Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
IMPOZITELE
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

2.1. CONTINUTUL SI ROLUL IMPOZITELOR

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/ sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului. v7s21sc
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit. Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori si, in anumite conditii, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala (generala), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale. In Romania, conform Constitutiei, consiliile locale sau judetene stabilesc impozitele si taxele locale, in limitele si conditiile legii.
Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. In schimbul acestora, platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.
Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaste unele diferentieri de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.
Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta in plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel, in tarile dezvoltate, impozitele, taxele si contributiile procura opt, noua zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. In cadrul tarilor in curs de dezvoltare, ponderea impozitelor si taxelor in totalul resurselor financiare publice inregistreaza diferentieri importante, variind intre cinci si noua zecimi.
Caracteristica pentru evolutia impozitelor si taxelor in perioada postbelica este tendinta de crestere continua a acestora ca marime, atat absoluta, cat si relativa.
Sporirea volumului incasarilor din impozite s-a realizat prin cresterea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere, precum si prin majorarea cotelor de impunere. Aceasta din urma masura a vizat, in cea mai mare parte, impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice si mai putin veniturile obtinute de societatile de capital.
Pana prin anii ’70-’80 s-a observat o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizata in incercarile statului de a folosi mai mult impozitele ca mijloc de interventie in activitatea economica. In functie de intentia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de incurajare sau de franare a unei anumite activitati economice, de crestere ori de reducere a productiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de ingradire a comertului exterior etc.
Referindu-se la rolul impozitelor, un economist francez sublinia ca impozitele pot fi folosite pentru a “ incuraja (sub forma exonerarii) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxarii) o anumita activitate economica. Fara sa inceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de interventie in domeniul economic si social”.
Pe plan social, rolul impozitelor se caracterizeaza prin faptul ca, prin intermediul lor, statul procedeza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor, taxelor si contributiilor statul preia la buget intre patru si cinci zecimi si chiar mai mult din PIB, in tarile dezvoltate si intre trei si patru zecimi in tarile in curs de dezvoltare.




2.2 ELEMENTELE IMPOZITULUI

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele financiare, economice si sociale urmarite de catre stat la introducerea lor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale, cat si de contribuabili. Drept urmare, in legile prin care se instituie impozite se precizeaza persoanele in sarcina carora cade plata inpozitelor, material supusa impunerii, marimea relativa a impozitului, termenele de plata, sanctiunile ce se aplica persoanelor fizice si/sau juridice care nu-si onoreaza obligatiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabila de la impunere si incalca alte dispozitii ale reglementarilor fiscale.
Printre elementele impozitului se numara subiectul (platitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plata s.a.
Subiectul impozitului este peroana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia. De exemplu, la impozitul pe salariu, subiect al impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit -; agentul economic, la impozitul pe succesiune - mostenitorul (mostenitorii) etc. In reglementarile fiscale, ca si in vorbirea curenta, subiectul impozitului este denumit contribuabil.
Uneori impozitul datorat de o persoana este varsat la buget de catre o alta persoana, de exemplu: impozitul pe venitul din salarii, datorat statului de un muncitor sau functionar, este retinut de catre persoana care ii plateste drepturile salariale si apoi este varsat la buget. In acelasi mod procedeaza o banca, o editura, o publicatie sau o alta persoana care, din venitul cuvenit altei persoane (dobanda, drept de autor, colaborare etc.) retine impozitul datorat statului si-l varsa la buget. In aceste situatii, subiect al impoziului este salariatul, beneficiarul dobanzii, al dreptului de autor sau al colaborarii, iar nu cel ce a retinut de la acesta impozitul datorat statului si l-a varsat efectiv la buget, prin plata in numerar sau prin virament.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. In mod normal, subiectul impozitului ar trebui sa fie si suportatorul real al acestuia. In realitate, sunt frecvente cazurile in care suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse cai si mijloace pentru a transpune, intr-o masura mai mare sau mai mica, impozitele platite de unele persoane fizice sau juridice in sarcina altora.
Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi, dupa caz, venitul sau averea. In cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii il constituie profitul, la impozitul pe salarii -;salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe donatiuni -; bunurile mobile si imobile care fac obiectul donatiei, deci, altfel spus, averea donata etc. In cazul impozitelor indirecte, materia supusa impunerii poate fi produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat etc.
Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul: din venit sau din avere. In cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide in toate cazurile cu sursa. In schimb, la impozitele pe avere nu intotdeauna exista o asemenea coincidenta, deoarece, de regula, impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si numai arareori acesta diminueaza substanta averii propriu-zise.
Pentru exprimarea dimensiunii obiectul impozabil se foloseste o anumita unitate de masura, care poarta denumirea de unitate de impunere. Astfel de unitati de impunere pot fi: unitatea monetara in cazul impozitului pe venit, metrul patrat de suprafata utila la impozitul pe cladiri, hectarul de teren la impozitul funciar, bucata, kilogramul, litrul etc. la unele taxe de consumanta.
Cota impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit in suma fixa sau in cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive).
Prin asieta (mod de asezare a impozitului) se intelege totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea impozitului datorat statului.
Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege, atrage dupa sine obligatia contribuabililui de a plati si majorari de intarziere. Prin lege sunt prevazute si alte sanctiuni care se aplica contribuabililor rai platnici, cum sunt: popriri (de exemplu, pe salarii), sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului neachitat la termen etc.

