Integrarea economica interstatala j3o10ox
Dupa al doilea razboi mondial au avut loc schimbari de o mare diversitate si
complexitate in ansamblul conditiilor tehnico-stiintifice, politico-sociale,
economice si culturale care formeaza cadrul general de miscare a economiei mondiale.
Amplul proces de crestere a numarului tarilor care si-au castigat suveranitatea
a detrminat multiplicarea centrelor de decizie autonoma, de asemenea s-a ajuns
la un grad mai ridicat de eterogenitate a sistemelor economice reale, a nivelului
de dezvoltare economico-sociala a tarilor. In aceste conditii, interdependentele
economiilor nationale nu numai ca dobandesc noi dimensiuni si caracteristici
dar au si o perspectiva noua.
O serie de tari care au suferit mari pierderi in cursul celui de-al doilea
razboi mondial (Germania, Japonia etc.) si-au refacut economia pe o baza tehnica
moderna. Cresterea lor economica a devenit treptat atat de mare astfel
incat intreaga lume a apreciat-o ca pe un adevarat miracol.
Ori acest fapt ca si schimbarile profunde ce au avut loc in aparatul de
productie al altor tari a dfus la modificari considerabile in raporturile
de forta pe plan international. Limitele nationale ale dezvoltarii social-economiceau
inceput sa devina prea inguste; granitele statale, restrictiile
comercile la export si import ca si cele referitoare la circulatia capitalurilor
si a fortei de munca au inceput sa franeze dezvoltarea si in
felul acesta, anumite grupari de state au resimtit nevoia unei mai stranse
interdependente , intr-un cadru mai larg.
La acest proces de constituire a unor noi centre de putere economica un rol
determinant l-a avut revolutia tehnico-stiintifica care s-a declansat in
anii 1950-1955. Ea a jucat un rol hotarator in progresul aparatului
de productie pe baze tehnice noi, nemaiintalnite pana acum
in istorie. Tot revolitia tehnico-stiintifica contemporana a determinat
schimbari adanci in repartitia pe ramuri, in diviziunea internationala
a muncii si in comertul exterior. De aceea, nu este deloc intamplator
faptul ca primele organizatii integrationiste au luat fiinta dupa 1950, iar
dupa 1955 sub puternica influenta a revolutiei tehnico-stiintifice contemporane,
s-a constituit Comunitatea Economica Europeana (Piata comuna) precum si alte
organizatii economice interstatale.
Se contureaza aparitia celor doua blocuri politice, militare si economice: sistemul
comunist creat de URSS si tarile satelitare si sistemul capitalist sustinut
de vechile democratii europene si americane.
In urma decolonizarii cele mai multe colonii continuau sa depinda din
punct de vedere economic de vechile metropole (schimburile comerciale, deficitul
de plati, datoria externa etc.).
Dezvoltarea economica in sistem centralizat
Dezvoltarea economica in sistem centralizat, inversarea legilor economice,
redistribuirea bunurilor si prabusirea nivelului de trai, aberanta cursa a inarmarilor
genereaza pe termen mediu si lung falimentul sistemului comunist.
La nivel mondial in aceasta perioada se produc mutatii semnificative in
economia mondiala (globalizarea, economia post-industriala, mutarea centrelor
de greutate ale lumii, trecerea de la o lume bipolara la o lume multipolara,
unde alaturi de S.U.A coexista mai multe puteri regionale (Europa Occidentala,
Rusia, China).
Relatiile economice internationale se adancesc si se diversifica continuu
fiind an stransa legatura cu schimbarile politice de anvergura care au
loc pe arena mondiala, cu modificarea structurilor lumii contemporane din pundtul
de vedere al nivelului de dezvoltare economica, cu adancirea diviziunii
internationale a muncii ca rezultate a revolutiei tehnico-stiintifice. De asemenea,
o mare influenta o are evolutia preturilor internationale si a problemelor valutar-financiare
sub influenta unor facturi contradictorii.
