Nu `ntre democraiie ai dictatur\ se pune problema, ci `ntre absolutism ai liberalism. d6y19yv
(N. Steinhardt)
1. Introducere
Comunistul de ieri, liberalul de azi , comenta recent, ironic, un editorial din
Moskovskie Novostie; la sf`rait de secol dou\zeci, am devenit, se zice, aproape cu toiii liberali. Liberalismul pare a fi devenit idolul `n care unii `ai pun necondiiionat speraniele sau adversarul pe care aliii `l g\sesc vinovat de toate greut\iile reformei. Contest\rile s`nt `ns\ mult mai palide `n raport cu tonul triumfal al noilor liberali. Revoluiiile de catifea est-europene din 1989 au fost interpretate drept o victorie istoric\ a liberalismului (a societ\iii deschise) asupra comunismului (societ\iii `nchise), iar liberalismul pare a fi devenit dac\ e s\-i credem pe unii dintre universitarii americani sintaxa primar\ constitutiv\ a g`ndirii politice 2, singura dimensiune a imaginarului nostru politic3. Libera lismul promite (sau amenini\) s\ transforme `ntreaga lume `ntr-o variant\ a
Californiei, sub mirajul confortului material ai al culturii de tip shopping mall...
Aaa s\ fie oare? Este lumea post-comunist\ de ast\zi populat\ cu prec\dere de spirite liberale? C`t de real\ este aceast\ pretins\ hegemonie a liberalismului ca doctrin\ politic\? Ai, mai presus de toate, ce este liberalismul: o doctrin\ politic\ ai (sau) economic\, o ordine social\, o filosofie sau un simplu instrument retoric? Acestea s`nt, `n linii mari, `ntreb\rile pe care `mi doresc s\ le aduc `n ateniia dumneavoastr\, propun`ndu-v\ `n cele ce urmeaz\ s\ facem `mpreun\ o c\l\torie `n istoria liberalismului pentru a descifra c`teva dintre tr\s\turile sale fundamentale. In partea a doua, voi reveni la situaiia particular\ `n care se afl\
`n prezent liberalismul ai spiritele autentic liberale `n Europa de Est, urm`nd ca
`n seciiunea final\ s\ descriu succint coordonatele `n jurul c\rora se plaseaz\ acea variant\ a liberalismului fai\ de care m\ simt cel mai afin.
2. Ce ne spun liberalii `naiai?
Dificultatea de a da un r\spuns tranaant la aceste `ntreb\ri are la baz\ o anumit\ ambiguitate terminologic\. Pe c`t de greu este de ajuns la o definiiie unic\ ai incontestabil\ a liberalismului, pe at`t de uaor (ai nefondat) este folosit termenul de liberal `n contexte foarte diferite `ntre ele. S-a remarcat pe bun\ dreptate nu f\r\ o justificat\ ironie, de altfel c\, decenii de-a r`ndul, termenul de liberal a fost aplicat cu mare generozitate secretarilor generali ai CC al PCUS, care erau se zice pe r`nd, mai liberali dec`t predecesorii lor. In comparaiie cu Stalin, Hruaciov a ap\rut la un moment dat infinit mai liberal, dup\ cum
Gorbaciov a fost perceput pe scar\ larg\ (mai mult `n Vest dec`t `n Est) drept mult mai liberal dec`t predecesorii s\i, Brejnev, Andropov ai Cernenko. La noi chiar,
Ceauaescu a ap\rut c`ndva mai liberal ca autoritarul Gheorghiu-Dej, perceput la r`ndul s\u ca fiind mai liberal dec`t predecesorii s\i.
Evident, aplicarea termenului de liberal unor spirite prin exceleni\ autoritare
ai anti-liberale este o liceni\ complet nefondat\ `n ochii oric\rui istoric serios al liberalismului. Ea m\rturiseate `ns\ nu mai puiin despre o anumit\ dificultate de a impune `n circulaiie o folosini\ unic\ a conceptelor liberal ai liberalism .
Ambele par a se preta unor nesf`raite interpret\ri ai definiiii, `ncep`nd cu leg\tura comun\ dintre liberalism ai libertate4, definirea liberalismului ca ideolo gie5 sau opusul oric\rei ideologii6 , ai p`n\ la identificarea liberalismului cu o anumit\ form\ de generozitate (liberalitate). Aceasta este de altfel definiiia dat\ de Ortega y Gasset liberalismului: suprema form\ de generozitate: dreptul acordat de majoritate minorit\iii... hot\r`rea de a tr\i `mpreun\ cu adversarii t\i, mai mult chiar, cu un adversar mai slab dec`t tine (Ortega citat `n Merquior, 1991: 1).
La r`ndul s\u, istoria liberalismului este ea `ns\ai un subiect deschis: a fost
Montaigne-scepticul un protoliberal, sau nu? Dar Hobbes, Hume, Kant? In plus, exist\ cel puiin trei planuri la care se poart\ adesea discuiiile despre liberalism: principii liberale, practica politic\ ai instituiii liberale; f\r\ o atent\ delimitare a subiectului, confuzia este inevitabil\ ai regretabil\. Dac\ ne oprim,
`n sf`rait, ateniia asupra arenei politice romaneati de ast\zi, vom g\si o muliime de partide ai spirite aaa-zis liberale, care-ai revendic\ `ntr-o lupt\ din p\cate adesea lipsit\ de substani\ prioritatea sau puritatea doctrinar\ `n raport cu concureniii lor. Mai mult chiar, unele dintre politicile ineficiente ai etatiste ale fostelor guverne au fost uneori greait considerate ca liberale , pentru simplul motiv c\ ele ar fi urm\rit liberalizarea economiei.
Este atunci, oare, aceast\ imprecizie conceptual\ o anomalie ce poate fi amendat\ ai `ndep\rtat\? Intuiiia m\ `ndeamn\ s\ afirm c\ nu este indicat s\ vorbim `n acest context despre o situaiie anormal\ . Pentru a justifica aceast\ afirmaiie, v\ propun s\ facem `n cele ce urmeaz\ o trecere `n revist\ a literaturii liberale contemporane. Ipoteza pe care vreau s-o lansez `n cadrul discuiiei de fai\ este aceea c\, `n locul unei definiiii eseniialiste a liberalismului, care ar c\uta cu orice prei o eseni\ unic\ ai invariabil\ a liberalismului, este mult mai util s\ punem `n lumin\ existenia unei `ntregi diversit\ii, a unei familii de liberalisme, a unor variante diferite ale liberalismului7. Cu alte cuvinte, ar fi mai indicat s\ vorbim despre liberalisme la plural, dec`t despre liberalism la singular. Un astfel de demers ne-ar permite atunci s\ ne d\m mai bine seama de variatele forme de liberalism care au ap\rut de-a lungul timpului liberalism clasic ai revizionist, vechi ai nou, liberalism politic ai economic, liberalism perfeciionist ai liberalism minimal8 sau de difereniele dintre formele diverse pe care liberalismul le-a `mbr\cat `n diferite i\ri. S-a vorbit astfel despre liberalismul englez, francez, american, german, italian ai spaniol, fiecare cu tr\s\turile sale distincte (Ruggiero, 1959; Bellamy, 1990). C\ci liberali au fost, deopotriv\, Locke ai Montesquieu, J.S. Mill ai Adam Smith, Tocqueville ai
Hobhouse, John Dewey ai Raymond Aron, Hayek ai Keynes, Popper ai Nozick,
Rawls ai Milton Friedman. De asemenea, un demers pluralist ne d\ posibilitatea de a r\spunde mai bine diverselor acuzaiii aduse liberalismului de c\tre oponeniii s\i. Aceatia au afirmat `n repetate r`nduri c\ liberalismul este ateu ai relativist, nihilistic ai reduciionist, instrumental ai universal, cosmopolit ai lipsit de profunzime. In acelaai timp, concentr`ndu-ne asupra diversit\iii interne a libera lismului, putem `nielege mai bine ce difereniiaz\ liberalismul perfeciionist
(Wilhelm von Humboldt, J.S. Mill)9 de liberalismul politic (Rawls, Larmore) sau cel al drepturilor naturale (Nozick). Pe scurt, este mai uaor s\ descrii diferitele tipuri de liberalism dec`t s\ `ncerci o definiiie exact\ ai exhaustiv\ a liberalismului `n general.
