m8o8oc
A oferi oamenilor un singur panaceu, aaa cum socialiatii ofer\ panaceul naiionaliz\rii, inseamn\ doar a-i inaela ai pe ei ai pe noi inaine. Viaia nu este atit de simpl\.
(Anthony Eden, 1946)
A fi conservator este un lucru foarte dificil. Cu mult mai uaor este s\ fii socialist sau liberal, deoarece socialiatii ai liberalii au, fiecare, catehismul lor: unul al planific\rii, naiionaliz\rii ai solidarit\iii comunitare sau unul al deregle ment\rii, privatiz\rii ai individualismului. Conservatorismul nu posed\ ins\ un catehism similar; publicului obianuit, care vrea un program aplicabil ba chiar imediat ii poate deci p\rea c\ el nu are nimic de oferit, deoarece este lipsit de program. Ai nu numai de program.
Conservatorismul nu are principii sau, dac\ are, acestea sint perfecte tautologii.
Cel mai faimos dicton conservator, acela al vicontelui Falkland, spune c\: atunci cind nu este necesar s\ schimbi nimic, este necesar s\ nu schimbi nimic.
Aceste vorbe simple au declanaat virulente tirade ai au f\cut s\ curg\ valuri de cerneal\, in texte vehement critice; s-a invocat caracterul lor reaciionar ai rigid . Ins\, acest presupus principiu al imobilismului nu este dec`t o inofensiv\ tautologie sau un banal adev\r al bunului simi: ceea ce funciioneaz\ bine (deci nu impune o schimbare) nu trebuie schimbat! Lucrul care trece mereu neob servat este c\ dictonul conservator nu interzice schimbarea in sine, ci numai schimbarea inutil\ ai inoportun\, adic\ acea modificare impus\ nu de realitatea social\, ci de proiectele unei imaginaiii necontrolate. Modernitatea european\ a tratat prea ades societatea ca instrument al unor ambiiii sau planuri arbitrare; ceea ce spune in fond dictonul lui Falkland este c\ societatea nu este un instrument al voiniei, ci o realitate inc\p\i`nat\, care nu se va l\sa schimbat\ de ambiiii justificate speculativ sau nepotrivite fai\ de datele situaiiei.

Nu int`mpl\tor conservatorismul se opune politicii (ai in general manifest\rii umane) bazate pe principii. El crede c\ principiile s`nt foarte bune, dar numai atunci c`nd funciioneaz\ foarte bine; iar ele funciioneaz\ numai c`nd exist\ un complicat ai amplu consens public asupra lor. Trebuie, mai int`i, s\ existe consens asupra inielesului unui principiu; apoi, s\ existe consensul asupra valabilit\iii sale; in sf`rait, un consens asupra modului de aplicare al unui principiu (unde? c`nd? cum? in ce m\sur\ se va aplica el?).
Aici devine limpede diferenia dintre conservatorism ai liberalism. Liberalii cred in raiionalitatea anumitor principii (principiul maximei libert\ii individuale egale; principiul autoregl\rii spontane a economiei; principiul reducerii la minim a rolului statului; principiul reducerii drept\iii la legalitate etc.) ai cer realizarea consensului social asupra lor cu alte cuvinte, pentru ei principiile raiionale determin\ sau comand\ consensul. Dimpotriv\, pentru conservatori, valoarea ai valabilitatea principiilor este determinat\ de consensul public. Nu aranjamentele sociale raiionale (bazate pe principii, legi, instituiii) determin\ ordinea ai organizarea raiional\ a treburilor omeneati, ci, dimpotriv\, existenia unei ordini sociale (tradiiionale) raiionale d\ sens ai valabilitate practic\ aranja mentelor instituite deliberat. Edmund Burke, fondatorul g`ndirii conservatoare, semnala c\: Moravurile s`nt mai importante dec`t legile. De moravuri depind,
in mare m\sur\, legile . Cu alte cuvinte, nu legile ai principiile creeaz\ dreptatea
ai moralitatea, ci dreptatea ai moralitatea (consensul asupra a ce este drept, legal, moral) dau sens, valoare ai aplicabilitate legilor ai principiilor. Instituiiile
ai aranjamentele politice nu trebuie s\ creeze consensul raiional, ci s\ fie expresia acestui consens, c\ci subliniaz\ filosoful american George Santayana, distins promotor al conservatorismului in secolul nostru Instituiiile politice nu slujesc la stabilirea ascendeniei regulilor in societate, ci numai la inregistrarea acestei ascendenie sau la aplicarea ei in am\nunt .
