Capitalurile unei intreprinderi pot fi capitaluri proprii si imprumutate. Prin insumarea capitalurilor proprii cu datoriile pe termen mediu si lung se obtine capitalul permanent. e1h8hp
1.Capitalurile proprii -; se formeaza din surse sau contributii interne, dar si externe.
Contributiile externe includ aprtul proprietarilor si eventual unele aprturi ale statului,cele ale unor organizatii specializate, iar sursele interne provin in special din capitalul de autofinantare al firmei.
1.1.Contributii externe. a)Contributia proprietarilor
Orice intreprindere individuala sau sub forma de societate nu poate fi infiintata daca nu dispune de un nivel minim de capital propriu. Proprietarii trebuie sa angajeze un minim de aport care sa constituie capitalul social al firmei.
Fiecare asociat in schimbul aportului sau va primi un numar de parti sociale/actiuni care reprezinta dreptul lor asupra capitalului.
Actiunea -; titlu de participare care confera posesorului sau calitatea de asociat/actionar dandu-i dreptul la o parte proportionala din beneficiile nete distribuite. Actionarul primeste un dividend, dupa ce din beneficiile brute s-au efectuat scazaminte pentru plata impozitelor si constituirea rezervelor legale. In caz de lichidare a societatii, actionarul va primi sumele cu care a contribuit la crearea capitalului, insa numai dupa ce au fost achitate datoriile catre ceilalti creditori. Detinatorul unei actiuni care doreste sa-si recapete fondurile imobilizate nu poate sa ceara intreprinderii contravaloarea lor, dar le poate negocia pe pietele de actiuni.
Schimburile care au loc pe piata se fac in functie de cererea si oferta de actiuni potrivit unor estimari subiective ale pietei asupra valorii intreprinderii.Cursul actiunilor poate fluctua peste sau sub valoarea nominala,in functie de rezultatul economicio-financiar al firmei,rezultatele care sunt obtinute din bilanturile si conturile de profit si pierdere care trebuie sa fie publicate.
Actiunile nu aduc in principiu venituri certe. In unele tari occidentale actiunile pot fi de doua feluri : comune si preferentiale.
Actiunile comune reprezinta o asociere deplina si fara nici o rezerva la castigurile sau pierderile intreprinderii. Dividendele se dimensioneaza corespunzator rezultatului financiar din fiecare an fiscal. Cei care au actiuni comune sunt proprietarii reali ai societatii care controleaza conducerea acesteia, au drept de vot si isi asuma riscul in caz de pierderi sau lichidare. Ei vor beneficia cel mai mult de rezultatele pozitive obtinute.
Detinatorilor de actiuni comune nu li se vor garanta dividendele care sunt conditionate de obtinerea de profit.
Actiunile preferentiale confera o serie de privilegii, cum sunt stabilirea nivelului dividendelor in momentul emiterii actiunilor, posibilitatea ulterioara de convertire a acestora in actiuni comune, ascumpararea prioritara de catre societate a acestor actiuni, reptul prioritar la rascumpararea capitalului in caz de lichidare a societatii.
Pe parcursul activitatii societatii se pot emite actiuni noi, in vederea sporirii capitalului social, cu mentiunea ca aceste actiuni le confera posesorilor aceleasi drepturi ca in cazul actiunilor vechi.
Vechii actionari au un drept preferential la subscriere, atunci cand se procedeaza la cresterea capitalului social. Capitalul suplimentar va fi egal cu numarul actiunilor deinmultit cu pretul (valoarea) de emisiune. Pretul emisiunii este de obicei inferior actiunilor la bursa pentru a se asigura ca vor exista suficienti subscriitori pentru emisiunea respectiva. Daca pretul emisiunii este mai mare decat pretul actiunilor la bursa, acestea ar fi neatragatoare pentru posibilii cumparatori. b)Contributia statului, a colectivitatii locale sau ale unor organe specializate.
