Conceptul de eficienta economico-sociala in asigurari

Orice activitate economica, sociala, financiara, inclusiv activitatea de asigurare şi reasigurare trebuie evaluata atat din prisma eficientei, a rezultatelor economico-financiare, cat şi din punct de vedere al necesitatii şi al utilitatii sociale.

Asigurarile de persoane, bunuri şi raspundere civila constituie un element important al complexului mecanism al economiei de piata, deoarece ele corespund unor cerinte concrete ale societatii, unor nevoi reale ale cetatenilor şi ale agentilor economici.

Eficienta economico-sociala a asigurarilor exprima raportul dintre efectul obtinut şi efortul depus pentru aceasta activitate, dintre rezultatele optime obtinute şi cheltuielile determinate de refacerea bunurilor distruse şi de plata sumelor de asigurare.

Efortul necesar desfaşurarii activitatii de asigurare este depus atat de asigurati, care platesc primele de asigurare, cat şi de asigurator, responsabil cu realizarea efectiva a asigurarilor de diferite tipuri. Prin urmare, eficienta activitatii de asigurare trebuie privita din doua unghiuri, atat al asiguratului, cat şi al asiguratorului.

Din punctul de vedere al asiguratorului, activitatea de asigurare este cu atat mai eficienta cu cat plata despagubirilor, a sumelor asigurate şi cheltuielile administrativ-gospodareşti sunt mai mici.

Din punctul de vedere al asiguratului, eficienta economica şi sociala a asigurarilor este cu atat mai ridicata cu cat despagubirile şi, respectiv, sumele asigurate pe care le primesc sunt de un nivel mai apropiat de valoarea reala a bunului avariat sau distrus şi cu cat asiguratii primesc intr-un timp mai scurt aceste sume asigurate.

De asemenea, eficienta asigurarilor se poate aprecia şi prin raportul dintre cuantumul pagubelor totale şi volumul despagubirilor incasate de asigurati.

Eficienta economico-sociala a asigurarilor se apreciaza prin gradul de satisfacere atat a cerintelor generale ale societatii, cat şi al fiecarui asigurat.

La analiza eficientei activitatii de asigurari este necesar sa se tina seama de caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de daune. Din acest motiv, pentru o buna analiza a eficientei economico-sociale trebuie luata in calcul o perioada de timp cat mai indelungata (peste cinci ani). Extinderea cat mai mult a activitatii de asigurari, cuprinderea a cat mai multor persoane şi bunuri in asigurari, constituie o premisa a obtinerii unei eficiente ridicate.

Se poate spune ca asigurarile realizeaza functia de eficienta, deoarece societatile de asigurari urmaresc realizarea unui profit. Daca inregistreaza pierderi, societatea de asigurari poate ajunge in situatia de faliment.

Indicatori ai eficientei asigurarilor

Eficienta economico-sociala a asigurarilor se analizeaza şi se exprima cu ajutorul mai multor indicatori, dintre care unii sunt specifici anumitor feluri de asigurari.

Alegerea indicatorilor se face pe baza unor criterii, cum sunt:

• obiectivele concrete care se urmaresc,

• nivelul macro sau micro la care urmeaza sa fie facuta aprecierea,

• modul de reglementare juridica a asigurarilor care se practica,

• ramura de asigurare despre care este vorba.

In domeniul obiectivelor concrete se inscriu: stabilirea rezultatelor financiare obtinute de asigurator, nivelul de dezvoltare a asigurarilor facultative, cantitatea şi calitatea activitatii desfaşurate de personalul care se ocupa cu incheierea de asigurari, rezultatele obtinute de asigurati, etc. cei mai utilizati indicatori sunt prezentati in continuare.

Rata daunei este unul dintre cei mai importanti indicatori utilizati in aprecierea activitatii unei societati de asigurare. Se exprima ca raport intre daune platite plus rezerve de daune şi primele incasate diminuate cu comisioanele platite. Formula de calcul este urmatoarea:

 

 

 

 

Acest indicator se poate determina pe fiecare fel de asigurare, precum şi pe principalele categorii de asigurari, prezentand o importanta deosebita in aprecierea rezultatelor economico-financiare ale societatii de asigurari.

