 modificari semnificative. In totalul populatiei inactive de 15 ani si peste ponderea femeilor a fost in ultimii ani de peste 3/5 din total, numarul lor inregistrand o usoara crestere. Se constata ca femeile inactive, eleve si studente, sunt mai putine decat barbatii din aceeati categorie, in timp ce pensionarele sunt cu mult mai putine decat barbatii pensionari. In anul 1998, din totalul pensionarilor si beneficiarilor de ajutor social ponderea femeilor era aproape de 60%.

Incepand cu anul 1995 se observa o crestere a numarului de femei casnice, indeosebi in mediul rural. Astfel, daca in anul 1995, femeile casnice reprezentau 8,5% din totalul persoanelor inactive, in anul 1998 ele ajungand sa reprezinte 10,1%. Acest lucru induce ideea unei granite flexibile intre statutul de lucrator familial nerenumerat si casnica in cadrul gospodariei agricole. Femeia casnica are varsta cuprinsa in intervalul 40-49 ani si nu cauta sa mai lucreze, dar ar fi disponibila sa lucreze daca i s-ar oferi loc de munca .

Tabelul nr. 3.1. Proportia populatiei inactive pe categorii de inactivitate,
intre anii 1996 -; 1999
%
Categorii de inactivitate 1996 1997 1998 1999
Elevi, studenti
- femei barbati
50,1
49,39
49,5
50,5
50,0
50,0
50,2
49,8
Pensionari, beneficiari de ajutor social
- femei
- barbati
58,6
41,4
58,9
41,1
59,1
40,9
60,2
39,8
Casnice
- femei
- barbati
100,0
0
100,0
0
100,0
0
100,0
0

Sursa: Femeile si barbatii in Romania. PNUD si CNS, Bucuresti, 1999, p. 27.

Ponderea persoanelor descurajate oscileaza in jurul valorii de 2% din populatia in varsta de munca. Majoritatea persoanelor decurajate o reprezinta tinerii intre 15-24 ani si in principal femeile care locuiesc in mediul urban.

Tabel nr. 3.2. Evolutia numarului persoanelor inactive de 15 ani si peste si a celor descurajate, in perioada 1994 - 1999
- mii persoane -
Persoane inactive de 15 ani si peste Persoane descurajate
Femei Barbati Femei Barbati
1994 4142 2571 308 182
1995 3835 2408 185 94
1996 3971 2398 152 129
1997 3955 2419 142 109
1998 4102 2517 152 115
1999 4116 2501 154 116
Sursa: Femeile si barbatii in Romania. PNUD si CNS, Bucuresti, 1999, p. 28.

3.3. Utilizarea potentialului de munca in Romania

Pornind de la starea actuala a pietei muncii din Romania, caracterizata de dezechilibre de ordin cantitativ si structural -; calitativ, si avand in vedere efectele psiho -;sociale si economice ale acestei situatii, se impune luarea cu prioritate a acelor masuri care sa asigure o ocupare cat mai completa si eficienta a resurselor de munca, o protectie sociala corespunzatoare, diminuarea tensiunilor sociale si combaterea saraciei si a excluderii sociale.
Marimea resurselor de munca ale unei tari si ponderea acestora in totalul populatiei prezinta importanta atat pentru utilizarea capacitatilor productive ale economiei, cat si pentru nivelul venitului pe locuitor, ce poate fi obtinut.
In tara noastra, in perioada 1990 -; 1998, resursele de munca au crescut, dar ocuparea a scazut (Tabelul nr. 3.3.)

Tabelul nr. 3.3. Evolutia structurii potentialului uman si utilizarii acestuia
in perioada 1990 - 1999
%
Indicatori 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Populatia totala 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Resurse de munca 56,9 56,4 57,6 58,1 58,2 58,5 69,4 58,8 59,1 60,3
Populatia civila activa ocupata 46,7 46,5 45,9 44,2 44,0 41,8 48,3 40,1 39,1 38,4
Populatia neocupata in varsta de munca 10,2 9,9 11,7 13,9 14,2 16,6 16,9 28,7 20,0 23,6
Rata de ocupare a resurselor de munca 82,0 82,5 79,6 76,1 75,6 71,5 69,7 66,8 64,3 63,7

