1. Conceptul si mijloacele contemporane ale actiunii politice

2. Formele si tipurile actiunii politice

3. Libertate si responsabilitate politica

1. Conceptul si mijloacele contemporane ale actiunii politice

Actiunea politica poate fi privita ca o activitate de elaborare si aplicare de decizii privind dezvoltare societatii in intregul ei sau in unele domenii ale sale, precum si privind rezolvarea problemelor publice.

In general, actiunea politica poate fi urmarita din doua puncte de vedere si anume, ca activitate de organizare si conducere desfasurata de institutiile politice, respectiv de stat sau de partidele de guvernamant, precum si ca activitate politica a individului, respectiv a cetateanului.

Luand in consideratie analiza conceptului de actiune politica si posibilitatii de urmarire a ei, asa cum am prezentat mai sus, putem sa luam in discutie mijloacele contemporane ale actiunii politice, pe care le vom trata succint, intrucat au mai fost pomenite cu ocazia tratarii diferitelor capitole ale lucrarii de fata.

Resursele politice impreuna cu instrumentele politice formeaza mijloacele de organizare, conducere si reglare politica a societatii. Nu putem face o demarcatie rigida intre resurse si instrumente politice. Resursele politice reprezinta acele mijloace care fac posibila actiunea politica, reprezentand elementul uman, cultural, psihologic, spiritual, financiar din care se formeaza existenta si constiinta politica a societatii. Printre cele mai insemnate resurse politice citam: societatea civila, constiinta politica, corpul electoral, banii, armele, opinia publica, cultura politica, birocratia, etc. Instrumentele politice sunt mijloacele (tehnicile) folosite pentru transformarea obiectului actiunii politice in conformitate cu strategiile si programele agentilor politici. (agentii politici contemporani sunt grupari de cetateni, formate prin libera asociere, bine organizate si durabile, avand unitate de vointa si actiune care este determinata de formele de comunitate sociala, de colectivitatile umane, clasele, categoriile sociale, socio-grupurile din interiorul comunitatii pe care le reprezinta. Aceste grupari de cetateni urmaresc fie schimbarea ordinii institutionale si sociale existente si crearea unei ordini socio-economice si politice superioare, fie conservarea ordinii social economice si politice date, fie influentarea aplicarii dreptului in favoarea lor. M. Duverger distingea doua categorii de agenti: partidele si grupele de presiune.) Cele mai importante instrumente politice sunt: puterea de stat, sistemul dreptului, dreptul de initiativa legislativa, si de decizie la scara national statala, mijloacele de informare a maselor, aliantele politice, aparatul de represiune, propaganda, platformele politice. In anumite faze ale dinamicii actiunii politice globale aceleasi mijloace politice pot avea in mod simultan rol de instrumente si de resurse politice.

In randul mijloacelor contemporane ale actiunii politice putem aduce in discutie mai multe elemente si anume:

I) Statul impreuna cu organele care il compun: legislative, executive, judecatoresti, de procuratura, politia, jandarmeria, armata. Statul este o forta politica de prim ordin in societate dar stiu un instrument politic esential. Statul este considerat ca fiind un instrument de guvernare, de luare a deciziilor, de adoptare a normelor juridice, de aplicare a lor in viata (in cazul statului de drept), de judecare a tuturor celor care incalca legile, precum si de administrare a avutiei. Ca instrument politic principal statul favorizeaza pe cei care au cucerit puterea sa utilizeze si celelalte instrumente politice care va permite crearea sau mentinerea ordinii socio-economice corespunzatoare vointei guvernantilor. Din urmarirea evolutiei istorice a statului si dreptului rezulta faptul ca statul a jucat nu numai rol de instrument politic fundamental, ci si de agent, de decizie, de organizare de control in practica politica. Mentionam ca statul este un agent politic prin personalitatile sale care fac parte din aparatul de stat, prin membrii activi, creatori in politica.

II) Dreptul de initiativa legislativa are ca resurse doctrina legitimitatii si este consacrat formal in Constitutie. Fara a fi in posesia dreptului de initiativa legislativa nu ar avea nici un sens activitatea oricarui partid politic in cadrul regimului existent. Exista forte politice in special in cadrul regimurilor totalitare, care sunt scoase in afara vietii politice oficiale, deci nu sunt in posesia dreptului de initiativa legislativa. De asemenea mai exista alte forte politice care desfasoara actiuni, fara a recurge la acest drept (grupele de presiune).

