Descentralizarea, reprezinta un sistem de organizare administrativa care permite colectivitatilor umane sau serviciilor publice sa se administreze intre ele insele, sub controlul statului, care le confera personalitate juridica, le permite constituirea unor autoritati proprii si le doteaza cu resursele necesare. n2m21mu
Esenta descentralizarii administrative consta in transferarea unor atributii ale diverselor autoritati centrale unor autoritati care functioneaza in unitatile administrativ-teritoriale si chiar autoritatilor colectivitatilor locale. Prin descentralizare, administratia publica devine mai eficienta si mai operativa, problemele care intereseaza populatia nu se mai indosariaza in birourile ministeriale, ci ele se solutioneaza la nivele inferioare, in conditii de oportunitate si de operativitate sporita.
Descentralizarea cunoaste doua forme: descentralizarea administrativa teritoriala si descentralizarea tehnica.
Descentralizarea care priveste colectivitatile locale poarta denumirea de descentralizare administrativa teritoriala, iar cea care are in vedere serviciile administratiei publice de stat se numeste descentralizare tehnica.

Descentralizarea administrativa teritoriala este legata de recunoasterea colectivitatilor locale si a dreptului acestora de a se administra ele insele. Pentru ca o colectivitate locala sa fie considerata descentralizata este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
- colectivitatea locala sa beneficiaze de personalitate juridica;
-colectivitatea locala sa dispuna de autoritati administrative proprii;
-supravegherea colectivitatii locale de catre autoritati numai prin intermediul unor forme de control stabilite de lege;

1. Recunoastrea personalitatii juridice a colectivitatilor locale, intelese ca elemente ale colectivitatii nationale, are la baza existenta unor interese proprii ale acestor colectivitati sau a unor probleme locale specifice. Pe de alta parte, statul nu este apt sa solutioneze prin mijloacele de care dispune si in conditii de operativitate si eficienta, ansamblu acestor probleme. De aceea, statul e cel care stabileste care dintre problemele ce intra la un moment dat in sfera administratiei de stat vor fi de competenta serviciilor publice statale si care vor intra in sfera de competenta a autoritailor locale. De regula, sfera problemelor locale este stabilita sau delimitata prin Constitutie ori prin lege. Existenta acestor probleme specifice ale colectivitatilor locale, presupune si existenta unor mijloace materiale de realizare a acestora, cum ar fi patrimoniul propriu, un corp de functionari care sa gestioneze treburile publice, o anumita autonomie financiara care se bazeaza pe existenta unui buget propriu. Pe o asemenea baza, colectivitatilor locale li se acorda personalitate juridica, asiguranduli-se posibilitatea de a participa la circuitul juridic in nume propriu.
In acest mod , colectivitatile locale, organizate in circumscriptii administrative care coincid sau difera de unitatile administrativ-teritoriale ale statului, dobandesc personalitate juridica, devin persoane juridice. Exercitarea atributiilor acestor persoane juridice este incredintata autoritatilor proprii ale acestora, care se bucura si de autonomie. In conditiile stabilite de lege, aceste autoritati sunt autonome in exercitarea atributiilor persoanelor juridice pe care le reprezinta, dar nu pot iesi de sub controlul alegatorilor si al statului, exercitat pe cai legale.

2. Autoritatile locale, intelese ca elemente ale descentralizarii administrative, sunt cele care solutioneaza in unitatile administrativ-teritoriale probleme specifice colectivitatilor locale.
Pentru a ne gasi in fata descentralizarii administrative este necesar ca aceste autoritati locale sa fie reprezentate colectivitatii locale si nu reprezentanti ai statului plasati in fruntea unitatilor administrativ-teritoriale. Aceasta presupune ca autoritatile locale sa rezulte din alegeri libere, desfasurate in unitatea administrativ teritoriala. In aceste conditii putem spune ca primarul sau consiliul local sunt autoritati descentralizate pentru ca ele au rezultat din alegeri, in timp ce prefectul, conducatorii serviciilor ministerelor descentralizate in unitatile administrativ-teritoriale sunt autoritati ale puterii executive sau ale administratiei centrale de stat desconcentrate, in virtutea numirii lor de catre autoritatile centrale si a competentelor pe care le exercita in numele puterii executive sau al administratiei centrale de specialitate.