Economia mondiala este rezultatul unui proces indelungat avand ca
rezultat totalitatea economiilor nationale legate intre ele printr-un
complex de relatii internationale generate de participarea statelor la diviziunea
internationala a muncii si la circuitul mondial fiind guvernate de o ordine
economica internationala specifica etapei istorice date.
Un aspect esential al situatiei specifice in care se afla economia mondiala
contemporana il constituie asimetria profunda dintre nivelurile de dezvoltare
a statelor, fapt ce influenteaza in mare masura interdependentele economice
internationale.
Datele statistice arata ca jumatate din populatia globului (cca 56,1%) se afla
in tarile cu economie subdezvoltata, in care produsul national brut
este situat intre 90 dolari si 499 dolari/locuitor; aceste tari contribuind
la productia mondiala cu doar 8,5% in timp ce tarile dezvoltate detin
peste 68% din productia mondiala desi reprezinta doar 18,7% din populatia lumii.
Intre productivitatea muncii sociale si PNB per locuitor se mentin decalaje
mari. Cresterea sau scaderea preturilor la materii prime si combustibili, cresterea
sau scaderea dobanzilor la creditele acordate diferitelor tari precum
si ponderea datoriilor externe au facut sa creasca sensibilitatea economiilor
nationale fata de evolutia si tendintele vietii economice internationale, imprimand
interdependentelor dintre tari o dinamica pe care n-au avut-o pana acum.
Luan in calcul doar trei centre de putere: Europa Occidentala, America
de Nord si Asia de Sud-Est si un singur indicator (PIB) se evidentiaza faptul
ca Asia de Sud-Est si Japonia continua sa avanseze spre primul loc, SUA avan
tendinta sa decada, venind din urma tarile din Europa Occidentala.
Inca din ultimul deceniu al secolului trecut aproape din jumatate din
productia mondiala, calculata ca pondere in PIB global apartin Asiei din
zona Pacificului. Schimbari ca acestea sunt de natura sa exercite o anumita
reorientare in ceea ce priveste interdependentele internationale.
In cel de-al treilea raport Clubul de la Roma, intitulat “Restructurarea
ordinii internationale” se subliniaza faptul ca: “interdependentele
sunt de fapt, de asemenea natura incat relatiile internationale
sunt sensibile la trepidatii cat de mici sau la actiuni insuficient ganditeale
unei singure natiuni. Am vazut de exemplu ca stabilitatea sistemului monetar
international a devenit extrem de sensibila la acumularea surplusurilor si deficitelor
unei singure natiuni si ca astazi economia economia unei natiuni este mult mai
rapid si mai drastic afectata de schimbarile petrecute an economia altei natiuni
decat cu un deceniu mai inainte”. Raportul Clubului de la
Roma evidentiaza interdependentele Nord-Sud dintre tarile bogate si saraceiar
acestea pot fi interdependente generate de nevoia de alimente (unele tari au
surplusuri in timp ce altele au deficite alimentare), interdependente
generate de nevoia de energie si minerale in conditiile in care
cererea si oferta au traiectorii geografgice diferite, sunt interdependente
generate de posibilitatea dereglarii sistemelor de sustinere a vietii, de aparare
a mediului inconjurator si mai sunt in al patrulea rand sperantele
de a reduce decalajele izbitoare dintre bogatii si saracii lumii.
Fiecare tip de interdependenta isi are propriile sale posibilitati, amenintari
si implicatii politice si interactioneaza cu celelalte. In consecinta,
interdependentele economice internationale inseamna cooperare reciproc
avantajoasa intre state suverane bazate pe principiile dreptului international,
pentru progresul fiecarei natiuni.
Dupa al doilea razboi mondial, in special ca urmare a revolutiei tehnico-stiintifice
contemporane, au aparut si au capatat o larga extindere cooperarea economicaa
si tehnico-stiintifica. Toate aceste forme de legaturi economice intre
state precum si multe altele poarta denumirea de fluxuri economice internationale.
