m1m6mf
1. Sistemul Monetar European: etape premergatoare
2. Crearea SME; principii si functionare
3. Integrarea monetara europeana
3.1. Etape ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene
3.2. Rolul Bancii Centrale Eu ropene si al Sistemului European al
Bancilor Centrale
4. Moneda EURO si efectele acesteia
5. Test de autoevaluare
Bibliografie
Obiectivele propuse:
• cunoasterea semnificatiei conceptelor cheie: integra re monetara, uniune europeana, moneda unica, criterii de convergenta, Banca Centrala Europeana
• cunoasterea si intelegerea mecanismelor de functionare a sistemului monetar-european;
• formarea deprinderii de stabilire a cursului intre doua monede, a caro r definir e este in
EURO;
• cunoasterea principalelor efecte ale utilizarii monedei;
• intelegerea cerintelor impuse Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana.
1. Sistemul Monetar European: etape premergatoare
Inceputurile procesului de integrare europ eana se plaseaza in deceniul al 6lea, cand sunt semnate doua tratate esentiale in crearea unei comunitati economice:
- anul 1951, cand se semneaza, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea Economica a Carbunelui si a Otelului (la care participa 6 tari: Franta, Germania, Italia, Belgia,
Olanda, Luxemburg);
- anul 1957, cand se semneaza, la Roma: Tratatul privind crearea Comunitatii
Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Tratatul privind crearea Comunitatii
Economice Europene (CEE).
Astfel, Tratatul de la Roma a pus in functiune un mecanism de cooperare economica, care ulterior a necesitat o coordonare a activitatii monetare.
Obiectivele CEE, catre care a fost orientata intreaga politica comunitara au vizat:
• realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protectii comune tarifare fata de terti;
• realizarea libertatii de circulatie a capitalurilor, a fortei de munca si a serviciilor;
• realizarea unei politici comunitare in domeniul agriculturii.
Integrarea monetara in cadrul SME este initiata prin mecanismul „sarpelui monetar”,
(1972), continuata cu infiintarea SME (in 1979) si urmata de procesul infiintarii monedei unice
EURO, cu incepere din anul 1993.
Sarpele monetar
Acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale monedelor s-au modificat de la ± 1% la ± 2,25%, n-a asigurat decat o stabilitate limitata a ratelor de schimb.
Daca o moneda se afla la limita superioara, in timp ce o alta se afla la limita inferioara (respectiv, moneda este la nivelul „plafon” sau la nivelul „planseu”) rezulta ca cele doua monede
inregistreaza o abatere a cursului de 4,5 % vis a vis de definitia oficiala. Daca o moneda care se afla la nivelul plafon trece la nivelul planseu, in timp ce o alta moneda urmeaza o traiectorie inversa, rezulta ca ecartul ajunge la 9%.
• Sa presupunem ca definitia oficiala a francului francez corespunde egalitatii: 1 $ = 5,5
FF, in timp ce definitia marcii corespunde egalitatii 1 $ = 2 DM. Se poate deduce astfel ca:
5 ,
5
FF
75 ,
2
DM
1 =
= .
2
• Practicarea marjelor de fluctuatie de ± 2,25% are ca efect situarea francului la nivelul sau cel mai scazut atunci dolarul valoreaza: 5,5 + (5,5 × 0,0225) = 5.623 FF. De asemenea, francul inregistreaza cel mai bun nivel al sau, atunci cand dolarul valoreaza:
5,5 -; (5,5 × 0,0225) = 5,376 FF.
Marca cunoaste cel mai bun curs al sau, atunci cand dolarul valoreaza:
2 -; (2 × 0,0225) = 1,955 DM, si cel mai scazut nivel al cursului este atunci cand dolarul reprezinta:
2 + (2 × 0,0225) = 2,04 DM.
623 ,
5
Daca se determina cursul DM fata de FF se poate constata ca
FF
876 ,
2
DM
1 =
= .
955 ,
1

Comparativ cu situatia precedenta, cursul DM exprimat in functie de FF s-a modificat cu:
75 ,
2
876 ,
2 =
%
58 ,
4
100
×
75 ,
2
• Daca FF se apreciaza pana la nivelul maxim autorizat de sistem, rezulta ca dolarul reprezinta: 5,5 -; (5,5 × 0,0225) = 5,376 FF.
In acelasi timp, daca marca urmeaza o traiectorie inversa, in sensul deprecierii, rezulta ca dolarul valoreaza:
2 + (2 × 0,0225) = 2,044 DM.
In acest caz, 1 DM reprezinta FF
FF
376 ,
5 = .
62 ,
2
045 ,
2
Trecand de la 2,876 FF la 2,62 FF, rezulta ca nivelul cursului marcii, exprimat in franci, a inregistrat o diminuare de 8,9%. In cazul invers, cel in care, cursul trece de la 2,62 FF la
2,876 FF, cursul DM fata de FF, cunoaste o crestere de: 9,7 %.
Amploarea acestor fluctuatii poate fi redata grafic, prin analiza situatiilor observate in momentele t1 si t2, ceea ce permite explicarea vointei tarilor europene de a restrange marjele de fluctuare.
Cursul $
+2,25%
Curs declarat
-2,25%
DM FF
FF DM Curs plafon al $
Curs planseu al $ t1 t2
Sarpele in tunel
Curs plafon
2,25%
Curs declarat
2,25
Curs planseu

• La data de 21 martie 1972 Consiliul de ministri al CEE decide reducerea marjelor de fluctuatie ale monedelor europene la jumatate fata de ceea ce se autorizase in 1971. Aceasta rezolutie, a fost urmata de un acord intre Bancile Centrale Europene, semnat la Bale, la data de
10 aprilie 1972, moment la care se infiinteaza „sarpele monetar”. Denumirea este data de imaginea evolutiei cursului monedelor europene.
Acestea formeaza, in evolutia lor, o linie ondulata („un sarpe”) care se incadreaza intr-un tunel ce reprezinta marjele de fluctuatie autorizate de sistemul monetar international. Tunelul dispare cu incepere din martie 1973, cand marjele de fluctuatie vis a vis de dolar inceteaza sa existe, odata cu trecerea la fluctuatia libera a monedelor.
Acest sistem de fluctuare a monedelor a avut doua fo rme:
- sarpele in tunel (24.04.72 -; 11.03.73)
- sarpele fara tunel (12.03.73 -; 12.03.79
Sarpele in tunel se caracterizeaza printr-o fluctuare a monedelor europene fata de $ SUA si intre ele, in anumite limite, respectiv: ± 2,25% fata de $ si ± 4,5 % intre ele. Astfel, exista doua tipuri de marje fata de $ : inferioara si superioara, care formeaza un tunel, iar in interiorul acestuia exista o banda de fluctuar e a cursurilor de schimb ale monedelor europene.
Atunci cand cursul de piata al unei monede se apropie de limitele stabilite este necesara interventia Bancii Centrale prin vanzarea sau cumpararea de devize cerute sau oferite ex cedentar.
Sarpele in tunel a fost afectat de practica speculativa a detinatorilor de $ care au incercat sa se debaraseze de moneda americana pentru a cumpara aur pe piata libera de la Londra.
In aceste conditii, tarile europene au eliminat obligatia mentinerii unei limite de fluctuatie fata de $ american, dar mentin acelasi nivel de fluctuatie intre monedele europene (± 4,5%).
In decursul perioadei in care a functionat, mecanismul „sarpelui” monetar a cunoscut perioade dificile.
In iunie 1972, de exemplu, lira sterlina abandon eaza acest mecanism. Marea Britanie n-a putut sa mentina cursul monedei sale, datorita riscului de epuizare a rezervelor de schimb.
Coroana daneza paraseste „sarpele monetar”, dar este reintegrata la finalul anului 1972. Lira italiana iese definitiv din sistem in 1974, iar francul se retrage si revine in ianuarie 1974, respectiv iulie 1975.
• Sarpele monetar nu a asigurat stabilitatea dorita nici pentru monedele care au ramas fidele sistemului. Marca germana a fost reevaluata de 4 ori: guldenul olandez a facut obiectul a doua reevaluari, iar francul belgian a fost reevaluat o singura data.
In acest mod, se poate explica de ce in anul 1979, tarile europene incearca o alta modalitate de asigurare a stabilitatii monetare, cu ajutorul unui nou sistem.
2. Crearea Sistemului Monetar European; principii si functionare
Dificultatile „sarpelui monetar” au condus autoritatile monetare europene spre cautarea unei zone de stabilitate monetara. Consiliul European de la Copenhaga, din 7 -; 8 aprilie 1978, si cel de la Breme din 6 -; 7 iulie, acelasi an, au tr asat liniile unui nou sistem. Acestea au fost adoptate de Consiliul European d e la Bruxelles, in decembrie 1978, iar punerea in aplicare a fost decisa la 12 martie 1979. La sistem au aderat Franta, Germania, Belgia, Italia, Danemarca,
Olanda, Luxemburg si apoi Anglia.
Functionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o moneda ECU si pe definirea cursurilor pivot ale monedelor, fata de ECU, precum si pe un mecanism de interventii pe piata valutara.
• Denumirea monedei ECU provine de la denumirea engleza Eu ropean Currency Unit si evoca o moneda franceza veche conf ectionata din aur, care a circulat in Franta, in secolul al
XIII-lea si care era rezervata numai marilor demnitari.