3. Descentralizarea administrativa, nu inseamna interdependenta totala a colectivitatilor locale de statul in care ele sunt organizate. In virtutea acestei dependente fata de stat, autoritatile publice centrale isi rezerva dreptul de a supraveghea activitatea colectivitatilor locale, exercitand asupra acestora un anumit tip de control, care in mod traditional, poarta denumirea de “tutela administrativa”. Aceasta denumire este preluata prin analogie din dreptul civil, unde are semnificatia de institutie juridica prin intermediul careia se ocrotesc interesele unui minor sau ale unei persoane puse sub interdictie. Cu toate acestea, in dreptul administrativ, notiunea de tutela nu are in vedere atat protejarea intereselor colectivitatilor locale, cat mai ales ocrotirea interesului general, cu care aceste colectivitati locale pot veni in contradictie, in special prin emiterea unor acte administrative neconforme cu legea.
Tutela administrativa comporta atat un control asupra persoanelor care detin functii in autoritatile colectivitatilor descentralizate (revocarea sau suspendarea din functie) cat si un control asupra acestora, care poate merge de la aprobarea acestora, pana la anularea, suspendarea sau reformarea actelor lor.
Notiunea de tutela administrativa devine o notiune care isi reduce sansele de supravietuire pe masura ce descentralizarea se extinde, iar posibilitatile de control ale organelor centrale asupra colectivitatilor teritoriale isi reduc amploarea si importanta. Astfel, in Franta, incepand cu anul 1982, cand s-a renuntat la aprobarea actelor colectivitatilor locale de catre autoritatile centrale si la anularea actelor colectivitatilor locale pe cale administrativa, in favoarea instantelor judecatoresti, termenul de tutela a fost inlocuit prin cel de control jurisdictional, care sa limiteze la verificarea legalitatii actelor, fara a se statual asupra oportunitatii acestora.

Descentralizarea tehnia se realizeaza prin acordarea unei anumite autonomii unui anumit serviciu public, conferindu-i acestuia personalitate juridica. Exemplu cel mai elocvent de descentralizare a serviciilor publice il constituie universitatile, care prin dobandirea autonomiei se transforma in servicii publice descentralizate care se bazeaza pe recunoasterea unui patrimoniu propriu si a personalitatii juridice, precum si a unui control de tutela, mai mult sau mai putin extins.
In general, descentralizarea tehnica se realizeaza prin constituirea unor institutii publice sau a unor institutii de utilitate publica, inzestrate cu personalitate juridica care au la baza proprietatea privata, fie a statului, fie a persoanelor fizice sau a unor persoane juridice.
Descentralizarea serviciilor publice presupune deci, acordarea personalitatii juridice, scoaterea acestora de sub controlul ierarhic si plasarea lor sub regulile tutelei administrative. In masura in care aceste standarde nu sunt realizate de serviciile exterioare ale administratiei publice centrale, nu ne aflam in prezenta descentralizarii acestor servicii, ci a desconcentrarii acestora. Desconcentrarea serviciilor publice este o forma a centralizarii si se afla in opozitie cu descentralizarea tehnica. In aceste conditii, serviciile exterioare ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale de specialitate ale administratiei de stat nu pot fi caracterizate ca servicii descentralizate, ci doar ca servicii desconcentrate.
In mod aparent, o asemenea caracterizare pare a fi in contradictie cu textele constitutionale. In realitate, descentralizarea administrativ-teritoriala si descentralizarea tehnica sunt creatii ale doctrinei administrative si ele reflecta un proces care se produce in organizarea administratiei publice, fara a fi administrative si ele reflecta un proces care se produce in organizarea administratiei publice, fara a fi consacrate pe plan legislativ. Din aceasta perspectiva, textele Constitutiei Romaniei care se refera la descentralizarea serviciilor publice, trebuie intelese intr-un sens larg, deoarece legiuitorul constituant a atribuit principiului descentralizarii serviciilor publice, atat sensul de desconcentrare administrativa, cat si pe cel de descentralizare tehnica, acesta urmand a se derula in procesualitatea lor istorica. In felul acesta, dispozitiile art.119 din Constitutie, care se refera la principiul descentralizarii serviciilor publice, urmeaza a fi intelese ca un transfer gradat de atributii de la autoritatile centrale ale administratiei publice la serviciile exterioare ale acestora, cale pe care se realizeaza desconcentrarea administrativa, cat si ca un mod de scoatere a unor astfel de servicii din ierarhia statelor, prin dobandirea personalitatii juridice, realizandu-se pe aceasta ruta descentralizarea tehnica.
In esenta, gradul descentralizarii administrative depinde de: a). numarul serviciilor publice date in competenta autoritatilor publice locale; cu cat numarul acestor servicii publice va fi mai mare, cu atat va fi mai mare si descentralizarea si invers, cu cat numarul acestor servicii publice va fi mai mic, cu atat si descentralizarea este mai mica; b). modul cum sunt organizate autoritatile publice locale si raporturile lor cu cele centrale -; autoritatile locale pot fi alese (caz in care descentralizarea este mai mare), sau numite de autoritatile centrale (caz in care descentralizarea este mai mica).

