n7v14vi
Notiunea contractului de antrepriza si delimitarea lui fata de alte contracte
1. Notiune. In baza contractului de antrepriza, una dintre parti, numita antreprenor, se obliga sa execute pe riscul sau si in mod independent o anumita lucrare pentru cealalta parte, numita client in schimbul unui pret.
Intrucat Codul civil defineste antrepriza prin referire la un "pret determinat" (art.1413), in cazul lucrarilor de mare amploare, contractul este nul daca pretul nu este determinat sau cel putin determinabil in momentul incheierii contractului, instanta neavand dreptul sa stabileasca pretul, asa cum nu este competenta nici sa modifice pretul convenit de parti. In schimb, in cazul lucrarilor de mai mica importanta, se admite ca determinarea pretului nu conditioneaza incheierea contractului, prezumandu-se acceptarea de catre client a pretului practicat de antreprenor, in caz de exagerare hotarand instanta. Aceasta spre deosebire de contractul de vanzare-cumparare, care este lovit de nulitate in lipsa pretului determinat sau determinabil in momentul incheierii contractului .
In toate cazurile insa, pretul (stabilit intr-o suma de bani sau o alta prestatie), este un element esential al antreprizei. In lipsa lui (serviciu gratuit), contractul nu mai este de antrepriza, ci un act dezinteresat (contract cu titlu gratuit), dar nu liberalitate, nefiindu-i aplicabile regulile speciale pentru aceasta din urma categorie de acte juridice (reductiune, raport, revocare si alte reguli caracteristice numai liberalitatilor).
Antrepriza prezinta o importanta practica deosebita, intrucat pe baza acestui contract se executa lucrari de mare valoare si importanta (construire de cladiri, lucrari de instalatii si reparatii la constructii etc.) si, mai frecvent, asa-numitele prestari servicii (confectionarea sau repararea obiectelor de uz personal ori de uz casnic etc.) . Regulile referitoare la antrepriza se aplica - in lipsa unor reglementari speciale sau in completarea lor - si lucrarilor (activitatilor) intelectuale, de exemplu, meditatii, consultatii profesionale, inclusiv juridice (date de notari publici, avocati -art.8-9 din Legea nr.36/1995 si art.3 din Legea nr.51/1995 - mai putin reprezentarea judiciara, care este o varianta de mandat).

2. Deosebiri fata de alte contracte. Datorita faptului ca antrepriza se aseamana cu anumite contracte, este necesar sa o deosebim de aceste contracte (de munca, locatiune, vanzare, mandat si depozit), intrucat regulile aplicabile sunt diferite (de exemplu, obligatia de garantie pentru vicii, raspunderea in caz de neexecutare, suportarea riscurilor etc.). a) In baza contractului de munca, salariul se plateste dupa cantitatea si calitatea muncii depuse. In cazul antreprizei, se plateste numai rezultatul muncii antreprenorului, predat clientului.
Salariatul isi executa obligatiile de serviciu fiind in dependenta -subordonare juridica - totala fata de patron si obligat sa respecte regulile stabilite de acesta (regulament de ordine interioara, program de lucru etc.). Stabilindu-se un raport de prepusenie, comitentul raspunde fata de terti pentru faptele persoanei incadrate in munca (prepus), conform art.1000 alin.3 C.civ. In schimb, antreprenorul (care - spre deosebire de salariat - poate fi si comerciant) se bucura de independenta juridica cat priveste modul de executare a lucrarii in conformitate cu comanda primi-ta de la client (proiecte, planuri, masuri sau alte directive). In virtutea acestei independente, el este liber sa incredinteze executarea efectiva (materiala) a lucrarii - sub indrumarea sa nemijlocita, personala - unor lucratori, inclusiv subantreprenori. El organizeaza munca dupa aprecierea sa si, spre deosebire de contractul de munca, o efectueaza pe propriul sau risc. Intrucat antreprenorul pastreaza toata independenta in executarea lucrarii si intre partile contractante nu se creeaza raport de subordonare (prepusenie), clientul nu raspunde de pagubele cauzate de antreprenor sau lucratorii sai tertilor si, bineinteles, nici de pagubele pe care le-ar putea suferi antreprenorul sau lucratorii din cauza accidentelor survenite in cursul executarii lucrarii . b) Antrepriza se deosebeste si de locatiune (loctio rei) prin faptul ca pretul locatiunii este determinat in raport cu durata folosintei, iar contractul de antrepriza nu serveste drept temei pentru folosinta unui lucru. Antrepriza nu este o varianta a locatiunii (cum apare in C.civ. - art.1410 si urm.), ci un contract independent. c) Cand antreprenorul se obliga a procura pe langa munca sa si materialul necesar pentru confectionarea lucrului care face obiectul contractului (art.1478 C.civ.) pretul stabilit cuprinzand si contravaloarea materialului, operatiunea juridica se aseamana cu vanzarea unui lucru viitor, de confectionat. In acest caz, contractul va fi calificat antrepriza, daca din intentia partilor rezulta ca procurarea materialului de catre antreprenor nu constituie decat o clauza accesorie a contractului, al carui obiect principal este realizarea lucrarii, privita ca rezultat . Daca, din contra, materialul procurat de antreprenor este elementul esential al contractului, depasind in mod vadit valoarea muncii, operatia juridica trebuie calificata vanzare a unui lucru viitor.
