1. Sistemul monetar: definire; continut; rol

2. Clasificarea sistemelor monetare

2.1. Sisteme monetare metaliste

2.2. Sisteme monetare nemetaliste

3. Reglementarea emisiunii de moneda

3.1. Emisiunea monedei de hartie

3.2. Emisiunea monedei divizionare

3.3. Emisiunea monedei scripturale

4. Convertibilitatea monetara si cursul de schimb

4.1. Forme ale convertibilitatii monetare

4.2. Cursul de schimb

5. Momente importante in evolutia Sistemului monetar national

al Romaniei

6. Test de autoevaluare

Bibliografie

 

 

 

 

Obiective propuse:

 

 

• cunoasterea elementelor componente ale unui sistem monetar;

• intelegerea rolului aurului monetar in evolutia sistemelor monetare;

• intelegerea caracteristicilor sistemelor monetare actuale si a rolului etalonului putere de cumparare in cadrul acestora;

• insusirea aspectelor esentiale referitoare la emisiunea diferitelor tipuri de moneda;

• cunoasterea formelor convertibilitatii monetare si a mecanismului cursului de schimb precum si a perspectivelor Romaniei in acest domeniu;

• dobandirea de informatii cu privire la principalele momente in evolutia sistemului monetar national al Romaniei;

• realizarea de aplicatii practice cu privire la cursul real, indicele puterii de cumparare, multiplicatorul creditului.

1. Sistemul monetar: definire, continut, rol

In literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare si reglementare a circulatiei monetare dintr-o tara, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv.

Cu aceeasi semnificatie este utilizata definitia data de academicianul Costin Kiritescu dupa care sistemul monetar national reprezinta „ansamblul normelor legale si al institutiilor care reglementeaza, organizeaza si supravegheaza relatiile banesti dintr-un stat”.

Aparitia sistemelor monetare poate fi plasata, conform aprecierilor istoricilor monetari, atat in perioada antichitatii cat si a Evului mediu, insa toate sistemele monetare respective s-au caracterizat prin:

• faramitare • simplitate

• deteriorarea monedei.

Faramitarea, ca trasatura esentiala, rezulta din descentralizarea baterii monedei si din

lipsa de unitate a circulatiei monetare (fiecare monetarie situata in fiecare oras al Greciei antice, de exemplu, batea proprie moneda).

Simplitatea sistemului monetar rezulta din numarul insuficient de elemente ale acestuia (unitate monetara, paritatea respectiva, titlul metalului pe care il reprezinta).

Deteriorarea monedei consta in uzura acesteia si posibilitatile de falsificare (prin reducerea continutului de metal pretios din care erau confectionate monedele).

Odata cu formarea statelor, acestea si-au asumat roluri monetare, respectiv rolul de a crea moneda, de a defini unitatea monetara, de a stabili paritatea metalica. Politica monetara a fiecarui stat, determinata de conditiile generale de dezvoltare ale acestuia, necesita existenta unui sistem monetar unic, cu scopul de a asigura stabilitatea si elasticitatea sistemelor monetare.

Astfel, sistemele monetare prezinta trasaturi comune, generale, dar se particularizeaza in functie de specificul national si al perioadei.

Elementele unui sistem monetar rezulta din reglementarile monetare ale statului respectiv, din modul de organizare al circulatiei monetare, si trebuie sa raspunda urmatoarelor probleme:

• baza sistemului monetar; • circulatia monetara;

• creatia monetara;

• dimensionarea cantitatii de bani necesara circulatiei;

• organizarea relatiilor monetare ale unei tari cu strainatatea; • asigurarea stabilitatii sistemului monetar.

Astfel, la modul general, se considera ca un sistem monetar cuprinde urmatoarele elemente:

a) metalul monetar;

b) unitatea monetara;

c) baterea si circulatia monedei;

d) emisiunea si circulatia bancnotelor;

e) emisiunea si circulatia monedei scripturale.

a) Metalul monetar constituie baza a sistemului monetar, in sensul ca reprezinta metalul din care sunt confectionate monedele care circula in interiorul granitelor unui stat, putand fi reprezentat de aur, argint sau de ambele metale.