Statul si unele colectivitati publice pot acorda societatii in anumite situatii subventii sau prime nerambursabile. Subventiile pot fi : de echipament si de exploatare, cu precizarea ca cele de echipament se inscriu in bilant constituind fonduri proprii, iar cele de exploatare se inscriu in contul 121, reprezentand incasari. Unele institutii sau organizatii specializate pot furniza fonduri proprii cu titlu temporar sau permanent. Poate fi vorba de o participatie de capital care urmareste o rentabilitate ridicata sau poate fi o operatiune care isi propune sprijinirea unor intreprinderi aflate in dificultate.
Bancile de afaceri sau de investitii pot aduce fonduri proprii pentru dezvoltarea intreprinderii. Obiectivul lor este ca intreprinderea sa cunoasca o dezvoltare si o rentabilitate care sa-i permita sa tranzactioneze actiuni la bursa, dupa un anumit interval. Astfel banca poate sa-si retraga fondurile imobilizate.
1.2.Contributii sau surse interne
Contributiile interne se formeaza din resursele care se degaja din propria activitate pe care o desfasoara firma. Astfel, se inregistreaza un proces de autofinantare cu importanta deosebita asupra structurii financiare si a capitalului de a atrage fonduri pentru firma respectiva.
Pentru desfasurarea activitatii firma face o serie de cheltuieli, obtinand concomitent niste incasari din vanzarea produselor executate, precum si din venituri financiare (dobanzi, titluri de participare, venituri din lichidarea unor active, etc.). Cheltuielile se refera la sarcinile curente ale exploatarii (materii prime, salarii, impozite, etc.) precum si cheltuieli financiare si cheltuieli exceptionale.
Diferenta dintre incasari si cheltuieli (fara amortizare) va capata destinatii diferite (impozitul pe profit, dividende, participarea salariatilor la profit). Partea ramasa se va aloca societatii, mai exact se formeaza fondul de amortizare a provizioanelor si rezervele. Sursele cuvenite intreprinderii si pastrate de catre aceasta, formeaza autofinantarea totala (globala sau bruta) care e alcatuita din autofinantarea de mentinere si neta. a)Autofinantarea de mentinere se refera la acele sume puse in asteptare urmand ca din ele sa fie efectuate in viitor cheltuieli prin care se va pastra nivelul atins al patrimoniului net. Intre sursele de constituire a autofinantarii de mentinere, ponderea principala o detin amortizarile normale care corespund pierderii reale de evaluare a imobilizarilor, alaturi de amortizarile cu caracter special si de provizioane, in special cele constituite pentru acoperirea cresterilor de preturi. b)Autofinantarea neta este constituita ca parte a autofinantarii brute care depaseste necesarul cerut de refacere a capitalurilor imobilizate si uzate integral si care au ca efect o crestere a patrimoniului si o crestere a avutiei actionarilor. Autofinantarea neta se constituie in principal din profitul constituit pentru rezerve, adica din acele beneficii care raman dupa deducerea impozitului, a dividendelor, a stimulentelor salariale.
O alta sursa a acestei autofinantari este si partea din fondul de amortizare care depaseste deprecierea reala a capitalurilor imobilizate.
Alaturi de notiunea de autofinantare se mai utilizeaza si notiunea de CASH-;FLOW care este foarte apropiata de prima,cu diferenta ca autofinantarea bruta nu cuprinde profitul distribuit actionarilor si eventual salariatilor sub forma de participare la profit.
Astfel CASH-FLOW-ul reprezinta o autofinantare bruta inainte de repartizarea profitului pe destinatiile mentionate.
Autofinantarea prezinta pentru firma aflata intr-o economie de piata o serie de avantaje : mijloc sigur de finantare, libera actiune a firmei (independenta acesteia).
1.3.Majorarea capitalului propriu si drepturile de subscriere si de atribuire ale actionarilor sau asociatilor
In evolutia oricarei firme pot aparea momente in care se impune expansiunea economica prin realizarea unor investitii noi sau este necesara acordarea unor garantii suplimentare creditelor pentru finantarea unor activitati de expansiune.
