1. Introducere in problematica stocurilor

1.1. Stocurile intr-un sistem de productie

In activitatea curenta a agentilor economici apar probleme operative de productie, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate in asa fel incat ele sa corespunda unui anumit scop, de exemplu: un program de productie realizat cu beneficii cat mai mari, cu cheltuieli cat mai mici sau intr-un timp cat mai scurt etc.

Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv: beneficii unitare, coeficienti tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri specifice etc., se pot formula probleme care sa tina seama de scopul agentilor economici atunci cand porneste procesul tehnologic.

Teoria stocurilor a aparut din necesitatea asigurarii unei aprovizionari ritmice si cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime si materiale in procesul de productie, sau a stocurilor de produse finite si bunuri de larg consum in activitatea de desfacere a marfurilor.

STOCURILE reprezinta cantitati de resurse materiale sau produse (finite sau intr-un stadiu oarecare de fabricatie) acumulate in depozitele de aprovizionare ale unitatilor economice intr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, in vederea unei utilizari ulterioare.

Pe perioada respectiva resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat negativ).

Stocul este o rezerva de material destinat sa satisfaca cererea beneficiarilor, acestia identificandu-se, dupa caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricatie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de intretinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de dupa vanzare (piese detasate).

Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci si pentru ca realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate in afectarea unor importante spatii de depozitare-pastrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.

Desi diferite, procesele de stocare au totusi o serie de caracteristici comune, dintre care esentiala este acumularea unor bunuri in scopul satisfacerii cererii viitoare. O problema de teoria stocurilor exista doar atunci cand cantitatea resurselor poate fi controlata si exista cel putin o componenta a costului total care scade pe masura ce cantitatea stocata creste.

Evolutia nivelului stocului este interesanta din doua puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al producatorului, care este preocupat de valoarea medie a

nivelului stocului, deoarece aceasta valoare permite cunoasterea imobilizarii totale a stocului si scopul producatorului va fi reducerea imobilizarii la valoarea sa minima;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind sa fie satisfacut imediat, apreciaza

ca trebuie sa evite, in masura posibilitatilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptura de stocuri.

Aceste doua puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptura de stocuri nu sunt reduse decat daca imobilizarile sunt foarte mari. Este deci necesar sa se stabileasca un echilibru, obiectivul conducerii stocului constand in cautarea acestui echilibru.

1.2. Importanta stocurilor in procesul de productie

Procesul de productie propriu-zis este supus in mod aleator unei sume de perturbatii cum ar fi: instabilitatea personalului, prezenta rebuturilor, existenta timpilor morti datorati defectarii utilajelor etc.

In felul acesta, productia devine un rezultat aleator al unei combinatii de fenomene care au

loc in conformitate cu legile probabilitatii. Nici un proces de productie nu e fiabil daca este supus direct actiunii perturbatoare a parametrilor ce apar in mod aleator. Este deci absolut necesar de a elimina aceste influente directe, adica sa se deconecteze sistemul de la fluctuatiile externe. Elementul care asigura deconectarea si care joaca rolul de tampon, de amortizor al variatiilor il reprezinta stocurile.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sfera larga de cuprindere, aceasta incluzand atat probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasarii stocurilor in teritoriu, de repartizare a lor pe detinatori, de formare si evidenta a acestora, cat si probleme de receptie, de depozitare si pastrare, de urmarire si control, de redistribuire si mod de utilizare.

Cu toate ca stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, in mod obiectiv, sa se recurga la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea productiei materiale si a consumului.

Obiectivitatea formarii de stocuri este justificata de actiunea mai multor factori care le conditioneaza existenta si nivelul de formare, le stabilizeaza functia si scopul constituirii. Intre acestia amintim:

• • contradictia dintre specializarea productiei si caracterul nespecializat al cererii; diferenta spatiala dintre productie si consum;

• caracterul sezonier al productiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor productia este continua, in timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situatia este inversa; periodicitatea productiei si consumului, a transportului; necesitatea conditionarii materialelor inaintea intrarii lor in consum; punerea la adapost fata de dereglarile in procesul de aprovizionare-transport sau fata de factorii de forta majora (stare de necesitate, calamitati naturale, seisme, caracterul deficitar al resurselor);

• •

•

 

 

• necesitatea executarii unor operatii specifice pentru a inlesni procesul de livrare sau consum

al materialelor (receptie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea loturilor de livrare, pregatirea materialelor pentru consum s.a.m.d.); necesitatea eficientizarii procesului de transport etc.