Acestea constituie o forma concreta de manifestare a interdependentelor dintre
unitatile economice din diferite tari, dintre state si organisme internationale
in cadrul circuitului economic mondial.
Fluxurile economice internationale sunt influentate de o multitudine de factori
cum ar fi cei tehnico-economici si extraeconomici, cu actiune imediata sau de
perspectiva. Tendinta generala a fluxurilor internationale este de diversificare.
Totalitatea acestor fluxuri economice internationale, privite in stransa
lor interdependenta formeaza circuitul economic mondial. Acesta exprima impletirea
unor forme ale schimbului reciproc de cativitati dintre diverse economii nationale
care cuprind pe langa sfera circulatiei si sferele productiei si cercetarii
stiintifice.
Circuitul economic mondial poate exercita o mare influenta atat asupra
relatiilor politice internationale cat si asupra economiei mondiale si
implicit asupra economiilor nationale.
Sistemul colonial a determinat o specializare ingusta a numeroase tari
care s-au transformat in surse de materii prime determinand astfel
starea de subdezvoltare a unei importante parti a globului pamantesc.
Coloniile intrau in circuitul economic international cu produse primare
cu o valoare de schimb scazuta iar metropolele participau la acest schimb economic
cu produse materiale industriale cu valoare ridicata. Acest circuit economic
a favorizat astfel aparitia unor mari dispropottii in economia mondiala.
Inegalitatea de forta economica dintre tari determina inegalitati in schimburile
internationale. Exista o stransa corelatie intre potentialul economic
al unei tari si participarea ei la circuitul economic mondial si intre
nivelul dezvoltarii economice si intensitatea antrenarii economice nationale
in schimburile cu strainatatea.
Economia mondiala cuprinde o mare varietate de economii nationale, aflate in
stadii diferite ale evolutiei lor. Unele tari sunt puternic dezvoltate din punct
de veder economic si detin o pondere importanta in PIB-ul mondial (SUA,
Germania, Japonia, Anglia, Italia, Canada etc) altele sunt tari in curs
de dezvoltare si foarte multe alte tari sunt slab dezvoltate.
Gradul deschiderii economiilor nationale spre economia mondiala depinde de un
complex de factori dintre care cei mai importani sunt:
- Capacitatea de a produce bunuri si servicii cerute de piata mondiala
- Forta de a sustine si asimila rezultatelor cercetarilor stiintifice si de
proiectare integrate productiei
- Asigurarea unui management de calitate permenent care sa permita realizarea
unei inalte productivitati a muncii cat si costuri de productie
scazute
- Realizarea unei rate de economisire ssi de investitii suficient de mari pentru
a asigura echilibrul si crestere economica
Din analiza evolutiei economiei mondialese pot desprinde atat aspecte
pozitive, de folosire eficienta a ajutorului extern (Planul Marshall care a
contribuit la renasterea Germaniei si a altor tari europene dupa al doilea razboi
mondial) cat si aspecte negative, de irosire a unor astfel de oportunutati.
Cele mai mari rate de economisire le au unele tari din Asia de Sud-Est (Hong-Kong,
Coreea de Sud, Singapore etc) care se situeaza in topul dezvoltarii mondiale.
Sistemul financiar mondial are rolul pe de o parte de a reflecta evolutiile
si schimbarile din economia internationala iar pe de alta parte de a influenta
sub toate aspectele economia mondiala. Acest dublu rol este indeplinit
cu precadere de Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Organizatia pentru
Cooperare Economica si Dezvoltare, Banca Centrala Europeana si prin multiplele
lrgaturi pe care acestea le au cu sistemele bancare ale tuturor tarilor lumii.
In ultimii ani au avut loc crize financiare in unele tari din Asia,
in Mexic, Rusia si Brazilia ceea ce a determinat formularea unui set de
propuneri menite sa contribuie la accentuarea gradului deschiderii economiilor
nationale spre economia mondiala.
In ultimii 15 ani fluxurile de capital si ratele schimbului valutar au
evoluat in mare masura interdependent de comertul international si uneori
in sens invers.