In toate cazurile insa, aprecierea trebuie sa fie facuta cu multa atentie, nu prin compararea pur aritmetica a valorii celor doua prestatii. Astfel, de exemplu, in cazul reparatiilor facute la autovehicule, valoarea pieselor care se inlocuiesc nu trebuie sa fie adaugata la valoarea materialelor folosite. Iar daca materialele necesare executarii lucrarii sunt procurate de client sau daca este vorba de executarea unor lucrari de constructii pe terenul clientului (chiar cu materialele antreprenorului), contractul este, in toate cazurile, de antrepriza. d) Antrepriza se deosebeste si de mandat, intrucat mandatul are ca obiect principal incheierea de catre mandatar de acte juridice (cu terte persoane) pe seama mandantului pe care, de regula, il reprezinta, iar antrepriza are ca obiect o lucrare (prestatii materiale sau intelectuale) efectuate de antreprenor pentru client, antreprenorul neavand putere de reprezentare. Din aceasta cauza contractele incheiate de antreprenor cu tertii, in afara cazurilor prevazute de lege, nu produc efecte fata de client. Pentru ca antreprenorul sa-l reprezinte pe client (de exemplu, in vederea obtinerii autorizatiei de constructii), el trebuie sa primeasca imputernicirea corespunzatoare din partea clientului, in baza unui contract de mandat separat. e) In sfarsit, daca materialele in vederea executarii lucrarii sunt procurate de client sau lucrarea se executa asupra unui lucru corporal predat antreprenorului, operatia juridica se aseamana si cu depozitul, mai ales ca, uneori, si depozitarul efectueaza anumite lucrari in vederea conservarii lucrului depozitat. In aceste cazuri, fara a descompune operatiunea juridica dintre parti in doua contracte distincte, calificarea operatiei trebuie sa se faca dupa cum efectuarea lucrarii sau pastrarea lucrului formeaza continutul principal al contractului. De altfel, raspunderea pentru pastrarea lucrului se angajeaza dupa aceleasi reguli in ambele cazuri.
Caracterele juridice si conditiile de validitate ale contractului de antrepriza
A. Caractere juridice
Antrepriza este un contract sinalagmatic (bilateral) cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesiva si consensual . Legea nu cere nici o forma speciala pentru validitatea lui. Antrepriza este un contract consensual (iar nu real), chiar daca lucrarea se executa asupra unui bun al clientului (reparatii, transformari etc.), deoarece predarea bunului in vederea executarii lucrarii poate avea loc si dupa incheierea contractului. Cat priveste proba contractului, se aplica regulile de drept comun.
In principiu, antrepriza este un contract incheiat intuitu personae. Acest caracter vizeaza insa numai organizarea si conducerea lucrarii de catre antreprenor. Antreprenorul va fi obligat sa execute personal lucrarea numai daca exista clauza contractuala in acest sens sau rezulta din imprejurari (de exemplu, tabloul comandat unui pictor renumit, interventia chirurgicala contractata cu un medic etc.).
Cat priveste proprietatea, daca materialele sunt procurate de antreprenor, el ramane proprietarul lor si al lucrarii pana la terminarea ei, dupa care clientul poate obtine predarea silita, devenind proprietar. Daca materialele sunt procurate de client, el pastreaza proprietatea lor (si a lucrarii) si in cursul executarii, creditorii antreprenorului neavand asupra lor drept de gaj general.