•

Tinand seama de aceasta dubla influenta a procesului de stocare, este necesara gasirea de modele si metode in vederea formarii unor stocuri, care prin volum si structura, sa asigure desfasurarea normala a activitatii din economie, dar in conditiile unor stocari minim necesare si a unor cheltuieli cat mai mici.

Rolul determinant al stocurilor este evidentiat de faptul ca acestea asigura certitudine, siguranta si garantie in alimentarea continua a productiei si ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionarilor cu cel al productiei, iar stocul reprezinta acel “tampon inevitabil” care asigura sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:

• investirea unei parti din capital in stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare; • capitalul investit in stocuri e usor de evidentiat; • asigurarea desfasurarii neintrerupte a procesului de productie; • asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este

intotdeauna posibila si eficienta din punct de vedere economic;

• comenzile onorate de catre furnizorii din alte localitati nu pot fi introduse imediat in procesul de fabricatie;

• anticiparea unei cresteri a preturilor (exceptand speculatiile) etc.

1.3. Tipuri de stocuri

In cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire: A. din punct de vedere al productiei stocurile pot fi de trei feluri:

a) cel de materii prime si materiale destinat consumului unitatilor de productie; este vorba de stocul de productie, stoc in amonte;

b) cel de produse finite, destinate livrarii catre beneficiari; este vorba de stocul de desfacere, stoc in aval;

c) cel destinat asigurarii functionarii continue a unor masini sau a unor linii de fabricatie; este vorba de stocul interoperational.

Ponderea cea mai mare o detine stocul de productie.

B. din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi:

a) stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare si de iesire ale produselor intre doua stadii succesive ale procesului tehnologic;

b) stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble folosite de serviciul

de intretinere , necesare inlocuirii rapide a lor in caz de avarie la instalatiile vitale ale intreprinderii;

c) stocuri speculative; sunt mai putin legate de activitatea agentilor economici si se refera in general la produse si materiale rare, a caror valoare nu este fluctuanta.

C. Din punct de vedere al modului de depozitare, care tine seama si de unele proprietati fizico-chimice ale elementelor. Asa avem: produse periculoase, voluminoase, fragile etc.

D. Din punct de vedere al modului de gestionare avem: a) stocuri cu gestiune normala;

b) stocuri cu “afectare directa” (comandate special pentru o anume comanda);

c) stocuri “fara gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghe-re globala); d) stocuri de produse consumabile;

E. Din punct de vedere al caracteristicilor formarii si destinatiei lor stocurile pot fi: a) stoc curent; b) stoc de siguranta;

c) stoc de pregatire sau de conditionare; d) stoc pentru transport intern;

e) stoc de iarna;

1.4. Obiective si rezultate ale gestiunii stiintifice a stocurilor

Avand in vedere particularitatile diferitelor procese de stocare, activitatea de conducere a acestora are totusi unele trasaturi comune; asa de pilda, orice proces de stocare necesita prevederea desfasurarii lui si a conditiilor in care urmeaza a se efectua.

Formarea stocurilor este predeterminata de o anumita comanda, iar desfasurarea procesului

de stocare poate avea loc in baza organizarii sale rationale. Realizarea in conditii de eficienta economica maxima si de utilitate impune o coordonare permanenta a procesului de stocare si un control sistematic al modului de derulare al acestuia.

Obiectivele principale ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate astfel:

• asigurarea unor stocuri minim necesare, asortate, care sa asigure desfasurarea normala a

activitatii economico-productive a agentilor economici prin alimentarea continua a punctelor de consum si in conditiile unor cheltuieli cat mai mici;

• prevenirea formarii de stocuri supranormative, cu miscare lenta sau fara miscare si valorificarea operativa a celor existente (devenite disponibile);

• asigurarea unor conditii de depozitare-pastrare corespunzatoare in vederea prevenirii degradarilor de materiale existente in stocuri;

• folosirea unui sistem informational simplu, operativ, eficient, util si cuprinzator care sa evidentieze in orice moment starea procesului de stocare;

• aplicarea unor metode eficiente de urmarire si control care sa permita mentinerea stocului in anumite limite, sa previna imobilizarile nerationale.