III) Sistemul dreptului. Sistemul dreptului, apoi aplicarea acestuia reprezinta un instrument de care depinde o activitate politica eficienta. Este compus din sistemul normelor obligatorii care exprima vointa elitei dominante. El se interpune intre guvernati si guvernanti, intre regimul politic si fortele care il sustin pe de o parte si ordinea socio-economica pe de alta parte. Deci ordinea socio-economica si politica existenta reflecta gradul in care sistemul de drept este respectat si aplicat, conform cu vointa guvernantilor.

IV) Exercitarea vointei legitime. Desi fortele politice si regimurile politice nu declara folosirea violentei ca o necesitate in etichetatea guvernarii, ajunse la putere o practica in anumite situatii. Frecvent, invocand legitimitatea, regimurile totalitare, in special cele fasciste, staliniste se manifesta prin acte de violenta. In unele state contemporane recurg la vointa organizatii politice nestatale, grupe de presiune, grupe teroriste, opozitia scoasa in afara legii, armata cand nu isi mai pastreaza caracterul de neutralitate si devine agent politic inlaturand regimul existent.

V) Cultura politica. Orice colectivitate umana orice agent politic are o cultura politica proprie, care contine scopurile, valorile si convingerile prin care oamenii se raporteaza la sistemul politic. Modelele de cultura politica fac posibila transformarea lor in instrumente ale actiunii politice. In acest fel ea face posibila socializarea politica atragerea unui numar cat mai mare de aderenti, alegatori si simpatizanti, intarirea coeziunii sociale in jurul unor valori dominate, acumularea de energii spirituale la nivelul colectivitatilor in sensul realizarii programelor politice.

VI) Mijloacele de informare a multimilor reprezinta pe langa un element al culturii, un instrument al politicii. Rolul lor a iesit la iveala in special la noi, cu ocazia evenimentelor din 1989. Mutatiile sociale si politice la care suntem martori, disputele cu caracter ideologic din epoca contemporana au dus la schimbari de ordin calitativ in dezvoltarea mijloacelor informationale. In momentul de fata cetatenii de pretutindeni manifesta interes pentru discursurile elementelor din conducerea statului, pentru discursurile liderilor politici, pentru diferiti reprezentanti ai politicului, actionand astfel in mod concret pentru intarirea democratiei directe. Practica politica a vremurilor actuale a contribuit nu numai la dezvoltarea mijloacelor tehnice, ci a dirijat si formarea unor oameni specialisti, competenti in publicitate. Astazi nu reprezinta o problema de actualitate numai publicitatea evenimentelor sportive, teatrale, muzicale, stiintifice, ci se trece spre o publicitate la nivelul puterii, respectiv a deciziilor puterii la nivel global. Puterea a devenit o adevarata vedeta a presei, radioului si televiziunii. Cetatenii privesc toate evenimentele si cele cu caracter national si cele cu caracter global cu mult interes, creandu-si impresia ca ii cunosc foarte bine pe liderii politici, pe conducatorii de stat, pe reprezentantii artei si ai culturii. Prin mijloacele moderne de informare in masa populatia de pe glob a putut fi martora la acuzatiile aduse presedintelui Clinton, intentate de foste functionare ale Casei Albe, dar au putut fi la curent si cu mesajul lui Bill Clinton din 30 ian 2000 care prezenta teza. “America cea mai puternica natiune din cate au existat vreodata”

VII) Statisticile. Pe langa alte elemente de informare un rol deosebit il joaca statisticile care cuprind cele mai concise date privind economia, demografia, resurse, ritmurile de crestere, investitii, venituri, cheltuieli bugetare, balanta de plati externe, a comertului exterior, stari calitative si cantitative.

VIII) Ideologiile din lumea contemporana pot constitui o baza pentru elaborarea si folosirea unor importante instrumente politice ca de pilda: platformele politice, programele partidelor, propaganda, presa, dreptul constitutional. Aceste instrumente joaca un rol important in mobilizarea formarii unor aliante politice, o opiniei publice in coeziunea societatii civile.

IX) Timpul liber reprezinta o alta resursa a actiunii politice. Orice discutie avand drept tema “timpul liber” trebuie sa aiba ca punct de plecare omul insusi. Pentru comuna primitiva s-ar parea ca se poate vorbi prea putin de existenta timpului liber, datorita productivitatii muncii foarte scazute, intreg efortul colectivitatii fiind dedicat propriei sale supravietuiri. Pentru sclavul lumii antice greco-romane nu exista timp liber, persoana sclavului fiind identificata cu acea a unei unelte. Feudalismul, bazat pe productia agricola si pe cea mestesugareasca va da timp liber intr-o masura mai mare majoritatii oamenilor; muncile agricole nu se pot desfasura 365 zile pe an. Crestinismul va impune obligatia, niciodata respectata cu strictete de a nu se lucra dumineca si sarbatorile religioase. In epoca moderna s-a urmarit analiza concreta a timpului liber. Incepand cu 1934, mai ales in SUA si Franta capata amploare studiile de sociologie dedicate modalitatilor de folosire a timpului liber, recunoscandu-se functiile lui de:

odihna; divertisment; c) dezvoltarea personalitatii.

