Conþinutul imprumutului

Imprumuturile de stat (publice) reprezinta forma principala a creditului in economie. Prin credit public inþelegem transferurile de sume baneºti concretizate in disponibilitaþile aflate in economie, de pe piaþa capitalului de imprumut la dispoziþia statului, cu titlu rambursabil (sau nerambursabil) ºi cu condiþia bonificarii dobanzilor catre creditorii statului.

Statul este creditor ºi este reprezentat de guvern la nivel central. Apelul la aceasta forma de imprumut se efectueaza atunci cand are resurse (lichiditaþi) mai mici decat cheltuieli. Creditorii statului sunt persoane fizice ºi persoane juridice (instituþii financir bancare, instituþii nonfinanciare, agenþii economice) din þara sau alte organisme internaþionale (U.E.).

Elementele tehnice sunt:

1.Denumirea imprumutului titluri emise ºi vandute

2.Formele in care se plaseaza imprumuturi in cont

3.Valoarea nominala

4.Valoarea reala ºi cursul

5.Dobanda ºi rata dobanzii

6.Prima de rambursare

7.Alte avantaje.

1.In general imprumuturile de stat nu au o denumire. Ea trebuie sa fie legata de obþinerea finanþarii, dar cum aceasta este in mod frecvent finanþarea deficitului bugetar, sumele atrase prin imprumuturi se folosesc pentru finanþarea chetuielilor care genereaza deficitul.

Daca totuºi imprumuturile la care se apeleaza sunt destinate anumitor obiective, ele vor capata denumirea data de obiectivul respectiv. Aceasta se intampla in cazul imprumuturilor externe. Legaturile dintre garanþiile acordate de guvern la creditele acordate de agenþii economici (garanþii guvernamentale) sunt legate fiecare de anumite obiective.

2.Formele in care se claseaza. Statul fie emite titluri sub forma de hartii de valoare, fie ca procedeaza la procurarea sumelor de bani prin conturi. Oricum pentru evidenþa datoriei publice, fiecare stat iºi deschide un registru al datoriei publice.

Deºi uneori emisiunea de titluri vizeaza hartii de valoare, nu este obligatoriu sa se emita asemenea hartii. Creditorii apar in evidenþa publica fara

sa primeasca hartii de valoare.

Emisiunea de titluri este legata ºi de felul imprumutului in funcþie de termen. Pot fi pe termen scurt (pana la 1 an, frecvent 3 luni), pe termen mediu (1-5 ani), pe termen lung (>5 ani) ºi fara termen.

Toate imprumuturile sunt rambursabile la scadenþa. Imprumuturile fara termen nu sunt rambursabile, dar titlurile aflate pe piaþa pot fi rascumparate de stat. El plateºte o renta viagera.

3.Valoarea nominala este valoarea inscrisa pe titlu de credit sau valoarea stabilita ca fiind oficiala in momentul emisiunii ºi lansarii, in funcþie de care se calculeaza preþul, dobanda sau alte avantaje pe care le acorda statul subscriitorilor sai.

4.Valoarea reala este preþul cu care se vand, respectiv se cumpara inscrisurile sau preþul cu care se transmite dreptul de posesiune. Valoarea reala depinde de marimea cursului. Uneori ea insaºi poate fi considerata un curs, deoarece in general ea face obiectul cotaþiilor la bursa. Ne referim la faptul ca hartiile de valoare emise de agenþii economici sau societaþile comerciale, precum ºi cele emise de stat fac obiectul cotaþiilor bursiere. In cazul celor de stat, chiar daca nu fac obiectul acestor cotaþii, nivelul cursului ºi al valorii reale sunt influenþate de evoluþia cotaþiilor bursiere.

Cursul reprezinta preþul a 100 unitaþi baneºti valoare nominala. El poate fi

-egal cu 100 (al par);

-mai mic decat 100 (sub par) (sub paritate);

-mai mare decat 100 (supra par, supra paritate).

Nivelul cursului depinde de o serie de factori:

-raportul dintre cererea ºi oferta de capital (daca cursul > oferta, cursul stabilit de stat la vanzarea catre creditor va fi mai mic);

-rata dobanzii (daca rata dobanzii va fi mai mare , cursul va creºte mai puþin ºi invers). Daca statul are nevoie de bani va stabili cursul ºi rata dobanzii in favoarea creditorilor sai.

c cursul stabilit la plasare

cursul in momentul rambursarii

La rambursare statul poate stabili cursul mai mare decat in momentul plasarii.

5.Dobanda reprezinta preþul pe care il plateºte statul serviciului facut de creditorii sai de ai pune la dispoziþie o suma de bani pentru un anumit termen. Dobanda se exprima in:

-marime absoluta ca masa de bani

-marime relativa ca rata dobanzii

Dobanda reprezinta un avantaj pe care statul il acorda subscriitorilor.