Sistemele monetare bazate pe aceste metale monetare se numesc sisteme metaliste, in cadrul carora se disting: • sisteme monometaliste (bazate pe un singur metal monetar) si • sisteme bimetaliste (bazate pe doua metale monetare).

b) Unitatea monetara este strans legata de metalul folosit pentru baterea monedei si se

caracterizeaza in urmatoarele elemente definitorii: - valoare paritara - paritate monetara.

Valoarea paritara reprezinta cantitatea de metal pretios care se atribuie, prin lege, unei unitati monetare.

In anul 1933, de exemplu, un $ era definit printr-o cantitate de 1,50463 gr aur, iar in anul 1934, un dolar reprezenta 0,888671 gr aur. Unitatea monetara nationala a Romaniei, leul, a fost definita in 1867 printr-un, continut de 290 miligrame aur, iar din 1929 prin 9 miligrame aur.

In functie de evolutia etalonului monetar, valoarea paritara a fost definita fie in aur, fie printr-o alta moneda (in perioada etalonului aur-devize).

Odata cu infiintarea monedei cos DST, prevazuta in statutul (FMI din 1969), a existat posibilitatea definirii valorii paritare, prin raportarea unei monede la DST (1 DST = 1,356 $ sau 1 $ = 0,7374 DST).

Paritatea monetara reprezinta raportul valoric dintre doua unitati monetare. Daca in anul 1968, lira sterlina era definita prin 1 ₤ = 2,13281 gr aur, iar dolarul reprezenta 1 $ = 0,888671 gr aur, atunci paritatea monetara era data de raportul:

2 , 13281 gr aur/ £

= 2 , 39 $/ £

0,888671 gr aur/$

Astfel, unitatea monetara, confera banilor dintr-o tara, caracter national, respectiv „uniforma nationala” pe care o imbraca acestia.

c) Baterea si circulatia monedei ca element al sistemului monetar cuprinde baterea: • monedelor cu valoare intrinseca (confectionate din aur si argint) • cat si a celor fara valoare deplina (confectionate din aliaje de metale nepretioase, zinc, aluminiu).

In conditiile in care monedele erau batute din metale pretioase (aur, in special) se asigura reglarea spontana a cantitatii de moneda in functie de necesitatile economiei, fara supravegherea evolutiei cantitatii de metal pretios, ceea ce conducea la cheltuieli considerabile ale functionarii unui asemenea sistem. Treptat, in circulatie, monedele cu valoare integrala au fost inlocuite cu monede din metale comune, iar dupa primul razboi mondial monedele din metale pretioase au fost eliminate complet din circulatie.

d) Emisiunea bancnotelor este reglementata la nivelul fiecarei tari si vizeaza aspecte referitoare la emisiune si la relatiile dintre banca centrala si bancile comerciale, cu scopul dimensionarii corecte a masei monetare.

Preocuparile pe aceasta linie, in cadrul unui sistem monetar, decurg din esenta bancnotelor, care sunt inscrisuri ale bancilor de emisiune si intrunesc anumite caracteristici:

• convertibilitatea in metalul monetar;

• valabilitate pe intreg teritoriul unei tari;

• moneda reprezentativa (fiduciara).

In concluzie, desi sistemele monetare nationale contemporane nu se mai confrunta cu

probleme specifice monedelor din metale pretioase sau bancnotelor convertibile in aur, sunt necesare totusi reglementari prin care sa fie stabilite instrumentele de interventie in domeniul monetar si modul de utilizare al acestora de catre institutiile monetare.

e) Emisiunea si circulatia banilor de hartie prezinta importanta in cadrul unui sistem monetar prin faptul ca de-a lungul timpului, statele au recurs la inlocuirea monedelor cu valoare integrala si a bancnotelor convertibile cu bani de hartie, neconvertibili, reprezentativi. La baza acestei inlocuiri a stat ideea egalitatii intre cantitatea de metal pretios si banii de hartie

reprezentativi, orice neconcordanta intre aceste doua marimi reprezentand, in fond, o forma de manifestare a inflatiei.

