1. Definire si caracterizare

Evaziunea fiscala constituie la momentul prezent un fenomen economic si social complex. Este imperios necesar, pentru toate statele lumii, ca urmarile nocive ale acestui fenomen sa fie limitate, micsorate, sa-si piarda din anvergura, in conditiile in care a devenit clar pentru toata lumea ca ele nu pot fi eradicate. Evaziunea fiscala are un efect direct si neintarziat asupra nivelurilor incasarilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre in mecanismele pietei, precum si la imbogatirea, in mod ilicit, a practicantilor acestei metode de inselaciune ce afecteaza statul si in ultima instanta, pe fiecare dintre noi, contribuabili onesti. Existand mai multe interpretari, denumiri si acceptiuni ale acestui fenomen, este normal ca el sa fie si greu de definit. Sunt utilizate sintagme de genul “frauda, frauda ilegala, evaziune internationala, frauda legala, evaziune internationala, frauda prin lege, economie subterana”. Nu doar terminologia constituie un element de confuzie, ci si legea ambigua, granita dintre licit si ilicit fiind foarte fragila. r1q16qj
Legea nr. 87 din 18 octombrie 1994, publicata in Monitorul Oficial nr.299 din 24.10.1994, in primul sau articol, considera evaziunea fiscala ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine…”
Motivele pentru care in Romania acest fenomen este greu de impiedicat si cuantificat sunt complexe si numeroase, printre ele putand fi amintite: multiplele imperfectiuni si particularitati in domeniul legislatiei fiscale, organizarea activitatii fiscale, nefolosirea metodei contabilitatii nationale pentru evidenta macroeconomica, evaziunea masiva realizata de diferite grupuri de interese si agenti economici aparuti doar pentru a beneficia de lacunele legilor, lipsa unui cod fiscal, principiul confidentialitatii bancilor s.a.
In Romania nu se poate spune ca evaziunea fiscala a fost importata, insa acest fenomen este o urmare a situatiei economice, a permisivitatii autoritatilor, a grupurilor de interese ce isi urmaresc afacerile proprii sub obladuirea unor guvernari trecute ori prezente, a nivelului de trai al majoritatii cetatenilor, a gradului de civilatie, cultura si constiinta civica, si mai ales, a politicilor fiscale agresive si chiar exagerate uneori duse de catre autoritati. Nu degeaba s-a constatat, in timp, prin intermediul experientei, ca un sistem fiscal nu este eficient ori potrivit in functie de nivelul mare al incasarilor ci de gradul in care acesta este acceptat de contribuabil, fie el persoana fizica ori juridica.S-au dezvoltat in timp numeroase mijloace pentru a ocoli plata obligatiilor fiscale, insa cei ce le utilizeaza pot fi impartiti in doua categorii: cei care, exploateaza insuficientele actelor normative din domeniu si cei care utilizeaza procedee ilicite. Evaziunea fiscala legala este o actiune a contribuabilului de a ocoli legea, recurgand la o combinatie neprevazuta de lege si deci “tolerata” prin scapare din vedere. Suportul legal al acestora este dat de principiul ca ceea ce legea nu interzice este permis. Art.983 din Codul Civil Roman de exemplu prevede: “conventiile trebuie interpretate in sensul cel mai favorabil debitorului”. Faptele de evaziune fiscala bazate pe interpretarea favorabila a legii cel mai frecvent folosite sunt:
1. Investirea unei parti a profitului realizat in achizitii de bunuri pentru care statul acorda facilitati, desi utilitatea acestora nu este aceeasi cu cea gandita de legiuitor, in scopul cresterii economice si dotarii cu tehnologie moderna(exemplu: autoturismele) Folosirea in anumite limite a prevederilor legale cu privire la donatiile filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu;
2. Scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate -; mult mai mari decat cele care rezulta din aplicarea cotelor legale;
3. Unii agenti economici constituie fonduri de amortizare sau de rezerva mult mai mari decat ar fi justificat din punct de vedere economic, diminuandu-se astfel cuantumul venitului impozabil
4. Intocmirea unor acte de plata a unor sume de bani din venituri pentru achizitionarea unor utilaje, masini, materii prime sau alte bunuri, neprimite in realitate, pentru ca dupa expirarea perioadei de impunere sa-i fie returnate sumele platite fictiv, cu consecinta diminuarii impozitului;
Evaziunea fiscala ilicita se poate defini ca fiind o actiune constienta a contribuabilului ce violeaza o prescriptie legala cu scopul de a nu plati obligatiile fiscale cuvenite. In acest scop se recurge la diminuarea obiectului impozabil sau folosirea altor cai de sustragere. Frauda fiscala presupune, dincolo de o violare a spiritului legii si a intentiei legiuitorului, o incalcare directa si deliberata a regulilor impuse pentru stabilirea si plata impozitului. Astfel, este cazul disimularii materiei impozabile prin absenta declaratiei de impunere sau prin operatii fictive ori de creare de societati fictive. Determinarea tuturor procedurilor prin care se poate savarsi evaziunea fiscala frauduloasa nu este posibila, dar din experientele acestui gen de cazuri se pot enumera, intre altele:
1. Inregistrarile in contabilitate efectuate astfel incat rezultatele sa fie micsorate;
2. Introducerea in tara prin intermediul firmelor fantoma de marfuri din import fara acte de provenienta pentru a fi sustrase de la plata obligatiilor fiscale;
3. Nedeclararea tuturor marfurilor in vama sau prin subevaluarea acestora, urmata de valorificarea lor la preturile pietiei si sustragerea astfel de la plata in intregime a taxelor vamale;
4. Inregistrarea partiala a veniturilor realizate fie prin neintocmirea documentelor de evidenta primara, fie prin inscrierea in acestea a unor date nereale cu privire la pret, cheltuieli, cantitati etc;
5. Inscrierea unor preturi/valori, chirii, dobanzi, garantii materiale mai mici decat cele reale in diferite contracte incheiate de contribuabil ( de vanzare-cumparare a unor bunuri mobile sau imobile, de furnizare de marfuri, de sponsorizare a unor activitati, de inchiriere ori concesionare la sau de la alte persoane fizice sau juridice a unor fonduri de comert de imprumut sau de credit cu o anumita dobanda sau in anumite conditii oneroase etc);