Rata dobanzii = dobanda ce revine la 100 unitaþi monetare in valoarea nominala a creditului.

Felurile ratei dobanzii:

-rata dobanzii de emisiune stabilita de stat = Aceasta este o rata nominala. Cu ajutorul ei se calculeaza masa dobanzii: D=VN×%

-rata reala este o rata de analiza pentru ca ne ajuta sa observam daca creditorii sunt in avantaj sau nu.

=rata reala influenþata de curs in momentul plasarii

=rata reala influenþata de inflaþie

VR-valoarea reala in momentul plasarii

Daca VR=VN -a =

VR<VN -a =

VR>VN -a =

sau Ip-100=rata inflaþiei

6.Prima de rambursare - diferenþa dintre valoarea reala in momentul rambursarii ºi valoarea reala in momentul plasarii. Daca statul este interesat sa acorde un avantaj el va stabili un curs de rambursare mai mare decat cursul plasarii.

,

Este un avantaj pe langa dobanda.

Daca in momentul rambursarii cursul evolueaza insa invers ( ), atunci diferenþa va reprezenta o pierdere In acest caz subscriitorii suporta pierderea.

7.Alte avantaje:

Indexarea imprumuturilor este un avantaj pe termen lung. Daca sunt exprimate in valuta stabila nu mai este vorba de indexare.

Acordarea de facilitaþi fiscale in sensul ca sumele de bani obþinute sub forma de caºtiguri sa nu fie supuse regimului impozitarii.

Inatacabilitatea titlurilor de creditorii publici in justiþie.

Datoria publica reprezinta totalitatea angajamentelor contractate de catre un stat sub forma imprumuturilor pe piaþa interna sau externa a capitalului de imprumut, in valuta sau in bunuri ºi servicii, precum ºi prin folosirea sub forma de imprumut a disponibilitaþilor baneºti din conturile trezorariei pe termen scurt, mediu ºi lung.

In datoria publica intra ºi garanþiile guvernamentale acordate de stat diferiþilor agenþi economici, administraþiei publice pentru imprumuturi primite de aceºtia de pe piaþa interna sau externa.

Datoria publica se clasifica:

a.In funcþie de termenul imprumutului:

-pe termen lung (consolidata)

-pe termen scurt (flotanta).

b.In funcþie de calitatea deþinatorilor de titluri datoria publica poate fi:

-bruta: cuprinde valoarea totala a angajamentelor statului nerambursate la un momentdat, indiferent de calitatea celor care deþin inscrisurile.

-neta: diferenþa dintre valoarea totala a datoriei publice (datoria bruta) ºi valoarea totala a titlurilor deþinute de catre instituþiile publice.

Datoria publica poate fi:

-interna -angajamente pe piaþa interna

-externa -angajamente pe piaþa externa

Datoria externa cuprinde ºi datoria privata.

Efortul financiar anual pe care il face statul pentru a-ºi onora obligaþiile care decurg din angajamentele efectuate pentru imprumuturi se numeºte serviciul datoriei publice (cheltuieli exigibile intr-un an financiar pe seama datoriei publice. Ele sunt formate din rate anuale scadente, comisioane aferente)

Pentru aprecierea datoriei publice se folosesc indicatori. Cel mai important este proporþia datoriei publice in PIB, calculat ca raportul procentual dintre datoria publica ºi PIB.

-Serviciul datoriei publice in PIB.

-Proporþia dobanzilor in PIB.

-Proporþia cheltuielilor privind datoria publica in totalul cheltuielilor bugetare.

Indicatorii plafonului de indatorare externa

Pentru fiecare stat este important sa se stabileasca un plafon de indatorare externa, mai ales pentru þarile in curs de dezvoltare pentru care organizaþiile internaþionale promoveaza o anumita politica privind gradul de indatorare prin care se apreciaza credibilitatea unui stat din partea strainataþii.

Proporþia datoriei externe in PIB -sa nu depaºeasca 50% din PIB. In U.E. reflecta capaciateta de indatorare a unui stat. Este folosit ca o restricþie. Datoria externa depinde de PIB.

Rata datoriei externe se stabileºte la nivelul unui an. Se calculeaza ca

raport procentual intre serviciul datoriei externe ºi incasarile anuale din exportul de marfuri ºi servicii. Aceasta rata nu trebuie sa depaºeasca 20%. Daca aceasta rata ar fi sub 20% pentru fiecare stat analiza trebuie sa continuie cu urmarirea raportului dintre plaþile la import ºi incasarile la export (trebuie sa fie in favoarea plaþilor la export).