Sursa: Calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei, CNS, 1999, p. 56 si 114, si
2000, p. 99

Aceasta reflecta nivelul irosirii potentialului uman ce nu poate fi stocat. Reducerea volumului activitatii economice este principala cauza a acestei situatii.
Structura ocuparii factorului munca, distributia sa intre sectoarele economice, medii de rezidenta si regiuni are foarte mare relevanta in cresterea productivitatii muncii si in dezvoltarea economica. Ea potenteaza sau nu dezvoltarea economica, dupa cum repartitia este preponderenta in ramuri ce valorifica superior sau nu resursele umane.
Nivelul si diferitele structuri ale populatiei ocupate reflecta, de fapt, cererea efectiva de munca, parte a resurselor de munca pusa in functiune in scopul realizarii bunurilor materiale si serviciilor necesare consumului. Evolutia cantitativa si modificarea structurii populatiei ocupate reflecta dinamismul mediului economic si social, natura cresterii economice, conditiile pentru asigurarea unei eficiente economico -; sociale s.a. In conditiile unor puternice interdependente economice internationale, toate acestea determina competitivitatea activitatii economice si eficienta participarii la circuitul international al valorilor materiale si spirituale.
Populatia ocupata reprezinta acea parte a populatiei active care este antrenata intr-o activitate social -; utila, producatoare de bunuri materiale si servicii in urma careia obtine venituri banesti sau bunuri necesare consumului casnic.
Conform metodologiei folosita la Ancheta asupra fortei de munca in gospodarii (AMIGO) si pentru a permite o comparabilitate internationala, populatia ocupata cuprinde toate persoanele de 15 ani si peste care in perioada de referinta (o saptamana) au desfasurat o activitate economica sau sociala producatoare de bunuri si servicii de cel putin o ora in scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii, plati in natura sau alte beneficii. Calculata astfel, in populatia ocupata sunt incluse o serie de segmente de populatie care practic nu au lucrat (se aflau in concediu de boala, de maternitate, fara plata, de studii s.a.; persoane aflate in cursuri de pregatire/ perfectionare, in somaj tehnic, oprire din cauza penuriei de materii prime s.a.). Totodata, include pensionari si elevi care au desfasurat o munca platita sau aducatoare de venit; lucratori familiali neremunerati, temporar absenti in perioada de referinta; ucenici si stagiari remunerati; membrii fortelor armate (cadre active si militari in termen) s.a.
Datorita acestui mod de intelegere, intre datele obtinute in urma Anchetei asupra fortei de munca in gospodarii (AMIGO) si cele incluse in Anuarul Statistic sunt diferente semnificative.
Mediul economic si social romanesc din anii `90 este caracterizat de o criza profunda si de durata care si-a pus amprenta si asupra pietei muncii. Cererea si oferta de munca se afla intr-o stare de dezechilibru cantitativ si structural -; calitativ, a aparut si s-a cronicizat somajul vizibil si subocuparea resurselor de munca ale caror efecte economice, psiho -; sociale si morale sunt din ce in ce mai greu de suportat, creeaza tensiuni sociale, incertitudine si saracie.
Modelul ocuparii factorului munca ce se cristalizeaza in Romania anilor de tranzitie la economia de piata concurentiala poarta amprenta unei economii in plina criza, in care au loc modificari cantitative si structural -; calitative ce converg spre precarizarea ocuparii.
Acest model este rezultatul mobilitatii ofertei de munca.
Conceptul de mobilitate in cadrul pietei muncii poate fi analizat din multiple unghiuri. La nivelul ofertei de munca si al fiecarui individ, se poate vorbi de mobilitate geografica, mobilitate intre firme, mobilitate intre ramuri, mobilitate intre sectoare, mobilitate ocupational - profesionala si chiar mobilitate internationala (migratie). Din punctul de vedere al firmei, exista o mobilitate externa (intrari si iesiri de personal) si o mobilitate interna, intre diferite componente ale structurii organizatorice.
Atunci cand economia este in schimbare, patronii se lovesc de rigiditatea ofertei de munca, a carei rezistenta impiedica adaptarea firmelor la noile conditii de piata. Din punct de vedere al celui care angajeaza factorul munca, mobilitatea ocuparii inseamna cel putin doua lucruri: mobilitatea profesionala a salariatilor (posibilitatea de a-si insusi rapid si temeinic noi calificari si profesii impuse de modificarile care apar in procesul de productie) si mobilitatea numerica. Acesta din urma corespunde nevoii pe care o resimte patronul, in functie de amplificarea sau restrangerea cererii la produsele si serviciile pe care le realizeaza, de a apela la noi angajari de personal (cu profesiile si calificarile dorite) sau de a recurge la licentieri.
La nivelul unei ramuri, mobilitatea populatiei ocupate (cresteri si/sau scaderi) este rezultatul cumulat al mobilitatii ofertei de munca (profesionale, teritoriale, intre ramuri etc.) pe de o parte, si, pe de alta parte, al modificarilor cererii de munca, ca urmare a actiunii unui complex de factori, interni si mai ales externi pietei muncii.
Evolutia neta a populatiei ocupate dintr-o ramura oarecare, in decursul unei perioade de cativa ani, este rezultatul unor cresteri si/sau scaderi de la an la an ale acesteia. Cresterile si respectiv, reducerile anuale, insumate, reprezinta fluxul total de populatie ocupata din ramura respectiva, in decursul perioadei de timp vizate. Prin raportarea acesteia din urma la numarul de ani la care se refera, obtinem un flux mediu anual de populatie ocupata.
Gradul de mobilitate al populatiei ocupate a unei ramuri, respectiv unei tari, in decursul unei perioade, este redat de raporturile dintre fluxul mediu anual al populatiei ocupate si populatia ocupata din anul de baza.