• Moneda ECU era construita pornind de la un cos de monede al tarilor participante la sistem iar ponderea fiecareia in definirea ECU depindea de nivelul PIB al fiecarei tari si de volumul schimburilor comerciale.
• Caracterul fix al mecanismului de schimb era asigurat prin stabilirea unui curs central denumit „pivot”, intre fiecare moneda si ECU. Marja de fluctuare intre monede pe de o parte si
intre acestea si ECU era de ± 2,25%.
• Lira italiana a beneficiat de o marja de fluctuatie de ± 6% p ana in ianuarie 1990. Lira sterlina a acceptat sa participe la mecanismul de schimb in octombrie 1990, iar escudo-ul portughez, in aprilie 1992.
Mecanismul de schimb. Tarile care participau la mecanismul de schimb trebuiau sa defineasca valoarea propriei monede in raport cu toate monedele ce apartineau sistemului.
Intrucat cursurile oficiale erau definite pe o baza bilaterala, o tara care atingea limitele marjei de fluctuare, antrena interventia a doua ban ci centrale, pentru a evita ecartul excesiv: banca proprie si banca tarii a carei moneda se aprecia sau se deprecia in raport cu moneda nationala.
Capacitatea de interventie a bancilor era sustinuta de facilitatile de credit intre bancile centrale; fiecare se putea imprumuta sume nelimitate de la celelalte banci, cu un termen de rambursare de 75 zile.
Bancile centrale, puteau, de asemenea, sa utilizeze pentru operatiile dintre ele sumele in
ECU pe care le primeau de la FECOM, in schimbul depozitelor constituite la acest fond.
• Creat, in 1973, Fondul european de cooperare monetara (FECOM) a constituit un organism de compensare multilaterala intre bancile centr ale europene, prin acordarea de credite pe termen scurt. Contributia bancilor centrale la fond era reprezentata de 20 % din rezervele in aur si $ ale tarilor respective.
Interventia bancilor centrale in cadrul SME se declansa in momentul in care o moneda atingea 75% din ecartul maxim autorizat, in raport cu definitia oficiala. Acest nivel de interventie a fost desemnat cu termenul de prag de divergenta, sau semnal de alarma.
• Functionarea sistemului a fost afectata de speculatiile care s-au manifestat in anii 1992 si 1993. In septembrie 1992 lira italiana si lira sterlina parasesc sistemul, iar ulterior escudo-ul si peseta.
Slabiciunile SME au fost evidentiate de efectele reunificarii germane; marca germana, al carei curs a crescut foarte mult in raport cu toate monedele europene, dar si fata de dolarul SUA a fost „beneficiara”, pe termen scurt, a crizei monetare amintite. In vara anului 1993, atacurile contra francului francez au condus la incercari de salv are ale SME prin largirea marjelor de fluctuare la ± 15%. In acest mod nu se mai putea vorbi de o fixitate a cursurilor de schimb intre monedele europene.
• Sistemul monetar european s-a caracterizat printr-o superioritate, comparativ cu mecanismul „sarpelui valutar”, prin posibilitatea de realiniere a cursului si prin interventia fondului FECOM, in sustinerea cursurilor.
Totodata, s-a procedat la reconsiderarea raportului dintre ECU si $, de fiecare data cand necesitatile au impus asemenea redefiniri.
De exemplu in perioada aprilie 1986 -; ianuarie 1987, cursul ECU fata de $ s-a modificat astfel:
- 1 ECU = 0,77846 $ (pana in aprilie 1986)
- 1 ECU = 0,900139 $ (aprilie -; august 1986
- 1 ECU = 1,01564 $ (august -; ianuarie 1987)
- 1 ECU = 1,08643 $ (dupa ianuarie 1987).

Moneda ECU; cursul pivot si marjele de fluctuare
Inca de la infiintare, ECU a fost unitate de cont si a reflectat media puterilor de cumparare ale monedelor utilizate.
Fiecare tara membra putea stabili, in raport de puterea de cumparare a monedei sale, un curs fata de ECU, denumit curs central.
Din compararea a doua cursuri centrale rezultau cursuri pivot bilaterale, fiind in acelasi timp cursuri oficiale in sistem. Cursurile efective, de piata, puteau fluctua f ata de cursul pivot, ajustat cu ± 2,25%. Valoarea exacta a ECU se determina zilnic de catre o comisie special desemnata in acest sens.
Ponderea monedelor in cazul ECU a fost reconsiderata, de regula, la 5 ani.
In tabelul urmator se prezinta ponderile in ECU ale monedelor, in diferite momente, de la
infiintare, pana in 1994, evidentiindu-se si momentele de intrare sau iesire din sistem a unora dintre ele.
Co mpozitia ECU
Curs central
Moneda componenta13.03.1979 17.09.1984 21.09.1989 08.10.1990 17.03.1994 fata de
ECU/1 994
DM
33 % 32,5 30,5 30,36 32,32 % 1,9496
FF 19,8 % 19,8 19,4 19,33 20,27 % 6,5388
£
13,3 % 15 12,112,6 11,45 % 0,7867
Lira italiana 9,5 % 10,2 9,9 9,87 7,96 % 1793,19
Gulden olandez 10,5 % 10,1 9,6 9,87 10,13 % 2,1967
Franc belgian 9,6 % 8,5 8,1 8,09 8,30 % 40,2123
Coroana daneza 3,1 % 2,7 2,5 2,52 2,62 % 7,4367
£ irlandeza1,1 % 1,2 1,11,11 1,07 % 0,8086
Drahme grecesti
0,8 0,70 0,51 % 264,513
Peseta spaniola
5,2 5,15 4,34 % 154,250
Escudo portughez
0,8 0,78 0,70 192,854
100 % 100 % 100 % 100 % 100 % 100 %
• Moneda ECU a fost utilizata ca unitate de cont, de catre institutiile comunitare in urmatoarele scopuri: pentru stabilirea bugetului; pentru exprimarea tarifelor vamale; pentru stabilirea prelevarilor si a altor varsaminte intracomunitare.
In operatiile bancare ECU a fost utilizat pentru constituirea depozitelor private sau publice.
In cadrul SME, ECU a indeplinit 4 functii, astfel: moneda efectiva in mecanismul de schimb al SME; baza de calcul a paritatilor celorlalte monede; baza de referinta in mecanismul de interventie si de credit; instrument de reglare a soldurilor creditoare si debitoare, intre autoritatile monetare.