2. Clasificarea sistemelor monetare

In functie de elementele componente ale sistemelor monetare, s-au putut identifica, de-a lungul evolutiei lor urmatoarele tipuri:

2.1. – sisteme metaliste 2.2. – sisteme nemetaliste.

2.1. Sistemele monetare metaliste au la baza metalul monetar, in functie de care se poate realiza distinctia intre bimetalism si monometalism.

2.1.1. ♦ Bimetalismul

Fundamental, pentru functionarea acestui sistem, era baterea monedelor din doua metale:

aur si argint, intre care exista un raport legal, fix.

In functie de existenta efectiva in circulatie a monedelor din cele doua metale, se poate

face distinctia intre: bimetalism integral si bimetalism partial.

In prima varianta, moneda se putea bate liber, atat in aur cat si in argint., cu un raport

legal de 1/15,5 (o cantitate de aur valora de 15,5 ori o cantitate egala de argint).

In cadrul bimetalismului partial, monedele erau confectionate numai din aur; moneda se

batea in mod nelimitat din acest metal, iar puterea liberatorie a monedelor era deplina. Bimetalismul a fost adoptat in Anglia in 1716 si a fost mentinut un secol, in Franta in

1803 si a fost mentinut pana in 1876, iar in Romania in 1867 fiind mentinut pana in 1890.

♦ Dificultatile de functionare ale sistemului • Dificultatea esentiala a bimetalismului provenea din faptul ca pe piata libera nu era

obligatorie respectarea egalitatii 1 gram aur = 15,5 grame argint.

Initial, raportul legal corespundea cu raportul stabilit pe piata, insa datorita fluctuatiilor

care interveneau in cantitatile de aur si argint disponibile, se produceau modificari in nivelul preturilor celor doua metale. Daca, de exemplu, ca urmare a unei productii sporite, argintul devenea mai abundent pe piata, atunci pretul sau in raport cu al aurului se diminua. Raportul comercial diferea atunci de raportul legal, putand inregistra, de exemplu nivelul: 1 gram aur = 17,5 grame argint.

In aceasta situatie, detinatorii de aur nu aveau interesul de a-l utiliza ca moneda, fiind mai rentabil sa-l cedeze pe piata, primind in schimb cantitatea echivalenta de argint. Astfel, prin vanzarea unui kg de aur se putea obtine o cantitate de argint cu doua kg in plus fata de raportul legal. Pretul argintului in aur devenea inferior pretului legal, iar aurul manifesta tendinta de a parasi circulatia monetara.

Fenomenul este cunoscut sub denumirea de legea lui Gresham (dupa numele unui financiar englez din secolul al XVI-lea, care a fost fondatorul Bursei din Londra), lege formulata astfel „moneda rea scoate din circulatie moneda buna”.

In decursul primei jumatati a sec. al XIX-lea, aurul si argintul au fost, pe rand, atat moneda rea, cat si moneda buna, fara ca raportul de piata sa se abata considerabil de la cel legal. Insa, odata cu descoperirea de noi zacaminte de aur in a doua jumate a secolului, argintul devine moneda buna, datorita raportului comercial intre cele doua metale, care se modifica in favoarea argintului. Piesele din acest metal au, atunci, tendinta de a iesi din circulatie.

Confruntate cu astfel de probleme, autoritatile tarilor bimetaliste: Franta, Italia, Belgia,

Elvetia s-au reunit la Paris, in anul 1865 cu scopul adoptarii unor masuri corespunzatoare: argintul este transformat in „moneda rea”. Ulterior, dupa crearea Uniunii Monetare Latine, dupa 1870 situatia evolueaza in favoarea aurului, ceea ce conduce la un aflux de argint catre tarile membre ale Uniunii. Oficial, bimetalismul este abandonat de Franta in 1865 si inlocuit cu monometalismul.

2.1.2. ♦ Monometalismul

Comparativ cu sistemul precedent, in cadrul monometalismului, rolul de metal monetar

este indeplinit fie de aur, fie de argint.

Marea Britanie a adoptat monometalismul in 1816, SUA in 1853, Portugalia in 1854,

Germania in 1873, Rusia si Japonia in 1897.