2.3. PRINCIPIILE IMPUNERII

Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni, efectuate in baza legii, care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei persoane fizice sau juridice. Impunerea are atat o latura de natura politica, cat si una de ordin tehnic (concretizata in metodele si tehnicile utilizate pentru determinarea marimii obiectului impozabil si a cuantumului impoziutului).
Din punct de vedere politic, prin impunere se urmareste ca fiecare impozit introdus sa raspunda anumitor cerinte, sa fie in concordanta cu anumite principii. Astfel de principii au fost formulate pentru prima data de Adam Smith, reprezentant de seama al economiei politice clasice din secolul al XVIII-lea si primul patrar al secolului XIX. Dupa parerea lui Adam Smith , la baza politicii fiscale a statului ar trebui sa stea mai multe principii sau maxime, dupa cum urmeaza :
1. Principiul justetii impunerii (echitatii fiscale) consta in aceea ca supusii fiecarui stat sa contribuie, pe cat posibil, cu impozite in functie de veniturile pe care le obtin. Prin promovarea acestui principiu, se urmarea anularea privilegiilor de care se bucurau nobilii si clerul in ceea ce priveste impozitele directe si participarea tuturor supusilor statului la acoperirea cheltuielilor publice pe masura veniturilor obtinute.
2. Principiul certitudinii impunerii presupune ca marimea impozitelor datorate de fiecare persoana sa fie certa si nu arbitrara, iar termenele, modalitatea si locul de plata sa fie stabilite fara echivoc, pentru a fi cunoscute si respectate de fiecare platitor. Prin promovarea acestui principiu, se urmarea sa se puna capat domniei bunului plac in stabilirea si incasarea impozitelor. Adam Smith considera ca un mic grad de nesiguranta este un defect mai mare decat un considerabil grad de nedreptate.
3. Principiul comoditatii perceperii impozitelor cere ca impozitele sa fie percepute la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabil.
4. Principiul randamentului impozitelor urmarea ca sistemul fiscal sa asigure incasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli si sa fie cat mai putin apasator penrtu platitori. Acest principiu este o reflectare a tezei “guvernului ieftin”, conform careia aparatul pentru stabilirea si perceperea impozitelor, la fel ca intregul aparat de stat, nu trebuie sa fie costisitor. In acelasi timp, acest aparat nu trebuie sa stinghereasca intr-un fel activitatea economica a platitorilor si nici sa-i indeparteze de la ocupatiile lor.
Aceste principii au avut un caracter progresist, fiind indreptate impotriva arbitrariului ce domnea in materie de impozite in perioada de trecere de la feudalism la capitalism si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului.
Fiecare impozit nou introdus trebuie sa corespunda cerintelor principiilor de echitate, de politica financiara, de politica economica si sociala.

2.3.1 PRINCIPII DE ECHITATE FISCALA

Ca notiune, echitatea fiscala inseamna dreptate sociala in materie de impozite.
Pentru a putea fi vorba de echitate fiscala sunt necesare: impunerea diferentiata a veniturilor si a averii in functie de puterea contributiva a subiectului impozitului si scutirea de la plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adica stabilirea unui minim neimpozabil. Respectarea echitatii fiscale presupune indeplinirea cumulativa a mai multor conditii, si anume:
1. Stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Minimul neimpozabil insa poate fi stabilit ca atare numai in cazul impozitelor directe (mai ales la impozitul pe venit), neavand aplicatibilitate in materie de impozite indirecte;
2. Sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de criteria contributiva a fiecarui platitor adica cu luarea in considerare a marimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum si a situatiei personale, a acestuia (singur, casatorit, numarul persoanelor aflate in intretinerea sa etc);
3. La o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii fiscale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscala a unei persoane sa fie stabilita in compatratie cu sarcina altei persoane din aceeasi categorie sociala;
4. Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizeaza venituri sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia persoanelor ale caror venituri se situeaza sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
Un rol deosebit in respectarea echitatii fiscale il are modul de dimensionare a impozitului considerat. Practica fiscala cunoaste impunerea in sume fixe si impunerea in cote procentuale.
Un impozit in suma fixa, cunoscut sub denumirea de capitatie, s-a practicat in oranduirea feudala si in primele stadii de dezvoltare ale oranduirii capitaliste. In cazul acestui impozit, insa, nu poate fi vorba de echitate, deoarece la stabilirea lui nu se avea in vedere nici marimea venitului sau averii si nici situatia personala a platitorului.
Impunerea in cote procentuale poate fi intalnita sub forma impunerii in cote proportionale, in cote progresive si in cote regresive.
Impunerea in cote proportionale reprezinta o manifestare nemijlocita a principiului egalitatii in fata impozitelor. In cazul acestei impuneri, se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in permanenta aceeasi proportie intre volumul venitului (valoarea averii) si cuantumul impozitului datorat.
Cu toate ca prin introducerea impunerii in cote proportionale s-a facut un pas inainte fata de impunerea in sume fixe, in directia unei mai juste repartizari a sarcinilor fiscale, totusi si aceasta prezinta unele neajunsuri. Astfel, nici impunerea in cote proportionale nu are in vedere faptul ca puterea contributiva a diferitelor categorii sociale creste pe masura ce acestea obtin venituri mai mari sau poseda averi mai importante. Impunerea in cote proportionale s-a folosit pe scara larga la calcularea impozitelor de tip real (funciar, pe cladiri, pe activitati industriale, comerciale si profesii libere etc.), specifice perioadei capitalismului ascendent.