In aceste conditii intreprinderea poate solicita de la actionarii sai existenti sau de la alte persoane noi contributii sau aporturi in vederea majorarii capitalului.
Majorarea capitalului poate imbraca mai multe forme :
- aporturi noi in numerar si natura
- incorporarea de rezerve
- convertirea datoriilor intreprinderii
- fuziunea sau absorbtia
Majorarea de capital prin emisiunea de noi actiuni poate fi facuta simultan cu majorarea prin incorporarea rezervelor. Dintre toate aceste forme de majorare a capitalului se considera ca numai cea referitoare la noi aporturi in numerar poate fi considerata ca o operatiune de finantare directa.
Aportul in natura, fuziunea sau absorbtia pot fi considerate operatiuni indirecte de finantare. Nici convertirea datoriilor fata de creditori sau furnizori nu este tratata ca o operatiune de finantare propriu-zisa avand ca efect doar modificarea structurii financiare a intreprinderii,respectiv modificarea structurii pasivului bilantier prin transformarea unei parti din datoriile totale in capital neexigibil.
Majorarea de capital prin noi aporturi in numerar poate fi realizata prin doua solutii de tehnica financiara.
- Prima vizeaza un aport suplimentar numai de la actionarii vechi care se calculeaza prin raportul existent intre cresterea de capital si numarul de actiuni existente, asistand in acest caz la ocrestere a valorii nominale a actiunii. Valoarea nominala noua este egala cu valoarea nominala veche + aportul generat de operatiunea respectiva. Solutia este greu de realizat in practica deoarece nu toti actionarii sunt de acord sa contribuie la noua majorare de capital.
- A doua solutie vizeaza emiterea de actiuni noi atat catre vechii actionari cat si eventual catre noi investitori. Aceasta situatie este mai intalnita in practica si presupune fixarea unui pret de emisiune,protectia vechilor actionari si plasarea noilor actionari. Emisiunea de noi actiuni are efecte directe si imediate asupra diluarii controlului asupra societatii exercitat de vechii actionari.
Pentru a-si procura capital pe aceasta cale, societatea va trebui sa-si execute un numar de actiuni noi (N’) egal cu raportul dintre cresterea de capital si pretul de emisiune.

Capitalizarea bursiera, inainte de aceasta operatie era egala cu numarul vechi de actiuni (N) deinmultit cu cursul acestor actiuni :
CB=N*P
Dupa efectuarea lansarii noii emisiuni,capitalizarea bursiera devine :
CB=N*P+N’*E
In aceste conditii,valoarea unei actiuni va deveni :

Valoarea acestor actiuni este de obicei mai mica decat cursul vechilor actiuni,astfel incat va aparea o diferenta intre acestea,egala cu :

In absenta unui mecanism compensatoriu vechii actionari isi vor pierde o parte din investitia lor,calculata pentru fiecare titlu in paret.cDin acest motiv, practica si calculul juridic au impus acordarea de catre intreprinderi a unor drepturi preferentiale de subscriere asupra actiunilor noi in beneficiul actionarilor vechi, egal cu . Numai actionarii vechi sunt autorizati sa achizitioneze actiuni noi la pretul de emisiune si numai intr-un numar prportional cu titlurile pe care ei le detin deja.
O actiune noua va putea fi cumparata de actionarii vechi la pretul de emisiune daca acestia detin un numar de actiuni vechi calculat in baza raportului N/N’.
Cumparatorul neactionar va putea achizitiona actiuni noi daca cumpara mai intai un numar de drepturi preferentiale de subscriere de la vechii actionari care este egal cu raportul mentionat anterior si apoi trebuie sa achite pretul de emisiune. Astfel, noul actionar va plati pretul de emisiune plus suma corespunzatoare drepturilor preferentiale cumparate. Relatia de calcul a dreptului preferential este urmatoarea : sau
Vechiul actionar are alternativa de a subscrie la un numar de titluri corespunyator sau de a vinde , astfel ca nu va castiga si nu va pierde nimic.