In conceptia actuala, timpul liber nu este altceva decat un element care face posibila reflectia, deci de posibilitate de valorificare a timpului liber si in scopuri politice.

X) Banii (resursele financiare, bogatia) se dovedesc a prezenta unele din cele mai importante resurse politice. Cu ajutorul lor se cumpara constiinte, se castiga lupta electorala (putem da ca exemplu scandalul in care a fost implicat Kohl Helmut, fostul cancelar, in legatura cu persoanele care au “alimentat” cu sume importante de bani conturile secrete ale Uniunii Crestin Democratice in perioada 1973 -; 1998), se realizeaza aliante politice, se organizeaza lovituri de stat, actiuni teroriste (recent a fost asasinat liderul paramilitar sarb Arkan; actiunile teroriste ale gruparii separatiste basce ETA se intensifica ceea ce a dus adunarea a mii de persoane la Victoria, Bilbao si San Sebastian in ian 2000 pentru a cere organizatiei armate basce sa puna capat atentatelor sale). Ca o dovada a rolului jucat de bani in actiunea politica il reprezinta locul important al agentilor politice in oligarhia financiara.

XI) Numarul de membri, de simpatizanti de alegatori ai agentilor politici si nivelul organizarii acestora reprezinta mijloace esentiale ale practicii politice. Din zi in zi creste numarul participantilor la viata politica. Aceasta situatie reflecta o dezvoltare si extindere a principiilor democratice, largirea culturii politice, perfectionarea tehnicilor la viata politica. Mentionam: participarea la companiile electorale, adeziunea la orice organizatie politica, actiuni diverse in favoarea partidelor politice, apartenenta la un partid si activitatea in cadrul sau, contactarea oamenilor politici, demonstratii, manifestatii, mitinguri, exprimari publice ale opiniei, apeluri, campanii de masa, petitionarea, tulburari, asasinate politice. Majoritatea actiunilor politice presupune participarea unui numar mare de oameni, a unor grupuri sociale structurate pe diferite criterii. Doar in cateva din aceste actiuni politice individul se manifesta izolat (de pilda in cazul votului sau in cazul petitionarii privind problemele personale).

XII) Aliantele politice constituie un alt mijloc al actiunii politice. Politica aliantelor joaca un prim ordin in orice lupta politica. Putem face o distinctie intre aliantele principale si cele vremelnice. Cele vremelnice trebuiesc valorificate folosindu-se toate partile slabe ale coalitiei de forte politice adverse.

XIII) Corpurile electorale pot constitui importante resurse a regimurilor democratice. Corpul electoral nu se poate identifica cu poporul. Prin legislatia electorala se urmareste ca prin organizarea si impartirea corpului electoral sa se asigure succesul taberei pe care o reprezinta autorii legislatiei electorale. Prin vot individul este inzestrat cu competenta politica, deci cu posibilitatea de alegere a autoritatii politice. Un fenomen destul de frecvent este absenteismul electoral. Sunt cazuri cand absenteismul electoral reprezinta un act politic asemeni votului, fiind rezultatul hotararii unui partid de a boicota alegerile. Pentru unele grupuri politice absenteismul semnifica o negare totala a sistemului social, a regimului politic.

In practica politica functioneaza si tehnicile de manipulare a multimilor.