Cu cat acest indicator inregistreaza valori mai mici decat 100, cu atat situatia financiara este mai favorabila pentru asigurator.

Costul relativ al activitatii de asigurare se obtine ca raport intre totalul cheltuielilor ocazionate de activitatea de asigurare şi totalul incasarilor obtinute din primele de asigurare sau din alte surse. Acest indicator se calculeaza cu scopul de a cuprinde in evaluare şi alte cheltuieli efectuate de asigurator in afara celor cu plata sumelor de asigurare şi a despagubirilor. Formula de calcul este urmatoarea:

 

 

 

 

 

 

unde: Ca – reprezinta costul relativ al activitatii de asigurare;

C - totalul cheltuielilor efectuate de asigurator (plati de despagubiri, de sume asigurate şi cheltuieli privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare);

P - totalul primelor de asigurare şi al altor venituri incasate de asigurator.

In general, Ca este mai mic decat 100%, insa, pot aparea şi cazuri cand este mai mare. In acest caz, inseamna ca, in perioada respectiva, asiguratorul nu şi-a acoperit cheltuielile totale din veniturile realizate pe seama incasarilor din prime şi din alte venituri.

Rata venitului net este un alt indicator des utilizat in aprecierea eficientei unei societati de asigurare. Acest indicator se calculeaza ca raport intre diferenta dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor inregistrate intr-o anumita perioada (de regula, un an) la totalul veniturilor. Formula de calcul este:

 

 

 

 

 

unde Rvn – rata venitului net

P – totalul veniturilor

C – totalul cheltuielilor.

Rata venitului net arata, in procente, cat ii ramane asiguratorului din fiecare 100 u.m. prime incasate.

Cheltuieli la 1 u.m. venit net este un indicator utilizat pentru aprecierea rezultatelor financiare finale. Acesta se calculeaza ca raport intre diferenta dintre totalul cheltuielilor şi totalul despagubirilor (sumelor asigurate) platite de asigurator pe parcursul unui an şi diferenta dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor. Formula de calcul este:

 

 

 

 

 

 

unde C (1 u.m.) – cheltuieli la 1 u.m. venit net

D – totalul despagubirilor.

Cu cat acest indicator are o valoare mai mica, cu atat situatia este mai favorabila pentru asigurator.

Gradul de cuprindere in asigurare este un indicator care permite unei societati de asigurare sa analizeze performanta diferitelor sucursale ale sale şi cauzele care duc la scaderea eficientei. Se calculeaza ca raport intre totalul bunurilor (persoanelor) asigurate şi totalul bunurilor (persoanelor) asigurabile. Formula de calcul este urmatoarea:

 

 

 

 

 

 

in care: Gc – gradul de cuprindere in asigurare,

n – numarul bunurilor (persoanelor) asigurate,

N – numarul bunurilor (persoanelor) asigurabile.

Acest indicator arata cat din numarul bunurilor (persoanelor) este asigurat. Cu cat acest indicator inregistreaza valori mai apropiate de 100, cu atat inseamna ca asigurarea respectiva este mai dezvoltata. Gradul de cuprindere in asigurare este un indicator relevant pentru asigurarile facultative.

In ceea ce priveşte aprecierea eficientei personalului care se ocupa cu incheierea asigurarilor, exista un set de indicatori care pot oferi o imagine cantitativa şi calitativa a muncii prestate de agentii unui asigurator. Aceştia pot fi calculati atat la nivelul unei succursale, cat şi la nivelul societatii de asigurari. Dintre aceşti indicatori fac parte : numarul mediu de asigurari contractate de un agent de asigurare, suma medie asigurata, productivitatea muncii unui agent de asigurare.

