Mijloacele fixe se caracterizeaza prin 2 particularitati:

1.Işi pastreaza forma fizica pe intreaga perioada de utilizare a lor.

2.Işi transfera treptat valoarea asupra rezultatelor obtinute in activitate.

Din punct de vedere contabil fondurile fixe sunt acele mijloace de munca care au o durata de utilizare mai mare de 1 an şi o valoare mai mare decat o anumita limita legala. La nivel microeconomic, la nivel de ramura şi la nivelul economiei nationale, fondurile fixe sunt evidentiate la valoarea initiala, la valoarea ramasa şi la valoarea de inlocuire.

Valoarea initiala - totalitatea cheltuielilor efectuate cu achizitia, transportul şi punerea in functiune a fiecarui mijloc fix. Evidenta la valoarea initiala este necesara, pe de o parte pentru stabilirea cotelor de amortizare, iar pe de alta parte pentru analiza eficientei utilizarii fondurilor fixe.

Valoarea ramasa este acea parte din valoarea initiala a fondurilor fixe, care nu a fost inca transferata asupra productiei (rezultatelor) prin intermediul amortizarii. Este necesar ca fondurile fixe sa fie evaluate la valoarea ramasa, pentru analiza starii fizice a fondurilor fixe, pentru a pune de acord valoarea lor initiala cu starea lor fizica şi implicit pentru fundamentarea programului de investitii pentru fondurile fixe.

Valoarea de inlocuire a fondurilor fixe se stabileşte cu ocazia operatiilor de reevaluare a fondurilor fixe, operatii prin care se pune de acord valoarea lor initiala cu preturile practicate pe piata pentru aceleaşi tipuri de fonduri fixe.

Evidenta fondurilor fixe la orice nivel de agregare economica se realizeaza cu balanta fondurilor fixe. Aceasta balanta permite determinarea volumului mijloacelor fixe, dar şi analiza structurii şi mişcarii fondurilor fixe şi starii lor fizice. Aceasta balanta este un tabel care la subiect sunt precizate volumul total al fondurilor fixe, valoarea fondurilor fixe pe forme de proprietate, pe ramuri de activitate şi dupa componenta lor materiala. Predicatul balantei are urmatoarea macheta:

Existenta la inceput. perioad.

Intrari de fonduri fixe

Ieşiri de fonduri fixe

Existenta la sfarşit. perioadei

Modificarea de fonduri absoluta

 

 

 

Din predicatul tabelului se observa ca volumul fondurilor fixe este un

indicator de stoc care se determina la sfarşitul unei perioade (luna, trimestru,

an). Existentul de fonduri fixe la sfarşitul perioadei este egal cu existentul de fonduri fixe la inceputul perioadei, plus intrarile de fonduri fixe, minus ieşirile de fonduri fixe. Tot pe baza predicatului balantei constatam ca modificarea absoluta a fondurilor fixe (evidentiata la valoarea initiala completa, dar şi la valoarea ramasa) se determina ca diferenta intre existentele fondurilor fixe la sfarşitul perioadei, minus existentele de fonduri fixe la inceputul perioadei.

Pentru o perioada de timp volumul fondurilor fixe se determina ca valoare medie a mijloacelor fixe. Valoarea medie initiala completa a mijloacelor fixe dintr-un an de regula se determina ca medie aritmetica a valorilor reale. Valoarea medie ramasa dintr-o perioada a mijloacelor fixe se determina corectand valoarea medie initiala completa, cu un coeficient: la numarator fiind valoarea initiala ramasa la sfarşitul şi inceputul perioadei, iar la numitor valoarea initiala completa la sfarşitul şi inceputul perioadei.

Mişcarea fondurilor fixe se poate caracteriza calculand un coeficient al innoirilor de fonduri fixe determinat ca un raport intre fondurile fixe intrate prin investitii şi valoarea fondurilor fixe de la sfarşitul perioadei sau determina un coeficient al scoaterii din functiune al fondurilor fixe, coeficient calculat prin raportul dintre valoarea fondurilor fixe scoase prin lichidare şi valoarea fondurilor fixe de la inceputul perioadei.