De mentionat ca impunerea in cote proportionale se intalneste si in present, ea utilizandu-se atat in cazul unor impozite directe (de exemplu, in unele tari pentru calcularea impozitului pe profiturile societatilor de capital), cat si in cazul impozitelor indirecte (de exemplu, la taxa pe valoarea adaugata, la taxele vamale, la taxele de timbru etc ).
Impunerea in cote progresive s-a introdus, in unele tari, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar in altele in primele decenii ale secolului al XX-lea. Impunerea in cote progresive are caracteristic faptul ca nivelul cotei impozitului nu ramane constant, ci creste pe masura sporirii materiei impozabile, ceea ce face ca dinamica impozitului sa o devanseze pe aceea a materiei impozabile. Cotele progresive pot creste fie intr-un ritm constant, fie intr-unul variabil.
Impunerea progresiva poate fi intalnita in practica fiscala fie sub forma impunerii in cote progresive simple (globale), fie a impuerii in cote progresive compuse (pe transe de venit).
In cazul impunerii in cote progresive simple, se aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materii impozabile apartinand unui platitor. Cota de impozit va fi cu atat mai mare, in limitele progresivitatii stabilite de lege, cu cat volumul materiei impozabile va fi mai mare. Impozitul datorat statului se obtine facand produsul intre venitul (averea) impozabil(a) si cota de impozit corespunzatoare nivelului acestuia.
Pentru ilustrare, a se vedea datele din tabelul urmator:


Venitul impozabil
(in unitati monetare)
Cote de impozit
(in %)
Pana la 5 000 0 de la 5 001 la 10 000 3 de la 10 001 la 20 000 5 de la 20 001 la 40 000 8 de la 40 001 la 80 000 10 de la 80 001 la 140 000 14 de la 140 001 la 200 000 17 peste 200 000 22

Tabel nr.1

Din datele cuprinse in tabelul de mai sus, rezulta ca o persoana care realizeaza, de exemplu, un venit de 100 000 unitati monetare va plati statului un impozit de 14 000 unitati monetare (100 000 x 14%), iar o persoana care realizeaza un venit de 150 000 unitati monetare va plati un impozit de 25 500 unitati monetare (150 000 x 17%) .
Impunerea in cote progresive simple, desi se bazeaza pe cresterea cotei de impozit pe masura sporirii marimii materiei impozabile, prezinta totusi neajunsuri. Astfel, aceasta impunere ii dezavantajeaza pe cei care au venituri al caror nivel se situeaza la limita imediat superioara celei pana la care actioneaza o anumita cota de impozit.
Pornind de la datele cuprinse in tabelul de mai sus, observam ca o persoana care realizeaza un venit de 80 000 unitati monetare va plati un impozit de 8 000 unitati monetare (80 000 x 10%), in timp ce o alta persoana cu un venit de 80 010 unitati monetare va plati un impozit de 11 201,40 unitati monetare (80 010 x 14%). Rezulta ca a doua persoana, care are un venit cu numai 10 unitati monetare mai mare decat prima, datoreaza statului un impozit cu 3 201,40 unitati monetare mai mare, ramanand cu un venit, dupa plata impozitului, de 68 808,60 unitati monetare fata de 72 000 unitati monetare cu cat ramane prima persoana.
Impunerea in cote progresive compuse presupune divizarea materiei impozabile in mai multe transe (parti), iar pentru fiecare transa de venit (avere) este stabilita o anumita cota de impozit. Prin insumarea impozitelor partiale, calculate pentru fiecare transa de venit (avere) in parte, se obtine impozitul total de plata ce revine in sarcina unui contribuabil.
Pentru exemplificare, a se vedea datele din urmatorul tabel:

Venitul impozabil
(in unitati monetare) Cota de impozit
(%) Transa de venit asupra careia se aplica cota de impozit Impozit de plata
(u.m.)
0- 5 000
5 001- 10 000
10 001- 20 000
20 001- 40 000
40 001- 70 000
70 001- 110 000
110 001- 150 000
150 001- 200 000
200 001- 300 000 peste 300 000
0
2
3
5
8
10
15
20
30
38 Scutita
10 000- 5 000 = 5 000 x 2%
20 000- 10 000 = 10 000 x 3%
40 000- 20 000 = 20 000 x 5%
70 000- 40 000 = 30 000 x 8%
110 000- 70 000 = 40 000 x 10%
150 000-110 000= 40 000 x 15%
200 000-150 000= 50 000 x 20%
300 000-200 000=100 000 x 30% Scutita
100
300
1 000
2 400
4 000
6 000
10 000
30 000

Tabel nr.2

In acest exemplu, in care datele sunt conventionale, venitul a fost impartit in zece transe: prima transa (de la 0 la 5 000) reprezinta minimul neimpozabil, ceea ce inseamna ca la toti platitorii primele 5 000 unitati monetare sunt scutite de impozit; la transele urmatoare, cotele variaza intre 2% si 38%. Pentru a ilustra modul de calcul al impozitului, aratam ca o persoana care realizeaza un venit de 70 000 unitati monetare va plati un impozit de 3 800 unitati monetare care a fost determinat astfel:
5 000 x 0 = 0 + 5 000 x 2% = 100 + 10 000 x 3% = 300 + 20 000 x 5% = 1 000 +
+ 30 000 x 8% = 2 400
0 + 100 + 300 + 1 000 + 2 400 = 3 800 u.m.;
O alta persoana care realizeaza un venit de 70 050 unitati monetare va plati un impozit de 3 805 unitati monetare. Am vazut deja ca pentru un venit de 70 000 unitati monetare impozitul aferent este de 3 800 unitati monetare. Pentru cele 50 unitati monetare care depasesc 70 000 impozitul este de 50 x 10% = 5.
Deci 3 800 + 5 = 3 805 u.m.
Impunerea in cote progresive compuse inlatura, dupa cum se poate vedea, najunsurile semnalate la impunerea in cote progresive globale. Ea este folosita mai ales pentru impunerea veniturilor obtinute de persoanele fizice, fiind insa intalnita si la unele impozite pe avere.
In practica fiscala se intalneste si impunerea in cote regresive, care este caracteristica impozitelor indirecte. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca impozitul indirect platit -; la cumpararea unei marfi sau cand se apeleaza la un anumit serviciu -; ca suma fixa pe unitatea de produs sau sub forma cotei procentuale, este acelasi pentru toti cumparatorii (beneficiarii serviciului), indiferent de marimea veniturilor acestora. Cu alte cuvinte, ponderea impozitului indirect in venitul cumparatorului este invers proportionala cu venitul acestuia.
In concluzie, dintre sistemele de impunere utilizate in practica fiscala internationala, cel care permite in mai mare masura respectarea cerintelor echitatii fiscale este sistemul bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse, Cu toate acestea, utilizarea unei anumite progresivitatti de impunere, chiar si in cazul cand aceasta este mai ridicata, nu conduce automat la respectarea echitatii fiscale, deoarece, asa cum s-a aratat, aceasta presupune si indeplinirea celorlalte conditii amintite. Totodata, nivelul ridicat al fiscalitatii din unele tari este posibil sa nu afecteze prea mult puterea de plata a unor persoane, daca pe calea evaziunii fiscale (legale sau frauduloase) acestea au posibilitatea sa sustraga de la impunere o parte importanta din materia impozabila.

