l4j11js
La un nivel foarte general, ai cu riscul de a suprasimplifica, liberalismul ar putea fi caracterizat prin citeva idei cheie care, in diverse combinaiii, dau contur viziunii asupra naturii umane ai a ordinii politice inspirate de aceasta: a) Ordinea politic\ poate fi ai trebuie s\ fie bazat\ pe fiecare individ in parte. b) La baza ordinii politice st\ faptul c\ individul este capabil s\-ai controleze pasiunile ai doriniele. Ordinea politic\ este manifestarea acestei capacit\ii de auto-control a indivizilor. c) Natura a inzestrat fiinia uman\ cu capacitatea de a gindi independent ai de a aciiona in conformitate cu ideile sale. d) Interesul fai\ de propria persoan\, luminat de raiiune, este un principiu legitim de aciiune ai de intemeiere a ordinii sociale. e) Fiecare individ e liber s\-ai aleag\ felul de viai\, valorile ultime, poziiia social\ etc. N\zuinia c\tre libertatea deplin\ este o tr\s\tur\ eseniial\ a naturii umane. f) Legea domneate ai trebuie s\ domneasc\ asupra fiec\ruia atit timp cit este
in conformitate cu dreptul natural la viai\, libertate ai proprietate. g) Cercetarea liber\ poate descoperi natura realit\iii, realitate ale c\rei legi pot fi p\trunse ai inielese de mintea omeneasc\.
Liberalismul economic se dezvolt\ pe baza acestui set de teme fundamentale, dar elementul s\u central il constituie o idee implicit\ in corpul de idei mai sus meniionat ideea de ordine natural\ ai o viziune specific\ asupra acesteia.
Studiind ordinea natural\ aaa cum se manifest\ ea in procesul de autoreglare al pieiei, liberalismul a dezvoltat un corp teoretic bine articulat care in timp a ajuns s\ dea o dimensiune atiiniific\ acestei doctrine. Intr-adev\r, pentru unii liberali, mai ales pentru aceia care au contribuit substaniial la inielegerea ordinei pieiei, cum ar fi Ludwig von Mises, liberalismul nu este o doctrin\ complet\ sau o dogm\ rigid\. Din contra: este aplicarea concluziilor atiiniei la viaia social\ a omului .

Totuai, nu este nevoie s\ mergem pin\ la forma de inginerie social\ sugerat\ de Mises pentru a recunoaate c\ existenia in corpul doctrinei liberale a unei teorii a pieiei d\ acesteia un plus de coereni\ ai credibilitate. Intr-adev\r, liberalismul economic poate fi privit foarte bine ca acea parte a doctrinei liberale rezultat\ din dezvoltarea teoriei pieiei. Nici o alt\ doctrin\ politic\ nu se poate l\uda cu un arsenal teoretic comparabil cu cel liberal: teoria preiului, teoria echilibrului general, teoria procesului pieiei, teoria opiiunilor publice sint numai citeva dintre realiz\rile tehnice ale gindirii liberale care ar trebui luate in considerare in orice trecere in revist\ a liberalismului economic. Nici o alt\ doctrin\ politic\ nu are in spate un asemenea set de structuri conceptuale
ai formale clar ai precis articulate. Prin urmare, o prezentare a liberalismului economic ar trebui s\ fie mai inainte de orice o trecere in revist\ a fiec\reia dintre componentele sale teoretice ai a concluziilor practice decurgind din acestea.
Din p\cate, spaiiul dedicat prezent\rii de fai\ este mult prea restrins pentru o asemenea `ntreprindere. In plus, experienia ne sugereaz\ c\ in condiiiile acestea, o simpl\ inairuire de nume de teorii insoiite de explicaiii in mod necesar condensate in citeva paragrafe este departe de a oferi o imagine clar\ asupra liberalismului economic. De obicei, acest fel de prezent\ri tehnice sumare sint inielese doar de cei iniiiaii ai care, in consecini\, nu au nevoie de o atare prezentare, timp in care cei ce ar fi trebuit s\ fie principalii beneficiari, ai anume cei f\r\ o preg\tire in domeniul economic, r\min f\r\ o perspectiv\ cit de cit clar\ asupra problemei.
Din fericire, in spatele tuturor acestor teorii exist\ un element comun ce le potenieaz\ ai le structureaz\. Este vorba de o modalitate specific\ de a aborda problemele economice ai politice, o modalitate infuzat\ de o logic\ proprie liberalismului economic. In continuare, prezentarea mea se va axa pe surprin derea acestei logici la lucru. Angajindu-ne intr-un proces de analiz\ bazat pe aceasta, urm\rindu-i desf\aurarea sistematic\, vom putea pune in lumin\ aspectele eseniiale ale liberalismului economic ai conseciniele sale in plan politic. Prin urmare, prezentarea de fai\ va oferi in locul unei liste de nume, date ai teorii, o mostr\ concret\ de gindire liberal\ la lucru. Urm\rind logica liberalismului economic in desf\aurare, vom putea p\trunde in esenia acestuia intr-o manier\ direct\ ai edificatoare. Nu inseamn\ c\ teoriile mai sus meniionate nu vor fi prezente. Din contra, pe `ntreg parcursul analizei vor fi tot timpul cu noi, prezente in poteni\, gata s\ fie articulate, dar nearticulate in rigoarea lor formal\.
Articularea lor formal\ reprezint\ pasul urm\tor, iar cei interesaii in acest pas vor primi la sfiraitul prezent\rii sugestiile bibliografice ajut\toare. Dar primul pas, cel mai important, va fi acela de a pune in miacare logica liberalismului economic ai de a-i urm\ri desf\aurarea implacabil\. Vom identifica o problem\
ai vom l\sa logica liberalismului economic s\-ai spun\ cuvintul. Rezultatul va fi o imagine reprezentativ\ asupra a ceea ce se vrea a fi dimensiunea economic\ a doctrinei liberale.
Probabil c\ cel mai bun punct de plecare pentru o asemenea intreprindere este problema politicilor industriale. Ele reprezint\ pentru liberalismul economic contemporan echivalentul problemei comeriului liber dezb\tut\ la mijlocul secolului trecut de liberalismul clasic. Altfel spus, nu numai c\ are un poteniial teoretic deosebit, dar in acelaai timp este de o mare actualitate.