Balanta fondurilor fixe permite analiza starii fizice a acestora şi in mod implicit fundamentarea programului de investitii. Aceasta se realizeaza in principal cu coeficientul uzurii şi cu coeficientul starii de utilitate. Indicatorii uzurii se determina raportand uzura fondurilor fixe la valoarea initial completa şi exprima (pe total pe ramuri, pe categorii de fonduri fixe) cat din valoarea initial completa a fondurilor fixe s-a uzat (s-a transformat asupra rezultatelor din activitate).

Indicatorul starii de utilitate exprima cat din valoarea iniþial completa mai poate fi utilizata in activitatea economica.

Balanþa fondurilor fixe permite analiza structurii fondurilor. Acestea sunt diferenþiate dupa diferite criterii: pe ramuri, pe forme de proprietate, dupa componenta lor materiala.

Dupa componenta lor materiala fondurile fixe sunt diferenþiate pe trepte ºi clase. Cea mai importanta clasa cuprinde urmatoarele clase: cladiri, construcþii, maºini de forþa ºi utilaje energetice, maşini utilaje şi instalatii de lucru, aparatura de masura, control şi reglare, mijloace de transport, animale, plantatii, accesorii de productie, inventar gospodaresc.

Diferentierea fondurilor fixe pe clasele amintite este importanta pentru stabilirea diferita a normelor (cotelor) de amortizare anuala.

Din punct de vedere cantitativ, analiza fondurilor fixe se realizeaza cu marimi relative de structura, de forma:

=categorii de fonduri fixe

Modificarea structurii presupune analiza ºi calculul indicilor de forma:

, sau analiza indicilor de structura de forma:

Intrucat volumul fondurilor fixe este limitat, este necesar sa analizam static ºi dinamic gradul de utilizare a fondurilor fixe, respectiv eficienþa fondurilor fixe. Pornind de la noþiunea generala de eficienþa care presupune compararea efectului util obþinut cu efortul depus, gradul de utilizare al fondurilor fixe se analizeaza prin intermediul indicatorului eficienþa globala sau eficienþa neta, dupa cum efectul util este exprimat printr-un indicator de rezultate de natura bruta sau neta. Eficienþa globala a fondurilor fixe va fi: ºi exprima cate rezultate s-au obþinut prin utilizarea a 1000 lei fonduri fixe.

F=valoarea medie a fondurilor fixe

In mod normal pentru analiza eficienþei este necesar sa luam in considerare fondurile fixe la valoarea ramasa ºi nu la valoarea iniþiala, intrucat cu aceasta valoare s-a obþinut indicatorul de rezultate comparate. La nivel de economie naþionala se determina eficienþa medie a fondurilor fixe, fie ca raport intre PIB ºi valoarea fondurilor fixe din ramuri, fie ca medie aritmetica ponderata a eficienþelor fondurilor fixe realizate in ramurile de activitate.

Aceasta relaþie evidenþioneaza faptul ca in timp gradul de utilitate a fondurilor fixe la nivelul economiei naþionale depinde de eficienþa utilizarii fondurilor fixe in fiecare ramura dar ºi de modificarea structurii pe ramuri a fondurilor fixe.

Din structura fondurilor fixe, dupa componenþa lor materiala, constatam

ca exista fonduri fixe active care acþioneaza direct asupra producþiei ºi a caror eficienþa ne intereseaza in mod deosebit. Din aceasta cauza la nivelul unei ramuri eficienþa fondurilor fixe poate fi scrisa astfel:

Acest prim raport exprima eficienþa fondurilor fixe din ramura. Al doilea raport exprima ponderea fondurilor fixe active din volumul fondurilor fixe din fiecare ramura. Din aceste condiþii eficienþa medie a utilizarii fondurilor fixe la nivelul economiei naþionale, devine:

Influenþa celor 3 factori identificaþi asupra modificarii in timp a gradului de utilitate a fondurilor fixe se caracterizeaza cu urmatorul sistem de indici:

(1)

(2)

(3)

(1)-Exprima de cate ori s-a modificat eficienta medie a fondurilor fixe, doar ca urmare a modificarii eficientei fondurilor fixe active din fiecare ramura.