2.3.2. PRINCIPII DE POLITICA FINANCIARA

La introducerea unui impozit se cere ca acesta sa indeplineasca si unele cerinte de ordin financiar. Astfel, acesta trebuie sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic.
Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat, se cer a fi indeplinite mai multe conditii:
1. Impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele (fizice sau juridice) care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau isi apropie (prin cumparare, import etc.) aceeasi categorie de bunuri. Universalitatea impozitului presupune, in aceeasi masura, ca intreaga materie impozabila apartinand unei persoane sa fie supusa la impunere;
2. Sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere (pe cai licite sau ilicite) a unei parti din materia impozabila;
3. Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil .
Un impozit este considerat stabil, atunci cand randamentul sau ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic. Cu alte cuvinte, randamentul unui impozit nu trebuie neaparat sa sporeasca o data cu cresterea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale ciclului economic si nici sa scada in perioadele de criza si depresiune ale ciclului economic.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor de venituri ale statului.
Astfel, daca se inregistreaza o crestere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat in mod corespunzator si invers.
Din practica fiscala a diferitelor tari rezulta ca, de regula, elasticitatea impozitului actioneaza mai ales in sensul majorarii impozitelor.
O problema de politica financiara in materie de impozite se pune si in legatura cu numarul si felul (tipul) impozitelor utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului. Intrebarea care se pune este: cum este util sa se procedeze: sa se perceapa un singur impozit sau mai multe?
Ideea privind utilizarea unui singur impozit s-a intalnit atat la fizocrati, care s-au pronuntat pentru introducerea unui impozit funciar unic, cat si mai tarziu, o data cu dezvoltarea marii industrii, cand au aparut pareri privind instituirea unui impozit unic asupra materiilor prime sau asupra energiei, care sa se substituie tuturor impozitelor de tip declarativ (stabilite pe baza declaratiei contribuabililor). Acest din urma impozit, conceput a fi perceput pe unele produse (hidrocarburi, electricitate, carbuni), se considera ca ar evita cheltuielile de incasare pe care le presupun celelalte impozite si ar suprima fraudele fiscale.
Totodata, se sustine ca un asemenea impozit ar merge in intampinarea progresului tehnic, deoarece cantitatea de energie consumata creste pe masura ce se dezvolta industria.
Georges Bernard propune un nou sistem de impozite concretizat intr-un impozit anual direct, in cote variabile asupra valorii reale a capitalului fizic si asupra bunurilor de consum durabile. Dupa parerea lui, acest impozit prezinta o serie de avantaje, cum sunt:



• posibilitatea efectuarii unui control public;
• problemele privind capitalul fizic sunt mult mai bine studiate;
• cotele impozitului pe ramuri pot fi ajustate in functie de unele criterii economice, sociale, politice, tehnice si ecologice;
• sistemul de impozite este mai ieftin.
In elaborarea acestei propuneri, autorul a avut in vedere faptul ca0 toate impozitele practicate in present sunt, in final, reflectate in preturi, apreciind, totodata, ca nu este eficient sa se stabileasca impozit pe venit. Se considera ca prin introducerea acestui impozit, veniturile publice nu vor mai fi colectate pe baza fluxurilor monetare, ci pe baza mijloacelor productive (prin acestea autorul intelegand orice mijloc care face mai productiva activitatea omului).
Cu alte cuvinte, impunerea bazata in special pe factorul munca, ar fi dupa parerea sa, inadecvata, considerand ca este mai eficient si mai just ca ea sa se bazeze pe munca trecuta, pe factorul capital.
Prin aplicarea unui astfel de impozit, preturile bunurilor si serviciilor vor avea o structura diferentiata, dupa cum urmeaza:
• bunurile necesare existentei, produse si distribuite in masa de industrii autonome si computerizate, vor fi ieftine, suportand numai impozitul pe echipamentul necesar producerii, transportului, depozitarii si vanzarii acestora;
• bunurile durabile, incluzand munca de inalta calificare, vor fi mai scumpe, purtand atat impozitul asupra echipamentului productiv, cat si impozitul asupra folosirii echipamentului personal (colectat ca impozit in momentul vanzarii), determinat in functie de durata de viata a bunului;
• bunurilor de lux, produse manual in cantitati mici, vor fi foarte scumpe, datorita impozitului asupra uneltelor de munca, impozitul asupra utilizarii lor ca echipament individual, cat si pentru motivul ca fiind produse manual vor include un venit mai mare si vor fi foarte rare.
De mentionat ca idei de genul celor de mai sus n-au fost aplicate undeva, iar in practica intalnim un numar mai mare sau mai mic de impozite, in functie de conditiile economice, politice si sociale existente in fiecare tara.
In opinia celor mai multi specialisti, un sistem fiscal trebuie apreciat de fiecare data prin prisma tuturor consecintelor sale pe plan economic, financiar si social, iar nu numai in functie de numarul si tipul impozitelor utilizate.
Aprecieri realiste privind consecintele si implicatiile de ordin economico-social ale unui sistem fiscal pot fi facute daca sunt avute in vedere aspecte, cum sunt:
• obiectul impunerii (veniturile, averea, cheltuielile si/sau si unele si altele);
• felul impunerii (in sume fixe, in cote procentuale proportionale, progresive sau regresive);
• categoriile sociale sau socio-profesionale supuse impunerii;
• existenta unor cazuri de dubla impunere economica sau juridica;
• dimensiunea si frecventa unor fenomene de evaziune fiscala ori de recuperare a impozitelor si taxelor si beneficiarii acestora.