Ascendenia moravurilor, a obianuinielor normative ai a consensului public fai\ de legi, principii reglementatoare ai instituiii politice indic\ ascendenia tradiiiilor fai\ de aranjamentele deliberate, raiionale , ale oamenilor: c\ci moravurile, obianuiniele comportamentale sau spirituale ai consensul s`nt, toate, produsul unor tradiiii comune. Este indiscutabil c\ atitudinea conservatoare presupune respect ai o anume loialitate fai\ de tradiiii, dup\ cum, in multe cazuri, implic\ o anume nostalgie fai\ de trecut, chiar ai uneori fai\ de chipul s\u oarecum intunecat (Ambrose Bierce observa cu maliiie c\ un conser vator este un om indr\gostit de relele existente, pe c`nd un liberal este un om care vrea s\ le inlocuiasc\ cu altele).
Ins\ ideea conservatoare nu implic\ un ataaament complet ai necenzurat fai\ de orice tradiiii; ea nu presupune ecuaiia gerontocratic\ ai maniheist\ tradiiio nal = bun, nou = r\u . Atitudinea conservatoare nu se confund\ cu orice atitudine reaciionar\ ai ea nu se bazeaz\ pe utopia invers\ a reedit\rii trecutului
(adic\ a repet\rii irepetabilului). Axa conservatorismului nu este supremaiia absolut\ ai caracterul sacrosanct al tradiiiilor, ci numai ascendenia ai necesitatea tradiiiilor: tradiiiile nu s`nt sacre ai intangibile, ele se nasc ai pier, dup\ cum se ai modific\; dar ele constituie cadrul indispensabil al funciion\rii oric\ror aranjamente sociale raiionale . Conservatorismul este un fel special de tradiiio nalism; dar nu pentru c\ practic\ un cult al tradiiiei, ci pentru c\ vede in cadrul intelectual, moral, comportamental constituite prin tradiiie mediul de care depinde supravieiuirea oric\rui aranjament deliberat ai a oric\rei creaiii noi. Cel mai raiional, mai bine intemeiat ai mai impariial principiu (nou) devine inoperant
in absenia tradiiiilor care s\ furnizeze consensul multiplu necesar aplic\rii sale: binecunoscutul principiu liberal al maximei libert\ii egale ( orice om trebuie s\ aib\ libertatea de a face orice doreate, cu condiiia de a nu inc\lca libertatea altora ) funciioneaz\ numai in contextele in care tradiiii sociale ai culturale comune au condus la un amplu consens asupra a ce inseamn\ inc\lcare a libert\iii , exercitare de constr`ngeri asupra altora sau daune aduse altora; acolo unde nu exist\ tradiiiile necesare, unde subzist\ disensiunile de fond, principiul raiional nu mai are nici o aplicabilitate.