(2)-Arata de cate ori s-a modificat eficienta fondurilor fixe, doar ca urmare a modificarii ponderii fondurilor fixe active in volumul fondurilor fixe ale fiecarei ramuri.

(3)-Arata de cate ori se modifica eficienta medie a fondurilor fixe, doar ca urmare a modificarii structurii pe ramuri a fondurilor fixe.

Daca in analiza eficienþei utilizarii fondurilor fixe luam in considerare ºi gradul de utilizare al fortei de munca, atunci vom constata ca productivitatea muncii este influentata direct de eficienta utilizarii fondurilor, dar şi de gradul de inzestrare a muncii cu fonduri fixe.

-eficienþa fondurilor fixe din ramura

-gradul de inzestrare tehnica

Analiza influenþei celor 3 factori se realizeaza cu ajutorul indicilor.

Analiza marimii, structurii ºi consumului de mijloace materiale circulante

Mijloacele materiale circulante spre deosebire de fondurile fixe se caracterizeaza prin faptul ca se consuma dintr-o data in activitatea de productie, transferandu-şi dintr-o data intreaga valoare asupra rezultatelor obtinute. Volumul mijloacelor materiale circulante se determina ca stoc. Stocul de mijloace materiale se analizeaza la nivelul unitatii şi pe ramurile economiei nationale cu ajutorul balantei stocurilor şi rezervelor de materiale. In subiectul balantei sunt evidentiate mijloacele materiale circulante pe ramuri, pe categorii, pe faze ale circuitului economic. Predicatul balantei are urmatoarea macheta:

Existent la inceput perioadei	Intrari	Ieşiri	Existent la sfarşit. perioadei	Modificarea absoluta

Existentul la sfarşitul unei perioade = existentul la inceputul perioadei + intrari - ieşiri de stocuri de materiale.

Modificarea absoluta = diferenta dintre existenta de la inceputul şi sfarşitul perioadei.

Structura mijloacelor materiale circulante se analizeaza cu marimi relative de structura calculate dupa ce stocurile de materiale au fost diferentiate dupa mai multe criterii.

Intrucat mijloacele materiale circulante, ca volum ºi structura, au un caracter limitat, este necesar sa analizam consumul total ºi consumul specific de materiale, pentru a identifica caile de creºtere a rentabilitaþii, a reducerii costurilor.

Analiza consumului total de materiale se poate realiza corelat cu gradul indeplinirii programului de producþie sau necorelat, astfel:

Notam cu M-consumul total de mijloace materiale, atunci modificarea consumului de materiale este realizat cu relaþia: -in cazul in care analiza se face necorelat cu programul de producþie. Aceasta relaþie exprima cu cat la % in perioada curenta a fost depaºit consumul total de materiale faþa de consumul real intr-o perioada anterioara.

Daca vom corela consumul de materiale cu gradul indeplinirii programului de producþie, expresia de mai sus devine: , unde .

-producþia realizata in perioada curenta

-producþia planificata sa se realizeze in perioada curenta

-consumul de resurse programat a se consuma

= consum admisibil de resurse pentru indeplinirea programului de producþie. Expresia arata cu cat a depaºit consumul total de resurse din perioada curenta consumul admisibil.

Consumul specific exprima chetuieli realizate la 1 leu sau 1000 lei producþie.

Pe ansamblu se calculeaza un consum specific mediu:

, expresie ce evidenþiaza faptul ca consumul specific mediu este influenþat de consumurile specifice individuale ºi de structura producþiei. In dinamica aceste consumuri specifice medii se analizeaza cu ajutorul unor indici:

Primul indice factorial arata de cate ori se modifica consumul mediu ca urmare a modificarii consumurilor specifice in ipoteza in care ipoteza este constanta la nivelul perioadei curente.

