1. Sistemul Monetar European: etape premergatoare

2. Crearea SME; principii si functionare

3. Integrarea monetara europeana

3.1. Etape ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene

3.2. Rolul Bancii Centrale Europene si al Sistemului European al

Bancilor Centrale

4. Moneda EURO si efectele acesteia

5. Test de autoevaluare

Bibliografie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Obiectivele propuse:

• cunoasterea semnificatiei conceptelor cheie: integrare monetara, uniune europeana, moneda unica, criterii de convergenta, Banca Centrala Europeana

• cunoasterea si intelegerea mecanismelor de functionare a sistemului monetar-european;

• formarea deprinderii de stabilire a cursului intre doua monede, a caror definire este in EURO;

• cunoasterea principalelor efecte ale utilizarii monedei;

• intelegerea cerintelor impuse Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana.

1. Sistemul Monetar European: etape premergatoare

Inceputurile procesului de integrare europeana se plaseaza in deceniul al 6^lea, cand sunt semnate doua tratate esentiale in crearea unei comunitati economice:

- anul 1951, cand se semneaza, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea Economica a Carbunelui si a Otelului (la care participa 6 tari: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg);

- anul 1957, cand se semneaza, la Roma: Tratatul privind crearea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Tratatul privind crearea Comunitatii Economice Europene (CEE).

Astfel, Tratatul de la Roma a pus in functiune un mecanism de cooperare economica, care ulterior a necesitat o coordonare a activitatii monetare.

Obiectivele CEE, catre care a fost orientata intreaga politica comunitara au vizat:

• realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protectii comune tarifare fata de terti; • realizarea libertatii de circulatie a capitalurilor, a fortei de munca si a serviciilor; • realizarea unei politici comunitare in domeniul agriculturii. Integrarea monetara in cadrul SME este initiata prin mecanismul „sarpelui monetar”,

(1972), continuata cu infiintarea SME (in 1979) si urmata de procesul infiintarii monedei unice EURO, cu incepere din anul 1993.

♦ Sarpele monetar

Acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale monedelor s-au modificat de la ± 1% la ± 2,25%, n-a asigurat decat o stabilitate limitata a ratelor de schimb. Daca o moneda se afla la limita superioara, in timp ce o alta se afla la limita inferioara (respectiv, moneda este la nivelul „plafon” sau la nivelul „planseu”) rezulta ca cele doua monede inregistreaza o abatere a cursului de 4,5 % vis a vis de definitia oficiala. Daca o moneda care se afla la nivelul plafon trece la nivelul planseu, in timp ce o alta moneda urmeaza o traiectorie inversa, rezulta ca ecartul ajunge la 9%.

• Sa presupunem ca definitia oficiala a francului francez corespunde egalitatii: 1 $ = 5,5 FF, in timp ce definitia marcii corespunde egalitatii 1 $ = 2 DM. Se poate deduce astfel ca:

5 , 5

.

• Practicarea marjelor de fluctuatie de ± 2,25% are ca efect situarea francului la nivelul 1 DM = = 2 , 75 FF

2

sau cel mai scazut atunci dolarul valoreaza: 5,5 + (5,5 × 0,0225) = 5.623 FF. De asemenea, francul inregistreaza cel mai bun nivel al sau, atunci cand dolarul valoreaza:

5,5 – (5,5 × 0,0225) = 5,376 FF.

Marca cunoaste cel mai bun curs al sau, atunci cand dolarul valoreaza:

2 – (2 × 0,0225) = 1,955 DM, si

cel mai scazut nivel al cursului este atunci cand dolarul reprezinta:

2 + (2 × 0,0225) = 2,04 DM.

Daca se determina cursul DM fata de FF se poate constata ca 1 DM = 5 , 623 = 2 , 876 FF .

1 , 955

Comparativ cu situatia precedenta, cursul DM exprimat in functie de FF s-a modificat

cu:

2 , 876 - 2 , 75

× 100 = 4 , 58 %

2 , 75

• Daca FF se apreciaza pana la nivelul maxim autorizat de sistem, rezulta ca dolarul reprezinta: 5,5 – (5,5 × 0,0225) = 5,376 FF.

In acelasi timp, daca marca urmeaza o traiectorie inversa, in sensul deprecierii, rezulta ca dolarul valoreaza:

2 + (2 × 0,0225) = 2,044 DM. In acest caz, 1 DM reprezinta 5 , 376 FF = 2 , 62 FF .

2 , 045

Trecand de la 2,876 FF la 2,62 FF, rezulta ca nivelul cursului marcii, exprimat in franci,

a inregistrat o diminuare de 8,9%. In cazul invers, cel in care, cursul trece de la 2,62 FF la 2,876 FF, cursul DM fata de FF, cunoaste o crestere de: 9,7%.

Amploarea acestor fluctuatii poate fi redata grafic, prin analiza situatiilor observate in momentele t₁ si t₂, ceea ce permite explicarea vointei tarilor europene de a restrange marjele de fluctuare.