Ideile extremiste reprezint\ o manifestare a libert\iii individuale de expresie sau ameniniarea (deci v\t\marea intereselor) altora? Pedeapsa capital\ este un mijloc legitim de ap\rare a celorlalii sau o inc\lcare a dreptului la revizuire judiciar\ ai reabilitare a individului? Avortul este o afirmare a libert\iii femeii sau o inc\lcare a dreptului la viai\ al copilului? In toate aceste cazuri, ca ai in nenum\rate altele, principiul raiional iai pierde orice valoare pentru c\ tradiiia nu a creat consensul asupra inielesului ai aplicabilit\iii sale. Iar atunci cind el poate fi aplicat cu succes, aceasta se datoreaz\ nu principiului in sine, valabi lit\iii sale universale, ci consensului public subiacent care permite funciionarea lui. In orice caz, deci, cheia succesului rezolv\rii raiionale a problemelor oamenilor st\ in cultura politic\ ai morala comun\, fixat\ prin tradiiie, care furnizeaz\ cadrul indispensabil funciion\rii principiilor, normelor, regulilor ai instituiiilor; ea nu st\ in abstraciiile inseai sau in aranjamentele deliberate f\cute pe baza acestor abstraciii. In mod analog, succesul unei concepiii filo sofice, al unei opere literare, artistice, sau al unei convingeri religioase nu st\
in ideile sau simbolurile coniinute in ele, luate ca atare, ci in cultura filosofic\, estetic\ sau religioas\ subiacent\ care incarc\ de semnificaiie prezeniele cultu rale respective ai determin\ funciionarea lor spiritual\, precum ai consensul asupra valorii lor. Revoluiia (in art\, in idei, in moravuri sau in politic\) reuaeate sau nu, dup\ cum mediul cultural ai social fixat prin tradiiie coniine germenii favorabili sau nu. Chiar ai succesul fenomenului anti-tradiiional depinde de prezenia unor condiiii favorabile furnizate de tradiiie: succesul miac\rii de contestare a europocentrismului cultural se explic\ tot prin anumiii germeni pre existenii in cultura european\ (tolerania, pasiunea pentru exotic, egalitarismul etc.); chiar originalitatea artistic\ presupune o tradiiie-fundal, prin care valoarea a ceea ce este nou s\ poat\ fi recunoscut\: Nici un poet, nici un artist din nici un domeniu artistic, nu-ai dob`ndeate singur inielesul complet. Semnificaiia sa, aprecierea sa este aprecierea relaiiei sale cu poeiii ai artiatii morii. Nu-l poii evalua ca fiind singur; trebuie s\-l aaezi, pentru contrast ai comparaiie, al\turi de cei morii... (T.S. Eliot, in celebrul s\u eseu Tradition and The Individual Talent).
Conservatorismul reproaeaz\ at`t liberalismului, c`t ai social-democraiiei, marile doctrine politice ale modernit\iii (doctrine care, nu int`mpl\tor, au r\d\cini comune in proiectul raiionalist al iluminismului), c\ pledeaz\ pentru aaezarea vieiii comunitare pe bazele aranjamentelor raiionale deliberate instituiii, structuri de organizare, reglement\ri normative, juridice, politice sau morale deduse din abstraciii intelectualiste: principii, idealuri, teorii. Adev\rata fundaiie a societ\iii sint ins\ formele de viai\, de sensibilitate ai atitudine fixate prin tradiiie, care susiin consensul public necesar oric\rui aranjament deliberat; acolo unde aceast\ fundaiie lipseate, toate aranjamentele raiionale impuse voluntar, toate ideile sau valorile promovate deliberat eaueaz\, reduc`ndu-se la simple forme f\r\ fond . De aceea, conservatorismul iai concentreaz\ efortul nu asupra construciiei unor modele ideale de aranjament social raiional , a conceperii de norme, reguli, principii, idealuri care s\ guverneze existenia social\, ci asupra obiectivului pragmatic al dezvolt\rii ai optimiz\rii formelor de viai\ material\ sau spiritual\. Acest obiectiv se realizeaz\ nu prin aplicarea
in realitate a unui proiect politico-social exemplar, conceput teoretic ai apoi transpus in viai\ , ci printr-o activitate permanent\ de rezolvare de probleme sau prin ceea ce s-ar putea numi creaiie cotidian\. Politica proprie conservato rismului nu const\ in nimic altceva dec`t in practica obianuit\, cotidian\ , a rezolv\rii problemelor unei comunit\ii omeneati, pe baza unui consens preexis tent ai in incercarea continu\ de dezvoltare a consensului social. Ea este, aaa cum s-a spus, o politic\ a imperfeciiunii ai a compromisului: pleac\ de la premisa c\ un proiect social ideal sau perfect nu exist\; c\ tot ceea ce exist\ s`nt nenum\ratele probleme locale