In cazul cand autoritatile locale sunt alese, poate exista conditia ca ele sa fie confirmate de autoritatile centrale (situatie in care descentralizarea sufera o ingradire). De asemenea, daca autoritatea centrala are si dreptul de a dizolva, demite, suspenda autoritatea locala si cu cat aceste drepturi se exercita mai frecvent, descentralizarea va fi mai mica. c). forama in care se exercita controlul special efectuat de autoritatea centrala -; tutela administrativa:
-cand priveste numai legalitatea actelor emise de autoritatea locala, descentralizarea este mai mare decat atunci cand priveste si oportunitatea lor;
- cand organul de tutela are dreptul numai sa aprobe sau sa suspende actul autoritatii locale, descentralizarea va fi mai mare decat atunci cand poate sa anuleze actul;
- cu cat numarul actelor prevazute de lege, asupra carora se exercita tutela este mai mare, cu atat si descentralizarea administrativa va fi mai mica, si invers, cu cat numarul acestor acte va fi mai mic, cu atat descentralizarea administrativa va fi mai mare;
-cu cat este mai mare numarul cazurilor de refuz de aprobare a actelor, ori a celor de suspendare sau de anulare a acestora, cu atat descentralizarea este mai mica.
Descentralizarea administrativa are, ca si centralizarea administrativa, atat avantaje cat si dezavantaje.
Cele mai importante avantaje pot fi rezumate la urmatoarele:
- intr-un regim de descentralizare administrativa se pot rezolva in conditii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putand fi conduse mai bine de autoritatile locale alese, deoarece acestea nu au obligatia sa se conformeze ordinelor si instructiunilor de la centru;
- intr-un regim de descentralizare, resursele materiale si financiare si chiar si forta de munca opot fi folosite cu mai mare eficienta si sa raspunda unor nevoi prioritare, pe care autoritatile locale le cunosc si “le simt” mai bine decat autoritatile centrale;
- alegerea sau numirea functionarilor publici pe un termen limitat inlatura in masura mai mare fenomenele birocratice si rutiniere in activitatea locala, aducand de fiecare data un suflu nou in gestionarea treburilor locale;
- participarea locuitorilor (prin alegeri) la desemnarea autoritatilor locale le accentueaza spiritul de responsabilitate si initiativa pentru viata publica a “cetatii” si-i determina sa gaseasca ei insisi solutii la problemele cu care se confrunta.
Daca ne referim la dezavantajele descentralizarii acestea sunt, in principal, urmatoarele:
-intr-un regim descentralizat, actiunea puterii centrale este mai ingreunata, deoarece nu in toate cazurile aceasta se racordeaza la interesele si la actiunile autoritatilor locale, mai ales cand si descentralizarea are un grad mai pronuntat;
- alegerea autoritatilor descentralizate, sublinia prof. Tarngul, “Introduce in administratia locala politica de partid, care acapareaza si viciaza totul. Lipsa de competenta si de raspundere, demagogia si servilismul sunt unele din cele mai matri inconveniente ale acestui mod de recrutare a autoritatilor descentralizate”;
- uneori, in localitatile mici, este greu de gasit buni specialisti in administratia publica, care sa poata gira serviciile publice, pe care descentralizarea (mai mare) o confera autoritatilor locale;
- pe planul gestionarii patrimoniului si al finantelor, descentralizarea sporeste numarul colectivitatilor cu patrimoniu propriu si buget propriu, fapt ce ingreuneaza realizarea unui control eficient asupra utilizarii banului public si formarea unei viziuni corecte, cat mai reala asupra finantelor tarii si a avutiei nationale.
In Romania, fundamentul material si obiectiv al descentralizarii administrative il constituie organizarea teritoriului in unitati administrativ-teritoriale- comune, orase, judete -, in conformitate cu dispozitiile art. 3 din Constitutie.
Apoi, in aceste unitati administrativ-teritoriale sunt constituite autoritati ale adminstratiei publice, in a caror organizare si functionare, al raporturilor lor cu autoritatile publice centrale se intalnesc multe din trasaturile specifice regimului administrativ al descentralizarii, dar si regimurilor administrative pe care mai sus le-am numit “intermediare”, adica desconcentrarii tutelei administrative si altor regimuri descentralizatoare.

