Concepte cheie

• piata de capital • piata financiara

• piata primara; piata secundara

• piata bursiera; piata extrabursiera

• piata de licitatie; piata de negocieri • piete intermitente; piete continue

• cererea de capital; oferta de capital

• investitori si emitenti pe piata de capital

• instrumente si produse ale pietei de capital

 

1.2 . Caracteristici ale pietei de capital

Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital – investitorii – catre cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de valori mobiliare).

Se poate afirma despre piata de capital ca este specializata in efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termene medii si lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate catre agentii economici nationali sau de pe pietele altor tari, unde nevoile de capital depasesc posibilitatile financiare interne de acoperire sau autoritatile monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne.

Aceste definitii nu acopera in intregime activitatea de pe piata de capital, tinand cont de locul si rolul pietei de capital in ansamblul mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare stricta intre piata de capital si piata financiara, cele doua notiuni confundandu-se, prin includere sau completare reciproca, in functie de reglementarile fiecarei tari in parte.

Se pot delimita insa doua modele de definire a pietelor (de capital si financiara):

Abordarea europeana, bazata pe sistemul bancar, in care bancile (ca operatori specifici) sunt prezente pe ambele tipuri de piete, prin unificarea definitiei acestora si in care gasim urmatoarea structura pentru piata de capital:

- piata monetara capitaluri atrase pe termen scurt si mediu

- piata ipotecara capitalurile sunt atrase in special pentru construirea de locuinte

piata financiara pentru emisiunea, plasarea si tranzactionarea titlurilor de capital pe termen lung -

Abordarea anglo-saxona, bazata pe manifestarea libera a cererii si ofertei pe fiecare tip de piata in parte si care prezinta instrumente, operatori si institutii de reglementare si supraveghere specifice si in care piata financiara cuprinde:

• piata de capital pentru capitaluri pe termen mediu si lung

• piata monetara pentru capitaluri atrase si plasate pe termen scurt

 

In fapt, organizarea institutionala a pietelor este data de trei elemente:

• instrumentele folosite de fiecare piata

• operatorii specifici

• mecanismul de piata cu regulile sale specifice.

Spre deosebire de pietele monetare unde instrumentele se negociaza pe termen scurt, piata de capital se caracterizeaza prin tranzactii pe termen mediu si lung cu valori mobiliare specifice: actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur si derivate pe baza acestora: contracte options, futures, forward (care au cunoscut o dezvoltare spectaculoasa in ultimii ani).

In general, instrumentele pe piata de capital sunt: ♦ valori mobiliare cu venituri fixe

titluri de valoare de trezorerie - note de trezorerie

- obligatiuni de trezorerie

titluri de valoare emise de agentii guvernamentale

obligatiuni municipale

obligatiuni ale societatilor comerciale ♦ valori mobiliare cu venituri variabile

actiuni comune si preferentiale

derivate - combinate

- forwards

- standardizate (futures, options)

sintetice )contracte pe indici bursieri)

Organizarea unei piete de valori mobiliare depinde de satisfacerea unor conditii obligatorii:

existenta cererii de capital din partea societatilor publice sau private, guverne, institutii financiar-bancare, societati de asigurare. Cererea este exprimata prin emisiunea de valori mobiliare, care urmeaza a fi schimbate pe lichiditati pentru satisfacerea nevoii economice.-

Cererea poate fi:

structurala pentru finantarea de investitii productive de bunuri si servicii, de creare de noi societati, de dezvoltare a celor existente, de achizitionare de bunuri si servicii de catre persoane fizice sau juridice

conjuncturala pentru necesitati tranzitorii: limitari la plafonul de credite, deficite bugetare si ale balantelor de plati;

• existenta ofertei de capital pe baza disponibilitatilor acumulate prin care se vor achizitiona titlurile de pe piata;

• tranzactii cat mai usoare si rapide;

• posibilitatea de intalnire a cererii cu oferta intr-un loc centralizat, bine determinat: referinta poate fi fizica sau informationala (concentrarea datelor intr-o retea electronica specializata);

• nivelul cursului de cumparare si de vanzare trebuie sa fie public.

Piata de capital are doua componente:

1. Piata primara asigura intalnirea cererii cu oferta de titluri permitand finantarea activitatii agentilor economici. Este mijloc de distribuire si plasament de titluri. 2. Piata secundara are rolul de concentrare a cererii si ofertei de titluri derivate. Este deschisa, publica (plasamentul se efectueaza in marea masa a investitorilor si tranzactiile au caracter public). Exista in practica emisiuni si plasamente private, dar ele nu fac obiectul reglementarilor si nu beneficiaza de mecanismele specifice unei piete financiare publice.

Pentru a functiona eficient, piata secundara trebuie sa respecte anumite cerinte: • lichiditate: abundenta de fonduri si titluri asigura continuitatea; • eficienta: mecanisme operative la costuri cat mai reduse;

• transparenta: informatia asigura o buna orientare investitionala si contracararea tendintelor de monopol;

• corectitudine: prin reglementari se contracareaza tendintele de manipulare a pietei; • adaptabilitatea la conditiile economice si extra-economice.