Numarul mediu de asigurari contractate de un agent de asigurare este calculat ca un raport intre numarul total de asigurari facultative contractate intr-o anumita perioada de timp şi numarul lucratorilor care se ocupa cu incheierea de asigurari.

Formula de calcul este :

 

 

 

 

 

 

unde: Nac – numarul mediu de asigurari contractate de un lucrator,

Ac – numarul asigurarilor contractate intr-o anumita perioada,

Lc – numarul lucratorilor care se ocupa cu incheierea de asigurari.

Suma medie asigurata se calculeaza ca un raport intre totalul sumelor asigurate şi numarul total al contractelor de asigurare incheiate.

 

 

 

 

 

 

unde: Sma – suma medie asigurata,

Sa – totalul sumelor asigurate,

Nc – numarul total al contractelor de asigurare incheiate.

Suma medie asigurata se utilizeaza ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai la categoriile de asigurari facultative de viata. In cazul in care se constata ca la asigurarile de viata sumele asigurate sunt mai mari, acest lucru inseamna ca personalul care se ocupa de contractari a desfaşurat o activitate de calitate superioara.

Prima medie incasata pe contract este un alt indicator utilizat in analiza eficientei şi se obtine raportand totalul incasarilor din prime la numarul de contracte de asigurare incheiate. Formula de calcul este prezentata mai jos:

 

 

 

 

 

 

in care: Pm – prima medie incasata pe contract,

P – totalul incasarilor din prime,

Nc – numarul total al contractelor de asigurare incheiate.

Acest indicator se poate calcula atat in cazul asigurarilor de bunuri cat şi in cazul asigurarilor de persoane sau de raspundere civila. Acesta are, insa, o eficienta aparte in cazul asigurarilor de viata care se incheie pe o perioada mai indelungata, aratand gradul de atragere de numerar de la populatie.

Productivitatea muncii unui lucrator din asigurari se obtine raportand incasarile din primele de asigurare la numarul total de lucratori. Formula este:

 

 

 

 

 

 

unde: W – productivitatea medie a muncii pe un lucrator,

P – incasari din prime,

Ls – numarul total de lucratori.

Acest indicator se poate calcula atat la nivelul unui trimestru, cat şi anual.

In ceea ce priveşte eficienta din punctul de vedere al asiguratilor, aceasta poate fi apreciata pe baza unor indicatori cum sunt: durata medie de lichidare a daunelor, gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire a daunei.

Durata medie de lichidare a daunelor se calculeaza ca un raport intre numarul de zile trecute de la avizarea daunei pana la plata despagubirilor şi numarul daunelor solutionate. Formula de calcul se prezinta astfel:

 

 

 

 

 

 

 

unde: Dm – reprezinta durata medie de lichidare a daunelor,

t – numarul zilelor de la avizarea daunelor pana la solutionarea,

N – numarul daunelor solutionate.

In cazul in care se inregistreaza o durata medie de lichidare a daunelor mai mica, asiguratii au posibilitatea de a intra mai rapid in posesia despagubirilor, putand reface sau inlocui bunul avariat sau distrus.

Gradul de acoperire prin asigurare arata in ce raport se afla suma asigurata fata de valoarea reala a bunului asigurat. Formula de calcul este urmatoarea:

 

 

 

 

 

Unde: Gaa – gradul de acoperire prin asigurare,

S – suma asigurata,

V – valoarea reala a bunului in momentul incheierii asigurarii.

Gradul de acoperire prin asigurare se calculeaza pentru fiecare bun cuprins in asigurare.

Gradul de acoperire a daunei arata, in procente, in ce raport se afla despagubirea fata de valoarea pagubei produse. Formula de calcul este urmatoarea:

 

 

 

 

 

Unde: Gad – gradul de acoperire a daunei,

D – despagubirea acordata asiguratului,

P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat.

Gradul de acoperire al daunei se poate urmari separat, pe feluri de bunuri cuprinse in asigurare. De mentionat ca nivelul acestui indicator difera in functie de principiul de raspundere (de acoperire), care se aplica la categoria respectiva de bunuri.