B. Conditii de validitate
Capacitatea partilor contractante. Clientul trebuie sa aiba, respectiv sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru incheierea fie a actelor de administrare, fie a actelor de dispozitie, dupa cum contractul reprezinta un act de administrare a patrimoniului (de exemplu, reparatii curente la un imobil) sau un act de dispozitie (de exemplu, construirea unei case).
In schimb, antreprenorul trebuie sa aiba, in toate cazurile, capacitate deplina de exercitiu. Intrucat antrepriza este un contract civil, iar nu de munca, nu pot fi aplicate dispozitiile privitoare la capacitatea minorului de a incheia un contract de munca (art.10 din Decretul nr.31/1954).
Reguli generale cu privire la contractul de antrepriza
A. Problema riscurilor
1. Riscul lucrului. In materia contractului de antrepriza, potrivit regulilor generale, riscul pieirii fortuite a lucrului (materialelor) este suportat de proprietar (res perit domino).
In acest sens, art.1479 C.civ. prevede: "Cand lucratorul da materia, daca lucrul piere, fie in orice chip, inainte insa de a se fi tradat, dauna ramane in sarcina sa...". Aceasta dispozitie se explica prin faptul ca, dupa cum am vazut, antreprenorul ramane proprietarul materialelor pana la predarea lucrarii clientului si suporta pagubele rezultate din pieirea lor, in calitate de proprietar.
Daca materialele au fost procurate de client, in calitate de proprietar, el suporta riscul pieirii lor. Deoarece insa materialele se gasesc in detentiunea antreprenorului, care este obligat sa ia toate masurile necesare pentru pastrarea lor in bune conditii, el va fi tinut sa faca dovada ca pieirea s-a produs fara culpa din partea sa" (art.1480 C.civ.).
2. Riscul contractului este suportat, in toate cazurile, de antreprenor, deoarece s-a obligat pe riscul sau (art.1479 si 1481 C.civ.) si este debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori). Prin urmare, daca executarea contractului (predarea lucrarii executate) devine imposibila datorita cazului fortuit sau fortei majore, antreprenorul nu are dreptul la plata pretului (remuneratiei), caci nu a predat clientului rezultatul muncii sale. Clientul va fi obligat sa plateasca pretul numai daca a fost pus in intarziere in ceea ce priveste obligatia de a verifica (receptiona) si de a lua in primire lucrarea executata. Art.1481 C.civ. mai precizeaza ca daca lucrul a pierit din cauza unui viciu al materialelor procurate de client, antreprenorul are dreptul sa pretinda plata pretului. In acest caz, de fapt, nu mai este vorba de riscuri (caci pieirea nu se produce dintr-un caz fortuit sau de forta majora), ci de suportarea pagubei rezultate din procurarea de catre client a unor materiale necorespunzatoare.
Daca lucrarea executata, in parte sau total, a pierit fortuit, dar executarea ulterioara (de exemplu, reconstructia) n-a devenit prin aceasta imposibila, antreprenorul suporta riscul contractului in sensul ca, desi a executat lucrarea (sau o parte din lucrare) de doua ori, clientul va fi obligat sa plateasca pretul numai o singura data (cu exceptia celor doua cazuri mentionate: punerea in intarziere a clientului si viciile materialelor).
B. Receptia lucrarii
1. Reguli generale. Clientul este obligat sa receptioneze si sa ia in primire lucrarea dupa terminarea ei integrala. In cazul unui lucru ce se masoara sau care are mai multe bucati, receptia se poate face si pe parti, iar partile platite de client se prezuma ca au fost verificate, receptionate (art.l482C.civ.).
Daca clientul nu-si executa obligatia de a receptiona si de a lua in primire lucrarea executata, se va putea angaja raspunderea lui potrivit dreptului comun (daune-interese pentru cheltuieli de depozitare, conservare etc.), iar instanta va putea constata executarea lucrarii potrivit clauzelor contractuale, cu toate consecintele ce decurg din executare (de exemplu, posibilitatea de a cere plata pretului, suportarea riscurilor de catre client etc.).
Daca parlile nu s-au inteles altfel, clientul este obligat sa plateasca pretul stabilit o data cu receptionarea si luarea in primire a lucrarii. In cazul lucrarilor mai insemnate, daca in contract s-a prevazut plata pretului pe masura executarii lucrarii, clientul poate invoca exceptio non adimpleti contractus daca antreprenorul nu-si executa obligatiile potrivit clauzelor contractuale. lar daca lucrarea este terminata clientul poate cere instantei constatarea executarii ei si predarea silita, in calitate de proprietar. 8 3.
