1. Limitele conceptuale ale globalizarii

Economicul inseamna in cea mai mare parte a lui , social, isi spun observatorii calificati de azi ai acestei lumi monopolare, globalizate si teribil de dinamice in care traim. q2l12ll
Notiunea de globalism a redeviat de la intelesul de totalitate, sau integralitate, la acela etimologic de interes generalizat la intregul glob terestru adica planetar, asa cum se foloseste azi in politologie, dupa cum atributul de „planetar” incepe sa se reindrepte catre sfera cercetarilor spatiale multiple fara a parasi totusi vocabularul curent al sociologilor si futurologilor.
Conceptia despre „problemele globale” se reclama de la interesul pe care il prezinta azi laolalta si simultan in constiinta contemporanilor nostri tot ce influenteaza direct viata social-economica si politica a natiunilor, prosperitatea materiala si progresul spiritual al tuturor membrilor societatii, independent de sursa factorilor acelor actiuni sau procese inruritoare, raportul dintre cauza si efect capatand un sens de probleme, ale civilizatiei umane ce reclama o abordare exclusiv pluri si interdisciplinara.
Ne aflam intr-o perioada in care avem nevoie egala de sinteze integratoare si de viziuni holistice. Cunoasterea umana si-a extins continuu granitele. Azi am ajuns sa vorbim despre „statul-planeta” si am iesit in spatiul extraterestru. Dar stim noi oare prin cine si cum sa cunoastem acest univers?
Ca omenirea se afla in prezent confruntata cu probleme grave este foarte adevarat. Dar in trecut ea nu a fost oare confruntata cu probleme grave? Unii spun da, dar acum au aparut probleme globale. Sigur, complexitatea a crescut, de aceea se cer revizuite si optica si instrumentele cu care operam. Intr-adevar, in aceasta perioada complicata nu numai problemele sunt grave. Mai grav este ca ele continua sa fie abordate in termeni traditionali, in optica si cu instrumentele utilizate in trecut. Intelegerea si stapanirea complexitatii actuale solicita in mod necesar o intelegere a lucrurilor, noi concepte, noi paradigme si noi optiuni.
Poate niciodata omenirea nu a fost confruntata cu atatea aspecte complexe, greu de rezolvat si chiar periculoase. Dar nici aceasta nu este sigur daca raportam problemele la mijloacele de care dispunem in prezent. Sa nu uitam insa ca omenirea a inventat mijloace capabile sa autodistruga specia.
Unii sustin totusi ca cel mai mare pericol provine din imensul, decalaj care s_a creat prin ruptura dintre progresul tehnologic si cel social. Se afirma ca daca capacitatea tehnologica a realizat progrese uriase din antichitate pana in prezent, componenta sociala si etico-morala privita la nivel planetar a progresat foarte putin, daca nu in unele aspecte a regresat chiar, comparativ, de exemplu, cu democratia ateniana.
Observatia poate fi discutata si amendata, dar ea constituie, oricum, o tema serioasa de reflectie.
Sigur, fiecare isi are viitorul sau. Fiecare oranduire, fiecare tara, fiecare individ isi are pana la urma viitorul pe care si-l pregateste. Dar, in acelasi timp, intr-o forma a interdependentelor crescande, asaltata tot mai multe probleme globale, nimeni nu se mai poate izola si nu isi mai poate declina responsabilitatea pentru viitorul comun, cum nimeni nu poate sa impuna propria sa imagine despre viitorul celorlalti. Dialogul devine astfel nu numai necesar ci constituie tot mai mult un instrument de lucru pentru marirea gradului de responsabilitate, de solidaritate si de consens in rezolvarea problemelor globale sau a acelor parti din viata planetei care constituie viitorul comun.
Marele economist Allan Greenspan, trezorierul SUA, atragea insa atentia, sobru, imediat dupa crahul bursier din 27 octombrie 1997, asupra „caracterului contagios al economiei mondiale, in care (din cauza globalizarii) economiile nationale isi transmit slabiciunile de la o tara la alta”. Dar cu toate acestea „pompierii” FMI (unealta creata tocmai pentru a repara ceea ce „speculatorii institutionali” si managementul local strica de zor) au fost obligati sa sara in ajutorul Coreei de Sud (unde vor stinge „focul” cu aproape 100 de miliarde de dolari -; in timp ce in nordul aceleiasi peninsule oameni nevinovati mor de foame), Thailandei (17 miliarde de dolari) si Indoneziei (23 miliarde de dolari). Tot astfel in „prima mare criza a lumii celei noi a pietelor globalizate” din ianuarie 1995 care a avut loc in Mexic, guvernul SUA, FMI, BRI -; de la Bassel si guvernul Canadei au acordat un credit de 50 de miliarde de dolari.
In articolul ”Le desamement et la destabilisation de l’economie de marche par les industries automatiques et spaciales”, Francois Perroux face unele constatari judicioase cu privire la „inegalitatile structurale dintre natiuni”, agravate de introducerea tehnicii atomice si spatiale. Se desprinde din cele prezentate ca, dupa Perroux, integrarea economica si corolarul ei -; sacrificarea suveranitatii nationale -; ar constitui o inevitabilitate fatala pentru tarile mici, intrucat ele nu pot sa fie egale si nici sa tina pasul dezvoltarii economice cu tarile mari.
Este un fapt incontestabil ca intre diferitele tari si natiuni exista importante decalaje in privinta potentialului demografic, economic, al resurselor naturale, dar aceasta nu inseamna nicidecum ca tarile mici nu pot accede la progresul tehnic, economic si stiintific contemporan.
Evolutia evenimentelor internationale nu confirma afirmatiile lui Perroux, ci dimpotriva arata o crestere a influentei tarilor mici si mijlocii in politica internationala, care s-a realizat nu prin renuntarea la suveranitate de catre acestea in favoarea statelor mai puternice din punct de vedere economic, tehnic si militar, ci in conditiile intaririi si apararii ferme a suveranitatii si independentei lor.
In literatura economica se vorbeste mai mult despre depasirea natiunii, devalorizarea frontierelor de stat si erodarea suveranitatii nationale.
Unii economisti din tarile slab dezvoltate sustin
Ideea integrarii regionale pe motivul ca vad in realizarea ei practica calea pentru infaptuirea industrializarii, lichidarii inapoierii economice si a largirii legaturilor dintre tarile zonelor integrate.
Gonzalo Cevallos arata ca pe langa factorii enuntati mai sus trebuie adaugati „ca stimulente ale integrarii regionale o mai buna intelegere a problemelor reciproce, mai ales in ceea ce priveste comertul si platile regionale, imposibilitatea de a le gasi solutii individuale sau prin mijlocul acordurilor bilaterale; gradul avansat de maturitate economica atins de cateva tari doritoare de a incuraja dezvoltarea industriei lor; credinta ca o oarecare complementaritate exista intre economiile diferitelor tari”.
Previziunile asupra viitorului apropiat sunt excelente in tarile Uniunii Europene, adica acolo unde bunastarea se masoara nu numai prin marimea contului bancar al fiecarui cetatean ci prin standardul sau real de viata.
Dar pe de alta parte, 3 miliarde de oameni, deci jumatate din populatia planetei, traiesc cu numai 2 dolari pe zi, firma James Wolfensohn, presedintele Bancii Mondiale. O lume in care ultrabogatii cheltuiesc doar 0,75% din venitul lor ca ajutor pentru tarile sarace este o dovada ca Banca Mondiala nu a reusit in misiunea sa de a eradica, prin globalizare, saracia. Surprinzator, in urma unei anchete efectuate de specialistii Bancii Mondiale in randul a 60000 de persoane foarte sarace s-a ajuns la concluzia ca ceea ce ei reclama cu prioritate este nu nevoia acuta de bani ci aceea de cucerire a propriei lor demnitati.
Odata cu propagarea globalizarii se evidentiaza o noua trasatura psihologica a lumii contemporane, si anume simtamantul incertitudinii asupra viitorului. In trecut omul nu putea sti niciodata daca tara sa va fi sau nu implicata intr-un razboi, dar azi el are in plus incertitudinea ca nu se stie ce razboi va fi -; atomic, bacteriologic. In trecut muncitorul traia cu nesiguranta daca in anul urmator va avea de lucru, dar azi el are serioase indoieli daca meseria sa va mai exista in urmatorii 10 ani.
Viitorul pune o serie de intrebari specialistilor in economie si in piata de capital. Caci, intra-adevar, cum va fi „prinsa in ecuatie” cresterea galopanta a populatiei metropolelor Lumii a Treia? Ce va insemna micsorarea drastica a resurselor energetice si de materii prime? Dar acumularea si difuzarea -; democratic cu adevarat -; a cunostintelor stiintifice, tehnologice, economice? Cum se poate face optim adaptarea modelului de economie cu tipul cultural al unei anume societati? -; toate sunt doar necunoscute.
Chiar si cei mai optimisti viitorologi nu pot sa admita ca traim intr-o lume imperfecta, confruntata cu prea multe nedreptati, inegalitati, inechitati. Continuam sa asistam la o crestere a dezordinii internationale, asaltata de numeroase crize, inclusiv structurale, de violenta si confruntari armate, de foamete si boli, de poluare si dezechilibre. Exista totusi speranta ca omenirea isi va gasi resursele necesare pentru a depasi aceste realitati nefaste care pot ipoteca viitorul.

2. Globalizare sau regionalizare

Ultimele decenii au marcat o accelerare tumultuoasa a proceselor istorico-politice, ce a produs schimbari esentiale in sfera geopoliticii, ce nu inceteaza sa influenteze economia si relatiile internationale, avand incidenta asupra constructiei unor noi echilibre mondiale.
Relatiile economice au precedat cu mult aparitia primelor state. Indeosebi legaturile comerciale sunt foarte vechi si la inceput au fost cu totul independente de formatiunile social-statale. De aceea bilateralismul ca relatie intre doi agenti economici este notiunea cu cea mai lunga istorie, nevoile vietii impunand schimburile de produse.
In pofida acestor tendinte autarhismul a dominat viata economica de la inceputurile sale pana la marile descoperiri geografice si revolutia industriala.
„Coagularile” economice au continuat si s-au accentuat sub diverse forme atingand gradat pana in zilele noastre nivele de interpenetrabilitate de neimaginat cu catva timp in urma, constituindu-se intr-un factor de echilibru la nivel regional si international. Evolutiile actuale confirma previziuni vechi referitoare la relatia indisolubila dintre factorul economic si stabilitatea internationala.
Una dintre cele mai dezvoltate probleme de catre economisti in ultimele decenii este cea a integrarii economice implicand interesele unor state, clase, natiuni.
Etimologic a integra inseamna a include, a ingloba intr-un tot.
Economistul francez Jean Weiller cauta sa largeasca cadrul definitiilor integrarii. Pentru el “integrarea nu inseamna o simpla adunare, ci, intr-un spatiu dat, crestereas posibilitatilor de coorsdionare a planurilor centrelor de decizie, in scopul formarii unui sistem econiomic unic. A studias integrarea inseamna a te ridica deasupra nivelului pietei si a ne indrepta atentia spre decizii, anticipari si intentii”. Aceasta definitie are in vedere integrarea vest-europeana, iar “centrele de decizii” sunt autoritatile si organele diferitelor state nationale.
Pentru economistio ca Viner, Seitovschi, Haberler, integrarea ar consta in simpla punere in contact a economiilor prin inlaturarea tuturor barierelor care vor sta in calea schimburilor. Aceasta integrare nu ar fi nimic altceva decat crearea unei vaste piete libere, formata prin unirea a doua sau mai multe economii. In acest caz dupa Andre Marshall nu se poate vorbi de o integrare ci de o juxtapunere de economii care pastreaza fiecare caracterele sale proprii si care devine mai mult sau mai putin independenta, fiecare suferind repercursiuni care survin la vecini.
Adevarata integrare dupa Andre Marshall este aceea conceputa in sensul structural sau voluntarist al cuvantului. “Ea reralizeaza combinarea diverselor elemente ale unui ansamblu economic in asa fel ca acesta se prezinta ca un spatiu de solidaritate”.
Francois Perroux defineste conceptul de integrare pe baza integrarii vest-europene. “Actul integrarii uneste elementele pentru a forma un tot sau mareste coeziunea unui tot deja existent. A integra Europa va fi, presupunand ca elementele Europei sunt natiunile, a aduna acestea intr-un tot care merita prin coeziunea sa, de a fi numit european sau marirea coeziunii unui tot deja existent care va fi legitim de a fi numit Europa”.
In domeniul economic integrarea isi propune dupa Perroux de a inlocui echilibrele nationale stabilite in cadrul fiecarei natiuni europene, intre fiecare natiunea europeana si celelalte natiuni din Europa si din afara ei, printr-un nou echilibru al unui ansamblu format de catre natiunile europene, considerat mai favorabil pentru acest ansamblu si socotit ca stabil in profitul sau.
Andre Marchall plecand de la definitia data integrarii vest-europene pe baza de solidaritate consxidera ca aceasta este de 4 feluri si anume:
1) Economica, care poate rezulta, abstractie facand de coordonarea politicilor nationale sau de aplicarea unei politici comune, din multiplele si complexele legaturi economice tesute pe deasupra frontierelor intre producatorii natiunilor membre: industriasi, bancheri, comercianti.
2) Sociala, adica se realizeraza ceea ce Myrdal numeste “egalitatea sanselor” care implica, contrar integrarii economice, interventia puterilor publice nationale si europene. Daca integrarea economica poate fi de natura privata, integrasrea sociala nu se concepe altfel decat institutionala.
3) Politica, cand in cadrul Europei Occidentale va fi realizata unitatea de conducere, iar conditiile de creare si functionare a unei autoritati supranationale fiind reunite, ansamblul integrat va fi structurat cum este fiecare natiune.

4) Teritoriala, care este adevarata integrare intrucat este in acelasi timp economica, sociala si politica.

…………
………..
………..
……….

4. Impactul UEM asupra globalizarii pietelor de capital

Directiva Liberalizarii Capitalului adoptata in iunie 1988 este documentul care reglementeaza pentru Comunitatea Economica europeana liberalizarea completa a miscarilor de capital.
Tratatul Uniunii Europene convenit intre tarile membre interzice orice restrictie privind miscarea capitalului si platile intre statele membre si asigura in principiu trainicie integrarii europene.
Armonizarea deplina a pietei capitalurilor mai este franata de caracteristicile nationale ale pietelor monetare decurgand mai ales din nivelul inflatiei.
Expansiunea comertului mondial secondata de fluxurile de capital, progresul fara precedent al stiintei si tehnicii, tranzitia sistemului economic comunist la economia de piata au generat accelerarea procesului de integrare regionala si mondiala, ceea ce se traduce practic prin oportunitati sporite de afaceri pentru banci, firme si investitori.
O scurta trecere in revista a acestor evenimente se refera la expansiunea pietei eurodevizelor, formarea si intarirea Uniunii Europene, cresterea importantei firmelor multinationale, la care se adauga crize financiare, socuri petroliere, criza datoriei externe, prabusirea comunismului in Rusia si Europa de Est.
In pragul mileniului III, mondializarea a devenit o stare de fapt. In aceste conditii guvernele, institutiile financiare internationale, oamenii de afaceri vor trebui sa faca fata unor sfidari si provocari, asa numitele „noi reguli ale jocului”.
Globalizarea comporta in acelasi timp o serie de aspecte pozitive, novatoare si dinamice, dar si o multitudine de aspecte negative, perturbatoare si marginalizante.
Din punct de vedere al efectelor pozitive relatiile dintre state si indivizi sunt mai adanci ca niciodata. Exporturile mondiale cifrate in prezent, la nivelul anului 2000, la 7000 de miliarde de dolari, reprezinta 21% din PIB, fata de 17 % in 1970.
Investitiile directe in strainatate atingeau 400 de miliarde de dolari in 1997 adica de 7 ori mai mult fata de nivelul anilor ”70. acest proces de integrare mondiala este rezultanta schimbarilor de optica in politica: promovarea eficientei economice prin:
1. liberalizarea pietelor nationale
2. dezangajarea statului in privinta multor activitati economice
Desi la originea procesului stau inovatiile recente in tehnologia comunicatiilor, integrarea este in continuare partiala: frontierele raman inchise mai ales in calea fortei de munca slab calificate.
Totusi aceste tendinte mascheaza o serie de divergente: mari progrese dar si uriase ramaneri in urma, carente si inegalitati intre tari si regiuni, saracia fiind azi prezenta peste tot. In tarile industrializate saracia este mascata prin statistici si totusi o persoana din opt este afectata fie de somajul de lunga durata sau de o speranta de viata sub 60 de ani, fie de un venit sub pragul de saracie national si un nivel de pregatire sumar care nu permite depasirea situatiei.
In unele tari indicatorul saraciei umane prezinta mari disparitati pe regiuni ca de exemplu in cazul Indiei unde nivelul saraciei este de doua ori mai mare in statul Bihar fata de regiunea Kerala. In acelasi timp inegalitatile dintre barbati si femei sunt in continuare frapante. In multe tari dezvoltate femeile sunt excluse aproape total din viata politica. Femeile ocupa peste 30% din locurile in parlament doar in cinci tari din lume, in alte 31 de tari prezentele parlamentare feminine fiind sub 3%.
In cazul prabusirii pietelor de capital sau cele ale criminalitatii, transmiterii sida sau efectului de sera, riscul de propagare a dereglarilor este imens. Pericolele planetare sunt in crestere depasind capacitatile nationale si internationale de interventie sau raspuns.
Principala caracteristica a mediului economic o constituie alternanta fazelor de expansiune cu cele de recesiune si volatilitatea financiara.
Criza financiara din Asia de Est a destabilizat viata a milioane de oameni, a redus perspectivele de crestere in regiune dar si in restul lumii. Analiza crizei asiatice permite degajarea unor concluzii importante in privinta pietei de capital. a) In primul rand instabilitatea reprezinta caracteristica pietelor financiare globalizate. Un element cheie al declansarii crizei din Asia l-a constituit injectarea masiva si instantanee a capitalurilor pe termen scurt urmata de o retragere la fel de brutala. b) A doua concluzie importanta ce se degaja de pe urma crizei o reprezinta prudenta sporita cu care guvernele trebuie sa deschida accesul capitalurilor pe termen scurt, foarte speculative, mai ales atunci cand institutiile de reglementare a pietelor financiare sunt incipiente.

Cum va evolua in secolul urmator nodul de divergente in care traim? Va invinge oare globalizarea cu intentiile ei bune de echilibru intr-un regat dominat de inteligenta sau spiritul faustian si terorismul? Ramane de vazut care va fi raspunsul la aceste intrebari.
Cine va profita cel mai mult de pe urma schimbarii? In nici un caz oficiile europene de schimb. Vor profita din plin sectorul informaticii si firmele de consultanta si contabilitate, de pe urma cererii de adaptare a sistemelor informatizate. In final economia in ansamblu va profita ca urmare a integrarii si stabilitatii monedei, acesta fiind scopul fundamental al proiectului. O serie de mari firme cum sunt Philips sau Siemens, au pregatit din timp transformarea evidentelor contabile in euro, ceea ce a antrenat si firmele mici sa faca acelasi lucru
Pietele de capital s-au pregatit la randul lor. Obligatiunile de stat emise dupa 1999 vor fi in euro, iar cele aflate in circulatie au fost convertite. In privinta viitorului centrelor financiare parerile sunt deocamdata impartite si deocamdata nu se pot face estimari certe. Daca Marea Britanie va intra in UEM, Londra va fi in masura sa domine piata de capital. Centrele financiare mai mici ca de exemplu Bruxelles sau Milano isi vor restrange activitatea. In caz contrar exista riscul ca piata offshore din Marea Britanie sa deturneze in profitul sau o parte din volumul activitatilor financiare generate de zona euro. Concurenta intre centre si institutii financiare se va accentua iar rezultatul il va constitui producerea de aliante pe pietele continentale.
Londra dispune de un avans asupra concurentei in materie de liberalizare financiara care ii permite sa profite de pe urma tendintei naturale de concentrare care se constata in industria finantelor. Facand uz de clauza „opting out” Marea Britanie se sustrage deocamdata politicii monetare riguroase si disciplinei impuse de BCE, Londra pastrandu-si in continuare statutul de centru offshore. In acelasi timp avantajul Londrei se reduce, tot mai mult, in favoarea Parisului care ofera garantii superioare de securitate pentru tranzactii.
In ceea ce priveste produsele derivate, moneda unica va determina o uniformizare a contractelor la termen. In acelasi timp, cotarea valorilor mobiliare in euro va permite o mai buna comparatie si va crea noi posibilitati de arbitraj.
Posibilele eficientizari si succese inregistrate in sectorul financiar depind, in final, de abilitatea cu care UEM va realiza integrarea financiara completa a tarilor membre, va crea un sistem cat mai uniform de practici pe pietele de capital si va atinge o transparenta cat mai completa in sistemul de cotare si evaluare.
Dezbaterea contemporana referitoare la intindere si eficienta politicii monetare, care dublata de o alta controversa, la fel de sustinuta, cu privire la statutul institutiei sa duca aceasta politica. Trebuie, oare, ca aceasta institutie sa fie o emanatie a puterii politice legitime, in care caz se pot vorbi de politizarea autoritatilor monetare sau poate fie vorba de o institutie relativ independenta de guvern, cum sunt in principiu Bundesbank sau FED?
Un studiu efectuat asupra gradului de independenta a valorilor monetare din opt tari din Europa si SUA, reflecta diferente de la un stat la altul si anume:

Tara: Gradul de independenta:
Germania 0,66
Franta 0,28
Regatul Unit 0,31
Spania 0,21
Grecia 0,51
Elvetia 0,68
Suedia 0,27
SUA 0,51

Concluzia care rezulta din studiul de mai sus este aceea ca o stransa cooperare cu guvernul este recomandabila; aceasta functionand in toate tarile fara exceptie.
Eficienta si intinderea politicii monetare si cea referitoare la statutul bancii centrale sunt indisociabile.
Impactul constrangerilor externe nu trebuie absolutizat: nici o tara nu se poate abandona totalmente valului de ajustari, care actioneaza in mod continuu. Rezulta, deci, ca un anumit grad de independenta trebuie avut in vedere si pastrat in permanenta, ceea ce nu inseamna izolare fata de procesul de internationalizare. Independenta economica reprezinta astazi acea marja de manevra si de securitate, care sa ne permita sa ne retragem din joc atunci cand “cartile devin proaste” si totodata, inseamna pastrarea unei autonomii de decizie. Independenta tine astfel de interesul national si de calitatea celui mai pretios capital, uman. O tara care nu face eforturi in acest sens , in materie de alimentatie, sanatate, educatie, confort, civilizatie si in general, tot ce tine astazi de calitatea vietii, risca sa dispara, mai devreme sau mai tarziu, din peisajul geopolitic. Astazi, cand stim prea bine cate forte se dezlantuie, cate inegalitati ne coplesesc, este evident ca acest deziderat nu este simplu.

Doua politici externe sunt astazi esentialmente necesare:

§ politica de competitivitate
§ politica de cooperare

Politica de competitivitate este cheia de bolta a marjei de manevra. Daca nu reusim sa asiguram un nivel de competitivitate satisfacator, ne asteapta postura dependenta, de colonie sau satelit.
Cu toate ca s-a spus, la inceput, ca monedele odata lasate sa floteze liber, vor rezolva toate problemele si ca adaptarile se vor face de la sine, s-a ajuns, curand dupa aceea, la flotarea controlata prin bancile centrale, dar, nici acest lucru nu a fost eficient. S-a trecut, apoi, la coordonarea politicilor monetare si in prezent a politicilor economice, in cadrul UE si grupului G7.

5. Debutul EURO -; intre reusita si scepticism

“Ziua E”, adica ziua euro, 1 ianuarie 2002. Este momentul in care peste 300 de milioane de locuitori din Europa au inceput sa aiba un lucru in comun: aceeasi moneda de schimb.
Conversia este a doua parte a unui lung proces, gandit in doua etape. Primul pas, introducerea electronica a euro, a fost facut in ianuarie 1999, atunci cand importurile si exporturile in si din zona UE au fost calculate in moneda unica. Dupa 1 ianuarie 2002, momentul cel mai important a facut ca consumatorii din 15 state europene si turistii care viziteaza aceste tari sa ramana fara francul, marca si lira nationala si au inceput sa plateasca alimentele, biletele de tren sau bunurile de larg consum in bancnotele noi ale monedei unice.
Trecerea la o singura moneda nu a fost doar o simpla problema de logistica monetara. Consecintele imediate sau pe termen lung, bune sau rele, sunt enorme.

Scepticism si neincredere. Aceasta ar putea fi pozitia pe care analistii occidentali o adopta fata de trecerea, dupa 1 ianuarie 2002, la moneda unica.
Ø Scepticism pentru ca aproape 40% dintre cei peste 300 de milioane de cetateni ai statelor membre UE nu realizeaza ca in acest an nu vor mai avea in buzunar propriile monede nationale. Acelasi lucru poate fi spus si despre intreprinderile mici si mijlocii. Managerii acestor companii nu s-au straduit prea tare sa inteleaga fenomenul trecerii la moneda unica. Pentru ei momentul critic a aparut atunci cand a trebuit sa inceapa sa plateasca salariile in euro.
Ø Neincrederea vine din previziunile sumbre privind cresterea economica si inflatia in cele 15 state membre. Cu 5 luni inainte de “Ziua E”, era tot mai clar ca Europa are probleme. Daca la inceputul anului 2001. BCE prognoza o inflatie de 2%, in luna mai 2001 indicele preturilor de consum a urcat pana la 3,4% pe an.
Pe de alta parte se pune problema haosului comercial prin care pot trece tarile din uniunea monetara. Analistii sunt de parere ca turistii straini vor avea cel mai mult de pierdut din afacere, adica vor trebui sa scoata mai multi bani din buzunar pentru a cumpara bauturi sau alimente. Si asta in conditiile in care, chiar daca milioane de produse si servicii urmeaza sa fie recalculate in euro. Deja asociatiile nationale de protectie a consumatorilor se plang ca exista o crestere a preturilor mai mare decat rata prognozata a inflatiei. Comerciantii, care au promis ca nu vor adopta o strategie psihologica de crestere a preturilor, au trecut deja la majorari de genul 4,99 euro, chiar daca valoarea reala in urma conversiei era de 4,50 euro. Pentru castigarea increderii in moneda unica, important este sa nu se produca sincope dupa trecerea de la monedele nationale la euro: sa nu se produca intarzieri ale platilor, sa nu existe crize temporare de moneda.
Desigur, se pot formula o serie de scenarii posibile, plecand de la reglementarile existente si de la increderea ce se acorda monedei unice.
Unificarea europeana este mai mult decat o alianta sau o asociere in virtutea integrarii sub tutela unor instante supranationale. Ea nu este posibila decat prin autolimitarea miscarii orgolioase a entitatilor nationale si delegarea constienta a unor competente ce reveneau instantelor nationale.