In cele ce urmeaz\ va fi analizat acel tip de interveniie a statului in economie care urm\reate blocarea sau accelerarea schimb\rilor la nivelul structurii economice.
Altfel spus, este vorba de incerc\rile de a incuraja, susiine sau controla evoluiia anumitor ramuri, sectoare sau intreprinderi economice prin abolirea sau modi ficarea pe cale politic\ a procesului de funciionare normal\ a pieiei. Deai acest tip de interveniie este cunoscut sub diferite nume strategie industrial\, politici sectoriale, raiionalizarea intreprinderilor, regenerare industrial\, restructurare, modernizarea intreprinderilor etc. (fiecare dintre ele, aaa cum se observ\, ilustrind sau accentuind diferite aspecte specifice) cel mai utilizat dintre ele r\mine cel de politic\ industrial\ .
Noiiunea de politic\ industrial\ a ap\rut ai s-a r\spindit in perioada post belic\, dar practica in sine (sau ansamblul de practici) are o lung\ tradiiie. Ceea ce este specific perioadei de dup\ r\zboi este numai o schimbare a instrumentelor
ai a numelui. Pin\ atunci, principalul mijloc de interfereni\ in procesul pieiei
ai de influeni\ a schimb\rilor structurale in economie era dat de tarifele vamale.
Tarifele vamale, protejind anumite ramuri sau intreprinderi de concurenia extern\, creau un sistem de redistribuire a resurselor in interiorul economiei naiionale care ducea in mod indirect la crearea sau dezvoltarea unor structuri care, in absenia tarifelor, n-ar fi existat sau, dac\ ar fi existat, n-ar fi avut configuraiia
ai dinamica imprimat\ prin proteciie. Dar in perioada postbelic\ situaiia creat\ de semnarea GATT ai de formarea Comunit\iii Economice Europene, organisme ce limitau capacit\iile statelor de a folosi aceste mijloace de interveniie, a determinat o reorientare in redistribuirea resurselor ai in c\ile de realizare a modific\rii politice a structurilor economice, de la tarife la subveniiile acordate
in diferite forme unor ramuri sau intreprinderi privilegiate. Cu toate c\ foarte variatele modalit\ii tehnice concrete prin care se realizeaz\ acestea nu intere seaz\ acum, ar trebui totuai subliniat c\ ele au ajuns s\ fie foarte rafinate ai tenebroase.
Pentru a putea inielege care este natura ai care sint conseciniele aaa-numitei politici industriale, ai o dat\ cu aceasta s\ p\trundem in universul viziunii liberale asupra economiei, trebuie s\ pornim de la o imagine a funciion\rii economiei in absenia oric\rei astfel de politici. Este vorba de o situaiie in care piaia funciioneaz\ liber, ea avind poziiia central\ in procesul de alocare a resurselor ai de structurare a ordinii economice. Iar studierea acestei situaiii ai a implicaiiilor ei normative ai politice va oferi cheia inielegerii eseniei libera lismului economic. Intr-o astfel de situaiie de piai\ liber\ , sistemul de preiuri funciioneaz\ atit ca mijloc de informare a consumatorilor ai produc\torilor cu privire la raportul existent intre resurse ai nevoi, cit ai ca stimulent al acestora din urm\ pentru a aciiona in vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor, nevoi manifestate pe piai\ sub forma cererii. Createrea preiului unui bun anuni\ produc\torii c\ exist\ posibilit\ii de profit ai, in acelaai timp, avertizeaz\ consumatorii c\ trebuie s\-ai modifice comportamentul in ceea ce priveate consumul acestuia. Prin intermediul sistemului de preiuri circul\ astfel o infi nitate de informaiii privind nevoile, resursele ai bunurile existente in societate precum ai privind relaiiile dintre ele. Mai mult, el determin\ intreprinz\torii s\ aciioneze, stimulindu-i prin dezv\luirea posibilit\iilor de profit ce apar constant pe piai\. Una dintre cele mai importante forie ce pun in miacare procesul pieiei este dorinia de a obiine profit, un profit cit mai mare. Sursa profitului este dat\, pe piaia liber\, de sporirea eficieniei ai a ateniiei la fluctuaiiile preiurilor pieiei, adic\, in ultim\ instani\, prin contribuiia direct\ la mai buna satisfacere a nevoilor reflectate in preferiniele manifestate de consumatori pe piai\.
Profitul are ins\ ai un revers, revers ce este la fel de important pentru funciionarea ai inielegerea economiei de piai\. Este vorba de pierderi. Acest lucru trebuie subliniat, pentru c\ el este de mare importani\ pentru inielegerea logicii liberalismului economic. Sublinierea trebuie f\cut\ foarte ap\sat ai pentru c\ exist\ tendinia ca cei nefamiliarizaii cu teoria pieiei libere s\ uite acest aspect fundamental al ordinii economice a pieiei. Economia de piai\ nu este un mecanism ce distribuie intreprinz\torilor in mod automat profitul. In ansamblul economiei, in fiecare moment, in paralel cu profitul au loc ai pierderi. Piaia este un proces aflat in continu\ dinamic\, iar falimentul ai pierderile stau pe acelaai plan cu profitul din punct de vedere al forielor ce pun in miacare acest proces.
Falimentul ai pierderile sint prezenie constante in funciionarea economiei de piai\. Firmele apar ai dispar intr-o modalitate asem\n\toare cu procesul evoluiiei speciilor biologice. Zeci de firme se nasc ai mor zilnic. Falimentul sau reorganizarea unei intreprinderi nu este un eveniment excepiional. El face parte din ins\ai natura pieiei.
Totuai, falimentul nu trebuie v\zut ca un simplu contrariu al profitului. In structura ai funciionarea economiei de piai\ exist\ o asimetrie profund\ in acest sens. Pierderea nu este doar un profit cu semnul minus ; o asemenea exprimare
(eventual intr-o form\ matematic\) nu face decit s\ camufleze aceast\ distinciie de o importani\ radical\. In absenia interveniiei unor forie externe pieiei, doar
intreprinderile profitabile ar supravieiui. Altfel spus, problema profitului ai pierderii este o problem\ de supravieiuire.