XIV) Tehnicile de manipulare a multimilor cuprind utilizarea propagandei, a mijloacelor de informare in masa, a elementelor de cultura politica, pentru a se crea neclaritati si probleme in randul celor care nu adera la interesele dominante. Se valorifica orice posibilitati de a se devia atentia populatiei sau a unei categorii a populatiei de la lupta politica. Manipularea poate fi definita ca actiune de determinare a unui factor social sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale prin utilizarea unor tehnici care deviaza intentionat adevarul, lasand insa si impresia libertatii de gandire si decizie. Unii analisti considera ca manipularea este o “substituire a violentei fizice printr-o violenta simbolica”. Se considera ca s-a ajuns la proliferarea modalitatilor de disimulare a manipularii, dintre care amintim: 1) supralicitarea pluralismului, ca singurul model legitim de participare sociala. 2) Pentru realizarea coeziunii fortelor sociale in momente de criza s-a dovedit a fi eficienta canalizarea opiniei publice spre aspectele tehnice ale alegerii unor noi persoane in vechile structuri, trecandu-se pe plan secund calitatea programelor pe care le propun. Unii analisti politici au studiat presa ca un element al sistemelor de manipulare cele mai active”, ajungand la concluzia ca ea reprezinta “o arma teribila” sub raportul potentialului de influentare. Un rol important in are “selectarea” stirilor, apreciata ca fiind cea mai eficienta cale de patrundere a influentei in spatiul informational, deoarece criteriile de selectare apartin celor care detin deja o anumita influenta in structura sociala. “Orientarea” stirilor contine un mare potential de influentare si se realizeaza de obicei prin omiterea unor componente ale mesajului initial, publicul avand acces doar la unele segmente ale circuitului informational. Mijloacele de informare in masa urmaresc indepartarea atentiei publicului de la problemele socio-politice profunde. Pentru a se realiza manipularea sunt utilizate diferite mijloace, printre care si zvonurile, improvizate, rezultate in urma unui proces de deliberare colectiva “Evolutia zvonului este rezultatul actiunii publicului.Zvonul se produce cand o stire priveste un intreg grup social: consecintele lui nu se limiteaza la o persoana particulara, ci sunt impartasite de toti membrii grupului. Utilizand metoda manipularii, conducatorii politici cauta sa ascunda adevaratele lor scopuri. In loc de a prezenta o situatie reala a inflatiei, crizei, somajului, se aduc in discutie diferite teze ideologice, evenimente ale realitatii.

2. Formele si tipurile actiunii politice

Mobilurile actiunii politice pot fi cucerirea, exercitarea sau influentarea puterii, in functie de interesele unui sau unor grupuri sociale, sau date de contextul in care se desfasoara aceasta si de evolutia vietii politice, preconizata de agentii politici.

Formele pe care le poate lua actiunea politica sunt legale sau ilegale, pasnice sau violente, institutionalizate sau nu si se concretizeaza in: alegerea conducatorilor politici, (votul) participarea la campaniile electorale sau la activitatile politice (demonstratii, mitinguri, marsuri, greve, organizarea de conferinte, actiuni de propaganda), adeziunea sau angajarea in partide politice sau grupuri de presiune, desfasurarea de activitati specifice in organele politice.

Dupa scopurile si mijloacele utilizate se pot delimita mai multe tipuri de actiuni politice.

Actiunea politica revolutionara isi propune schimbarea puterii politice sau regimului politic prin metode violente, bruste, radicale; agentii activi in acest caz sunt clasele sociale, miscarile si partidele politice diferite alte grupuri, masele.

Actiunea politica reformista se manifesta pentru introducerea treptata a schimbarilor considerate necesare, pentru transformarea progresiva a unui sistem politic fara zguduiri sociale si fara sa-si propuna schimbarea lui calitativa.

In privinta actiunii politice conservatoare, mentionam ca aceasta tinde sa-si mentina pozitia de echilibru prin sustinerea conformismului fata de un sistem de norme si institutii impuse de traditie si proclamarea neincrederii in caracterul favorabil al schimbarilor preconizate in ordinea publica si sociala.

Actiunea politica reactionara propune solutii care urmaresc restaurarea unor situatii depasite istoric, dar care sunt considerate mai, bune decat cele prezente. Pentru realizarea scopului propus recurge uneori la mijloace violente sau chiar teroriste.

In prezentarea actiunii politice trebuie sa luam in consideratie atat asa cum am mai publicat activitatea diferitelor grupuri, cat si actiunea individuala.

Modalitatile de actiune a grupurilor care se implica in politica sunt diverse (protest pasnic sau violent, plangeri, sesizari, demonstratii, greve profesionale, greva foamei, ocuparea sediilor unor institutii, blocarea cailor de transport, rebeliuni, lovituri de stat, sustinerea activitatii unor partide sau formatiuni politice, sprijinirea grupurilor de presiune).