2.3.3. PRINCIPII DE POLITICA ECONOMICA

Cu ocazia introducerii unui nou impozit, statul urmareste, de regula, realizarea mai multor obiective. Este vorba mai intai de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, apoi folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare ori de reducere a productiei sau a consumului unor marfuri, de extindere a exportului sau de restrangere a importului anumitor bunuri etc.
Incurajarea dezvoltarii unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizata si prin masuri de ordin fiscal, cum sunt:
• stabilirea unor taxe vamale ridicate la import;
• reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a marfurilor autohtone;
• micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina intreprinzatorilor care isi plaseaza capitalurile in ramura sau subramura respectiva;
• facilitarea amortizarii accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la reducerea profitului impozabil al societatilor de capital din ramura sau subramura respectiva etc.
Impozitele sunt frecvent utilizate pentru “a influenta comportamentul producatorilor agricoli in ceea ce priveste productia obtinuta si veniturile realizate: un impozit stabilit in functie de venitul mediu (prezumat) la hectarul de teren poate stimula interesul producatorilor sa obtina o productie sporita la hectar si cu costuri mai mici, stiind ca pentru venitul suplimentar astfel obtinut nu datoreaza impozit suplimentar”.
In vederea cresterii consumului unei anumite marfi, statul procedeaza la micsorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vanzarea acestuia. Daca se urmareste reducerea consumului, atunci se procedeaza la majorarea cotelor de impozit aplicate la vanzarea marfii respective.
Extinderea relatiilor comerciale cu strainatatea poate fi stimulata prin masuri fiscale constand in restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurior exportate; reducerea nivelului taxelor vamale percepute de catre stat la importul anumitor marfuri, utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Limitarea accesului marfurilor straine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la importul anumitor marfuri, iar restrangerea exportului unor categorii de produse prin practicarea de taxe vamale la exportul acestora. Acest ultim procedeu se foloseste in unele tari in curs de dezvoltare pentru a limita exportul de materii prime si semifabricate si a incuraja exportul de produse manufacturate.
Impozitele pot fi folosite, concomitent cu alte instrumente, pentru redresarea situatiei economice. Astfel, spre exemplu, pentru stimularea investitiilor particulare, in unele tari a fost adoptata masura reducerii impozitului aferent profitului investit in masini, utilaje si alte echipamente active. Este intalnita si opinia privind scutirea de impozit a sumelor investite de persoane cu venituri medii pentru a determina implicarea intr-o masura sporita a clasei mijlocii in procesele investitionale, ceea ce ar contribui si la fluidizarea circulatiei capitalului in economie. In vederea combaterii inflatiei, se recurge frecvent si la masura majorarii impozitelor.

2.3.4. PRINCIPII SOCIAL-POLITICE

Prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste si realizarea unor obiective de ordin social-politic. Astfel, partidul de guvernamant urmareste ca politica fiscala pe care o promoveaza sa fie in concordanta cu interesele categoriilor si grupurilor sociale pe care le reprezinta. Uneori, prin intremediul masurilor cu caracter fiscal, partidul de guvernamant incearca sa-si mentina influenta in randurile unor categorii sociale in perioada din preajma alegerilor.
Este cunoscuta de asemenea, practica acordarii unor facilitati fiscale contrubuabililor cu venituri reduse si celor care au un anumit numar de persoane in intretinere.
Impozitele sunt folosite si pentru limitarea consumului unor produse care au consecinte daunatoare asupra sanatatii (tutun, bauturi alcoolice). Totodata, in unele tari se practica un impozit special in sarcina celibatarilor si a persoanelor casatorite fara copii, pentru a se influenta cresterea natalitatii.


2.4. ASEZAREA SI PERCEPEREA IMPOZITELOR

Asezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operatiuni succesive, constand in stabilirea marimii obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului si perceperea (incasarea) impozitului.

2.4.1. STABILIREA OBIECTULUI IMPOZABIL

Aceasta operatiune are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea sa poate fi supuse impunerii, este necesar mai intai ca organele fiscale sa constate existenta de fapt a acestora, iar apoi sa procedeze la evaluarea lor.
Evaluarea materiei impozabile isi propune sa determine dimensiunea acesteia, ceea ce se poate rezaliza apeland fie la metoda evaluarii directe bazate pe perzumptie, fie la metoda evaluarii directe, bazate pe probe.
Metoda evaluarii indirecte cunoaste trei variante de realizare:
• evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil;
• evaluarea forfetara;
• evaluarea administrativa.
Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil, specifica impozitelor de tip real, permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara sa se ia in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv. De exemplu, in cazul impozitului funciar erau folosite drept criterii pentru stabilirea marimii obiectului impozabil: suprafata de teren, cu sau fara luarea in considerare a destinatiei acesteia; numarul animalelor din gospodarie; cantitatea de samanta utilizata; pretul pamantului; arenda etc. Aceasta evaluare este simpla si putin costisitoare. In schimb ea prezinta dezavantajul ca nu permite stabilirea cat de cat exacta a marimii obiectului impozabil, ceea ce se rasfrange negativ asupra echitatii fiscale.
Evaluarea forfetara consta in acea ca organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil. Nici in acest caz nu sunt create premisele necesare pentru stabilirea cu exactitate a valorii obiectului impozabil.
Evaluarea administrativa are caracteristic faptul ca organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza elementelor (date) pe care le au la dispozitie. In masura in care subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea facuta de organul fiscal, el are dreptul sa o conteste, prezentand argumentele de rigoare.
Metoda evaluarii directe cunoaste doua variante de realizare:
• evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane;
• evaluarea pe baza declaratiei platitorilui de impozit.
Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane consta in aceea ca marimea obiectului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise pe care o terta persoana, care cunoaste aceasta marime, este obligata prin lege sa o depuna la organele fiscale. De exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a platit muncitorilor si functionarilor sai, chiriasii declara chiria achitata proprietarului etc. Avantajul acestei modalitati de evaluare il reprezinta faptul ca elimina, in cea mai mare parte posibilitatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila, deoarece terta persoana care declara venitul nu este interesata sa ascunda adevarul. Utilizarea acestei evaluari este insa limitata, doarece la ea nu se poate apela decat in cazul anumitor venituri.



Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului (platitorului) se relalizeaza cu participarea directa a subiectului impozitului. Contribuabilul este obligat sa tina o evidenta stricta privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, sa incheie un bilant fiscal, sa intocmeasca si sa intemeieze organelor fiscale o declaratie din care sa rezulte veniturile pe care le realizeaza si cheltuielile care au fost efectuate pentru obtinerea acestora, respectiv averea pe care o poseda. Pe baza acestei declaratii, organele fiscale procedeaza la stabilirea marimii materiei impozabile. Aceasta modalitate de realizare a evaluarii are o aplicabilitate mai larga, insa prezinta neajunsul ca face posibila sustragerea de la impunere a unei parti insemnate din materia impozabila. Acest lucru este posibil prin intocmirea unor declaratii nesincere si prin inposibilitatea organelor fiscale de a controla - in conditiile existentei secretului comercial-;bancar -; realitatea tuturor datelor mentionate in declaratii.

2.4.2. DETERMINAREA CUANTUMULUI IMPOZITULUI

Dupa stabilirea obiectului impozabil, se trece la calcularea impozitului propriu-zis. In functie de modul de stabilire, distingem:
• impozite de repartitie;
• impozite de cotitate.
Impozitele de repartitie s-au practicat in perioada feudalismului si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului si s-au caracterizat prin faptul ca statul, in functie de nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul tarii. Aceasta suma era apoi repartizata pe unitati administrativ-teritoriale, iar la unitatea de baza (de exemplu, comuna) avea loc defalcarea, pe subiecte sau obiecte impozabile, a sumei atribuite.
Prin modul lor de stabilire, impozitele de repartitie prezentau mari variatiuni de la o unitate administrativ-teritoriala la alta, faza existenta unei justificari economice. Deci, in cazul acestor impozite nu poate fi vorba de respectarea cerintelor echitatii fiscale.
Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de jos in sus, prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare platitor in parte. Astfel, impozitele de cotitate inlatura, in cea mai mare parte, neajunsurile specifice impozitelor de repartitie, deoarece ele se stabilesc, de regula, in functie de marimea obiectului impozabil si tinandu-se cont de situatia personala a platitorului impozitului. Legat de acest ultim aspect, se poate spune ca in unele tari se fac scazaminte din valoarea materiei impozabile in functie de numarul persoanelor aflate in intretinerea platitorului de impozit. In altele, impozitul aferent marimii materiei impozabile se reduce sau se majoreaza in functie de starea civila si de numarul persoanelor ce compun familia platitorului de impozit.

2.4.3. PERCEPEREA IMPOZITELOR

Odata stabilita marimea impozitului, organele fiscale trebuie sa aduca la cunostinta contrubuabililor cuantumul impozitului datorat statului si termenele de plata a acestuia. Dupa aceasta se trece la perceperea (incasarea) impozitelor. De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor: strangerea impozitelor datorate statului de catre unul din contribuabilii fiecarei localitati; incasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari (arandas); perceperea impozitelor de catre aparatul specializat (fiscal) al statului.
Incasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat in perioada capitalismului ascendent si se utilizeaza si in prezent. In conditiile existentei unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se realizeaza astfel: a) direct de catre organele fiscale de la platitor; b) prin stopaj la sursa; c) prin aplicarea de timbre fiscale.
Incasarea impozitului de catre organele fiscale direct de la platitori cunoaste doua variante de realizare: a) cand platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului (in acest caz avem de-a face cu asa-numitul impozit portabil); b) cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le solicita sa achite impozitul (este vorba de impozitul cherabil).
Stopajul la sursa consta in aceea ca impozitul se retine si se varsa la stat de catre o terta persoana. De exemplu, intreprinderile si institutiile sunt obligate sa retina impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora si sa-l verse la bugetul statului.
Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practica in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie si, deasemenea, pentru taxele privind actele certificatele si diferitele documente elaborate de notariate publice si de organe ale administratiei de stat.