Marjele de fluctuare si evolutia in timp
Marje de fluctuare
+15%
+2,25%
Curs pivot
-2,25%
-15% t1 =1993 Timp
Graficul ilustreaza decizia adoptata in 1993, prin care se procedeaza la largirea marjelor de fluctuar e la ± 15%.
3. Integrarea monetara europeana
3.1. Etape ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene
Istoricul monedei unice
Primele eforturi pentru crearea unei monede internationale in Europa au aparut in 1800.
Moneda germana Zollverein a fost introdusa in 1834, iar celelalte monede germane s-au unit in actuala marca, in 1873.
• Uniunea Monetara Latina a fost creata in 1865 si a durat pana in 1914, incluzand
Franta, Belgia, Elvetia si Italia. Fiecare tara a consimtit baterea unei monede unice standard care sa fie acceptata ca mon eda legala in fiecare din statele membre. Monedele erau raportate la aur, fiecare avand o valoare standard, iar pentru transformarea unei monede intr-alta era nevoie de raportarea acesteia la aur. Rezultatul a fost eliminarea fluctuatiilor cursurilor dintre cele mai importante valute, intre 1870 si 1914 cand primul Razboi Mondial a dus la suspendarea convertibilitatii.
Cu toate incercarile de a stabiliza sistemul financiar international, nu s-au obtinut succese decat pe termen scurt. Ratele de schimb fluctuante au inlocuit sistemul ratelor de schimb fixe.
Au fost si alte eforturi de a forma o Uniune Monetara, dupa al doilea Razboi Mondial, dintre acestea remarcandu-se doua incercari cu rezultate semnificative:
• atunci cand o tara mica a preluat moneda unei tari mai mari, si
• atunci cand mai multe tari au renuntat la controlul asupra politicii lor monetare in favoar ea unei banci centrale supranationale. Ca exemplificare, Belgia si Luxemburg au avut aceeasi moneda cu incepere din 1944.

In concluzie, evenimentele monetare au evidentiat o continua dorinta de ader are la o singura moneda, atunci cand din punct de vedere economic si politic sunt indeplinite toate conditiile, intrucat avantajele de a avea o singura moneda sunt mai mari decat costurile.
• Cu Raportul Dellors din 1988, s-a inceput indreptarea spre o Uniune Monetara in
Europa. Aceasta a fost punctul de pornire al Tratatului de la Maastricht, semnat in 1992, care a stabilit programul de orientare spre o moneda unica in cepand cu 1 ianuarie 1999.
Sporirea dimensiunilor miscarilor de capital intre tarile membre ale SME s-a dovedit incompatibila cu stabilitatea ratelor de schimb. Astfel, in aprilie 1988, Consiliul European solicita unui Comitet pentru studiu, prezidat de Jacque Delors, sa „studieze si sa propuna etapele concrete necesare pentru infaptuirea unei uniuni economice si monetare”.
µ• Raportul Delors a prezentat mai multe solutii a) • O prima solutie consta in mentinerea in sistem a unor diferite monede nationale, intre care sa se stabileasca raporturi de schimb, definitiv fixe. b) • Alta solutie propunea ca alaturi de monedele nationale, sa fie utilizata o moneda comuna pentru ansamblul tarilor membre. Aceasta a fost pozitia Marii Britanii care considera ca monedei ECU i-ar putea reveni un astfel de rol. c) • Intr-o a treia solutie, s-a optat pentru moneda unica.
Astfel, din raportul Delors se retine a 3-a solutie potrivit careia infaptuirea monedei unice trebuie sa se realizeze in urmatoarele 3 etape:
• prima etapa isi propune ca obiectiv „sporirea performantelor economice si monetare in cadrul institutional existent”. In ceea ce priveste domeniul monetar, obiectivul consta in realizarea unificarii pietelor finan ciare si accentuarea coordonarii politicilor monetare;
• a doua etap a viza realizarea coordonarii politicilor economice si infiintarea unor noi institutii europene, dintre care, Sistemul European al Bancilor Centr ale (SEBC);
• pentru cea de a treia etapa, s-a prevazut trecerea la paritati fixe, transferarea competentelor ban cilor centrale catre SEBC si infiintarea monedei unice.
Acordul de la Maastricht
In decemb rie 1991 la Maastricht (in Tarile de Jos) se desfasoara o intalnire europeana la care se formuleaza termenii noului tratat. Prin acest tratat, care a intrat in vigo are de la 1 noiembrie 1993 este introdus un nou con cept, cel de „Uniune Europeana” (UE), care reuneste. a) Comunitatea Europ eana b) Cooperarea in materie de politica externa si securitate c) Cooperarea in domeniul politicii interne si de justitie
Tratatul cuprinde 2 p arti:
• o parte consacrata realizarii uniunii economice si monetare
• o parte consacrata realizarii uniunii politice.
Principalele obiective economice pentru introducerea uniunii monetare sunt:
• sporirea stabilitatii internationale -; euro si dolarul intra in competitie, iar cea mai stabila dintre ele va fi preferata in tranzactiile internationale;
• diminuarea variabilitatii si incertitudinii ratelor de schimb implica o alocare mai eficienta a resurselor in cadrul uniunii;
• reducerea costurilor de tranzactionare (nu mai sunt antrenate costuri legate de conversiune sau acoperirea riscului de schimb);
• imbunatatirea competitivitatii;
• sporirea stabilitatii interne -; (de exemplu, va exista doar o singura rata a inflatiei) comparativ cu 15, cat repr ezinta numarul tarilor membre ale SME;

• scaderea anticipata a ratelor dobanzilor si inflatiei.
Printre actorii acestui scenariu se numara si agentii economici, respectiv firmele.
Introducerea euro are efecte considerabile pentru managementul acestora, iar strategiile adoptate si masurile luate urmaresc pregatirea pentru faza finala a uniunii economice si monetare. Pe de alta parte, sunt antrenate costuri care trebuie comparate cu avantajele care deriva din utilizarea monedei unice. Locul agentilor economici in realizarea uniunii monetare poate fi identificat pe baza elementelor din urmatorul plan:
Etape si masuri adoptate
- lista participantilor la UEM
- instruirea SECB si a BCE
- productia de bancnote si monede
- adoptarea cadrului legal complet
- structuri nationale de indrumare
Inceputul fazei
(inceputul lui 1998)
Faza A
Lansarea
UEM
- planuri de transformare a comunitatii bancare si financiare
- fixarea ratelor de conversie
- euro devine o moneda de drept
- BCE conduce politica monetara si valutara
- piata monetara, internationala, de capital si valuta in euro
- bancile si institutiile financiare continua transformarea
Inceputul fazei
(01.01.1999)
Faza B
Startul
UEM
- operatorii publici si privati, altii decat bancile incep transformarea cand si cum doresc
- se introduc bancnotele si monedele euro
- bancile au terminat transformarile
- sunt retrase bancnotele si monedele nationale
Faza C
Moneda unica utilizata
Inceputul fazei
(01.01.2002)
- operatorii publici si privati definitiveaza transformarea
• Dupa cum se observa din tabelul prezentat, operatorii publici si privati au inceput transformarile, dupa 1 ianuarie 1999, fiind nevoiti sa definitiveze operatiunile in maximum 6 luni de la inceputul ultimei faze.
Comunitatile de afaceri beneficiaza de asemenea, de pe urma eliminarii riscului de schimb si a imbunatatirii functionarii pietei interne.
Pentru indeplinirea obiectivelor s-a prevazut realizarea Uniunii Economice si
Monetare in 3 etape:
1) prima etapa 1990 -; 1993, a presupus adoptarea de masuri pentru liberalizarea miscarii capitalurilor si punerea bazelor unei politici de convergenta in materie de stabilitate a preturilor si gestiune sanatoasa a finantelor publice.
2) etapa a II-a: 1994 -; 1998, a fost caracterizata prin infiintarea unor institutii premergatoare Bancii Centrale Europene. Astfel, a fost creat Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, cu scopul de a intari cooperarea intre bancile centrale si de a asigura coordonarea politicilor monetare. In cadrul IME a fost infiintat un Comitet Monetar, care a supravegheat situatia monetara si financiara a tarilor membre.
3) a 3-a etapa a inceput de la 1 ianuarie 1999. Institutul Monetar European a fost desfiintat si transformat in Banca Centrala Europeana. S-a infiintat si Sistemul European al
Bancilor Centrale.
• Admiterea statelor la cea de a 3-a etapa a fost conditionata de ind eplinirea unor criterii de convergenta, astfel:
1) rata inflatiei sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratei inflatiei a celor mai bune 3 tari membre ale U.E. cu cele mai stabile preturi;