Evolutia populatiei ocupate

In perioada 1990 -; 1998 a avut loc un proces de deteriorare a ocuparii, de reducere a populatiei ocupate cu 2027 mii persoane, de la 10840 mii la 8813 mii), respectiv cu 18,7%, o scadere mai accentuata decat aceea a populatiei totale (3,1%). Corespunzator evolutiei indicatorilor populatie activa si populatie ocupata, rata ocuparii s-a deteriorat, de asemenea, de la 61,4% in 1990 la 48,4% in 1998 (Fig. 3.1.).

Fig. 3.1. Dinamica populatiei totale, active si ocupate
in perioada 1990 -; 1998

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, CNS, 1999, p. 56 si 114

De asemenea, ca urmare a gradului ridicat de rigiditate a ocuparii fata de evolutia activitatii economice si a influentei modificarii anumitor structuri (care determina productivitatea si eficienta muncii) diminuarea cantitativa a populatiei ocupate este inferioara fata de prabusirea altor indicatori sintetici (ex.: PIB, productia industriala etc).
Cunoscand modelul ocupational existent si directiile de miscare a diferitelor segmente de populatie ocupata, factorul de decizie ar putea activiza/ temporiza acele mecanisme ale economiei de piata care asigura obtinerea efectului economic dorit in conditiile utilizarii optime a resurselor materiale si umane de care dispune tara la un moment dat. Pentru evidentierea modelului operational si a tendintelor de miscare ale acestuia, pot fi cercetate principalele modificari structurale ale populatiei ocupate, respectiv: structura sectoriala,pe ramuri, activitati economice, profesionale, pe grupe de varsta, forme de proprietate si medii (Anexele nr. 5 -; 7).

Populatia ocupata pe sectoare ale economiei nationale

Repartitia populatiei ocupate dupa sectorul in care isi desfasoara activitatea (primar, secundar si tertiar) este un indicator de sinteza, utilizat cu prioritate pentru ilustrarea modelului ocupational si chiar a nivelului de dezvoltare economico -; sociala a unei tari. De la o ocupare preponderenta in sectorul primar si slaba in sectorul secundar, in perioada interbelica, in procesul industrializarii populatia s-a redistribuit pe trei sectoare economice, preponderent fiind sectorul secundar.
Structura ocupationala pana in anul 1989 s-a prezentat astfel: supraocupare in sectorul secundar si scaderea ocuparii in agricultura si invatamant, industria fiind principalul purtator al dezechilibrelor economice si ocuparii.