cu care se confrunt\ oamenii ai diversele lor interese, adesea incompatibile; ai c\, deci, activitatea politic\ nu este dec`t o incercare infinit\ de a soluiiona probleme sau dificult\ii ai de a realiza compro misuri raiionale intre interese sau valori incompatibile. In acest sens, conservato rismul nu este dec`t un pragmatism politic. Tocmai din acest motiv, politicianul conservator nu are nevoie nici de principii c\l\uzitoare, nici de proiecte optimale de organizare social\ ai nici de rezervoare de soluiii la probleme; el se conduce dup\ convingerea c\ nu exist\ soluiii de-a gata , prefabricate, la problemele (totdeauna specifice) ale comunit\iilor omeneati, nici principii universale de rezolvare a acestora. Principiile raiionale propuse de liberalism sau de alte doctrine politice au, din perspectiva conservatoare, valabilitate limitat\ ai local\: nu numai c\ nu atim dac\ ele vor reuai ai in viitor s\ rezolve probleme de tipul celor pe care le-au rezolvat anterior, dar nici m\car nu cunoaatem complet ansamblul de conjuncturi ai condiiii particulare care au contribuit la succesul lor, in fiecare caz in parte din trecut. Noi atim c\ ele s-au bucurat uneori de succes, dar nu cunoaatem niciodat\ ansamblul factorilor specifici, locali, care au jucat un rol vital in succesele respective. Drept urmare, nu putem reproduce aceati factori benefici, nu putem asigura mediul sau contextul necesar succesului principiilor ai deci nu ne putem conduce dup\ ele. Cei care imbr\iiaeaz\ necondiiionat asemenea principii, acord`ndu-le valoare canonic\ ai sperind in reeditarea succesului lor, o fac dintr-o incapacitate de a judeca fiecare situaiie particular\ ai de a g\si soluiiile specifice potrivite in fiecare asemenea situaiie aceatia comit eroarea, tipic\ unui raiionalism dogmatic, de a crede in soluiii-tip la probleme-tip, in aranjamente cu valabilitate necon diiionat\ ai, in cele din urm\, in panacee, chei universale ai adev\ruri magice, eroarea absolutiz\rii pe care a descris-o Sherwood Anderson: din clipa in care unul dintre oameni a inaf\cat unul dintre adev\ruri pentru sine, l-a numit adev\rul s\u ai s-a str\duit s\-ai f\ureasc\ viaia dup\ el, omul respectiv a devenit o figur\ grotesc\ iar adev\rul pe care l-a imbr\iiaat el s-a preschimbat astfel intr-un neadev\r . Prin analogie, s-ar putea spune despre tentativele liberale sau socialiste de a aplica anumite principii vieiii sociale: din clipa in care o comunitate a adoptat un principiu sau proiect pentru sine, l-a declarat principiul/proiectul corect, ideal ai s-a str\duit s\-ai f\ureasc\ existenia dup\ el, comunitatea a c\p\tat o caracteristic\ grotesc\ iar principiul/proiectul ei s-a transformat intr-o eroare . Pragmatismul conservatorismului implic\ un imens scepticism fai\ de mecanismele economice exemplare, soluiii-algoritm care nu trebuie dec`t s\ fie aplicate corect, dup\ tipic, modele sociale, reiete politice.
In absenia principiilor ai a formulelor universale, in absenia unei teorii privind (re)construciia social\, a soluiiilor-tip ai a reietelor algoritmice de rezolvare a problemelor, intr-un cuv`nt, in absenia abstraciiilor c\l\uzitoare se pune intrebarea: cum poate aspira conservatorismul la o implicare politic\ activ\ pentru dep\airea obstacolelor cu care se confrunt\ o comunitate?
R\spunsul este dublu:
Pe de o parte, atitudinea conservatoare reclam\ reg`ndirea fiec\rei situaiii -problem\ pe baza datelor ei particulare, a caracteristicilor specifice, de a c\ror analiz\ ai examinare nu ne poate scuti nici o teorie, nici o reiet\ general\ ai nici un principiu c\l\uzitor . Rezultatul acestei reg`ndiri este bineinieles o propu nere de rezolvare; ins\ nu una extras\ dintr-un rezervor anterior de soluiii-tip, ci una axat\ pe un aranjament pragmatic ad-hoc, pe baza datelor specifice situaiiei; soluiiile conservatoare nu s`nt nimic mai mult dec`t aranjamente pragmatice adaptative. Elementul adaptativ implicat in ele a fost obiectul preferat al tuturor criticilor aduse conservatorismului, care au pretins c\ adap tarea presupune o acceptare sau chiar o ap\rare mascat\ a st\rilor de fapt
(problematice) existente; s-a insinuat adesea c\ se ascunde aici o vinovat\ acceptare a inacceptabilului, o sofisticat\ imp\care cu intolerabilul.
Acestui reproa i se poate r\spunde cu dou\ argumente.