6. Necuprinderea unor operatiuni ce intra in sfera TVA in baza de calcul a taxei sau necuprinderea in TVA a tuturor facturilor;
7. Neevidentierea si nevirarea TVA aferenta avansurilor incasate de la clienti;
8. Sustragerea de la plata TVA aferenta importului de bunuri prin prezentarea in vama a unor acte fictive de donatie ori facturi externe subevaluate precum si neincluderea in deconturi a TVA amanata la plata in vama;
9. Infiintarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;
10. Nejustificarea cu documente legale a inregistrarilor in evidenta contabila;
11. Inregistrarea in conturi personale a unor parti din beneficiu;
Frauda fiscala este un fenomen in primul rand social, ea reflectand prin procedeele sale atat structura societatii cat si nivelul tehnic al sistemului fiscal al acesteia. Indiferent de locul ocupat pe scara sociala, contribuabilul evazionist foloseste cele mai diverse tehnici de la cele elementare, pana la cele mai sofisticate. Multitudinea de impozite si taxe pe care trebuie sa le suporte contribuabilul -; persoana fizica ori juridica -; dar mai ales marimea exagerata a acestora, a condus de-a lungul timpului la identificarea de cai pe cat de ingenioase si de eficiente pentru practicant, pe atat de nocive pentru colectori, dar si pentru noi toti, in ultima instanta( pentru societate si pentru piata interna in general).
Tehnicile de fraudare se pot clasifica dupa mai multe criterii(Nicolae Hoanta -; Evaziunea fiscala):
Criteriul fiscal este criteriul in baza caruia se distinge frauda care se sprijina pe asezarea impozitului si cea care are loc in stadiul platii obligatiei fiscale. Evident, prima este cea mai raspandita, constand in diminuarea bazei impozabile prin minimizarea veniturilor, beneficiilor sau cifrei de afaceri ori prin maximizarea cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal. Evaziunea fiscala care are loc cu ocazia platii obligatiilor fiscale se refera in special la taxele vamale (evaziune vamala) si taxa pe valoarea adaugata.
Criteriul material permite sa se distinga doua mari tehnici de frauda: prima, ascunderea materiei impozabile, iar cea de-a doua majorarea cheltuielilor deductibile. Tot in functie de acest criteriu s-a procedat la distingerea intre evaziunea fiscala savarsita prin actiune si cea savarsita prin omisiune. Daca prima presupune un comportament activ (ex: folosirea unui inscris fictiv), cea de-a doua se caracterizeaza printr-o abtinere, cum ar fi nedeclararea unui venit.
Criteriul subiectiv, ce tine de autorii fraudei, distinge intre evaziunea fiscala savarsita de persoanele fizice si cea savarsita de persoanele juridice. Aceasta distinctie este necesara in ceea ce priveste stabilirea raspunderii si sanctiunii.
Criteriul cantitativ opune frauda artizanala, foarte larg raspandita, fraudei industriale, aceasta din urma putand fi caracterizata ca o componenta a crimei organizate.
Criteriul geografic delimiteaza evaziunea fiscala nationala de cea internationala, chiar daca garnita dintre acestea a fost deja surmontata.
Frauda fiscala artizanala are ca si caracteristica majora faptul ca ea este definita mai putin de modalitatile de savarsire sau de amploarea sustragerilor de la plata impozitelor, cat de modul izolat, pe cont propriu, de actiune al autorilor ei. Intr-o asemenea situatie faptuitorul actioneaza singur sau cel mult in forme clasice de participatie penala, sfera acestor participanti marginandu-se la nivelul salariatilor din firma, familie, prieteni, parteneri de afaceri. Nu se recurge la o organizatie clandestina infiintata in acest scop. Frauda artizanala este un fenomen cotitian. Exemplele sunt multiple si ele merg de la o banala diminuare a pretului real de vanzare a unui imobil, pana la omiterea inregistrarii veniturilor in contabilitate sau majorarea cheltuielilor deductibile.
Frauda fiscala industriala se realizeaza printr-o divizare a actiunii prin care se savarseste frauda, in cadrul unei retele subterane, care are rolul de a sprijini si acoperi operatiunile fictive. In acest caz sunt implicate mai multe persoane fizice si/sau juridice, pentru realizarea, de regula, de profituri foarte mari, prin sustragerea in mod fraudulos de la plata impozitelor.
Istoricul incriminarii practicilor evazioniste si precedentele legislative constituie tot atatea elemente interesante si indelung studiate de teorie, literatura de specialitate cosemnand numeroase exemple. Revolutia din 1848 de pilda a impus printre ideile sale pe aceea potrivit careia impozitul trebuie platit de toti cetatenii fara deosebire si proportional cu puterile fiecaruia. Ulterior acest deziderat a capatat consistenta prin bugetul anului 1895 consfintindu-se principiul potrivit caruia toti romanii sunt egali in fata legilor si impozitelor. Prima lege de urmarire a realizarii veniturilor publice ale statului, judetelor si comunelor, ale administratiilor si stabilimentelor publice si cele de binefacere dateaza din 21 martie 1877. Aceasta continea 25 de articole si prevedea ca “contribuabilul ce nu-si indeplinea datoria de pana la a 15-a zi din luna a doua a fiecarui trimestru la perceptie” era supus urmaririi. Aceeasi lege enumera privilegiile si scutirile.
Nicolae Titulescu, care in 1921 ocupa portofoliul Ministerului de Finantea a propus Reforma fiscala a Romaniei reintregite, reforma ocazionata de intaiului buget unificat, inspirata de legislatia financiara a statelor dezvoltate. Principiile de baza, urmarite de reforma lui Titulescu, stabileau: impunerea venitului efectiv realizat in baza declaratiei contribuabilului si introducerea impozitului progresiv pe venitul global, care implica impozitul pe lux si cifre de afaceri, impozitul progresiv pe succesiuni, impozitul extraordinar progresiv pe avere si pe imbogatirea de razboi.
In anul 1923, noua reforma fiscala infaptuita de Vintila Bratianu a fost realizata prin Legea Contributiilor Directe, care a desfiintat impunerea minimala si a atenuat sanctiunile severe instaurate de Nicolae Titulescu impotriva practicilor evazioniste. Cu toate partile ei bune ea a dus la proliferarea spiritului antifiscal manifestat de catre unii contribuabili.