Foarte importanta este antelegerea noului rol pe care il au institutiile
si organizatiile economice si financiare mondiale. Astfel Organizatia Comertului
Mondial (OCM) este continuatoarea GATT fara sa se confunde cu aceasta. La fel
Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD) a anlocuit vechea
Organizatie pentru Cooperare Economica Europeana (OCEE) infiintata in
1948, o data cu Planul Marshall.
Din analiza cresterii economice mondiale in perioada 1980-2007 se constata
o evolutie puternica a tarilor cu mare potential tehnic si tehnologic care realizeaza
o dezvoltare intensiv-inovativa. In perioada 1960-1980 exporturile mondiale
au sporit de peste 15 ori iar intre 1950-1985 ponderea tarilor dezvoltate
industrializate in exporturile mondiale a crescut de la 60,8% la 65,6%,
pe cand a tarilor in curs de dezvoltare a scazut de la 31,1% la
23,9%. Actualmente exista tendinte de tripolizare a schimburilor comerciale
internationale. Comunitatea vest europeana impreuna cu SUA si Japonia
au ajuns sa totalizeze trei sferturi din valoarea exporturilor mondiale.
Primele incercari de a crea uniuni vamale au existat intre anii
1947-1950: “Francitae” (intre Franta si Italia), “Fibernal”
(Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) dar cu exceptia “Benelux-ului
toate au esuat.
Protocolul incheiat la Haga in 1947 intre Belgia, Olanda si
Luxemburg prevedea desfiintarea reciproca a taxelor vamale si stabilirea unui
tarif comun in relatiile cu alte tari. Importanta aceste integrari consta
in aceea ca a contribuit la pregatirea terenului pentru integrarea economica
in Europa Occidentala.
Prima etapa a procesului de integrare a avut o tripla evolutie: in Europa
apuseana, Europa rasariteana, in Europa Occidentala si pe continentul
americii de Nord.
In Europa Occidentala prima organizatie economica internationala cu caracter
integrationist a fost Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O).
ea a luat fiinta in aprilie 1951 pe baza planului Schumann, prin semnarea
tratatului de la Paris de catre R.F.G, Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg.
Tratatul a intrat in vigoare in august 1952. Aceste sase tari isi
propuneau sa-si uneasca eforturile in vederea scoaterii din criza a industriei
carbonifere si a celei siderurgice si sa creeze o piata comuna pentru ramurile
respective.
In cadrul C.E.C.O au fost constituite cinci organe de baza cu o ierarhie
si functii determinate: Inalta Autoritate, Consiliul Consultativ, Organ
de Arbitraj. Membrii Inaltei Autoritati erau numiti pe o perioada de 6
ani si nu reprezentau guvernele. Inalta Autoritate avea dreptul sa ia
decizii obligatorii pentru statele membre, pe aza majoritatii de voturi.
In europa rasariteana a luat fiinta in 1949 Consiliul de Ajutor
Economic reciproc (C.A.E.R.) cu participarea tarilor: Bulgaria, Cehoslovacia,
Polonia, Romania, ungaria si Rusia. Ulterior au mai fost primite in
C.A.E.R.: Albania, R.D. Germania, Mongolia, Cuba, R.S. Vietnam etc. statutul
C.A.E.R. stabilea ca aceasta este o organizatie economica internationala cu
caracterguvernamental avand drept scop sa contribuie la unirea si coordonarea
eforturilor membrilor in vederea accelerarii progresului economic si tehnic,
ridicarii nivelului de industrializare a tarilor cu o industriemai putin dezvoltata
si cresterii neintrerupte a productivitatii muncii.
Structura organizatorica a C.A.E.R. era formata din: Sesiunile Consiliului;
Comitetul Executiv, Comisiile permanente si Secretatriatul. Organele sale n
u aveau caracter supranational, hotararile se adoptau numai cu acordul
tarilor interesate; s-a stabilit ca in problemele economice C.A.E.R. adopta
recomandari.