Tabelul nr. 3.4. Populatia ocupata pe sectoare ale economiei nationale
in perioada 1990 - 1999
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Total: nr. persoane dinamica % 10840
100% 10786
99,5% 10458
96,4% 10062
92,8% 10011
92,3% 9493
87,5% 9379
86,5% 9023
83,2% 8813
81,3%
Primar: nr. persoane dinamica % 3144
100% 3205
101,9% 3443
109,5% 3614
114,9% 3647
115,9% 3265
103,8% 3320
105,5% 3384
107,6% 3349
106,5% 3466
110,2%
Secundar: nr. persoane dinamica 4711
100% 4304
91,3% 3880
82,3% 3604
76,5% 3445
73,1% 3193
67,7% 3216
68,2% 2889
61,3% 2708
57,4% 2708
50,7%
Tertiar: nr. persoane dinamica 2985
100% 3277
109,7% 3135
105,1% 2844
95,2% 2919
97,7% 3035
101,6% 2843
95,2% 2750
92,1% 2756
92,3% 2562
85,8%

Sursa: Date prelucrate dupa: Anuarul Statistic al Romaniei, CNS,1995, p.145, 1999, p. 114, si 2000, p. 98 -; 99

Rezultat al mobilitatii, al redistribuirii pe ramuri si activitati economice au loc mutatii semnificative in structura sectoriala a populatiei ocupate (fig 3.2). Principalul sens al schimbarii in structura sectoriala de ocupare a factorului munca, in special in prima parte a anilor ’90, a fost cea de eliberare de personal din sectorul secundar (industrie si constructii) si trecerea acestora in sectorul primar (agricultura, silvicultura si pescuit) si tertiar (servicii).

Figura nr. 3.2.Dinamica populatiei ocupate pe sectoare ale economiei nationale
in perioada 1990 -; 1998
%

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 1996, CNS, p. 141 si 1999, p. 114

Astfel, in perioada 1990 -; 1994, ponderea populatiei ocupate in sectorul primar creste cu 15,9%, in timp ce cea a populatiei ocupate in sectorul secundar scade cu 26,9%. Constatam ca cea mai drastica reducere a populatiei ocupate in sectorul secundar s-a realizat in anii 1997 -; 1998, situatie explicata si prin efectul aplicarii Ordonantelor nr. 9/1997 si nr. 22/1997 cu privire la disponibilizarile colective de personal.
Ansamblul factorilor obiectivi si conjuncturali care au influentat cu intensitate mai mare sau mai mica miscarea populatiei ocupate intre diferite activitati ale economiei nationale au condus la unele modificari in structura sectoriala a acesteia (Tabelul nr. 3.5.).

Tabelul nr. 3.5. Evolutia sectoriala a populatiei ocupate
in perioada 1990 -; 1998
%
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998
Total economie 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Sectorul - primar 29,0 29,7 32,9 35,9 36,4 34,4 37,9 37,5 38,0
- secundar 43,4 39,9 37,1 35,8 34,4 33,6 31,5 32,0 30,7
- tertiar 27,6 30,4 30,0 28,3 29,2 32,0 30,6 30,5 31,3

Sursa: Calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei 1996, CNS, Bucuresti,141,
1999, p.114

Modificarea structurii sectoriale a populatiei ocupate in Romania, ca de altfel din oricare tara, trebuie analizata in conditiile concrete istorice existente. De exemplu, diminuarea sectorului secundar de la 43,4% in 1990 la 30,7% in 1998 poate fi apreciata ca un proces pozitiv. Ponderea acestui sector este de 25 -; 30% in tari cum ar fi: SUA, Canada, Franta, Regatul Unit, Japonia s.a. Dar, fata de situatia tarilor dezvoltate, si cum era de altfel normal, reducerea personalului ocupat in acest sector nu s-a datorat cresterii productivitatii muncii, ci prabusirii activitatii economice care a declansat considerabil chiar si reducerea de personal.
Structura populatiei ocupate pe sectoare ale economiei nationale din anul 1998 (38% primar, 30,7% secundar si 31,3% tertiar) pune in evidenta precaritatea ocuparii factorului munca. Aceasta structura este proprie unui model caracteristic tarilor in curs de dezvoltare, unde majoritatea populatiei lucreaza in activitati cu productivitate a muncii si eficienta economica scazuta.
In cazul tarii noastre este si un model de criza, deoarece majoritatea miscarilor intersectoriale au fost determinate de prabusirea activitatii economice. Coroborate aceste modificari structurale cu inzestrarea tehnica precara din intreaga noastra economie, se poate explica si lipsa de competitivitate a produselor romanesti.
Noua redistribuire a populatiei ocupate pe sectoare de activitate marcheaza o involutie a economiei romanesti fata de evolutia ocuparii in cursul dezvoltarii economice a actualelor tari industrializate. Ea pare, insa, a avea cauze obiective in existenta, in anii anteriori, a supraocuparii in sectorul secundar si a insuficientei, cantitative si in structura, a resurselor umane asociata cu subdezvoltarea mijloacelor fixe in agricultura. Sectorul tertiar se dezvolta pe masura cresterii cererii adresata acestui sector. Scaderea puterii de cumparare a populatiei si deci si a cererii adresata sectorului tertiar explica reducerea ocuparii in acest sector.
Populatia ocupata in sectorul primar este, insa, mai mare decat in alte tari si va reprezenta, pe masura dezvoltarii economice si a cresterii cererii de munca in sectorul tertiar, o resursa pentru aceasta.