 

Cursul $

 

FF DM Curs plafon al $

+2,25%

Curs declarat

-2,25%

DM FF

Curs planseu al $

 

 

t₁ t₂

 

 

 

 

Sarpele in tunel

Curs plafon

 

2,25%

Curs declarat

2,25

 

 

Curs planseu

• La data de 21 martie 1972 Consiliul de ministri al CEE decide reducerea marjelor de

fluctuatie ale monedelor europene la jumatate fata de ceea ce se autorizase in 1971. Aceasta rezolutie, a fost urmata de un acord intre Bancile Centrale Europene, semnat la Bale, la data de 10 aprilie 1972, moment la care se infiinteaza „sarpele monetar”. Denumirea este data de imaginea evolutiei cursului monedelor europene.

Acestea formeaza, in evolutia lor, o linie ondulata („un sarpe”) care se incadreaza intr-un tunel ce reprezinta marjele de fluctuatie autorizate de sistemul monetar international. Tunelul dispare cu incepere din martie 1973, cand marjele de fluctuatie vis a vis de dolar inceteaza sa existe, odata cu trecerea la fluctuatia libera a monedelor.

Acest sistem de fluctuare a monedelor a avut doua forme: - sarpele in tunel (24.04.72 – 11.03.73)

- sarpele fara tunel (12.03.73 – 12.03.79

Sarpele in tunel se caracterizeaza printr-o fluctuare a monedelor europene fata de $ SUA si intre ele, in anumite limite, respectiv: ± 2,25% fata de $ si ± 4,5 % intre ele. Astfel, exista doua tipuri de marje fata de $ : inferioara si superioara, care formeaza un tunel, iar in interiorul acestuia exista o banda de fluctuare a cursurilor de schimb ale monedelor europene.

Atunci cand cursul de piata al unei monede se apropie de limitele stabilite este necesara interventia Bancii Centrale prin vanzarea sau cumpararea de devize cerute sau oferite excedentar.

Sarpele in tunel a fost afectat de practica speculativa a detinatorilor de $ care au incercat sa se debaraseze de moneda americana pentru a cumpara aur pe piata libera de la Londra.

In aceste conditii, tarile europene au eliminat obligatia mentinerii unei limite de fluctuatie fata de $ american, dar mentin acelasi nivel de fluctuatie intre monedele europene (± 4,5%).

In decursul perioadei in care a functionat, mecanismul „sarpelui” monetar a cunoscut perioade dificile.

In iunie 1972, de exemplu, lira sterlina abandoneaza acest mecanism. Marea Britanie n-a putut sa mentina cursul monedei sale, datorita riscului de epuizare a rezervelor de schimb. Coroana daneza paraseste „sarpele monetar”, dar este reintegrata la finalul anului 1972. Lira italiana iese definitiv din sistem in 1974, iar francul se retrage si revine in ianuarie 1974, respectiv iulie 1975.

• Sarpele monetar nu a asigurat stabilitatea dorita nici pentru monedele care au ramas fidele sistemului. Marca germana a fost reevaluata de 4 ori: guldenul olandez a facut obiectul a doua reevaluari, iar francul belgian a fost reevaluat o singura data.

In acest mod, se poate explica de ce in anul 1979, tarile europene incearca o alta modalitate de asigurare a stabilitatii monetare, cu ajutorul unui nou sistem.

2. Crearea Sistemului Monetar European; principii si functionare

Dificultatile „sarpelui monetar” au condus autoritatile monetare europene spre cautarea unei zone de stabilitate monetara. Consiliul European de la Copenhaga, din 7 – 8 aprilie 1978, si cel de la Breme din 6 – 7 iulie, acelasi an, au trasat liniile unui nou sistem. Acestea au fost adoptate de Consiliul European de la Bruxelles, in decembrie 1978, iar punerea in aplicare a fost decisa la 12 martie 1979. La sistem au aderat Franta, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxemburg si apoi Anglia.

Functionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o moneda ECU si pe definirea cursurilor pivot ale monedelor, fata de ECU, precum si pe un mecanism de interventii pe piata valutara.

• Denumirea monedei ECU provine de la denumirea engleza European Currency Unit si evoca o moneda franceza veche confectionata din aur, care a circulat in Franta, in secolul al XIII-lea si care era rezervata numai marilor demnitari.

• Moneda ECU era construita pornind de la un cos de monede al tarilor participante la sistem iar ponderea fiecareia in definirea ECU depindea de nivelul PIB al fiecarei tari si de volumul schimburilor comerciale.

• Caracterul fix al mecanismului de schimb era asigurat prin stabilirea unui curs central denumit „pivot”, intre fiecare moneda si ECU. Marja de fluctuare intre monede pe de o parte si intre acestea si ECU era de ± 2,25%.

• Lira italiana a beneficiat de o marja de fluctuatie de ± 6% pana in ianuarie 1990. Lira sterlina a acceptat sa participe la mecanismul de schimb in octombrie 1990, iar escudo-ul portughez, in aprilie 1992.