Cel de-al doilea indice exprima de cate ori s-a modificat consumul specific mediu ca urmare a modificarii structurii producþiei in condiþiile in care consumurile specifice individuale din perioada de baza ar fi fost constante.

Analiza consumului mediu poate fi detaliata prin sistemul de indici asemanatori pe categorii de mijloace materiale deficitare (consumul mediu specific de energie, consumul specific de produse metalifere).

 

Metodologia de analiza a rezultatelor obþinute in sistemul

economic naþional

1.Concepþia ºi particularitaþile Sistemul Conturilor Naþionale

2.Principiile care stau la baza determinarii agregatelor macroeconomice de durata

3.Circuitul economic, mod de prezentare ºi metode de determinare a agregatelor macroeconomice

4.Metodologia de determinare a principalelor agregate macroeconomice (PIB, PNB, PIN, PNN, VN, venit personal, venit disponibil)

5.Indicatori nominali ºi indicatori reali

1.Sistemul Conturilor Naþionale este un sistem de evidenþa macroeconomica care faciliteaza sistematizarea ºi agregarea informaþiei, a fluxurilor din circuitul economic, determinarea agregatelor macroeconomice. S.C.N. se deosebeşte fundamental de contabilitatea de gestiune, intrucat contabilitatea de gestiune este un sistem de evidenþa microeconomica ºi permite analiza gestiunii resurselor ºi rezultatelor obþinute de unitaþile economice.

S.C.N. permite analiza comportamentului intregii economii naþionale privita ca un sistem complex, Conturile Naþionale fiind principala metoda de prezentare ºi sistematizare a fluxurilor din circuitul economic. S.C.N. ca sistem de evidenþa macroeconomic este specific economiei de piaþa ºi se deosebeºte fundamental de sistemul producþiei materiale (sau a sistemului de balanþe) fiind sistemul de evidenþa macroeconomic specific economiilor planificate centralizat. Deosebirea fundamentala intre cele 2 sisteme de evidenþa macroeconomica este: sistemul de balanþe vizeaza in exclusivitate sfera muncii productive, in timp ce in S.C.N. activitatea productiva este considerata intreaga activitate desfaºurata intr-un teritoriu naþional, indiferent de caracterul material sau nematerial al activitaþii. Din aceasta cauza baza teoretica a sistemului de balanþe o reprezinta economia politica marxista, in timp ce baza teoretica a S.C.N. o reprezinta teoria factorilor de producþie.

S.C.N. utilizeaza prin contabilitate principiul dublei inregistrari, in sensul ca orice tranzacþie, flux, este privit atat ca resursa, dar ºi ca utilizatorul acestor resurse. Acesta este singurul element preluat din contabilitatea casei. S.C.N. ca sistem de evidenþa macroeconomic presupune clasificarea activitaþii subiectelor economice in 4 sectoare: sectoarele firme, gospodarii sau menaje private, stat, guvern sau menaje publice ºi strainatatea (restul lumii).

Fluxurile dintre subiectele economice, dintre sectoarele amintite, sunt sistematizate in 4 conturi sintetice ºi anume contul producþiei, contul venituri, contul acumulare ºi contul strainatatea. Elementele sistematizate in aceste conturi sunt evaluate atat la preþurile pieþei, cat ºi la preþurile factorilor de producþie. Preþurile pieþei sau ale consumatorilor se deosebesc de preþurile factorilor (preþul producatorului) prin faptul ca þin seama de impozitele indirecte ºi de subvenþiile de exploatare. Preþul pieþii unui produs este egal cu preþul factorilor produsului minus impozitele indirecte, plus subvenþiile de exploatare. Diferenþa dintre impozitele indirecte ºi subvenþiile de exploatare = impozitul indirect net.

Pe baza S.C.N. se determina agregatele economice. Pentru determinarea acestora sunt necesare anumite delimitari convenþionale, anumite principii sugerate de sistemul informaþional existent, de complexitatea fenomenelor existente.