1. Este de semnalat c\ aranjamentele practice adaptative nu s`nt neap\rat simple expediente derizorii, efemere; ele pot constitui, ai au constituit efectiv, elemente majore ale peisajului social spre exemplu, asistenia social\ (prin extensie, proteciia social\), sistemul de ajutorare a membrilor defavorizaii ai comunit\iii, a luat naatere ca un asemenea aranjament adaptativ (ai el este datorat nu socialiatilor, ci conservatorilor britanici care l-au iniiiat in a doua jum\tate a secolului XIX).
2. Conservatorismul insist\ c\ elementul adaptativ prezent in soluiiile pe care le promoveaz\ nu trebuie v\zut ca expresie a unei resemn\ri in faia r\ului social existent. Necesitatea adapt\rii nu decurge din fatalitatea r\ului, din absenia posibilit\iii sau a voiniei politice de a schimba starea de fapt exis tent\; ea decurge din faptul c\ nici o soluiie economic\, politic\ sau social\ nu poate fi eficace dac\ nu este adaptat\ datelor particulare ale situaiiei -problem\. Soluiiile conservatoare s`nt adaptative nu pentru c\ urm\resc perpetuarea situaiiei existente, ci pentru c\ urm\resc eficacitatea practic\, imposibil de atins f\r\ o adaptare la particularit\iile locale, adic\ la realitatea existent\ la un moment dat. Conservatorismul este, sub acest aspect, un realism politic, urm\rind exclusiv rezultatele care pot fi atinse intr-o anume realitate (ce trebuie admis\ ca atare). Prioritatea factorului adaptare provine dintr-o orientare pragmatic\ spre realizabil, ca ai dintr-o ostilitate fai\ de utopic.
Ajungem astfel la cea de-a doua resurs\ principal\ a politicii conservatoare.
Pe l`ng\ dimensiunea adaptativ\ (care ar putea fi rezumat\ in dictonul soluiii specifice la probleme specifice ), conservatorismul are ai o dimensiune critic\.
El reclam\ dep\airea obstacolelor sociale nu prin inventarea de panacee, ci prin critica oric\ror panacee; el susiine c\ prima component\ fundamental\ a efortului de rezolvare a problemelor omeneati este nu a descoperi ce se poate face, ci a inielege ce nu se poate face. In spatele acestei teze st\ ideea c\ exist\ o puternic\ ai etern\ tendini\ a omului de a pl\smui soluiii inaplicabile, de a inventa panacee, de a face experimente fanteziste, intr-un cuv`nt de a se l\sa condus de o imaginaiie necenzurat\ care se desprinde complet de realitate in urm\rirea unor himere. Conservatorii nu cred c\ utopiile, proiectele fantasma gorice, abstraciiile care iin captiv\ g`ndirea raiional\ s`nt apanajul generaiiilor trecute, a naivit\iii de alt\dat\ ... ei suspecteaz\ c\ producerea de abstraciii sterile ai planuri fanteziste, pl\smuirea de panacee ai de reiete universale constituie o inclinaiie permanent\ a g`ndirii ai c\ aceast\ inclinaiie se manifest\ cu at`t mai intens, cu c`t problemele ai suferiniele oamenilor s`nt mai acute. Cu c`t oamenii se chinuiesc mai tare, cu at`t vor fi mai vulnerabili la fantasmagorii politice, economice sau intelectuale. Drept urmare, ei v\d in critica acestor produse ale imaginaiiei ai ale g`ndirii speculative, ale intelectului lipsit de simi critic, o sarcin\ major\ a realismului politic c\ci abstraciiile ai reietele universale, proiectele generoase ai soluiiile-tip nu dispar niciodat\; ele se metamorfozeaz\ ai se diversific\ doar. Va exista mereu o politic\ a aabloanelor
ai a algoritmilor, a prefabricatelor ideale ai a principiilor c\l\uzitoare ; ai, ca atare, va trebui s\ existe totdeauna o politic\ a particularului, a adapt\rii la situaiii specifice ai a criticii abstraciiilor sau prefabricatelor . Tendinia domi nant\ este de a inlocui un aablon cu altul, de exemplu ideea salv\rii prin planificare, cu cea a salv\rii prin dereglementare. Or, un plan de a rezista oric\rei planific\ri poate fi mai bun dec`t opusul s\u, dar el iine de acelaai stil politic (Michael Oakeshott). Adic\, de stilul politic al obsesiei unor abstraciii.