Pe continentul Americii de Nord s-a realizat o integrare economica intre
S.U.A si Canada. Dar spre deosebire de cele din Europa nu a avut la baza acorduri
intre state ci prin intrepatrunderea unor mari intreprinderi
din cele doua tari si in mod deosebit prin extinderea sferei de actiune
a capitalurilor din S.U.A si Canada. Acest proces a fost facilitat de alianta
celor doua tari in timpul celui de-al doilea razboi mondial, iar in
perioada postbelica de legislatiile lor nationale.
A doua etapa a procesului de integrare a inceput prin semnarea la Roma
in 1957 a doua tratate cu privire la Comunitatea Europeana a Energiei
Atomice (EURATOM) si Comunitatea Economica Europeana, la ele participand
aceleasi sase tari ca si in cadrul C.E.C.O.
Prin crearea EURATOM se urmarea unirea eforturilor pentru promovarea cercetarii
stiintifice comune, indeosebi in ceea ce priveste utilizarea pasnica
a energiei nucleare precum si constituirea unei “piete comune” pentru
materiale si echipamente nucleare.
In timp ce C.E.C.O. si EURATOM privesc sectoare extrem de importante dar
limitate, Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) vizeaza ansamblul economiei
si politicii statelor membre, iar acest fapt este esential. Comunitatea Economica
Europeana a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958 si a devenit cea mai
reprezentativa grupare pentru integrare economica.
Au mai aderat la Piata Comuna: Marea Britanie, Danemarac si Irlanda.
Ca o reactie fata de constituirea C.E.E. la 4 ianuarie 1960 a fost semnata Conventia
de la Stockholm, prin care a luat fiinta Asociatia Europeana a Liberului Schimb
(A.E.L.S), intre Austria, Danemarca, Elvetia, Marea Britanie, Norvegia,
Portugalia si Suedia. La A.E.L.S au mai aderat ulterior: Finlanda (1961), Irlanda
(1970), Liechtenstein (1973), ultimele doua avand statut de asociatii.
Tot in 1960, prin tratatul incheiat la Montevideo a luat fiinta
Asociatia Latino-Americana a Comertului Liber (A.L.A.L.C.) care a grupat initial:
Argentina, Brazilia, Chile, Mexic, Peru, Uruguay si Paraguay; ulterior au aderat
ssi Columbia, Ecuador, Venezuala si Bolivia.
Aproape paralel cu constituirea A.L.A.L.C. a luat fiinta Piata Comuna din America
centrala, prin semnarea in decembrie 1960, la Manogma, a Tratatului general
de integrare economica de catre Guatemale, Salvador, Honduras si Nicaragua,
la care a aderat si Costa Rica in 1963.
In Africa creearea organizatiei Unitatii africane, in mai 1963,
a impulsionat procesul de apropiere dintre tari. In acest context au luat
fiinta Comunitatea Economica a Statelor din Africa de Vest (C.E.D.E.A.O.) iar
in 1964 Uniunea Vamala si Economica a Africii Centrale (U.D.E.A.C.) la
care au luat parte initial: Camerun, Republica Africa Centrala, R.p. Congo,
Gabon si Ciad.
In Asia, pe baza acordului de la Bangkok, din august 1967, a luat fiinta
Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-est (A.S.E.A.N.) la care au luat parte
reprezentantii din Filipine, Indonezia, Malaezia, Singapore si Thailanda.
A treia etapa a integrarii economice a fost inceputa prin semnarea la
Paris, in anul 1973 a unui tratat de fuziune a celor trei comunitati (C.E.C.O.,
EURATOM si C.E.E.) avand aceleasi organe de conducere si un buget comun.
Noul ansamblu integrationist a luat denumirea oficiala de Comunitatile Europene
avand un sistem institutional similar.
Caracteristica pentru aceasta etapa a integrarii economice vest-europene este
cresterea considerabila a numarului de tari “asociate” la C.E.E.,
de la 18 tari africane an 1963 la 64 tari africane si in zona Caraibilor
si Pacificului. Aceste acorduri au avut in vedere cooperarea comerciala,
tehnica si financiara.