2.5. CLASIFICAREA IMPOZITELOR

In practica financiara exista o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca forma, ci si in ceea ce priveste continutul lor.
Pentru a sesiza mai usor efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, financiar, social si politic, este necesara gruparea acestora pe baza unor criterii stiintifice.
Dupa trasaturile de fond si de forma, impozitele pot fi grupate in impozite directe si indirecte.
Impozitele directe se caracterizeaza prin faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice si juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. In cazul acestor impozite, subiectul si suportatorul impozitului sunt, in intentia legiuitorului, una si aceeasi persoana, desi, practic, uneori acestea nu coincid.
Daca tinem cont de criteriile care stau la baza asezarii impozitelor directe, atunci acestea pot fi grupate in:
• impozite reale;
• impozite personale.
Impozitele reale se stabilesc in legatura cu anumite obiecte materiale (pamant, cladiri, fabrici, magazine etc), facandu-se abstractie de situatia personala a subiectului impozitelor. Ele mai sunt cunoscute si sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se aseaza asupra produsului brut al obiectului impozabil, fara a se face nici o legatura cu situatia sibiectului impozitului.
Impozitele reale se gasesc sub forma impozitului funciar, impozitului pe cladiri, impozitului pe activitati industriale, comerciale si profesii libere, impozitului pe capitalul mobiliar sau banesc.
Impozitele personale se aseaza asupra veniturilor sau averii, in stransa legatura cu situatia personala a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute si sub denumirea de impozite subiective.
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vanzarii unor bunuri si prestarii unor servicii (transport, spectacole, activitati hoteliere etc), ceea ce inseamna ca ele vizeaza cheltuielile. In cazul impozitelor indirecte chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decat suportatorul acestora.
Dupa forma pe care o imbraca, impozitele indirecte pot fi grupate in:
• taxe de consumatie;
• venituri de la monopolurile fiscale;
• taxe vamale;
• taxe de timbru si de inregistrare.
Daca avem in vedere obiectul impunerii, atunci impozitele pot fi clasificate in:
• impozite pe venit;
• impozite pe avere;
• impozite pe consum (pe cheltuieli).
In functie de scopul urmarit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate in:
• impozite financiare;
• impozite de ordine.
Impozitele financiare sunt instituite in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului. Astfel de impozite sunt, in primul rand, impozitele pe venit, taxele de consumatie etc.
Impozitele de ordine sunt introduse, mai ales, pentru limitarea anumitor actiuni sau in vederea atingerii unui tel ce nu are caracter fiscal. De exemplu, prin instituirea unor taxe ridicate la vanzarea bauturilor alcoolice si a tutunului se urmareste limitarea consumului acestora avand in vedere efectul lor nociv asupra sanatatii persoanelor care le consuma.
Dupa frecventa realizarii lor, impozitele se pot grupa in :
• impozite permanente;
• impozite incidentale.
Impozitele permanente se incaseaza periodic (de regula, anual), iar impozitele incidentale se introduc si se incaseaza o singura data (de exemplu, impozitul pe avere sau pe profiturile exceptionale de razboi).
Impozitele mai pot fi grupate si dupa institutia care le administreaza. Din acest punct de vedere, avem:
• in statele de tip federal:
? impozite federale;
? impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federatiei;
? impozite locale;
• in statele de tip unitar:
? impozite ale administratiei centrale de stat;
? impozite ale administratiei de stat locale.
Clasificarea impozitelor de stat este prezentata sintetic in schema urmatoare :

impozitul funciar

impozitul pe cladiri
Impozite reale impozitul pe activitati injdustriale, comerciale si profesii libere

impozite impozitul pe capitalul directe mobiliar

impozite pe impozit veniturile pe pers. fiz. venit
Impozite pe
Impozite veniturile personale soc. de capital

1. Dupa impozite pe trasaturile averea de fond si forma propriu-zisa impozit pe impozite pe avere circulatia averii

impozitul pe sporul de avere

taxe de consumatie impozite venituri provenind de la monopolurile fiscale indirecte taxe vamale

taxe de timbru si de inregistrare

impozite pe venit

2. Dupa obiect impozite pe avere

impozite pe cheltuieli

impozite financiare
3. Dupa scopul urmarit impozite de ordine

impozite permanente (ordinare)
4. Dupa frecventa cu care se realizeaza impozite incidentale (extraordinare)

impozite federale

in statele impozite ale statelor, regiunilor de tip federal sau provinciilor membre ale federatiei
5. Dupa institutia care le administreaza impozite locale

impozite ale administratiei
in statele centrale de stat de tip unitar impozite locale




Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2023 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta