1. CARACTERISTICILE SI CONTINUTUL AFACERILOR INTERNATIONALE

Afacerile economice internationale contemporane prezinta o serie de caracteristici: i1r7rm
A. Adancirea interdependentelor economice internationale:
In ultimele 4-5 decenii (practic, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial) a avut loc o puternica dezvoltare si diversificare a afacerilor economice internationale, care a determinat adancirea interdependentelor economice internationale.
Aceasta crestere se desfasoara sub incidenta revolutiei tehnico-stiintifice contemporane (amplului progres stiintifico-tehnic), cat si sub incidenta unor factori socio-economici.
B. Relatiile internationale au dobandit un rol important in realizarea progresului economico-social al tarilor lumii:
Desi factorii economici interni ai fiecarei tari raman prioritari, performantele economiilor nationale sunt conditionate, din ce in ce mai mult, de participarea lor la circuitul economic mondial (afacerile internationale).
C. Sporirea comertului mondial in ritmuri fara precedent:
Adancirea interdependentelor economice internationale este atestata de ritmurile inalte de dezvoltare ale comertului mondial.
In perioada 1951-1995, volumul comertului mondial a crescut, pe ansamblu, cu un ritm mediu anual de 10%, fata de numai 1% in perioada interbelica si de 5%-6% in perioada de la sfarsitul secolului 19.
D. Diversificarea considerabila a componentelor si fluxurilor relatiilor economice internationale.
Astfel, relatiile economice internationale cunosc numeroase forme de realizare care se intrepatrund, desi au o existenta de sine statatoare. Componentele acestora sunt: a) comertul international cu marfuri tangibile; b) comertul international cu servicii (comertul invizibil), cu servicii bancare, de transport, turism international, transporturi internationale, servicii de natura tehnica si tehnologica; c) circulatia internationala de capital si alte relatii financiar-monetare: investitii directe, credite externe, investitii de portofoliu (cumparari de hartii dre valoare -; actiuni si obligatiuni); d) cooperarea economica internationala.
Aceste forme sunt in continua diversificare, rafinare, slefuire, realizare si sunt din ce in ce mai sofisticate.
E. Diversificarea afacerilor internationale - are loc nu numai in ce priveste obiectul acestei diversificari a componentelor si fluxurilor relatiilor economice internationale, dar si in privinta mijloacelor si tehnicilor de realizare.
O serie de tehnici mai vechi (licitatii, burse internationale, operatiuni de reexport, comertul in contrapartida) s-au dezvoltat, s-au modernizat, semanand foarte putin cu cele existente acum 40-50 ani.
Pe langa formele mai vechi, au aparut forme mai noi:
- consulting;
- transfer de tehnologii;
- operatiuni de leasing, switch, franchising;
- cooperarea internationala in productie.
F. Internationalizarea afacerilor - extinderea ariei geografice in care se realizeaza afacerile internationale, cresterea numarului de tari si de firme in care se realizeaza aceste afaceri.
Acest proces a fost destul de indelungat si anevoios si s-a realizat pe mai multe cai:
1. -; deschiderea drumului mirodeniilor (drumul cu Orientul Indepartat);
2. -; calea exporturilor de materii prime din mine si din plantatii;
3. -; calea industrializarii.
In toate aceste cai de internationalizare a afacerilor, conditiile si motivatiile internationalizarii au fost diferite; spre exemplu: controlul resurselor materiale este legat de perioada coloniala si de nevoia de siguranta in aprovizionare (Anglia, Franta, Olanda, Germania, USA, Japonia, etc).
In prezent, societatile transnationale orientate spre resurse naturale isi diversifica actiunea datorita faptului ca tarile producatoare de materii prime isi doresc sa redevina stapani ai resurselor lor.
Internationalizarea afacerilor se face in mai multe etape:
1. exportul -; permite, mai intai, dobandirea de experienta asupra pietelor adesea mai putin cunoscute. Acesta prezinta avantajul ca nu necesita investitii si angajamente importante de capital. Aceasta estapa este completata, in general, de deschiderea de agentii de vanzare in tarile de destinatie;
2. daca afacerile prospera, rezulta cesiunea de licenta catre un producator indigen, care cunoaste mai bine conditiile culturale, sociale si poate genera o penetrare mai puternica pe piata locala a produselor respective. In acesta etapa se evita investitiile mari si riscurile tarii respective ce ar putea interveni pentru producatorul initial;
3. infiintarea unei societati mixte sau crearea unei filiale controlate in intregime (se intalneste frecvent in tarile cu economie de piata dezvoltata).
Acordurile de licenta si societatile mixte sunt singurele variabile posibile pentru tarile in curs de dezvoltare.