Atunci cand metalul monetar (etalonul monetar) a fost reprezentat de argint, sistemul a

fost denumit „silver standard”, iar in cazul folosirii aurului ca metal monetar denumirea sistemului a fost, „gold standard” acesta fiind cel mai raspandit sistem monometalist. Au existat si incercari de a folosi, ca baza a sistemului monetar, platina, dar datorita raritatii si a valorii ridicate s-a renuntat la acest metal .

Indiferent de formele pe care le-a cunoscut, monometalismul aur a prezentat o serie de inconveniente evidentiate inca la vremea respectiva (Leon Walras, Etudes d’economie politique appliqueé) in literatura de specialitate. Dintre acestea se remarca urmatoarele aspecte:

• cantitatea de aur disponibil are caracter limitat, comparativ cu necesitatile de moneda ale economiei. Utilizarea aurului in calitate de marfa antreneaza efecte asupra nivelului rezervelor, si conduce la scaderea continua a pretului acestuia;

• cresterea valorii monedei, care se traduce prin scaderea preturilor, modifica echilibrul din economie; agentii economici beneficiaza de scaderea preturilor, intrucat puterea lor de cumparare sporeste;

• monometalismul bazat pe aur nu este apt de a garanta stabilitatea monetara, datorita faptului

ca antreneaza o scadere a preturilor, care perturba activitatea economica. Datorita raritatii aurului in cadrul acestui sistem, se poate opta pentru argint, care existand in cantitati importante permite evitarea scaderii preturilor.

Sistemele monetare bazate pe aur au cunoscut urmatoarele forme:

♦ sisteme monetare cu etalon aur – moneda (Gold specie standard); ♦ sisteme monetare cu etalon aur – lingouri (Gold bullion standard);

♦ sisteme monetare cu acoperire mixta (aur si devize) denumite gold exchange standard.

Caracteristicile acestor forme ale monometalismului aur sunt evidentiate in continuare:

a) Sisteme bazate pe etalonul aur – moneda se diferentiaza de celelalte sisteme prin urmatoarele aspecte:

♦ reprezinta forma clasica a etalonului aur;

♦ aurul circula, in interiorul tarii, sub forma de monede precum si in relatiile cu alte

state;

♦ baterea monedelor, de aur, in cadrul acestui sistem, este nelimitata;

♦ in circulatie exista bancnote liber convertibile in aur, la pretul stabilit de catre stat; ♦ masa monetara se adapta la necesitatile economiei prin baterea monedelor de aur si

tezaurizarea lor.

Sistemul monetar bazat pe acest etalon era rigid si presupunea existenta unor stocuri de

aur, implicand si cheltuieli de circulatie importante.

Insuficienta cantitatii de aur comparativ cu dimensiunile productiei au condus la

renuntarea la acest etalon, in anii premergatori primului razboi mondial, cu exceptia SUA unde s-a mentinut pana in anul 1923.

b) Sisteme bazate pe etalonul aur – lingouri se caracterizeaza prin urmatoarele:

♦ in circulatie se afla bancnote convertibile in lingouri (1 lingou = 400 uncii aur =

12,44 kg aur);

♦ convertibilitatea era limitata (sunt convertibile numai sumele care au valoarea cel

putin egala cu un lingou);

♦ aurul era folosit in relatiile de plata internationale;

♦ bancile de emisiune incep sa concentreze cantitati importante de aur monetar;

♦ rolul bancilor centrale consta in interventiile prin care se urmarea echilibrarea masei

monetare, in functie de variatia stocului de aur. In perioada crizelor economice, sistemul monetar s-a caracterizat printr-o instabilitate accentuata;

♦ bancnotele convertibile aveau acoperire in aur monetar, numai in proportie de 30% - 40%.