Raspunderea antreprenorului
2. Raspunderea pentru neexecutare. In caz de neexecutare culpabila a lucrarii antreprenorul raspunde fata de client potnvit dreptului comun clauza penala, daune-interese, fiind posibila si obligarea antreprenorului la executarea lucrarii sub sanctiunea platii daunelor cominatoru sau executarea in contul debitorului-antreprenor cu autorizatia justitiei etc.).
3. Raspunderea pentru viciile lucrarii. Precizam, in primul rand, ca receptia lucrarii din partea clientului fara obiectii si rezerve - daca nu a fost obtinuta prin frauda (fraus omnia currumpit) - echivaleaza cu descarcarea antreprenorului si decade pe client din dreptul de a invoca ulterior viciile aparente ale lucrarii. Pentru aceste vicu, raspunderea antreprenorului poate fi angajata numai daca, potnvit legii sau contractului el datoreaza garantie, in cadrul termenului stabilit, pentru lucrarea efectuata.
Antreprenorul raspunde insa, in toate cazurile, pentru viciile ascunse ale materialelor procurate de el si ale lucrarii, dupa ce a fost receptionata de catre client si chiar daca lucrarea nu a fost executata de catre el personal (art.1487C.civ.).
Conform art.5 din Decr.nr. 167/1958, dreptul la actiunea privitoare la viciile ascunse ale unei lucrari executate se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. Daca viciile au fost ascunse cu viclenie, se aplica termenul general de prescriptie.
Aceste termene de prescriptie incep sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predare (art.11 alin.1 din Decr.nr.167/1957), acest termen de un an putand fi modificat prin conventia partilor (garantie conventionala).
C. Incetarea contractului.
1. Cazuri particulare. Potrivit Codului civil, contractul de antrepriza inceteaza ("se desfiinteaza") prin moartea meseriasului, arhitectului sau antreprenorului (art.1485). Intrucat contractul se formeaza intuitu personae - aptitudinile antreprenorului avand importanta, chiar daca nu executa personal lucrarea - este firesc ca la moartea sa contractul sa inceteze. Clientul este insa obligat sa plateasca mostenitorilor antreprenorului valoarea lucrarilor executate si a materialelor pregatite, in proportie cu pretul stabilit in contract, in masura in care aceste lucrari si materiale ii sunt folositoare (art.1486 C.civ.). In cazul in care contractul nu ofera elementele necesare, sumele de platit se determina prin experti.
2. Reguli generale. In afara de aceste reguli speciale, cat priveste incetarea contractului, se aplica regulile generale. De exemplu, ca orice contract sinalagmatic, antrepriza poate fi rezolvita la cererea uneia din parti pentru neexecutarea obligatiilor de catre cealalta parte. In caz de imposibilitate fortuita de executare, daca ea este temporara, se suspenda executarea, iar daca este definitiva, obligatia se stinge, fiind aplicabila teoria riscului contractului. Daca obligatia antreprenorului este succesiva (de exemplu, lucrari de intretinere) si nu s-a prevazut un termen, contractul poate fi denuntat unilateral de oricare dintre parti, caci obligatia nu poate fi vesnica.
Reguli speciale privind antrepriza de constructii
1. Notiune. Cel mai cunoscut gen de antrepriza este antrepriza de constructii; construire (reconstituire, consolidare, modificare, extindere etc.) de cladiri (edificii in terminologia C.civ.) si alte imobile (constructii de orice fel, cum ar fi cai de comunicatie, dotari subterane, imprejmuiri etc.), precum si lucrari de instalatii si reparatii la constructii, inclusiv activitatile de proiectare a lucrarilor de constructii. In limbaj curent, prin antreprenor se intelege persoana care se obliga sa execute lucrari de constructii, cu materiale proprii sau cu ale clientului .
2. Autorizatii. In toate cazurile, executarea (si desfiintarea) constructiilor se poate face (incepe)- cu exceptiile prevazute de lege (de exemplu, reparatii si zugraveli fara implicatii asupra structurii de rezistenta sau a aspectului arhitectural) - numai in temeiul si cu respectarea autorizatiei eliberate de delegatia permanenta a consiliului judetean sau de consiliul local al municipiilor, oraselor sau comunelor, dupa caz. Potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, act normativ de baza in materie, autorizatia dc construire pentru lucrarile prevazute la art.3 lit.a)-e) din Legea nr.50/1991 se poate elibera numai pentru proiecte verificate de catre specialisti verificatori de proiecte atestate, altii decat specialistii elaboratori ai proiectelor, fiind exceptate de la verificare proiectele cladirilor pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructii provizorii, in privinta carora se aplica dispozitiile Legii nr. 10/1995 (art.2, 13 si 39).