Un adevarat cod al evaziunii fiscale a fost introdus in legea contributiilor directe si celelate legi de impozite si taxe, adoptata in anul 1933. Prin aceasta lege abaterile se clasificau in contraventie simpla si contraventie calificata, fiind sanctionate cu amenzi ce mergeau de pana la patru ori impozitul la diferenta de venit sustras si constatat. Aceeasi lege prevede pentru actele de coruptie a agentilor fiscali pedeapsa inchisorii corectionale de la 6 la 12 luni.
Legea nr.344 din 29.12.1947 vine sa sanctioneze evaziunea fiscala. Legea era foarte aspra, insa oferea posibilitatea celor in cauza sa intre in legalitate si sa-si lichideze obligatiile fiscale, chiar daca s-ar fi sustras in trecut de la plata impozitelor.
In fine, art.258, indice 36 din Codul Penal anterior, introdus prin Decretul nr.202/1953, publicat in Buletinul Oficial nr.15 din 14.05.1953, pedepsea sustragerea de la plata impozitelor prin “ascunderea obiectului sau sumei impozabile, distrugerea si dosirea evidentelor obligatorii stabilite prin legile fiscale.”
Dupa decembrie 1989, prin Legea nr.82/1991 a contabilitatii, publicata in Monitorul Oficial nr.265 din 27.12.1991 a fost incriminata “efectuarea cu stiinta de inregistrari inexacte” si “omisiunea cu stiinta a inregistrarilor in contabilitate, ce au avut drept consecinte denaturarea rezultatelor financiare si elementelor patrimoniale ce se reflecta in bilantul contabil, acesta constiuind infractiunea de fals intelectual ce se pedepseste conform art.289 Cod Penal cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Evaziunea fiscala a fost definita ca fapta penala de art.1 din Legea nr.87/1994 si consta in sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare, de catre persoane fizice si persoane juridice romane sau straine, denumite contribuabili. Astfel, in art.2-3, se prevede ca desfasurarea de activitati permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile va avea loc numai pe baza unei autorizatii emise de organul competent sau a unui alt temei prevazut de lege dar, si obligatia declararii organelor de control a bunurilor sau valorilor impozabile. De asemenea, potrivit art.4-5, contribuabilii sunt obligati sa evidentieze veniturile realizate si cheltuielile efectuate din activitatile pe care le-au desfasurat prin intocmirea registrelor sau a oricaror alte documente prevazute de lege si sa le declare cu sinceritate, reluandu-se reglementarile cuprinse in Legea nr.82/1991, privind contabilitatea.
Revenind la definitia evaziunii si implicit a celei de frauda fiscala, se observa ca infractiunea se poate savarsi in mai multe modalitati. Atat ca urmare a numarului mare de modalitati (fiecare dintre acestea fiind susceptibile de altele noi), a gradului de pericol social diferit ceea ce impune un tratament penal diferit dar, si pentru usurinta intelegerii si aplicarii textului de lege, legiuitorul a decis incriminarea ca infractiune distincta a fiecarei din aceste modalitati.
Infractiunile de evaziune fiscala reglementate in art. 9-16 sunt urmatoarele:
- Refuzul de a prezenta organelor de control prevazute de lege documentele justificative si actele de evidenta contabila necesare pentru stabilirea obligatiilor fiscale fata de stat se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda da la 200.000 la 1.000.000. lei - art.9
- Intocmirea incompleta sau necorespunzatoare de documente primare sau de evidenta contabila ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a impiedica verificarile financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscala se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi sau cu amenda de la 1.000.000 la 10.000.000 lei
- Sustragerea de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor datorate statului prin neinregistrarea unor activitati pentru care legea prevede obligatia inregistrarii in scopul obtinerii de venituri, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani si interzicerea unor drepturi. -; art.11
- Sustragerea de la plata obligatiilor fiscale, in intregime sau in parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile ori taxabile sau, efectuarea oricaror alte operatiuni in acest scop, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi -; art.12
- Fapta de a nu evidentia prin acte contabile sau alte documente legale, in intregime sau in parte, veniturile realizate ori de a inregistra cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale, daca au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei si contributiei, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi sau cu amenda de la 1.000.000 la 10.000.000 lei -; art.13
- Organizarea sau conducerea de evidente contabile duble, de catre conducatorul unitatii sau alte persoane cu atributii financiar-contabile ori alterarea memoriei aparatelor de taxat, marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor, in scopul diminuarii veniturilor supuse impozitelor, taxelor sau contributiilor, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi. Distrugerea actelor contabile sau a altor documente ori a memoriilor aparatelor de taxat sau de marcaj ori a altor mijloace de stocare a datelor, in scopul aratat la alineatul 1 se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta la alineatul respectiv
- Declararea fictiva facuta de contribuabil sau imputernicitii acestuia cu privire la sediul unei societati sau la schimbarea acestuia fara indeplinirea obligatiilor prevazute de lege in scopul sustragerii de la controlul fiscal se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi -; art.16
Putem concluziona astfel ca, pe de o parte, prin incriminarea faptelor de evaziune fiscala sunt aparate relatiile sociale care asigura desfasurarea normala a unei activitati reglementate prin lege, cea de formare a bugetului de stat (si nu numai) pe calea taxelor si impozitelor, iar pe de alta parte, prin incriminari sunt aparate si relatiile sociale privitoare la patrimoniul statului ca patrimoniu public.
Evaziunea fiscala consta, deci, in totalitatea procedeelor legale ori nelegale prin intermediul carora contribuabilii persoane fizice sau juridice sustrag partial ori integral materia lor impozabila de la plata obligatiilor stabilite prin lege, incalcand nu doar un act normativ obisnuit ci insasi Constitutia Romaniei, care prevede ca “cetatenii au obligatia de a contribui, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice.”