Acest sistem a fost considerat un etalon „aristocratic” care a avantajat categoriile bogate, respectiv detinatorii de sume importante (cel putin 1557 £ in Anglia, in anul 1925, si cel putin 215.000 FF in Franta in 1928) si a functionat o perioada scurta de timp.

c) Sisteme bazate pe etalonul aur devize

Caracteristic acestor sisteme monetare este ca moneda aflata in circulatie sa fie garantata

atat cu metal pretios (aur) cat si cu titluri de creanta exprimate in moneda straina, numite devize. ♦ unitatea monetara a fiecarei tari este definita printr-o anumita cantitate de aur, sau

printr-o valuta;

♦ in circulatie existau numai bancnote convertibile in devize, care erau, ulterior,

convertibile in aur, deci nu se mai manifesta o legatura directa intre cantitatea de moneda aflata in circulatie si cantitatea de aur monetar detinut de banca centrala;

♦ o astfel de organizare a generat o stare de dependenta a sistemelor din tarile mai putin dezvoltate fata de cele dezvoltate, prin faptul ca acoperirea in aur a monedei unei tari reprezenta si acoperirea in aur a valutei altei tari;

♦ institutionalizarea acestui etalon monetar s-a realizat in cadrul Conferintei Monetare si Financiare Internationale de la Bretton Woods, din 1944, ocazie cu care s-au pus bazele Sistemului Monetar International.

Dintre principiile care au stat la baza SMI retin atentia urmatoarele aspecte, strict legate de functionarea etalonului aur – devize:

- convertibilitatea diferitelor valute in dolari si a acestora in aur;

- intre valutele diferitelor tari este admisa o oscilatie de maxim ± 1% fata de paritate.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur – devize a functionat, potrivit principiilor stabilite, pana la aparitia fenomenelor de criza ale dolarului (care se depreciaza puternic in raport cu aurul), cu incepere din anul 1960. Evenimentele monetare petrecute in anii ’70, referitoare la renuntarea la convertibilitatea dolarului in aur, la largirea marjelor de fluctuare intre monede (± 2,25%) si, ulterior, renuntarea la cursurile fixe, au condus la renuntarea organizarii monetare pe baza etalonului aur – devize.

2.2. Sistemele monetare nemetaliste prezinta caracteristica eliminarii aurului din definirea unitatii monetare, respectiv definirea monedelor se realizeaza fata de valuta altei tari sau fata de o moneda cos (DST), dupa cum FMI recomanda tarilor membre, si constituie caracteristica sistemelor monetare actuale.

Definitoriu pentru sistemele monetare actuale este etalonul putere de cumparare. Manifestarea puterii de cumparare, in calitate de etalon monetar, rezulta din contributia

diferita a bunurilor si serviciilor, din cadrul unei economii nationale sub forma de corespondent al monedelor aflate in circulatie.

Cuantificarea acestui etalon este posibil de realizat prin determinarea puterii de cumparare a monedelor, pe baza indicilor de pret, si ulterior a cursurilor de schimb intre monedele diferitelor tari.

De asemenea, sistemele monetare actuale sunt mai complexe decat cele bazate pe

etalonul aur si prezinta mai mare elasticitate comparativ cu acestea iar folosirea unor cursuri fluctuante reflecta realitatea obiectiva in care se afla moneda nationala pe pietele valutare.

2.2.1. Indicele puterii de cumparare se determina ca raport invers al indicelui

preturilor de consum, si permite cuantificarea cantitatii de bunuri si servicii care pot fi achizitionate cu o unitate monetara. Indicele preturilor de consum reprezinta valoarea unui cos de bunuri si servicii specifice populatiei (diferentiata pe grupe, in functie de mediu) si reflecta preferintele de cumparare ale acesteia. Indicele reprezinta, potrivit relatiei de calcul, raportul dintre valoarea „cosului” de bunuri si servicii exprimate in preturile anului curent si valoarea acelorasi bunuri si servicii din „cos” exprimate in preturile anului de baza.

n

a q i × p i

0 1

I = i = n , in aceasta relatie semnificatia notatiilor fiind urmatoarea:

p n

a q i × p i

0 0

i = 1

q i = cantitatea de bunuri si servicii din componenta cosului;

0

p i , p i = preturile curente si ale anului de baza.

0 0

Analiza unei serii de date referitoare la indicii preturilor permite determinarea gradului de apreciere sau depreciere a monedei, prin stabilirea indicelui puterii de cumparare, ca invers al indicelui preturilor: I pc = 1

I p

Daca, de exemplu, in anul n indicele preturilor de consum inregistreaza nivelul de 130% fata de anul precedent n-1, atunci indicele puterii de cumparare reprezinta 43%, (respectiv

1

= 0 , 43 ) ceea ce evidentiaza ca unitatea monetara permite cumpararea unei cantitati

1 + 130 %

mai reduse de bunuri si servicii fata de anul precedent, reprezentand doar o fractiune din cantitatea initiala.