Emiterea de actiuni noi atrage noi aosciati/actionari cu care actionarii existenti urmeaya sa imparta controlul si beneficiile, astfel ca cele mai multe firme evita sa foloseasca ce-a de-a doua solutie.
Drepturile preferentiale fac obiectul unor tranzactii la bursa, iar cursul acestora depinde de raportul cerere-oferta. Acest raport este influentat de o serie de factori, dintre care pretul de emisie, a carui limita inferioara este valoarea nominala, iar cea superioara este cursul de la bursa.
Pretul bursier influenteaza valoarea drepturilor de subsciere care va fi cu atat mai mare cu cat va fi mai mare diferenta dintre pretul vechilor actiuni si pretul de emisiune al noilor actiuni.
Situatia generata de pe piata capitalurilor si tendintele bursiere vor determina sporirea cererii de actiuni si invers.
Modul de impozitare a sumei din realizarea dreptului de subscriere indica faptul ca daca aceasta suma e considerata un venit impozabil va fi mai redus decat daca ar fi tratata ca un castig de capital.
Diluarea profitului pe actiuni apare in situatia in care acesta nu creste proportional cu numarul de actiuni noi emise. Inainte de emisiune, beneficiul pe actiuni era Pr/a=Pr0/N, iar dupa emisiune profitul pe actiune va fi Pr’a=Pr1/N+N’. Beneficiul pe actiune se va dilua cu o suma : Pr/a=Pr0/N’-Pr1/N+N’.
Diluarea puterii sau a controlului are loc in conditiile in care vechii actionari nu cumpara sau cumpara proportional mai putine actiuni noi, diminuandu-li-se ponderea pe care o detin in capitalul social al firmei dupa noua majorare.
Majorarea de capital se mai poate face si prin incorporarea rezervelor; nu implica fluxuri financiare si nu aduce resurse financiare noi.
In momentul infiintarii capitalul social=produsul dintre numarul de actiuni si valoarea nominala (contabila). Dupa infiintare, actiunile firmei genereaza beneficii din care o parte sunt trecute in rezerve. Cand aceste rezerve devin importante, firma poate proceda la incorporarea lor in capitalul social, astfel ca va emite noi actiuni care se vor imparti gratuit vechilor actionari, fie va spori valoarea nominala a actiunilor existente. Incorporarea rezervelor este o actiune cu caracter contabil si juridic, care transforma in baza hotararii AGA rezervele in capital social.
Incorporarea rezervelor nu e decat o actiune contabila si juridica care transforma in baza hotararii AGA o parte din rezerve in capital social. Operatia contabila presupune creditarea contului de capital social prin debitarea rezervelor cu suma stabilita.
Distribuirea gratuita de actiuni noi se face proportional cu numarul actiunilor detinute deja, potrvit raportului N/N’. Acest procedeu da nastere exercitarii unor drepturi de atribuire pe care actionarii le pot vinde sau cumpara.Drepturile de atribuire,ca si drepturile de subscriptie se materializeaza intr-un bon/cupon de atribuire. In cazul in care sunt emise actiuni noi, numarul lor se stabileste prin raportarea volumului rezervelor ce se incorporeaza la valoarea nominala a actiunilor. Si in acest caz se calculeaza capitalizarea bursiera inainte si dupa emisiune si se stabileste valoarea unei actiuni dupa incorporare. Diferenta dintre valoarea actiunilor la bursa si noua valoare de dupa emisiune reprezinta valoarea dreptului de atribuire, fiind egala pierderea pe care o sufera actionarii prin emisiunea noilor actiuni. Valoarea teoretica a dreptului de atribuire se stabileste plecand de la determinarea dreptului de subscriptie in care se considera ca pretul de emisiune are valoarea zero. Astfel, formula dreptului de atribuire (Da) este : Da=(N/N+N’)*P
Prin distribuirea de actiuni gratuite, situatia bogatiei actionarilor ramane nemodificata, ceea ce se modifica fiind numarul de titluri care face ca bogatia sa fie reprezentata pe un numar mai mare de actiuni.Actionarii spera ca pretul de bursa al actiunilor sa ramana acelasi, ceea ce ar avea ca efect cresterea bogatiei lor.