Structura populatiei ocupate pe forme de proprietate

Primele reglementari adoptate pentru plasarea agentilor economici pe pozitii specifice economiei de piata a marcat reaparitia proprietatii private si odata cu ea noi structuri ale populatiei ocupate pe forme de proprietate si dupa statutul profesional.
Populatia ocupata in sectorul privat a devenit preponderenta in 1995 (Tabel nr. 3.6.) si a crescut continuu pana in anul 1998, in conditiile in care, pe ansamblul economiei, numeric populatia ocupata a scazut continuu. In procesul restructurarii si al tranzitiei spre economia de piata, aceasta modificare poate reprezenta un aspect pozitiv. De regula, nivelul productivitatii muncii in sectorul privat este mai ridicat ca urmare a unui management mai bun al resurselor umane in care cointeresarea joaca un rol important. Insa pentru a veni in ajutorul complexului proces al restructurarii, eficientizarii si cresterii nivelului general al ocuparii, ocuparea in sectorul privat este inca insuficienta.
Pentru anul 1998, de exemplu, structura populatiei ocupate pe forme de proprietate releva ca numarul persoanelor ocupate in sectorul privat a crescut cu 4,3% fata de anul anterior si cu 13% fata de 1996. Comparativ cu anul 1996, numarul persoanelor ocupate in sectorul public a scazut cu 23,7%, iar in sectorul mixt a crescut de aproximativ 5 ori.

Tabelul nr. 3.6. Structura populatiei ocupate pe forme de proprietate

in perioada 1993 - 1998
- % Anii publica mixta privata Cooperatista obsteasca
1993 51,7 2,0 43,8 2,5 *
1994 46,8 1,9 49,2 2,0 0,1
1995 44,3 3,3 50,7 1,7 0,1
1996 47,6 2,5 48,7 1,0 0,2
1997 29,1 11,5 57,4 1,5 0,1
1998 24,1 12,9 61,9 1,0 0,1
1999 21,6 13,6 63,8 0,9 0,1

Sursa: Calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei 1996, CNS, Bucuresti, p.146.
Ancheta asupra fortei de munca in gospodarii, AMIGO, CNS, 1997, 1998, 1999, 2000

Structura populatiei ocupate dupa statului profesional

In structura populatiei ocupate dupa statutul profesional in anul 1996 a avut loc o crestere importanta a salariatilor in valoare absoluta (+331 mii persoane) si relativa (+6,8%) fata de anul 1995 si o usoara crestere a populatiei ocupate cu statutul de patron (Tabelul nr. 3.7.).

Tabelul nr. 3.7. Structura populatiei ocupate dupa statutul profesional
in perioada 1995 - 1999
- % Anii salariat patron lucrator pe cont propriu lucrator familial neremunerat membru in societati agricole
1995 60,7 1,4 22,4 14,6 0,9
1996 67,5 1,5 18,4 12,2 0,4
1997 62,1 1,3 20,6 15,7 0,3
1998 59,7 1,2 21 17,8 0,3
1999 58,3 1,0 22,3 18,0 0,4

Sursa: Ancheta asupra fortei de munca in gospodarii, AMIGO, CNS, ianuarie 1996,1997, 1998, 1999 si trim. I 2000