2) deficitul bugetar sa nu depaseasca 3 % din P.I.B.-ul fiecarei tari;
3) datoria publica a tarii respective sa nu depaseasca 60 % din P.I.B.-ul acesteia;
4) rata dobanzii nu trebuie sa fie mai mare de doua puncte procentuale fata de media pe termen lung a primelor trei state performante in acest domeniu;
5) rata de schimb nu trebuie sa depaseasca marjele normale (± 2,25 % fata de ECU), prevazute in cadrul SME. Trebuie ca moneda nationala sa fie integrata in SME de cel putin doi ani.
Modul de indeplinire de catre statele U.E. a criteriilor de convergen ta stipulate in
Tratatul de la Maastricht, pentru anul 1997, se prezinta astfel:
Tara Inflatia Deficit public
Datorie publica
SME Dobanda
(% din P.I.B.)
(% din P.I.B.)
Belgia 1,6 3,3 130,6 da 6,7
Danemarca 2,2 1,4 70,2 da 7,4
Germania 1,3 4,0 60,8 da 6,3
Grecia 8,4 7,9 110,6 nu 15,1
Spania 3,8 4,4 68,7 da 9,5
Franta2,1 4,0 56,4 da 6,6
Irlanda 2,11,6 74,7 da 7,5
Italia 4,7 6,6 123,4 nu 10,3
Luxemburg 1,3 - 0,9 7, da 7,0
Olanda 1,2 2,6 78,7 da 6,3
Austria 1,7 4,3 71,7 da 6,5
Portugalia 3,0 4,0 71,7 da 9,4
Finlanda 0,9 3,3 61,3 da 7,4
Suedia 1,6 3,9 78,1 nu 8,6
Marea Britanie 3,0 4,6 56,3 nu 8,0
U.E. 2,7 4,4 73,5 - 7,6
Referinte 2,6 3,0 60 da 8,7
Datele din tabel evidentiaza urmatoar ele asp ecte:
• Statele care au indeplinit cerintele impuse au fost: Germania, Franta, Italia, Spania,
Belgia, Austria, Portugalia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg.
• Suedia, Marea Britanie, Danemarca si Grecia nu au aderat la Uniunea Europ eana
Monetara in faza initiala, iar Grecia, desi nu a indeplinit criteriile de convergenta, face eforturi ca acestea sa fie indeplinite in anul 2001.
• Conform unui protocol anexat la Tratatul de la Maastricht, Marea Britanie beneficiaza de clauza de optiune, conform careia poate tr ece la cea de a treia etapa atunci cand considera ca e cazul.
• Cazul Danemarcei este special, intrucat in iunie 1992, prin referendumul organizat, populatia si-a exprimat dezacordul cu privire la acest tratat. In urma refuzului, Consiliul
European a luat act de neparticiparea acestei tari.
Alte state, precum Cehia, Polonia, Ungaria, Estonia, Slovacia si Cipru sunt avute in vedere pentru largirea U.E., pana la integrarea completa in U.E.M., intrucat moneda EURO
indeplineste un rol important in economia acestor state.
3.2. Rolul Bancii Centrale Europene si al Sistemului European al Bancilor Centrale
Banca Centrala Europeana (BCE) infiintata cu incepere de la 1 ianuarie 1999 are rolul de a sprijini politicile economice ale Comunitatii Europene, prin actiuni in urmatoarele directii:
• implementeaza politica monetara a Comunitatii;
• detine si administreaza rezervele oficiale ale statelor membre;

• promoveaza un sistem de plati eficient;
• contribuie la supravegherea prudentiala a institutiilor de credit din tarile membre;
• autorizeaza emiterea de bancnote in cadrul Uniunii Europene, astfel incat numai bancnotele emise de BCE si bancile centrale nationale sa aiba caracter oficial.
Crearea Bancii Centrale Europene, ca institutie, internationala, cu un statut unic, este considerata un moment semnificativ in evolutia organizarii monetare internationale, fiind integrata in grupele institutiilor financiare internationale puternice, precum FMI, BRI, Sistemul
Federal de Rezerve al SUA.
In cadrul politicii monetare comunitare, BCE nu are pozitia de autoritate care emite regulamente privind functionarea bancilor si a altor institutii financiare.
BCE nu actioneaza ca imprumutator de ultim rang pentru bancile din Uniunea
Europeana, acesta fiind un rol care revine b ancilor centrale ale tarilor membre.
• De asemenea, BCE nu are responsabilitatea cursurilor de schimb ale monedei EURO, pozitia acesteia fiind mai mult consultativa in domeniul respectiv. Pentru sprijinirea EURO si mentinerea cursurilor monedelor in limitele stabilite de Consiliul de Ministri ai U.E., Banca
Centrala Europeana utilizeaza instrumentele monetare si valutare adecvate.
• Misiunea de baza a B.C.E. o constituie stabilitatea preturilor, pentru indeplinirea acestui obiectiv putand fi utilizate instrumente diferite de la o tara la alta.
Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) este constituit din Banca Centrala
Europeana si bancile centrale nationale ale statelor membre.
Principalele sarcini si atributii ale Sistemului Bancilor Centrale constau in urmatoarele:
- definirea si implementarea politicii monetare a Uniunii Monetare;
- conducerea op eratiunilor de schimb valutar;
- detinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale tarilor membre;
- realizarea operatiunilor din sistemele de plati.
Instrumentele politicii monetare, utilizate in vederea indeplinirii obiectivelor politicii monetare, de catre SEBC, pot fi clasificate astfel:
- facilitatile permanente;
- operatiuni ordinare;
- operatiuni de refinantare pe termen lung;
- operatiuni structurale si de reglaj fin;
- sistemul rezervelor obligatorii.
Facilitatile permanente constituie instrumente utilizate de catre SEBC in relatiile cu bancile centrale si institutiile de credit din fiecare tara si constau in:
- credite si depozite pentru 24 ore.
Pozitia bancilor nationale f ata de SEBC este evidentiata prin intermediul sistemelor nationale de compensari si prin sistemul de plati si compensari unificate TARGET.
Bancile centrale au pozitii debitoare sau creditoare fata de sistemul de compensari, pe perioade scurte de timp de 24 ore, nivelul dobanzii practicat fiind scazut, ceea ce asigura stabilitate si simetrie acestor operatiuni.
Operatiunile ordinare constau in operatiuni de refinantare, saptamanale. In functie de solicitarile bancilor centrale nationale, se pot acorda credite in mod diferentiat, cu dobanda fixa sau variabila, pe termen de maxim doua saptamani.
Operatiunile de refinantare pe termen lung se concretizeaza in operatiuni desfasurate lunar, ceea ce permite obtinerea de credite pe terme se 3 luni. Beneficiarii acestor tipuri de credite sunt bancile de mai mica dimensiune, iar nivelul dobanzii practicate, este, in general, variabil.
In scopul asigurarii unui nivel constant al lichiditatii bancare la nivelul bancilor centrale nationale, se realizeaza operatiunile structurale care constau in urmatoarele: achizitia si