Beneficiile pe o actiune nu se mai diminueaza ca si in cazul dreptului de subscriptie,iar puterea si controlul actionarilor asupra societatii sunt consolidate ca efect al detinerii unui numar mai mare de titluri.
Capitalul intreprinderii poate sa fie si micsorat,operatie ce are loc atunci cand aportul actionarilor se diminueaza prin rascumpararea actiunilor sau prin scaderea pierderilor din anii anteriori:operatia de reducere a capitalului prin scaderea pierderilor din anii anteriori este denumita „asanare” financiara. Capitalul social poate fi si amortizat prin rambursarea contravalorii actiunilor cu precizarea ca sumele respective se suporta din rezerve.
Sunt de mentionat si micsorarile de capital in numerar, cand actionarii varsa o suma mai mare decat volumul nominal al actiunilor, aparand un excedent care se numeste „prima de emisiune”. Aceasta prima are in principal rolul de a acoperi cheltuielile de emisiune si de a evita lansarea pe piata a unui numar prea mare de actiuni.de asemenea,in cazul fuziunilor, valoarea nominala a actiunilor care sunt transmise actionarilor societatilor incorporate (absorbite) poate fi mai mica decat valoarea reala a contributiilor acestora la capitalul noii societati,diferenta respectiva constituindu-se intr-o „prima de fuziune”.
2.Capitaluri imprumutate
Capitalurile imprumutate pot fi grupate in 3 mari categorii, in functie de termenul de acordare sau de utilizare: a)imprumuturi pe termen lung; b)imprumuturi pe termen mediu; c)imprumuturi pe termen scurt.
D.p.d.v. al gestiunii financiare, aceata clasificare nu poate fi satisfacatoare, impunandu-se gruparea capitalurilor imprumutate, dupa destinatie in : a)capitaluri de imprumut destinate finantarii activelor fixe. b)capitaluri imprumutate cu scopul finantarii partii din activele circulante care nu poate fi acoperita de catre datoriile de exploatare curenta .
2.1.Imprumuturile pe termen lung au de obicei o scadenta mai mare de 5 ani, cele pe termen mediu intre 1-5 ani, iar imprumuturile pe termen scurt nu depasesc 1 an. Primele 2 categorii sunt finantate in special activele imobilizate in timp ce activele circulante sunt finantate indeosebi din credite pe termen scurt. Creditele pe termen lung sunt foarte variate prin natura si obiectul lor. Unele intreprinderi pot face apel la economiile publice prin diverse tipuri de imprumuturi pe termen lung pe baza de titluri.
Finantarea pe termen lung mai poate fi asigurata si de organisme publice specializate precum si de banci si de alte institutii financiare.