Conjunctura economica a tranzitiei este inca fluctuanta. In urmatorii ani ponderea lor a scazut. Urmatoarele trei situatii ale populatiei ocupate dupa statutul profesional s-au redus atat ca valoare absoluta, cat si ca pondere in 1996, dupa care au inregistrat o usoara crestere, dar nu au inca un loc stabil in configuratia statutului profesional al populatiei ocupate. Ele au inregistrat o usoara evolutie in anii 1997 -; 1998.
Fluctuatia ponderii lucratorilor pe cont propriu este un indicator al insuficientei formulari a cadrului legislativ, in special, si a lipsei posibilitatilor financiare pentru investitii, pentru demararea si sustinerea unei activitati pe cont propriu, a degringoladei economice. In aceste conditii, dezvoltarea abilitatii de intreprinzator in tara noastra se face lent. Abilitatea intreprinzatorului este apreciata ca un tip special de resursa umana care are “capacitatea de a combina in modul cel mai eficient si creativ natura, munca si capitalul in scopul producerii si comercializarii de bunuri si isi asuma riscul actiunilor economice pe care le intreprinde”. Aparitia si dezvoltarea acestei resurse va avea loc pe masura realizarii climatului social care s-o genereze si a sistemului de taxe si impozite care sa n-o descurajeze.

Structura populatiei ocupate pe medii: urban - rural

Unul din cele mai importante aspecte ale cresterii economice este urbanizarea. Realizata in ritm alert in ultimele decenii, fenomenul inregistreaza in ultimii ani un usor regres. Rezultatul industrializarii fortate care a avut loc in Romania in perioada conducerii centralizate a economiei a fost, din punct de vedere social, schimbarea structurii populatiei de la preponderent rurala la preponderent urbana, incepand cu anul 1985. Dupa 1990, asistam la o crestere a ponderii celor plecati din urban spre rural.
Fluxul migrator oras - sat castiga teren fiind stimulat de aplicarea Legii nr. 18/1991, de inadecvarea resurselor umane din agricultura din punct de vedere cantitativ si structural. Factorul de presiune important il reprezinta criza economica determinata de rezistenta la restructurare a structurilor industriale care genereaza un somaj prelungit. Factorul de atractie il reprezinta o siguranta relativ mai mare in satisfacerea nevoilor de baza in rural. Conditiile de locuire, confort si calitatea serviciilor din mediul rural reprezinta, insa, factorul de limitare al acestui flux.

Tabelul nr. 3.8. Structura fluxurilor migratiei interne determinate de schimbarea domiciliului in perioada 1991 - 1999

Date absolute
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
TOTAL 262903 293182 240231 266745 289491 292870 302579 276154 275699
Din rural in urban 132360 114954 84063 81327 72710 72267 68491 60620 57986
Din urban in urban 53099 71218 60931 68385 75623 80318 75543 71852 73152
Din rural in rural 50873 66757 60084 68050 80948 71710 77466 65064 59955
Din urban in rural 26571 40253 35153 48983 60210 68584 81079 78618 84606

Date relative: %
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
TOTAL 1,3 12,9 10,6 11,7 12,8 13,0 13,4 12,3 12,3
Din rural in urban 10,7 9,4 6,9 6,6 5,9 5,9 5,6 4,9 4,7
Din urban in urban 4,3 5,8 5,0 5,6 6,1 6,5 6,1 5,9 6,0
Din rural in rural 4,7 6,3 5,7 6,5 7,8 7,0 7,6 6,4 5,9
Din urban in rural 2,5 3,8 3,4 4,7 5,8 6,7 7,9 7,7 8,3

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, CNS, 1999 , p. 106 si 2000, p. 88

Structura populatiei ocupate pe varste

Evolutia pe varste a populatiei ocupate in anii 1995 - 1998 se caracterizeaza prin reducerea ponderii persoanelor ocupate in varsta pana la 24 de ani si a celor peste 50 de ani in favoarea celor in varsta intre 25 - 49 ani.
Intre factorii favorizanti ai acestei modificari se inscriu preferinta pentru mentinerea in activitate a persoanelor cu experienta, lipsa locurilor de munca pentru noii intrati pe piata muncii si masurile care au redus varsta de pensionare pentru anumite categorii sociale. Ele au fost determinate de presiunea in favoarea reducerii ocuparii. Structura pe varste (intre anii 1995 - 1998), este mai favorabila sectorului secundar si tertiar si mai defavorabila sectorului primar. Imbatranirea populatiei ocupate in sectorul primar este evidenta: peste 1/5 se afla in grupele de varsta 65 ani si peste, iar peste jumatate din populatia ocupata se afla in grupele de varsta de 50 - 65 ani si peste.