Elementele specifice descentralizarii administrative care caracterizeaza in prezent administratia publica in Romania: a). in primul rand, rezolvarea problemelor locale care intereseaza comuna, orasul sau judetul este data in competenta autoritatilor publice locale, acestea avand o competrnta materiala generala, dreptul si obligatia de a rezolva practic cea mai mare parte din problemele care intereseaza unitatea administrativ-teritoriala respectiva; b). in al doilea rand, persoanele care compun autoritatile administatiei publice locale -; consilierii locali si cei judeteni, precum si primarii -; sunt alesi de corpul electoral, iar functionarii publici din aparatul propriu al acestor autoritati sunt desenmnati de catre acestea; c) in al treilea rand, in privinta raporturilor acestor unitati cu autoritatile centrale, precum si a raporturilor dintre ele, este de subliniat faptul ca insasi Constitutia prevede ca administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul “autonomiei locale” deci pe existenta unei subordonari a acestor autoritati centrale, principiu preluat si inscris si in art.1 din Legea nr.69/1991, iar potrivit dispozitiilor art.8 din aceasta lege “in relatiile dintre administratia locala si cea judeteana nu exista raporturi de subordonare”. In acelasi sens sunt si prevederile art.108 (2) din lege care prevad “intre prefecti pe de o parte, si consiliile locale judetene si primari, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare”; d). in al patrulea rand, daca ne referim la un alt element specific descentralizarii administrative si anume imposibilitatea autoritatii centrale de a anula actele (chiar si cele ilegale) ale autoritatilor locale alese, se poate releva ca si acest element este prevazut de actuala legislatie a Romaniei.
Mai intai este de subliniat ca nici o autoritate a administratiei publice centrale -; Guvern, ministere -; nu are competenta sa anuleze, sa modifice sau sa suspende un act adoptat sau emis de Consiliul local, Consiliul judetean sau de primar dupa caz, asa cum ar putea-o face, de pilda, Guvernul cu act emis de un minister sau de catre prefect, oricum ar putea sa o faca ministrul, cu actul emis de conducatorul serviciului public descentralizat al ministerului.
Nici chiar prefectul ca reprezentant al Guvernului pe plan local, care are rolul de “a veghea ca activitatea consiliilor locale si judetene si a primarilor sa se desfasoare conform legii” nu poate anula sau suspenda un act adoptat sau emis de autoritatile administratiei publice locale, ci cel mult sa solicite acest lucru unei autoritati din sfera altei puteri a statului -; instantele judecatoresti. e). in al cincilea rand, fiecare dintre unitatile administrativ-teritoriale -; comuna, oras, municipiu, judet -; dispune de un patrimoniu, distinct de cel al statului si de un buget propriu, pe care le gestioneaza in conditiile legii, in vederea satisfacerii intereselor si trebuintelor locale.
In domeniul finantelor locale, Legea administratiei publice locale pune la baza administratii acestora de catre comune, orase si judete acelasi principiu al autonomiei locale, veniturile si cheltuielile prevazute annual in bugetele locale fiind aprobate de consiliul local sau, dupa caz, de cel judetean, in conditiile legii.

Desconcentrarea.