2. Evaziunea fiscala din Romania

Evaziunea fiscala constituie un fenomen economico-social extrem de nociv, asa cum am mai spus, iar permisivitatea legislativa, precum si cea a autoritatilor competente, coroborate cu un grad fiscalitatii extrem de ridicat, mai ales pentru o tara in tranzitie catre economia de piata autentica, viabila, reala au condus la crearea unui mediu propice dezvoltarii practicilor evazioniste. Coruptia institutionalizata, premisa a evaziunii fiscale nu doar ca ofera protectie acestei maladii economice si sociale, ba chiar o sustine, o incurajeaza, profita de pe urma ei, obtinand atat foloase materiale, cat si castigand capital electoral, amanand masuri drastice in privinta unor societati cu datorii extrem de mari numai pentru a inabusi eventualele proteste sindicale sau pentru a satisface clientela politica. Oportunitatile oferite de procesul schimbarii, coroborate cu insuficienta controlului legal, au favorizat mai ales criminalitatea orientata spre profit, care are tendinta de a dobandi un caracter global, exploziv si organizat, prejudiciind societatea in ansamblul sau, structurandu-se si multiplicandu-se neincetat, concretizandu-se in fapte penale de o mare complexitate si diversitate sub aspectul numarului de participanti, metodelor folosite, prejudiciilor cauzate si institutiilor vizate. Dintre cauzele care au dus la proliferarea evaziunii fiscale fac parte:
- Intarzierile, tergiversarile adoptarii unor acte normative moderne, eficiente impotriva acestui flagel;
- Aparitia tarzie a Legii evaziunii fiscale;
- Lipsa unui cod fiscal;
- O legislatie, care, desi tardiva ca moment de aparitie si permisiva, a condus la nenumarate neintelegeri ale sale si ambiguitati ;
- O fiscalitate ridicata relativ la posibilitatile contribuabilului roman obisnuit;
- Existenta unui sistem de prevenire a ilegalitatilor, de control si de sanctionare, avand oameni slab pregatiti, prost informati, echipati, remunerati si, implicit corupti
- Insuficienta educatiei cetatenesti si fiscale
Nivelul evaziunii fiscale identificate in Romania se situa, in sume absolute, la 316.466,6 milioane lei pentru trimestrul I al anului 1995. Privita in dinamica, evaziunea fiscala a scazut fata de aceeasi perioada a anului precedent cu 40,2%. Dupa unele aprecieri ale Curtii de Conturi, evaziunea fiscala inregistrata in 1997 reprezenta un volum de cel putin 24.000 miliarde lei, iar cea din 1998 unul de aproximativ 40.000 de miliarde lei. Fata de produsul intern brut, evaziunea fiscala reprezenta, in 1997, aproximativ 10%, in 1998 se mentine aproximativ la acelasi nivel, iar fata de bugetul consolidat al statului, reprezenta aproximativ 30% in anul 1997 si circa 32% in anul 1998.

Perioada(anul) 1994 1995 Variatia procentuala
Suma (total) 380487 316466 - 16,82 %
Persoane juridice 375716 304081 - 16,06 %
Persoane fizice si asociatii familiale 6240 12385 + 98,01 %

Evaziunea fiscala la persoane fizice si asociatii familiale.
Teodora Vascu Barbu -; Bugetul statului si agentii economici -; E.D.P., Bucuresti, 1997

Pe parcursul anului 1997, organele specializate ale Ministerului de Finante au efectuat un numar de 741.455 de actiuni de verificare a subiectilor economici. S-au identificat 285.514 de cazuri de evaziune fiscala, reprezentand circa 1.819 mld. de lei, corespondente a 0,6% din P.I.B al aceluiasi an si 4,3% din veniturile bugetare. Majoritatea acestei valori provine de la societatile comerciale cu capital privat si mixt (cca.56%), iar 42% de la societatile comerciale cu capital de stat si al regiilor autonome. In anul 1997, rata cazurilor de evaziune fiscala, in totalul verificarilor, a crescut la 38,5%, fata de 31,0% in anul 1996.
Directia de Combatere a Criminalitatii Economico-Financiare din cadrul IGP a oferit urmatoarele date corespunzatoare lunii februarie 1999: politistii au controlat peste 3000 de centre en-gross si peste 10.000 de firme in vederea prevenirii si combaterii evaziunii fiscale, a comertului cu marfuri de contrabanda si a altor incalcari ale legislatiei economice in sectorul privat. La nivelul intregii tari au fost descoperite 1.471 de infractiuni de evaziune fiscala si 1.1.92 de infractiuni la Legea privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite. In luna mai 1999, acelasi departament din cadrul Politiei, impreuna cu comisarii Garzii Financiare, au descoperit in urma controalelor peste 1000 de infractiuni de evaziune fiscala, valoarea amenzilor fiind de peste 4 miliarde de lei.
Structura evaziunii fiscale pe anul 1995
Felul impozitului Suma evaziunii fiscale (mil. lei) %
Impozitul pe profit 80678,2 25,49
TVA 107669,4 34,02
Impozit pe salarii 37698,5 11,91
Accize 46268,8 14,62
Impozite si taxe locale 16268,5 5,14
Alte impozite si taxe 27883,1 8,82