Incerc\rile de a defini o anumit\ eseni\ imuabil\ ai unic\ a liberalismului nu au lipsit `ns\ (dimpotriv\!), ai ele nu s`nt deloc lipsite de importani\, `n pofida faptului c\ liberalismul pare a fi o iint\ miac\toare ce se sustrage unei definiiii univoce. Interesant este ai faptul c\ `ntre cei care au optat pentru o abordare eseniialist\ s-au aflat nu numai liberali proeminenii, ci ai adversari notorii ai liberalismului10 ; astfel, a fost posibil ca liberalismul s\ fie definit `n raport cu adversarii s\i: teocraiie, putere absolut\, socialism, conservatorism.
In mod natural, abord\rile eseniialiste au diferit mult `ntre ele; s\ ne oprim ateniia `n cele ce urmeaz\ asupra c`torva dintre cele mai importante.
In opinia majorit\iii istoricilor g`ndirii politice, liberalismul, `n varianta sa politic\ 11, s-a n\scut `n urma r\zboaielor religioase din secolele XVI-XVII, ca o `ncercare de rezolvare a celebrei probleme teologico-politice12. Tolerania statului `n raport cu diferitele doctrine religioase a fost singura cale de a impune pacea social\ unor comunit\ii, divizate p`n\ atunci de interminabile lupte intestine.
Sfera de interveniie a statului a fost astfel limitat\ `n baza unor reguli clar stabilite (de obicei, constituiionale), `n timp ce legile urmau s\ vegheze nu la pedepsirea ereticilor, ci la sigurania public\ a cet\ienilor. John Locke, promotor al toleraniei politice, a avut o poziiie clar\ asupra acestui subiect: menirea legilor este aceea de a veghea nu la puritatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor personale, ci la sigurania ai securitatea comunit\iii ai ale bunurilor ai integrit\iii personale ale fiec\rui cet\iean 13.
Limitarea puterii statului a fost, de aceea, o preocupare constant\ a primilor liberali, ceea ce i-a determinat pe unii filosofi politici contemporani Friedrich von Hayek, de exemplu s\ vad\ esenia liberalismului `n caracterul s\u anti -etatist. Aceast\ latur\ a liberalismului clasic a fost contestat\ recent, printre aliii, de Stephen Holmes (1995). In opinia lui Holmes, liberalii clasici nu au neglijat cu totul caracterul pozitiv al puterii; `ncerc`nd s\ o limiteze prin constr`ngerile constituiionale, ei au urm\rit `n fond, consider\ profesorul ame rican, s\ creeze un nou tip, superior, de putere, ceea ce dovedeate c\ ei au fost opuai de la bun `nceput numai puterii arbitrare, absolute, bazate pe privilegii sociale, ai nu puterii politice `n general. A insista doar asupra caracterului anti-etatist al liberalismului devine atunci o strategie neproductiv\: libera lismul nu este alergic la puterea politic\ , noteaz\ Holmes, el este una dintre cele mai eficiente filosofii de creare a statului care au fost imaginate vreodat\...
Puterea statului ai libertatea s`nt interdependente, nu pur ai simplu opuse
(Holmes, 1995: xi; 19).
Impotriva celor care susiin prioritatea absolut\ a libert\iii `n raport cu alte concepte liberale, Ronald Dworkin, unul dintre cei mai cunoscuii, respectaii ai, totodat\, contestaii exponenii ai liberalismului anglo-saxon de ast\zi, afirm\ `n mod tranaant c\ exist\ un singur tip de liberalism, `n centrul c\ruia s-ar afla o teorie a egalit\iii ai a respectului egal, ce impune neutralitatea statului `n raport cu proiectele ai aspiraiiile indivizilor1 4 . Doresc s\ argumentez , afirm\ Dworkin, c\ o anumit\ concepiie despre egalitate, pe care o voi numi concepiia liberal\ a egalit\iii, reprezint\ nervul liberalismului... Moralitatea sa constitutiv\ o constituie o teorie a egalit\iii care reclam\ ca statul s\ fie `n mod oficial neutru
`n raport cu diversele teorii referitoare la binele suprem al vieiii (Dworkin,
1978: 115, 142). In sf`rait, deai opiniile sale au evoluat considerabil `n ultimul deceniu `ntr-o direciie anti-eseniialist\15, profesorul britanic John Gray, consi derat drept una dintre vocile cele mai competente `n domeniul liberalismului, afirma ai el `n Liberalism (1986) c\ tuturor variantelor doctrinei liberale le s`nt comune patru elemente: individualismul, egalitarismul, universalismul ai pro gresismul. Aceast\ concepiie despre om ai societate , noteaz\ Gray, este cea care-i d\ liberalismului o anumit\ identitate ce transcende vasta lui varietate ai complexitate intern\ (Gray, 1986: x).
Toate tr\s\turile puse `n evideni\ de Gray fac parte, `ntr-adev\r, din panteonul liberalismului. Acesta din urm\ a pus accentul de la bun `nceput pe tolerani\
ai pluralism, limitarea puterii politice ai separarea puterilor `n stat, libertatea individual\ ai proprietatea privat\16 , unicitatea ai inviolabilitatea individului, drepturi individuale ai autonomie personal\. De asemenea, fideli preferiniei lor pentru sfera privat\ ce trebuie protejat\ de orice imixtiune neavenit\ din partea statului, liberalii au afirmat dintotdeauna importania distinciiei dintre sfera public\ ai cea privat\. Astfel, ei au insistat asupra libert\iii negative care defineate acel spaiiu `n care individul este liber s\ fac\ ceea ce crede de cuviini\ pentru afirmarea valorilor, intereselor ai principiilor sale, cu condiiia de a nu periclita prin comportamentul s\u dreptul egal al celorlalii de a face exact acelaai lucru. De aici a rezultat celebra distinciie dintre libertatea negativ\ a modernilor ai libertatea pozitiv\ a anticilor, dichotomie pus\ pentru prima oar\
`n evideni\ cu pregnani\ de Benjamin Constant `ntr-un faimos discurs din 181917
ai reiterat\ `n zilele noastre de Isaiah Berlin `n fundamentalul s\u eseu Dou\ tipuri de libertate 18. Anticii erau liberi s\ participe `n mod direct `n viaia politic\ a cet\iii, deliber`nd ai vot`nd legi sau lu`nd diferite decizii politice; noiiunile de libertate individual\ ai drepturi individuale le erau `ns\ necunoscute.
In lumea modern\, `ns\, libertatea a luat o form\ diferit\: conatienii de drepturile noastre individuale, vrem s\ ne bucur\m de libertatea de a tr\i cum credem de cuviini\ `n intimitatea vieiii private, f\r\ a fi obligaii s\ lu\m parte direct la conducerea cet\iii.
In sf`rait, indiferent de variantele sale, liberalismul a afirmat de la bun
`nceput importania c`torva libert\ii fundamentale, pentru care a luptat `n mod constant. Libertatea de g`ndire ai religie, libertatea de asociere ai exprimare a propriilor opinii sau libertatea presei s`nt cele mai importante `n aceast\ privini\.
Consimi\m`ntul cet\ienilor ai contractul social au fost v\zute apoi ca singurele forme de legitimare a puterii, `n timp ce constituiionalismul a fost conceput ca o modalitate eficient\ de limitare a puterii (limited government). Puterea politic\ trebuie controlat\ ai limitat\, afirm\ Locke; ea trebuie s\ urm\reasc\ doar binele comun ai s\ evite orice form\ de arbitrariu politic19. Un `ntreg sistem de checks and balances trebuie creat, noteaz\ Madison, pentru a permite o armo nioas\ coexisteni\ a tuturor forielor ai intereselor sociale. In zilele noastre, un
Hayek sau Dworkin, `n pofida diferenielor dintre ei, nu au g`ndit altfel.