Tabelul nr. 3.9 Distributia populatiei ocupate pe grupe de varsta
in perioada 1995 -; 1998
%
Anii Total populatie ocupata 15 -; 24 ani 25 -; 34 ani 35 -; 49 ani 50 -; 64 ani 65 ani si peste
1995 100,0 14,1 21,7 35,9 19,7 8,6
1996 100,0 13,8 23,3 35,6 19,1 8,2
1997 100,0 13,6 23,3 35,4 19,1 7,8
1998 100,0 13,0 24,0 35,1 18,7 9,2

Sursa: Ancheta asupra fortei de munca in gospodarii (AMIGO), CNS, 1996 -; 1999.

Exista, de asemenea, diferente semnificative in modul de grupare a populatiei pe varste si pe sexe in mediul urban si rural. Astfel, in mediul rural tinerii sub 25 de ani reprezentau, in 1998, 16,8% din populatia ocupata, fata de 10,7% in mediul urban. In acelasi timp, gradul ridicat de ocupare a populatiei de peste 50 de ani in mediul rural releva accentuarea procesului de imbatranire a factorului munca din aceasta zona, in special a populatiei feminine.

Sansele de ocupare dupa nivelul de instruire

In acelasi interval - 1995 si 1998 - a crescut ponderea populatiei ocupate care a absolvit institutii de invatamant profesional in defavoarea celor care au absolvit invatamant postliceal de specialitate (Tabelul nr. 3.10.).

Tabelul nr. 3.10. Structura populatiei ocupate dupa nivelul de instruire
in perioada 1993 - 1999
- % Anii
Total Superior Postliceal de specialitate sau tehnic Liceal Profesional, complementar sau de ucenici Gimnazial Primar sau fara scoala absolvita
1993 100,0 7,3 3,5 32,4 21,2 22,4 13,6
1994 100,0 7,4 4,1 31,8 20,7 22,0 14,0
1995 100,0 7,9 4,3 30,9 20,9 21,3 14,7
1996 100,0 8,1 4,7 29,8 21,0 20,9 15,5
1997 100,0 8,2 4,6 29,8 21,0 21,0 15,4
1998 100,0 9,4 5,8 30,2 20,8 20,7 13,9
1999 100,0 8,5 4,5 29,2 21,6 21,4 14,8

Sursa: Calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei, CNS, 1996, p. 147, 1997, p. 123, 1998, p. 122, 1999, p. 120 si 2000, p. 101

De la un an la altul structura dupa nivelul de instruire s-a schimbat. Semnalele transmise dinspre cererea de munca sunt inca confuze. Repercusiunile asupra structurii ofertei de munca pe profile si nivel de instruire vor crea tensiuni pe piata muncii intr-un viitor previzibil.
Nivelul pregatirii profesionale are o importanta deosebita in formarea si valorificarea potentialului de munca. Tendintele pe plan mondial sunt spre cresterea ponderii muncii complexe, superior calificate si restrangerea sau chiar disparitia muncii simple necalificate. Din acest punct de vedere, schimbarea structurii populatiei ocupate dupa nivelul de instruire ar putea avea semnificatii pozitive daca aceasta modificare ar fi insotita si de valorificarea factorului munca la adevarata lui valoare. Astfel, aceasta se adauga ineficientei altor aspecte ale activitatii economice, marind risipa si incurajand emigratia.
Modul de conducere si desfasurare al reformei economice are influenta asupra nivelului si structurii ocuparii factorului munca in economie. Ele se reflecta in marimile absolute si relative ale fenomenului. Nici o tendinta nu poate fi inca sesizata, iar semnalele transmise nu pot orienta structurarea ofertei. Urgentarea restructurarii economice este benefica si pentru reducerea costurilor de formare a factorului munca, cel mai important element al costurilor tranzitiei. Ele sintetizeaza, de altfel, costurile altor sectoare de activitate.