Este vital s\ existe o politic\ (inclusiv o politic\ cultural\) care s\ contracareze acest stil; conservatorismul aspir\ la acest rol. El s-a opus, la fel de energic ca ai liberalismul, planific\rii socialiste; dar pe alte temeiuri: nu pe temeiul principiului opus planific\rii (al dezvolt\rii economice spontane), ci pe temeiul criticii obsesiilor c\l\uzitoare (dintre care una era ai planificarea).
In g\sirea aranjamentelor pragmatice adaptative ai in critica politicii raiionaliste a reietelor ai a soluiiilor-tip, conservatorismul nu se poate baza pe altceva dec`t pe experieni\, care in mare m\sur\ iai face simiit\ prezenia printr-o cunoaatere tacit\. De aici provine acea prioritate a experieniei acumulate ai a cunoatinielor implicite rezultate din ea, at`t de caracteristic\ pentru atitudinea conservatoare.
Aceast\ atitudine nu implic\ neap\rat un cult pentru experieni\, pentru trecut sau pentru cunoatiniele consacrate; dar ea presupune convingerea c\ g`ndirea realist\, critic\, de tip pragmatic, nu are alt\ surs\ de inspiraiie dec`t experienia.
Experienia nu este infailibil\; deseori ea nu ofer\ informaiiile necesare; poate, de asemenea, induce in eroare prin foria unor false analogii. Dar, aaa cum observa David Hume, unul din p\riniii fondatori ai viziunii conservatoare, ea are meritul de a ne fi prevenit cu privire la propria-i failibilitate ai, oricum, este singura surs\ de indicii la care putem ai trebuie s\ recurgem. Experienia nu e totul; dar totul presupune experieni\.
Imprejur\rile (care pentru unii domni nu inseamn\ nimic) s`nt cele care dau, de fapt, fiec\rui principiu politic culoarea sa distinctiv\ ai efectul s\u aparte.
Imprejur\rile s`nt cele care fac dintr-un sistem civil ai politic ceva binef\c\tor sau ceva d\un\tor omenirii.
(Edmund Burke)
Pragmatismul conservator, ca ai tendinia de a reaciiona critic la orice reiete universale sau principii canonice, determin\ ai o alt\ caracteristic\ extrem de semnificativ\: contextualismul. Opiiunile conservatorismului s`nt intotdeauna contextuale, justificabile, relevante ai valabile exclusiv intr-un context social bine determinat. Un cunoscut exemplu, in acest sens, este oferit de atitudinea
Partidului Conservator din Marea Britanie fai\ de controlul economiei exercitat de stat: in contextul de la 1830, atitudinea a fost favorabil\ meniinerii acestui control, pentru ca in contextul din 1890 ea s\ devin\ negativ\. Nu este ins\ aici vorba de incoereni\, aaa cum ar interpreta lucrurile un liberal consecvent , ci de o tendini\ deliberat\ de rezisteni\ fai\ de aplicarea nedifereniiat\ a unui canon economic la mod\: In vremea c`nd moda intelectual\ cerea libera iniiiativ\ antreprenorial\, el politicianul conservator an.n.i s-a concentrat asupra evideniierii limitelor acestei filosofii, iar ast\zi, c`nd moda cere controlul de stat al economiei, el se concentreaz\ asupra evideniierii limitelor acestei idei. Asta inseamn\ s\ fii un reaciionar, adic\ un om inzestrat cu o capacitate
ai o inclinaiie de reaciiona impotriva anumitor idei care se int`mpl\ s\ fie in vog\ la momentul respectiv (T.E. Utley, 1953).