Din p\cate, iin s\ sublinieze susiin\torii liberalismului economic, datorit\ contextului intelectual ai politic, ea este una dintre cele mai confuz abordate probleme economice. Exist\ tendinia de a vedea eaecul unei intreprinderi ca fiind ceva intrinsec r\u ai care are un efect neap\rat negativ asupra economiei
in ansamblu. Este mai puiin inieles faptul c\ dispariiia de pe piai\ a firmelor ce nu aduc profit are consecinie pozitive asupra funciion\rii ai performaniei sistemului economic. De aici, o surs\ a tendiniei de a impune interveniia statului pentru a bloca procesul de eliminare a unor astfel de firme.
Un alt element fundamental al viziunii liberale in economie este dat de faptul c\ pe piaia liber\ firmele se angajeaz\ intr-o competiiie in care factorul eseniial este experimentul ai anticiparea. Ele experimenteaz\ in mod continuu noi produse, noi tehnici de vinzare, noi moduri de organizare a produciiei, anticipind anumite rezultate sau evoluiii viitoare. In mod continuu, practica pieiei oblig\ la mutaiii ai adapt\ri conjuncturale sau contextuale. Fiecare firm\ trebuie s\ se adapteze nu numai cerinielor consumatorilor, ci ai modific\rilor impuse struc turii produciiei sau distribuiiei de c\tre celelalte firme din sistemul economic.
Experimentele se bazeaz\ pe anticiparea faptului c\ ele vor reuai s\ satisfac\ nevoile consumatorilor; acest lucru se materializeaz\ foarte simplu prin disponi bilitatea acestora de a pl\ti pentru bunurile sau serviciile oferite. Dac\ adaptarea sau mutaiia organizaiional\ sau de produciie s-a bazat pe o anticipare corect\, consumatorii vor face ca firma s\ devin\ profitabil\. In caz contrar, ea va
inregistra un eaec. Existenia unei firme pe piai\ este justificat\ prin faptul c\ serveate nevoile consumatorilor dac\ nu o face, existenia ei nu are nici o justificare economic\.
S\ urm\rim in continuare mai indeaproape, p\trunzind astfel mai adinc in logica liberalismului economic, ce decurge din recunoaaterea acestor lucruri. S\ lu\m cazul unui bun X pentru care, la un moment dat, cererea create.
Primul rezultat este c\ preiul pe care consumatorii sint gata s\-l pl\teasc\ pentru el create. Intreprinz\torii sesizeaz\ aceast\ createre ai posibilitatea de profit inerent\ ei. Urmeaz\ un val de investiiii in produciia ai comercializarea bunului, bazat pe indep\rtarea resurselor de c\tre intreprinz\torii din alte sectoare mai puiin profitabile ai canalizarea lor c\tre acesta. Ca urmare, create oferta bunului X ai o dat\ cu ea scad preiurile. Cu sc\derea preiurilor, intreprin z\torilor le scad posibilit\iile de profit; in schimb, cei avantajaii sint consu matorii. Dar nu toii intreprinz\torii au investit in acelaai timp, cu resurse egale
ai cu o pricepere sau talent antreprenorial ori organizatoric egal pe noua piai\.
Unii dintre ei, de exemplu, s-au lansat in aciiune folosind un proces tehnologic mai costisitor. Deai in momentul cind au luat decizia calculele ai anticip\rile lor le justificau aciiunea, mai tirziu, pe m\sur\ ce, o dat\ cu trecerea timpului, concurenia createa, preiurile anticipate au sc\zut iar posibilitatea de profit (aaa cum o calculaser\ ei iniiial) a ajuns la un moment dat s\ scad\ ai ea sub zero.
La fel se intimpl\ ai cu cei ce cu aceleaai costuri, tehnologie ai pricepere s-au lansat mai tirziu: pin\ s\ ajung\ s\-ai ofere produsele pe piai\, preiurile au sc\zut sub nivelul anticip\rilor iar ei nu au apucat s\ fac\ nici o vinzare la preiul anticipat. Lucrurile sint ai mai clare in aceast\ privini\ dac\ pentru bunul X se descoper\ un inlocuitor (substitut) mai ieftin. Pe scurt, in toate cazurile prezentate mai sus, neconcordania dintre planurile ai anticip\rile iniiiale ale intreprinz\torilor ai realitatea economic\ duce la inregistrarea de pierderi sau eventual falimente.
Pierderile constituie un semnal important pentru intreprinderile respective.
Ele arat\ c\ a fost f\cut\ o investiiie intr-o direciie greait\. Consumatorii nu mai sint dispuai s\ cumpere bunul respectiv la preiul anticipat iniiial. Cu alte cuvinte, aceleaai resurse folosite pentru producerea acestuia ar putea fi folosite mai eficient pentru producerea altui bun. Intreprinderea se va reorienta sau, altfel, va fi eliminat\. Pe piai\ r\min doar firmele ce rezist\ competiiiei, adic\ cele ce obiin profit. Este vorba aici, dup\ cum observau in secolul trecut susiin\torii liberalismului economic, de un proces de seleciie natural\ . A-l bloca ar
insemna s\ obligi la producerea unor bunuri care nu sint dorite de consumatori, cu resurse care altfel ar putea fi folosite mai bine in alte scopuri. De altfel, pe piaia liber\, un astfel de blocaj este imposibil. Pe piaia liber\ doar firmele ce-ai asigur\ un profit pot supravieiui. Piaia poate fi v\zut\ din acest punct de vedere ca un proces de seleciie natural\ a firmelor. Mai mult, datorit\ caracterului inovativ ai experimental pe care il manifest\ firmele pe piai\ in incercarea de a se adapta preferinielor consumatorilor ai conjuncturii instituiionale, ea poate fi considerat\ chiar ca un proces evolutiv ce are ca tendini\ o satisfacere tot mai complet\ a nevoilor consumatorilor. Aspectul experimental, inovativ al activit\iii firmelor ai seleciia economic\ natural\ constituie tr\s\turile distinctive ale procesului evolutiv al pieiei.
Ajunai in acest punct, este cazul s\ spunem citeva cuvinte despre conceptul de echilibru general , un concept asociat in multe privinie cu liberalismul economic.