Cei care prefer\ un demers anti-eseniialist se concentreaz\ de obicei asupra metodei sau temperamentului liberal. Potrivit acestei viziuni, originalitatea liberalismului ar consta tocmai `ntr-un anumit stil, care acord\ un rol important civilit\iii `n raporturile sociale ai porneate de la premisa potrivit c\reia opiniile
ai ideile oamenilor nu s`nt niciodat\ infailibile, av`nd nevoie de o permanent\ verificare ai corectare. Liberalismul a putut fi definit astfel ca o atitudine particular\ fai\ de viai\, sceptic\20 ai raiional\, bazat\ pe experimentare ai investigare liber\. Bertrand Russell2 1 afirmase odat\, `n stilul s\u caracteristic, c\ esenia viziunii liberale n-ar consta at`t `n coniinutul opiniilor, c`t `n modul
`n care acestea s`nt afirmate: nedogmatic, netranaant, cu titlu de ipotez\ ai cu conatiinia failibilit\iii lor. Mai aproape de noi, `ntrebat de ce este liberal, cunoscutul scriitor maghiar G. Konrad a dat urm\torul r\spuns: pentru c\ s`nt sceptic `n privinia tuturor lucrurilor omeneati, s`nt sceptic cu privire la eul nostru colectiv, pentru c\, `n ochii mei, nu exist\ nici un fel de instituiii, persoane sau concepte care s\ fie sacrosante sau deasupra criticii, pentru c\ `n g`ndirea omului nu recunosc nici un fel de obligaiii sau tabuuri. Pentru mine, liberalismul este, `nainte de toate, un stil; lumesc, civilizat, personal, ironic
(Konrad, 1990: 189-190; sublinierile `mi apariin). Altfel spus, dac\ totul s-ar rezuma la stil, (proto)liberali au fost ai Socrate, ai Montaigne, ai La Rochefoucauld et j en passe.
S\ recapitul\m: dou\ demersuri diferite (nu ai incompatibile `ns\) se afl\ `n competiiie. O privire atent\ asupra istoriei g`ndirii politice moderne arat\ c\ se poate vorbi despre un nucleu constitutiv al liberalismului; conceptele asupra c\rora ne-am oprit anterior o dovedesc cu prisosini\. Liberalii s-au opus `n mod principial oric\rei forme de putere arbitrar\ sau absolut\; ei s-au pronuniat pentru ap\rarea drepturilor individuale, a propriet\iii ai sferei private de orice imixtiune ilegal\ din partea statului. Ei au subliniat importania separ\rii puterilor
ai a diversit\iii sociale, semnificaiia pluralismului, legalit\iii (celebra rule of law) ai toleraniei ca mod de reconciliere `n plan politic a unor viziuni opuse asupra lumii ai vieiii. Nu `n ultimul r`nd, liberalii s-au opus viziunilor utopice
ai s-au inspirat din etosul raiionalist, umanist ai progresist al Iluminismului, ale c\rui valori le-au incorporat `n doctrinele lor22 . Pe de alt\ parte, am ar\tat c\ termenul de liberal a fost folosit adesea pentru a indica doar o anumit\ metod\, atitudine sau stil (de abordare a problemelor politice).
A aduce toate aceste opinii la un numitor comun nu e deloc o chestiune uaoar\, cu at`t mai mult cu c`t, `n operele liberalilor `naiai, accentul nu cade aproape niciodat\ pe aceleaai valori sau principii (`n pofida afinit\iii dintre ele).
Pentru a ilustra aceste dificult\ii, s\ lu\m ca exemplu urm\toarea afirmaiie, des
`nt`lnit\: liberal este acela care preiuieate mai presus de toate libertatea .
Prima `ntrebare care se iveate aici este despre ce fel de libertate vorbim (negativ\ sau pozitiv\); apoi, r\m`ne neclar care e raportul dintre libertate ai egalitate, un subiect de disput\ `ntre liberalii clasici ai cei revizioniati . Asupra acestui din urm\ subiect, un spirit liberal clasic precum Tocqueville nu ezitase s\ afirme c\ acela care nu preiuieate libertatea de dragul libert\iii are `n ad`ncul lui un suflet de sclav. In zilele noastre, Ronald Dworkin (cu sigurani\, nu un spirit tocquevillian) a afirmat odat\ c\ liberalii nu urm\resc s\ reconcilieze libertatea
ai egalitatea, cum (greait) se afirm\. Liberalismul este axat `n mod eseniial, `n viziunea lui Dworkin, pe idealul egalit\iii, `n forma a ceea ce el numeate a commitment to equality of concern and respect (Dworkin, 1978: 142). In sf`rait, alii liberali susiin o viziune instrumental\ asupra libert\iii: aceasta din urm\ nu mai e privit\ ca un scop `n sine, ci e preiuit\ `n virtutea consecinielor sale benefice. De ce atunci unui demers care ar urm\ri s\ evideniieze esenia liberalismului `i este de preferat o abordare mai pluralist\, care s-ar concentra tocmai pe existenia unei familii largi de liberalisme?

3. Diversitatea liberalismului
Raiiunea principal\ care m\ `ndeamn\ s\ procedez la o deconstruciie a libera lismului pentru a pune `n lumin\ existenia mai multor liberalisme la plural const\ tocmai `n faptul c\, de la bun `nceput, liberalismul a fost o doctrin\ marcat\ de o funciar\ diversitate. Majoritatea autorilor pe care-i consider\m ast\zi liberali sau protoliberali Locke sau Montesquieu, de exemplu nu ai-au scris operele din dorinia de a ap\rea cu orice prei liberali (un termen inexistent la vremea aceea), ci drept r\spuns la problemele diverse cu care au fost confruntaii. De aceea, nu putem `nielege complexitatea dezbaterilor conceptuale pe marginea liberalismului, dac\ r\m`nem rigid fixaii pe un anumit set de principii cu care am c\uta s\ evalu\m puritatea diferitelor variante ale libera lismului23 . Nu vreau s\ sugerez prin aceasta c\ un astfel nucleu n-ar exista; afirm doar c\ a merge prea departe pentru a c\uta cu orice prei o definiiie unic\ a liberalismului ar putea fi o strategie neproductiv\24.
Adesea, discontinuit\iile ai difereniele dintre liberali au fost la fel de impor tante, uneori chiar mai importante ai mai fecunde pentru dezvoltarea ulterioar\ a doctrinei, dec`t continuit\iile ai asem\n\rile dintre ei. Liberalismul dreptului natural profesat de John Locke `n Two Treatises on Government difer\ de liberalismul autonomiei individuale practicat de Kant (`n scrierile sale politice), tot aaa dup\ cum liberalismul teleologic al lui Wilhelm von Humboldt, care punea (`mpreun\ cu J.S. Mill) un mare accent pe educaiia ai perfeciionarea capacit\iilor individului, este diferit de minimalismul politic al lui John Rawls.
Unii liberali ai-au construit doctrinele pe ipoteza contractului social (Locke), `n timp ce aliii au respins hot\r`t aceast\ teorie (Hume, Guizot)2 5. Chiar dac\ utilitaristul Bentham ai doctrinarul Guizot, de exemplu, au fost contemporani, fiecare a avut o `nielegere sensibil diferit\ a liberalismului; unul ai-a construit
`ntreg sistemul `n jurul ideii de utilitate, cel\lalt `n jurul suveranit\iii raiiunii.
Diferenie de stil ai strategie au existat apoi `ntre Montesquieu ai Adam Smith,
Constant ai Guizot, Tocqueville ai Bastiat sau Rawls ai Hayek, ast\zi. Liberalii au diferit (ai continu\ s\ difere) `ntre ei `n ceea ce priveate rolul religiei sau al tradiiiei (majoritatea au fost ostili acestora din urm\ ori s-au declarat sceptici), precum ai cu privire la raportul dintre liberalism ai democraiie. Guizot ai
Royer-Collard au v\zut o anumit\ incompatibilitate `ntre principiile liberale ai democraiia politic\2 6, `n timp ce `n ochii discipolului lor, Tocqueville, acestea dou\ puteau fi conciliate.