Unii sociologi denumesc actiunea grupurilor sociale miscare sociala (adica o actiune colectiva, difuzata, putin organizata, constituita pe baza de simpatie fata de o cauza, urmarind o schimbare sau sa se opuna acesteia). Alti cercetatori denumesc aceeasi realitate actiunea maselor, intelegand prin mase o grupare umana constituita in anumite situatii (momente de nemultumire, solidaritate, revolta), instabila si cu o compozitie relativ eterogena. Masele devin agenti politici principali in cazul revolutiilor, al rasturnarii sau inlocuirii unui sistem politic cu altul. Un alt agent colectiv al actiunii politice este elita politica. Elita politica este un agent politic. Ea reuneste persoanele cu acces la exercitarea puterii politice, cu influenta asupra varfurilor sistemului politic sau care aflandu-se in opozitie, urmaresc sa obtina puterea politica. Elita politica este compusa din oameni care poseda experienta politica si prestigiu, datorate statului, varstei, profesiei, autoritatii, precum si unele insusiri psihice deosebite. Alti agenti colectivi sunt partidele politice si grupurile de presiune.

Cel mai important agent politic individual este liderul politic. Liderul politic este seful institutional al unui grup sau este considerat ca atare de membrii grupului; el exercita cea mai mare influenta in stabilirea si realizarea scopurilor si de obicei, detine puterea executiva in cadrul conducerii grupului. Liderul trebuie sa aiba calitati pentru rolul de conducator. El simbolizeaza sperantele grupului, trezeste entuziasmul, raspunde asteptarilor masei.

3. Libertate si responsabilitate politica

O privire analitica asupra puterii politice duce la concluzia ca nu poate fi indepartata de conceptele de libertate, legitimitate, autoritate, deoarece in cadrul oricarui fenomen de putere gasim angajati cel putin doi actori politici, indivizi, institutii sau grupuri sociale.

Libertatea politica este legata de tipul de putere politica, respectiv natura, formele si limitele ei. In “Declaratia drepturilor omului din 1789, gasim definitia libertatii, ca “posibilitatea de a lasa omului puterea de a face tot ceea ce nu dauneaza altuia” Deci libertatea desemneaza starea unei persoane care isi poate exercita, in limitele permise de lege drepturile politice si civile in stat. Ea reprezinta o trasatura principala a democratiei, prin faptul ca permite realizarea libertatii prin: obtinerea libertatii generale (aceasta consta in exercitarea de drepturi politice fundamentale ca: sustinerea libera a opiniilor posibilitatea de organizare politica, admiterea opozitiei, etc.), promovarea libertatii de autodeterminare (aceasta consta in posibilitatea autoguvernarii poporului, adica acceptarea ca cetatenii sa vietuiasca conform legilor pe care ei le stabilesc), infaptuirea autonomiei morale (adica luarea deciziilor cu privire la legile, pe baza principiilor morale, in cadrul unui proces de deliberare si reflectare si scrutin cu privire la alternativele politice posibile la un moment dat). Libertatea politica este inteleasa de unii ca o posibilitate de a actiona in societate fara nici o ingradire, ceea ce nu poate avea ca rezultat decat dezordinea si anarhia, precum si incalcarea drepturilor altor membri ai societatii.

Asa cum am mai mentionat, libertatea politica reala este legata de puterea politica de tip democratic, care poate aparea numai intr-un regim politic de tip pluralist. Libertatea politica se manifesta cel mai puternic in regimul politic in care ordinea pe care o instaureaza si o mentine puterea politica are ca elemente esentiale participarea cetatenilor cu drept de vot la delegarea puterii politice, iar drepturile cetatenilor prevad si posibilitatea de opunere sau sanctionare a reprezentantilor puterii politice.

Practica politica a demonstrat existenta unei legaturi, a unei relatii indisolubile intre libertatea politica si responsabilitate. Prin actiunea sa libera si responsabila individul stimuleaza libertatea celorlalti indivizi. Responsabilitatea rezulta din faptul ca individul cunoscand normele stabilite de societate isi impune prin autoconstrangere respectarea lor. Asadar, responsabilitatea implica autoangajarea, constiinta datoriei. Aceste caracterizari se refera la un regim democratic, in cadrul caruia normele reflecta vointa generala. Intr-un regim democratic se manifesta in functie de atitudine fata de norme, atat responsabilitatea cat si raspunderea. Raspunderea se refera la comportamentul individului in limitele unui sistem de norme, pe care acesta le respecta cel mai frecvent din obligatie sau de teama sanctionarii juridice sau morale ce ar urma dupa incalcarea lor. Daca intr-un regim democratic se manifesta atat responsabilitatea cat si raspunderea, intr-un regim dictatorial respectarea normelor de catre indivizi imbraca de cele mai multe ori forma raspunderii. La nivelul constiintei individuale se manifesta contradictia intre conceptia proprie despre libertate si responsabilitate si obligativitatea datoriei sociale impuse de regim. Indivizii care contesta normele regimului dictatorial pun sub semnul intrebarii legitimitatea unui astfel de regim si actioneaza pentru instaurarea unui regim democratic.