In primul semestru al anului 2000 prejudiciul adus bugetului de stat de unii agenti economici care comercializeaza produse petroliere a fost de peste 1000 de miliarde lei prin cesionarea societatilor respective cu toate obligatiile fiscale catre persoane fizice, de regula de cetatenie straina, care nu au putut fi identificate.
Potrivit estimarilor reprezentantilor asociatiei patronale din domeniul productiei si comercializarii alcoolului si bauturilor alcoolice, in anul 2000, 80% din productia de alcool a Romaniei se desface pe piata negra, mai mare cu 20% decat in 1999. Intr-o scrisoare a Romferment adresata fostului ministru de Finante, Decebal Traian Remes, se preciza ca situatia economica si financiara a societatilor comerciale producatoare de alcool si bauturi alcoolice este deosebit de grea si cerea ministrului masuri urgente pentru diminuarea productiei ilicite de alcool si micsorarea presiuinii fiscale asupra firmelor legal inregistrate. Toate masurile adoptate de Guvern nu au dus deloc la rezultatele scontate. Dimpotriva, pe de o parte, numarul evazionistilor este in continua crestere, iar pe de alta parte inlesnirile acordate la plata obligatiilor bugetare s-au dovedit total ineficiente, pe fondul incoerentei legislative si apresiunii fiscale, astfel incat arieratele producatorilor cinstiti continua sa creasca, iar esalonarile de plata nu pot fi respectate, ducand la prabusirea acestora.
In primul rand ca fabricile ilegale de alcool nu doar ca urmaresc un castig rapid si isi desfasoara activitatea pentru numai 2-3 luni, iar apoi isi muta sediile in alte zone ale tarii pentru a nu fi descoperite, darpericliteaza si vietile consumatorilor, produsele lor nerespectand in general nici o norma sanitara de igiena sau de productie, si aceasta tocmai pentru ca sunt greu de depistat. Inafara de aceste prejudicii aduse statului si sanatatii consumatorilor, piratii fac o concurenta neloiala nu numai prin vanzarea la preturi foarte scazute dar si utilizand marci inregistrate ale altor producatori consacrati.
In dorinta de a incuraja dezvoltarea sectorului privat si cu precadere a intreprinderilor mici si mijlocii, atragerea de capital strain, dezvoltarea si modernizarea unor sectoare, autoritatile postdecembriste au acordat multiple facilitati diversilor intreprinzatori. Ordonanta de urgenta nr.24 din 30 septembrie 1998, completata si modificata prin Legea nr.20/1999, privind regimul zonelor defavorizate, specifica faptul ca societatile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice romane precum si intreprinzatorii particulari sau asociatii familiare care isi au sediul si isi desfasoara activitatea in zona defavorizata, beneficiaza pentru investitiile nou create de urmatoarele facilitati importante: scutirea de la plata taxelor vamale si a TVA pentru masinile, utilajele care se importa in vederea efectuarii de investitii in zona, restituirea taxelor vamale pentru materii prime, piese de schimb necesare productiei proprii in zona, scutirea de la plata impozitului pe profit. Presa scrisa si audiovizuala a semnalat ca intentiile guvernantilor au fost speculate de catre unii agenti economici care au recurs la practici de evitare a platii datoriilor fiscale catre stat, printre care:

1) Transferarea formala a activitatii unei societati deja existente intr-o alta localitate pe o societate dintr-o zona defavorizata in scopul obtinerii respectivelor facilitati;
2) Declararea productiei realizate de o societate cu sediul intr-o zona ce nu profita de facilitati ca fiind rezultatul activitatii unei societati cu sediul intr-o zona defavorizata.

In urma inventarului efectuat de Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului s-a ajuns la concluzia ca 20% din locuintele construite in Romania intre anii 1992 -; 1998 sunt ilegale (neautorizate). Aceasta inseamna ca numai domeniul constructiilor de locuinte contribuie cu aproximativ 19000 miliarde la economia subterana a Romaniei. Pentru ca tabloul sa fie complet, adaugam si evaziunea fiscala de peste 600 de miliarde lei “curati” calculati ca diferenta dintre taxa pe valoarea adaugata declarata si valoarea reala. In medie, proprietarii si firmele declara doar 10% din valoarea reala a investitiei.
Un fapt cat se poate de grav este totodata acela al jocurilor de noroc; dupa cum se stie Romania are o legislatie extrem de permisiva si in acest domeniu foarte atractiv atat pentru pasionatii acestui gen de distractii, cat mai ales pentru cei ce patroneaza astfel de afaceri. Este binecunoscut ca, desi fiind o tara cu un nivel de trai extrem de scazut, Romania avea, pana acum cativa ani, numai in Bucuresti un numar atat de mare de cazinouri, incat densitatea lor pe cap de locuitor o depasea pe cea din Las Vegas. Acest gen de localuri sunt patronate in general de cetateni straini, marea majoritate functionand ilegal, si pentru perioade scurte de timp; nu o data surse din Politie au sustinut ipoteza conform careia exista organizatii teroriste internationale sustinute cu fonduri de catre cetateni straini de origine araba, patroni ai afacerilor mai sus mentionate, afaceri care in aparenta sunt curate. Astfel de localuri sunt foarte greu de verificat, ca sa nu mai spunem ca pot fi utilizate in scopul spalarii banilor proveniti din actiuni ilicite. Evaziunea fiscala este foarte usor de practicat in astfel de “investitii”; verificarile organelor de control sunt greu de facut , ca sa nu mai vorbim de coruptibilitatea anchetatorilor. In general cauza principala a lipsei eficientei organelor abilitate o constituie coruptia de la nivelurile cele mai inalte, care nu permite desfasurarea unor anchete sau controale obiective si eficiente.
O alta situatie aparte apare atunci cand veniturile datorate statului se diminueaza datorita pirateriei si incalcarii dreptului de autor, mai ales in ceea ce priveste productiile audio si video romanesti si straine. Piratii copiaza fara a detine drepturi de autor diverse produse de pe piata, pe care le vand mai ieftin decat producatorul autentic, castigand astfel sume fabuloase, prejudiciind firmele serioase de productie, dar si statul roman intrucat o afacere ilegala in nici un caz nu va fi declarata de buna-voie la Fisc, pentru a fi impozitata. Pierderile cauzate in Romania de incalcarea drepturilor de autor in domeniul jocurilor de calculator, in cel muzical, al filmelor si al cartilor s-au cifrat in anul 2000 la 25,9 milioane de dolari, se arata intr-un raport al International Intellectual Property Alliance (IIPA). Autoritatile romane incearca sa diminueze fenomenul, constientizand sumele fabuloase pierdute de agentii economici si implicit si de stat. Politia Romana si Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, cu sprijinul BSA, au efectuat de la inceputul anului 2001 peste o suta de controale. Au fost constatate astfel incalcari ale drepturilor de autor in materia programelor de calculator in aproape toate situatiile. Acest lucru reprezinta o crestere de 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Constatarea unui numar atat de mare de infractiuni se datoreaza, pe de o parte, specializarii politistilor si inspectorilor ORDA, pe de alta parte, extinderii zonei geografice de actiune a acestora.
Un alt fenomen negativ, privit de unii ca o afacere este si traficul cu masini furate ori cumparate cu acte in regula din alte tari. Legea a oferit mult timp portite de scapare pentru neplata taxelor vamale ori a impozitelor pe aceasta categorie de produse; cei care detineau fundatii sau asociatii non-profit sau organizatii non-guvernamentale aveau dreptul la numeroase facilitati fiscale in ceea ce priveste introducerea in tara de autoturisme. Exista posibilitatea recarosarii(o masina era introdusa in vama sub pretextul recarosarii alteia, se intocmea documentatia necesara, se pastrau numerele de inmatriculare si nici o taxa nu era platita), a introducerii de masini fara taxe pentru cetatenii cu dubla cetatenie(dintre care una romana) sau repatriati, acestia la randul lor putand apoi sa le vanda ori sa cesioneze dreptul de folosinta asupra lor( de fapt o vanzare mascata). Detinatorii fundatiilor si organizatiilor respective puteau astfel sa isi aduca pasini personale fara a plati taxe vamale, chiar daca acestea nu erau utilizate in scopuri civice, caritabile etc., asa cum era normal in spiritul legii care oferea respectivele facilitati. Daca de exemplu vama medie la o masina de mana a doua, de clasa mijlocie este de 1500 $ la numai 1000 de masini prejudiciul adus statului este de 1,5 milioane $, in conditiile in care cifra de 1000 corespunde, la nivelul intregii tari la doar 5-6 zile.
Coruptia care macina societatea romaneasca la momentul de fata a devenit una cat se poate de agresiva. Mari societati de stat sau regii autonome nu-si platesc datoriile catre stat, infaptuind deci, evaziune fiscala; nimeni nu este, insa, tras la raspundere, nu se executa silit nici o datorie, asa cum se face, de exemplu, cu datornicii, consumatorii individuali si fara aparare. Aceasta modalitate de actiune are drept ratiune pastrarea capitalului politic, insa ea este cat se poate de nociva si de paguboasa, atat pe termen lung cat si pe termen scurt. In concluzie putem spune ca autoritatile competente ar trebui sa dovedeasca profesionalism, curaj, daruire in munca lor, pentru ca numai efortul lor ingemanat poate reduce considerabil acest adevarat flagel care este evaziunea fiscala. Din categoria acestor autoritati fac parte Garda Financiara, Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat, Departamentul de combatere a crimei organizate si serviciul economic din cadrul Politiei, departamente economice ale serviciilor secrete.
Ministerul Finantelor Publice, ca organ al administratiei publice centrale de specialitate cu atributii de administrare generala a finantelor publice, are urmatoarele competente cu privire la controlul fiscal si combaterea evaziunii fiscale, atributii pe care le exercita prin intermediul organelor din subordinea sa:
- Elaboreaza proiecte de acte normative cu privire la procedurile de control fiscal, combaterea si sanctionarea evaziunii fiscale
- Exercita prin organele sale de specialitate controlul asupra activitatilor financiare a agentilor economici, urmarind stabilirea corecta si indeplinirea integrala si la termen a obligatiilor financiare si fiscale fata de stat
- Exercita prin organele sale de specialitate, controlul operativ si inopinat in legatura cu aplicarea si cu respectarea legislatiei fiscale si vamale
- Actioneaza prin mijloace specifice pentru combaterea evaziunii fiscale si a coruptiei.
Garda financiara este un corp de control financiar specializat al statului, militarizat, care functioneaza in cadrul Ministerului Finantelor Publice. Aceasta autoritate efectueaza controale operative si inopinate pentru constatarea incalcarii legilor fiscale, a reglementarilor vamale, a normelor de comert si de circulatie si serviciilor, urmarind identificarea si sanctionarea evaziunii fiscale, a activitatilor de contrabanda si a altor fapte nepermise de lege.
Potrivit prevederilor Legii nr. 30/1991, privind organizarea si functionarea Garzii financiare, coroborate cu prevederile Ordonantei de Guvern nr.70/1997, privind controlul fiscal, comisarii Garzii financiare au urmatoarele atributii:

- Sa efectueze controale in localurile si dependintele in care se produc, se depoziteaza, se comercializeaza bunuri sau se desfasoara activitati care fac obiectul impozitarii
- Sa verifice existenta si autenticitatea documentelor justificative pe timpul transportului precum si in locurile de desfasurare a unor activitati de productie, prestari servicii, acte si fapte de comert.
- Sa verifice evidenta primara si contabila si orice alte documente sau inscrisuri din care rezulta modul de indeplinire a obligatiilor fiscale, sa constate fapte de evaziune fiscala si sa stabileasca, potrivit legii, obligatii de plata catre bugetul de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale.

3. Observatii, concluzii, pareri personale

S-a spus, si pe buna dreptate, ca Romania are o legislatie instabila, echivoca, greoaie si agresiva in domeniul finantelor. Nivelul si cotele taxelor si impozitelor, precum si ale celorlalte contributii pe care contribuabilul - persoana fizica sau juridica - trebuie sa le plateasca sunt in continua crestere; iluzia ca uneori anumite specte ale fiscalitatii scad consta tocmai in constatarea ca o scadere este compensata si devansata chiar de o crestere a altui element de fiscalitate. Romania este o tara care s-a angajat ferm, macar la nivel declarativ, pe un drum spre modernizare si innoire in toate domeniile vietii sociale, politice si economice, desigur in vederea aderarii la structurile economice si de aparare europene si euro-atlantice. In contextul acestor schimbari, in contextul dezechilibrelor(normale pana la un anumit punct) din toate compartimentele societatii tema formelor moderne, stiintifice chiar ale criminalitatii economico-financiare, beneficiare ale tehnologiei si societatii informatiei devine una din ce in ce mai actuala, mai presanta, mai grava, mai agresiva, si deci, care se cere rezolvata. Indiferent de dificultatile, de inconvenientele si de capcanele pe care le prezinta ea.
Evaziunea fiscala este vectorul rezultant aldefectelor, inadvertentelor, permisivitatii unei legislatii imperfecte si in mod nefericit asimilate, cu aplicabilitate defectuasa si greoaie, cu structuri pline de oportunisti si neprofesionisti urmarindu-si castigurile personale. Si fiscalitatea excesiva provoaca evaziune. Si nivelul de trai si constiinta publica, si cultura civica intrata, eventual, in memoria colectiva, toate acestea constituie tot atatea elemente nuantate dar importante in cadrul studierii, analizei, identificarii solutiilor de combatere a flagelului care in ultima instanta incalca unul dintre principiile esentiale ale constitutiei oricarui stat de drept: “in fata legii toti cetatenii sunt egali”.
Una dintre cele mai dificile probleme, adusa in fata opiniei publice de presa, problema care se adreseaza atat organelor fiscale cat si juristilor, este identificarea si cunoasterea numarului foarte mare de acte normative care instituie obligatii fiscale si prevad detalii privind asezarea impunerii si totodata prelevarea. Ambiguitatea, contradictiile si instabilitatea sunt cuvintele de ordine in definirea cadrului legislativ in domeniu, iar consecinta fireasca a unei astfel de situatii este lipsa de corelatie intre solutiile date de diverse instante in judecarea diferitelor litigii avand tangenta cu subiectul pe care il dezbatem in prezenta lucrare.
Gradul ridicat de specializare al infractiunilor de evaziune fiscala reclama pentru prevenirea si combaterea lor efortul concertat al mai multor institutii ale statului: Garda Financiara, administratiile financiare, serviciile secrete, precum si formatiunile specializate din cadrul Politiei Romane.
Asa cum in orice stiinta teoria trebuie sa fie relationata natural si eficient cu practica, tot asa si in acest domeniu elementul legislativ si cel institutional trebuie sa fie intr-o interdependenta profesionista si productiva. Este necesara unificarea legislatiei financiar-fiscale prin elaborarea si adoptarea unui Cod Fiscal, in care sa fie reglementate unitar obligatiile fiscale, procedura de stabilire si impunere a lor, obligatiile si drepturile contribuabililor, precum si ale organelor fiscale, contraventiile si infractiunile, precum si alte sanctiuni in concordanta stricta cu prevederile constitutionale.
Printre masurile ce se pot lua sau elemente ce ar putea fi continute de viitoare acte normative in domeniu se pot inscrie:

v Corelarea sistemului fiscal cu realitatile socio-economice si eventual realizarea unor strategii fiscale de minimum 4 ani, perioade pentru care cuvantul de ordine sa fie stabilitatea; v Aplicarea unei fiscalitati diferentiate, adaptate fiecarui sector de activitate economica, de asemenea conform respectivei strategii, aceasta masura fiind extrem de utila in conditiile lipsei initiale de capital v In urma acestor strategii supuse principiului publicitatii, sa fie urmarita dezvoltarea cate unui domeniu de interes social, prin aplicarea unor niveluri de fiscalitate scazute pentru respectivul domeniu; v Micsorarea numarului cheltuielilor nedeductibile atunci cand se calculeaza profitul impozabil, in mod gradual; v Redimensionarea bazei impozabile in ceea ce priveste contributiile la fondurile speciale care in prezent creaza dificultati in directionarea reformei impozitului pe profit, deoarece sunt numeroase si nu tin cont de situatia economica a platitorilor. v Utilizarea unor modalitati de rambursare a TVA mai eficiente pentru vanzarile de bunuri si prestarile de servicii in favoarea persoanelor fizice nerezidente; v Eliminarea tratamentelor preferentiale in ceea ce priveste obligatiile de plata catre bugetul de stat si orice alt fel de obligatii fiscale; v Distribuirea platii taxelor si accizelor intre producatorii si comerciantii de bauturi alcoolice si tigari, astfel incat sa se responsabilizeze comerciantii finali atat cu privire la originea produselor vandute cat si la plata contributiilor catre stat.; v Organizarea unui sistem informatic integrat privind contribuabilii de orice fel si istoricul lor fiscal (inclusiv locurile de munca anterioare, salariile obtinute, impozitele platite, codul fiscal personal) v Introducerea aceluiasi sistem informatic in stare sa coreleze activitatile de colectare de fonduri cu cele ale trezoreriilor; elaborarea prevederilor necesare pentru implementarea dosarului fiscal pentru persoanele fizice; toate aceste masuri vor conduce la descurajarea muncii la negru; v Anularea facilitatilor pentru adevaratii sau asa-zisii revolutionari; v Asigurarea unui sistem de pedepse/recompense pentru toti cei care lucreaza in domeniul fiscal de stat, precum si realizarea unui sistem de salarizari satisfacator si suficient pentru a indeparta tentatiile; v infiintarea unui organ administrativ, aflat in subordinea Parlamentului, care sa aiba atributiile si logistica suficiente astfel incat sa poata depista si trimite direct in judecata pe oricine a infaptuit o frauda.
In concluzie, adoptarea si aplicarea unui cadru legislativ modern si transparent, coroborate cu motivarea personalului din institutiile respective ar fi de natura sa diminueze efectele nocive ale acestui adevarat flagel economic al lumii contemporane dar si sa creeze premise pentru o mai buna cooperare cu fiecare contribuabil, dar si pentru dezvoltarea constiintei civice a acestuia in ce priveste obligatiile fata de statul pe care trebuie sa-l perceapa ca pe un protector si nu ca pe un spoliator.

Bibliografie

1. CIOPRAGA A., UNGUREANU A-Bugetul statului si agentii economici.Editura Lumina Lex Bucuresti, 1996
2. BARBU V. Teodora -; Bugetul statului si agentii economici.EDP Bucuresti1997
3. HOANTA N. -; Evaziunea fiscala.Editura Tribuna Economica, Bucuresti 1997
4. MREJEU T., SAFTA D. -; Evaziunea fiscala, Editura Tribuna Economica, Bucuresti,2000
5. VACAREL &colectivul -; Finante publice. EDP, Bucuresti, 2000

6. CLOCOTICI D., GHEORGHIU GH. -; Evaziunea fiscala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
Facultatea de Management -; Administratie Publica

Profesor coordonator: Ion CORBEANU Student: Bogdan JELEA
Grupa 218, Seria B, Anul 2

Principiile contenciosului administrativ

Existenta contenciosului administrativ este conditionata, in statulde drept, de aplicarea a doua principii: principiul respectarii drepturilor legal dobandite si principiul obligativitatii Statului de a asigura executarea hotararilor judecatoresti. Este necesar ca persoana sa fie sigura ca raporturile juridice, incheiate in mod legal , in cadrul ordinii de drept existente , sunt intangibile. Atat activitatea fiintei umane cat si aceea a Administrattiei se caracterizeaza prin posibilitatea de a scruta viitorul in estimarile efectuate. Prevederea este garantata numai daca persoanele si Administratia au siguranta in durabilitatea raporturilor juridice pe care si-au intemeiat si orientat activitatile.