Capitalurile imprumutate peste 5 ani sunt menite sa finanteze elemente cu caracter stabil al patrimoniului. In functie de originea/provenienta sumelor imprumutate, imprumuturile pe termen lung se pot clasifica in :
- imprumuturi obligatorii
- imprumuturi de la organisme publice specializate
- imprumuturi de la stat
- imprumuturi de la banci
Imprumuturile obligatorii -; nevoile de capital pe termen lung ale unei societati pot fi acoperite atat prin emisiuni de actiuni,cat si prin emiterea de obligatiuni care asigura fonduri imprumutate generand si cheltuieli pentru plata dobanzilor aferente si pentru rambursarea ratelor scadente. Imprumuturile pe baza de obligatiuni sunt o forma speciala a creditului pe termen lung fiind caracterizate de lansarea publica a unor titluri negociabile.Fiecare obligatiune reprezinta o fractiune a datoriilor pe termen mediu si lung ale unei intreprinderi. Obligatiunile sunt caracterizate de urmatoarele elemente :
- valoarea nominala in functie de care se stabileste dobanda
- o rata a dobanzii nominala care este aplicata la valoarea nominala a obligatiunii pentru a determina suma cuponului ce trebuie platita
- pretul de emisiune este de obicei mai mic decat valoarea nominala, diferenta constituind o prima de emisiune
- pretul de rambursare poate fi mai mare ca valoarea nominala,diferenta reprezentand o „prima de rambursare”
- intreprinderea poate ajunge de a primi o suma mai mica decat cea pentru care isi angajeaza raspunderea si la care calculeaza dobanda si ramburseaza o suma mai mare decat valoarea nominala
- durata imprumutului se stabileste prin contract insa durata de viata economica a fiecarei obligatiuni nu este precizata in principal datorita faptului ca de cele mai multe ori rambursarea are loc prin tragere la sorti
- obligatiunile sunt titluri care pot fi cotate la bursa,societatea emitenta poata sa-si reduca datoria prin rascumpararea la bursa a obligatiunilor la un pret ce poate fi inferior valorii de rambursare
- spre deosebire de actionari care sunt coproprietari ai firmei, posesorii obligatiunilor poseda numai drept de creanta asupra societatii
- succesul unui imprumut pe baza de obligatiuni depinde de factori cum sunt ce referitori la conjuctura economica, randamentul si durata imprumutului precum si notorietatea firmei
- posesorul de economii care-si plaseaza banii in titluri ale unor intreprinderi mari intampina riscuri relativ reduse la care se adauga si avantajul lichiditatii sporite, in comparatie cu investitorii in capitalul unor intreprinderi mici si mijlocii
- I.M.M.-urile care doresc sa contracteze un imprumut pe termen lung se pot adresa numai bancilor sau institutiilor financiare specializate spre deosebire de intreprinderile mari care pot ocoli circuitul bancar prin acordarea unor imprumuturi reciproce sau prin apelarea la economiile publice pe baza de instrumente de credit titularizate
- daca persoanele care au acordat imprumuturi pe baza de obligatiuni vor sa-si rascumpere banii inainte de scadenta se poate face apel la piata bursiera primind un pret care difera atat fata de valoarea nominala cat si fata de valoarea de rambursare
- obligatiunile nu confera posesorilor nici o putere decizionala
- o obligatiune mai este definita prin valoarea de emisiune,plata dobanzilor, calendarul de amortizare sau de rambursare si pretul de rambursare
In practica economiei de piata se pot utiliza mai multe tipuri de obligatiuni :
1)obligatiuni simple(clasice)
In situatia in care societatea procedeaza la emisiunea unui imprumut pe baza de obligatiuni, ea remite fiecarui creditor un numar de titluri corespunzator sumei angajate.
Imprumuturile se adreseaza populatiei, societatilor si institutiilor financiare si de credit,astfel ca marile unitati economice au avantajul de a avea o baza foarte larga de creditare putand negocia conditii mult mai favorabile de imprumut.
Dobanda in procente se poate calcula prin raportarea cuponului venitului anual la valoarea nominala si deinmultit cu 100.
2)obligatiuni indexate
Sunt denumite astfel pentru ca pretul de rambursare si/sau dobanda variaza in conformitate cu un indice stabilit apriori. Astfel obligatiunile pot fi indexate cu un indice special care are legatura directa cu activitatea societatii (cifra de afaceri, pretul produselor, valoarea adaugata si uneori profitul).
Aceste obligatiuni sunt avantajoase pentru creditori deoarece societate in cazul unei activitati economice favorabile, intampina si un serviciu crescut al datoriei.