vanzarea de titluri, garantarea de credite, cumpararea si vanzarea portofoliului de efecte publice prin operatiunea de pensiune (primiri in pensiune).
Operatiunile de reglaj fin sunt efectuate de catre cele mai active banci de pe piata mondiala, si constau in: operatiuni de pensiune, operatiuni swap in valuta, garantarea de credite.
Astfel, aceste operatiuni reprezinta o forma de sprijinire operativa si oportuna a bancilor centrale nationale.
Pentru a asigura existenta unor rezerve de lichiditati permanente ale bancilor centrale nationale, un alt instrument al politicii monetare il constituie sistemul rezervelor obligatorii, cu efecte favorabile asupra intregului sistem bancar european.
In exercitarea functiunilor si a sarcinilor, BCE si bancile centrale nationale nu trebuie sa urmeze instructiuni venite din partea altor institutii ale Comunitatii sau de la guvernele statelor membre.
Autoritatea bancii Centrale Europene1
Crearea unei noi institutii internationale aduce in discutie problemele autoritatii, inteleasa ca „dispozitie relationala”, in cadrul careia capacitatea de comanda este legitimata de catre aceia care se supun.
Autoritatea institutionala a BCE nu poate fi aco rdata sau oferita, ci se constituie in cadrul relatiilor din cadrul Uniunii Europene. In acest sens, prezinta importanta institutiile si comunitatile cu care BCE intra in relatii reciproce si care pot fi grupate in urmatoarele doua categorii: institutii publice, precum guvernele statelor membre, participantii la Sistemul
European al Bancilor Centrale, organisme ale Uniunii Europene, institutii internationale; comunitatile de afaceri si financiare din Europa, precum si grupuri ale societatii civile.
Colaborarea dintre BCE si sistemul bancar financiar al tarilor membre este necesara in vederea dobandirii autoritatii datorita urmatoarelor corelatii:
- instrumentele politicii monetare devin operabile prin activitatea sistemului financiar si bancar;
- in anumite situatii, bancile centrale nationale trebuie sa-si fundamenteze deciziile pe informatii complete, corecte si in interesul sistemului financiar.
Pentru impunerea autoritatii in randul comunitatilor si al institutiilor din cadrul Uniunii
Europene, BCE trebuie sa practice o politica transparenta, sa utilizeze un mix de politici monetare si sa inregistreze rezultate pozitive.
Indeplinirea obiectivului major al Bancii Centrale Europene, cel de stabilizare a preturilor se realizeaza prin actiuni concrete in urmatoarele domenii:
- politica valutara;
- agregatele monetare;
- mentinerea inflatiei in parametrii normali.
Stabilitatea preturilor constituie, de asemenea, un obiectiv declarat al bancilor centrale nationale. In vederea indeplinirii acestui deziderat, unele tari au creat premisele legale pentru cresterea independentei bancii centrale. Studiile econometrice au evidentiat ca rata medie a inflatiei si fluctuatiile acesteia inregistreaza niveluri scazute in cazul asigurarii independentei bancii centrale.

Pentru ex primarea gradului de independenta al bancii centrale au fost stabilite principii organizatorice si au fost adoptate criterii, astfel: existenta unor garantii statutare ale independentei bancii centrale; precizarea in statut a pozitiei de independenta a bancii; durata fun ctiei de guvernator;

1 Cezar Basno, Nicolae Dardac -; Integrarea monetara bancara europeana, EDP, 1999

dependenta b ancii centrale fata de actiunile guvernamentale; includerea sau nu in structurile de conducere a unor functionari guvernamentali.
Independenta BCE ca si a SEBC in aplicarea politicii monetare, in mod autonom fata de politica Parlamentului European, permite asigurarea unui control central asupra inflatiei. Pentru ca BCE sa fie o institutie independenta, sunt adoptate masuri si aplicate principii cu privire la personalul bancii, conditiile de numire si demitere, durata mandatului, statutul ulterior al specialistilor.
BCE si SEBC isi mentin independenta actiunilor desfasurate in raport cu factorul politic, iar in aplicarea politicii monetare urmaresc respectarea urmatoarelor principii:
- descentralizarea, care semnifica rolul fiecarei banci centrale nationale in infaptuirea politicii monetare unice;
- accesul egal al solicitantilor la moneda bancii centrale, ceea ce semnifica eliminarea limitelor in operatiunile de refinantare bilaterala, in conditii avantajoase ale ratei dobanzii si realizarea operatiunilor de open market prin actiunea unui numar mare de parteneri;
- continuitatea in aplicarea instrumentelor politicii monetare si alegerea celor mai eficiente pentru tarile membr e, in vederea armonizarii si utilizarii generalizate;
- utilizarea unor rate ale dobanzii pe termen scurt, unice si unificarea pietei monetare prin conducerea unica a operatiunilor.
Derularea operativa si in siguranta a platilor in tarile membre ale Uniunii Europene, se realizeaza printr-un sistem de plati si compensare integrat, pentru toate operatiile interbancare, denumit TARGET. Acest sistem asigura transferul expres, automatizat, in timp real si functioneaza sub supravegherea Bancii Centrale Europene. Sistemul TARGET implica existenta la nivelul fiecarei tari a unor sisteme de compensari brute in timp real.
Importanta sistemului de compensare in timp real, deriva din inregistrarea platilor in timp real, respectiv inregistrarea sumelor in contul bancilor beneficiare, in momentul efectiv al operarii si dispunerea imediata d e acestea.
4. Moneda EURO si efectele acesteia
Lansarea monedei EURO
• Reuniunea de la Madrid, din decembrie 1995 a adoptat denumirea monedei unice
„EURO” care inlocuieste vechea moneda comuna ECU.
Calendarul tehnic de lansare a monedei EURO a prevazut urmatorii pasi: faza I: la inceputul anului 1998 au fost selectionate din cele 15 tari membre UE, acelea care au indeplinit criteriile de convergenta, pentru anul '97. faza a II -a: de la 1 ianuarie 1999, odata cu inceperea activitatii Bancii Centrale
Europene, s-au stabilit ratele de schimb intre EURO si devizele tarilor care au aderat. Moneda
EURO este introdusa in paralel cu monedele nationale; initial, EURO este admisa doar ca moneda scripturala; platile cash continua sa se realizeze in monedele nationale. EURO se utilizeaza si in cadrul imprumuturilor publice. faza a III-a: va debuta la 1 ianuarie 2002 si se prevede punerea in circulatie a biletelor si a monedelor EURO, care vor circula paralel cu monedele nationale timp de 6 luni. faza a IV-a: se va derula dupa 1 iulie 2002, cand EURO va deveni singurul mijloc de plata.
Introducerea monedei EURO de la 1 ianuarie 1999 a fost precedata de adoptarea
Regulamentului 1103/97, prin care s-au prevazut dispozitiile referitoare la inlocuirea ECU cu
EURO, astfel:

• de la 1 ianuarie 1999, toate r eferirile la ECU, utilizate in contracte si alte instrumente juridice au fost inlocuite cu EURO, utilizandu-se pentru conversie, raportul 1/1 (1 ECU =
1 EURO);
• au fost stabilite rapoartele fixe de schimb, valabile de la 1 ianuarie 1999;
• au fost definite regulile de rotunjire.
Cursurile de schimb valabile la 1 ianuarie 1999, pentru cele 11 monede participante la mecanismul european al ratelor de schimb se prezinta astfel:
1 EURO = 1,955830 DM
1 EURO = 6,559597 FF
1 EURO = 40,33990 Fr belg
1 EURO = 40,33990 Fr lux
1 EURO = 166,386 pesetas
1 EURO = 200,482 escudo
1 EURO = 0,787564 lire iralandeze
1 EURO = 1.936, 27 lire italiene
1 EURO = 2,203710 guldeni olandezi
1 EURO = 13, 7603 silingi austrieci
1 EURO = 6,559570 marci finlandeze
Cursul de schimb fata de $ s-a stabilit la 1 EURO = 1,170 $
• O data cu introducerea monedei EURO, o noua doband a de referinta pentru piata interbancara europeana EUROLIBOR (Euro London Interbank Offered Rate) a fost stabilita de catre principalii operatori ai pietei financiare din Londr a.
Aceasta dobanda a fost fixata la nivelul 3,25000% pentru o saptamana si o luna, si la
3,20250% la termen de 1 an si a inceput sa fie utilizata pentru reglarea tranzactiilor din 4 ianuarie 1999, prima zi in care moneda EURO a inceput sa cir cule pe pietele monetar -financiare internationale. Eurolibor a fost stabilita la initiativa British Bankers Associtions (BBA) de catre un grup de 16 banci, selectionate conform importantei si experientei pe piata valutara si a produselor derivate de la Londra. Din grupul celor 16 institutii au facut parte banci americane, japoneze si europene.
• Pentru transformarea un ei monede nationale intr-o alta moneda nationala, cea dintai este transformata in EURO, dupa care in cealalta moneda nationala. In EURO suma poate fi rotunjita dar nu la mai putin de trei zecimale. Nu se poate folosi nici o alta metoda de calcul, decat doar in cazul in care se obtine acelasi rezultat.
• Transformarea dintr-o moneda nationala intr-alta este ilustrata pornind de la urmatoarea situatie:
1 EURO = 1,95583 DEM
1 EURO = 6,55957 FRF
100 DEM = 335,38 FRF
De exemplu, daca se doreste aflarea valorii monedei DM exprimata in FF, se procedeaza potrivit algoritmului:
100 DEM/1,95583 = 51,12918 = 51,129 EURO
51,12 EURO × 6,55957 = 335,3842 = 335,38 FRF
100 DEM = 335,38 FRF
Regulile de conversie si rotunjire nu prevad si conversia dintr-o moneda nationala intr-o a treia moneda care nu face parte din UE. Cand se doreste transformarea dintr-o moneda (de