In sf`rait, nu toii liberalii au fost apologeii entuziaati ai pieiei libere sau ai societ\iii industriale. Dimpotriv\, unii dintre ei au crezut c\ acestea vor duce la o sl\bire a implic\rii cet\ienilor `n treburile cet\iii ai la o retragere a lor `n spaiiul sferei private. Pornind de aici, un liberal aristocrat ca Tocqueville a prev\zut posibilitatea apariiiei unui nou tip de despotism `n lumea modern\ despotismul democratic , fiind `n acelaai timp perfect conatient de importania religiei `ntr-un regim democratic. Nu la fel a g`ndit un liberal progresist ca John
Dewey 27, care a ap\rat cu inteligeni\ ai tenacitate tocmai valorile fai\ de care autorul Democraiiei `n America fusese mai mult sau mai puiin ne`ncrez\tor,
`nainte de toate civilizaiia modern\.
Nimic nu ilustreaz\ `ns\ mai elocvent diversitatea intern\ a liberalismului28 dec`t disputele conceptuale dintre liberali ai comunitarieni. Am `n vedere aici dezbaterile actuale de idei care-i pun fai\ `n fai\ pe partizanii unui liberalism strict politic sau minimal ce evit\ prin definiiie a fi o filosofie comprehensiv\,
ai cei care v\d `n liberalism tocmai o astfel de Weltanschauung, definindu-l drept o doctrin\ comprehensiv\, non-minimalist\29. Majoritatea criticilor comu nitariene s-au n\scut ca reaciii critice la opera lui John Rawls, autor al celebrei
A Theory of Justice (1971), urmate dou\ decenii mai t`rziu de Political Liberalism 3 0 .
Intreaga teorie a drept\iii a lui Rawls are la baz\ dou\ principii fundamentale care `ai propun s\ regleze politicile distributive: a) fiecare individ are un drept egal la cel mai cuprinz\tor sistem de libert\ii fundamentale de care se bucur\ toii ceilalii cet\ieni; b) inegalit\iile sociale ai economice pot fi acceptate numai dac\ ele s`nt `n avantajul celor mai dezavantajaii cet\ieni ai numai dac\ poziiiile s`nt deschise tuturor, pe baza egalit\iii de aanse3 1 .
Rawls construieate `n fapt o nou\ variant\ a teoriei contractului social, folosind dou\ ipoteze fundamentale: original position ai veil of ignorance32. Principiile care rezult\ `n urma acestui contract social sui generis nu trebuie s\ fie distorsio nate de inegalit\ii sociale sau naturale, sau de concepiii particulare cu privire la organizarea vieiii sau a cet\iii. Statul trebuie s\ fie neutru33 `n raport cu proiectele indivizilor (at`t timp c`t ele respect\ fundamentele constituiionale ale societ\iii), m\rginindu-se la a aplica politici anti-perfeciioniste care nu acord\ `n mod public `nt`ietate unor anumite proiecte, `n defavoarea altora. Natura univer salist\ a proiectului politic rawlsian nu trebuie pierdut\ din vedere; principiile sale s`nt presupuse a fi aplicabile pe scar\ universal\, f\r\ respect pentru particula ritatea funciar\ a diverselor culturi sau tradiiii. Merit\ notat\ `n treac\t ai concepiia pe care Rawls o avanseaz\ `n leg\tura cu persoana uman\. In viziunea filosofului american, individul este pe deplin autonom, `n sensul c\ identitatea lui nu este fixat\ a priori, ci e dat\ de ai se modific\ ne`ncetat `n raport cu alegerile pe care acesta le face. Altfel spus, identitatea sa nu este dat\ nici de situarea sa social\, nici de apartenenia la vreun grup, tradiiie, religie, sau cultur\3 4 .
Teoria drept\iii a suscitat de la bun `nceput at`t comentarii entuziaste, c`t ai critici dintre cele mai diverse. Este posibil ca, peste ani, unul dintre meritele acestei c\rii s\ fie tocmai acela de a fi revigorat (pentru un timp) teoria politic\ nord -american\. In orice caz, `n diversa tab\r\ liberal\, opera lui Rawls a impulsionat nu numai filosofi libertarieni ca Robert Nozick, autor al unei celebre c\rii,
Anarchy, State, Utopia (1974), ci a dat naatere unui `ntreg curent autointitulat comunitarianism3 5 . Criticile comunitariene au avut ca iint\ diverse faiete ale teoriei lui Rawls ai a discipolilor s\i; cu toate acestea, aa vrea s\ subliniez faptul c\, `n marea lor majoritate, comentariile comunitarienilor nu au condus la o respingere total\ a liberalismului36. In eseni\, ele au pus sub semnul `ntreb\rii validitatea concepiiei persoanei `n viziunea lui Rawls (individul v\zut ca unencumbered self, eu de-situat) ai individualismul asocial , caracterul universalist al teoriei drept\iii ai neutralitatea ca principiu politic. Astfel, Sandel, Taylor ai MacIntyre au insistat asupra faptului c\ eul este `ntotdeauna situat `ntr-o anumit\ tradiiie,
`n raport cu care cap\t\ un set de ataaamente ce-i configureaz\ identitatea personal\. In plus, neutralitatea ai latura anti-perfeciionist\ a liberalismului rawlsian s`nt simple iluzii, afirm\ comunitarienii37; fiecare stat aciioneaz\ conform unei anumite teorii a binelui, mai mult sau mai puiin articulate sau comprehensive. Critic`nd latura universalist\ a teoriei drept\iii ai contractul social rawlsian `ntemeiat pe ipoteza poziiiei originare (detaaate de orice context social), Michael Walzer a pus `n lumin\ existenia mai multor sfere ale justiiiei care au propriile lor criterii redistributive. In viziunea lui Walzer, orice teorie a drept\iii trebuie s\ acorde ateniie naturii particulare a diferitelor sfere sociale, fapt pierdut din vedere de liberalii rawlsieni. In viziunea lui Walzer, ignorarea diferenielor dintre sfere d\ naatere tiraniei ; idealul s\u politic este un regim bazat pe principiul egalit\iii complexe , care este tocmai opusul tiraniei3 8.
Expresie a nostalgiei dup\ o lume pierdut\ sau dovad\ a unei naivit\ii politice de neinvidiat, comunitarianismul este, `n viziunea mea, un bun exemplu pentru a ilustra diversitatea funciar\ a liberalismului contemporan. Ar fi greait, `ns\, dac\ ne-am imagina peisajul liberal doar `n contrastul alb-negru prezentat mai sus. Pentru a complica ai mai mult lucrurile, aa dori s\ mai adaug la lista liberalismelor posibile `nc\ un nume marcant. Judith Shklar, autoarea unui celebru eseu, The Liberalism of Fear (1989), a construit ai ea un tip aparte39 de liberalism politic, v\zut `n primul r`nd ca o doctrin\ politic\ ai nu ca filosofie comprehensiv\ asupra vieiii40. Spre deosebire de majoritatea confraiilor s\i,
Shklar nu s-a l\sat sedus\ de concepte precum raiionalitate sau progres ai nici nu a c\zut `n mrejele utopiei41 . Generaliz\rile aride ai teoriile mai mult sau mai puiin perfecte i-au fost dintotdeauna suspecte. Liberalismul, a afirmat ea `n numeroase ocazii, s-a f\cut `n plus vinovat de naivitate psihologic\, crez`nd c\ omul ar fi perfectibil la infinit, iar progresul social ar putea fi nelimitat.
Diferenia care o separ\ de John Rawls nu putea fi mai clar\. In timp ce Shklar pune accentul pe studiul nedrept\iilor (pasive ai active), `ntr-o `ncercare temerar\ de a da `napoi liberalismului ceva din fineiea psihologic\ pe care a pierdut-o `n ultimele dou\ secole, Rawls aduce `n prim-plan dreptatea social\, `ntr-un cadru de g`ndire deontologic-kantian, definit de un set de reguli ai principii care stau la baza politicilor distributive (dreptatea nefiind altceva dec`t aplicarea impariial\ a acestor principii). Dac\ majoritatea liberalilor vorbesc despre drepturi indivi duale, Shklar alege o cale diferit\, concentr`ndu-se asupra diferitelor vicii omeneati ai forme de injustiiie (mai mult sau mai puiin vizibile, pasive sau active ) prezente `n viaia cotidian\.