Ideea de echilibru general, grosso modo, se refer\ la ipotetica situaiie in care cererea ai oferta intr-o economie sint egale. Altfel spus, exist\ o perfect\ corelare
intre cerere ai ofert\: orice bun sau serviciu iai g\seate cump\r\torul. In realitate, pieiele nu determin\ preiuri de echilibru automat, exact ai simultan. Cu toate acestea, mulii economiati consider\ conceptul de echilibru ca fiind foarte important din punct de vedere metodologic: este o foarte bun\ metod\ de a inielege tendinia inerent\ a pieiei libere. In mod normal, pieiele se afl\ intr-o form\ sau alta de dezechilibru, ele ofer\ in schimb in acelaai timp mijloace de confruntare
ai diminuare a ignoraniei ai incertitudinii ageniilor economici, fiind modalit\ii de diminuare a costurilor de coordonare a activit\iii in aceste condiiii ai de orientare a pieiei in direciia echilibrului. In orice context social piaia este un proces continuu caracterizat atit de schimb\ri complexe ai imprevizibile genera toare de incertitudine, cit ai de modalit\ii ai incerc\ri de ajustare la acestea.
Profitul ai pierderea sint principiile directoare ale procesului descris. Schimbarea continu\ a datelor pieiei creeaz\ mereu noi discrepanie in raportul nevoi-resurse; discrepaniele create incit\ la aciiune prin anticiparea profitului; de aici se creeaz\ situaiii noi ai, in mod automat, nevoia de adaptare la ele. Profitul care stimuleaz\ experimentul ai inovaiia (organizaiionale, tehnologice sau de marketing) reprezint\ principala fori\ ce pune in miacare procesul. Pierderea, ai legat de ea falimentul, reprezint\ principiul s\u corectiv.
In aceast\ ordine de idei, foarte important de reiinut este faptul c\ apariiia continu\ a noi produse, intreprinderi, tehnologii, metode de organizare a.a.m.d. creeaz\ o situaiie permanent\ de incertitudine ai, in acelaai timp, face ca planifi carea procesului pieiei s\ fie imposibil\. Noile idei ai creaiiile, de orice natur\ ar fi ele, nu pot fi planificate ai nici m\car prev\zute. Chiar ai in situaiia in care am putea admite c\ intr-un sistem economic lipsit de piai\ poate fi organizat in mod centralizat un proces de experimentare ai inovaiie fructuos (lucru greu de susiinut), acesta tot nu ar fi suficient cre\rii unei economii dinamice. In absenia testului dat de cel\lalt aspect al procesului, seleciia natural\ , in majoritatea cazurilor este imposibil de urm\rit ai apreciat succesul unei noi intreprinderi sau al unor inveniii ai inovaiii (indiferent de natura acestora din urm\). Iar seleciia economic\ natural\ se realizeaz\ numai prin ai pe piai\. Prin urmare, un sistem economic f\r\ economie de piai\ este lipsit de mecanismul de desco perire ai eliminare a intreprinderilor ineficiente, iar un sistem economic care
impiedic\ funciionarea pieiei impiedic\ ai mecanismul de eliminare a ineficieniei s\ funciioneze normal.
Acesta este, in linii mari, in viziunea liberalismului economic, fundalul pe care se desf\aoar\ ai contextul in care trebuie analizat\ politica industrial\. Aaa cum rezult\ din perspectiva propus\, politica industrial\ nu este altceva decit un ansamblu de interveniii ale statului asupra procesului de seleciie ai evoluiie economic\, centrat in jurul pieiei. S\ urm\rim in continuare mai indeaproape acest tip de interveniie a statului in procesul pieiei ai modul in care analiza interveniionismului statal pune in lumin\ alte tr\s\turi ale liberalismului economic.
Indiferent de numele ai forma sub care apar, m\surile de politic\ industrial\ pot fi grupate in dou\ categorii: politici ce au ca scop consolidarea ai accele rarea procesului de experimentare ai inovaiie ai politici ce au ca scop diminuarea sau blocarea procesului de seleciie economic\. Primul tip de politic\ incearc\ s\ sporeasc\ num\rul intreprinderilor viabile nou infiiniate ai s\ le incurajeze activitatea printr-o redistribuire selectiv\ de resurse ce are loc fie prin subveniii, fie prin scutiri de impozite. El mai este cunoscut sub numele de politici de accelerare. Cel de-al doilea tip de politic\ incearc\ s\ modifice, s\ tempereze procesul de seleciie economic\, adic\ s\ scad\ rata mortalit\iii unor intre prinderi sau structuri productive prin mijloace similare. In situaiia in care o
intreprindere inregistreaz\ sistematic pierderi, este absolut necesar\ restruc turarea activit\iilor ei. In absenia unor m\suri de acest fel, ea va dispare de pe piai\. Procesul pieiei o oblig\ s\ fac\ asta sau, dac\ nu, s\ dispar\. Interveniia statului in acest caz urm\reate implicit sau explicit s\ opreasc\ sau s\ inceti neasc\ respectivul proces, aducindu-l la un ritm care este socotit dezirabil din considerente politice. Acest al doilea tip de politic\ industrial\ mai este numit
ai politic\ industrial\ defensiv\.
Deai distinciia introdus\ mai sus este important\ din punct de vedere teoretic, spun susiin\torii liberalismului economic, din punct de vedere practic, politicile industriale sint in realitate un amestec confuz de m\suri de ambele tipuri.
Intr-adev\r, nu le-a fost greu s\ g\seasc\ exemple de incoereni\ ai confuzie ce domnesc in sfera acestor politici. Mai nou, le place s\ dea drept exemplu in acest sens politica industrial\ a Comunit\iii Europene. Datorit\ politicii europene fai\ de industria oielului, produc\torii din Europa Occidental\ au primit sume mari din fonduri create din impozite cu scopul larg mediatizat de a-ai raiionaliza
ai restructura activitatea. De fapt, arat\ liberalii, aceste ajutoare au folosit cel mai adesea la incetinirea sau chiar blocarea restructur\rii. Ajutorul dat pentru adaptare a produs in realitate o m\rire a ineriiei la adaptare.