Pe de alta parte, lucrarile de constructii pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate. In toate cazurile, contractul urmeaza sa fie incheiat in forma scrisa (ceruta ad probationem).
Subantrepriza
Reguli aplicabile. In lipsa de stipulatie contrara in contractul de antrepriza de constructii, antreprenorul are dreptul sa incredinteze executarea unor parti din lucrare unor subantreprenori, incheind in acest sens, cu fiecare dintre ei (instalator, parchetar, electrician etc.), un contract de subantrepriza.
In raporturile dintre antreprenor si subantreprenor, se aplica regulile prevazute pentru antrepriza (art. 1489-1490 C.civ.), subantreprenorul avand - in cadrul acestor raporturi - rolul de antreprenor.
Deoarece subantreprenorii contracteaza numai cu antreprenorul, clientul nu are nici o actiune contractuala impotriva lor. In schimb, antreprenorul raspunde contractual fata de client pentru toate lucrarile executate de subantreprenori, la fel cum raspunde si de lucrarile oricarei alte persoane pe care a folosit-o (art.1487 C.civ.).
Precizam ca, intrucat subantreprenorii nu au calitatea de prepusi, antreprenorul nu raspunde in calitate de comitent (in baza art.1000 alin.3 C.civ ) pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii tertilor (inclusiv clientului), tot asa cum nici clientul nu raspunde pentru faptele antreprenorului sau subantreprenorului (ori antreprenorului de specialitate), fata detertii pagubiti.
In sfarsit, subliniem ca pozitia juridica a subantreprenorului nu trebuie sa fie confundata cu aceea a antreprenorului de specialitate, care contracteaza anumite lucrari de specialitate direct cu clientul si raspunde singur, in calitate de antreprenor, fata de acesta pentru lucrarile (partea din lucrari) care formeaza obiectul contractului.
Tot astfel, daca mai multi antreprenori - coantreprenori - se obliga sa execute o lucrare de ansamblu (complexa), contractand direct cu clientul, ei nu vor avea calitatea de subantreprenori, chiar daca unul dintre ei are rolul de coordonator si ii reprezinta pe ceilalti in raporturile cu clientul in cursul executarii lucrarii. Fiind antreprenori, fiecare va raspunde pentru partea de lucrare executata si are dreptul la partea corespunzatoare din pret, deoarece obligatia civila cu pluralitate de parti este conjuncta (divizibila), daca in contract nu s-a prevazut solidaritatea (iar obligatia codebitorilor nu este comerciala - art.42 C.com.) sau indivizibilitatea si nici nu rezulla din natura prestatiei care formeaza obiectul contractului (indivizibilitate naturala).
Actiunea directa a lucratorilor
Notiune. Efecte. Pentru ocrotirea lucratorilor (zidari, lemnari si alti lucratori) intrebuintati la cladirea unui edificiu sau alta lucrare data in antrepriza, Codul civil prevede ca ei pot reclama plata creantelor lor de la client, dar numai in masura in care acesta s-ar gasi dator catre antreprenor in momentul cererii (art.1488).
Lucratorii au deci o actiune directa contra clientului, cu toate ca raport juridic direct nu exista intre ei (este deci o dispozitie derogatorie de la principiul relativitatii efectelor contractelor). in lipsa acestei dispozitii, lucratorii ar trebui sa-l actioneze pe client in calitate de creditori ai antreprenorului, adica pe calea actiunii subrogatorii (oblice). Aceasta actiune are insa neajunsul de a-i pune pe reclamanti in concurs cu ceilalti creditori ai antreprenorului (de exemplu, furnizorii de materiale) ceea ce inseamna ca si ei ar trebui sa suporte consecintele insolvabilitatii ori falimentului (lichidarii judiciare in terminologia Legii nr.64/1995) antreprenorului, proportional cu valoarea creantelor.
Fiind o actiune directa, starea de insolvabilitate sau falimentul antreprenorului nu se va rasfrange asupra creantelor lucratorilor. Ei il actioneaza direct pe client si, prin urmare, n-au a suporta concursul celorlalti creditori ai antreprenorului (daca acestia n-au facut o poprire asupra sumelor datorate de client in mainile acestuia, inainte de intentarea actiunii directe).