Solutionarea oricarei probleme de stoc trebuie sa conduca la obtinerea raspunsului pentru urmatoarele doua chestiuni (si care constituie de fapt obiectivele principale ale gestiunii):

1) determinarea marimii optime a comenzii de aprovizionare;

2) determinarea momentului (sau frecventei) optime de aprovizionare.

Desigur, pentru unele probleme particulare (de exemplu cele statice) este suficient un singur raspuns si anume la prima problema.

Se realizeaza urmatoarele deziderate:

• reducerea frecventei fenomenului de rupere a stocului si prin aceasta satisfacerea in mai

bune conditii a cererii catre beneficiari; • reducerea cheltuielilor de depozitare;

• marirea vitezei de rotatie a fondurilor circulante ale agentilor economici; • reducerea imobilizarilor de fonduri banesti;

• reducerea unor riscuri inerente oricarui proces de stocare;

• obtinerea de economii la nivelul cheltuielilor generale ale intreprinderii (de exemplu, la

produsele cu o durata de depozitare a stocului de materii prime mai mare decat durata ciclului de fabricatie);

• descoperirea si valorificarea rezervelor interne etc.

1.5. Elementele principale ale unui proces de stocare

Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor este nemijlocit legata de cunoasterea elementelor prin care se caracterizeaza procesele de stocare si care determina nivelul de formare al stocurilor:

A. CEREREA DE CONSUM, element de baza in functie de care se determina nivelul si ritmul iesirilor, volumul si ritmul necesar pentru intrari si nivelul stocului. Cererea de consum reprezinta numarul de produse solicitate in unitatea de timp. Acest numar nu coincide intotdeauna cu cantitatea vanduta deoarece unele cereri pot ramane nesatisfacute datorita deficitului in stoc sau intarzierilor in livrare. Evident, daca cererea poate fi satisfacuta in intregime, ea reprezinta cantitatea vanduta.

Dupa natura ei, cererea poate fi:

a) determinata - cererea pentru o perioada e cunoscuta si poate fi constanta pentru toate

perioadele sau variabila pentru diferite perioade;

b) probabilista - cererea e de marime sau frecventa necunoscute, dar previzibile si

reprezentata printr-o repartitie de probabilitate data. Caracteristicile si tipul cererii se stabilesc pe

baza de observatii, prin studii asupra perioadelor trecute. Stabilirea caracteristicilor si tipului de cerere pe baza observatiilor, prin studii asupra perioadelor trecute, nu este satisfacatoare, din cel putin doua motive:

- presupunand ca si in viitor cererea ar urma aceeasi repartitie de probabilitate ca in perioadele trecute, parametrii ei nu se mentin intotdeauna;

- se exclude posibilitatea influentei unor fluctuatii sezoniere asupra cererii.

Cererea probabilista poate fi stabila din punct de vedere statistic sau nestabila din punct de

vedere statistic (sezoniera).

c) necunoscuta - cererea pentru care nu dispunem nici de datele necesare stabilirii unei repartitii de probabilitate (este cazul, de exemplu, al produselor noi).

B.COSTURILE reprezinta cheltuielile ce trebuie efectuate pentru derularea procesului de aprovizionare-stocare (respectiv cele cu comandarea, contractarea, transportul, depozitarea, stocarea materialelor etc.).

In calculul stocurilor se au in vedere:

a) Costurile de stocare care cuprind suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe timpul

stationarii resurselor materiale in stoc si anume:

- cheltuieli cu primirea-receptia;

- cheltuieli de transport intern;

- cheltuieli de manipulare, care cuprind costul fortei de munca nece-sare pentru deplasarea stocurilor, a macaralelor, carucioarelor, elevatoarelor si a celorlalte utilaje necesare in acest scop;

- cheltuieli de depozitare propriu-zisa: chiria spatiului de depozitare sau amortizarile, in cazul unui spatiu propriu;

- cheltuieli de conservare;

- cheltuieli cu paza;

- cheltuieli de evidenta care apar datorita faptului ca stocurile sunt practic inutilizabile fara o evidenta bine pusa la punct, care sa ne spuna daca produsul necesar se gaseste sau nu in stoc;

- cheltuieli administrative;

- impozite si asigurari;

- cheltuieli datorate deprecierii, deteriorarii, uzurii morale care sunt caracteristice pentru produsele “la moda” sau pentru cele care se modifica chimic in timpul stocarii (alimente, de exemplu); la care se adauga costul capitalului investit; acest cost reprezinta un anumit procent din capitalul investit, insa determinarea cifrei exacte necesita o analiza atenta. Procentul exact depinde, in primul rand de ce alte utilizari ce se pot gasi pentru capitalul ”imobilizat” in stocuri.