exemplu USD) intr-o moneda nationala (guldenul olandez), atunci conversia ar trebui sa aiba loc
in modul urmator:
Conversia din USD in NLG
Suma exprimata in USD trebuie convertita in EURO prin aplicarea ratei de schimb
USD/EUR. Suma intermediara, exprimata in EURO este apoi transformata in guldeni, folosind ratele de conversie EUR/guldeni.
Conversia din NLG in USD
Suma exprimata in NLG trebuie sa fie convertita in EURO prin aplicarea ratei de schimb guldeni/EURO, dupa care aceasta suma intermediara este transformata in USD folosind rata
EUR/USD.
De exemplu, care este valoarea in guldeni olandezi (NLG) a sumei de 500.000 USD, cunoscand ca raportul de schimb este 1 EURO = 1,05 USD.
• Se transforma suma exprimata in USD in EURO
500.000 USD = 476.190,47 EURO
• Se transforma suma exprimata in EURO in guldeni, potrivit cursului
1 EURO = 2,203710 guldeni olandezi
476.190,47 EURO = 1.049.385,7 guldeni olandezi
Simbolul -; EURO
In februarie 1997, un Comitet Directorial numit Comitetul Monetar a inaintat o propuner e finala cu privire la denominarea si specificatiile tehnice ale monedelor EURO (diametru, greutate, culoare, compozitie etc.). S-a tinut cont, intr-o masura sporita, de cerintele si necesitatile institutiilor si societatilor care vor accepta monedele EURO pentru plati, mai ales in situatia cand platile se fac prin sisteme si echipamente deja existente in functiune. Pentru recunoasterea monedelor EURO a fost necesara includerea unor caracteristici unice.
S-a avut in veder e, de asemenea, luarea tuturor masurilor de siguranta la confectionarea si structurarea monedelor EURO pentru a se evita, intr-o masura ridicata, frauda in conf ectionarea acestor moned e.
Prin Directiva 94/27CE, Consiliul si Parlamentul Europei au stabilit ca prima serie de monede EURO sa includa 8 denominatii, variind de la 1 cent la 2 EURO, cu urmatoarele specificatii tehnice:
Valoare
Diametru
Grosime
Greutate
Forma Culoare Compozitie
(EURO)
(mm)
(mm)
(grame)
2 25,75 1,95 8,5 Rotund - Extern alb
Cu75Ni25
CuNiuZn
- Intern galben
1 23,25 2,125 7,5 Rotund - Extern galben
CuNiuZn
Cu75Ni25
- Intern alb
0,50 24,25 1,69 7 Rotund Galben CuAlZn
0,20 22,25 1,63 5,7 Floare spaniola Galben CuAlZn
0,10 19,75 1,51 4,1 Rotund Galben CuAlZn
0,05 21,75 1,41 3,9 Rotund RosuOtel acoperit cu Cu
0,02 18,75 1,36 3 Rotund RosuOtel acoperit cu Cu
0,0116,25 1,32 2,2 Rotund RosuOtel acoperit cu Cu
Abrevier ea oficiala pentru EURO este EUR. Aceasta a fost stabilita de Or ganizatia
Internationala de Standardizare (International Standard Organisation -; ISO), si este folosita in toate scopurile: financiar, comercial, contabil.
Simbolul grafic pentru EURO arata ca un E rond marcat cu doua linii paralele orizontale.
Simbolul a fost inspirat din litera greceasca epsilon, evocand civilizatia greaca, si din prima litera a cuvantului „Europa”. Cele doua linii paralele reprezinta stabilitatea EURO.

Bancnotele in total sunt 7 EURO bancnote, in diferite marimi si culori, cu valori de 500,
200, 100, 50, 20, 10, si 5 EURO. Designul si grafica lor sunt simbolice pentru arhitectura european a. Desenele nu reprezinta nici un monument real, ex istent. Pe fata bancnotelor se gasesc grafice de ferestre si porti, ca simbol al spiritului de cooperare si deschidere in Uniunea
Europeana. Pe spatele fiecarei bancnote sunt schitate diferite stiluri de poduri, fiecare specific unei anumite perioade, o metafora a comunicarii oamenilor in Europa si cu restul lumii.
Designul final a fost anuntat in decembrie 1996, la Dublin, la Consiliul European. Toate monedele sunt prevazute cu sisteme avansate de securitate.
Monedele -; sunt in numar de 8 cu valori de 2 si 1 EURO, apoi 50, 20, 10, 5, 2, si 1 centi.
Fiecare moneda are o fata identica, reprezentand harta UE, pe un fundal cu linii transversale, la care sunt atasate stelele de pe steagul european. Modelul de pe cealalta fata a monedei poate fi ales de fiecare din cele 11 state membre. De exemplu, un cetatean francez va putea sa-si cumpere
in Berlin un hot-dog cu o moneda EURO avand imprimat chipul regelui Spaniei2.
Efectele introducerii monedei EURO
Multe sectoare ale economiei au trecut la sistemul EURO inca de la 1 ianuarie 1999.
Tot de la aceasta data tranzactiile intre sectorul bancar si bancile centrale se fac in EURO. Toate pietele de capital ale statelor participante isi opereaza operatiile in noua moneda. Guvern ele utilizeaza EURO pentru stabilirea noilor bugete. Cele mai mari firme, au trecut la utilizarea
EURO inca de la inceputul procesului datorita beneficiilor care sunt multiple:
• eliminarea costurilor si a riscului schimburilor internationale;
• transparenta preturilor care duce la o mai buna concurenta cu privire la vanzari si servicii;
• standardizarea contabilitatii si a altor sisteme.
Companiile mici si mijlocii, care sunt de obicei furnizorii companiilor mari, sunt nevoite sa treaca la sistemul EURO pentru a nu-si periclita existenta.
Incepand de la 11 ianuarie 1999 (deoarece a fost nevoie de o saptamana pentru sfarsitul de an si terminarea stocului existent), aproape toate preturile in majoritatea magazinelor si supermarketurilor au fost afisate atat in EURO cat si in vechea moneda nationala. Aceasta serveste la „convertirea publicului” la folosirea monedei unice EURO.
• Asupra sistemului bancar, efectele pot fi evidentiate astfel:
De la 1 ianuarie 1999, majoritatea bancilor ofera posibilitatea clientilor sai de a-si converti economiile in EURO, dar obligativitatea va surveni numai dupa 2002. Posesorul unui cont in EURO poate plati sau poate da ordine de plata in moneda nationala, fara a i se percepe vreun comision. Pentru platile in EURO au fost tiparite noi carnete de cecuri, iar pe langa logo-ul
EURO sunt prevazute si cu o banda magnetica care asigura ca plata se va realiza.
Aceasta inseamna ca un cetatean francez, de exemplu, poate sa plateasca o factura in
Germania in EURO (chiar daca factura este exprimata in DEM), fara a i se percepe comision.
Daca acesta doreste sa plateasca in vechea moneda nationala, sau in DEM, banca va continua in, perioada interimara, sa perceap a comisioane relativ mari, deoarece aceste plati trebuie trecute manual prin sistemul de clearing.
In perioada tranzitiei (1999 -; 2001) agentii economici au posibilitatea alegerii modului de efectuare a platilor in EURO sau in moneda nationala. Dupa 1 ianuarie 2002 insa, toate platile si incasarile vor fi efectuate in EURO. In perioada tranzitiei, bancile sunt obligate sa transforme sumele in moneda ceruta de creditor. Cand o intreprindere are cont bancar doar in moneda