Desconcentrarea administrativa presupune existenta unor autoritati centrale si a unor autoritati locale ale statului, acestora din urma incredintandu-li-se puterea de decizie, care se exercita sub controlul activitatilor ierarhice superioare. Desconcentrarea adminiostrativa este un paleativ adus principiului centralizarii, in virtutea careia se incearca sa se evite consecintele negative ale unei stricte centralizari statale.
In baza desconcentrarii administrative, se admite ideea potrivit careia autoritatile administrative locale ale statului beneficiaza de o putere proprie de decizie in anumite materii predeterminate. Cu toate acestea, sistemul administrativ isi pastreaza caracteristicile unui sistem centralizat, deoarece aceste autoritati sunt prelungiri teritoriale ale administratiei centrale. Deciziile luate de autoritatile administratiei din teritoriu raman insa decizii luate in numele statului, iar raspunderea agentilor administrativi opereaza fata de organele centrale, in virtutea dependentei ierarhice a organelor locale ale administratiei publice de stat fata de cele centrale.
Desconcentrarea reprezinta totusi, un pas pe calea recunoasterii diversitatii problemelor locale, admitandu-se o anumita adaptare a deciziilor luate de autoritatile teritoriale la specificul local. In acest sens, A. Teodorescu atribuia descentralizarii administrative capacitatea de a largii atributiile agentilor puterii centrale asezati in judete sau in comune. Aceeasi idee o gasim si in lucrari actuale, care precizeaza ca obiectul desconcentrarii il constituie transferul atruibutiilor autoritatilor centrale la reprezentantul local ala acestora (prefect), ori la reprezentantii locali ai statului, ca si a dreptului de tutela administrativa de la organele centrale de stat la reprezentantii locali ai acestora.
Desconcentrarea constituie, totusi, o etape pe calea recunoasterii diversitatii si specificului local precum si a adoptarii deciziilor luate de autoritatile locale ale statului.
Desconcentrarea administrativa, ca modalitate de organizare si functionare a administratiei publice, nu se intemeiaza pe promovarea interesului local, ca fundament al diminuarii concentrarii puterii executive. Ideea fundamentala a organizarii desconcentrate este aceea a asigurarii realizarii sarcinilor autoritatilor publice centrale, prin agenti proprii, organizati insa pe principii teritoriale.
Astfel, serviciile exterioare ale ministerelor organizate la nivel judetean (de regula), indeplinesc atributii specifice ministerelor in subordinea carora se afla, avand o competenta teritoriala limitata la unitatea administrativa pe structura careia s-au constituit. Totusi organizarea si functionarea acestor servicii nu exclude si promovarea interesului local, numai ca acest obiectiv nu este dominant, ci unul secundar.

Interdependenta cu principiul autonomiei locale

Trasaturile caracteristice ale unui stat unitar impun, printre altele, existenta unui singur rand de autoritati publice centrale- o singura autoritate legislativa, un singur guvern, un singur for judecatoresc suprem, dar si autoritati publice organizate in unitatile administrativ-teritoriale care sa fie subordonate uniform fata de cele centrale.
Autoritatile publice locale se pot insa afla si in alte raporturi fata de autoritatile centrale, raporturi care se caracterizeaza printr-un grad diferit de dependenta fata de centru. Astfel, este cunoscut regimul administrativ de centralizare, regimul de desconcentrare, cat si cel de descentralizare administrativa; acestea se pot constitui concomitent si in principii care stau la baza organizarii administratiei publice.
In acest context, regimul administrativ care, asa cum se stie, oglindeste modul cum sunt reglementate raporturile dintre autoritatea centrala si cea locala, in general, oscileaza intre principiile de autoritate si libertate. Prin aceste principii se incearca a se rezolva cele doua tendinte care se manifesta in guvernarea si administraea unei tari: tendinta de unitate si tendinta de diversitate.