2. PRINCIPALELE CERINTE SI OBIECTIVE ALE MANAGEMENTULUI
IN AFACERILE ECONOMICE INTERNATIONALE

Managementul productiei (sau managementul traditional) constituie in continuare o conditie importanta pentru a asigura prosperitatea intreprinderilor, dar nu singura conditie pentru dezvoltarea acestora.
In domeniul afacerilor economice internationale, managementul se axeaza pe conducerea, in special, a activitatii de comert exterior.
Acesta actiune trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte esentiale: a) evaluarea corecta, pe baza unor studii si previziuni a posibilitatilor lor de: export, investitii, reexport, cooperare economica internationala si folosirea marketingului ca o componenta permanenta a conducerii. b) receptivitatea sporita fata de cerintele dinamice ale economiei nationale, precum si ale pietelor externe, anticipand prompt diferitele fenomene economico-sociale. c) structurarea aparatului de lucru si imprimarea unui sistem decizional prin care sa se integreze armonios in sistemul de conducere al economiei din care face parte. Acest aparat trebuie sa ia in considerare politicile comerciale ale statului, promovate pe pietele internationale, si chiar contextul politic mondial. d) adaptabilitatea sporita fata de conditiile diversificarii si innoirii ofertei de marfuti si bunuri. e) necesitatea unei activitati continue si complexe de modernizare, ca urmare a insusirii unei optici noi fata de problemele comercializarii. f) folosirea unor metode de informare oportune si rapide, bazate pe tehnicile avansate.
Principalele obiective ale managementului stiintific in domeniul afacerilor internationale sunt: a) definirea si delimitarea pietelor de desfacere - determinarea de catre exportatori a capacitatilor potentiale este conditia prioritara pentru a asigura o buna comercializare. In acest scop trebuie definiti o serie de factori de ordin calitativ si cantitativ specifici pietei:
- principalele caracteristici ale pietei, sub aspectul politicilor si reglementarilor referitoare la circulatia interna si internationala a bunurilor si serviciilor, a monedei;
- capacitatea de absorbtie a pietei;
- nivelul concurentei indigene si al celei straine;
- situatia concreta a firmelor cu care urmeaza sa contractam, in special sub aspectul bonitatii, al solvabilitatii.
Aprecierea acestor factori trebuie sa duca la niste concluzii prin care sa se determine daca o piata este suficient de mare si sigura pentru a permite desfasurarea unor operatiuni rentabile de comert exterior. b) determinarea mobilurilor de achizitie ale cumparatorilor - oferind un produs sau un serviciu la export, orice intreprindere porneste de la prezumtia ca la baza achiziei acesora stau anumite mobiluri sau trasaturi comportamnetale ale cumparatorului.
De aceea, inainte de a se difuza orice gen de informatii cu privire la produs, trebuie luati in considerare acesti factori de ordin motivational. Dupa identificarea acesor factori, se incearca precizarea factorilor cu rol principal in influentarea comportamentului de cunparare a clientilor.
Deci, cercetarea de piata nu trebuie sa se limiteze la economiile nationale sau la unele zone ale tarii. O conceptie corecta de marketing ia in considerare nevoia ca exportatorul sa cunoasca cat mai exact motivatia reala a consumatorilor finali (a clientilor) ai produselor pe care le exporta. c) adaptarea la cerintele pietei - intreprinderea in care se realizeaza productia pentru export (daca face comert direct (singura)) va trebui sa colaboreze cu intreprinderea de comert exterior (cazul comertului indirect) si va trebui sa se adapteze permanent si operativ la conditiile pietei, de unde rezulta realizarea unei concordante intre sortimentele de produse oferite, a calitatii acestora pentru a le corela cu solicitarile dinamice ale pietelor externe. d) plasamentul (distributia) produsului - presupune miscarea in timp si spatiu a produsului. Firma exportatoare trebuie sa selecteze acele canale de distributie ce sa asigure o cat mai rapida vanzare a produselor. Alegerea unui canal de distributie trebuie sa satisfaca cat mai deplin exigentelecumparatorilor. e) asigurarea unei comunicari cu consumatorul - comunicarea este o premisa importanta a incheierii tranzactiei internationale. Exportatorii trebuie sa difuzeze informatii permanente ce sa duca la crearea unei atitudini favorabile a consumatorilor fata de produse, servicii, fata de furnizori, care sa duca la provocarea deciziei de cumparare. f) negocierea si contractarea tranzactiilor de comert exterior acestea includ activitatile ce se desfasoara din momentul in care se realizeaza un prim contract intre partenerii de afaceri si pana la transferul propriu-zis al produsului. Aceste activitati se refera la:
- pregatirea si desfasurarea negocierilor;
- contractarea cu intregul arsenal de probleme ca: cantitatea si calitatea marfii, pretul, conditiile de livrare si de plata. g) desfasurarea activitatilor post-vanzare.
Raspunderea firmei nu inceteaza odata cu vanzarea si livrarea produsului catre consumatorul final. Un exportator autentic trebuie sa urmareasca comportarea produselor si sa intervina pentru inlaturarea eventualelor deficiente, deoarece nemultumirile cumparatorilor pot anula tot ce s-a realizat in prealabil.
Intre actiunile ce trebuie intreprinse, mentionam:
- realizarea integrala a conditiilor din contractul de garantie;
- furnizarea prompta de piese de schimb;
- serviciile de garantie si postgarantie.
Toate acestea permit realizarea unui flux de informatii ce duce la adaptarea viitoare a productiei la cerintele si exigentele pietei.