Liberalismul lui Shklar este `n eseni\ o pledoarie pentru diversitate social\, opus\ din principiu oric\rei forme de maximalism moral42. Shklar distinge `ntre un liberalism al drepturilor naturale (manifestat, de exemplu, `n celebra Declaraiie de Independeni\ sau `n operele politice ale lui Locke ori Kant), un liberalism perfeciionist care pune accentul pe dezvoltarea armonioas\ a individualit\iii
(W. von Humboldt, J.S. Mill) ai un liberalism al fricii , n\scut dintr-un profund scepticism cu privire la natura uman\ ai puterea politic\ `n general. Pentru Shklar
(1989: 21), singurul scop al liberalismului trebuie s\ fie asigurarea condiiiilor politice necesare pentru exercitarea libert\iilor ai drepturilor individuale. Fidel etosului s\u minimalist, liberalismul lui Shklar pune pe primul plan nu afirmarea unei teorii a vieiii perfecte, ci evitarea cruzimii `n toate formele sale, at`t `n sfera public\, c`t ai `n cea privat\4 3. O ateniie particular\ este acordat\ ap\r\rii
ai cultiv\rii autonomiei personale ai libert\iii de conatiini\; `n paralel, Shklar afirm\ ai importania c`torva virtuii liberale indispensabile, precum tolerania, respectul pentru opiniile altora, prudenia44.
A pune `n lumin\ toate aceste exemple, nuanie ai diferenie nu revine `ns\ repet la a nega existenia unui anumit nucleu doctrinar `n diversitatea funciar\ a liberalismului. Cred `ns\, `mpreun\ cu Szacki (1995: 18), c\ numai cei care dau liberalismului propria lor definiiie, f\r\ a lua `n consideraiie istoria ai varietatea sa constitutiv\, pot fi siguri de precizia ai infailibilitatea `ncerc\rii lor. Aa dori doar s\ mai adaug faptul c\, de-a lungul timpului, diverse tipuri de justific\ri au fost aduse instituiiilor ai principiilor liberale45 . Acestea din urm\ au fost considerate dezirabile fie pentru c\ au reuait s\ aduc\ ai s\ meniin\ pacea social\, fie pentru c\ au fost izvorul prosperit\iii economice sau au `ncurajat apariiia unor virtuii
(liberale ori civice) definitorii pentru orice societate deschis\. Fapt este c\ liberalismul a suferit modific\ri notabile de-a lungul timpului ai c\ nu exist\ p`n\ ast\zi un catehism liberal, ci doar variante diferite ale liberalismului4 6 . O astfel de abordare pluralist\ ne d\ posibilitatea s\ reconciliem `ntre ele vocile at`t de diferite ale liberalilor, `ncep`nd cu cei care afirm\ c\ a fi liberal e o chestiune mai mult cultural\ dec`t politic\ (ceva care nu are de-a face direct cu problemele practicii politice cotidiene4 7 ) ai termin`nd cu cei care nu recunosc dec`t latura politic\ a liberalismului.
4. Liberalismul politic ai Europa de Est
E timpul `ns\, s\ revenim la problemele care ne fr\m`nt\, ai anume la cele ale
Europei de Est. Care este profilul pe care liberalismul l-a luat `n acest spaiiu geografic? Este va fi el doar o simpl\ imitaiie a doctrinei, aaa cum s-a dezvoltat ea `n lumea occidental\? Acestea s`nt `ntreb\rile care ne vor ocupa ateniia `n cele ce urmeaz\.
Inainte de 1989, orice dizident, orice opinie care contesta veracitatea ortodoxiei marxiste puteau trece ai au trecut `n fapt drept liberale, chiar dac\ nu f\ceau dec`t o slab\ referini\ la tradiiia liberalismului clasic sau contemporan
(care erau de fapt puiin cunoscute). Fie c\ era vorba despre puterea celor f\r\ de putere (Vaclav Havel), fie despre polisul paralel (Vaclav Benda), aceste texte erau privite ca niate adev\rate manifeste liberale. Intr-adev\r, a te opune statului totalitar presupunea afirmarea c`torva principii ai libert\ii fundamentale care fac parte din panteonul liberalismului: dreptul la viai\ privat\, autonomie individual\, societate civil\, libertate de asociere, g`ndire ai religie, libertatea presei ai a informaiiei, libertatea de a circula a.a.m.d. (Gligorov, 1991: 8-14)48.
Problema fundamental\ era, desigur, anihilarea sau `mbl`nzirea Leviatanului comunist49.
Aceast\ larg\ aplicabilitate a termenul liberal a f\cut ca tab\ra liberalilor s\ fie `n realitate o mas\ f\r\ un profil clar conturat `n afara opoziiiei sale fai\ de un sistem atroce ai inuman. Pentru a fi considerat liberal era suficient, de exemplu, s\ afirmi libertatea ai drepturile individuale ca antidot `mpotriva autorit\iii nelimitate a statului marxist; foarte puiini erau interesaii s\ afle ce fel de libertate era aceasta sau care erau coordonatele instituiionaliz\rii ei. De aici, lipsa unui program pozitiv cu adev\rat liberal `nainte de 1989, `n afara c`torva `ncerc\ri mai mult sau mai puiin coerente `n domeniul economiei (mulii reformiati au evoluat, `ns\, o bun\ perioad\ de timp, pe linia unui socialism de piai\). Liberali erau consideraii, `n virtutea statutului lor de dizidenii, ai Havel
ai Patocka, ai Walesa ai Mazowiecki, ai Zinoviev ai Goma, ai Michnik ai
Balcerowicz. Ceea ce-i unea repet era opoziiia fai\ de Leviatanul ce ameninia s\ `nghit\ ai s\ distrug\ societatea, de unde ai dorinia de a limita puterea sa, de a m\ri autonomia societ\iii civile ca sfer\ alternativ\ la statul totalitar. Aa nota aici, `n treac\t, asem\narea pariial\ dintre acest program ai cel al (proto)libe ralilor secolului XVII, care urm\reau ai ei s\ limiteze `n alt fel, e adev\rat puterea absolut\ a monarhilor.
In mod nesurprinz\tor, imediat dup\ revoluiiile de catifea din 1989, arena politic\ a cunoscut o adev\rat\ inflaiie de spirite liberale, o multiplicare miracu loas\ care, cel puiin `n primele sale momente, a mascat modul sensibil diferit
`n care era interpretat\ doctrina liberal\ chiar de c\tre liberalii `naiai. Inc\ o dat\ mai exact, pentru ultima oar\ , `n euforia victoriei era celebrat\ unitatea ale c\rei zile erau `ns\ de acum num\rate. Aceast\ stranie situaiie `ai avea originea `ntr-un paradox propriu Europei de Est: aici, aaa dup\ cum am ar\tat deja, liberalismul a fost conceput, `nainte ai imediat dup\ 1989, drept un fel de comunism a rebours, mai exact ca o negare sistematic\ a socialismului sau comunismului. Puterii arbitrare `i era opus\ acum domnia legii, atotputerniciei planului centralizat inteligenia pieiei libere, propriet\iii de stat proprietatea privat\ a.a.m.d.
O concluzie se impune aproape de la sine: at`t timp c`t adversarul era comun
ai unic statul comunist, oamenii ai instituiiile sale , totul p\rea a fi simplu pentru spiritele (aaa-zis) liberale; `n ochii lor, ceea ce-i unea era mult mai important ai urgent dec`t eventualele diferenie de viziune politic\. Cum avea s\ arate o societate marcat\ de pluralism, diversitate ai inevitabile conflicte de interese, `n ce mod aveau s\ fie reconciliate divergeniele de viziune dintre membrii comunit\iii, f\r\ ca libertatea lor individual\ s\ fie afectat\, care era strategia pentru a p\stra o balani\ `ntre egalitate ai libertate, care era acel set minim de valori asupra c\rora toii cet\ienii, indiferent de opiniile lor politice sau religioase, ar putea c\dea de acord, pe scurt toate problemele cu care liberalii occidentali se confruntaser\ de mai bine de un veac ai jum\tate nu intraser\ `nc\ `n sfera central\ de preocup\ri ale congenerilor lor est-europeni.