2 „Euro 1998 -; Raport” -; European Comissin, 25.03.1998

nationala, atunci toate ordinele de plata vor fi transformate in moneda nationala. Regulamentul nu prevede prelevarea nici unei taxe si comisioane pentru transformarea sumelor din moneda nationala in EURO si invers.
• Prin moneda unica, politica monetara e transferata la nivel comunitar devenind de competenta Bancii Centrale Europene, absolut independ enta. Politica bugetara va continua sa ramana un instrument conjunctural de politica economica la nivel national. Datorita relatiilor stranse intre politica monetara si cea bugetara, absenta disciplinei bugetare intr-unul sau mai multe state membre ar putea afecta orientarile politicii monetare comune. Se vor putea exercita presiuni asupra Bancii Centrale Europene pentru ca politica monetara sa devina mai flexibila. De aceea, mai intai Tratatul de la Maastricht si apoi pactul dintre state definesc un cod de buna conduita in materie de politica monetara si datorie publica.

Efectele pe plan international ale introducerii monedei unice sunt si mai puternice:
• utilizarea crescanda a monedei unice in cadrul tranzactiilor comerciale, permite reducerea instabilitatii generate de fluctuatiile cursului de schimb;
• posibilitatea emitentilor de moneda de a beneficia de venituri de pe urma sumelor detinute in strainatate (in afara U.E.). Va continua procesul de realocare mai puternica a portofoliilor de active financiare in favoarea titlurilor emise in EURO;
• disparitia necesarului de rezerve in cadrul bancilor centrale nationale pe plan intracomunitar. Se pot realiza economii importante, estimate la 200 miliarde de dolari.
•

Consecintele pentru Estul si Centrul Europei
Pentru tarile din centrul Europei, EURO va deveni o alta moned a straina.
Pe termen mediu, EURO va deveni moneda Cehiei, Ungariei, Poloniei, Estoniei si
Sloveniei. Pentru a ader a la U.E., aceste tari vor tr ebui sa-si convearga economiile la cele din zona EURO, si anume cu privire la inflatie, dobanzi, datorie publica si deficit bugetar.
Tarile din Europa Centrala si de Est sunt preo cupate de efectul introducerii monedei unice europ ene asupra mediilor economice proprii. Insa comparativ cu schimburile economice si politice din ultimii zece ani, lansarea EURO ap are ca o schimbare modesta. Chiar si cele mai avansate state ale Europei nu sunt pregatite sa adopte EURO dupa ce vor deveni membre ale
Uniunii Europene, ci poate doar in urmatorii zece ani dupa aderare.
Cel mai important efect este cel de ajustare al politicii valutare ale unora din tarile estice.
In unele cazuri, rolul jucat de marca germana va fi inlocuit cu cel al EUR O.
Ungaria, care isi lega moneda de un cos valutar cuprinzand 70% DM si 30% $,
inlocuieste marca cu EURO, in cadrul cosului valutar de la 1 ianuarie 1999 si are in vedere o raportare numai la EURO incepand din acest moment.
In schimb, Cehia, care permite coroanei sa varieze intre anumite limite, legand-o informal de marca, nu si-a schimbat politica monetara argumentand ca nu v ede nici un motiv al schimbarii atata timp cat marca ramane in circulatie.
Polonia, care isi lega moneda de un cos format din dolari (45%) si patru monede europene (marca germana -; 35%, lira sterlina -; 10%, francul francez -; 5%, si francul elvetian -;
5%) a inlocuit monedele europene cu EURO de la 1 ianuarie 1999, cu o proportie mai mare decat a dolarului (55%). In viitor, Polonia are in vedere o schimbare prin raportarea numai la
EURO, in vederea unei viitoare integrari in Mecanismul European al ratelor de schimb.
Celelalte state est-europene nu au anuntat schimbari de politica monetara, dar majoritatea au in vedere aranjamente monetare, incepand cu anul 2000. Unii economisti cred ca un efect imediat al lansarii EURO ar fi o crestere a interesului speculativ asupra monedelor din regiune.
Aceasta inseamna ca devine si mai presanta, pentru tarile cu deficit mare al contului curent, reducerea acestora sau cresterea fluxurilor de capital strain si obtinerea imprumuturilor necesare finantarii deficitului. Aici sunt expuse in mod particular -; Romania, Slovacia si Lituania.

Dar chiar daca EURO v a cauza dificultati pe termen scurt sau mediu pentru un ele din aceste state, se asteapta ca pe termen lung sa apara beneficii precum: favorizarea exportului acestor state pe piata interna unica, reducerea costurilor tranzactiilor cu firme din Uniunea
Europeana, castiguri ca urmare a dezvoltarii unei piete de capital vest europene unice.
Sintetizat, adaptarea monedelor est europene la EURO se prezinta in tabelul urmator:
Moneda
Regim inainte de
1 ianuarie 1999
Regim de la
1 ianuarie 1999
Leva -; Bulgaria
Coridor valutar fata de DM
La 1000 leva = 1 DM
Nici o schimbare,
Monitor euro
Dinar -; Croatia
Flotare controlata,
Referinta DM
Nici o schimbare,
Monitor euro
Coroana -; Cehia
Flotare controlata,
Referinta DM
Nici o schimbare,
Monitor euro
Kroon - Estonia
Consiliu monetar,
8 kroon = 1 DM
Nici o schimbare,
Monitor euro
In Romania BNR foloseste EURO ca moneda de rezerva valutara, aceasta masura fiind
in concordanta cu ponderea Uniunii Europene in comertul exterior al Romaniei:
• 62,7 % din exporturile romanesti se realizeaza in U.E.
• 55,4 % din importuri provin din tarile U.E.
De asemenea, BNR s-a preocupat de asigurarea compatibilitatii legislative, institutionale si procedurale cu entitatile bancare centrale din U.E., inclusiv cu cele ale Bancii
Centrale Europene.
Totodata, s-a avut in vedere realizarea compatibilitatii sistemului de plati si decontari in
EURO, in timp real, TARGET.
Concluzii:
Inca de la introducerea EURO s-a apreciat ca aceasta va bulversa sistemul finan ciar international, care nu s-a mai confruntat cu asemenea modificari de la trecerea la regimul cursurilor flotante in anul 1971. Pentru prima data, din anul 1944, raportul de forte monetare internationale se poate schimba, iar pozitia dominanta a dolarului devine relativa.
Analiza evenimentelor de pe piata valutara (in luna octombrie 1999 cursul de schimb s-a situat la 1,0714 $/EURO) demonstreaza ca adevarata competitie se d a intre EURO si dolar, yenul japonez nereprezentand un pericol adevarat pentru moneda americana.
Conform datelor furnizate de REUTERS, desi economia americana participa la economia mondiala in proportie de 20 %, $ participa numai cu 61 % la formarea rezervelor bancilor centrale (comparativ cu 14 % pentru DM; si 17 % pentru yen); cu 48 % la tranzactiile comerciale internationale (comparativ cu 15 % DM; 5 % yen), si intervine in 42 % din operatiile pe pietele de schimb fata de 19 % DM si 12 % yen ).
Referitor la nivelul cursului de schimb, exista mai multe opinii conform carora este necesara introducerea unui „coridor valutar” in intervalul caruia EURO sa fluctueze fata de $.
Contrar acestei opinii, presedintele Bancii Centrale Europene mentiona ca impunerea unui coridor valutar nu este o masura „fezabila” sau „credibila”. Anumite tinte pentru nivelul cursului valutar vor fi stabilite numai in „circumstante exceptionale”, atunci cand EURO va dovedi „lipsa unui aliniament clar si persistent”.