♦ Mecanismul de schimb. Tarile care participau la mecanismul de schimb trebuiau sa defineasca valoarea propriei monede in raport cu toate monedele ce apartineau sistemului. Intrucat cursurile oficiale erau definite pe o baza bilaterala, o tara care atingea limitele marjei de fluctuare, antrena interventia a doua banci centrale, pentru a evita ecartul excesiv: banca proprie si banca tarii a carei moneda se aprecia sau se deprecia in raport cu moneda nationala.

Capacitatea de interventie a bancilor era sustinuta de facilitatile de credit intre bancile centrale; fiecare se putea imprumuta sume nelimitate de la celelalte banci, cu un termen de rambursare de 75 zile.

Bancile centrale, puteau, de asemenea, sa utilizeze pentru operatiile dintre ele sumele in ECU pe care le primeau de la FECOM, in schimbul depozitelor constituite la acest fond.

• Creat, in 1973, Fondul european de cooperare monetara (FECOM) a constituit un organism de compensare multilaterala intre bancile centrale europene, prin acordarea de credite pe termen scurt. Contributia bancilor centrale la fond era reprezentata de 20 % din rezervele in aur si $ ale tarilor respective.

Interventia bancilor centrale in cadrul SME se declansa in momentul in care o moneda atingea 75% din ecartul maxim autorizat, in raport cu definitia oficiala. Acest nivel de interventie a fost desemnat cu termenul de prag de divergenta, sau semnal de alarma.

• Functionarea sistemului a fost afectata de speculatiile care s-au manifestat in anii 1992 si 1993. In septembrie 1992 lira italiana si lira sterlina parasesc sistemul, iar ulterior escudo-ul si peseta.

Slabiciunile SME au fost evidentiate de efectele reunificarii germane; marca germana, al

carei curs a crescut foarte mult in raport cu toate monedele europene, dar si fata de dolarul SUA a fost „beneficiara”, pe termen scurt, a crizei monetare amintite. In vara anului 1993, atacurile contra francului francez au condus la incercari de salvare ale SME prin largirea marjelor de fluctuare la ± 15%. In acest mod nu se mai putea vorbi de o fixitate a cursurilor de schimb intre monedele europene.

• Sistemul monetar european s-a caracterizat printr-o superioritate, comparativ cu mecanismul „sarpelui valutar”, prin posibilitatea de realiniere a cursului si prin interventia fondului FECOM, in sustinerea cursurilor.

Totodata, s-a procedat la reconsiderarea raportului dintre ECU si $, de fiecare data cand necesitatile au impus asemenea redefiniri.

De exemplu in perioada aprilie 1986 – ianuarie 1987, cursul ECU fata de $ s-a modificat

astfel:

- 1 ECU = 0,77846 $ (pana in aprilie 1986) - 1 ECU = 0,900139 $ (aprilie – august 1986

- 1 ECU = 1,01564 $ (august – ianuarie 1987) - 1 ECU = 1,08643 $ (dupa ianuarie 1987).

 

♦ Moneda ECU; cursul pivot si marjele de fluctuare

Inca de la infiintare, ECU a fost unitate de cont si a reflectat media puterilor de cumparare ale monedelor utilizate.

Fiecare tara membra putea stabili, in raport de puterea de cumparare a monedei sale, un curs fata de ECU, denumit curs central.

Din compararea a doua cursuri centrale rezultau cursuri pivot bilaterale, fiind in acelasi timp cursuri oficiale in sistem. Cursurile efective, de piata, puteau fluctua fata de cursul pivot, ajustat cu ± 2,25%. Valoarea exacta a ECU se determina zilnic de catre o comisie special desemnata in acest sens.

Ponderea monedelor in cazul ECU a fost reconsiderata, de regula, la 5 ani.

In tabelul urmator se prezinta ponderile in ECU ale monedelor, in diferite momente, de la

infiintare, pana in 1994, evidentiindu-se si momentele de intrare sau iesire din sistem a unora dintre ele.

 

 

Compozitia ECU

 

 

Moneda componenta 13.03.1979 17.09.1984 21.09.1989 08.10.1990 17.03.1994 Curs central fata de

ECU/1994

DM	33 %	32,5	30,5	30,36	32,32 %	1,9496
FF	19,8 %	19,8	19,4	19,33	20,27 %	6,5388
₤	13,3 %	15	12,1	12,6	11,45 %	0,7867
Lira italiana	9,5 %	10,2	9,9	9,87	7,96 %	1793,19
Gulden olandez	10,5 %	10,1	9,6	9,87	10,13 %	2,1967
Franc belgian	9,6 %	8,5	8,1	8,09	8,30 %	40,2123
Coroana daneza	3,1 %	2,7	2,5	2,52	2,62 %	7,4367
₤ irlandeza	1,1 %	1,2	1,1	1,11	1,07 %	0,8086

Drahme grecesti	0,8	0,70	0,51 %	264,513
Peseta spaniola	5,2	5,15	4,34 %	154,250
Escudo portughez	0,8	0,78	0,70	192,854

100 % 100 %