Aceasta masura de ocrotire se adauga privilegiului imobiliar de care se bucura lucratorii, precum si antreprenorii de constructii, pentru garantarea creantelor neonorate de client (art. 1737 si 1742 C.civ.).
Raspunderea antreprenorului pentru calitatea constructiei
1. Continutul si termenul raspunderii. Codul civil prevede o singura regula speciala de raspundere pentru calitatea constructiei: antreprenorul (arhitectul) de cladiri sau alte lucrari insemnate raspunde daca constructia se darama in tot ori in parte sau ameninta invederat daramarea (cu care se asimileaza viciul care face imposibila folosirea potrivit destinatiei) din cauza unui viciu de constructie sau al terenului intr-un termen de 10 ani din ziua terminarii (receptiei) lucrarii (art.1483).
Decretul nr. 167/1958 a stabilit un termen de 3 ani de la predare pentru descoperirea viciilor unei constructii (art.11 alin.2), deci a statornicit raspunderea antreprenorului pentru orice vicii ascunse, fara a modifica raspunderea pentru daramarea in baza art.1483 C.civ.
In sfarsit, prin art.29 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii s-a prevazut raspunderea antreprenorului pentru viciile ascunse ale constructiei ivite in termen de 10 ani de la receptia lucrari, iar pentru viciile structurii de rezistenta rezultate din nerespectarea normelor de proiectare si executie in vigoare la data realizarii ei raspunderea "pe toata durata de existenta a constructiei" (ceea ce inseamna, de regula, cateva secole).
Dupa cum rezulta din aceasta reglementare speciala, termenul de 3 ani prevazut de Decretul nr.167/1958 (art.11 alin.2) pentru viciile ascunse ale constructiei si termenul de 10 ani prevazut de C.civ. (art.1483) pentru ipoteza daramarii, au fost inlocuite cu termenul de 10 ani pentru orice vicii ascunse, respectiv cu durata de existenta pentru viciile care afecteaza structura de rezistenta a constructiei de orice categorie (si instalatiilor aferente acestora) - indiferent de forma de proprietate sau destinatie -, fiind exceptate insa cladirile pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructiile provizorii (art.2alin.2 din Legea nr. 10/1995). Pentru aceste constructii, exceptate de la prevederile Legii nr. 10/1995, raspunderea antreprenorului urmeaza sa fie angajata potrivit dreptului comun (C.civ. si Decretul nr. 167/1958).
In privinta viciilor aparente ale lucrarii, care in materie de antrepriza -ca de altfel si in materie de vanzare - nu pot fi reclamate dupa receptie (predare-primire), se angajeaza raspunderea antreprenorului numai daca s-a stabilit un termen de garantie. In acest sens, Legea nr. 10/1995 prevede obligatia executantului lucrarilor de constructii "de a remedia, pe propria cheltuiala, a defectelor de calitate, aparute din vina sa... in perioada de garantie stabilita potrivit legii"(art.23 lit.k), fara a distinge dupa cum viciile sunt aparente sau ascunse.
2. Domeniu de aplicare. Reglementarea speciala privind raspunderea antreprenorului (arhitectului) vizeaza numai raporturile lui cu clientul si cu succesorii lui in drepturi (de exemplu, cumparatorul constructiei). Fata de terti (inclusiv locatarul constructiei), pentru care contractul de antrepriza este o res inter alios acta, raspunderea antreprenorului pentru pagubele cauzate (de exemplu, prin ruinarea cladirii) poate fi angajata numai delictual (art.998-999 C.civ.). In schimb, tertii pot alege pe calea actiunii impotriva proprietarului (clientului sau succesorilor lui) pe teren delictual (de exemplu, art.1002 C.civ.) sau contractual (de exemplu, locatarul), dupa caz. Daca actiunea a fost indreptata impotriva clientului, el va avea actiune in regres impotriva antreprenorului, in masura in care acesta este responsabil pentru viciile lucrarii care au determinat cauzarea prejudiciului.
3. Clauze contractuale de modificare a raspunderii pentru calitatea constructiei. Avand in vedere faptul ca prin instituirea unei raspunderi agravate a antreprenorului de constructii sunt aparate nu numai interesele clientului, ci si interese generale, publice, clauzele contractuale de limitare sau de inlaturare a acestei raspunderi nu pot fi admise. In orice caz, ele nu ar putea fi admise in privinta viciilor care pot determina daramarea sau amenintarea de daramare a constructiei (rezistenta).