In perspectiva celor prezentate mai inainte cu privire la natura dinamic\ ai selectiv\ a procesului pieiei, problema politicilor industriale apare ca fiind una foarte delicat\, c\ci ea presupune, in ambele ei forme, interveniia in funciionarea acestui proces, iar de multe ori, in cazul politicii defensive, presupune chiar blocarea mecanismului s\u corectiv care este seleciia natural\ . Totuai politicile descrise nu sint lipsite de ap\r\tori. S\ vedem, concret, care sint principiile generale ale acestui tip de politic\, argumentele ai justific\rile oferite in sprijinul s\u, precum ai consistenia lor in lumina logicii liberalismului economic.
In ceea ce priveate politica industrial\ de accelerare , susiinerea m\surilor specifice ei pleac\ de la recunoaaterea importaniei pe care o are experimentul
ai inovaiia pentru progresul economic. Aceast\ idee, int\rit\ de presupoziiia c\ statul poate juca rolul unui incubator instituiional, duce la concluzia c\ anumite
intreprinderi sau industrii trebuie seleciionate ai trebuie s\ li se creeze condiiii speciale. In acest punct ins\ lucrurile devin foarte complicate, pentru c\ seleciia care presupune luarea in considerare a nenum\ratelor noi intreprinderi, tehno logii, metode de organizare a.a.m.d. ce apar constant pe piai\ trebuie s\ se bazeze pe niate criterii ferme. Care sint aceste criterii ai cine trebuie s\ le ofere este o problem\ foarte delicat\ ai confuz\, susiin adepiii liberalismului economic.
Nimeni nu poate ati a priori care dintre nenum\ratele intreprinderi, industrii, tehnologii a.a.m.d. candidate la sprijinul statului sint cele ce vor funciiona eficient ai vor fi confirmate de testul pieiei. Statul nu se poate baza pe consultani\
atiiniific\ in problema dat\, pentru c\ in acest caz aaa ceva nu exist\. Orice politic\ industrial\ de accelerare va subveniiona in mod inevitabil nenum\rate eaecuri. In plus, va introduce un element de arbitrar in procesul pieiei pentru c\ in luarea deciziei de subveniionare se face loc influenielor politicianiste ai birocratice. Din perspectiva liberalismului economic, cea mai eficient\ politic\ de stimulare ai accelerare a procesului de inovaiie ai experiment economic r\mine aceea de a indep\rta barierele puse de aciiunile statului in calea iniiiativei antreprenoriale prin impozite, reglement\ri excesive ai birocraiie. Ea presupune mult mai puiine ambiguit\ii ai nu numai c\ nu implic\ efecte distorsionante asupra procesului pieiei, dar in acelaai timp elimin\ surse importante ale unor astfel de distorsiuni.
In cazul politicilor industriale defensive , presupoziiia central\ imp\rt\ait\ de susiin\torii ei este aceea c\ statul poate aciiona ca un medic care intervine
ai salveaz\ intreprinderile sau industriile bolnave , aflate in pericolul de a fi eliminate de pe piai\ de procesul seleciiei economice naturale . Cu alte cuvinte, se consider\ c\ subveniiile temporare, selective vor duce la ins\n\toairea bolna vului economic, dup\ care acesta va putea supravieiui ai prospera f\r\ alt ajutor.
Argumentul cap\t\ un plus de fori\ atunci cind este vorba de marile intreprinderi economice. Dac\ aceast\ mare intreprindere se va pr\buai, spune argumentul, ea va atrage dup\ sine tot laniul intreprinderilor care se afl\ in aceeaai situaiie productiv\, cu toate efectele ce decurg de aici. Cu alte cuvinte, nu ar exista o alternativ\ la susiinerea necondiiionat\ a intreprinderii in cauz\.
Ceea ce se poate reproaa acestor argumente este in primul rind faptul c\ dac\
intreprinderea sau industria aflat\ in dificultate va supravieiui ai prospera mai tirziu f\r\ ajutor, de ce este nevoie de subveniii pentru ca acest lucru s\ se
intimple? De ce nu pur ai simplu imprumuturi? Ai dac\ este vorba de impru muturi, de ce imprumuturi de la stat ai nu imprumuturi f\cute normal, pe piaia liber\? Pe piaia liber\ oricind pot fi g\site surse de finaniare, cu condiiia ca instituiia sau persoana ce ofer\ imprumutul s\ aib\ garaniii rezonabile c\ in viitor intreprinderea respectiv\ va fi profitabil\. Greutatea pe care o intimpin\ o intreprindere in a g\si surse de finaniare pe piaia liber\ este un semn c\ perspectivele ei nu sint aaa de str\lucite.
In plus, in situaiia in care se susiine c\ statul trebuie s\-ai ofere serviciile unor intreprinderi care au fost refuzate pe piaia liber\, apare presupoziiia implicit\ c\ statul (sau mai bine zis ageniii s\i) este capabil s\ aprecieze mai bine starea pieiei ai a intreprinderii in cauz\ decit specialiatii pieielor financiare.
Urmind logica liberalismului economic, se poate spune foarte bine c\ aici problema este de aceeaai natur\ cu cea pe care am intilnit-o la politicile industriale de accelerare . Statul nu poate alege cu exactitate viitoarele intre prinderi profitabile dintre cele aflate in prezent in dificultate, pentru simplul motiv c\ nu exist\ un mijloc cit de cit sigur (cu atit mai puiin atiiniific ) de a face acest lucru. Nu exist\ un panaceu care s\ transforme un faliment intr-o
intreprindere profitabil\. Totul este o chestiune de cunoaatere specific\, personal\, de talent antreprenorial ai de fler.
Altfel spus, acest argument, pentru a putea fi susiinut in continuare, duce la ideea c\ la nivelul statului (mai precis intre angajaiii acestuia) exist\ mai mult\ cunoaatere ai talent antreprenorial decit la antreprenorii de pe piaia liber\. Cu alte cuvinte, se pretinde c\ angajaiii statului, o dat\ ins\rcinaii, pot cunoaate piaia mai bine decit intreprinz\torii ai pot avea pe piai\ performanie pe care nu sint in stare s\ le aib\ oameni al c\ror domeniu de aciiune ai experieni\ specific\ sint strins legate de aceasta.
Preteniia este greu de afirmat in faia susiin\torilor liberalismului economic.