Capitalul investit in stoc este neproductiv, costul sau este dat de marimea beneficiului ce s-ar putea obtine daca acest capital ar fi fost investit intr-un mod productiv sau de dobanda ce trebuie platita daca ar fi fost imprumutat.

Costul stocarii depinde de marimea stocului si durata stocarii. Aceste cheltuieli se pot grupa dupa cum urmeaza:

- cheltuieli constante pentru durata totala a procesului de gestiune (amortismentul cladirii, cheltuieli pentru intretinerea depozitului, iluminat, incalzit etc.;

- cheltuieli variabile proportionale cu cantitatea depozitata si cu durata depozitarii (deci cu stocul mediu), exprimate prin dobanda pentru fondurile imobilizate in stoc;

- cheltuieli variabile neproportionale cu marimea lotului (salarii ale fortei de munca, pierderi datorate uzurii reale si demodarii, cheltuieli pentru chirie etc.) si cu durata de stocare.

La cheltuielile de existenta a stocului in depozit, prezentate mai sus, se pot adauga si cheltuielile pentru surplus de stoc (excedent), care intervin atunci cand, dupa satisfacerea cererii, ramane o anumita cantitate nevanduta (de exemplu, desfacerea unor articole de sezon). In modelele dinamice unde se lanseaza mai multe comenzi in timpul unui sezon, penalizarea pentru surplus se ataseaza numai ultimei comenzi nedesfacute complet.

b) Costul de penurie sau costul ruperii stocului este definit atunci cand volumul cererii

depaseste stocul existent. Referitor la acest stoc, exista trei situatii. Prima apare atunci cand stocul (de materii prime sau semifabricate) este nul la primirea comenzii si firma se reaprovizioneaza de urgenta pentru a produce cantitatile solicitate.

Componentele cheltuielilor de penurie sunt, in acest caz, urmatoarele:

- cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea cererii in conditii neobisnuite;

- penalizari primite de catre firma din partea beneficiarului, daca termenele de livrare prevazute in contracte nu se respecta;

- cheltuieli suplimentare pentru manipulare, ambalare, expeditie etc.

A doua situatie are loc atunci cand desfacerea nu se poate realiza (pierderea beneficiarului)

din cauza nelivrarii imediate a unui articol. Estimarea cheltuielilor de penurie este aici destul de dificila si adesea imposibila.

A treia, si cea mai dificila, apare atunci cand firma este in lipsa de materii prime (sau piese de schimb) ce afecteaza intregul proces de productie, cu toate consecintele sale, reflectate in penali-

zari si uneori chiar in costul productiei care ar fi rezultat in timpul stagnarii.

c) Cheltuieli datorate variatiilor ritmului de productie. Din aceasta categorie fac parte:

- cheltuielile fixe legate de cresterea ritmului de productie, de la nivelul zero, la un anumit nivel dat. Daca este vorba de achizitii, aici vor intra cheltuielile administrative legate de lansarea comenzilor;

- cheltuieli de lansare care includ toate cheltuielile care se fac cu: intocmirea comenzii, trimiterea acesteia la furnizor, pregatirea livrarii unei partizi de materiale, cheltuieli de transport a lotului, deplasarii la furnizori, telefoane, posta etc.; in general aceste cheltuieli sunt fixe pentru o comanda.

- cheltuieli legate de angajarea si instruirea unui personal suplimentar sau de concediere a unor salariati.

d) Pretul de achizitie sau cheltuielile directe de productie. Preturile pe unitatea de produs

pot depinde de cantitatea achizitionata, daca se acorda anumite reduceri de pret in functie de marimea comenzii. Cheltuielile de productie pe unitatea de produs pot fi si ele mai scazute, datorita unei eficiente superioare a muncitorilor si masinilor intr-o productie de serie mare.

C) CANTITATEA DE REAPROVIZIONAT reprezinta necesarul de aprovizionat care se stabileste in functie de necesarul pentru consum pentru intreaga perioada de gestiune.