Falimentul societatilor de asigurare şi reasigurare

Fiecare societate de asigurari urmareşte sa realizeze un profit cat mai mare, dar experienta demonstreaza ca şi activitatea de asigurari şi reasigurari inregistreaza creşteri, diminuari de profit şi uneori chiar pierderi. Ca urmare, capitalul, fondurile societatii de asigurari şi de reasigurari cunosc in timp creşteri sau diminuari. Creşterea capitalului, a fondurilor de asigurare se inregistreaza cand se incaseaza primele de asigurare, iar diminuarile au loc cand se platesc despagubirile şi sumele asigurate.

Starea de faliment apare atunci cand cheltuielile efectuate cu plata despagubirilor şi a sumelor asigurate depaşesc incasarile din primele de asigurare, fondul de asigurare, de rezerva şi capitalul societatii de asigurare, respectiv de reasigurare.

Falimentul este starea de insolvabilitate a societatii de asigurari sau de reasigurari recunoscuta de instanta judecatoreasca teritoriala competenta. Falimentul cuprinde de fapt procedura judiciara de executare silita aplicabila pentru lichidarea (vanzarea) avutului societatii de asigurari şi de reasigurari, in situatia in care ajunge in stare de insolvabilitate şi reparatia intre creditori, precum şi lichidarea pasivelor (creante, ipoteci, gajuri, etc.).

Cauzele falimentului pot fi: insolvabilitatea, creditele bancare pe care nu le pot restitui, inflatia, concurenta, etc., insa nu este de neglijat analiza celei mai rapide cauze a falimentului, şi anume: un sinistru de mari proportii (incendiu, trasnet, inundatie, cutremur de pamant şi multe alte calamitati), un furt prin efractie sau acte de talharie, etc.. Toate acestea sunt nedorite, dar posibile oricand şi oricui şi pot fi acoperite printr-un contract de asigurare-reasigurare.

Analiza societatilor de asigurari a dus la identificarea unui numar de factori care duc la insolvabilitate, cei mai importanti fiind:

• deficiente in activitatile de subscriere, constituire de rezerve şi solutionare de cereri de despagubire,

• situatia financiara a reasiguratorului,

• controlul necorespunzator al cheltuielilor,

• strategia de investitii indoielnica,

• management de rea credinta,

• tranzactii incorecte cu agentii, brokerii sau reasiguratorii,

• comisioane şi onorarii excesive pentru conducere.

Falimentul poate fi voluntar sau involuntar.

Falimentul voluntar consta in faptul ca societatea de asigurari (de reasigurari) in cauza işi recunoaşte starea de faliment in fata instantei judecatoreşti şi lasa la latitudinea acesteia rezolvarea situatiei create.

Falimentul involuntar are loc cand unul sau mai multi creditori prezinta instantei judecatoreşti o plangere privind neonorarea la termen de catre societatea de asigurari (de reasigurari) a obligatiilor de plata.

Procedura falimentului este reglementata de Codul Civil Roman, de Codul Comercial Roman, de legea insolvabilitatii comerciale etc.

Pe plan international, actualele legi şi reglementari impiedica organele competente sa intreprinda masuri corective atunci cand o companie se afla intr-o situatie foarte dificila. Impotrivirea juriştilor şi a altor consultanti poate impiedica organele competente sa intervina pana cand capitalul companiei a ajuns sub minimul legal. Astfel de intarzieri pot duce la diminuarea şi chiar disparitia şanselor de redresare a companiei pana in momentul in care organele de supraveghere au dreptul sa intervina. Interventia lor ar da posibilitatea luarii din timp a unor masuri corective, prevenind astfel insolvabilitatea şi crescand şansele de succes pentru relansarea companiei. Conform reglementarilor, fiecare asigurator trebuie sa-şi calculeze capitalul necesar pentru a face fata riscului total al societatii.