Functiile pietei secundare sunt:

asigurarea lichiditatii si mobilitatii economiilor investite;

raspunsul la necesitatea crearii unei piete oficiale si organizate pentru detinatorii care doresc recuperarea fondurilor inainte de scadenta (durata de viata a actiunii este egala cu durata de

viata a societatii care in general este de 99 ani si mai mult; este putin probabil ca un detinator va astepta sfarsitul acestei perioade pentru a-si retrage investitia initiala);

evaluarea permenenta a titlurilor cotate.

Clasificarea pietelor secundare

Pietele secundare de capital se caracterizeaza prin existenta mai multor participanti de ambele parti. Exista mai multe criterii de departajare: a) dupa continuitate

piete intermitente – in care formarea preturilor se bazeaza, in general, pe fixing. Tranzactionarea valorilor mobiliare este permisa doar in anumite momente specificate:

cand un titlu este anuntat, acele persoane interesate sa vanda sau sa cumpere se reunesc pentru

o licitatie explicita. Se anunta preturi pana cand cantitatea ceruta este cat mai aproape de cea oferita – cazul procedurii folosita la Bursa de la Paris pentru actiuni majore.

Alta modalitate este reprezentata de incredintarea ordinelor unui functionar: periodic, un specialist al bursei fixeaza un pret care permite tranzactionarea unui numar maxim de actiuni de la ordinele acumulate anterior.

piete continue

Tranzactionarea titlurilor poate avea loc in orice moment. Tranzactiile nu se incheie la un

pret unic, ci la preturi care se modifica in cursul unei sedinte de bursa. Desi mecanismul teoretic implica doar existenta investitorilor, executia practica ar fi ineficienta fara actiunea intermediarilor; altfel, s-ar cere sume mari pentru ca investitorii sa gaseasca o oferta buna sau sa isi asume riscul de a accepta una modesta. Ordinele investitorilor intervin mai mult sau mai putin aleator – preturile pot varia considerabil pe o astfel de piata, depinzand de jocul raportului cerere/oferta.

In practica, intermediarii (dealeri – market-makers si specialisti), urmarind castigul personal, reduc fluctuatiile din preturile valorilor mobiliare (cand acestea nu se datoreaza modificarilor de valoare ale activului suport). In acest proces ei furnizeaza lichiditate pentru investitori, lichiditatea fiind acceptata in sensul abilitatii investitorului de a transforma valorile mobiliare detinute in sume cash la un pret similar cu cel al tranzactiei anterioare, presupunand ca in mecanismul pietei nu a intervenit o noua informatie.

piete mixte (Bursa din Viena)

Pentru titlurile mai importante se tranzactioneaza intermitent.

b)dupa suportul tranzactional, negocierile pot fi:

licitatii libere

prin calculator (tehnici electronice)

c)dupa localizarea ringului de negocieri, pietele se impart in:

piete centralizate

piete descentralizate

d)dupa proprietatea asupra pietei si accesul operatorilor, exista piete:

private – asa functioneaza majoritatea pietelor moderne de inspiratie anglo-saxona

de stat – pietele sunt privite ca institutii publice, cu acces liber al operatorilor

e)dupa tehnica tranzactionarii, pot exista sisteme bazate pe:

dubla licitatie

formatori de piata

f)dupa modul de formare a pretului valorilor mobiliare se deosebesc:

piete de licitatie, in cadrul carora pretul se formeaza ca punct de echilibru intre cererea si oferta concentrata la bursa

piete de negocieri, de tip OTC, unde tranzactiile se deruleaza pe baza unui nivel negociat al pretului, astfel incat, in acelasi moment, aceeasi valoare mobiliara sa poata fi tranzactionata de mai multi intermediari la preturi diferite.

Ratiunea de a fi a pietelor secundare tine de facilitatile pe care le ofera pentru incheierea si executarea tranzactiilor cu valori mobiliare. In cazul burselor, concentrarea schimburilor intr-un spatiu dat asigura accesul direct la informatia de piata si deci lichiditatea, transparenta si economia de costuri. Prin tehnica electronica transmiterea in timp real a datelor catre toti participantii la sistem face inutila concentrarea geografica, prin aceasta explicandu-se concurenta puternica pe care pietele OTC o exercita asupra burselor oficiale.

Cele doua piete secundare de capital din Romania, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si RASDAQ sunt amandoua piete electronice, continue. In ccea ce priveste alte criterii, optiunile arhitectilor au fost diferite. BVB este o societate publica, cu un sistem centralizat bazat pe dubla licitatie. RASDAQ este un sistem privat, distribuit, bazat pe activitatea formatorilor de piata (“market-makers”). Este de mentionat ca aceasta nu este singura deosebire dintre cele doua piete. Difera criteriile de listare, functiunile macroeconomice, sistemele de depozitare-decontare, dar discutarea pe larg a acestora impune o tratare separata.