Nu neap\rat cercetind cu metode empirice, ci chiar numai urm\rind logica liberalismului economic putem deduce uaor c\ experienia ai cunoaaterea pose dat\ de ageniii statului este structural diferit\ de cea a intreprinz\torilor ai a tuturor acelora care sint specializaii in a-ai desf\aura activitatea pe piaia liber\.
Pentru a se orienta ai a avea succes in cele dou\ lumi, cea a politicii ai cea a pieiei, intreprinz\torii ai birocraiii trebuie s\ asimileze cunoatinie ai s\ adopte practici specifice. Timpul ai resursele cheltuite de un intreprinz\tor cu obiinerea cunoaaterii domeniului s\u vor face puiin probabil ca acestuia s\ ii mai r\min\ timp ai resurse de cheltuit pentru obiinerea de cunoaatere solid\ privitoare la cel\lalt domeniu. Ai invers. Prin urmare, urmind logica liberalismului economic, este de aateptat ca, aaa cum competeniele intreprinz\torilor sint in general limitate la sfera pieiei, tot aaa politicienii, birocraiii ai ageniii statului s\ aib\ o prestaiie inferioar\ intreprinz\torilor atunci cind este vorba de problemele ce presupun o cunoaatere specific\ a acesteia. Pe scurt, nu exist\ un temei teoretic sau factual serios pentru a se susiine c\ statul prin ageniii s\i poate aprecia mai bine starea pieiei sau a unei intreprinderi ai c\ poate in ultim\ instani\ interveni
intr-o manier\ benefic\ asupra proceselor de seleciie economic\.
Pe ling\ cele spuse mai sus, adaug\ susiin\torii liberalismului economic, ideea de politic\ industrial\ defensiv\ este dominat\ ai de citeva prejudec\ii privind soarta intreprinderilor falimentare, prejudec\ii care sporesc confuzia ce
inconjoar\ acest domeniu. Este vorba, inainte de orice, de credinia c\ o intre prindere sau o structur\ economic\, o dat\ ce inregistreaz\ pierderi in mod sistematic sau este falimentar\, nu va mai putea s\-ai g\seasc\ un cump\r\tor pentru c\ nimeni nu va fi atit de naiv `nc`t s\ investeasc\ in ea. Aceast\ credini\ este nefondat\. Intreprinz\torii fac achiziiii nu atit pe baza performaniei curente, cit mai ales pe baza anticip\rilor privind performaniele ce vor fi inregistrate dup\ reorganizare. Aprecierea poteniialului unei intreprinderi nu este o chestiune legat\ pur ai simplu de lectura unor conturi ai a citorva indicatori economici.
Evaluarea acesteia ai a posibilit\iilor de reorganizare este f\cut\ pe piai\ de cei ce sint deja familiari cu contextul tehnologic ai instituiional ai cu problemele specifice pieiei ai ramurii respective. Ei apreciaz\ intr-un mod specific, personal
ai contextual, situaiia ai patrimoniul unei intreprinderi aflate in dificultate ai, prin urmare, a considera in mod aprioric c\ o intreprindere falimentar\ nu mai are nici o valoare antreprenorial\ este fals.
Legat\ de toate acestea este ai neinielegerea privind natura ultim\ a falimen tului. Falimentul unei intreprinderi nu este acelaai lucru cu aneantizarea sau distrugerea patrimoniului acesteia. Tot ceea ce se poate intimpla este o schimbare de proprietar insoiit\ de o reevaluare. Mai mult, asta nu presupune neap\rat dezmembrarea total\ a intreprinderii. Dac\ noul proprietar apreciaz\ c\ anumite structuri productive sau combinaiii organizaiionale ai tehnologice sint mai valoroase dac\ sint p\strate impreun\, el nu va avea nici un interes s\ le dezmembreze. Aceste consideraiii se extind ai asupra problemei personalului.
Pe scurt, in urma falimentului, in consonani\ cu logica pieiei, avem de-a face cel mai probabil cu o schimbare de proprietate insoiit\ de un proces de reorga nizare ai reevaluare. In nici un caz nu este vorba de un proces de distrugere. De aceea, din perspectiva liberalismului economic, ideea c\ politica industrial\ reprezint\ o interveniie in calea distrugerii nu este altceva decit o eroare ce pleac\ de la o inielegere superficial\ a problemei.
O dat\ clarificat\ problema presupoziiiilor ai a posibilelor raiiuni ce stau in spatele politicilor industriale sub ambele forme, s\ relu\m explicit problema efectelor pe care le are punerea lor in aplicare asupra intreprinderii sau ramurii
in cauz\ ai asupra ansamblului sistemului economic. S\ observ\m mai intii c\, de cele mai multe ori, politica industrial\ defensiv\, ce urm\reate crearea unui spaiiu sau r\gaz in interiorul c\ruia intreprinderea sau industria aflat\ in dificultate s\ se reorienteze ai reorganizeze, reduce presiunea pieiei ai, inevitabil,
ins\ai motivaiia reorganiz\rii. Astfel, ea submineaz\ tocmai obiectivele pe care urm\rea s\ le ating\. O intreprindere susiinut\ de stat are mai puiine motive s\ se reorganizeze: ameniniarea ce plutea asupra ei este indep\rtat\ sau cel puiin diminuat\. La ad\post de procesul pieiei, de seleciia economic\, ea va continua s\ ofere bunuri ai servicii neapreciate de consumatori altfel spus, va continua s\ foloseasc\ resursele materiale ai umane in moduri ineficiente, care in mod concret nu rezist\ la testul pieiei.
In al doilea rind, susiinerea de c\tre stat a `ntreprinderilor ce nu rezist\ testului pieiei libere presupune costuri ascunse impuse restului economiei.
Aceste costuri nu fac decit s\ `mpiedice buna funciionare a `ntreprinderilor viabile ce rezist\ f\r\ ajutorul statului. Natura acestor costuri ai felul in care ele sint aruncate pe umerii `ntreprinderilor viabile variaz\ de la caz la caz.
Factorul determinant r\mine ins\ modul in care statul iai concretizeaz\ sprijinul.