Daca analiza se extinde si asupra anului n + 1 cand indicele preturilor de consum atinge nivelul de 80%, atunci indicele puterii de cumparare reprezinta, fata de anul n-1:

1 1 1

I_pc = = = = 24 , 15 %

( 1 + 130 %)( 1 + 80 %) 2 , 3 × 1 , 8 4 , 14

Interpretarea rezultatului arata ca la finele celui de al doilea an, o unitate monetara valoreaza doar 24,15% din valoarea initiala a acesteia.

• Atunci cand indicii preturilor de consum calculati la nivelul unei tari, se compara cu

indicii altor tari, este posibila determinarea paritatii puterii de cumparare, care prezinta deosebita importanta teoretica si practica, intrucat permite determinarea nivelului orientativ al cursului de schimb dintre monedele tarilor analizate.

De exemplu, daca indicele preturilor de consum in SUA este in anul n de 150%, iar in Franta 210%, atunci paritatea puterii de cumparare calculata prin raportul 150/210 este egala cu 0,71 si indica un ritm diferit de evolutie a preturilor in tarile respective si o scadere a puterii

de cumparare a monedei franceze fata de $ pana la 0,71. In conformitate cu teoria paritatii puterii de cumparare, cursul de schimb dintre cele doua monede ar trebui sa se modifice in acelasi sens si in aceeasi proportie.

• Astfel, daca inainte de momentul analizei, anul n – 1, cursul de schimb dintre cele doua

monede era dat de raportul 1$ = 5,75 FF, atunci in anul urmator pentru, ca in nivelul cursului de schimb sa se regaseasca modificarile produse in nivelul preturilor din cele doua economii, aceasta ar trebui sa devina: 1 $ = 7,417 FF.

• In realitate, insa, nivelul cursului de schimb este influentat de un ansamblu de factori

ale caror efecte sunt complexe si in continua interconditionare: politica monetara, balanta de plati, deficitul bugetar, preturile practicate la export si import, ceea ce explica variabilitatea diferita a cursului de schimb dintre monedele a doua tari, pe de o parte, si cea a nivelului preturilor de consum, pe de alta parte.

2.2.2. Cursul de schimb al unei monede fata de alta poate fi interpretat ca putere de cumparare externa a monedei.

Din punct de vedere al elementelor luate in calcul pentru determinarea cursurilor de schimb, poate fi stabilita distinctia intre cursul nominal si cursul real, semnificatia acestora fiind urmatoarea:

• cursul nominal exprima pretul unei monede fata de o alta moneda si are importanta

din punct de vedere monetar, intrucat masoara preturile relative pentru doua monede nationale;

• cursul real exprima pretul monedelor nationale ca relatie dintre preturile marfurilor

comercializate in diferite tari.

Pentru determinarea cursului real al unei monede X fata de o alta moneda Y propunem un exemplu care evidentiaza:

• produsele comercializate in cele doua tari;

• preturile produselor exprimate in moneda fiecareia dintre tari;

• stabilirea unui curs de schimb pentru fiecare produs, ca raport al preturilor din cele

doua tari (curs de revenire);

• determinarea cursului de schimb, ca medie a cursurilor de revenire a produselor

comercializate ponderat cu participarea acestora in totalul tranzactiilor.

Cursul real al monedei X fata de moneda Y

Pretul produselor Pretul produselor Curs de revenire Ponderea fiecarui produs Medie ponderata

Produse comercializate = Pret X

exprimate in moneda X exprimate in moneda Y Pret Y in total tranzactii

1 1570 1080 1,4 30% 1,45x30%=0,435

2 800 1150 0,69 18% 0,69x18%=0,124

3 320 180 1,77 20% 1,77x20%=0,354

4 690 930 0,74 14% 0,74x14%=0,103

5 1200 760 1,57 10% 1,57x10%=0,157

6 2500 <