Conservatorismul se mindreate cu calitatea de reaciionar , in m\sura in care crede c\ majoritatea oamenilor s`nt victime uaoare ale unei puternice tendinie de a mitiza principii abstracte, modele sau reiete economice ai politice, adev\ruri universale ai diverse aranjamente sociale sau intelectuale la mod\ ai, drept urmare, c\ ei au nevoie de aocul produs prin ciocnirea cu un punct de vedere reaciionar , adic\ demitizant, critic, anti- modern , adic\ non-confor mist. Din acest punct de vedere, conservatorismul este un nonconformism obstinat, deoarece opune sistematic rezisteni\ fai\ de modernitate : in fond, fai\ de conformismul ai obedienia majorit\iii (chiar ai a majorit\iii luminate sau a majorit\iii elitelor) incapabile de a ieai din captivitatea ideilor ai atitudinilor la mod\. Cea mai remarcabil\ atitudine a unui conservator este neincrederea sa funciar\ in marile idei ce domin\ fiecare epoc\, inclinaiia de a vedea s`mburele de nebunie din orice dominant\ intelectual\ sau politic\, dar ai s`mburele raiional din ceea ce nu este la mod\, din ceea ce apare ca revolut, desuet, dep\ait; aceasta nu este postura adeptului infl\c\rat al unui model intelectual, moral sau social, ci mai cur`nd aceea a judec\torului ezitant, infr`nat de o doz\ de scepticism... adic\ a celor buni (cf. W.B. Yeats: The best lack all conviction, while the worst / Are full of passionate intensity ). Un conservator este, din acest punct de vedere, un om f\r\ principii (adic\ f\r\ mituri c\l\uzitoare) ai f\r\ convingeri (adic\ f\r\ adev\ruri definitorii). De aici, ai refuzul oric\rui radicalism (radicalismul fiind politica principiilor pure ai dure , a convingerilor ferme): Ostilitatea fai\ de radicalism, ostilitatea neincetat\, implacabil\, este definiiia eseniial\ a conservatorismului (Robert Cecil, Marchiz de Salisbury). Politicile conservatoare au ca numitor comun ideea moderaiiei ai a createrii treptate, nu pe aceea a schimb\rii radicale ai bruate. Conservatorismul este desigur un gradualism; dar nu (sau nu exclusiv) pentru c\ ar avea oroare de schimbarea brusc\ in sine, ci dintr-un anume simi al realit\iii: pentru c\ nu crede c\ ceva important (deci, inr\d\cinat intr-o form\ de viai\ omeneasc\) poate fi schimbat brusc.
*
Efectul libert\iii asupra indivizilor este c\ ei pot face ce le place: trebuie ins\ s\ vedem ce le va place s\ fac\, inainte de a risca felicit\ri ce s-ar putea repede transforma in pl`ngeri.
(Edmund Burke)
Dar contextualismul propriu conservatorismului se manifest\ ai aici. Dac\, pe de o parte, conservatorii resping dominaiia modernit\iii , ca ansamblu de dogme, mituri ai aabloane la mod\ , pe de alt\ parte ei resping ai sloganurile eliber\rii , ale emancip\rii de sub dominaiia angajamentelor rigide ai ale dreptului nelimitat al individului de a se afirma ca entitate absolut autonom\.
In izbitor contrast cu liberalismul, apologet deschis al individualismului ai ap\r\tor secret al relativismului, conservatorismul nu crede in virtuiile magice ale unei libert\ii individuale maximalizate doctrinar. El nu vede libertatea ca pe o valoare in sine, suprem\ ai autonom\; c\ci libertatea poate fi folosit\ bine sau r\u, fructificat\ sau exploatat\ in moduri deplorabile. Conservatorismul refuz\ s\ confunde libertatea cu permisivitatea ai autoritatea cu absenia libert\iii
(aaa cum tind s\ fac\ mulii liberali), dup\ cum refuz\ s\ identifice idealul desfiini\rii constr`ngerilor arbitrare cu anomia; nu vede in tradiiii simple constr`ngeri arbitrare sau abuzive, ci fibre constitutive ale identit\iii personale nu crede c\ anihilarea tradiiiilor ar garanta progresul , nici c\ abolirea oric\ror constr`ngeri sau pedepse ar reprezenta calea spre fericirea individual\ sau colectiv\.
Atitudinea conservatoare se bazeaz\ pe credinia c\ libert\iile individuale trebuie totdeauna corelate ai limitate de obligaiii individuale, dup\ cum libertatea de a experimenta trebuie corelat\ ai cenzurat\ prin obligaiia de a respecta ai cultiva tradiiia, valoroas\ pentru autenticitatea ei. ( Devenim conservatori pe m\sur\ ce imb\tr`nim, e adev\rat , spunea Chesterton. Dar nu devenim conservatori pentru c\ am descoperi c\ multe din lucrurile noi s`nt mistific\ri.