Dar indiferent dac\ va alege calea subveniion\rii din fonduri acumulate din impozite, imprumuturile publice sau imprumutul bancar, efectul ultim va consta
in impunerea unor greut\ii suplimentare sectorului privat, ingreunarea procesului de adaptare a `ntreprinderilor viabile la dinamica sistemului economic ai, nu in ultimul r`nd, distorsionarea procesului pieiei care alc\tuieate fundalul necesar funciion\rii normale a acestor `ntreprinderi. De aici nevoia sporit\ de interveniie
ai deschiderea unui cerc vicios ce duce in cele din urm\ la pervertirea total\ a funciion\rii procesului pieiei. Din aceast\ perspectiv\, ideea c\ falimentul marilor
`ntreprinderi este de neacceptat pentru c\ ar atrage dup\ el pr\buairea intregului lani de produciie din care face parte nu este de loc conving\toare. Ea neglijeaz\ faptul c\ meniinerea `ntreprinderii ai a laniului de produciie respectiv prin operaiii ce impun sarcini suplimentare celorlalte `ntreprinderi sau populaiiei va avea efecte asupra acestora din urm\. De exemplu, prin createrea impozitelor
(createre necesar\ acumul\rii resurselor pentru subveniii) venitul populaiiei va sc\dea; o dat\ cu el vor sc\dea cheltuielile pentru anumite produse, prin urmare vinz\rile ai incas\rile produc\torilor. Rezult\ un lani de efecte negative care duce la (sau gr\beate) falimentul unor `ntreprinderi care altfel ar fi fost viabile. Laniul acesta de efecte negative se suprapune altora asem\n\toare care au ca tr\s\tur\ comun\ meniinerea prin subveniii (sau alte forme de redistribuiie) a unor resurse in sfera `ntreprinderilor altfel falimentare. Iar aceste subveniii sint obiinute in principal prin impozite tocmai pe seama `ntreprinderilor ce sufer\ din cauza meniinerii unei aloc\ri artificiale a resurselor. Cu alte cuvinte, avem pin\ la urm\ dou\ laniuri de efecte negative: unul care se incearc\ a fi evitat ai altul ap\rut tocmai datorit\ acestei incerc\ri. Nimeni nu poate spune care dintre ele va fi mai lung ai mai bogat in pierderi ai falimente. Ceea ce se atie sigur este c\ politica industrial\ defensiv\ duce la apariiia unor efecte perverse a c\ror intensitate este comparabil\ cu cea a efectelor negative care se
incearc\ a fi evitate ai, in plus, c\ aceste efecte perverse sint pin\ la un punct difuze ai ascunse. In eseni\, lucrurile stau la fel, indiferent de modalitatea tehnic\ concret\ prin care statul alege s\ susiin\ `ntreprinderea sau sectorul falimentar.
Acestea fiind spuse cu privire la politicile industriale, se poate concluziona c\ efectele lor sint negative din perspectiva liberalismului economic. Indiferent de forma lor, ele distorsioneaz\ procesul pieiei, impiedicind procesul seleciiei economice. Ele lipsesc sistemul economic de mijloacele de a testa intreprinderile viabile ai de a elimina ineficienia. Totodat\, descurajeaz\ in mod indirect experimentul productiv, tehnologic ai organizaiional, lipsind astfel procesul de evoluiie economic\ atit de principiul s\u motor, cit ai de principiul s\u corectiv.
Tendinia ultim\ a politicilor industriale este de a rigidiza structura economiei
ai de a ingheia evoluiia acesteia, cu rezultatul final c\ alocarea eficient\ a resurselor ai createrea economic\ sint blocate.
Dar dac\ lucrurile stau astfel, cum se explic\ persistenia cu care statele adopt\ in continuare, sub diferite etichete ai in forme confuze, aaa-numitele politici industriale? De ce aceste m\suri, a c\ror tendini\ de a duce la stagnare
ai declin este evident\, sint o constant\ pe agenda guvernelor tuturor statelor lumii? Pentru a r\spunde la aceast\ problem\, liberalismul economic a dezvoltat
in ultimele decenii un corp teoretic la fel de impresionant ca acela utilizat pentru
inielegerea procesului pieiei ai a consecinielor interveniionismului. Dincolo de aspectele tehnice, acest corp teoretic se fundamenteaz\ pin\ la urm\ pe aceeaai abordare ai logic\ pe care le-am v\zut la lucru mai inainte. Din aceast\ perspec tiv\, r\spunsul la intreb\rile formulate aici poate fi g\sit urm\rind natura procesului politic care insoieate formularea ai adoptarea m\surilor. Dac\ politicile industriale au o justificare neclar\ din punct de vedere al eficieniei economice, adev\rata lor raiiune se reg\seate in sfera procesului politic. In incercarea de a obiine ori de a p\stra puterea, indivizii sau organizaiiile se afl\ intr-o compe tiiie continu\ pentru obiinerea de sprijin din partea tuturor celor ce ar putea avea vreo influeni\ asupra sferei politicii. In cazul formei de organizare democratice, aceast\ competiiie este centrat\ pe obiinerea de voturi. Structura instituiional\ democratic\ creeaz\ o situaiie in care candidaiii se afl\ intr-o relaiie de schimb cu electoratul. Mai precis, este vorba de o cerere ai ofert\ de voturi contra politici industriale. Din perspectiva liberalismului economic, sprijinul oferit unor intreprinderi sau ramuri economice poate fi interpretat ca f\cind parte dintr-un tirg incheiat tacit sau explicit intre actorul politic ai electorii s\i. In schimbul susiinerii sale politice, agentul politic se angajeaz\ s\ promoveze politici protective, de subveniionare sau imprumut ce au ca scop favorizarea susiin\torilor s\i. O dat\ creat\ aceast\ relaiie de dependeni\ reciproc\, p\riile se pot rupe cu foarte mare greutate una de cealalt\, rezultatul fiind continuarea
in mod neintrerupt ai pe parcursul unor perioade nedefinite a politicii respec tive. Intregi ramuri ale economiei aflate in criz\ pot apela la aceast\ tehnic\ de supravieiuire. Cu cit sint mai bine organizate, cu atit succesul lor va fi mai mare. De aici decurg dou\ consecinie importante: pe de o parte, intreprinderile sau ramurile in cauz\ se vor concentra in direciia organiz\rii in vederea obiinerii sprijinului de la stat ai vor neglija eforturile creative, inovative ai organizatorice de adaptare la procesul pieiei, iar pe de alt\ parte, structura organiz\rii statale va aluneca din ce in ce mai mult pe panta corporatismului, cu toate efectele politice ai economice asociate.