3)obligatiuni participante
Aceste obligatiuni sunt o varianta a obligatiunilor indexate caracterizate prin aceea ca dau dreptul la o dobanda fixa plus o dobanda suplimentara indexata in functie de evolutia profiturilor societatii.
4)obligatiuni convertibile in actiuni
Se caracterizeaza prin dreptul pe care-l ofera detinatorilor de a-si transforma creantele dupa un termen in actiuni la libera optiune a creditorilor. Decizia se manifesta intr-o anumita perioada, dupa care convertibilitatea nu mai e posibila.
Detinatorii acestui tip de obligatiuni sunt avantajati prin aceea ca au garantia rambursarii minimale (la valoarea nominala) insotita si de posibilitatea de a obtine un castig suplimentar important pentru ca valoarea reala a acestor obligatiuni urmareste indeaproape valoarea actiunilor si poate atinge niveluri mult mai mari.
Obligatiunea convertibila este preferabila celei clasice, in special datorita posibilitatii de a se beneficia de cresterea reala a volumului si a eficientei activitatii.
Ea este preferabila chiar si actiunilor deoarece ofera siguranta fata de o eventuala scadere a cursului actiunilor, iar daca nu se procedeaza la convertirea ei in actiuni ramane un instrument generator de venituri anuale constante.
Emitentul obligatiunilor convertibile poate oferi o dobanda mai mica fata de obligatiunile clasice.
Pentru societati emiterea de obligatiuni convertibile constituie de fapt o amanare a majorarii de capital si o ocolire a apelarii la majorarea clasica prin noi emisiuni de actiuni.
5)imprumuturi obligatorii grupate/colective
Asemenea imprumuturi pot fi acordate de catre unele institutii financiare create special in folosul unui anumit grup de intreprinderi.
Institutiile financiare le permit in special I.M.M.-urilor sa intre pe piata financiara si sa obtina conditii favorabile de imprumut.
6)euro-obligatiunile
Imprumuturile internationale iau in mare masura forma euro-obligatiunilor, adica a titlurilor plasate in afara granitelor tarii si in valutele altor tari. Asemenea imprumuturi sunt accesibile numai marilor corporatii si firmelor multinationale si nu difera de obligatiunile simple/clasice sau uneori de obligatiunile indexate.
Plasarea euro-obligatiunilor se face prin intermediul unor uniuni sau grupuri bancare internationale,obligatiile putand fi cumparate de catre diversi investitori care nu domiciliaza neaparat in statul pe pietele caruia sunt lansate titlurile.
Din considerente de echilibrare a balantelor de plati externe, marile intreprinderi sunt incurajate sa se imprumute de pe pietele europene.
Imprumuturi de la organisme publice specializate
Recursul la aceste institutii financiare se face ca urmare a dificultatilor pe care le intampina unele societati in apelarea la pietele financiare traditionale si prin modalitatile mentionate anterior.
Institutiile financiare respective intervin direct pe pietele financiare, permitand obtinerea indirecta a societatii capitalurile de imprumut pe termen lung.
Imprumuturi de la stat
Reprezinta interventii financiare ale statului menite sa acopere diferenta cu care se confrunta intreprinderile de interes national in procurarea capitalurilor de pe piata financiara si au rolul de a favoriza dezvoltarea anumitor ramuri si sectoare ale economiei.
Imprumuturile de la banci
Bancile intervin la randul lor sub diferite in asigurarea necesarului de capitaluri pe termen lung necesare activitatii societatii.
2.2.Imprumuturi pe termen mediu
Pentru asigurarea echilibrului financiar al activitatii, intreprinderile trebuie sa coreleze termenele de exigibilitate a datoriilor cu termenele la care isi recupereaza creantele fata de clienti, precum si in functie de alte elemente ca durata de amortizare a imobilizarilor (ne)corporale.
Sub influenta progresului tehnic unele elemente de active fixe (utilajele) isi pierd valoarea mai repede decat era prevazut la momentul achizitionarii, trebuie sa fie inlocuite pentru a nu prejudicia societatea in raporturile concurentiale. In acest scop este necesar sa se accelereze cadenta amortizarii cu acordul organelor fiscale.