Raportul dintre deficitul balanþei comerciale ºi PIB (limitat la 5%)

Se stabileºte in funcþie de volumul incasarilor din export. Maximul admisibil trebuie sa fie egal cu cel mult de 2 ori volumul incasarilor din export. Rezerva valutara obligatorie trebuie sa fie cel puþin 1/4 din datoria externa anuala. rezerva valutara/dat.ext.=1/4

 

Bugetul public ºi sistemul de bugete

Conform Constituþiei bugetul public naþional reprezinta sistemul de bugete format din: -bugetul de stat;

-bugetul asigurarilor sociale de stat;

-bugetele locale.

Sistemul de bugete cuprinde conform Legii Finanþelor Publice nr.72/96:

-bugetul de stat;

-bugetul asigurarilor sociale de stat;

-bugetele locale;

-bugetul fondurilor speciale anexate fie la bugetul de stat, fie la bugetul asigurarilor sociale ºi chiar la bugetele locale;

-bugetul instituþiilor publice cu autonomie financiara;

-bugetul trezorariei publice;

-bugetul veniturilor ºi cheltuielilor extrabugetare.

Bugetul public consolidat: insumarea veniturilor ºi cheltuielilor din toate bugetele ºi deducerea transferurilor sumelor care se repeta. Fiecare din componentele sistemului de bugete reflecta o stare de echilibru sau dezechilibru la nivelul respectiv.

Bugetul public consolidat reflecta starea de echilibru la nivelul ansamblului sistemului de bugete.

Gradul de fiscalitate se stabileºte pentru a avea semnificaþia globala la nivelul bugetului public consolidat, ca ºi proporþia deficitului bugetar.

Principiile bugetare:

1.Universalitatea 5.Neafectarea veniturilor

2.Anualitatea 6.Realitatea bugetului

3.Unitatea 7.Publicitatea bugetului

4.Echilibru bugetar 8.Specializarea bugetara

Dintre acestea se þine cont de:

a.Principiul anualitaþii are 2 aspecte:

-vizeaza perioada de timp pe care se intocmeºte bugetul (anul bugetar);

-perioada de timp in care se executa bugetul (incasarea veniturilor ºi efectuarea cheltuielilor).

b.Echilibrul bugetar vizeaza echilibrul la nivelul anului pentru care s-a stabilit bugetul. Anul bugetar este considerat o perioada scurta in cadrul careia se pot calcula indicatorii bugetari sub influenþa unor factori care acþioneaza in plan social, economic, politic, valutar, financiar, intern, extern. Anul bugetar poate coincide sau nu cu anul calendaristic datorita tradiþiei, structurii economice, preponderenþei unor ramuri, etc.

Se cunosc 2 perioade in care se executa bugetul:

1.metoda gestiunii bugetare

2.metoda exerciþiului

1.Conturile se deschid la inceputul anului bugetar ºi se inchid in ultima zi. Veniturile ramase neincasate se ramburseaza in bugetul anului viitor, iar chetuielile neefectuate se anuleaza pentru anul bugetar respectiv ºi se trec in bugetul anului viitor. Sunt ºi perioade de regularizare-cheltuielile sa se treaca in bugetul anului care a trecut, dar sa se efectueze in anul bugetar viitor.

2.Prelungirea perioadei de execuþie a bugetului peste cele 12 luni cu 3 sau 6 luni, perioada in care sa se efectueze unele venituri sau chetuieli. Se poate aproba ºi o execuþie in avans. Dezavantajul este ca in perioada complementara funcþioneaza 2 randuri de conturi, controlul financiar fiind mai dificil.

Principiul echilibrului bugetar -principiul veniturilor ºi cheltuielilor.

Cand veniturile>cheltuieli => excedentar

veniturile<cheltuieli => deficitar

Excedentul reflecta o stare de supraechilibru. Echilibrul poate fi planificat sau obþinut in urma execuþiei. Pe parcursul execuþiei pot exista toate cele 3 stari de echilibru bugetar:-dezechilibru (lipsa de lichiditaþi)

-excedent (se fac plasamente)

Dezechilibrul anual se aproba prin lege ºi se urmareºte sa fie indeplinit ºi mai ales diminuat. Deficitul obþinut pe parcursul execuþiei poate fi >, =, < decat cel aprobat.

c.Neafectarea veniturilor bugetare

In buget venitul se depersonalizeaza. Cheltuielile se finanþeaza in general din venituri. Acest principiu trebuie respectat pentru ca practica bugetara a evoluat ºi a aparut nevoia de a se constitui alte bugete (fonduri speciale) decat cele consacrate. S-a trecut la constituirea unor fonduri care sa fie predestinate

sa acopere cheltuielile din acele fonduri speciale.

d.Specializarea bugetara -principiul inscrierii veniturilor ºi cheltuielilor in buget pe baza unei scheme logice in care se stabileºte locul pe care il ocupa un venit sau o cheltuiala.

Acest lucru este asigurat de clasificaþia bugetara care stabileºte schema logica.