Devenim conservatori pentru c\ descoperim c`t de multe din lucrurile vechi erau autentice. )
Ea se bazeaz\, de asemenea, pe convingerea c\ autoritatea (deci constr`n gerea) este tot at`t de necesar\ ca ai libertatea de alegere ai aciiune. Numai autoritatea poate garanta libertatea, prevenind orice monopol (intelectual, moral sau politic), monopol ce reprezint\ principalul pericol pentru libertatea indivi dual\ (un pericol mai mare dec`t anarhia). Numai autoritatea poate preveni pericolul permanent al reinstaur\rii barbariei, c\ci barbaria nu e niciodat\ definitiv infr`nt\; date fiind imprejur\rile propice, b\rbaii ai femei care par foarte normali vor comite toate atrocit\iile imaginabile. (...) Indat\ ce inchisorile mentale vor fi deschise, orgia se dezl\niuie (autorul acestor profetice cuvinte scrise in 1934! este scriitorul britanic conservator Evelyn Waugh). Retorica desc\tua\rii este, deci, periculoas\. Conservatorismul susiine c\ oamenii au nevoie de c\tuae (mentale sau politice) la fel de mult pe c`t au nevoie de libertate mental\ ai social\, de autoritatea constr`ng\toare, la fel de mult pe c`t e necesar\ libera manifestare. Intrebarea fundamental\ este: c`nd ai unde trebuie ing\duit\ libertatea, deci respectat\ sfera privat\, c`nd ai unde trebuie exercitat\ autori tatea, deci impuse obligaiiile comunitare? La aceste intreb\ri, ca ai la intrebarea central\ c`nd e necesar\ schimbarea, c`nd nu trebuie schimbat nimic?, ca ai la multe altele, conservatorismul nu are nici un r\spuns de ordin general (iar faptul c\ nu poate r\spunde la orice il distinge de marile ideologii, de doctrinele salvatoare sau de viziunile totalizatoare)* . Lipsit de setul complet al r\spun surilor prefabricate, de setul algoritmilor de rezolvare a problemelor, de prin * Nici o doctrin\ politic\ nu pluteate liber in lumea ideilor ai nici una nu poate fi
inieleas\ suspendat\ in sine ins\ai. Orice doctrin\ politic\ este un r\spuns la anumite probleme cu care se confrunt\ anumite comunit\ii (cu sigurani\ nu la toate problemele
ai nu fr\m`nt\rilor oric\rei societ\ii ). Conservatorismul nu face excepiie; el se adreseaz\ unei societ\ii libere ai normale , adic\ ce nu se afl\ intr-o situaiie-limit\
(cum ar fi ocupaiia str\in\, r\zboiul civil, colapsul total determinat de distrugeri catastrofale etc.); de aceea, nu se poate intreba: care era soluiia conservatoare pentru Romania dinaintea anului 1989 nu exista una... conservatorismul ar fi zis ceea ce ar fi zis ai liberalismul, ai social-democraiia ai orice om de bun simi: eliberarea de dictatur\ este primul lucru necesar ; analog, deai conservatorismul d\ r\spunsuri ai unor intreb\ri privind viaia personal\, el nu are o soluiie anume, proprie, pentru omul paralizat... Iar in faptul c\ ai conservatorismul ar fi recomandat
in 1989 tot o miacare de eliberare, nu e nici o contradiciie: el respinge revoluiiile programatice, dar nu orice miacare social\. cipiile universal aplicabile, conservatorismul nu poate oferi dec`t sfatul de a
infrunta fiecare problem\ anume cu propriile resurse mentale ai de experieni\, de a reg`ndi pe cont propriu fiecare soluiie in parte. El spune oamenilor ceva ce acestora nu le place deloc s\ aud\ (ai care ii face s\ nu-l iubeasc\): c\ nu exist\ sfaturi salvatoare , c\ fiecare generaiie ai fiecare individ trebuie s\ caute propriile soluiii ai s\ fac\ propriile opiiuni. Din acest punct de vedere, marea descoperire conservatoare este c\ nu e nimic de descoperit (Wittgenstein), pentru c\ nu exist\ adev\ruri-cheie ai nici panacee. Pe de alt\ parte, desco perirea sa este c\ totul trebuie re-descoperit, de fiecare, ai pentru fiecare in parte, inc\ o dat\ ai inc\ o dat\, la nesf`rait.