Cu alte cuvinte, este vorba de tendinta centralizatoare si tendinta descentralizatoare, organizarea administrativa, afirma un autor, nu exprima niciodata numai centralizare sau numai descentralizare, existand intotdeauna un dozaj intre una si alta, diferenta dintre o tara sau alta constand in partea recunoscuta descentralizarii, ceea ce determina originalitatea administratiei din fiecare tara.
In toate cazurile insa, raporturile dintre autoritatile centrale si cele teritoriale se caracterizeaza prin grade diferite de dependenta fata de centru, respectiv fie centralizare, fie prin descentralizare sau desconcentrare administrativa, principii care domina organizarea administratiei publice.
Potrivit principiilor care guverneaza statul unitar, solutionarea problemelor administratiei de stat, pe intreg teritoriul, este dependenta de existenta unei administratii centrale si a unei administratii locale, organizate in toate unitatile administrativ teritoriale. Gradul de dependenta a administratiei locale de adminsitratia centrala reprezinta criteriul care separa sistemele centralizate de cele descentralizate.
Pe aceste coordonate se cristalizeaza, de altfel, si cele doua mari sisteme care pot sta la baza unor asemenea raprturi: centralizarea si descentralizarea administrativa.
Dupa revolutia din 1989, noaua conducere a Romniei face eforturi deosebite in directia gasirii unor noi structuri de incadrare pentru societate, structuri care sa poata face fata mutatiilor politice, economice si sociale cu care acesta se confrunta in prezent. Astfel, isi proclama relativ rapid atasamentul la principiile descentralizarii si autonomiei locale.
In tarile occidentale, descentralizarea este un proces in plina desfasurare, inceput in urma cu pese 20 de ani. In constructia noii Europe, descentralizarea si desavarsirea autonomiei locale sunt considerate ca prioritati si sunt prezentate ca o posibilitate a reorganizarii puterii politice. Daca la inceputul epocii moderne statele natiune centralizau si uniformizau teritoriile in numele modernitatii, astazi in numele aceleiasi modernitati statele transfera progresiv din tehnicile lor colectivitatilor locale si, mai ales, marilor orase mai bine plasate, pentru a asigura schimbari fundamentale.
Descentralizarea, afirma H.Belorgey, “Marcheaza sfarsitul statului unitar” .In societatile cu traditie democratica, este prezentata ca un proces ce vine in concordanata cu modernizarea societatii, in concordanata cu progresele inregistrate la nivelul conceptelor juridice ce stau la baza functionarii democratice a societatii (drepturi individuale si colective), in concordanta cu aparitia elitelor locale capabile “sa opuna o putere reala autoritatilor centrale”.
Cu toate acestea, este foarte dificil sa se faca o evaluare pertinenta a rezultatelor descentralizarii. Ea suscita dezbateri contradictorii, polemici si dispute aprinse intre cercetatori si oameni politici. F. Gravier afirma chiar, ca “in cazul Frantei descentralizarea trebuie regandita in totalitate”.
In aceste conditii, teama si indoiala statului roman cu privire la descentralizare pot fi considerate justificate. Riscurile pe care le implica o descentralizare rapida a unui stat hipercentralizat sunt multiple, tinnd cont ca o veritabila societate civila nu a fost inca edificata la noi.
Unul dintre actorii considerati ca simbol al descentralizarii si al autonomiei locale in Romania este in prezent Consiliul judetean. Consacrat de Legea nr. 69/1991 Consiliul judetean este, fara indoiala, o premiera pentru peisajul politico-administrativ al Romaniei. Pentru prima data, judetul dispune de o instanta judeteana aleasa. Aceasta institutie, insa, nu poate fi considerata absolut noua. Ea vine sa se insereze intr-un sistem mai vechi. Consiliul Popular judetean, ca organ al pueterii centrale la nivel judetean inainte de revolutie, se transforma la sfarsitul anului 1989 in Primaria judetului. Apoi, in urma Legii nr.69/1991, aceasta se va aviza in Prefectura si Consiliul Judetean. Consiliul Judetean dispune, de asemenea, de trei serrvicii specializate care asigura realizarea atributiilor consiliului judetean.
- Directia de Administratie Publica
- Directia Programe, Prognoze, Buget, Finante
- Directia Urbanism, Amenajarea Teritoriului si Protectia Mediului.
Ne apare foarte clar deci, ca gestionarea democratica a teritoriilor este mult mai dificila si complexa decat gestionarea comunista. De aceea, doar proclamarea democratiei locale nu este suficienta pentru a declansa venirea rezultatelor pozitive. Factorii implicati au datoria de a aborda cu obiectivitate, realism si modestie situatia actuala, pentru a putea contracara efectele perverse ale procesului de democratizare a soceietatii.
Cu alte cuvinet, Romania trebuie sa se incadreze in circuitul tarilor europene moderne, cu o societate democratica, bazata pe statul de drept, pluripartitism si economie de piata, pe descentralizare si autonomie locala, o societate deschisa, orientata spre om, in care cetateanul trebuie sa fie subiect si nu obiect al proceselor socio-politice.
Cu toate acestea, intre cele doua categorii de administratii publice -; centrala si locala -; sunt stranse legaturi, determinate de caracterul unitar al statului nostru, dar sunt si unele delimitari generate de faptul ca, la baza organizarii si functionarii administratiei publice locale sta principiul constitutional al autonomiei locale.