Tot in acest sens trebuie mentionata si incheierea de acorduri comerciale
de catre C.E.E. cu fiecare tara membra a A.E.L.S. ajungandu-se astfel
la o zona de comert liber care cuprinde 17 tari.
Un alt aspect important al integrarii economice, in cadrul celui de-a
treia etape, a fost trecerea la sistemul de securitate economica colectiva.
Aceasta este semnificatia ce s-a atribuit crearii in 1975, a unei organizatii
de cooperare la nivelul intregii regiuni Latino-Americane si anume: Sistemul
Economic Latino-American (S.E.L.A). s-a apreciat ca prin aceasta s-a introdus
un concept nou in practica relatiilor internationale ale tinerelor state,
avand ca obiectiv protejarea si apararea colectiva a pretului materiilor
prime, precum si elaborarea unei politici regionale comune in relatiile
cu tertii.
De asemenea, o trasatura specifica acestei etape a fost extinderea organizatiilor
integrationiste subregionale.
In 1973 a luat fiinta Piata Comuna a tarilor din zona Caraibilor, urmarind
reducerea si eliminarea treptata a decalajelor dintre tarile membre. Un alt
exemplu il constituie Pactul Andin care a luat nastere prin semnarea Acordului
Cartagema si care prevedea liberalizarea comertului reciproc, introducerea unor
reglementari comune in comertul fata de tarile terte, armonizarea politicilor
cu privire la capitalul extern. In sfarsit, trebuie mentionata si
gruparea economica ce s-a dovedit a fi cea mai viabila din Asia si anume Asociatia
Natiunilor din Asia de Sud-Est.
A patra etapa a integrarii economice este marcata de schimbarile profunde ce
au avut loc in 4 regiuni importante ale lumii: in Europa Occidentala
prin aderarea la C.E.E a Greciei, spaniei si Portugaliei.
La 1 ianuarie 1993 prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht
s-a conferit acestei mari comunitati noi dimensiuni politice si economice, in
primul rand prin intentia de a promova o politica externa unica si in
al doilea rand prin introducerea unei monede unice inainte de anul
2000.
Ca o reactie la tendintele de extindere si consolidare economica a U.E., pe
continentul Americii de Nord a intrat in vigoare ancepand cu 1 ianuarie
1994 acordul Liberului Schimb Nord american. Acest proces al integrarii economice
capata nu numai noi dimensiuni ci si noi caracteristici precum si noi perspective.
Este aproape sigur ca acest nou centru de putere economica va introduce trasaturi
necunoscute pana acum in relatiile cu celelalte centre de putere
economica din lume.
In Asia din regiune pacific se afla in curs de formare si definitivare
cea mai mare organizatie integrationista mondiala intitulata cooperarea Economica
a Asiei-Pacific conturat in noiembrie 1994.
In Europa Rasariteana cea de-a patra etapa a integrarii economice s-a
caracterizat prin desfiintarea C.A.E.R.
Integrarea economica interstatala constituie una dintre trasaturile caracteristice
esentiale ale economiei mondiale in perioada postbelica. Ea a determinat
formarea unor noi centre de putere care exercita o influenta tot mai mare asupra
raportului de forte din lumea contemporana.
Ca urmare a integrarii economice interstatale, interdependente dintre tari si
cooperarea economica internationala au capatat nu numai dimensiuni si particularitati
noi dar si o dinamica deosebita. De asemenea, sub impactul integrarii interstatale,
relatiile economice din intreaga lume vor cunoaste in perspectiva
anilor 2000 schimbari si mai profunde.
Cunoasterea procesului amplu al integrarii interstatale are pentru Romania
o importanta deosebita deoarece economia de piata care ia nastere in tara
noastra presupune o schimbare totala de optica cu privire la conexiunile internationale.
Noile structuri economice care apar ca si noile relasii de cooperare economica
si tehnico-stiintifica cu alte tari vor functiona in stransa legatura
cu Uniunea Europeana sau alte comunitati economice integrate.