Ins\ divergeniele interne n-au `ncetat s\ apar\, mai ales acolo unde a se vedea cazul Poloniei ai, pariial, al Ungariei aplicarea hot\r`t\ a liberalismului economic a impus un ritm susiinut reformelor ai a adus, `n mod natural, noi probleme ai provoc\ri sociale. In s`nul p`n\ mai ieri unitei tabere liberale, se aud acum pentru prima dat\ discordanie `ntre voci social-democrate (ap\r\toare ale principiilor statului bun\st\rii sociale), creatin-democrate sau autentic clasic -liberale (pled`nd pentru un stat minimal). Diversitatea de viziuni a fost pentru un timp (ai continu\ s\ fie p`n\ `n ziua de ast\zi) o problem\ care a condus la dezbin\ri ai a pus sub semnul `ntreb\rii succesul liberalilor autentici `n a articula o doctrin\ care era mai mult dec`t o simpl\ opoziiie sau un r\spuns la anomaliile statului totalitar. Este adev\rat, `n 1989, liberalismul s-a impus oarecum spontan, ca o soluiie normal\ la c\derea regimurilor comuniste din Est. In plus, atraciia liberalismului `n acel moment venea ai din faptul c\ vechile experienie cu socialismul de piai\ eauaser\, iar liberalismul sau, mai exact, economia de piai\ fusese perceput(\) ca o soluiie testat\ ai confirmat\ de istorie, `n timp ce marxismul fusese complet refutat `n practic\. Intoarcerea `ns\ai la liberalism a fost astfel v\zut\, pe drept cuv`nt, ca un semn de reintrare `n normalitate. Dar exuberanta expansiune iniiial\ a liberalismului a `nceput s\-ai ia o neaateptat\ revana\, pe m\sur\ ce adversarul (comun) de p`n\ mai ieri intra (f\r\ lauri) `n c\riile de istorie, l\s`ndu-i pe liberali la c`rma guvern\rii (nu acesta a fost, din p\cate, cazul Romaniei). Pentru a-ai contura o identitate bine definit\ `n raport cu alte orient\ri doctrinare (nu numai socialismul), liberalii s-au v\zut nevoiii s\ `nfrunte acum noi oponenii, care `i fuseser\ p`n\ mai ieri aliaii fideli. Acesta era preiul inevitabil al tranziiiei de la un liberalism de opoziiie la un liberalism de guvernare.
Din nou, cazul Poloniei este tipic. Aici, `n scurt timp, termenul de liberalism a `nceput s\ capete `n ochii unora conotaiii peiorative (fiind asociat cu degradarea moralei, g\sit responsabil pentru nivelul cresc`nd al crimei ai aomajului a.a.m.d.).
In `ncercarea sa (vizibil anti-liberal\) de a impune `ntregii societ\ii o singur\ viziune unificatoare asupra societ\iii ai lumii, Biserica Catolic\, aflat\ `n plin\ revenire `n sfera politic\, a `nceput s\ acuze liberalismul pentru poziiia sa fai\ de religie, moral\ ai tradiiie. Tot aaa, `ntre Walesa ai Mazowiecki, Vaclav Klaus
ai Vaclav Havel sau `ntre Adam Michnik ai foatii s\i prieteni creatin-democraii au ap\rut considerabile diferenie de viziune ai strategie politic\, ce au avut uneori repercusiuni asupra coereniei politicilor liberale.
Dincolo de aceste detalii mai mult sau mai puiin anecdotice, o concluzie important\ se impune aproape de la sine. In m\sura `n care a fost conceput doar ca o negare a comunismului50, liberalismul est-european at`t c`t a fost a pornit la drum cu un program general, insuficient articulat, care era potrivit pentru acel moment, dar care s-a dovedit nesatisf\c\tor de `ndat\ ce s-a trecut de la un liberalism de opoziiie la un liberalism de guvern\m`nt. A contat mult
`n aceast\ privini\ lipsa unei tradiiii autentic liberale sau a unei articul\ri coerente a soluiiilor liberale `n orizontul conceptual ai problematic al libera lismului contemporan. Deai victorios `n 1989, liberalismul politic a trebuit ulterior s\ pl\teasc\ `ntr-un anumit fel pentru modul `n care fusese definit iniiial, ca ai pentru costurile mari (inevitabile) pe care liberalismul economic le adusese cu sine. In plus, am`nata difereniiere intern\ `n tab\ra liberal\ a fost
ai continu\ s\ r\m`n\ un proces inevitabil, normal ai chiar dezirabil; de aceea, disensiunile ai divergeniele doctrinare nu s`nt doar expresia unor simple idiosincrazii personale.
Trebuie doar s\ experimentezi pe propria piele socialismul pentru a vedea frumuseiile naturale ale liberalismului, afirma `n 1991 s`rbul Vladimir Gligorov, care avertiza `n plus, cu aceeaai ocazie, c\ liberalismul ai naiionalismul nu fac cel mai adesea cas\ bun\. De aceea, liberalismul a ap\rut `n 1990 ai continu\ s\ fie `n multe dintre i\rile Europei de Est ca un lucru inevitabil. Am `n vedere aici nu doar liberalismul economic, perceput de unii ca o pedeaps\ impus\ i\rilor est-europene de c\tre organismele internaiionale (FMI, Banca Mondial\ etc.), de aliii ca singura soluiie de salvare51 . Ast\zi, numai spiritele lunatice se mai pot `ntreba dac\ soluiia dezirabil\ este piaia sau planul centralizat; r\m`n `n discuiie, totuai, gradele, nuaniele, nu ai principiile.
Inevitabil `ns\ ai aa vrea s\ subliniez acest lucru a devenit ast\zi ai liberalismul politic, `n m\sura `n care societ\iile post-comuniste au devenit mai diversificate, mai puiin omogene. In aceste condiiii, impunerea unei singure viziuni despre ceea ce englezii numesc the good life (chiar dac\ ea nu mai este viziunea marxist\) a devenit problematic\, pentru c\ ar `nsemna `nc\lcarea libert\iii indivizilor de a tr\i aaa cum cred ei de cuviini\, at`t timp c`t nu `ncalc\ acelaai drept egal al celorlalii ai nu pericliteaz\ ordinea public\. Cu alte cuvinte, statul trebuie s\ adopte o poziiie de impariialitate liberal\ `n aceast\ privini\, pentru c\ altfel ar rec\dea `n vechile habitudini totalitare. Trebuie meniionat, totuai, c\ am `n vedere aici nu o neutralitate `n sensul strict al cuv`ntului (Dworkin, 1978), care ar conduce `n final la relativism, ci acordarea de c\tre stat fiec\rui cet\iean a unei consideraiii egale ai a unui respect absolut52.
Toate acestea revin la a spune c\ un set minimal de principii liberale au devenit inevitabile ast\zi ai `n Europa de Est. Pe m\sur\ ce aceste societ\ii
`nainteaz\ pe calea societ\iii deschise, ele descoper\ c\ problema fundamental\ de acum `nainte nu va mai fi lupta pentru afirmarea acestui liberalism minimal, ci tocmai gestiunea inteligent\ a pluralismului, mai exact a diferenielor de valori, principii ai opinii din s`nul societ\iii (ai, apoi, din s`nul taberei liberale
`nseai). Marea provocare vine acum din a preda societ\iii virtuiile toleraniei, civilit\iii ai compromisului; altfel spus, cum e posibil s\ tr\ieati `n pace al\turi de cineva care are alte opinii dec`t tine asupra religiei, tradiiiei, moralit\iii sau guvern\rii civile. Liberalismul nu este altceva dec`t o tehnic\ a administr\rii dizarmoniei sociale, un mod relativ eficient de a incorpora diversitatea ai pluralismul, de a meniine conflictul la un nivel civil sau, cel puiin, tolerabil.