Sunt permise, in schimb, clauze de agravare a raspunderii antreprenorului pentru vicii.
4. Termenul de prescriptie. Dreptul la actiunea privitoare la viciile ascunse, inclusiv viciile structurii de rezistenta, se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, iar daca viciile au fost ascunse cu viclenie prin implinirea termenului general de prescriptie (art.5 din Decretul nr.167/ 1958), in ambele cazuri termenul prescriptiei incepand sa curga de la data descoperirii viciilor in cadrul termenelor aratate.
5. Raspunderea arhitectului. Raspunderea pentru vicii poate sa revina nu numai antreprenorului care executa lucrarea, dar si arhitectului (proiectantului). Problema impartirii raspunderii intre antreprenor si arhitect se rezolva in functie de clauzele din contract. Daca arhitectul n-a facut decat planurile constructiei, fara a se ocupa de executarea lucrarii, el va raspunde numai daca se va dovedi ca viciul constructiei provine dintr-un viciu al planului (proiectului), iar antreprenorul va raspunde pentru viciile de executie. Daca arhitectul a luat parte si la ridicarea constructiei sau viciile sunt determinate si de viciile proiectului, el va raspunde alaturi de antreprenor.
In acest din urma caz, daca daunele sunt suportate de unul dintre ei, solvens-ul va avea actiune in regres impotriva celuilalt, proportional cu gravitatea culpelor; in caz de egalitate, pentru jumatate. Aceste reguli urmeaza sa fie aplicate, in mod corespunzator, si daca lucrarea a fost executata de doi sau mai multi coantreprenori, (inclusiv antreprenori de specialitate, dar nu subantreprenori) si raspunderea lor nu este divizibila.
6. Sarcina probei. Pentru angajarea raspunderii, clientul trebuie sa dovedeasca numai existenta viciului. In prezenta acestei dovezi, culpa contractuala a antreprenorului (arhitectului) este prezumata, ei fiind obligati sa dovedeasca existenta unei cauze straine exoneratoare de raspundere (art. 1082-1083 C.civ.). Evident, culpa subantreprenorilor nu poate fi invocata drept cauza de exonerare, antreprenorul fiind responsabil contractual fata de client si pentru lucrarile executate in subantrepriza (cu drept de regres in raport de culpa subantreprenorului). Subantreprenorul poate fi actionat de catre client numai delictual, ei nefiind legati prin raporturi contractuale.
Modificarea pretului.
1. Pret forfetar. Antreprenorul sau arhitectul care s-a angajat sa execute o cladire (edificiu), dupa un plan stabilit cu clientul nu poate cere o sporire de pret (nici cu titlu de imbogatire fara justa cauza), pe inotiv ca s-a marit pretul muncii sau al materialelor, nici pe motiv ca a efectuat modificari si adaugiri la planul initial, daca aceste modificari si adaugiri nu au fost aprobate de client in scris si modificarile de pret de asemenea stabilite cu clientul (art.1484 C.civ.) . Intrucat lucrarea a fost contractata pe un pret forfetar, global, antreprenorul, in schimbul unei sume dinainte determinata, este obligat sa execute si sa predea lucrarea in conditiile prevazute in contract, afara numai daca dovedeste acordul scris (nu si inceput de dovada scrisa) al clientului pentru modificarile de plan si acordul lui expres (dovedit potrivit dreptului comun) pentru majorarea pretului .
2. Pret de deviz. Intrucat "pret determinat" (art.1413 alin.5 C.civ.) nu inseamna cerinta unei sume de bani fixe, invariabile, ci si stabilirea criteriilor de determinare ulterioara a pretului, partile se pot obliga si pe baza unui deviz, adica a unei pretuiri provizorii pe articole; aceasta prevedere de cheltuieli se poate modifica dupa pretul materialelor si/sau muncii si mai ales prin adaugirea de lucrari suplimentare. Prin urmare, in aceasta ipoteza, pretul este fixat articol cu articol, iar nu in bloc, fiecare portiune a lucrarii avand pretul ei deosebit. Pretul total al lucrarii va depinde de cantitatea lucrarilor efectiv executate si nu va fi cunoscut si stabilit decat dupa executarea integrala a lucrarii.