Un aspect al problemei care nu trebuie neglijat aici este acela c\ pentru a fi funciional, acest sistem de redistribuiie trebuie s\ fie cit se poate de puiin vizibil celorlalii participanii la procesul pieiei. In afar\ de faptul c\ el trebuie
inconjurat de lozinci ai propagand\ privind necesitatea absolut\ a m\surilor respective, el trebuie s\ fie cit mai puiin simiit ai conatientizat din punct de vedere financiar de cei care sufer\ de pe urma sa. Cu alte cuvinte, efectele negative directe pe care le are asupra consumatorilor ai a celorlalte intreprinderi din sistemul economic trebuie s\ fie cit mai bine camuflate. In actualul sistem de organizare politic\ economic\ ai administrativ\, susiin adepiii liberalismului economic, exist\ mai multe modalit\ii de acoperire a aciiunilor redistributive de acest fel.
Este vorba in primul rind de difuzarea impozitelor (care reprezint\ principala surs\ a fondurilor manevrate) asupra intregii mase a contribuabililor folosind mai multe forme de impozitare. Cu cit aria de difuzare a impozitelor va fi mai vast\ ai impozitele mai variate ai numeroase, cu atit costurile impuse de politica industrial\ vor fi mai puiin vizibile. In acelaai timp, cu cit vor fi mai mulii cei ce vor contribui (involuntar) prin impozite la susiinerea acestor politici, cu atit mai greu le va fi s\ se organizeze pentru a se opune m\surii. In plus, statul mai are la dispoziiie mijloace de finaniare prin deficite, politici inflaiioniste, crearea unor monopoluri pe care s\ le sprijine activ, introducerea unor sisteme de reglement\ri ce limiteaz\ accesul concureniei pe piai\ ai, evident, politici tarifare
ai non-tarifare impuse schimburilor externe. Toate acestea, insumate, alc\tuiesc un mecanism foarte complex de redistribuire prin intermediul statului de la consumatori ai intreprinderile economice viabile ce funciioneaz\ pe piai\ c\tre
intreprinderile incapabile s\ fac\ fai\ cerinielor de adaptabilitate, creativitate ai eficieni\ impuse de aceasta. La ad\postul (sub proteciia ) autorit\iii politice se irosesc astfel resurse materiale ai umane pe care altfel procesul pieiei le-ar pune intr-o manier\ creativ\ ai eficient\ in slujba consumatorilor.
In plus, logica liberalismului economic pune in lumin\ faptul c\ instituiio nalizarea acestui mecanism creeaz\, al\turi de politicieni ai de cei din ramurile sau intreprinderile susiinute de stat, o a treia categorie de persoane interesate
in perpetuarea sistemului de redistribuire al politicilor industriale. Este vorba de birocraiia care administreaz\ intregul proces. Deai interesele diferitelor ramuri ale acestei birocraiii se afl\ de multe ori in conflict (este vorba de diferite c\i de redistribuiie a unor resurse pin\ la urm\ limitate), ea constituie o fori\ ce aciioneaz\ foarte eficient din interiorul structurilor statale pentru meniinerea ai extinderea ansamblului de m\suri pe care l-am numit politic\ industrial\. In concluzie, adev\rata raiiune a existeniei ai prolifer\rii politicilor industriale nu va fi g\sit\ in argumentele de natur\ economic\ aduse in sprijinul lor. Acestea, arat\ logica liberalismului economic, sint mai degrab\ raiionaliz\ri ale unor situaiii create de posibilit\iile pe care structurile instituiionale ai constituiionale le ofer\ politicienilor, birocraiilor ai intreprinderilor necom petitive de a interveni in procesul creativ evolutiv al pieiei ai de a obiine avantaje de pe urma distorsion\rii sau bloc\rii acestuia.
Cam aaa arat\, in linii generale, rezultatele abord\rii problemei politicilor industriale din perspectiva liberalismului economic. In cursul acestei `ntreprin deri am putut urm\ri logica liberalismului economic la lucru ai am putut vedea care sint conseciniele acesteia in planul practic al politicilor ai m\surilor economice. In plus, am trecut in revist\, f\r\ a le numi, citeva dintre cele mai importante elemente teoretice din arsenalul liberalismului economic: teoria procesului pieiei, teoria preiului, teoria opiiunilor publice etc. Nu numele sub care acestea sint cunoscute unui grup restrins de specialiati este important aici, ci mecanismele logice, modul de gindire ce st\ in spatele lor. Exerciiiul f\cut prin analiza problemei politicilor industriale a urm\rit s\ fac\ o introducere in universul liberalismului, nu la nivelul informaiiei, ci la cel al experieniei concrete a modului de gindire liberal.
Dup\ un asemenea tur de fori\, ar fi tentant s\ concluzion\m: liberalismul economic este anti-etatist, laissez-faire-ist sau, ai mai r\u, este o form\ de darwinism social. Dar acestea sint doar lozinci. Nu aceasta este morala demersului de fai\. Ceea ce conteaz\ ai acesta este mesajul `ntreprinderii noastre comune
in lumea argumentelor ai logicii liberale este modul de gindire liberal, articularea sistematic\ a argumentelor ce vizeaz\ in modul cel mai direct realitatea economic\ ai social\. A aplica eticheta de laissez-faire este uaor
(poate nici nu este nevoie s\ urm\reati argumente ca acelea de mai sus pentru a o face); a urm\ri linia argument\rii ai a-i identifica foria sau a oferi contra -argumente coerente ai conving\toare in favoarea subveniiilor sau a unei politici industriale este ins\ cu totul altceva. Este un cu totul alt nivel de discurs decit cel al taxonomiilor ai comparaiiilor urmate de etichet\ri. Provocarea adus\ de liberalismul economic in universul doctrinelor politice este aceea de a trece de la definiiii, clasific\ri ai etichete, la argumente ai contra-argumente, reflectind practica economic\ ai politic\ zilnic\ a indivizilor ce in interaciiunile lor alc\tuiesc ordinea social\. Acesta este, dac\ vreii, dincolo de concluziile sale politice ai economice, mesajul ultim al liberalismului economic.