Notiunea contenciosul administrativ

Administratia Statului are sarcina de a asigura aplicarea legilor , de a edita acte normative in scopul executarii legilor , de a asigura functionarea seviciilor publice , de a lua masuri pentru executarea contractelor administrative , ocrotirea drepturilor persoanelor si satisfacerea cerintelor acestora , mentinerea ordinii publice. Daca uneori , in indeplinirea acestor sarcini , Administratia lezeaza drepturile sau interesele persoanelor, acestea pot formula o reclamatie , o contestatie juridica , rezolvata in mod contencios de catre organele competente.

Ramurile contenciosului administrativ

Contenciosul administrativ este alcatuit din patru ramuri:
1. contenciosul de plina jurisdictie;
2. contenciosul de anulare;
3. conteciosul de interpretare;
4. contenciosul de represiune.
Datorita jurisprudentei Consiliului de stat din Franta aceasta diviziune a devenit clasica si a fost adoptata in multe state europene, in ciuda faptului ca ea nu corespunde in totalitate sistemului de drept al respectivelor state. Exista un contencios obiectiv atunci cand situatia contenciosului este determinata de o problema de drept obiectiv si un contencios subiectiv atunci cand se pune in cauza existenta si intinderea unor drepturi subiective ale reclamantului. In contenciosul de anulare , instanta judecatoreasca pronunta anularea actului administrativ ilegal ,daca se constata neconcordanta actului administrativ cu starea de legalitate.
Daca actul administrativ ilegal a produs daune, acestea pot fi cerute la o alta instanta si uneori cu alta procedura, instanta judecand, in fond, atat din punct de vedere al dreptului cat si al faptelor. In contenciosul de plina jurisdictie, competenta judecatorilor este mai mare iar decizia lor nu se limiteaza numai la anularea unui act ilegal, ci pot dispune chiar si alte masuri precum: recunoasteri de drepturi subiective, restituiri, reintegrari, despagubiri si eventual modificarea unui act administrativ; iar aceasta competenta mai larga a judecatorilor este recunoscuta atunci cand sunt chemati sa solutioneze o problema de drept subiectiv, si cand in constatarea facuta, se recunoaste reclamantului existenta unui asemenea drept. In acest mod, contenciosul subiectiv din punct de vedere al constatarii, este, in general, si un contencios de plina jurisdictie din punct de vedere al deciziei.

Organizarea contenciosului administrativ roman prin
Legea nr. 29/1990

Se considera ca reglementarea realizata prin Legea nr. 29/1 990 nu se ridica la inaltimea cerintelor actuale privind garantarea efectiva si eficienta a apararii drepturilor si libertatilor omului, a inlaturarii arbitrariului si abuzurilor posibile ale Administratiei. Sub acest aspect chiar in raport cu Legea contenciosului administrativ din 23 decembrie 1925, care avea multe lacune, remediate ulterior prin contributia doctrinei si jurisprudentei, unele reglementari din Legea nr. 19/1 990 apar ca un regres. De pilda, in art. 2 enumerarea actelor administrative care nu pot fi atacate in justitie este amplificata fata de Legea din 1925 si totodata se mentine distinctia criticabila dintre actele administrative de autoritate si actele de gestiune.
Totodata, in alin. 2 al art. 6 a) Legii nr. 29/1990 se stabileste ca judecarea actiunilor de contencios administrativ se face de tribunal, sau de curtea de apel, dar "in complet format din doi judecatori, iar nu din trei judecatori, conform reglementarii cuprinsa in art. 9 al Legii din 1925. Prin urmare, in conceptia legiuitorului din 1990, actiunile de contencios administrativ nu prezinta aceeasi importanta ca celelalte actiuni (civile, penale etc.) pe care tribunalele le judeca in complet format din trei judecatori, si de aceea stabileste un complet format din doi judecatori. Dar practica judiciara din perioada interbelica a aratat importanta similara a actiunilor de contencios administrativ in raport cu celelalte actiuni judecate de Curtile de Apel de atunci. Faptul ca in sistemul legii romane s-a organizat un singur grad de jurisdictie, la tribunale, sau la cugile de apel, cu recurs la Curtea Suprema de Justitie, constituie un temei in plus pentru garantarea unei judecati, la sectiile de contencios administrativ, cel putin egale in importanta cu aceea de la celelalte sectii. Consecvent acestei conceptii discriminatorii a actiunilor de contencios administrativ fata de celelalte actiuni judiciare, in art. 14 din Legea nr. 29/1 990, o atare hotarare a instantei jurisdictionale este denumita “sentinta’, iarasi ca la nivelul judecatoriilor, notiunea de sentinta fiind utilizata pentru hotararile tribunalului si curtii de apel in locul ”deciziei", asa cum era definita si in art. 11 din Legea contenciosului administrativ din 1925, in concordanta cu natura juridica a actelor administrative care sunt decizii.
Exista insa si numeroase cazuri in care "s-a ignorat jurisprudenta Curtii de Casatie" in domeniul contenciosutui administrativ, astfel incat majoritatea reglementarilor din Legea nr. 29/1990 constituie un regres fata de nivelul teoretic stiintific atins in perioada interbelica.

Actele administrative de autoritate si actele de gestiune

Considerandu-se, in mod eronat, ca Statul are o dubla personalitate juridica si anume: o personalitate de drept public in temeiul careia el poate fi titular de drepturi de putere publica si o personalitate de drept privat, care-i da foiosinta drepturilor patrimoniale, asemanatoare in personalitatea pe care o au persoanele fizice in doctrina s-au definit actele emise de Stat in exercitiul calitatii sale de putere publica, acte de autoritate. Ele constau in declarafiuni cfe vainta ce alcatuiesc acte juridice cu caracter unilateral si executoriu, emanand de la autoritabile administrative ale Statuiui si emise in scopul functionarii serviciilor publice. Actele de gestiune au fost definite ca actele juridice cu caracter contractual, sau facute pentru valorificarea unor cfrepturi contractuale, emise de Stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau.
Aceasta distinctie dintre actete de autoritate si actele de gestiune, adoptata si de Legea nr. 29 este eronata deoarece in realitate statul este o unica persoana juridica politico- teritoriala. Or, din esenta conceptului de personalitate juridica politico-teritoriala a Statutui rezulta ca Statul constituie o singura persoana juridica, fiind aceeasi atunci cand contracteaza cu un particular sau cand emite acte administrative. Intr-adevar, Statul are o singura si indivizibila personatitate juridica politico-teritoriala si poate incheia toate categoriile de acte juridice, de drept public, de drept privat, etc..