O alta opinie, exprimata de economisti apreciaza ca daca EURO castiga teren in competitie cu $, bancile centrale vor deveni mari cumparatoare de obligatiuni, exprimate in
EURO. O asemenea masura va ex ercita presiuni asupra $, intrucat va exista o cerere mai scazuta pentru titlurile americane, si in consecinta o cerere mai mica pentru $.
In noiembrie 19983, China arata ca este gata sa converteasca in EURO o parte a rezervelor sale valutare (141 miliarde $) -; orientandu-se catre piata europeana. O asemenea orientare catre piata obligatiunilor in EURO, exprima increderea in aceasta moneda. Pe aceeasi linie se inscriu operatiunile Japoniei pe piata internationala de capital, prin vanzarea de actiuni si obligatiuni asiatice, in valoare de 2,1 miliarde $ (in prima jumatate a anului 1998) si cumpararea
in aceeasi perioada, de actiuni si obligatiuni europene de p este 10 miliarde $.
Alte implicatii ale introducerii EURO in activitatea firmelor
• Eliminand fluctuatiile cursurilor valutare si asigurand o unitate comuna de evidenta pentru activitatile comerciale, EURO poate ameliora functionarea pietei unice. Comertul si investitiile in strainatate vor fi stimulate si, deci, se va produce o crestere a competitivitatii.
Impactul va fi diferit in functie de sector, cel mai evident manifestandu-se in sectorul financiar bancar. Activitatile neban care vor fi afectate sub urmatoarele aspecte:
• Transparenta preturilor intre tari poate inregistra o crestere. Firmele nu vor mentine diferente mari de pret intre tari, desi pietele sunt fragmentate sub aspect fiscal; presiunea va fi mai mare in regiunile de granita si pentru bunurile cu valoare ridicata, usor de transportat.
• Dubla ex primare (afisare) a preturilor. Multe persoane vor intampina dificultati considerabile in adaptarea la noua structura a preturilor, pentru depasirea acestor dificultati utilizandu-se dubla exprimare a preturilor, in EURO si in moneda nationala.
Asociatiile de consumatori au cerut ca dubla exprimare a pr eturilor sa devina obligatorie chiar inaintea introdu cerii bancnotelor si monedelor EURO. Unele firme sunt insa putin atrase de ideea obligarii prin lege, deoarece ar putea impune costuri: dubla etichetare, modificarea softwar-ului.
• Implicatii pentru departamentul financiar si trezorerie. Acesta este primul departament afectat, prin eliminarea costurilor legate de tranzactiile valutare si a riscului valutar. Lipsa riscului valutar implica doar calcule de conv ersie. Managerii trebuie sa se asigure ca tipurile de contracte (derivate financiare, swap valutar) capata importanta necesara. Avantajele s-ar putea extinde peste granitele UE daca EURO castiga teren ca moneda de tranzactionare pe plan international.
• Modificarea pietelor financiare. Firmele active pe piata de capital trebuie sa ia in considerare impactul EURO asupra pietei financiare, intrucat o piata EURO poate absorbi pietele nationale. Veniturile din obligatiuni ar putea fi afectate ca urmare a eliminarii riscului valutar.
De asemenea, o importanta crescuta trebuie acordata si a altor componente: lichiditatea pietei, riscul de credit, diferente fiscale. Firmele trebuie sa analizeze daca noile emisiuni de titluri sunt exprimate in EURO in perioada de tranzitie si daca cele existente ar trebui exprimate in EURO.
Formarea un ei piete mai mari si mai lichide ar trebui sa conduca la o mai eficienta alocare a capitalului. Spre deosebire de piata monetara si a obligatiunilor, natura produselor tranzactionate la bursa nu este afectata in aceeasi masura. Firmele cotate la bursa trebuie sa ia in calcul utilizarea EURO, iar actionarii trebuie consultati cu privire la plata dividendelor si a monedei in care sa se realizeze.
• Impactul asupra sistemelor si tehnologiei informatice (IS/IT). Nevoia modificarii sistemelor informatice reprezinta cea mai mare provocare tehnica dar si economica implicata de trecerea la EURO. Toate pro gramele, fisierele, bazele de date si rapoartele continand informatii financiare au fost modificate. Companiile mari pot avea mii de aplicatii informatice functionale,

3 Nicolae Danila -; Bipolarizarea monetara, Ed. Ec., 1999, pg. 90 - 140

multe dintre acestea fiind af ectate de EURO. Unele firme au realizat deja evaluari ale impactului asupra sistemelor informatice. Rezultatele provizorii sugereaza faptul ca scara problemei este comparabila cu cea a problemei anului 2000.
Din punct de vedere tehnic, operatiunea este similara procesului de solutionare a problemei anului 2000, implicand analiza a milioane de programe pentru identificarea celor care trebuie modificate. Aceasta necesita programe speciale de diagnosticar e capabile sa detecteze si sa solutioneze partile din program afectate de trecerea la EURO. S-au creat si se creeaza instrumente potrivite ca si componente ale programului european de cercetare ESPRIT
(European Strategic Programme for Research in Information Tehnology). Aceasta a condus la dezvoltarea unor instrumente eficiente, deja pe piata, pentru identificarea, modificarea si testarea datelor. Dupa parerea expertilor, utilizarea sistematica si atenta a instrumentelo r specifice nu numai ca ajuta firmele in trecerea la EURO dar reduce si costurile cu aproape 30 %. Principala provocare ramane utilizarea eficienta a resurselor umane date fiind costurile cu forta de munca, care reprezenta aproximativ 50% din efortul general.
Costuri
Semnificativ din punct de veder e al costului este studiul realizat de ABN Amro care estima nivelul acestora la 225 milioane EURO in perioada de tranzitie. Presedintele Comitetului
Executiv al Generale Bank (Belgia) estima costurile la 2,4 miliarde franci belgieni (investitii directe) in perioada 1997-2002 pe urmatoarele directii de actiune:
- 1,6 miliarde sunt destinate adaptarii sofware-ului;
- 0,4 miliarde pentru hardware;
- 0,15 miliarde pentru comunicare si training;
- 0,3 miliarde altele.
Cu toate acestea managerii bancii raman optimisti deoarece strategia adoptata va aduce rezultate care vor compensa atat cheltuielile facute cat si lipsa profiturilor din operatiuni.
• Probleme specifice firmelor din afara Uniunii Europene. Dintre firmele in afara
Euroland-ului, mai importante, sub aspectul impactului EURO, sunt companiile multinationale si firmele din Marea Britanie, Irlanda sau Suedia.
Din randul companiilor multinationale, Philips si-a declarat intentia de a trece cat mai rapid posibil la EURO. Firma Philips a decis sa isi publice raportul anual si cifrele trimestriale in
EURO de la 1 ianuarie 1999. Dar rapo rtarea in EURO este simpla in comparatie cu utilizarea
EURO in administrare. De exemplu, compania trebuie sa faca fata diferentelor in cerintele statutare intre statele membre, diferente fiscale etc.
Daimler Benz se numara printre pionierii introducerii EURO. Compania a adoptat deja notiunea de „moneda de grup”, semnificand inlocuirea marcii germane cu EURO pentru toate operatiunile majore.
Pentru firmele din afara zonei EURO, se recomanda pregatirea pentru introducerea
EURO, intrucat, desi tara respectiva nu este in zona EURO de la inceput, exista sanse ca acest lucru sa se intample ulterior. Chiar daca Danemarca si Marea Britanie vor ramane in afara
Euroland, multe dintre companiile lor vor trebui sa fie pregatite sa realizeze o mare parte din tranzactiile lor intr-o noua moneda „straina”.
In cazul Marii Britanii, se considera ca tranzitia la moneda unica va avea implicatii asupra afacerilor britanice, indiferent daca aceasta va participa sau nu la