5. Liberalismul politic cu care m\ simt afin
Nu voi risca, de aceea, prea mult dac\ voi afirma c\, `n Europa de Est, a sosit acum ceasul liberalismului, ca r\spuns la diversitatea ai pluralismul `n afirmare ce caracterizeaz\ aceste societ\ii. Acesta nu este, aaa dup\ cum remarca odat\
ai Isaiah Berlin (1991: 18-19), un proiect care s\ trezeasc\ entuziasmul ai fervoarea ce caracterizeaz\ epocile revoluiionare, `n care totul se construieate de la zero, `ntr-un periculos delir constructivist. Proiectul liberalismului politic este, totuai, inevitabil; liberalismul a devenit `n aceast\ parte a lumii o sintax\ obligatorie a g`ndirii politice, cadrul de referini\ minimal pentru viitoarele dezvolt\ri teoretice ai soluiii practice. C`nd spun aceasta, m\ adresez nu numai spiritelor liberale pentru a le conforta `n ceasurile grele; `i am `n vedere, `n aceeaai m\sur\, ai pe adversarii lor, mulii dintre ei deai nu toii, e adev\rat
`ncremeniii `n proiecte ai utopii trecute.
Nu vreau, totuai, s\ dau impresia c\ trebuie s\ fim cu toiii liberali; recentele schimburi de idei dintre liberali ai comunitarieni dovedesc c\ liberalismul este destinat s\ fie supus unei critici constante ai unor inevitabile coreciii. Poii ai chiar este mare nevoie adesea s\ te opui liberalismului de pe o poziiie conservatoare, critic`nd de exemplu miopia sa spiritual\ sau moralitatea sa minimal\ cu nuanie relativiste. Dup\ cum poii, de asemenea, s\ conteati c`teva dintre principiile liberalismului de pe o (respectabil\) poziiie social-democrat\, insist`nd, de exemplu, asupra limitelor inerente pieiei libere ai nevoii unui set de politici sociale comprehensive. C`nd afirm c\ a sosit ceasul liberalismului
(politic?), doresc s\ sugerez c\ a venit ai timpul de a trece de la o atitudine encomiastic\ la adresa liberalismului (v\zut ca panaceu) la o poziiie mai realist\, care ia `n calcul ai limitele sale reale. Societ\iile liberale occidentale se con frunt\, `ntr-adev\r, cu c`teva provoc\ri majore. Specialiatii depl`ng apariiia unei culturi publice s\r\cite, dominate de valori mercantile; ei critic\ retragerea tot mai accentuat\ a cet\ienilor `n spaiiul vieiii private, `n detrimentul particip\rii lor civice. Organizaiiile au devenit tot mai birocratice sau corporatiste, iar societ\ii afluente cum e cea american\ nu au rezolvat `nc\ probleme sociale majore ca violenia, ghettoizarea metropolelor sau educaiia53.
In Europa de Est ai, mai ales, `n Romania de azi, atractivitatea ai inevita bilitatea liberalismului politic ai economic rezult\ nu numai din nevoia de a ieai de sub povara malefic\ a trecutului. Date fiind condiiiile, el este, pentru a prelua sintagma lui Shklar (1989), un liberalism al fricii , care urm\reate s\ evite extremele suferiniei, precum ai diversele forme de nedreptate social\. Atim prea bine c\, dac\ s`nt l\saii liberi (neconstr`nai), unii dintre noi vor fi `nclinaii s\ fie cruzi fai\ de semenii lor, de unde ai nevoia de a ridica bariere `n calea practic\rii impenitente a r\ului. Acest liberalism minimal, `mpreun\ cu valorile
ai principiile sale tolerani\, constituiionalism etc. nu mai poate fi ignorat dec`t cu preiul rec\derii `n viciile nefaste ale trecutului. Cu alte cuvinte, el este inevitabil, dat\ fiind prioritatea pe care ne-am asumat-o cu toiii, ai anume aceea de a evita `n viitor suferiniele extreme (Berlin, 1991: 17). Intr-o epoc\ dominat\ p`n\ mai ieri de o politic\ a pasiunii , pledez pe urmele lui Michael Oakeshott
(1996) pentru o politic\ a scepticismului , care nu uit\ c\ omul este o fiini\ failibil\ ai limitat\.
Este acest liberalism al fricii suficient `ns\? Nu are el oare o natur\ reduciionist\? Poate ai trebuie s\ fie statul cu adev\rat neutru `n raport cu diferitele planuri ai concepiii de viai\ ale indivizilor? Chiar dac\ ar fi dezirabil\
`n plan teoretic, este oare aceast\ neutralitate posibil\ `n practic\? Nu este utopic acest vis de a tr\i cu toiii `ntr-un iluzoriu modus vivendi sau overlapping consensus (Rawls, 1993), bazat doar pe o benign\ tolerani\, evitarea doctrinelor extremiste sau un habermasian patriotism constituiional?
Acestea toate s`nt `ntreb\ri dificile care continu\ s\-i divizeze pe liberalii contemporani. Mi-am manifestat anterior `ngrijorarea `n raport cu tendinia de a privilegia un anumit tip de liberalism (rawlsian), cu preiul ignor\rii celorlalte variante ale liberalismului. Incerc\rile de a face o distinciie tranaant\ `ntre liberalismul politic ai liberalismul ca doctrin\ comprehensiv\ asupra vieiii prin afirmarea priorit\iii dreptului asupra binelui (Rawls, 1993) i-au condus pe unii dintre filosofii politici anglo-saxoni, dup\ opinia mea, la o form\ aseptic\ a liberalismului, dominat\ `n final de spectrul relativismului5 4. Orice s-ar spune, liberalismul este, fie ai `n mod indirect, un r\spuns unul dintre multele la
`ntrebarea cum ar trebui s\ tr\iasc\ oamenii (Beiner, 1995: 25). El nu este neutru `n privinia acestei fundamentale probleme, pentru simplul motiv c\ are o teorie proprie a binelui, pe care `nielege s\ o aplice cu mijloace tipic liberale.
Mai mult chiar, datorit\ valorilor pe care le promoveaz\, liberalismul se opune acelor moduri de viai\ ai doctrine care exclud autonomia individual\ sau pluralismul.
De aceea, m\ al\turi vocilor critice55 care susiin c\ neutralitatea statului tout court este o utopie. Exist\ moduri ai principii de viai\ care nu au o valoare egal\, `ntre ele trebuind de ales la un moment dat; unele dintre acestea trebuie
`ncurajate, altele descurajate, chiar dac\ legalitatea lor nu poate fi pus\ `n discuiie. Democraiiile moderne `ncurajeaz\, pe l`ng\ multe lucruri bune, ai mediocritatea cultural\, ai noi forme de conformism c\rora se cuvine s\ ne opunem56. Pentru a-l parafraza pe J.S. Mill, este important nu numai ceea ce oamenii fac, ci ai ce calit\ii personale au ei. Unui (autentic) spirit liberal nu `i poate fi indiferent dac\ semenii s\i s`nt sau nu capabili de a fi autorii propriilor lor vieii, dup\ cum lui nu `i poate fi indiferent nici modul `n care alii indivizi
`ai exercit\ autonomia individual\ 57; `n cele din urm\ `ns\, el recunoaate dreptul fiec\ruia de a-ai alege propriul mod de viai\, rezist`nd oric\ror tentaiii paternaliste. Altfel spus, statul nu e chemat s\-i fac\ pe indivizi mai virtuoai, dar el le poate pune acestora la dispoziiie c\i pentru perfeciionarea ai cultivarea individual\. Liberalismul a afirmat dintotdeauna importania toleraniei (care nu e acelaai lucru cu neutralitatea sau indiferenia moral\), ceea ce revine `n final la a acorda respect ai consideraiie egal\ indivizilor, indiferent de opiniile ai apartenenia lor politic\, etnic\ sau religioas\. Virtuiile liberale nu `nseamn\ perfeciiune, ci se refer\ la un set de calit\ii ai caractere care le permit indivizilor s\ tr\iasc\ decent `n societate. Am `nv\iat de la Isaiah Berlin ai de la liberalismul s\u agonistic 58 c\ liberalismul nu ne poate oferi vreo reiet\ de perfeciiune.