2.Principalele delimitari convenþionale cu caracter de principiu necesare pentru determinarea in expresie numerica a rezultatelor obþinute in economie. In calculul agregatelor se iau in considerare rezultatele care fac obiectul proceselor de vanzare-cumparare. De la aceasta regula generala exista anumite excepþii:

a.In agregatele de rezultate se includ ºi acele bunuri obþinute din producþia

proprie ºi autoconsumate (care intra in autoconsum), cu toate ca acestea nu fac obiectul proceselor de vanzare-cumparare. Pentru acestea nu exista preþurile pieþei. Se includ in mod excepþional in calculul agregatelor de rezultate, dar sunt evaluate la preþurile produselor similare vandute pe piaþa.

Tot in mod excepþional se includ in indicatorii de rezultate bunurile ºi serviciile realizate de instituþiile publice, cu toate ca nici acestea nu sunt tranzacþionate pe piaþa, ele sunt luate in calcul la preþurile producþiei.

In determinarea agregatelor de rezultate nu se admit duble inregistrari. Caracterul de dubla inregistrare il are consumul sau producþia intermediara. Acestea reprezinta totalitatea bunurilor realizate ºi consumate in aceeaºi perioada de calcul. Aceasta inseamna ca in calculul agregatelor de rezultate se ia in considerare doar consumul final (producþia), adica serviciile ºi bunurile ajunse in ultimul stadiu al circuitului economic.

Consumul final = consumul statului (public) + consumul populaþiei + acumularea (investiþii nete) + exporturi. Pentru determinarea consumului final este deci necesar sa determinam bunurile care intra in consumul intermediar ºi cele care intra in consumul final. Astfel: distincþia dintre consumul final ºi consumul populaþiei este realizat dupa criteriul ”cine hotaraºte efectuarea consumului”. De ex: cheltuielile legate de deplasarea in interes de serviciu ºi care sunt decontate intra in consumul intermediar, in timp ce cheltuielile legate de deplasarea la ºi de la locul de munca intra in consumul populaþiei.

Cheltuielile legate de anumite gratuitaþi oferite de unitaþile economice intra in consumul intermediar. Daca produsele respective sunt platite intra in consumul populaþiei.

Tot legat de acestea trebuie sa diferenþiem bunurile care intra in acumulare de bunurile care intra in consumul intermediar. Cheltuielile legate de intreþinerea ºi revizia bunurilor de capital fix intra in consumul intermediar, in timp ce cheltuielile legate de repararea capitala a mijloacelor fixe intra in investiþii ºi implicit in consumul final.

Determinarea agregatelor macroeconomice de rezultate are in vedere pe langa fluxurile de bunuri ºi de cheltuieli ºi veniturile factorilor de producþie. De la aceasta regula fac excepþie veniturile obþinute din producerea ºi tranzacþionarea bunurilor ºi serviciilor daunatoare societaþii ºi interzise prin lege. Aceste venituri nu sunt luate in considerare.

Principiul teritorial - conform acestui principiu in determinarea agregatelor de rezultate se pot lua in considerare activitaþile tuturor agenþilor economici desfaºurate pe teritoriul þarii, indiferent de naþionalitatea lor. In aceasta situaþie se obþin indicatori interni (interiori sau domestici). Daca insa se þine seama ºi de naþionalitatea agenþilor economici care desfaºoara activitaþi in interiorul þarii (rezultate care se scad) ºi de rezultatele obþinute de agenþii economici naþionali pe teritoriul altor þari (rezultate care se aduna) se obþin indicatorii naþionali (PNB, PNN, VN).

Un alt principiu de rezultate - pot fi de natura bruta sau neta, dupa cum cuprind sau nu fondul amortizare sau alocaþia pentru consumul de capital fix. Rezultatele sunt evaluate pentru determinarea agregatelor atat la preþurile pieþei, cat ºi a factorilor, facandu-se prin intermediul impozitelor nete.