Inlocuirea acestor elemente de activ necesita adesea contractarea de imprumuturi pe durate mai reduse decat cele pe termen lung.
Prin urmare creditul pe termen mediu are rolul de a acoperi nevoile financiare determinate de procurarea unor elemente de imobilizari, fiind acordate in principiu pe o durata de 5 ani si cu exceptie pana la 7 ani.
In acordarea creditelor pe termen lung si mediu in economia de piata s-au impus anumite reguli financiare care au in vedere urmatoarele :
- fondurile imprumutate nu pot depasi fondurile proprii
- durata minima a imprumuturilor nu trebuie sa fie mai mica decat durata de folosinta a investitiilor
- se impune si precizarea ca rambursarea acestor credite este garantata in special pe seama rentabilitatii viitoare a firmelor
Creditului pe termen mediu si lung ii poate fi asimilat si creditul prelungit pe termen scurt,acordat pe baze periodice precum si creditele de leasing (credit de inchiriere sau credit „bail”).
Creditul pe termen mediu propriu-zis se acorda de regula de banci sau institutii financiare.Creditul pe termen scurt prelungit se acorda pentru diferite necesitati de exploatare,respectiv vanzari la export,achizitii de materii prime precum si pentru finantarea vanzarilor cu plata in rate.Daca imprumuturile pe termen scurt au o durata de pana la 1 an, imprumuturile prelungite pot fi acordate pana la 2-3 ani. Aceste credite se datoreaza practic duratelor mai mari ale ciclurilor de fabricatie si de comercializare si sunt destinate finantarii capitalurilor circulante.
Creditul sub forma leasingului este operatia prin care o institutie financiara specializata cumpara la cererea unei societati anumite bunuri care ii sunt acordate in folosinta in schimbul platii unei chirii periodice (redeventa). Astfel, societatea nu este proprietarul bunurilor si nu le inregistreaza in contabilitate decat la conturile din afara bilantului. In contractul ce se incheie intre institutie si societate se prevede adesea posibilitatea pentru societate de a cumpara bunul la sfarsitul inchirierii la un pret avantajos care tine seama de ratele platite anterior.
Intreprinderile de dimensiuni reduse dar care au o activitate profitabila nu pot recurge la modalitati cum ar fi emisiunea de obligatiuni sau imprumuturi bancare pe termen lung, astfel ca gasesc in leasing un mijloc modern de finantare si dezvoltare, beneficiind si de o durata avantajoasa de creditare. Acest tip de credit poate fi considerat si ca un mijloc suplimentar de finantare in vederea realizarii programului de investitii, in cazul in care toate mijloacele clasice de finantare au fost epuizate.
Caracteristicile leasingului sunt :
- se incheie pe o perioada determinata care corespunde perioadei de amortizare completa a bunului
- la expirarea contractului exista posibilitatea inapoierii bunului catre proprietar sau cumpararea acestuia la o valoare reziduala stabilita prin contract sau exista posibilitatea reinnoirii contractului
- d.p.d.v. economic,angajamentele de credit-leasing sunt considerate datorii pe termen mediu si lung
- d.p.d.v. financiar,chiar daca este un contract oneros,acest credit prezinta avantajul,in raport cu creditele obisnuite,ca este flexibil in utilizare, oferindu-i intreprinderii posibilitatea de a dispune de capital fix, beneficiind in acelasi timp si de un tratament fiscal favorabil
2.3.Capitaluri imprumutate pe termen scurt
Aceste credite sunt acordate de obicei pe perioade de maxim 1 an si sunt destinate finantarii operatiilor curente de exploatare, facilitand aprovizionarea cu capital circulant si reprezentand componente pe termen scurt a asigurarii echilibrului financiar global al firmei.
In structura acestor credite se regasesc : creditele furnizor si diferite creante si credite bancare.