Exist\ momente c`nd s`ntem obligaii s\ alegem sau s\ decidem `ntre valori `n principiu incompatibile ai chiar incomensurabile; liberalismul ne poate ajuta
(cel puiin) s\ evit\m alegerile dezastruoase.
Aceast\ poziiie pluralist\ nu `nseamn\, `ns\, relativism moral; exist\ un set bine definit de valori ai virtuii care stau la baza demersului meu liberal. Am afirmat ai cu alt\ ocazie (Cr\iuiu, 1994) c`t de important\ mi se pare, de exemplu, `nt\rirea autonomiei individuale ai a conatiiniei de cet\iean, `n con textul `nc\ nebulos ai neconsolidat al democraiiei romaneati. Libertatea, aaa dup\ cum afirma Rousseau59 cu dou\ secole `n urm\, este un aliment preiios, dar greu de digerat; ca s\-i supravieiuieati, `ii trebuie o atent\ disciplin\ ai un set de virtuii liberale. Un autentic spirit liberal, Benjamin Constant, nu spunea alt lucru atunci c`nd afirma c\ libertatea poate `nnobila sufletul sau `l poate degrada. Individualitatea `ns\ai trebuie atent cultivat\; cu ea nu te naati pur ai simplu, ci o dezvolii `n tine pe m\sur\ ce devii mai educat ai `nveii s\-ii controlezi impulsurile atavice sau instinctele gregare. Manifestul Grupului
Individualist (din care f\cea parte ai Tudor Vianu)60 avea dreptate s\ afirme, cu mai bine de aase decenii `n urm\: Individualismul liberal e o doctrin\ de necesitate naiional\ ai de salubritate public\ (sublinierile `mi apariin). Aceast\ diagnoz\ nu e mai puiin valabil\ ast\zi.
A afirma individualismul nu revine, `ns\, la a celebra o form\ pervers\ de egoism. In viziunea pe care o propun aici, individualismul implic\, dimpotriv\,
A FI SAU A NU FI LIBERAL? loialitate civic\ ai civilitate; liberalismul pe care-l ap\r nu este doar o doctrin\ politic\, ci ai o anumit\ dispoziiie, a state of mind. De aceea, pledez `nc\ o dat\, de pe poziiia unui liberalism perfeciionist61 , `n favoarea cultiv\rii acelor valori civice definitorii pentru exercitarea calit\iii de cet\iean: conatientizarea dreptu rilor, libert\iilor ai datoriilor individuale, tolerania ai respectul pentru drepturile celorlalii, autonomia individual\62, dorinia ai capacitatea de a te asocia cu ceilalii `n scopul promov\rii binelui comun al cet\iii. La toate acestea, aa mai ad\uga capacitatea de a forma ai revizui critic propriile opinii ai proiecte, respectul fai\ de principiile pluralismului ai conatiinia propriei failibilit\ii. Fidel spiritului liberal, aa dori s\ `ncurajez pluralismul, individualismul ai diversitatea, pentru c\ ele aduc `n viaia noastr\ culoare ai libertate (o dat\ cu e adev\rat noi probleme)63 .
M\ bucur s\ constat c\ a fi liberal a `ncetat s\ mai fie o simpl\ excentricitate a unor intelectuali m`naii de pasiunea de a v`sli mereu contra curentului. Bucuria aceasta `mi trece `ns\, aproape ori de c`te ori privesc spectacolul politicienilor romani care s-au declarat liberali (cu bun\ sau rea credini\). Prea puiini s`nt cei cu care m\ simt afin, motiv pentru care sentimentul de a fi `nc\ `n minoritate continu\ s\ m\ obsedeze. Exist\ c`teva raiiuni obiective pentru aceast\ situaiie: lipsa unei tradiiii autentic liberale, catastrofa comunist\, lipsa unei adev\rate comunit\ii academice `n domeniul atiinielor politice sau slabul suport liberal `n s`nul unei populaiii omogene ai ancorate `nc\ `n tiparele trecutului. Observaiia pe care Jerzy Szacki o face Poloniei se aplic\, mutatis mutandis, ai Romaniei de ast\zi (Szacki, 1995: 204). Mai persist\ `nc\ la noi o `nielegere rudimentar\, arhaic\, a democraiiei ca expresie (infailibil\) a voiniei majorit\iii (poporului).
Conform acestei viziuni, o majoritate fictiv\ sau real\ este `ndrept\iit\ s\-ai impun\ arbitrar voinia, merg`nd p`n\ la `nc\lcarea unor drepturi ai libert\ii individuale fundamentale. O astfel de viziune acord\, din p\cate, prea puiin\ ateniie diversit\iii, pluralismului ai minorit\iilor, compromii`nd c`teva valori definitorii ale societ\iii deschise. In aceasta din urm\, nu exist\ loc pentru plebiscit.
M\ simt, aaadar, un liberal `n minoritate chiar `n momentul `n care c`teva dintre principiile fundamentale ale liberalismului au devenit sper moned\
(aproape) curent\. Nu m\ recunosc (deocamdat\) `n liderii ai ideologia partidelor liberale de la noi, pentru c\
1. comportamentul lor politic este prea adesea neserios ai
2. la nivel conceptual, programele lor par aproape complet izolate de dezbaterile actuale de idei din liberalismul contemporan.
Nu cred apoi `n transplantarea integral\ a liberalismului politic de tip anglo-saxon
`n contextul politic romanesc de ast\zi. Am insistat anterior asupra diversit\iii interne a liberalismului, tocmai pentru a demonstra c\ a proclama aaa cum fac arogant unii superioritatea unui anumit tip de liberalism este o eroare. Dac\
`nieleg s\ p\strez ceva din liberalismul lui John Rawls, ai anume accentul pus pe pluralism ai nevoia de ajustare a opiniilor ai intereselor diverse `ntr-un cadru constituiional, spiritul deontologic-kantian `n care este conceput acest tip de liberalism anglo-saxon, bazat pe reguli universale ai lipsit de imaginaiie socio logic\ ai istoric\, `mi este `n bun\ parte str\in. Aceasta pentru c\ nu cred c\ liberalismul trebuie (ai poate) s\ fie neutru, relativist ai anti-perfeciionist, aaa cum s`nt de p\rere Rawls ai discipolii s\i. Prin temperament, m\ apropii de acei liberali care nu reduc cetatea doar la dimensiunea ei orizontal\, care `ncearc\ s\ adopte o poziiie nerigid\ `n privinia religiei sau tradiiiei64. Intr-o lume care adesea pare a fi pierdut atiinia dialogului, `mi place s\ afirm ai s\ cultiv at`t c`t
`mi st\ `n putini\ civilitatea, decenia ai tolerania, valori liberale prin exceleni\.
Cred apoi c\ o societate deschis\ este caracterizat\ de existenia unui dialog generalizat ai de acordarea unui respect egal fiec\rui cet\iean (Aora, 1990;
Larmore, 1990). In acelaai timp nu e nici o contradiciie la mijloc preiuiesc conflictele de idei, `n care v\d sursa progresului, at`t c`t e posibil `n lumea noastr\ imperfect\. In ierarhia mea de valori, pluralismul ai creativitatea indivi dual\ ocup\ un loc proeminent; omogenitatea ai solidaritatea foriat\ `mi s`nt puiin simpatice. Nu `nt`mpl\tor, filosoful politic pe care-l admir cel mai mult,
Alexis de Tocqueville, se `nt`mpl\ s\ fie ai el un spirit liberal, dup\ propria sa m\rturisire, un liberal de un tip nou, chiar dac\ unul aristocrat liberal. In sf`rait, pe m\sur\ ce citesc ai studiez mai mult, certitudinile mi se `mpuiineaz\ ai simt nevoia s\ devin mai atent la nuanie ai detalii, s\ verific mai mult ai mai temeinic.
Iat\ de ce cred c\ am un temperament liberal ai m\ simt bine `n umbra lui
Tocqueville. V\ invit ai pe dumneavoastr\ `n aceast\ companie.