Cantitatea de aprovizionat (cantitatea intrata in stoc) poate fi din productia proprie sau obtinuta prin alte mijloace si se poate referii la fiecare resursa separat sau la ansamblul lor.

Aceasta cantitate e limitata de capacitatile de depozitare.

D) LOTUL reprezinta cantitatea cu care se face aprovizionarea la anumite intervale in cadrul

perioadei de gestiune stabilita (trimestru, semestru, an) si care este in functie de caracterul cererii. E) PARAMETRII TEMPORALI sunt specifici dinamicii proceselor de stocare. Acestia

sunt:

a) perioada de gestiune - determina si orizontul procesului de gestiune. De obicei se considera a fi un an;

b) intervalul de timp intre doua aprovizionari consecutive;

c) durata de reaprovizionare - reprezinta timpul ce se scurge din momentul calendaristic la care s-a emis comanda de reaprovizionare pana la sosirea in intreprindere a cantitatii de reaprovizionat;

d) momentul calendaristic la care se emit comenzile de reaprovi-zionare. (data de reaprovizionare);

e) coeficientul de actualizare.

Daca in modelele probabiliste folosirea tuturor parametrilor temporali este obligatorie, unii

dintre ei (de exemplu, durata de reaprovizionare sau data de reaprovizionare) nu prezinta nici o importanta in modelele deterministe. De asemenea durata de aprovizionare poate fi o constanta sau o variabila aleatoare, determinand in baza legaturii pe care o are cu volumul si frecventa cererii, cheltuielile de penurie.

F) GRADUL DE PRELUCRARE A PRODUSELOR. Cu cat bunurile pastrate in stoc

sunt intr-un stadiu mai avansat de finisare, cu atat mai repede pot fi satisfacute comenzile, dar cu atat mai mari vor fi cheltuielile de stocare. Cu cat produsele sunt mai putin finisate (cazul limita il constituie materia prima), cu atat mai mici sunt cheltuielile de stocare, dar timpul necesar pentru livrarea unei comenzi este mai mare. In plus, erorile de previziune tind sa creasca pe masura ce gradul de prelucrare a produselor este mai avansat; pentru a reduce influenta factorilor nefavorabili este necesar de aceea sa creasca si stocul tampon. Numarul tipurilor de produse ce trebuie stocate creste rapid, pe masura ce gradul de finisare este mai avansat.

Variabilele care influenteaza stocurile sunt de doua feluri:

- variabile controlabile: cantitatea intrata in stoc, frecventa sau momentul achizitiilor,

gradul de prelucrare a produselor;

- variabile necontrolabile: costurile, cererea, durata de reaprovizionare, cantitatea

livrata.

2. Modele de gestiune a stocurilor

2.1. Modelul Willson

Ipotezele modelului:

1. cerere constanta in timp (cereri egale pe intervale egale de timp);

2. perioada fixa de aprovizionare (aprovizionarea se face la intervale egale de timp); 3. cantitati egale de aprovizionare;

4. aprovizionarea se face in momentul in care stocul devine 0 (nu se admit intervale de timp pe care stocul sa fie 0);

5. aprovizionarea se face instantaneu (durata dintre momentul lansarii comenzii si intrarea marfii in depozit este zero)

 

 

Datele modelului:

- T = perioada totala de timp pe care se studiaza stocarea; - N = cererea totala pe perioada T;

- c_s = costul unitar de stocare (costul stocarii unei unitati de marfa pe o unitate de timp) - c_l = costul lansarii unei comenzi

 

 

Variabilele modelului:

- t = intervalul dintre doua aprovizionari succesive;

- n = cantitatea comandata si adusa la fiecare aprovizionare; - s(t) = nivelul stocului din depozit la momentul t

 

 

Obiectivul modelului

- minimizarea costului total de aprovizionare C_T

 

 

Relatiile dintre marimile modelului

Ipoteza 1 ⇒ n₌ t N T = cererea pe unitatea de timp ⇒ s(t) = liniara

Ipoteza 2 ⇒ t acelasi intre oricare doua comenzi Ipoteza 3 ⇒ n acelasi pentru toate comenzile

Ipoteza 4 ⇒ s(t) = 0 pentru orice t

Ipoteza 5 ⇒